De ce trebuie sa ierte omul?

De ce trebuie sa ierte omul?


De foarte multe ori apar in viata noastra aceste "de ce-uri". Imi amintesc de cuvintele cuiva, de mai demult: "Veti vedea cat de greu este in viata, sa-ti dai seama unde ai gresit?" Si totusi, celui care se ghideaza dupa legile divine nu-i este deloc greu sa inteleaga "de ce?"

De obicei, nu am facut ceva fara sa inteleg de ce fac acel lucru. Este important sa stii ce faci si de ce faci totul, de ce si pentru ce traiesti, de ce si pentru ce lupti.

Si totusi, de ce trebuie omul sa ierte? Poate foarte bine sa nu ierte, nu este obligatoriu nici sa ierti, nici sa incerci sa devii mai bun, sa-ti depasesti conditia, sa devii un supraom in sensul vietii sfintilor martiri. De ce oare tine Dumnezeu atat de mult la iertare? In primul rand, pentru ca El este atat de a toate iertator incat un servitor al Sau care nu poate in sufletul sau sa ierte, este nedemn de Dumnezeu, de iertarea Sa. Mai apoi, ma gandesc mereu la cuvintele unui bun amic (pagan, culmea!) care imi spunea: "Pentru mine, cel mai important lucru in viata este dragostea Lui Dumnezeu. Daca am dragostea Lui, le am pe toate". Cred ca este ceva dincolo de conditia umana efemera sa gandesti astfel.

Cred ca fiinta umana trebuie sa ierte, sa devina fiinta iertatoare pana si a celor mai grave greseli ale aproapelui pentru ca daca nu ar ierta, s-ar face dusman al Lui Dumnezeu, L-ar ofensa in mod direct. Pe de alta parte, aceasta neiertare produce o intrerupere in continuitatea si unitatea creatiei divine, un fel de scurt circuit energetic. Este incredibil ce sentiment monstruos este ura in sufletul unui om. Acest sentiment poate sa aiba intensitatea unei arme de distrugere. In primul rand, de autodistrugere pentru ca pentru cineva care nu este obisnuit cu acest sentiment, el este ceva nou, inedit, ceva care este total strain de sufletul sau. Ori in momentul in care simti asa ceva, este groaznic, simti cum efectiv acest sentiment te imbolnaveste, iti cuprinde tot sufletul si cel mai grav: simti cum devii din ce in ce mai vulnerabil atacurilor malefice. Este ingrozitor sa urasti, nimic nu poate fi mai teribil. O incarcare energetica atat de negativa incat simti ca poti sa explodezi.

Asadar, ura fata de aproapele nostru este o intrerupere a relatiei noastre cu Dumnezeu. Ura in sine este un pacat groaznic. Mai apoi, imi aduc aminte mereu de cartea Kathrinei Baxter "O revelatie divina despre iad", vorbind acolo de o femeie care se afla in iad cu toate ca toata viata ei fusese o crestina desavarsita, care ducea o viata lipsita de pacat, evlavioasa. Si totusi, ea se afla in iad pentru un singur pacat: acela ca efectiv nu putuse sa-si ierte sotul atunci cand aflase ca acesta o inselase cu o alta femeie. Cu toate ca acesta isi ceruse iertarein fata ei, ea nu a putut niciodata sa-l ierte, fapt care i-a adus pierderea sufletului ei. Groaznic!

Mai cred ca intelepciunea divina este covarsitoare, in comparatie cu cea profana. De foarte multe ori, Dumnezeu este, de fapt, un pedagog in relatie cu servitorii sai. Si aici iarasi apare un de ce: de ce ii lasa Dumnezeu sa cada in pacat pe cei care totusi, sunt robii Sai? Cred ca este mare lucru ca Dumnzeu nici macar sa nu te duca in ispita darmite sa te mai si lase. Cred ca din cauza unui orgoliu nemasurat. Dar iertand, poate ca obtinem astfel si iertarea Lui Dumnezeu fata de noi. Si ce lucru poate sa fie mai important pe lume decat sa obtii iertarea si dragostea Lui Dumnezeu?