DR. ALEXANDROS KALOMIROS :

[antiecumenism]

XXIII. O MARE PRAPASTIE

Catolicismul,protestantismul si ateismul,ca toate celelalte filozofii,vorbesc aceeasi limba.Unul intelege argumentele celuilalt,si,in pofida tuturor controverselor lor,ei pot comunica intre ei.O mare prapastie desparte insa Ortodoxia de toate aceste sisteme,intrucat ea este ceva esential diferit.
Toate credintele eronate ale Apusului si secarea spiritualitatii acestuia au drept cauza fundamentala rationalismul.Europenii judeca lucrurile ceresti cu ajutorul unor standarde pamantesti si isi traiesc religia cu criteriile si din perspectiva acestei vieti.Am putea mentiona atat de multe exemple incat am umple o multime de carti.Cele doua exemple pe care le-am mentionat (taina omului si a mantuirii) sunt insa suficiente pentru a ne da seama ca diferenta intre Biserica Rasaritului si cea a Apusului nu este una de trasaturi distincte,ci este o diferenta de esenta.
Chiar daca am presupune ca cei din Apus ar fi cat se poate de binevoitori sa se apropie si sa traiasca Ortodoxia –ceva ce nu se intampla decat,poate,in cazul vechilor catolici-,aceasta bunavointa nu i-ar face capabili sa inteleaga si sa traiasca Ortodoxia.Multele veacuri de apostazie nu au trecut fara a-si lasa pecetea in sufletele acestor oameni.Iar aceasta pecete nu poate fi stearsa decat de harul lui Dumnezeu,si chiar si atunci doar din inimile smerite.
In anii din urma,multi europeni au luat numele de ortodocsi si au fost miruiti cu Sfantul Mir al Bisericii Ortodoxe,insa foarte putini dintre ei au devenit cu adevarat ortodocsi.Majoritatea dintre ei s-au alaturat ortodoxiei din punct de vedere intelectual,incantati de bogatia de invataminte pe care le-o oferea si fascinati de o noua intalnire cu crestinismul,care umplea golurile pe care crestinismul mutilat al Apusului le lasase in mintile lor.Insa,inainte chiar sa fi primit prima impartasanie,inainte chiar sa fi varsat o lacrima pentru pacatele lor,inainte sa fi cautat harul lui Hristos in tacere si stradanie,ei au considerat de datoria lor sa le propovaduiasca ortodocsilor Ortodoxia.Scandalizati de ignoranta ortodocsilor in probleme teoretice in care ei straluceau,ei i-au dispretuit pe ortodocsii care,desi nestiutori,traiau ortodoxia stramosilor lor si erau gata sa moara pentru ea .Dumnezeu nu salasluieste in inimi trufase.Pregatirea lor teoretica nu i-a scapat de greseala,si,precum orbii care calauzesc alti orbi ,ei au cazut in santul ereziilor,indrumandu-i pe cai gresite si pe altii,ori s-au intors la obiceiurile lor lumesti de dinainte.
Pentru ca sa-i inteleaga cineva pe Sfintii si Parintii Bisericii,nu este indeajuns doar sa-i citeasca.Sfintii au vorbit si au scris dupa ce au trait tainele lui Dumnezeu.Ei s-au impartasit personal din taine.Pentru ca sa-i inteleaga cineva,este necesar sa fi ajuns la un anumit nivel de initiere in tainele lui Dumnezeu,gustandu-le,mirosindu-le si vazandu-le personal.Poti citi cartile Sfintilor,devenind un foarte bun cunoscator al lor,insa avand o cunoastere „cerebrala”,fara a te impartasi catusi de putin din ceea ce au cunoscut Sfintii,care au scris acele carti din experienta lor personala.pentru a-i intelege pe Sfinti in mod fundamental,si nu intelectual,trebuie sa ai trairile cuvenite pentru tot ce spun ei ;trebuie sa fi gustat,macar in parte,din aceleasi lucruri ca si ei.Trebuie sa fi trait in mediul inflacarat al Ortodoxiei;trebuie sa fi crescut in el.Trebuie sa fi gustat din pregatirea si stradaniile pentru desavarsirea crestina.Trebuie sa te fi aplecat foarte jos pentru a trece prin usa ingusta ce duce la imparatia cerurilor.Trebuie sa te fi smerit;trebuie sa te fi lepadat de povara desarta a valorilor umane si sa-ti fi desprins inima de lucrurile pe care oamenii le considera insemnate si vrednice de respect.Trebuie sa fi varsat lacrimi de cainta pentru trufia in care ai trait,lacrimi de rugaciune fierbinte ca Domnul sa te izbaveasca de intuneric si sa-ti lumineze inima cu o raza a Sfantului Duh.
Pentru ca occidentalul sa inteleaga ceva din Ortodoxie ,in inima lui trebuie sa se nasca o lume cu totul noua.Cum poate cineva care inca din leagan a respirat aerul uscat al rationalismului si a invatat sa se inchine ca unui idol inteligentei umane sa se smereasca si sa devina simplu asemenea unui copil?Cum poate fi izbavit de spinii grijilor lumesti cineva care a invatat sa caute acele lucruri socotite „insemnate de catre oameni” si „ ticalosii in fata lui Dumnezeu” si care a fost invatat sa considere intoarcerea la omul launtric drept o atitudine a cuiva care se crede buricul pamantului ?Cum ar putea cineva care a fost invatat sa considere vanitatea o valoare sa verse lacrimi din pricina vanitatii vietii?
Sincer vorbind,ce au facut oare catolicismul si protestantismul pentru a feri lumea de genunea necrutatoare in care a cazut?Nu religia Apusului a fost aceea care l-a trimis pe om,in goana mare,sa dobandeasca ceea ce Hristos socotea a fi desartaciune ?Monahismul,inima religiei,a fost desfiintat,fie inlocuit cu ordine utilitare,care,prin activitatea ori prin gandirea lor,aveau ca misiune slujirea bunastarii pamantesti a oamenilor si a intepciunii lumesti pe care „Dumnezeu a dovedit-o nebuna”.A facut din politica domeniul activitatii crestine,stapanind imparatii si varsand sange pentru a dobandi putere si bani.A folosit activitatile misionare drept capcana pentru a-i supune pe oamenii de culoare suveranitatii Europei.A cautat tihna si confortul,propovaduind ca indestularea este un dar de la Dumnezeu.A dat crestinismului un scop utilitar,social,facandu-i pe oameni sa creada ca Hristos a fost un invatator moral pe care l-a preocupat mai presus de orice functionarea ordonata a societatii,iar Biserica este pazitoarea prin excelenta a legilor umane si supraveghetoarea aplicarii lor.A creat astfel modelul crestinului fariseic,al bunului cetatea,care crede ca s-a apropiat de desavarsire intrucat n-a facut rau nimanui ori intrucat a donat bani unor organizatii filantropice.
Cum ar fi atunci posibil sa apara,intr-o civilizatie condusa de cautarea confortului si caracterizat-a de o mandrie satanica de pe urma trimfurilor stiintei,oameni smeriti,care sa caute indurerati si inlacrimati lumina de sus ?Cum ar fi atunci posibil sa apara,intr-o civilizatie caracterizata prin miscare neincetata si preocupare pentru aspecte exterioare,un om care isi cerceteaza profunzimile inimii pentru a gasi in tacerea si nemiscarea „vistieriei” sale „perla de mare pret” ? Ar fi una dintre cele mai rare minuni. Dar,din moment ce savoarea Ortodoxiei este ceva atat de complicat chiar si pentru un individ,atunci cum este cu putinta ca toata „Biserica Catolica” luata ca intreg si toate „Bisericile” protestante laolalta sa-i cunoasca savoarea?Majoritatea milioanelor de oameni din Apus nici macar nu stiu ca Ortodoxia exista.Cum este cu putinta sa se infaptuiasca in mod colectiv,dupa una ori mai multe conferinte ale reprezentantilor diferitelor „Biserici”,o intoarcere la adevar a sufletelor care umbla in intuneric de cateva veacuri ?
Oare cei care vorbesc de unirea bisericilor isi inchipuie ca au de-a face cu chestiuni politice,in care conducatorii natiunilor isi duc supusii,luati ca intreg,la razboi ori pace?Oamenii nu vin la Hristos si la Biserica Lui in masa.Ei vin ca fiinte libere.
Sa presupunem ca un papa decide brusc sa devina ortodox si sa-i aduca pe toti catolicii la Ortodoxie.prin acea schimbare exterioara,oare macar unul din milioanele de catolici ar deveni cu adevarat ortodox?Si,chiar daca toti ar fi cat se poate de dispusi sa invete pe dinafara si sa creada toate doctrinele Ortodoxiei,ei nu s-ar putea apropia de ea nici macar cu un pas,intrucat Ortodoxia nu este doar un sistem de doctrine sau o serie de obiceiuri,ci este ceva mult mai profund si mai esential.Este o intreaga orientare a vietii si a gandirii.Ortodoxia este un duh,duhul Traditiei ,care nu se poate insusi din carti,ci se transmite de catre cei vii celor vii,de la tata la fiu,de la mama la fiica,de la frate la frate,de la priten la prieten,de la calugar la calugar,de la parintele spiritual la fiul duhovnicesc,”nu cu ajutorul cernelii si al hartiei,ci din gura in gura”,de la suflet la suflet.Si aceasta,inlauntrul vietii Sfintelor Taine ale Bisericii,in Duhul Sfant,o data cu trecerea timpului,incetul cu incetul,la fel ca dezvoltarea lenta a unui organism.
Cei care vorbesc de unire nu sunt insa naivi.Ei stiu prea bine ca nici catolicii si nici protestantii nu vor deveni niciodata ortodocsi si ca un singur trup.Dar asta nu ii intereseaza.Pe ei nu ii preocupa intoarcerea oilor pierdute la turma lui Hristos.Ei se bazeaza pe un compromis si se multumesc cu un acord superficial.De altfel,de ceva vreme ei au incetat a mai fi ortodocsi.Nu ii intereseaza viata ori adevarul in Hristos .Taina Antihristului lucreaza deja in ei si se framanta pana cand aceasta se va implini.

[claudia]

Antiecumenism,iti multumim pt efort!

[antiecumenism]

XXIV. INDEPARTAREA

O,neam nefericit al Greciei !Tu care ai dat Bisericii lui Hristos atat de multi Parinti si atat de multi Sfinti,tu care ai luminat atat de multi barbari si i-ai facut fii ai lui Dumnezeu,tu care ai udat stancile acestea cu lacrimi de smerenie si cainta si ai facut sa infloreasca peste ele gradina Ortodoxiei,tu,care,prin rugaciunile tale,L-ai adus pe Dumnezeu sa calce pe acest pamant,de ce iti intorci in extaz ochii spre locul in care soarele nu a rasarit niciodata?Tu,care odinioara Il slujeai pe Dumnezeu,de ce ingenunchezi cu slugarnicie,pentru a te inchina slujitorilor satanei?
Te-au coplesit intr-atat semnele si minunile „progresului” incat esti gata sa te prosternezi si sa adori acest idol stralucitor,dar gol pe dinauntru ?Nu vezi intunericul dindaratul focului de artificii?Nu vezi disperarea mortii dindaratul zambetului artificial ?Nu vezi saracia ce se ascunde sub infatisarea regeasca?
Ce ai invidiat?Puterea papei?Ai uitat oare puterea Dumnezeului tau,Care te-a ajutat sa-ti pastrezi nepatata credinta pana in ziua de azi?
Ce ti-ai dorit ?Cunoastere?Da,ar fi bine sa-ti doresti cunoasterea,caci incepi sa duci lipsa de ea,periculos de mare lipsa.Dar acolo unde o cauti tu acum,cunoasterea nu exista:acolo se afla doar substitute de cunoastere-filozofiile academice si teologiile academice.Acestea insa nu vor face decat sa-ti umple stomacul fara sa te hraneasca,caci ele nu au viata in ele ;sunt litere moarte.Ele cerceteaza umbra lucrurilor.Ele nu Il cerceteaza pe Dumnezeu si creatia Lui,ci ideea pe care o avem despre Dumnezeu si despre creatia Lui;ele cerceteaza conceptele mintii noastre.
Dar,DACA ITI DORESTI O VIATA USOARA,DACA EUROPA TE FARMECA PROMITANDU-TI COFORT SI PLACERI TRUPESTI,ATUNCI FOARTE BINE,DU-TE ACOLO!ARE SA-TI OFERE NEGRESIT ACEL CONFORT SI ACELE PLACERI.DAR,O DATA CU ACESTEA,ARE SA-TI DEA DESERTACIUNE SI MOARTE,MOARTEA SPIRITUALA SI VESNICA PE CARE O INCEARCA EA ASTAZI.

[antiecumenism]

XXV. VARFUL TURNULUI

Sa nu ne facem iluzii! Neamul grec,la fel ca toate celelalte,isi va continua calea.Iar calea lui este calea maselor.Calea celor multi este intotdeauna cea mai usoara.Calea maselor este intotdeauna calea care duce la confort si placere.Si,orice am zice si orice am face,nu ar ajuta la nimic,din pricina starii in care a ajuns lumea.Raul este irevocabil.
Lucrul cel mai tragic este ca raul apare in ochii oamenilor drept ceva bun.Osandirea,care nu este impusa de Dumnezeu,dar in care omul cade de unul singur,nu va fi o distrugere sau o anihilare nucleara,asa cum isi inchipuie oamenii.de fapt,moartea trupului va fi pentru omenire un rau foarte mic.Ceea ce va sa vina are sa fie ceva inimaginabil mai neindurator si mai neomenesc.Va fi capodopera imaginatiei diabolice,cea mai mare inselatorie ce s-a pomenit vreodata.Distrugerea spre care se indreapta omenirea va avea infatisarea celui mai mare succes al ei.Va fi Turnul Babel,culmea infumurarii omenesti,coroana trufiei civilizate.
Distrugerea va fi implinirea dorintelor maselor,in care toate patimile si toate relele vor pluti libere si nestanjenite.Va fi o golire completa a inimii,un vid,o plictiseala,o lehamite-cu alte cuvinte,moarte spirituala si vesnica.
In inimile oamenilor nu va mai exista loc pentru Dumnezeu.”Iar din pricina inmultirii faradelegii,iubirea multora se va raci” (Matei,24,12).Izvorul vietii nu-si va mai gasi locul in randul majoritatii oamenilor.Evanghelia va fi fost propovaduita intregii omeniri,”drept marturie oamenilor”.Toti o vor cunoaste si aproape toti o vor respinge in esenta.
In abundenta oraselor,in mijlocul creatiilor mintii umane si al semnelor si minunilor Antihristului,vor circula fapturi umane lipsite de viata,oameni morti care isi vor inchipui ca traiesc in cel mai intens mod cu putinta,dar care de fapt isi vor musca inebuniti propria carne.

[antiecumenism]

XXVI. CIVILIZATIA

Se spune ca Papa este optimist in privinta viitorului omenirii.Are si de ce !Umanitatea a devenit ceea ce el viseaza de secole sa devina.Sa se minuneze,asadar,de lucrarea mainilor lui !
Toti acesti oameni invatati,destepti si respectabili sunt elevii lui.I-a invatat prima data aritmetica si abecedarul.Le-a vorbit despre Aristotel.I-a invatat filozofie cand erau inca barbari.Lui ii datoreaza civilizatia lor.
Papalitatea nu a propovaduit crestinismul.Nu a aut nici in infatisare,nici in gandire nimic in comun cu pescarii din Galileea.Papalitatea le-a adus europenilor civilizatia.Daca cineva are dreptul de a vorbi despre o civilizatie greco-crestina,acest cineva este papalitatea.
DAR CE LEGATURA ARE CRESTINISMUL CU CIVILIZATIA ?CE LEGATURA POATE AVEA O RELIGIE CARE SPUNE CA „NU AVEM AICI CETATE STATATOARE,CI O CAUTAM PE CEA CE VA SA VINA” CU CIVILIZATIA,ADICA CU EFORTURILE OMULUI DE A SE STABILI CAT SE POATE DE CONFORTABIL IN CETATEA PAMANTEASCA ?!
Daca cineva observa cu luare aminte predicile si preocuparile celor mai multi „crestini”,va vedea ca ceea ce ei cauta si spera este nu atat slava Bisericii,cat gloria civilizatiei.
Lumea vrea si accepta asemenea „crestini’,deoarece,in esenta,ei au aceleasi teluri cu ea.Insa pe cei care nu vorbesc despre o civilizatie eleno-crestina,ci depre monahism,stradanii,rugaciune,pe cei care au drept painea cea de toate zilele straduinta continua dupa cetatea viitoare,pe acestia lumea ii uraste,caci nu ii recunoaste ca fiind ai ei.Ii socoteste pe primii drept oameni cu adevarat credinciosi,iar pe ultimii drept fanatici religiosi,excesiv de zelosi,care neaga viata.
Afinitatea care exista intre acei ortodocsi care vorbesc despre o civilizatie greco-crestina si conceptiile romano-catolicilor este uluitoare.Ei au aceeasi mentalitate,aceleasi teluri,aceeasi indiferenta fata de adevar si fata de viata mistica.”Crestinismul” lor este un pretext,o viziune despre lume care sa umple golurile din mintea lor si care sa faca viata pamanteasca si mai confortabila.
Astfel de „crestini”,care sunt oricand gata sa faca compromisuri pentru a avea majoritatea de partea lor,nu vor disparea,din pacate,niciodata.Si ei,la fel ca si Papa,sunt optimisti in privinta viitorului omenirii,iar acest sentiment este justificat.Caci atat ei,cat si Papa se straduiesc sa construiasca civilizatia,iar civilizatia se construieste si se va construi tot mai bine cu fiecare zi ce trece,spre marea lor bucurie.Va fi o civilatie care va respecta valorile,caci o civilizatie fara valori este imposibila,iar valorile sunt valori intrucat sunt utile societatii.Dar valorile ii vor ingadui mortii sa umple inimile oamenilor.Caci valorile acelea sunt sacrificii aduse idolului Om,nu sunt-cum s-ar cuveni-inchinare adusa lui Dumnezeu.

[antiecumenism]

XXVII. CALEA CEA GREA

Cele scrise aici nu sunt nici pentru lume,nici pentru acesti „crestini”.Sunt pentru acei putini care,si ei,se vor afla in primejdia de a fi amagiti in vremurile de pe urma.
In cadrul organizatiilor crestine si in cadrul romano-catolicismului si protestantismului exista suflete care Il doresc cu adevarat pe Dumnezeu si care cauta cetatea viitoare.Dar mediul in care se afla si indrumatorii lor nu ii lasa sa gaseasca drumul dorit de inimile lor.
PUTINII ALESI TREBUIE SA FIE PREVAZATORI,FOARTE PREVAZATORI .LUCRARILE DIAVOLULUI NU PAR INTOTDEAUNA ALE DIAVOLULUI;DE CELE MAI MULTE ORI,EL APARE CA UN INGER AL LUMINII.EL PROPOVADUIESTE UN CRESTINISM DOAR PUTIN DIFERIT DE CEL ADEVARAT,SI CU ACEASTA CAPCANA PRINDE IN PLASA LUI MULT MAI MULTI OAMENI DECAT DACA AR TRIMITE O INTREAGA ARMATA DE ATEI SAU DE ADEPTI AI LUI DIOCLETIAN.
II STIGMATIZEAZA PE CEI CREDINCIOSI,CARACTERIZANDU-I DREPT INTOLERANTI,MARGINITI,FANATICI,ADORATORI AI LITEREI.IN FELUL ACESTA ,EL A STARNIT IMPOTRIVA BISERICII LUI HRISTOS CEA MAI INSPAIMANTATOARE PERSECUTIE DE PANA ACUM.OAMENII SE TEM ADESEA MAI MULT DE CARACTERIZARILE CARE LE DENIGREAZA ONOAREA SI REPUTATIA DECAT DE SABIA PERSECUTORULUI LOR.FOARTE PUTINI SUNT ACEIA CARE ACCEPTA SACRIFICIUL DE A FI CONSIDERATI PROSTI.IN LUMEA DE AZI,IN MOD INEVITABIL,FIECARE CRESTIN ADEVARAT VA FI CARACTERIZAT DREPT NEBUN,ORI,CEL PUTIN MARGINIT.FOARTE PUTINI AU CURAJUL DE A INAINTA CU O ASTFEL DE PERSPECTIVA CE ADUCE A MARTIRIU.DE ACEEA,MAJORITATEA OAMENILOR PREFERA CALEA CEA USOARA A COMPROMISURILOR,PE CARE O SI PREDICA IN CONSECINTA,ADESEA CU FANATISM.
Paganii nu i-au urat niciodata pe crestini atat de mult cum ii uraste lumea „crestina” de azi.Toleranta formala este inselatoare.Lumea ii tolereaza doar pe acei as-zisi crestini care tin pasul cu ea,cei care vor sa aplice un crestinism social si care incearca sa fie intotdeauna „la zi”.Pe ceilalti,care nu sunt de acord sa-si falsifice credinta,ii uraste de moarte,marturisit sau nu.Ura lumii este insa pentru noi un criteriu prin care putem sti daca suntem crestini adevarati.”Daca va uraste pe voi lumea,sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat”.

[antiecumenism]

XXVIII. ECLEZIOLOGIA

Agitatia provocata de unirea bisericilor face sa fie evidenta ignoranta care exista,atat in randul simplilor credinciosi,cat si in randul teologilor,fata de ceea ce este Biserica.
Ei inteleg universalitatea Bisericii ca fiind o coeziune juridica,o interdependenta reglementata de un cod.Pentru ei, Biserica este o organizatie care are legi si regulamente ,precum organizatiile natiunilor.Arhiereii,asemenea functionarilor statului,se impart in superiori si subalterni:patriarhi,arhiepiscopi,mitropoliti,epis copi.Pentru ei,o eparhie nu este ceva complet,ci o parte a unui intreg mai mare:biserica autocefala sau patriarhia.Biserica autocefala simte insa si ea nevoie de a se subordona.Cand factoii externi (precum politica,istoria,geografia) impiedica acest lucru,in randul bisericilor autocefale circula un sentiment vag de unitate redusa sau chiar de separare.
Un asemenea concept despre Biserica duce direct la papalitate.Daca universalitatea Bisericii are aceasta semnificatie,atunci Ortodoxia este vrednica de plans,caci pana acum nu a fost in stare sa se disciplineze sub un papa !
Dar nu acesta este adevarul problemei.Biserica soborniceasca pe care o marturisim in Simbolul credintei noastre nu se numeste universala pentru ca include toti crestinii de pe pamant,ci pentru ca in cadrul ei toti credinciosii gasesc intregul har si dar al lui Dumnezeu.Semnificatia catolicitatii nu are nimic de-a face cu o organizatie universala,asa cum o inteleg romano-catolicii si cei care sunt influentati de mentalitatea acestora.
Desigur,Biserica este menita a se extinde in intreaga lume,indiferent de tari,natiuni,rase,limbi;si nu este gresit sa o numesti catolica si datorita acestui aspect.Dar,asa cum umanitatea devine o idee abstracta,exista pericolul ca acelasi lucru sa se intample cu Biserica,atunci cand o consideram drept o idee abstracta,universala.Pentru ca sa inteleaga cineva bine umanitatea,este indeajuns ca el sa cunoasca un singur om,intrucat natura acelui om este comuna tuturor oamenilor din lume.
In mod similar,pentru a intelege ce este biserica soborniceasca a lui Hristos,este indeajuns sa cunosti bine o singura biserica locala.Si,la fel ca in cazul oamenilor,ceea ce le uneste nu este supunerea fata de o ierarhie,ci natura lor comuna,astfel incat bisericile locale nu sunt unite de catre papa si de catre ierarhia papala,ci de catre natura lor comuna.
O BISERICA ORTODOXA LOCALA,INDIFERENT DE DIMENSIUNEA EI SAU DE NUMARUL CREDINCIOSILOR,ESTE UNIVERSALA PRIN EA INSASI,FARA A DEPINDE DE CELELALTE.SI ESTE ASTFEL INTRUCAT NU-I LIPSESTE NIMIC DIN HARUL SI DARUL LUI DUMNEZEU.TOATE BISERICILE LOCALE DIN INTREAGA LUME NU CUPRIND MAI MULT HAR CERESC DECAT ACEA BISERICA MICA,CU CREDINCIOSI PUTINI.EA ARE PREOTII SI EPISCOPUL EI;ARE SFINTELE TAINE;ARE TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS IN SFANTA IMPARTASANIE.IN CADRUL EI,ORICE SUFLET VREDNIC POATE PREZENTA SFANTULUI DUH.EA ARE INTREGUL HAR SI ADEVAR.ASADAR,CE II LIPSESTE PENTRU A FI UNIVERSALA?EA ESTE UNICA TURMA,IAR EPISCOPUL ESTE PASTORUL EI,IMAGINE A LUI HRISTOS,UNICUL PASTOR.EA ESTE ANTICIPAREA PE PAMANT A TURMEI CELEI UNA SI CU UN SINGUR PASTOR ,ESTE ANTICIPAREA NOULUI IERUSALIM.INLAUNTRUL EI,CHIAR SI IN VIATA ACEASTA,INIMILE CURATE CUNOSC IMPARATIA CERURILOR,FAGADUINTA SFANTULUI DUH.INLAUNTRUL EI,ACESTEA GASESC PACEA CARE „COVARSESTE ORICE MINTE”,PACEA CARE NU ARE NICI O LEGUTURA CU PACEA OAMENILOR:”PACEA MEA O DAU VOUA”.
„Pavel,chemat apostol al lui Hristos…Bisericii lui Dumnezeu care este in Corint…”.Da,era cu adevarat Biserica lui Dumnezeu ,chiar daca era in Corint,intr-un loc concret si limitat.
Aceasta este Biserica soborniceasca:ceva concret in spatiu,timp si persoane.Aceasta entitate concreta poate exista in mod repetat in spatiu si timp,fara a inceta sa ramana in esenta aceeasi.
Relatiile ei cu celelalte biserici locale nu sunt relatii de interdependenta jurisdictionala,ci legaturi de dragoste si har.O biserica locala este unita cu toate celelalte biserici ortodoxe locale din lume prin legatura identitatii.Asa cum una este Biserica lui Dumnezeu ,tot asa si cealalta este de asemenea Biserica lui Dumnezeu,precum si toate celelalte.Ele nu sunt separate de granitele natiunilor si nici de scopurile politice ale tarilor din care fac parte.Ele nu sunt separate nici macar de faptul ca una s-ar putea sa nu stie de existenta celeilalte.Este acelasi Trup al lui Hristos din care se impartasesc grecii,negrii din Uganda,eschimosii din Alaska si rusii din Siberia.Acelasi Sange al lui Hristos le circula in vene.Sfantul Duh le lumineaza mintile si ii calauzeste spre cunoasterea aceluiasi Adevar.
Exista,bineinteles,relatii de interdependenta intre bisericile locale,si exista canoane care le guverneaza.Totusi,aceasta interdependenta nu este o relatie de necesitate juridica,ci o legatura de respect si dragoste in libertate desavarsita,in libertatea harului.Iar canoanele nu sunt legile unui cod,ci calauze intelepte ale veacurilor de experienta duhovniceasca.
Biserica nu are nevoie de legaturi externe pentru a fi una.nu papa,patriarhul sau arhiepiscopul este cel care uneste Biserica.Biserica locala este ceva complet;nu este o parte a unui intreg mai mare.
De altminteri,relatiile dintre biserici sunt relatii ale bisericilor ,iar nu relatii care apartin in mod exclusiv episcopilor lor.Un episcop nu poate fi imaginat fara enoriasii lui,ori independent de enoriasii lui.biserica este mireasa lui Hristos.Biserica este Trupul lui Hristos,iar nu episcopul singur.
Un episcop se numeste patriarh atunci cand biserica careia ii este pastor este o patriarhie,si arhiepiscop atunci cand biserica este o arhidieceza.Cu alte cuvinte,respectul si cinstirea ii apartin bisericii locale si se trasmit prin extensie episcopului.Biserica Athenei este cea mai mare si,astazi,cea mai importanta biserica locala a Greciei.Din acest motiv,cel mai mare respect i se cuvine ei,si ea merita mai multa cinstire decat oricare alta biserica a Greciei.Parerea ei eset deosebit de importanta,iar rolul ei in solutionarea problemelor comune este semnificativ.De aceea este numita pe drept cuvant arhidieceza.Prin urmare,episcopul acestei biserici,intrucat reprezinta o biserica atat de importanta,este o persoana la fel de importanat si este numita pe drept cuvant arhiepiscop.El insusi nu este cu nimic mai mult decat un episcop obisnuit.In ordinele preotiei-diacon,preot si episcop-nu exista nici un ordin superior functiei de episcop.Titlurile de mitropolit,arhiepiscop,patriarh sau papa nu indica un nivel mai ridicat de har ecleziastic,deoarece nu exista har sacramental mai insemnat decat cel conferit unui episcop.Ele indica doar o diferenta a proeminentei bisericilor carora le sunt pastori.
Aceasta proeminenta na unei biserici in relatie cu celelate nu este ceva permanent.Depinde de circumstante interne si externe.Studiind istoria bisericii,observam ca primatul de proeminenta si respect trece de la o biserica la alta,intr-o succesiune fireasca.In timpurile apostolice,Biserica Ierusalimului avea,incontestabil,primatul autoritatii si al importantei.Il cunoscuse pe Hristos;ascultase cuvintele Lui;L-a vazut rastignit si ridicandu-Se din morti ;si asupra ei S-a pogorat intaia oara Sfantul Duh.Toti cei aflati in comuniune de credinta si viata cu ea erau siguri ca pasesc pe calea lui Hristos.De aceea,Pavel ,cand i s-a spus ca Evanghelia pe care o propovaduia nu era Evanghelia lui Hristos,s-a grabit s-o explice dinaintea Bisericii Ierusalimului,pentru ca acordul acelei biserici sa-i reduca la tacere dusmanii (Galateni 2,1-2).
Mai tarziu,acest primat a fost,incetul cu incetul,preluat de Roma.Era capitala Imperiului Roman.Biserica Romei cuprindea numerosi crestini incercati.In cadrul ei au trait si au propovaduit doi dintre cei mai importanti apostoli.Numerosi martiri i-au patat pamantul cu sangele lor.De aceea,cuvantul ei era venerabil,iar autoritatea ei in solutionarea problemelor era prodigioasa.Era insa autoritatea bisericii,nu a episcopului ei.Cand i se cerea opinia in solutionarea problemelor comune,episcopul raspundea nu in numele sau,asa cum ar face un papa in ziua de azi ci in numele bisericii sale.Sf. Clement al Romei isi incepe Epistola catre corinteni astfel:”Biserica lui Dumnezeu care se afla la Roma,catre Biserica lui Dumnezeu din Corint”.
El scrie intr-un mod prietenos si rugator ,facand cunoscuta marturia si parerea Bisercii sale privitor la ceea ce se intamplase in Biserica din Corint.In scrisoarea sa catre Biserica Romei,Sf. Ignatie Teoforul nu-l mentioneaza nicaieri pe episcopul acesteia,desi scrie ca si cum s-ar adresa bisericii care detine cu adevarat primatul in ierarhia bisericilor din vremea lui.
Cand Sf. Constantin a transferat capitala statului roman in Bizant,Roma a inceput treptat sa-si piarda vechea stralucire,devenind un oras provincial.O noua biserica locala a inceput sa se impuna constiintei lumii crestine:Biserica Constantinopolului.Roma a incercat cu invidie sa pastreze splendoarea trecutului,dar,intrucat situatia nu-i era favorabila,si-a dezvoltat incetul cu incetul binecunoscuta ecleziologie papala,pentru a-si asigura in mod teoretic ceea ce circumstantele nu-i mai ofereau.A inaintat astfel din nebunie in nebunie,pana in punctul in care a afirmat ca papa este infailibil ori de cate ori vorbeste despre doctrina,chiar daca ,din pricina pacatelor,nu are luminarea sfinteniei pe care o aveau Parintii Bisericii.
[De fapt,daca dam crezare romano-catolicilor,trebuie sa acceptam fie ca toti papii au fost sfinti si luminati datorita sfinteniei lor,fie ca Dumnezeu vorbeste prin gura lor intr-un mod mecanic,asa cum a vorbit prin gura magarului lui Balaam.Prima ipoteza se respinge daca examinam viata si lucrarile celor mai multi papi care au stat pe scaunul de la Roma.Cea de-a doua ipoteza ar sugera ca gura unui papa pacatos este pusa in miscare de Dumnezeu si dogmatizeaza in mod corect,dar ca el insusi nu cunoaste adevarurile pe care le pronunta gura lui.Este un adevar fundamental al crestinismului faptul ca Dumnezeu nu intra in comuniune cu pacatul.El nu salasluieste in inimi pangarite si nu lumineaza minti trufase.Pacatul este tocmai lipsa luminii.Este intunericul,conditia oamenilor care de bunavoie raman in intuneric,deoarece „urasc lumina si nici nu vin la lumina”.Bineinteles,Dumnezeu i-ar putea sili sa vina la lumina;i-ar putea face sfinti cu forta,insa dragostea Lui pentru fapturile Sale rationale nu Ii ingaduie sa constranga libertatea cu care le-a inzestrat.Un astfel de lucru ar fi o negare a Lui Insusi.Asadar,pentru noi ar fi o blasfemie sa acceptam ca Dumnezeu ii lumineaza cu forta pe papii pacatosi.Daca Dumnezeu ar fi fagaduit ca papii Ii vor propovadui cuvantul in mod corect indiferent cine sunt ei,asta ar insemna ca El ar vorbi prin gura lor asa cum a vorbit prin gura magarului lui Balaam.Dar,la fel cum magarul nu era catusi de putin constient de ceea ce spunea gura lui,tot asa un papa pacatos nu ar avea nici el constiinta adevarurilor pe care le rosteste.Ii poti da unui ateu sa citeasca intreaga Sfanta Scriptura.Ateul acela poate fi un filolog capabil ori un teolog care sa aiba un titlu academic.Dar va intelege el oare ceva din tot ceea ce a citit?Da-i unui zgarcit sa citeasca parabola omului bogat si a saracului Lazar,ori unui om nedrept,Fericirile,si apoi cata sa vezi daca au inteles ceva din ce-au citit !Tot atata va intelege si un papa pacatos,mandru,oportunist (ba poate chiar ateu) din ceea ce Dumnezeu ar rosti prin gura lui.]
Biserica Constantinopolului a jucat cel mai important rol de-a lungul lungii perioade a marilor erezii si a sinoadelor ecumenice,si,la randul ei,si-a dat portia de sange prin martiriul a mii de fii ai ei in timpul iconoclasmului.
In afara de aceste biserici care,la momente diferite,detineau primatul autoritatii,mai erau si altele,care se aflau pe locul doi sau trei.Acestea erau diferite patriarhii,vechi si noi,si alte biserici si mitropolii importante.Exista,prin urmare,o ierarhie a bisericilor si nu a episcopilor.Sf. Irineu nu ii sfatuieste pe crestini sa se adreseze episcopilor importanti pentru a gasi rezolvarea problemelor lor,ci bisericilor care au cele mai vechi radacini.
Asadar,intre biserici nu exista legaturi organizatorice,administrative ori juridice,ci legaturi de dragoste si har,aceleasi legaturi de dragoste si har care exista intre credinciosii fiecarei biserici.Relatia dintre un preot si un episcop nu este relatia dintre un angajat si un angajator,ci este o relatie de har si de taina.Episcopul este cel care ii confera preotului harul preotiei.Iar preotul ii da mireanului harul Sfintelor Taine.Singurul lucru care il separa pe episcop de preot este harul hirotonisirii.Episcopul nu se distinge prin nimic altceva,chiar daca este episcopul unei biserici importante si poarta titlul de patriarh sau de papa.”Nu in multe privinte se deosebesc ei (preotii) de episcopi.Caci si ei sunt destoinici pentru invatarea si ocrotirea Bisericii…Ei (episcopii) ii intrec doar prin puterea hirotonisirii „ (*Sf Ioan Hrisostom,Predica XI despre I Timotei).
Episcopii nu au nici un drept sa se poarte ca niste stapani,nu numai fata de celelalte biserici,dar nici fata de preotii sau mirenii bisericii ai carei episcopi sunt.Ei au responsabilitatea de a supraveghea intr-o maniera parinteasca,de a povatui,de a indruma,de a se lupta impotriva minciunii,de a conjura pacatosii prin dragoste si strictete,de a conduce in iubire.Ei impart insa aceste responsabilitati cu preotii.Iar preotul,la randul lui,il considera pe episcop parintele lui in preotie si ii raspunde cu aceeasi dragoste.
IN BISERICA,TOTUL ESTE DOMINAT DE DRAGOSTE.TOATE DISTINCTIILE SUNT DISTINCTII ALE HARULUI.NU SUNT DISTINCTII DE NATURA J.URIDICA,CI AU O AUTORITATE SPIRITUALA.IAR MIRENII SUNT INZESTRATI EI INSISI CU MAI MULT SAU MAI PUTIN HAR.
PRIN URMARE,UNITATEA BISERICII NU ESTE O CHESTIUNE DE SUPUNERE FATA DE O AUTORITATE SUPERIOARA.Nu este o chestiune de supunere a subordonatilor fata de superiorii lor.Unitatea nu se realizeaza prin relatii externe,nici prin decizii comune ale sinoadelor,nici macar ale sinoadelor ecumenice.Unitatea Bisericii se infaptuieste prin impartasirea din Trupul si Sangele lui Hristos ,prin comuniunea cu Sfanta Treime.Este o unitatate liturgica,o unitate de taina.
Deciziile comune ale unui sinod ecumenic nu sunt temelia,ci rezultatul unitatii.De altminteri,deciziile unui sinod ecumenic sau local sunt valide doar atunci cand sunt acceptate de constiinta Bisericii si se afla in acord cu Traditia.
Papalitatea reprezinta denaturarea prin excenta a unitatii Bisericii Bisericii,caci a transformat acea legatura de iubire si libertate intr-o legatura de constrangere si tiranie.Papalitatea este neincrederea in puterea tainica si increderea in puterea sistemelor omenesti.
Dar sa nu creada nimeni ca papalitatea este ceva ce exista doar in Apus.In ultimul timp a inceput sa apara si in randul ortodocsilor.Cateva titluri ilustreaza foarte bine acest spirit,de pilda”Arhiepiscopul intregii Grecii”,sau „Arhiepiscopul Americii de Nord si de Sud”.Auzim adeseori oamenii spunand despre patriarhul Constantinopolului ca ar fi „mai-marele Ortodoxiei”,ori ii auzim pe rusi vorbind despre Moscova ca despre „a treia Roma”,iar despre patriarhul ei ca ar detine puterea intregii Ortodoxii.De fapt,au inceput numeroase rivalitati acerbe.Toate acestea sunt manifestari ale aceluiasi spirit lumesc,atesta aceeasi sete de putere pamanteasca si apartin acelorasi tendinte care caracterizeaza lumea zilelor noastre.
Oamenii nu pot simti unitatea in multiplicitate.Si totusi aceasta este o taina mare.Neputinta sau incvapacitatea noastra de a o simti provine din conditia de dezbinare in care se afla specia umana.Oamenii au devenit indivizi separati si ostili si le este cu neputinta sa inteleaga unitatea profunda a naturii lor.Omul este unu si mai multi;unu in natura sa,mai multi ca persoane.Aceasta este taina Sfintei Treimi si taina Sfintei Biserici.

[antiecumenism]

XXIX. PSEUDO-EPISCOPII

Este absolut necesar ca oamenii sa inteleaga ca Biserica are temelii sfinte si nu administrative;atunci nu vor pati ceea ce li s-a intamplat occidentalilor,care l-au urmat pe papa in greselile lui,caci au crezut ca,daca nu il urmeaza,vor fi automat in afara Bisericii.
Astazi,feluritele patriarhii si arhidieceze trec prin mari presiuni din partea puterilor politice,care incearca sa-i dirijeze pe ortodocsi potrivit propriilor lor interese.Se stie ca Patriarhia Moscovei accepta influenta politicii sovietice.Dar si Patriarhia Constantinopolului accepta influenta politicii americane.In virtutea acestei influente a avut loc contactul Patriarhiei Ecumenice cu lumea protestanta,influentata tot de politica americana,contact ce a luat forma Consiliului Mondial al Bisericilor,iar caracterul servil al acestuia fata de papa a inceput sa ia dimensiuni periculoase si chiar sa exercite presiuni dominatoare asupra celorlalte biserici din lumea ortodoxa.
America crede ca va intari factiunea vestica impotriva comunismului daca,prin aceste „concilieri” artificiale,ii unifica fortele spirituale.In felul acesta,insa,Biserica,devine o jucarie a puterilor politice ale lumii,cu consecinte imprevizibile pentru Ortodoxie.
Sunt obligati ortodocsii sa urmeze o patriarhie atat de servila pentru totdeauna?Faptul ca aceasta patriarhie a detinut secole la rand primatul importantei si al cinstei in lumea crestina nu-i justifica pe cei care o vor urma spre o capitulare unificatoare cu erezia.Si Roma a avut odinioara primatul importantei si al cinstei in lumea crestina,dar acest lucru nu i-a obligat pe crestini s-o urmeze pe drumul ereziei.Comuniunea cu si respectul pentru o anumita biserica din partea celorlalte biserici ramane si continua doar atata vreme cat acea biserica ramane in Biserica,si anume atata vreme cat acea biserica traieste si staruie in duh si in adevar.CAND O PATRIARHIE INCETEAZA A FI O BISERICA,INGADUIND COMUNIUNEA CU ERETICII,ATUNCI SI RECUNOASTEREA EI DE CATRE CELELALTE BISERICI INCETEAZA.
ORTODOCSII TREBUIE SA DEVINA CONSTIENTI DE FAPTUL CA EI NU DATOREAZA ASCULTARE UNUI EPISCOP,ORICAT DE IMPORTANT AR FI TITLUL SAU,ATUNCI CAND ACEL EPISCOP INCETEAZA A MAI FI ORTODOX SI II URMEAZA IN MOD FATIS PE ERETICI CU PRETENTII DE UNIRE „IN TERMENI DE EGALITATE”.DIMPOTRIVA,EI SUNT OBLIGATI SA SE INDEPARTEZE DE EL SI SA-SI MARTURISEASCA CREDINTA,INCA DIN CLIPA IN CARE ACESTA INCETEAZA A MAI FI ORTODOX.EPISCOPUL ESTE O PERSOANA SFINTITA SI,CHIAR DACA ESTE PACATOS IN MOD VADIT,I SE CUVINE RESPECT PANA CAND ESTE JUDECAT DE CATRE SINOD.DAR,DACA DEVINE IN MOD VADIT ERETIC,ORI SE AFLA IN COMUNIUNE CU ERETICII,ATUNCI CRESTINII NU TREBUIE SA ASTEPTE DECIZIA SINODULUI,CI TREBUIE SA SE INDEPARTEZE DE EL IMEDIAT.
Iata ce spun in aceasta privinta canoanele Bisericii:”Drept urmare ,daca un preot ,episcop sau mitropolit indrazneste sa inceteze comuniunea cu patriarhul sau si nu-si mentioneaza numele asa cum se cere si se indica in mistagogia divina,si daca,inainte sa fie invinuit de sinod si condamnat deplin (de patriarh),el provoaca o schisma,Sfantul Sinod a hotarat ca aceasta persoana sa fie inlaturata din orice functie preoteasca,doar daca se dovedeste ca a incalcat-o pe aceasta.Prin urmare,aceste reguli au fost pecetluite si stabilite in privinta celor care,sub pretextul unor acuzatii aduse mai-marilor lor,se separa,facand schisma si sfaramand unitatea Bisericii.CAT DESPRE CEI CARE PUN CAPAT COMUNIUNII CU MAI MARELE LOR ,DIN PRICINA UNEI EREZII A ACESTUIA PE CARE O CONDAMNA SFINTELE SINOADE SAU SFINTII PARINTI,SI ANUME ACESTA PREDICA FATIS ERESUL SI IL PROPOVADUIESTE CU CAPUL DESCOPERIT IN BISERICA,SE VA SOCOTI CA EI AU INCERCAT CU TOATA CONVINGEREA SA MANTUIASCA BISERICA DE SCHISME SI DE DEZBINARI (CANONUL VV).

[antiecumenism]

XXX. LA SFARSITUL VEACURILOR

LUMEA SI DIAVOLUL DUC BISERICA SPRE INCERCARI ATAT DE CUMPLITE, INCAT AR PUTEA VENI ZIUA IN CARE TOTI EPISCOPII VOR AVEA LEGATURI CU ERETICII. CE VOR FACE ATUNCI CREDINCIOSII? CE VOR FACE PUTINII CARE VOR AVEA CURAJUL DE A NU URMA MASELE, DE A NU-SI URMA RUDELE, VECINII SI
CONCETATENII?
TOTI CREDINCIOSII VOR TREBUI SA INTELEAGA CA BISERICA NU ESTE ACOLO UNDE PARE A FI.
LITURGHIILE SE VOR OFICIA IN CONTINUARE, BISERICILE VOR FI PLINE DE OAMENI, INSA BISERICA NU VA AVEA NICI O LEGATURA CU ACELE BISERICI, ACEI PREOTI ORI ACEI CREDINCIOSI. BISERICA ESTE ACOLO UNDE ESTE ADEVARUL. CREDINCIOSII SUNT ACEIA CARE CONTINUA TRADITIA NEINTRERUPTA A ORTODOXIEI, LUCRARE
A SFANTULUI DUH. PREOTII ADEVARATI SUNT ACEIA CARE GANDESC, TRAIESC SI PROPOVADUIESC ASA CUM AU FACUT PARINTII SI SFINTII BISERICII, SAU CARE CEL PUTIN NU II RESPING IN INVATATURILE LOR. UNDE ACEASTA CONTINUITATE A GANDIRII SI A VIETII NU EXISTA, ACOLO ESTE O INSELATORIE SA SE VORBEASCA DESPRE BISERICA, CHIAR DACA TOATE SEMNELE EXTERIOARE PAR SA O ATESTE.
ARE SA SE GASEASCA INTOTDEAUNA UN PREOT CANONIC, HIROTONISIT DE UN EPISCOP CANONIC,CARE VA URMA TRADITIA, IN JURUL UNOR ASTFEL DE PREOTI SE VOR ADUNA GRUPURILE MICI DE CREDINCIOSI,CARE VOR RAMANE PANA IN ZILELE DIN URMA. FIECARE DINTRE ACESTE GRUPURI MICI VA FI O BISERICA
LOCALA SOBORNICEASCA A LUI DUMNEZEU. CREDINCIOSII VOR GASI AICI DEPLINATATEA HARULUI LUI DUMNEZEU. NU VOR AVEA CATUSI DE PUTIN NEVOIE DE LEGATURI ADMINISTRATIVE ORI DE ALT SOI, CACI
COMUNIUNEA CARE VA EXISTA INTRE EI VA FI CEA MAI DESAVARSITA CU PUTINTA. VA FI IMPARTASIRE DIN TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS, IMPARTASIRE DIN SFANTUL DUH. LEGATURILE DE AUR ALE TRADITIEI
ORTODOXE VOR UNI ACELE BISERICI ATAT INTRE ELE CAT SI CU BISERICILE TRECUTULUI, CU BISERICA TRIUMFATOARE A CERULUI, IN ACESTE MICI GRUPURI, BISERICA UNA, SFANTA, SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA SE VA PASTRA NEATINSA.
Desigur, ar fi minunat ca randuiala si coordonarea sa existe in functionarea exterioara
a diferitelor biserici si ca bisericile mai putin importante sa fie indrumate de bisericile mai
importante, asa cum se face acum intre eparhii, mitropolii, arhidieceze si patriarhii. Dar, in
zilele de pe urma, asemenea relatii si contacte vor fi de cele mai multe ori cu neputinta. In
lume va fi asa o confuzie, incat o biserica nu va putea fi sigura de ortodoxia alteia, din pricina
numarului mare de prooroci mincinosi care vor umple lumea si care vor spune: „Aici e
Hristos” si „Acolo e Hristos”. Vor putea exista neintelegeri chiar in randul bisericilor cu
adevarat ortodoxe, din pricina „amestecului de limbi” din contemporanul Turn Babel. Dar nici
una nu va dezbina unitatea esentiala a Bisericii.
Un exemplu contemporan al acestei situatii il constituie rusii din diaspora, care au fost
impartiti in trei factiuni opuse. Un grup doreste sa apartina Patriarhiei Moscovei. Un altul,
pentru a fi liber de influenta politica sovietica, apartine Patriarhiei Constantinopolului si este
influentat de politica pro-papala. Cel de-al treilea grup, si cel mai realist, Sinodul Rus din
afara Rusiei, ramane independent. Si cele trei grupuri, cel putin pana in prezent, sunt
ortodoxe, intre ele existand o comuniune deplina. Totusi, ele nu au o intercomuniune formala
si legaturi exterioare, pentru ca s-au ratacit in paienjenisul conceptelor juridice si al
dezbaterilor privitoare la patriarhia careia ar trebui sa i se supuna. O asemenea mentalitate
este fundamental gresita, din moment ce dependenta de o patriarhie nu este neaparat necesara,
indeosebi cand sunt despartite de aceste patriarhii prin distante imense si prin frontiere. Nimic
nu impiedica o biserica ortodoxa din Paris, de pilda, sa se afle in comuniune cu Patriarhia
Moscovei sau cu Patriarhia Constantinopolului, chiar daca nu are dependenta jurisdictionala
de acestea. Ideea ca intreruperea dependentei jurisdictionale a unei biserici locale de o
patriarhie duce la izolarea acestei biserici de Biserica Ortodoxa nu este deloc ortodoxa, ci
papala. De altfel, insasi dependenta jurisdictionala a bisericilor de o patriarhie este de
inspiratie papala. Un patriarh ortodox este un carmuitor, un coordonator al eforturilor, un
sfatuitor de mare insemnatate, iar nu un despot, nu un suveran discretionar. Dincolo de
hotarele eparhiei lui, nu poate face nimic fara acordul tuturor celorlalti episcopi (Canonul
apostolic XXXIV).
Asadar, este posibil, in zilele din urma, atunci cand feluritele biserici si religii se vor fi
unit si vor aparea drept un intreg, ca Biserica Ortodoxa cea autentica sa para dezintegrata,
fragmentata in mici parohii imprastiate, risipite, in asa fel incat se va putea chiar ca una s-o
banuiasca pe alta din lipsa de incredere, asa cum soldatii se suspecteaza unii pe altii cand se
stie ca dusmanul poarta aceeasi uniforma.
IN ZILELE DIN URMA, TOTI VOR SUSTINE CA SUNT CRESTINI ORTODOCSI SI CA ORTODOXIA ESTE ASA CUM O INTELEG EI. CU TOATE ACESTEA, CEI CARE AU O INIMA CURATA SI O MINTE LUMINATA DE HARUL CERESC VOR RECUNOASTE BISERICA ORTODOXA IN POFIDA DIVIZARII APARENTE SI A LIPSEI TOTALE DE
STRALUCIRE EXTERIOARA. EI SE VOR ADUNA IN JURUL PREOTILOR ADEVARATI SI VOR DEVENI STALPII BISERICII ADEVARATE. FIE CA OAMENII LUMII SA FACA CE VOR. SA FIE SINOADE ECUMENICE; SA SE UNEASCA BISERICILE; SA SE FALSIFICE CRESTINISMUL, CACI, ASA CUM SPUNE SF. IOAN HRISOSTOM, DACA STALPII EI
RAMAN IN PICIOARE, BISERICA NU SE VA NARUI. „NIMIC NU ESTE MAI PUTERNIC DECAT BISERICA. EA ESTE MAI PRESUS DECAT CERURILE SI MAI LARGA DECAT PAMANTUL. EA NU IMBATRANESTE NICIODATA; EA ESTE MEREU INFLORITOARE”.
STALP AL BISERICII ESTE FIECARE CREDINCIOS ADEVARAT CARE RAMANE FIDEL TRADITIEI PARINTILOR, IN POFIDA TUTUROR CURENTELOR CUMPLITE DIN LUME, CARE INCEARCA SA-L INDEPARTEZE DE ACEASTA.
ASTFEL DE STALPI VOR EXISTA PANA LA SFARSITUL LUMII, ORICE S-AR INTAMPLA. DE ALTFEL, CAND VOR AVEA LOC ACESTE LUCRURI, VENIREA DOMNULUI NU VA FI DEPARTE. ACEASTA STARE A LUCRURILOR VA FI CEL MAI
PUTERNIC SEMN CA VENIREA LUI SE APROPIE. TOCMAI ATUNCI VA VENI SFARSITUL.

[antiecumenism]

XXXI. SEMNUL VENIRII

Crestinii sentimentali considera cele de mai sus drept un pesimism excesiv si
respingator. Ca aliati ai lumii, ei nu pot vedea pecetea diavolului pe aspectele pe care ei le
aproba. Si nici nu-si pot da seama cat de inspaimantatoare este prapastia care separa lumea de
Dumnezeu, caci atunci ar trebui sa recunoasca ca aceeasi prăpastie ii separa pe ei de
Dumnezeu.
Prin urmare, ei nu accepta sa fie cineva pesimist in privinta Turnului Babel din zilele
noastre, intr-atat sunt de incantati de perioada in care traiesc. Ei isi inchipuie un viitor
luminos. Pentru ei, crestinismul tine pasul cu lumea; si sunt atat de multumiti de acest lucru
incat nu te vor ierta niciodata daca le arati ca se inseala.
Isi imagineaza in viitor o biserica mondiala unita, in care toti oamenii vor fi uniti prin
legatura dragostei. Ereticii diferitelor secte sunt pentru ei fratii lor crestini, de care au fost
despartiti din pricina egocentrismului si marginirii epocilor trecute. Ei recunosc ca exista
diferente dogmatice, dar aceste diferente vor fi depasite prin iubire, sau, ca s-o spunem
deschis, ele vor fi uitate datorita iubirii.
Dar ce legatura exista intre aceasta iubire smiorcaita si dragostea lui Dumnezeu? Cum
pot ei afirma fara rusine ca au mai multa iubire in inimile lor decat aveau Sfintii care, cu
dragostea lor, nu au putut depasi barierele care ii separau de erezie, ci, dimpotriva, ei au
ridicat si mai sus aceste bariere, ca sa poata feri oile de lupi?
Ceea ce ei socotesc a fi dragoste pentru oameni nu este, in esenta, nimic altceva decat
dragoste pentru cele ale lumii. Este o invoiala cu minciuna a unor oameni care nu pot suporta
greutatile luptei cu puterile intunericului.
Iar visul lor, acea imagine idilica a oamenilor buni si cumsecade care il fac pe Hristos
sa domneasca pe acest pamant - ispita din pustie - este un vis pe care il condamna insusi
Domnul.
Acesti oameni extrem de optimisti sa arunce o privire peste capitolul 24 al Evangheliei
dupa Matei, pentru a vedea care sunt profetiile Domnului privitoare la zilele de pe urma:
1. Si iesind Iisus din templu, S-a dus si s-au apropiat de el ucenicii Lui, ca sa-I arate cladirile templului.
2. Iar El, raspunzand, le-a zis: Vedeti toate acestea? Adevarat graiesc voua: Nu va ramane aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca.
3. Si sezand El pe Muntele Maslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicand: Spune noua cand vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului?
4. Raspunzand, Iisus le-a zis: Vedeti sa nu va amageasca cineva.
5. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi.
6. Si veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va speriati, caci trebuie sa fie toate, dar inca nu este sfarsitul.
7. Caci se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie si va fi foamete si ciuma si cutremure pe alocuri.
8. Dar toate acestea sunt inceputul durerilor.
9. Atunci va vor da pe voi spre asuprire si va vor ucide si veti fi urati de toate neamurile pentru numele Meu.
10. Atunci multi se vor sminti si se vor vinde unii pe altii; si se vor uri unii pe altii.
11. Si multi prooroci mincinosi se vor scula si vor amagi pe multi.
12. Iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci.
13. Dar cel ce va rabda pana sfarsit, acela se va mantui.
14. Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea spre marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul.
15. Deci, cand veti vedea uraciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stand in locul cel sfant - cine citeste sa inteleaga -
16. Atunci cei din Iudeea sa fuga in munti.
17. Cel ce va fi pe casa sa nu se coboare, ca sa-si ia lucrurile din casa.
18. Iar cel ce va fi in tarina sa nu se intoarca inapoi, ca sa-si ia haina.
19. Vai de cele insarcinate si de cele ce vor alapta in zilele acelea!
20. Rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata.
21. Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n-a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi.
22. Si de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scapa nici un trup, dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile.
23. Atunci, de va va zice cineva: Iata, Mesia este aici sau dincolo, sa nu-l credeti.
24. Caci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi.
25. Iata, v-am spus de mai inainte.
26. Deci, de va vor zice voua: Iata este in pustie, sa nu iesiti; iata este in camari, sa nu credeti.
27. Caci precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului.
28. Caci unde va fi starvul, acolo se vor aduna vulturii.
29. Iar indata dupa stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui.
30. Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa.
31. Si va trimite pe ingerii Sai, cu sunet mare de trambita, si vor aduna pe cei alesi ai Lui din cele patru vanturi, de la marginile cerurilor pana la celelalte margini.
32. Invatati de la smochin pilda: Cand mladita lui se face frageda si odrasleste frunze, cunoasteti ca vara e aproape.
33. Asemenea si voi, cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca este aproape, la usi.
34. Adevarat graiesc voua ca nu va trece neamul acesta, pana ce nu vor fi toate acestea.
35. Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
36. Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.
37. Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi venirea Fiului Omului.
38. Caci precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie,
39. Si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului.
40. Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si altul se va lasa.
41. Din doua care vor macina la moara, una se va lua si alta se va lasa.
42. Privegheati deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru.
Ucenicii ii cer Domnului sa le spuna care va fi semnul venirii Lui si al sfarsitului
veacului; iar Hristos, raspunzandu-le, incepe cu cuvintele: „Vedeti sa nu va amageasca
cineva”. Asadar, pericolul amagirii va fi cumplit in zilele de pe urma; si aceasta intrucat
„multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi”. Multi vor
veni spunand ca ei sunt Hristos ori ca sunt reprezentantii Lui, ori ca au fost trimisi de El, ori
ca propovaduiesc crestinismul - oameni care vor pretinde ca sunt crestini fara a fi cu adevarat
crestini. Si vor gasi raspuns in inimile oamenilor, si vor amagi pe multi.
Prin urmare, Hristos nu vorbeste despre cei care sunt in mod evident dusmani ai lui
Dumnezeu; El nu vorbeste despre materialisti, despre comunisti, despre atei, ci despre cei care
par a fi prieteni ai lui Dumnezeu, care par a fi crestini fara a fi astfel cu adevarat. De ei vrea
Hristos sa-i fereasca pe credinciosi, caci acestia sunt dusmanii Lui, fatarnicii, „cei ce stiu sa
amageasca”.
Apoi, Hristos infatiseaza cateva semne care vor fi inceputul durerilor: razboaie si
zvonuri de razboaie, foamete, ciuma si cutremure. Acestea nu vor fi sfarsitul, ci inceputul
sfarsitului. „Atunci va vor da pe voi spre asuprire si va vor ucide si veti fi urati de toate
neamurile pentru numele Meu”. Atunci multi crestini se vor sminti si vor incepe sa se tradeze
si sa se urasca unii pe altii. Si vor fi destui prooroci mincinosi care vor amagi pe multi. „Iar
din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci”. Se va mantui doar acela care va
rabda cu tarie sufleteasca toate aceste ispitiri pana la capat.
In acel haos de apostazie si raceala se va desavarsi propovaduirea Evangheliei in
intreaga lume, pentru ca toti oamenii s-o cunoasca, pentru ca toti oamenii sa auda chemarea
lui Dumnezeu. Totusi, intrucat „multi sunt chemati, dar putini sunt alesi”, oamenii vor auzi
Evanghelia, dar nu o vor accepta; o vor invata, dar nu o vor trai. Va ramane „spre marturie la
toate neamurile”, o marturie cumplita ca oamenii cunosc adevarul, si, daca nu il urmeaza,
aceasta nu se datoreaza ignorantei, ci aversiunii fata de lumina. „Si atunci va veni sfarsitul”.
Cand se vor intampla toate aceste lucruri si cand apostazia deliberata isi va fi atins culmea,
atunci va avea loc sfarsitul lumii si a doua venire a lui Hristos.
Apoi Hristos incepe sa vorbeasca despre ceva aparent fara legatura cu sfarsitul lumii:
daramarea Ierusalimului. Dar acea distrugere care a avut loc 40 de ani mai tarziu este, in
realitate, o prefigurare a sfarsitului lumii. Cand apostazia Israelului a fost completa, cand L-au
cunoscut pe Hristos si, in loc sa-L accepte, L-au rastignit si I-au persecutat ucenicii, atunci a
venit sfarsitul Ierusalimului. Atunci, asa cum a proorocit Daniel, s-a vazut „uraciunea pustiirii
(...) stand in locul cel sfant” al templului, si nu a mai ramas „piatra pe piatra”, si tot ce era
sacru si sfant pentru israeliti s-a imprastiat si s-a pierdut. Acelasi lucru se va intampla si
noului Israel, lumii crestine. La fel ca vechiul Israel, si el a fost chemat sa devină fiu al lui
Dumnezeu, dar, la fel ca vechiul Israel, si el si-a nesocotit milostivul Tata si, in loc sa caute
imparatia lui Dumnezeu, a cautat imparatia omului. Drept urmare, cand apostazia lui se va
implini, se va implini si profetia lui Daniel. Si in cazul lui, „uraciunea pustiirii” va sta in locul
sfant al lui Dumnezeu, in Biserica Lui si in templele Lui. Va veni Antihristul, care va sta pe
locul lui Dumnezeu si le va cere oamenilor sa i se inchine lui, in loc sa se inchine lui
Dumnezeu. Atunci lucrurile sfinte si sacre ale noului Israel, Biserica adevarata a lui Hristos,
vor fi imprastiate, haituite pana la capatul pamantului, si, asa cum s-a intamplat atunci cand
Ierusalimul a fost distrus de romani, cei care I-au ramas credinciosi lui Dumnezeu si L-au
urmat pe Hristos trecand in noul Israel, tot asa se va intampla la sfarsitul lumii: Israelul cel
adevarat si vesnic, fiii adevarati ai lui Dumnezeu vor trece in noul Ierusalim, cetatea care este
vesnica si care nu-i cladita de mana omului, ci se afla randuita de dragostea lui Dumnezeu.
Asadar, cand „uraciunea pustiirii” va sta in locul sfant al lui Dumnezeu, fie ca atunci
cei credinciosi sa fuga in munti; fie ca ei sa-si inalte mintea spre culmile vietii spirituale; fie
ca ei sa puna capat legaturilor cu oamenii morti ai lumii. Cine a urcat in incaperile inalte ale
rugaciunii, sa nu coboare din acea convorbire cereasca spre grijile desarte ale acestei lumi; iar
„cel ce va fi in tarina”, cel ce va face lucrarile lui Dumnezeu, sa nu se intoarca spre lucrarile
desarte ale oamenilor. Si vai acelor suflete care vor purta prunc in pantec dar care nu vor avea
roade spirituale, si vai celor hraniti cu lapte, dar care nu au gustat din hrana trainica a
Duhului! Rugati-va, asadar, ca sfarsitul lumii sa nu va gaseasca in imprejurari grele, cu inima
inghetata si cu spiritul incatusat. „Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n-a mai fost de la
inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi. Si de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai
scapa nici un trup, dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile”, astfel incat ei sa nu fie inselati
ori pierduti.
Si atunci, daca cineva va va spune ca Hristos a venit si ca este aici ori acolo, sa nu-l
credeti, caci vor fi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi care vor face semne si minuni
pentru a-i amagi, daca pot, chiar si pe cei alesi. Si Domnul continua: „Iata, v-am spus de mai
inainte”. Caci, daca va vor spune ca Hristos a venit si este in pustie ori in vreo cetate, sa nu-i
credeti; pentru ca atunci cand Hristos va veni, El nu va veni pe ascuns, ci lumina Lui se va
arata oamenilor precum lumina unui fulger de la rasarit pana la apus, si se vor aduna dinaintea
Lui toate neamurile pamantului.
Indata dupa stramtorarea pe care cei credinciosi o vor suferi in acele zile de pe urma
ale lumii, soarele si luna se vor intuneca si stelele vor cadea din cer. Si atunci se va arata pe
cer crucea, „semnul Fiului Omului”, si „vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea
pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa. Si va trimite pe ingerii
Sai, si vor aduna pe cei alesi ai Lui din cele patru vanturi”.
Cand vedeti ca „smochinul odrasleste frunze, cunoasteti ca vara este aproape.
Asemenea si voi, cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca sfarsitul este aproape. Adevarat
Graiesc voua ca nu va trece neamul acesta, pana ce nu vor fi toate acestea. Cerul si pământul
vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”.
„Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri (...). Si precum a
fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului. Caci precum in zilele acelea, dinainte
de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in
corabie, si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului
Omului. Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si altul se va lasa”.
„Privegheati, deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru!”.