un sot...intretinut

Am citit Anna, tot topicul. Nu vreau sa supar pe nimeni cu parerea mea dar eu m-am lovit putin de psihologi, e prea mult ca sa intru in detalii. E o parere neutra, de care poate tine cont sau nu, un avertisment ca sa stie ca aici e un teren minat. Nu e un lucru de joaca sa te duci cu mintea intreaga si sa pleci mai rau decat ai ajuns acolo. Putina prudenta si discernamant e tot ce sugerez...

[philalex]

ce sa zic...e un caz minor intr-o societate feminina materialista.....poate, ca e complexat de diferenta dintre voi....profesiune...etc...infine e un caz izolat cum am mai spus-o, roaga-te sa va fie bine....Dumnezeu va va ajuta! Oricum e mai bine sa fii mai singur intr-o astefel de societate mediocra in care ne invartim....e cam trist, dar realist...in fine, mergeti la preot...va ajuta totul, rugaciune, sentimente...

[heaven]

În prealabil postat de ionela77

La psiholog.... ?!! Eu stiu ce sa zic.... sa nu cazi din lac in put. Iti doresc sa gasesti un psiholog care sa poata lua problema in tot ansamblul ei, numai ca s-ar putea sa gasesti un "profesionist" rece si rational care ii va incadra "problema" intr-o categorie standard care se "trateaza" cu anxiolitice si antidepresive. Da un search pe google si scrie "atac de panica" sau "depresie", o sa te ingrozesti ce vei citi, cate experimente fac doctorii pe bietii pacienti, la unii nimeresc medicatia la altii ba, e o chestie de nimereala... Si iti garantez ca nu vei pleca de acolo fara medicatie alopata care este mai mult nociva decat buna. Cunosc si oameni care au recunoscut ca tratamentul le-a fost benefic dar acestia sunt relativ putini in comparatie cu cei care s-au adancit in starile lor negative, sau care sanatosi fiind au inceput sa aiba diverse probleme in urma tratamentului. Tu singura ai spus ca l-ai "impins" spre locuri de munca nepotrivite, care nu erau pe "croiala" lui. Faptul ca nu are incredere in el iar nu-l vad ca pe o "problema" (ai spus tu la un moment dat lucrul asta). Ba chiar as putea spune ca increderea in sine este un efect al mandriei, al orgoliului. Increderea trebuie sa fie deplina in Dumnezeu si atat, noi nu putem sti ce ne rezerva ceasul care vine. Asadar aveti grija cu "psihologul" si mai mare grija la tratamentul prescris. Dupa parerea mea duhovnicul e mai psiholog decat psihologul cu conditia sa-l nimeresti.

Duhovnicul se ocupa de suflet,iar psihologul de partea rationala.
Nu stiu ce persoane cunosti tu si la cine au mers,dar eu cunosc destui psihologi si persoane care au urmat terapie,fara nici un fel de medicamentatie (nici nu se pune problema in acest caz!) si aceasta terapie a dat roade in toate cazurile pe care le cunosc.
Psihologul te ajuta practic sa constientizezi o problema si te ajuta sa te ajuti pe tine.
PS:Cu ce sunt de acord este faptul de a merge pe recomandari,nu la intamplare pentru a alege un bun psiholog.

[melb26]

Cam toate casniciile sunt incercate intr-un fel sau altul, insa cu rabdare si mai ales prin faptul ca va iubiti, cu siguranta ca veti gasi intelepciunea necesara pt. a va depasi problemele .
Domane ajuta!

În prealabil postat de heaven

Duhovnicul se ocupa de suflet,iar psihologul de partea rationala.
Nu stiu ce persoane cunosti tu si la cine au mers,dar eu cunosc destui psihologi si persoane care au urmat terapie,fara nici un fel de medicamentatie (nici nu se pune problema in acest caz!) si aceasta terapie a dat roade in toate cazurile pe care le cunosc.
Psihologul te ajuta practic sa constientizezi o problema si te ajuta sa te ajuti pe tine.
PS:Cu ce sunt de acord este faptul de a merge pe recomandari,nu la intamplare pentru a alege un bun psiholog.

Terapii (nemedicamentoase) sunt cu sutele de la NLP (programare neurolingvistica) la analiza tranzactionala (ca sa ramanem in domeniul psihologiei clasice) si tot soiul de tehnici de dezvoltare personala si metode care vizeaza intrarea in stari alpha, tetha (metoda Silva, hipnoza si autohipnoza), terapii prin hatha yoga, prin qi gong, tao, etc. (deviind spre psihologia "complementara") despre care s-au scris tone de maculatura. Numai ca.... iarta-ma dar sunt chiar sceptica in privinta lor. Am studiat in mod autodidact despre ele si stiu ce se ascunde sub beneficiile lor garantate. Raman la parerea mea ca spovedania regulata prin care se arunca afara toata mizeria din interior, este singura cale de insanatosire psihica si fizica daca vrea Dumnezeu (ca poate si sa nu vrea...). Dumnezeu poate tot ce vrea dar nu vrea tot ce poate....

[heaven]

În prealabil postat de catalina24680

Am mai citit cateva mesajele voastre,dar nu am reusit pe toate...Of ! M-au cam intristat unele reactii. Mi-a fost totusi foarte de folos sa va scriu despre problema mea si sa ascult parerile voastre. Inima mea a ajuns la o concluzie: Gabi ma iubeste si eu il iubesc si orice ar fi vom trece impreuna ca asa ne-a unit Domnul. In nici un caz nu ma gandesc sa divortez pentru ca daca nici macar cu sotul meu nu am noblete, cu cine voi avea? Daca Domnbul mi-a purtat atatea mizerii si atata m-a asteptat in toate si inca ma mai asteapta, oare nu sunt macar datoare sa port si eu greutatea sotului meu si sa-l astept? Si oricum ar fi , nu ma vad fara el nici in viata asta nici in vesnicia pe care nadajduiesc sa fie in Hristos.

Iata hotararea mea luata in doua directii : cea lumeasca si cea duhovniceasca.

Lumeste :
1.vom merge la un psiholog (avem binecuvantare de la duhovnic) pentru partea tehnica ca sa zic asa, pentru stabilirea cauzelor care au dus la aceasta situatie (problemele din copilarie mai ales) si corelarea lor cu problemele prezente. Dupa parerea mea si a lui un psiholog bun poate fi de mare ajutor pentru ca Domnul lucreaza si acolo. Bine-nteles "raportam" duhovnicului si el are ultimul cuvant.

I-am zis lui Gabi de solutia cu psihologul si a acceptat bucuros.

2.vom cauta un loc de munca care sa fie pe masura lui si pe inclinatia lui si vom astepta pana vom gasi(acum se gasesc din ce in ce mai greu) . A fost vina mea la capitolul asta pana acum , recunosc,pentru ca l-am impins catre locuri de munca unde se castiga binisor 18-20mil+masina dar care nu erau pe "croiala" lui. Adica nu erau pe ce a studiat el si nu numai ca nu era pasionat deloc dar ii era total peste mana ce facea. Sau daca a fost ceva de care el era pasionat eu ii tot ridicam stacheta sa faci asa, sa dregi asa, sa fii asa... Am gresit.

Intr-adevar daca nu ai ce manca nu mai trebuie sa faci mofturi, te duci si dai la sapa si tot faci ceva, asa e, dar nu analizam cazuri fictive aici "daca, daca..." ci un caz concret, iar la noi nu se pune problema ca nu avem ce manca. Asa ca am luat aceasta hotarare chiar daca va fi un serviciu mai modest dar vreau sa fie un serviciu ales de el si sa faca acolo cat poate, fara presiuni din partea mea.

Duhovniceste :

1. cred ca mai intai trebuie sa ma uit bine in oglinda cum ati spus si voi, sa cer Domnului sa-mi arate asa cum numai El stie, cu blandete, punctele mele gresite si sa incepem sa lucram la ele. Puncte gresite pana acum ar fi : reprosurile, presiunea, asteptarile mari care poate nu sunt in concordanta cu asteptarile Domnului de la El, lipsa de respect care poate se manifesta prin privire sau gestica sau chiar prin tacere.

2.mai multa rugaciune si bucurie ca ne avem unul pe altul si pe Domnul.

Nu ma consider o norocoasa ca nu bea, nu merge cu femei, nu se drogheaza, ma consider o norocoasa ca toti oamenii de altfel pentru ca Domnul ma iubeste si a dovedit asta chiar prin faptul ca mi-a dat sa port neputinta sotului meu. E un paradox, ca toata ortodoxia de altfel, ca sotul meu e intristat de "handicapul " lui dar nu se schimba. Dar oare eu nu fac la fel?! Oare eu nu vreau sa ma rog macar PUTIN mai mult si uit cu zilele....si vreau sa ma rog, dar tot nu ajung sa ma rog zilnic, daramite neincetat ?!?!?! Oare eu nu vreau sa ma aseman cu Dumnezeu?! Dar totusi nu ma aseman....ci am mai mult "trasaturi" dracesti nerabdare, ura, manie, etc.....Si atunci daca eu nu-mi iert sotul, daca eu nu-l inteleg, daca eu nu-l rabd, cum sa ma astept ca Domnul sa faca acestea cu mine?

Da, discutand cu voi (multumesc ca mi-ati acordat atentie) am realizat ca durerea pe care o simt eu fata de neputinta sotului meu e si durerea lui Dumnezeu fata de mine. Oare pe Domnul nu-l doare inima ca eu sunt mai mereu absenta, ca gandesc de multe ori lumeste, ca nu dau atentie oamenilor din jurul meu ca El a zis o cale : "iubeste! " si eu nici o bag in seama?!

Mai fratilor , mai ! Va multumesc din tot sufletul pentru cele scrise, cu lacrimi va multumesc ca asa mi-am dat seama ca eu imi iuebsc sotul asa cum e si nu as vrea pe nimeni altcineva in locul lui si cu el vreau sa petrec si vesnicia, cu sau fara serviciu nu stiu de care !

E o mare binecuvantare ca a lasat Domnul aceasta "greutate" in relatia noastra ca sa iasa cele urate la iveala si El sa le vindece.

Iar draga Ory, ma bucur ca ai realizat atatea in viata ta si te-ai zbatut. Te admir ! Dar oare nu de la Domnul s-au facut acestea ?! Oare nu sunt acestea acel "bagat in traista " de care pomeneai? Puterea de a te zbate in viata de la cine e? De la noi insine? Vointa de a te zbate de la cine? Sunt daruri minunate de la Dumnezeu pe care El ti le-a bagat in traista , daruri cu care El ne binecuvanteaza. Insa un lucru imi este mai clar acum dupa ce am citit parerile voastre, darurile nu sunt pentru noi insine ci pentru celalat, ca sa-l fericim pe celalalt, ca sa se implineasca porunca : "iubiti-va unii pre altii precum Eu am iubit pre voi"

Intr-adevar nu trebuie ca unul sa lesine muncind si celalat sa stea la soare si sa doarma, dar sotul meu isi recunoste vina, se caieste si vrea sa se schimbe numai ca puterea vointei la el s-a imbolnavit pe parcurs din cauza mai multor factori pe care nu mai e cazul sa-i prezint. Si avand o vointa slaba vom cere de la Domnul ca cele ce sunt cu neputinta la noi, sa nu fie cu neputinta si la El, dupa cum nemincinoasa lui gura ne-a promis.

Va multumesc inca o data mult, mult mult pentru ajutor !!!!
Hristos in mijlocul nostru !

Chiar nu stiu pentru ce mai dezbateti atat...
Cu toata obiectivitatea privind,cel mai intelept sfat si l-a dat ea singura!

[catalina24680]

Va multumesc inca o data pentru sfaturi si ajutor. Ma bucur ca am intalnit pe acest forum oameni cu credinta si repere cu adevarat bine intemeiate in Hristos. Si ma mai bucur ca majoritatea sfaturilor au fost pline de intelegere, dragoste si mai ales delicatete.

Mentionez mai ales delicatete pentru ca sincer va spun am intalnit foarte multe cazuri in iubita noastra biserica, cazuri de "militie duhovniceasca" sub masca exercitarii faptelor bune. Adica oameni care te stiu doar din vedere de la biserica si daca li se pare ca te vad o data fara batic sau cu o fusta mai colorata sau putin abatuta,sau pur si simplu nu intri in tiparele lor, vin la tine si se baga in sufletul tau cu sfaturi si indemnuri fara ca tu sa fi cerut ceva, sub pretextul ca "sunt dator sa-ti spun pentru ca daca nu-ti spuneam era o fapta buna pe care puteam sa o fac si nu am facut-o". Si te mai intreaba si unde te spovedesti, si ce-a zis duhovnicul...Si apoi daca le zici din taina spovedaniei (mare greseala), ei pun in balanta daca duhovnicul a zis bine sau nu, dupa ale lor retete. Ca si cum toti duhovnicii ar trebui sa fie subordonati unor minti omenesti mai ravnioare din biserica care verifica pulsul enoriasilor in mod constant, veghind la bunul lor mers. Asta este o crunta badaranie care nu are nici in clin nici in maneca nimic de a face cu ceea ce este ortodoxia.

Dar, nefiind cazul fratiilor voastre referitor la ceea ce am prezentat mai sus, am sa vad raspund la intrebarea de ce nu apar copiii. Pentru ca nu stiu cine cum mai intra pe viitor pe acest forum, mentionez ca doar raspund la o intrebare,deci nu cer nici un sfat cu privire la acest fapt ca nu avem copii.

In urma unor evenimente, am descoperit la mine dupa putin timp la de casatorie prezenta unei boli foarte grave si rare la sange. Boala se intalneste un caz la 10-20 de mil. de oameni. In tara in prezent sunt singurul caz inregistrat (poate or fi si alte cazuri despre care nu se stie). Se presupune ca boala este in corpul meu in stare latenta de mai multi ani (nu se stie exact cat, poate chiar din copilarie), dar declansarea ei a avut loc de abia dupa casatorie. Asadar,inainte de casatorie mi-am facut analizele pe care le face toata lumea cand se casatoreste dar nu a iesit nimic suspect, totul era in parametri normali pentru ca boala nu se declansase inca. Am facut analize is in Germania la cel mai avansat centru de cercetare hematologica si au confirmat diagnosticul. In urma confirmarii, nu am mai lucrat, mi-am dat demisia si de atunci sunt casnica. De aceea poate si ispita asta asta a pretentiei si insistarii ca Gabi sa lucreze la anumite standarde.

Desi afecteaza fertilitatea in mod grav si nu s-a descoperit inca un tratament, si nu se stie exact evolutia ei, domeniul fiind in cercetare, paradoxal, aceasta boala este un adevarat dar de la Dumnezeu, ca fiecare boala, pentru care ii multumim si eu si Gabi. Fireste, exista acasta tanjire dupa a avea copii, dar nadajduim ca ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu.

V-am raspuns la intrebare si mai spun inca o data cu drag pentru peroanele care poate vor mai intra pe viitor pe acest forum ca nu cer nici un sfat in aceasta privinta, pentru ca e deja stabilita si cauza duhovniceasca,si insemnatatea bolii si ceea ce avem de facut, fireste impreuna cu duhovnicul.

In ceea ce priveste tratamentele,eu inclin in mare spre homeopatie,dar nu putem generaliza. Adica cateodata iti e de folos, cateodata nu. In cazul bolii mele,am incercat tratament homeopat la trei medici celebri,la care dura 3 luni sa te pogramezi, nu ii mentionez pentru ca nu vreau sa le fac reclama negativa, si nu au avut nici un efect, desi am respectat intocmai toate regulile homeopatiei. Iar tratamentele alopate chiar daca rezolva ceva pe moment pe temen lung unele pot afecta alte parti ale corpului. Sunt unele boli care Domnul le da si apoi da si vindecarea in lumea asta si alte boli pe care Domnul nu vrea sa le vindece aici pe pamant. Ambele cazuri sunt binecuvantarea lui Dumezeu asupra omului.

[mirabela]

buna catalina,

cred ca stiu despre ce boala este vorba, nu de alta, dar fata unei prietene de ale mele, desi are doar 18 ani, are o boala la sange, a fost diagnosticata ff greu si este fffff rara, fiind suspecta la un moment dat de leucemie.

nu exista momentan nici un tratament, dar se poate trai fara ca ea sa evolueze, din contra, chiar sa stagneze as zice. dupa cativa ani de drumuri lungi si obositoare, din 3 in 3 luni, deva-bucuresti, la analize, acum merge dar odata la 6 luni la analize, si de 3 ani incoace analizele ii sunt bune. a urmat un regim, fara carne de porc, dar a facut o cura cu oua de prepelitza. daca vrei mai multe amanunte, scrie-mi un mesaj cu adresa ta de mail.

Doamne ajuta !

În prealabil postat de catalina24680

Va multumesc inca o data pentru sfaturi si ajutor. Ma bucur ca am intalnit pe acest forum oameni cu credinta si repere cu adevarat bine intemeiate in Hristos. Si ma mai bucur ca majoritatea sfaturilor au fost pline de intelegere, dragoste si mai ales delicatete.

Mentionez mai ales delicatete pentru ca sincer va spun am intalnit foarte multe cazuri in iubita noastra biserica, cazuri de "militie duhovniceasca" sub masca exercitarii faptelor bune. Adica oameni care te stiu doar din vedere de la biserica si daca li se pare ca te vad o data fara batic sau cu o fusta mai colorata sau putin abatuta,sau pur si simplu nu intri in tiparele lor, vin la tine si se baga in sufletul tau cu sfaturi si indemnuri fara ca tu sa fi cerut ceva, sub pretextul ca "sunt dator sa-ti spun pentru ca daca nu-ti spuneam era o fapta buna pe care puteam sa o fac si nu am facut-o". Si te mai intreaba si unde te spovedesti, si ce-a zis duhovnicul...Si apoi daca le zici din taina spovedaniei (mare greseala), ei pun in balanta daca duhovnicul a zis bine sau nu, dupa ale lor retete. Ca si cum toti duhovnicii ar trebui sa fie subordonati unor minti omenesti mai ravnioare din biserica care verifica pulsul enoriasilor in mod constant, veghind la bunul lor mers. Asta este o crunta badaranie care nu are nici in clin nici in maneca nimic de a face cu ceea ce este ortodoxia.

Dar, nefiind cazul fratiilor voastre referitor la ceea ce am prezentat mai sus, am sa vad raspund la intrebarea de ce nu apar copiii. Pentru ca nu stiu cine cum mai intra pe viitor pe acest forum, mentionez ca doar raspund la o intrebare,deci nu cer nici un sfat cu privire la acest fapt ca nu avem copii.

In urma unor evenimente, am descoperit la mine dupa putin timp la de casatorie prezenta unei boli foarte grave si rare la sange. Boala se intalneste un caz la 10-20 de mil. de oameni. In tara in prezent sunt singurul caz inregistrat (poate or fi si alte cazuri despre care nu se stie). Se presupune ca boala este in corpul meu in stare latenta de mai multi ani (nu se stie exact cat, poate chiar din copilarie), dar declansarea ei a avut loc de abia dupa casatorie. Asadar,inainte de casatorie mi-am facut analizele pe care le face toata lumea cand se casatoreste dar nu a iesit nimic suspect, totul era in parametri normali pentru ca boala nu se declansase inca. Am facut analize is in Germania la cel mai avansat centru de cercetare hematologica si au confirmat diagnosticul. In urma confirmarii, nu am mai lucrat, mi-am dat demisia si de atunci sunt casnica. De aceea poate si ispita asta asta a pretentiei si insistarii ca Gabi sa lucreze la anumite standarde.

Desi afecteaza fertilitatea in mod grav si nu s-a descoperit inca un tratament, si nu se stie exact evolutia ei, domeniul fiind in cercetare, paradoxal, aceasta boala este un adevarat dar de la Dumnezeu, ca fiecare boala, pentru care ii multumim si eu si Gabi. Fireste, exista acasta tanjire dupa a avea copii, dar nadajduim ca ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu.

V-am raspuns la intrebare si mai spun inca o data cu drag pentru peroanele care poate vor mai intra pe viitor pe acest forum ca nu cer nici un sfat in aceasta privinta, pentru ca e deja stabilita si cauza duhovniceasca,si insemnatatea bolii si ceea ce avem de facut, fireste impreuna cu duhovnicul.

In ceea ce priveste tratamentele,eu inclin in mare spre homeopatie,dar nu putem generaliza. Adica cateodata iti e de folos, cateodata nu. In cazul bolii mele,am incercat tratament homeopat la trei medici celebri,la care dura 3 luni sa te pogramezi, nu ii mentionez pentru ca nu vreau sa le fac reclama negativa, si nu au avut nici un efect, desi am respectat intocmai toate regulile homeopatiei. Iar tratamentele alopate chiar daca rezolva ceva pe moment pe temen lung unele pot afecta alte parti ale corpului. Sunt unele boli care Domnul le da si apoi da si vindecarea in lumea asta si alte boli pe care Domnul nu vrea sa le vindece aici pe pamant. Ambele cazuri sunt binecuvantarea lui Dumezeu asupra omului.

În prealabil postat de catalina24680

Eu si Gabi, sotul meu ne-am casatorit acum doi ani cu binecuvantarea duhovnicilor. El a pornit cu o iubire ca un foc, eu putin cam rationala... M-a atras la el faptul incearca sa duca o viata placuta Domnului, ca e un om sensibil, ca ma iubeste si ne-am hotarat sa facem pasul. Cand ne-am cunoscut, era o diferenta mare intre noi in plan financiar-profesional, adica eu imi terminasem facultatea, masterul cu medii mari, ma angajasem intr-o trans-nationala pe un salariu mare care tot crestea in timp. El cam pierde-vara....a facut o facultate la idd, incercase sa faca un master, a renuntat, lucra ceva gen vanzator,desi e un tip inteligent, dar mai chiulea si de acolo...In fine, am trecut peste si m-am gandit ca nu are mediu favorabil unei cresteri profesionale si implicit si financiare si ca inca nu are motivatia care sa-l puna in miscare, sa-l faca responsabil.(am intalnit cazuri de baieti total pe nicaieri care cand au gasit o fata pe care sa o iubeasca si cu care sa-si in temeieze o familie, s-au schimbat la 180grade). M-am gandit ca e importanta baza are suflet bun, il iubeste pe Dumnezeu si Biserica si restul se construiesc in timp. Insa, au trecut doi ani si sotul meu pe care il iubesc e neschimbat! Pe unde a lucrat a lasat numai impresia ca nu se implica destul, ca nu-si da silinta, a incercat sa-si faca o firma pe cont propriu dar a ajuns si ea in faliment tot pentru ca nu s-a ocupat 100%...si nu aduce nici un ban acasa, e intretinut de mine si parintii mei si incepe sa se obisnuiasca si ma doare acest lucru ENORM ! Mi-a promis toate promisiunile posibile : o sa ma schimb, o sa-mi dau silinta,o sa muncesc, nu o sa mai intarzii, nu o sa mai dorm pana la 10, nu voi mai fi lenes, o sa te fac mandra de mine, o sa-mi depasesc conditia, de data asta o sa mearga, etc.... Are 31 de ani, deja mi-am pierdut increderea in vorbele lui, sunt toate la fel, le traieste de fiecare data cand le spune, dar apoi revine la stilul lui de viata cu care era obisnuit....Ce parere aveti, ce e de facut? Bine, nu am trecut toate detaliile vietii noastre aici poate unele isi au importanta lor, dar cred ca lungesc povestea prea mult. Daca ma intrebati : "ce a zis duhovnicul?" va raspund ca nu a zis nimic, sa asteptam,sa vedem, depinde de noi, sa ne rugam.... Dar eu deja imi pierd respectul pentru el , ne certam din ce in ce mai des, pentru faptul ca nu intreprinde nimic, sau daca ii gasesc eu un loc de munca ma face de ras acolo prin neseriozitate, neimplicare. Of ! Cateodata mi-e rusine de mine ca simt rusine fata de el si ma doare pentru ca e sotul meu si il iubesc ! Ce e de facut?

Buna Catalina,

Eu cred ca cea mai buna solutie e sa-l faci responsabil, ca sa-si poata recastiga increderea in el. Aloca-i usor , usor ,din responsabilitati si taie-i furtunul de alimentare... acum ca si cap de familie trebuie sa se descurce.

[misulik1985]

În prealabil postat de catalina24680

Eu si Gabi, sotul meu ne-am casatorit acum doi ani cu binecuvantarea duhovnicilor. El a pornit cu o iubire ca un foc, eu putin cam rationala... M-a atras la el faptul incearca sa duca o viata placuta Domnului, ca e un om sensibil, ca ma iubeste si ne-am hotarat sa facem pasul. Cand ne-am cunoscut, era o diferenta mare intre noi in plan financiar-profesional, adica eu imi terminasem facultatea, masterul cu medii mari, ma angajasem intr-o trans-nationala pe un salariu mare care tot crestea in timp. El cam pierde-vara....a facut o facultate la idd, incercase sa faca un master, a renuntat, lucra ceva gen vanzator,desi e un tip inteligent, dar mai chiulea si de acolo...In fine, am trecut peste si m-am gandit ca nu are mediu favorabil unei cresteri profesionale si implicit si financiare si ca inca nu are motivatia care sa-l puna in miscare, sa-l faca responsabil.(am intalnit cazuri de baieti total pe nicaieri care cand au gasit o fata pe care sa o iubeasca si cu care sa-si in temeieze o familie, s-au schimbat la 180grade). M-am gandit ca e importanta baza are suflet bun, il iubeste pe Dumnezeu si Biserica si restul se construiesc in timp. Insa, au trecut doi ani si sotul meu pe care il iubesc e neschimbat! Pe unde a lucrat a lasat numai impresia ca nu se implica destul, ca nu-si da silinta, a incercat sa-si faca o firma pe cont propriu dar a ajuns si ea in faliment tot pentru ca nu s-a ocupat 100%...si nu aduce nici un ban acasa, e intretinut de mine si parintii mei si incepe sa se obisnuiasca si ma doare acest lucru ENORM ! Mi-a promis toate promisiunile posibile : o sa ma schimb, o sa-mi dau silinta,o sa muncesc, nu o sa mai intarzii, nu o sa mai dorm pana la 10, nu voi mai fi lenes, o sa te fac mandra de mine, o sa-mi depasesc conditia, de data asta o sa mearga, etc.... Are 31 de ani, deja mi-am pierdut increderea in vorbele lui, sunt toate la fel, le traieste de fiecare data cand le spune, dar apoi revine la stilul lui de viata cu care era obisnuit....Ce parere aveti, ce e de facut? Bine, nu am trecut toate detaliile vietii noastre aici poate unele isi au importanta lor, dar cred ca lungesc povestea prea mult. Daca ma intrebati : "ce a zis duhovnicul?" va raspund ca nu a zis nimic, sa asteptam,sa vedem, depinde de noi, sa ne rugam.... Dar eu deja imi pierd respectul pentru el , ne certam din ce in ce mai des, pentru faptul ca nu intreprinde nimic, sau daca ii gasesc eu un loc de munca ma face de ras acolo prin neseriozitate, neimplicare. Of ! Cateodata mi-e rusine de mine ca simt rusine fata de el si ma doare pentru ca e sotul meu si il iubesc ! Ce e de facut?

poate ca asta este o iincercare de la viata..dar sa nu cumva sa il dispretuiesti pt asta pt ca este o jumatate din tine cu siguranta prin rugaciune eu cred ca se va indrepta pt ca din cate stiu eu lenea este ca o ispita sau pacat si se departeaza prin rugaciune ...