Credeti ca diavolul ne cunoaste gandurile?

[zoridezi]

În prealabil postat de anna21

Zori de zi, banuiesc ca te referi la faptul ca cei care indragesc meditatia orientala spun ca isihasmul este tot meditatie.
Situl Crestin Ortodox are (cel putin) un raspuns:
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...a-si-isihasmul

Nu ma refeream la asta... daca nu ma insel am citit pe la inceputul cartii "Vedere duhovniceasca" pe care n-am reusit sa o termin.
Si iar mi-a starnit curiozitatea un fragment din articolul dat de tine, care ma cam pune pe ganduri:

[SIZE=2]Daca pozitia corpului joaca un rol la fel de insemnat si in rugaciunea lui Iisus, asa dupa cum ne confirma "maestrii" spirituali rasariteni: "Aseaza-te pe un scaun mic, intr-un loc linistit, retras, pe jumatate intuneric; aduna-ti mintea, coboar-o din cap in inima si tine-o acolo apoi, apleaca-ti capul putin spre piept, incordeaza putin muschii pieptului, gatului si umerilor, si spune frecvent, cu rabdare, cu atentie si c traire din inima: Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !", finalitatea este cu totul alta.

[/SIZE][SIZE=2]Pai stai domne, ce-i asa de importanta pozitia??? Iertati-mi indignarea dar nu ma puteam abtine... pana la urma daca zici din tot sufletul tau si cu lacrimi de cainta, ce mai conteaza pozitia?[/SIZE][SIZE=2]
[/SIZE][SIZE=2]
Si acum mi-am amintit de o pilda [/SIZE][SIZE=2]:[/SIZE] "Se spune ca un misionar (preot, episcop) a ajuns cu o corabie pe o insula unde traiau trei naufragiati, ce-mbatranisera, uitati de lume, acolo.

Misionarul a vrut sa-i invete “Tatal Nostru”, dar ei i-au raspuns ca rugaciunea, pe care o spun impreuna de ani de zile, e mult mai simpla: “Voi trei, noi trei, miluieste-ne pe noi!”.

Seara, misionarul s-a retras pe corabia lui sa-nnopteze, cand vede dintr-o data intr-o lumina alburie cum cei trei naufragiati veneau spre el, calcand pe ape.

I-au spus: “Parinte, invata-ne si pe noi “. Iar el le-a raspuns: “Rugati-va la fel cum ati facut-o pana acum, e de ajuns”, caci asa de mult ii inaltasera acele cateva cuvinte (”Voi trei, noi trei, miluieste-ne pe noi!”), incat ii facusera sa mearga pe ape."

Daca o rugaciune atat de simpla a dus la sfintenie, de ce ar trebui sa ne pregatim pana la cele mai mici amanunte, stand pe un scaun, aplecandu-ne capul spre piept, incordandu-ne muschii pieptului etc?
Atunci unde mai e sinceritatea si simplitatea rugaciunii? Scuze pentru offtopic, daca e continuam discutia pe topicul rugaciunea inimii

[Andu30]

În prealabil postat de zoridezi

Nu ma refeream la asta... daca nu ma insel am citit pe la inceputul cartii "Vedere duhovniceasca" pe care n-am reusit sa o termin.
Si iar mi-a starnit curiozitatea un fragment din articolul dat de tine, care ma cam pune pe ganduri:

[SIZE=2]Daca pozitia corpului joaca un rol la fel de insemnat si in rugaciunea lui Iisus, asa dupa cum ne confirma "maestrii" spirituali rasariteni: "Aseaza-te pe un scaun mic, intr-un loc linistit, retras, pe jumatate intuneric; aduna-ti mintea, coboar-o din cap in inima si tine-o acolo apoi, apleaca-ti capul putin spre piept, incordeaza putin muschii pieptului, gatului si umerilor, si spune frecvent, cu rabdare, cu atentie si c traire din inima: Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !", finalitatea este cu totul alta.

[/SIZE][SIZE=2]Pai stai domne, ce-i asa de importanta pozitia??? Iertati-mi indignarea dar nu ma puteam abtine... pana la urma daca zici din tot sufletul tau si cu lacrimi de cainta, ce mai conteaza pozitia?[/SIZE][SIZE=2]
[/SIZE][SIZE=2]
Si acum mi-am amintit de o pilda [/SIZE][SIZE=2]:[/SIZE] "Se spune ca un misionar (preot, episcop) a ajuns cu o corabie pe o insula unde traiau trei naufragiati, ce-mbatranisera, uitati de lume, acolo.

Misionarul a vrut sa-i invete “Tatal Nostru”, dar ei i-au raspuns ca rugaciunea, pe care o spun impreuna de ani de zile, e mult mai simpla: “Voi trei, noi trei, miluieste-ne pe noi!”.

Seara, misionarul s-a retras pe corabia lui sa-nnopteze, cand vede dintr-o data intr-o lumina alburie cum cei trei naufragiati veneau spre el, calcand pe ape.

I-au spus: “Parinte, invata-ne si pe noi “. Iar el le-a raspuns: “Rugati-va la fel cum ati facut-o pana acum, e de ajuns”, caci asa de mult ii inaltasera acele cateva cuvinte (”Voi trei, noi trei, miluieste-ne pe noi!”), incat ii facusera sa mearga pe ape."

Daca o rugaciune atat de simpla a dus la sfintenie, de ce ar trebui sa ne pregatim pana la cele mai mici amanunte, stand pe un scaun, aplecandu-ne capul spre piept, incordandu-ne muschii pieptului etc?
Atunci unde mai e sinceritatea si simplitatea rugaciunii? Scuze pentru offtopic, daca e continuam discutia pe topicul rugaciunea inimii

Inainte sa-ti pui problema de rugaciunea inimii, eu cred ca pentru noi este o realizare sa ne rugam doar cu mintea, in orice loc, fara ca niciun gand sa intre si sa tulbure rugaciunea. In rugaciune este bine sa fi cat mai netulburat: daca te-as aseza intr-o intersectie zgomotoasa, in care trec tramvaie in ambele sensuri la fiecare doua minute pe langa tine si mai stai si cu soarele in fata iti garantez ca nu te vei putea concentra la rugaciune.

Incercarea ta de-a dreptul fara sens de a rade de diverse sfaturi de rugaciune pentru calugari eu unul o pun doar pe seama necunoasterii. Ca sa ajungi la rugaciunea inimii, trebuie ca rugaciunea sa ti se lipeasca de fire si chiar de respiratie, se poate ajunge la o rugaciune neincetata si chiar si in timpul somnului. Pentru asta tot corpul participa practic la rugaciune si te identifici cu ea. Atunci mintea nu va mai izvori ganduri aiurea ci va fii unita cu Dumnezeu. Dupa ce atingi aceasta rugaciune foarte putini oameni dupa ani si ani de zile pot sa coboare rugaciunea din minte in inima si sa simta o comuniune cu Dumnezeu de nedescris. Citatul de care pomenesti cred ca e scos de undeva unde se invata lipirea rugaciunii de respiratie, astfel la un moment dat de practica te vei ruga asa cum si respiri.

Dar poate e mai simplu sa radem de ce nu cunoastem nu-i asa... in loc sa cautam sensul anumitor lucruri... Este important sa te rogi tot timpul si fa-o asa cum ti se potriveste tie mai bine, asa cum crezi tu. Daca tu te rogi cel mai bine rezemata intr-un cot fa-o asa numai fa-o. Pana si pilda de care pomenesti accentueaza ideea de rugaciune neincetata si nu de o anumita forma a ei.

[amatyyy]

Dumnezeu in marea sa iubire fata de oameni a permis diavolului sa il ispiteasca pe om, fiindca, -eu cred- daca ar fi permis sa ne cunoasca gandurile am fi robi ai pacatelor insuflate de diavoli.
Un mare sfant crestin ortodox spunea ca " diavolii nici nu isi dau seama cat de mult contribuie la mantuirea noastra".
Dumnezeului nostru Slava!

[zoridezi]

În prealabil postat de Andu30

Inainte sa-ti pui problema de rugaciunea inimii, eu cred ca pentru noi este o realizare sa ne rugam doar cu mintea, in orice loc, fara ca niciun gand sa intre si sa tulbure rugaciunea. In rugaciune este bine sa fi cat mai netulburat: daca te-as aseza intr-o intersectie zgomotoasa, in care trec tramvaie in ambele sensuri la fiecare doua minute pe langa tine si mai stai si cu soarele in fata iti garantez ca nu te vei putea concentra la rugaciune.

Incercarea ta de-a dreptul fara sens de a rade de diverse sfaturi de rugaciune pentru calugari eu unul o pun doar pe seama necunoasterii. Ca sa ajungi la rugaciunea inimii, trebuie ca rugaciunea sa ti se lipeasca de fire si chiar de respiratie, se poate ajunge la o rugaciune neincetata si chiar si in timpul somnului. Pentru asta tot corpul participa practic la rugaciune si te identifici cu ea. Atunci mintea nu va mai izvori ganduri aiurea ci va fii unita cu Dumnezeu. Dupa ce atingi aceasta rugaciune foarte putini oameni dupa ani si ani de zile pot sa coboare rugaciunea din minte in inima si sa simta o comuniune cu Dumnezeu de nedescris. Citatul de care pomenesti cred ca e scos de undeva unde se invata lipirea rugaciunii de respiratie, astfel la un moment dat de practica te vei ruga asa cum si respiri.

Dar poate e mai simplu sa radem de ce nu cunoastem nu-i asa... in loc sa cautam sensul anumitor lucruri... Este important sa te rogi tot timpul si fa-o asa cum ti se potriveste tie mai bine, asa cum crezi tu. Daca tu te rogi cel mai bine rezemata intr-un cot fa-o asa numai fa-o. Pana si pilda de care pomenesti accentueaza ideea de rugaciune neincetata si nu de o anumita forma a ei.

Andu30, eu chiar nu rad de asa ceva... poate ca am fost putin sarcastica desi acum recunosc ca nu am procedat corect... imi cer scuze
Pentru mine e important acest lucru, ma refer la pozitie fiindca eu fiind lipsita de experienta si de cunoastere (ai dreptate) confund rugaciunea care ar trebui sa fie facuta cu multa smerenie si cainta, cu o meditatie yoghina.. nu fac asta intentionat pentru ca stiu foarte bine diferentele dintre cele doua, dar pur si simplu e un mod de rugaciune impropriu mie, si astfel simt eu ca pot cadea in slava desarta... nu stiu daca m-ai inteles :)
Multumesc pentru sfaturi!

[patinina34]

Si iar referitor la ganduri si cum le putem stapini, Sfinti Parinti ne invata urmatoarele in Filocalie:

[SIZE=4]Trei sunt leacurile gândurilor de hulă: atenţia şi rugăciunea, smerenia şi dispreţuirea[/SIZE]
Aşa cum trei sunt cauzele morale ale gândurilor de hulă:
1) nebăgarea de seamă,
2) mândria şi
3) pizma demonilor,

tot aşa trei sunt şi leacurile acestora în contrarea cauzelor acestora, adică:
1) atenţia şi rugăciunea,
2) smerenia şi
3) dispreţuirea.

Deci cine vrea şi iubeşte să fie liber de gândurile de hulă, acela trebuie mai întâi să-şi adune întreaga minte în inima lui şi să se roage cu multă atenţie şi mare vigilenţă, ca să nu lase cuvântul interior din inimă să grăiască, ci să-l facă să tacă supraveghindu-l cu un ochi serios şi conducător. Dar nu e de ajuns numai aceasta, ci, după ce face cuvântul interior să tacă, trebuie să-i dea şi să grăiască această scurtă rugăciune: ,,[COLOR=purple]Doamne Iisuse Hristoase, Fiului lui Dumnezeu, miluieşte-mă!"[/COLOR] şi numai aceasta să o grăiască, şi nici un alt cuvânt.
Dar să o zică ţinându-şi puţin şi răsuflarea până ce zice o dată cuvintele rugăciunii acesteia şi apoi să răsufle din nou, mintea rămânând fără formă şi fără chip şi privind prin puterea lui văzătoare [spirituală] numai locul inimii, iar auzul [spiritual al] minţii să nu audă nimic altceva decât cuvintele rugăciunii acesteia. Deci rugăciunea aceasta rostită în acest mod va face să dispară toate gândurile, nu numai cele de hulă, ci şi cele de ruşine şi trupeşti şi cele de viclenie şi de irascibilitate, fiindcă atunci când e rostit în inimă cu credinţă fierbinte şi meditat necontenit, acest înfricoşător şi sfânt Nume al lui Iisus Hristos arde ca o lumină şi loveşte şi taie ca o sabie cu două tăişuri demonii care se găsesc, cum spuneam, la suprafaţa inimii şi grăiesc prin cuvântul interior toate gândurile de hulă şi rele.

De aceea zicea Ioan Scărarul: [COLOR=purple]"Cu Numele lui Iisus loveşte-i ca şi cu un bici pe vrăjmaşi"[/COLOR], iar sfântul Nil [= Evagrie Ponticul]: [COLOR=purple]"Când e numit Dumnezeu, pune pe fugă pe demoni". [/COLOR]

AI doilea leac al gândurilor de hulă e smerenia; de aceea, cine vrea să fie eliberat de ele trebuie să aibă inimă smerită, şi înfrântă, şi mai trebuie să aibă şi cele câte nasc smerenia, adică faptul de a suporta cu mulţumire fiecare ispită şi necaz care-i vin fie de la oameni, fie de la demoni, fie de la firea cea strâmtă, socotindu-se pe sine însuşi din pricina păcatelor lui vrednic de orice pedeapsă; faptul de a nu se aprinde şi înfuria, de a nu osândi şi bârfi pe fraţii lui dispreţuindu-i ca pe unii mai mici şi lipsiţi de minte; şi faptul de a nu cerceta cu curiozitate lucrurile credinţei peste puterea şi înţelegerea minţii lui, socotindu-se pe sine însuşi lipsit de minte şi nevrednic să cerceteze unele ca acestea şi ţinând credinţa simplă în inima lui. Toate acestea deci conlucrează la izgonirea gândurilor de hulă, precum ziceau Părinţii.
Iar al treilea leac al gândurilor de hulă este dispreţuirea, adică atunci când omul e atent la inima lui, cum spuneam mai sus, şi zice rugăciunea ,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiului lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" ţinându-şi puţin şi răsuflarea, atunci când are inima lui smerită şi face toate celelalte câte îi sunt cu putinţă, după care îi urmează cu toate acestea gânduri de hulă, atunci trebuie să ştie că, aceste gânduri sunt din pizma şi răutatea demonilor, şi de aceea nu trebuie să se întristeze pentru ele, nici să dispere, ci să le dispreţuiască ca pe unele care nu se nasc din cuvântul lui, nici din voia lui, ci sunt seminţele şi odraslele relei seminţe a diavolului care seamănă astfel de gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti nu cu alt scop decât ca să tulbure şi întristeze sufletul omului şi, mai ales, ca să-l împiedice de la calea virtuţii şi bine-plăcerii lui Dumnezeu.
Deci cunoscând răutatea şi viclenia lor, trebuie să-i dispreţuim şi să nu socotim deloc că asemenea gânduri sunt un păcat, fiindcă pe cât socotim că sunt un păcat, pe atât mai mult ne tulbură; şi aşa cum atunci când cineva vrea să se ducă într-un loc, după care trecând pe un drum întâlneşte câini care latră, dar el nu ia seama la lătratul lor, ci dispreţuindu-i îşi continuă drumul netulburat şi aleargă şi ajunge la locul unde vrea să ajungă, tot aşa trebuie să facă şi creştinul când vin spre el gânduri de hulă şi viclenie; trebuie adică să nu şadă să le răspundă, ci tăcând să nu le bage în seamă şi să le dispretuiască ca pe nişte lătrături ale diavolului şi să alerge pe calea virtuţii având credintă fierbinte şi neşovăielnică în Dumnezeu şi în lucrurile dumnezeieşti şi ţinând în inima lui ca pe o ancoră neclintită mărturisirea credinţei pe care a primit-o de Ia Sfânta Biserică. Căci credinţa e o pavăză şi scutul cu care creştinul poate să respingă toate săgeţile gândurilor de hulă pe care le aruncă diavolul, precum porunceşte Pavel.
În acest fel şi diavolul este biruit şi ruşinat cu toate gândurile lui de hulă şi omul se eliberează uşor de ele, cu harul lui Hristos.
[SIZE=4]Cuvioşii Teolipt al Filadelfiei şi Nicodim Aghioritul, "Paraclisul şi acatistul Sfântului Nume al lui Iisus cu câteva texte de Filocalie", Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 55-63[/SIZE]

[zoridezi]

Parintele Paisie Aghioritul m-a ajutat de nenumarate ori, si iata ca si de data asta mi-a raspuns la intrebari

"Diavolul este prost
- Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?
- Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de
inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu -
pentru binele nostru - ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si
rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele
bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele
mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici
pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat;
vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am
vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau
sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie
asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: "Du-te si
mantuieste pe cutare om !" - si il va broda in acelasi timp si cu mandrie,
atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale
libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea
cu Avva Macarie ? (Nota: Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130-131,
Alba Iulia, 1990) Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea
mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii
s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si
ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez". "Cine e fratele acela ?"
- l-a intrebat avva Macarie. "Teopempt se numeste", i-a raspuns acela.
Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere
gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre
frati, iar acela i-a raspuns: "Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea
ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a
schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !". N-a stiut ca a mers avva
Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat
cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca
avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul
ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat
mandria.
- Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea
asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?
- Cum sa-l auda daca acela nu are "diavol" ? Daca insa l-ar spune ca sa se
mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre
mandrie si cineva spune cu mandrie: "Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta",
diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza
smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte
subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este "stiinta
stiintelor".
- Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca
una se va realiza, alta nu va reusi si cealalta va ramane nemaritata si sa se
intample asa ?
- Diavolul are experienta. Cum de pilda un arhitect cand vede o casa ce se
primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, astfel si acesta
vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.
Diavolul nu este destept; este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i
dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt
grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa, ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie
foarte intunecat cineva de mandrie, ca sa nu-l priceapa. Cand avem
smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se
lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care il
secatuieste pe diavol. "

SURSA: cartea "Cu durere si dragoste pentru omul contemporan"-Parintele Paisie Aghioritul

[Negroponte]

Doar Dumnezeu cunoaste gandul omului.Diavolul observa si intueste.El poate sa trimita omului ganduri viclene si omul sa creada ca sunt ale lui.In orice caz la spovedanie diavolul nu numai ca nu stie gandul ,dar nici nu aude ce spune penitentul.Avantaj noi, prin mila Domnului.Doamne ajuta!

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de Negroponte

Doar Dumnezeu cunoaste gandul omului.Diavolul observa si intueste.El poate sa trimita omului ganduri viclene si omul sa creada ca sunt ale lui.In orice caz la spovedanie diavolul nu numai ca nu stie gandul ,dar nici nu aude ce spune penitentul.Avantaj noi, prin mila Domnului.Doamne ajuta!

Cu har răspunsurile dumneavoastră! Și întăritoare...

”... și ne izbăvește de cel viclean ... Amin!”

[cristiboss56]

În prealabil postat de Negroponte

Doar Dumnezeu cunoaste gandul omului.Diavolul observa si intueste.El poate sa trimita omului ganduri viclene si omul sa creada ca sunt ale lui.In orice caz la spovedanie diavolul nu numai ca nu stie gandul ,dar nici nu aude ce spune penitentul.Avantaj noi, prin mila Domnului.Doamne ajuta!

Un avantaj ce trebuie menţinut şi prin râvna noastră , de zi cu zi .
Doamne ajută !

[The_Fallen]

Eu ma gandesc logic.Diavolul este inzestrat cu ratiune.Este o fiinta care exista de milenii.Ganditi-va ce experienta are acela, mai ales ca este prezent aproape tot timpul langa om, chiar si in momentele "private" pe care nu le impartaseste cu nimeni...daca sunt oameni care iti pot citi intentia, emotiile si gandurile interpretand mimica fetzei, gesturile corpului, privirea, tonul vocii, cadenta cuvintelor, si multe amanunte insignifiante, de ajung sa te citeaza precum "pa o carte deschisa", cum se spune...Atunci la ce ne putem astepta de la diavol, decat la mult mai mult.Mai ales ca multe ganduri vin de la el, iar el ne vede reactiile si stie daca sa continue ispita, si cum sa puna presiune sau dimpotriva, sa para ca a renuntat pentru a ataca mai subtil, cu ganduri care nu trimit direct la pacat ci conduc catre el, prin formarea atitudinii mascate sub forma intentiilor bune.Este mult de discutat aici.