Din minunata lume a necuvantatoarelor

Jderul de Pin este un animal de culoare maro, cu exceptia dungilor galbene regulate de pe gat; coada este lunga si stufoasa. Desi este activ, in general, noaptea, adesea apare si la amurg si rasarit. Este un catarator agil, iar atunci cand se deplaseaza, are un mers saltat.


Da nastere o singura data pe an , la 2-7 pui, care se nasc primavara, si sunt acoperiti cu o blana deschisa la culoare.

Habitat: zone impadurite si paduri.

Marime: 35-58 cm, plus o coada de pana la 28 cm.

Hrana: pasari si mamifere mici; fructe de padure si alte fructe.

Raspandire: in marea parte a Europei, cu exceptia unei mari parti a Angliei, Spaniei, Portugaliei si Greciei. Este intalnit si in insule.

Specii similare: Jderul de fag.

Martes foina - Jderul de fag

Similar in marime si culoare cu Jderul de Pin, Jderul de Fag are, pe gat, o pata galben- albicioasa. Cunoscut si sub numele de Jderul de piatra, este intalnit adesea in zonele aride, pietroase, in care isi sapa vizuine mici.


Este mai activ dimineata si seara, dar apare si in timpul zilei. Da nastere o singura data pe an, primavara, la 1-8 pui.

Habitat: paduri, versante pietroase ale dealurilor.

Marime: 44-54 cm, plus o coada de pana la 32 cm.

Hrana: in special mamifere mici si pasari.

Raspandire: este larg raspandit in intreaga Europa, cu exceptia Insuleleor Britanice si a Nordului Scandinaviei.

Specii similare: Jderul de pin.

Martes foina - Jderul de fag

Denumit si bursuc, membru al familiei Mustelidae, viezurele este un mamifer plantigrad, raspandit in cea mai mare parte a Europei, cu exceptia jumatatii nordice a Scandinaviei, si a insulelor: Sicilia, Sardinia, Corsica si Baleare. Este un animal de talie mica, cu o lungime a corpului de 70-80 cm. Are o coada scurta, stufoasa, de culoare deschisa, de aproximativ 20 cm., sub care se afla o glanda cu secretie dezagreabila, cu rolul de a indeparta dusmanii. Lungimea la greaban este de 30 cm si poate atinge o greutate de 10-20 kg.

Viezurele Meles meles este usor de recunoscut dupa dungile alb-negru de pe cap. Corpul lui indesat este, aproape in totalitate, de culoare cenusie, cu exceptia picioarelor, a gatului si pieptului care sunt negre si a cozii alburii. Masculii si femelele sunt, de regula, similari ca aparenta, ele fiind uneori ceva mai mici. Numele acestui viezure provine din termenul de origine franceza "bêcheur", care inseamna "sapator", musculatura puternica, picioarele scurte si ghearele lungi reflectand modul sau de viata si sustinand acest apelativ.

Cu toate ca specia Meles meles este foarte cunoscuta, foarte putini oameni au vazut pe viu un exemplar din randul acestor mamifere nocturne, in habitatul lor natural. Aceasta pentru ca in timpul zilei, viezurii sunt complet inactivi si se odihnesc in vizuinele lor, care reprezinta sisteme complexe de tuneluri sapate sub pamant, ce includ cuiburi captusite cu iarba, paie si frunze moarte. Vizuinile sunt transmise din generatie in generatie. In cazuri exceptionale viezurii pot sapa in timpul zilei, de exemplu: in timpul verilor fierbinti, cand rezervele de hrana sunt insuficiente. Desi nu hiberneaza , pe timpul iernii si in perioadele reci petrec aproape tot timpul in adaposturi.

Sunt mamifere omnivore, principala sursa de hrana constituind-o viermii de pamant, din care consuma cantitati impresionante in fiecare noapte (cateva sute). De asemenea, mananca intervertebrate, alune, fructe, vertebrate mici, cereale sau bulbii unor plante. Meles meles este una dintre putinele specii capabile sa ucida si sa manance arici (Erinaceus europaeus), gratie pielii lor groase si a ghearelor lungi.

Traiesc, de obicei, singuri si rareori formeaza grupuri, alcatuite atat din exemplare adulte, cat si din pui. Printre acestia se afla un mascul dominant (vierul) si o femela apta de reproducere (scroafa), in unele grupuri chiar mai multe. Masculii dominanti isi marcheaza teritoriul cu materii fecale si apara grupul de intrusi. Sezonul de imperechere are loc, de regula, primavara, insa nu este exclus nici in timpul anului. Femela fata o singura data pe an, prin februarie-martie, 3-5 pui, orbi, care vad dupa 9 zile si devin independenii dupa o jumatate de an.

Rosul, sapatul, aceste activitati deseori interzise sunt foarte ispititoare pentru iepuri. Asa ca stapanul intelept al unui iepuras il dreseaza pentru a-i canaliza aceste porniri naturale spre lucruri acceptabile.
Fiti bland, ferm si consecvent

Cand iepurasul gaseste ceva gustos, dar interzis, pe care il poate roade - nici o grija, il va roade - disciplinati animalul spunandu-i ferm “Nu!”, apoi inlocuiti acel ceva cu un obiect care poate fi ros.

Pentru un iepure, rosul nu este doar un hobby placut. Acesta este rnodul lui de a explora lumea in care traieste - prin gust si textura. Este si o necesitate, intrucat rosul il ajuta sa isi toceasca dintii care cresc continuu si sa isi mentina puternici muschii maxilarelor.

Probabil ca iepurii mai in varsta rod mai putin, pentru ca ei cunosc gustul si textura lumii care ii inconjoara, si au nevoie numai de hrana ca sa isi toceasca dintii si sa isi mentina maxilarele putemice. In orice caz, timpul este de partea dumneavoastra cand este vorba de inclinatia iepurelui de a roade bufetul pe care il aveti de la strabunica dumneavoastra. Pe de alta parte, buna purtare nu se invata singura sau pur si simplu cu timpul.

Acelasi lucru este valabil si pentru sapat. Daca iepurele sapa in covor, puteti sa ii construiti pe covor un mic tunel. Asta ii va distrage atentia de la persanul pretios. Iepurii sunt destepti. Dupa doua sau trei zile de comenzi ferme si consecvente, “Nu!”, ei vor intelege clar ce se poate roade si ce nu, in ce pot sapa si in ce nu au voie.
Cum se corecteaza comportamentul

Prima persoana muscata ar fi trebuit sa scoata un tipat inalt, ascutit, suficient de putemic ca sa sperie iepurasul. Pe limba iepurasului, tipete ascutite se traduc: “Hei! Inceteaza!”. Apoi, iepurasul trebuia sa fie pus pe podea. Daca musca din nou, trebuia inchis in cusca pentru un scurt “time-out”. Daca o facea si a treia oara, trebuia pedepsit sa stea in cusca tot restul serii.

Pana la urma, ar fi invatat sa nu mai muste.

Mare atentie la orice gen de corectie fizica. Oamenii ii ating uneori pe iepuri peste nas, dar iepurii sunt foarte delicati. Mai ales cand tocmai ati fost muscat, ati putea sa loviti mult mai tare decat ati intentionat.

Nu uitati sa rasplatiti buna purtare. Cand iepurele se joaca linistit si se comporta asa cum trebuie sa se comporte un iepure cuminte, dati-i o tratatie pentru a incuraja si mai mult acest comportament. Unii iepuri reactioneaza bine la mici tratatii din fructe sau cereale, dar altii se pot alege cu grave tulburari digestive de la acest gen de tratatii. Alta optiune sunt tabletele acidulate, care par sa placa tuturor iepurilor. Discutati cu veterinarul despre genul de tratatii pe care le poate savura in siguranta iepurele dumneavoastra.

Urecheatul fricos - asa i se mai spune in gluma iepurelui, care este de doua feluri: de câmp si domestic. Iepurii salbatici, mai mari decât cei de casa, au labele din spate mai lungi, fiind si saritori mai buni.


Sunt intâlniti in tufisurile din padurile foarte dese, la câmpie, in zonele de stepa, in gradini, existând specii chiar si in zona arctica (asa - numitii ”iepuri albi”). Ca si sobolanul, soarecele sau veverita, iepurele este rozator (având, in plus fata de ceilalti, doi dinti mai lungi si taiosi, in fata dintilor incisivi) si face parte din familia Leporidae. Este cunoscut ca unul dintre animalele cele mai fertile, fiind considerat simbolul noii vieti ce apare primavara. De aceea a fost ales ca simbol al sarbatorii pascale, devenind Iepurasul de Paste.

Cele doua specii de iepuri, care de multe ori se confunda, se diferentiaza, totusi, prin multe caracteristici specifice. Iepurele domestic, de pilda, naste pui orbi si fara blana, traieste in tuneluri adânci sapate sub pamânt, unde convietuieste in colonii. Ruda de câmp a urecheatului naste pui care vad, acoperiti de blana, isi face culcusuri simple si traieste foarte rar in compania altor iepuri. Este, de asemenea, mai mare decât iepurele domestic, având si urechile mai lungi, cu dungi negre, bine conturate. (Daca va e cumva greu sa vi-l imaginati, gânditi-va la Bugs Bunny! Nu-i asa ca seamana?).

In ceea ce priveste puii, iepuroaica de câmp are mai putin de furca, deoarece ii naste direct in iarba sau intr-o zona fara denivelari, uneori in scorburi, fara a face un cuib anume. Puii se nasc direct cu ochii deschisi si isi pot purta singuri de grija dupa numai o zi - doua de când vin pe lume. (Vi-l mai amintiti pe Bocanila, prietenul lui Bambi din desenul animat?). Iepuroaica domestica isi construieste cu grija cuibul, râcâind o groapa adânca intr-un loc ferit, unde naste pâna la sase pui, mici, golasi si neajutorati. Acestia sunt hraniti cu lapte de mama lor, abia dupa trei saptamâni putând sa iasa din culcus.

Ca infatisare, ambele specii arata cam la fel. Au urechi lungi, ascutite si culcate pe spate. Iepurele le ridica brusc la orice sunet si le misca in fata si in spate, incercând sa auda de unde vine pericolul. Ca si auzul, au un miros foarte sensibil, miscându-si narile si capul intr-un mod foarte ciudat, ca si cum ar fi ingrijorati. Vazul este, de asemenea, un atu al urecheatului: vede cu amândoi ochii in toate directiile. De aceea, când simte un soim sau o bufnita ca ii da târcoale, poate vedea pozitia pasarii in aer si isi poate cauta in acelasi timp si un ascunzis.

Ca o particularitate, buza superioara a iepurilor este despartita in doua, de unde vine si denumirea malformatiei gurii la unii oameni, numita “Buza de iepure”. Codita lor este scurta, stufoasa si sta aproape tot timpul in sus, iepurii dând din coada pentru a le atrage atentia altor urecheati de un posibil pericol. Spre deosebire de alte rozatoare, cum ar fi veverita, iepurele nu-si poate folosi cele cinci gherute (in fata) sau patru (la labele din spate) pentru a se prinde.

Blanita, lucrul cel mai pretios - pentru care anual milioane de iepuri sunt vânati, poate fi de doua feluri: densa si moale - pentru vremea ploioasa si friguroasa, sau mai rara si lunga pentru caldurile mari. Iepurele din zonele polare are o blana alba si foarte deasa, pentru a-l apara de frig, in timp ce iepurele de câmp devine alb doar in timpul iernii, iar urecheatul domestic nu-si schimba culoarea blanii pe toata durata anului.

In ceea ce priveste hrana iepurilor, acestia manânca apoape tot ce e verde si creste pe câmp, “luând” masa numai noaptea, in timp ce ziua stau majoritatea timpului ascunsi. Iarna se hranesc cu fructe de padure sau scoarte de copacei si arbusti.

Referitor la dusmani, se poate spune ca au multi: de la lupi, coioti, râsi, vulpi si pisici salbatice, pâna la bufnite, soimi, ulii si chiar veveritele rosii, care le vâneaza puii. Singurul mod de a se apara este facând salturi mari, in diferite directii si fugind foarte repede. Rar sar pe spatele altui animal sau pe serpi, lovindu-si dusmanii cu ghearele din spate. Si omul, oricât l-ar considera un animalut de casa, mic si dragut, ii este un mare dusman. In primul rând de nevoie, deoarece iepurele este un mare distrugator al culturilor, si in al doilea rând pentru placerea de a-l vâna, iepurii fiind cunoscuti ca o delicatesa a meselor vânatoresti.


Iepurele de casa



Dupa cum am amintit mai sus, iepurele domestic este mai mic decât ruda sa salbatica, putând avea o greutate intre 1 si 3,5 kilograme. Daca un copil de 6-7 ani isi doreste un iepure, iar spatiul destinat cresterii urecheatului nu este mare, trebuie sa cumparati sau sa primiti un exemplar mai mic.

Rasele cele mai bune de crescut ca iepuri de casa sunt: Mini Rex, pitic olandez, Angora, Palomino sau cele românesti, existente la vânzare in magazinele de animale, asa-numitele “Pet store”-uri.

Dupa ce v-ati hotarât ce iepure sa cumparati, trebuie sa tineti cont de trei lucruri foarte importante: cusca, mâncarea si apa. Pentru ca un iepure sa se poata simti cât mai bine in adapostul pe care i-l construiti, o cusca pentru un urecheat de marime medie trebuie sa aiba 80 de centimetri lungime, 70 de centimetri latime si cam 35 - 40 de centimetri inaltime. Pentru a o construi, este recomandata folosirea sârmei, fiind mult mai usor de curatat, in timp ce lemnul se murdareste foarte repede. Si, pe deasupra, micii rozatori isi vor incerca dintii in lemn. De asemenea, cusca trebuie tinuta vara inauntru, la umbra, deoarece iepurii sunt foarte sensibili la caldura si se pot imbolnavi daca nu au destula racoare.

Hrana micilor urecheati este foarte importanta, desi multa lume considera ca iepurii manânca absolut orice e verde. Nu este chiar asa! De exemplu, salata le place foarte mult, dar nu este indicata in cantitati mari, deoarece le poate provoca deranjamente la stomac. Daca locuiti la curte si aveti un spatiu verde in jurul casei, lasati-l câteva ore sa se delecteze cu iarba, deoarece ii place foarte mult. Dar, atentie! Locul trebuie neaparat sa fie ingradit, altfel riscati sa fuga intr-o clipa! In afara de ierburi, care pot fi chiar cumparate din magazine speciale, iepurii sunt mari amatori de frunze de varza sau de conopida, broccoli, morcovi sau telina. Buruienile de primavara sunt foarte bune pentru dinti, asa ca nu ezitati sa le dati, asa cum un fruct - de preferinta mar - nu le strica din când in când.

In ceea ce priveste hrana preparata din diferite amestecuri, sunt recomandate cele bazate pe cereale, ca niste bobite mici, care contin multe proteine si minerale, bune pentru blana si dinti. Apa este iarasi un element foarte important: vasul special in care ii puneti apa trebuie sa fie greu, eventual din ceramica, altfel il varsa cu siguranta. Deoarece iepurii nu-si iau necesarul de apa din verdeata pe care o manânca, vasul lor trebuie sa fie mereu plin si foarte curat, mai ales in perioadele de vara, când setea creste.

In incheiere, cu speranta ca eventualul Bugs Bunny pe care o sa il cumparati nu va va face mari probleme, le reamintim micilor iubitori de animale ca un iepuras trebuie crescut cu multa atentie si intr-o foarte mare curatenie.

[silverstar]

[SIZE=3][COLOR=green]IEDERA[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green]Cand mergeam la Emi, draga si buna mea prietena de care in fiecare zi mi-e dor, cea mai mare placere a mea era sa stau in bucatarie. Minute intregi priveam corzile iederii bogat impodobite de frunze mari, cat palma, de un verde stralucitor, care acopereau toti peretii incaperii. “Vrei si tu?”, m-a intrebat intr-o zi. “Da”, i-am raspuns, “dar nu stiu ce sa fac, cum sa procedez…”. A rupt o mladita cu cateva frunze si m-a invatat sa o pun in apa. Dupa ce i-au iesit “mustati”, am plantat-o intr-un ghiveci. Cu toate ingrijirile, mai bine de un an, iedera mea n-a crescut nici macar cu un milimetru, dar nici nu s-a uscat. Si, intr-o dimineata, in timp ce-o udam, am inceput sa-i vorbesc calm, linistit, cu blandete, ca unei fiinte dragi. Faceam acelasi lucru de fiecare data cand ii serveam portia zilnica de “hrana”. Si… miracolul s-a produs! In nici doua luni, iedera a trecut de un metru in lungime.[/COLOR]

[COLOR=green]Cand m-am hotarat sa parasesc orasul care ma adoptase dupa terminarea studiilor universitare, primul lucru luat din casa a fost ghiveciul cu iedera. I-am legat corzile sa nu se rupa si tot drumul am tinut ghiveciul in brate. Din pacate, noua mea locuinta s-a dovedit a nu fi ceea ce crezusem si sperasem. Au inceput nemultumirile, framantarile sufletesti, reprosurile pe care mi le faceam singura. Nimic nu ma mai interesa. Faceam totul mecanic, tristetea nu ma parasea o clipa, in jurul meu se naruise totul…Intr-o zi, am observat ca frunzele iederei se vestejisera. Apatica si indiferenta, am udat-o, spunandu-mi in gand c-o sa-si revina. Intre timp, am hotarat sa ma mut intr-o alta locuinta si, desi foarte greu, in cateva zile totul s-a rezolvat. Dar… stupoare! Iedera mea se uscase… Cand? De ce? Frunzele, odinioara atat de vesele, se zdrobeau intre degete, transformandu-se in praf. Indiferenta mea, dar mai ales egoismul de care ma lasasem dominata o ucisesera. Iubirea, cuvintele de alint, laudele cu care o obisnuisem ramasesera undeva, departe… [/COLOR]

[COLOR=green]Cand am desprins-o de pe perete, am observat cu mirare ca undeva, pe la mijlocul corzii uscate, mai erau vreo doua frunze verzi care supravietuisera. Le-am rupt si, fara o vorba, le-am intins cumnatei mele care ma ajuta la impachetat. Dupa cateva luni, in toamna, cand am mers sa-i fac o vizita, am ramas cateva clipe in curte, unde zeci de ghivece cu flori straluceau inca in razele soarelui. “O recunosti?”, m-a intrebat. Am tresarit si mi-am intors privirile catre flori… “O recunosti?”, m-a intrebat din nou, amuzandu-se de nedumerirea ce mi se citea in priviri. Mana ei a atins o iedera splendida, cu frunze mari, lucioase, orbitor de verzi si de catifelate. Am privit mai cu atentie. Iderea era chiar in ghiveciul pe care il abandonasem indiferenta. Am inceput sa-i vorbesc soptit, s-o mangai si cred si astazi, ca sub atingerea palmelor mele, am simtit-o vibrand… Am adus-o acasa. Ii place aici, pentru ca si mie imi place. In fiecare zi creste cate putin pentru ca, indiferent de starea mea sufleteasca, nu uit sa-i spun cate un cuvant care sa-i faca placere, s-o incante, s-o flateze… Verdele de smarald al frunzelor sale e primul lucru pe care-l vad cand deschid usa casei.[/COLOR]

[nume]

aulio... ce de iubitori. un caine de pe strada n-ati steriliza/deparazita/vaccina/dat spre adoptie,eventual... dar iubiti creatia lui Dumnezeu...

Iubirea fatza de creatia asta presupune bani si responsabilitate, munca murdara de multe ori, d-aia de-ti da boala la ficat.Sacrificiu de sine... Daca nu, sa ne rezumam la a recunoaste ca suntem simpli spectatori indiferenti.

Ma ocup chestii de-astea, si am vazut din partea oamenilor care au pretentia ca sunt crestini mai multa indiferenta si ipocrizie,incapatanare,chiar rautate uneori, decat la toti sectantii, ateii si alti d-estia la un loc...

Pasarile sunt expuse numeroaselor pericole sau accidente care le pot pandi chiar in locuinta ta. Ceea ce le face atat de sensibile la pericol sunt: marimea lor mica, metabolismul lor rapid si sistemul lor respiratori foarte sensibil. Papagalii au in plus o curiozitate care le poate pune viata in pericol. Iata deci de ce trebuie sa ai grija atunci cand alegi sa cresti o pasare:

1. Otravirea
Pasarile pot sa se intoxice cu multe substante, fie prin ingerarea acestora, fie prin inhalarea lor. Una dintre cele mai comune otravuri pentru pasari este insecticidul. Alte otravuri pentru pasari sunt: amoniacul, inalbitorul, substantele pentru curatarea aragazului, diferite tipuri de lipici, acetona, vopseaua, parfumurile si metalele grele. Un pericol pentru pasari il reprezinta si plantele toxice.

2. Oalele de teflon
Gazele pe care le degaja oalele si tigaile de teflon atunci cand sunt incalzite, ca si gazele degajate din alte obiecte din fier (ondulator de par, feon, calorifere, fiere de calcat) sunt toxice pentru pasari.

3. Apa
Toaletele sunt cele mai des intalnite surse de apa neacoperita din casa si e foarte posibil ca pasarea sa cada in vasul de toaleta si sa se innece. Alte suprafete de apa care reprezinta acelasi pericol se pot aduna in chiuvete, cazi de baie, si vasele pentru adaparea cainilor sau pisicilor. In bucatarie pericolul poate fi reprezentat de oalele cu apa care fierb pe aragaz.

4. Mancaruri neadecvate
Ceea ce ii dai pasarii tale sa manace o poate afecta, de la hrana nesanatoasa, pana la hrana care o poate ucide. Ciocolata e toxica pentru multe animale de companie! Bauturile alcoolice sau cu continut de cofeina sunt de asememean periculoase. Avocado trebuie de asemenea evitat in ceea ce priveste hranirea pasarilor.

5. Cablurile electrice
Pasarile exporeaza lumea din jur cu ciocurile iar cablurile electrice pot reprezenta un pericol daca sunt ciugulite. Tine cablurile electrice departe de colivia pasarilor si inveleste cablurile electrice expuse in tuburi de palstic anticorozive.

6. Jucariile prost fabricate
Chiar si jucariile pentru papagali pot fi periculoase. Trebuie sa fii foarte atent ca partile mari sa nu poata si detasate de intreg si inghitite. De asemenea, jucariile din sfoara pot fi periculoase, cunoscandu-se cazuri in care papagalii au reusit sa rasfire sfoara, sa se incolaceasca in ea si sa se sugrume.

7. Ventilatoarele
E usor sa-ti dai seama de pericolul pe care il poate reprezenta un ventilator in functiune fata de o pasare care zboara prin camera. Pasarile sunt stresate deseori de obiectele aflate in miscare asa ca nu le aseza un ventilator langa colivie.

8. Ferestrele, usile si oglinzile
Ferestrele si oglinzile sunt un real pericol pentru pasarile care vor incerca sa treaca prin ele. Ferestrele si usile deschise te pot face sa-ti pierzi pasarea mult iubita daca aceasta vrea sa incerce gustul libertatii. Chiar si usile din interiorul apartamentului pot fi o problema: daca pasarii ii palce sa stea pe usa deschisa ea poate fi ranita daca usa este inchisa brusc.

9. Alte animale de companie
Desi pasarile pot trai foarte fericite alaturi de alte animale de companie, totusi stapanii trebuie sa fie foarte atenti cand pasarea e in apropierea cainelui sau pisicii. Miscarea brusca a pasarilor poate declansa instinctul de vanator din pisica sau din caine si pasarea poate fi mancata sau ranita. O rana care se infecteaza poate fi fatala pasarii.

10. Calitatea aerului
Calitatea aerului este foarte importanta pentru pasari. Nu folosi asadar odorizante de camera si nici un fel de produs pe baza de aerosoli. Nu fuma si fii foarte atentila emisia de monoxid de carbon.

Oamenii interpreteaza de obicei sunetul pe care pisicile il fac cand torc ca pe un sunt ce exprima prietenia sau multumirea. Observatia se bazeaza pe faptul ca majoritatea pisicilor torc atunci cand sunt tinute in brate si mangaiate de oameni. Interpretand acest sunet ca pe un semn de afectiune, majoritatea oamenilor adora sa asculte si sa tina in brate o pisica ce toarce.

Cu toate acestea, se pare ca nu doar placerea face pisica sa toarca. Este clar ca pisicile torc si atunci cand sunt nelinistite, nervoase sau cand sufera dureri mari, cu scopul probabil de a se linisti, de a se calma. Atunci cand pisica toarce isi poate reduce durerile, se vindeca mai repede si isi intareste oasele. Atunci cand pisicile torc si isi ascut ghearele pe pamant atunci ele incearca sa se elibereze de stres sau sa se aline de vre-o suferinta. Femelele cu pui vor toarce astfel, zgariind pamantul atunci cand devin prea stresate si obosite de atentia pe care trebuie sa le-o acorde puilor, si torc pentru a se linisti.

Este interesant de observat felul in care torsul este un semnal intre pisici, si nu doar in relatia dintre pisici si oameni. Pisicile femele torc atunci cand nasc, si dupa nastere, pentru a-si usura durerile si a se vindeca mai usor, in timp ce puii nou nascuti torc atunci cand sug, probabil pentru a transmite mamei semnalul ca "totul este bine".

Unele pisici, cu proprietati vocale mai puternice reusesc chiar sa miaune fara sa intrerupa torsul.

Toate pisicile domestice se nasc cu abilitatea de a toarce, pe care si-o dovedesc inca de la nastere, in timp ce sug. Nivelul pe care variaza gama de sunete pe care pisica le emite cand toarce este intre sunetele joase, profunde, pana la sunete inalte, fracturate, in functie de dispozitia pisicii si de temperamentul ei.