Sexul si mantuirea

[delia31]

[quote=sophia;250866]Cum sa imbini omul cu credinta? Cum sa iubesti si om (fie el sot, sotie, copil, prieten, etc.) si Dumnezeu si sa le poti da la toti fara sa-ti sfii stie sau celuilalt sufletul?




draga sophia
mult te mai zbati si te chinui singura!

Poate iti ajuta cu ceva ce iti scriu acum, nu sunt sfaturi duhovnicesti ca nu ma prea pricep nici eu dar nu ar strica, zic eu, sa facem niste distinctii semantice, ca e mare bezna in capetele noastre.

in multe limbi, inclusiv romana, se folosesc doar 1-2 cuvinte (cu cateva sinonime, care insa nu nuanteaza) pentru a exprima o gama foarte larga de emotii, trairi, sentimente – si acel cuvant este IUBIRE (dragoste).

in limba greaca, care e mult mai nuantata si mai expresiva, exista cel putin 6 termeni care sa exprime evantaiul de trairi pe care noi le bagam toti in aceeasi oala si le zicem “iubire” si ii confundam intre ei.

In limba romana nu exista aceste nuante decat uneori in literatura in exprimari stilistice mai mult sau mai putin vagi. Si doar in scrierile teologice de specialitate se mai explica terminologia.

traducerea lor in romana e doar aproximativa. cei care inteleg greaca surprind conotatiile semantice mai bine.
deci, exista in limba greaca urmatoarele cuvinte pe care multi dintre noi le confundam scandalos.

1. Epithimia- iubirea in aspectul fizic

2. Filautia – iubirea egoista de tine insuti, dorinta de a-ti implini propria dorinta indiferent daca incalca poruncile lui Dumnezeu sau dorintele celorlalti

3.Eros- pasiune si instinct erotic, exclusiv
Cei mai multi oameni CONFUNDA instinctul erotic cu iubirea. cum simt o atractie sexuala, bazata doar pe ceea ce le transmit simturile, zic ca sunt indragostiti. Si cand asta dispare vad ca nimic nu-i tine de fapt impreuna.

4.Storge- iubirea dintre parinti si copii, intre rude

5.Philia- iubirea dintre prieteni, un fel de relatie afectiva profunda care are nevoie sa fie reciproca pentru a fi eficienta
impartasirea propriilor ganduri si sentimente profunde unui prieten care si el face la fel, impartasindu-ti tie trairile lui, duce in timp la o interconexiune psihologica complexa

6.Agape – iubirea cu care ne iubeste Dumnezeu, fara sa astepte nimic in schimb.
Dumnezeu nu ar putea fi fericit daca nu ne-ar darui iubirea. Nu are cum sa nu faca asta, pentru ca e iremediabil indragostit de noi.

Iubirea-Agape e iubirea spre care tanjim, la care suntem chemati sa ajungem noi, iubirea cu care ar trebui sa iubim si noi .
cei care ajung la asta (unii parinti isi iubesc copiii de maniera asta) , nu-si ofera iubirea pentru a primi ceva in schimb, ci ei iubesc pentru ca nu pot altfel, nu pot sa o tina in interior si sunt nefericiti daca nu o daruiesc. Fara sa astepte ceva in schimb. Nici nu-i nevoie ca cel iubit sa fie prezent fizic.

Aici, daca ai putea tu sa operezi distinctia asta in mintea ta.
NU EXISTA NICI O INCOMPATIBILITATE INTRE A-TI IUBI FAMILIA SI A-L IUBI PE DUMNEZEU.
Din contra, "cel ce nu-l iubeste pe aproapele pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe care nu-L vede?" (citat aproximativ)

doar ca pe fiecare ii iubim altfel.


iarta-ma te rog, dar nu vad de ce crezi tu ca ii "sfasii" sufletul sotului daca tu vrei sa implinesti cele ale lui Dumnezeu.
iarta-ma te rog, nu intentionez sa-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, dar cea mai mare dovada de iubire pentru cineva este sa-i doresti mantuirea sufletului nu doar sa fii in mare armonie cu el aici in viata asta.

si daca acel cineva iti este foarte apropiat, nu se poate sa-ti vezi numai de credinta ta, ci va lucrati impreuna mantuirea in parteneriat cu Dumnezeu si atunci orice incompatibilitate si disensiune se dilueaza incet-incet pana dispare cu totul.

[maria32]

În prealabil postat de sophia

@Maria - cine este Ioan Ajunatorul? N-am auzit de el, nu l-am intalnit in calendar.

De unde ai luat acel citat?
Te intreb pentru ca incep sa am niste indoieli si spaime legate de unele chestii care apar. Dar deocamdata nu vorbesc despre asta.

http://www.canoaneortodoxe.net/can_intreg.html citatul il gasesti aici "Canoanele intregitoare ale Sf. Ioan Ajunatorul.

Dupa cum ai sa gasesti scris si acolo site-ul conţine toată colecţia canoanelor Bisericii Ortodoxe iar conţinutul este luat în totalitate din lucrarea părintelui Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca – Canoanele Bisericii Ortodoxe - Editura Institutului Bibilic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist.

Sf. Ioan Ajunatorul (sau Postitorul cum este mai bine cunoscut) a fost Patriarh al Constantinopolului intre anii 582-595 si se praznuieste pe 2 septembrie.

vezi aici http://www.calendar-ortodox.ro/sfintii_septembrie.htm

si aici mai multe date despre viata sfantului http://patriarhii-ortodoxiei.blogspo...-ORTODOXIEI%29

[delia31]

În prealabil postat de topcat

Cum sa nu iti ceara. Inca foarte clar (Luca 14):
26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.
27. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu.

draga topcat, inainte de a te pronunta asupra unui text scris din scriptura, e indicat sa nu excluzi metatextul nescris dar si contextul semantic si istoric in care a fost scris.

ti-am mai raspuns la asta pe alt topic, e posibil sa nu fi citit sau doar e un hobby al tau sa pui aceeasi placa de enshpe ori.

mai reiau o data si pe topicul asta.

aici acest cuvant - a uri- e un ebraism preluat de greaca veche şi, prin ea, de limbile moderne. Nu e vorba de a urî în înţelesul propriu al cuvântului, ca Iisus nu îndeamnă niciodată la ură, ci la capacitatea de a te despărţi imediat şi total de cei dragi spre a deveni adept apropiat al Domnului.

In esenta, a deveni adept al lui Hristos inseamna a te naste din nou, duhovniceste vorbind.
Si ca si in cazul nasterii trupesti, fiecare parcurge singur acest proces (de schimbare a mediului intrauterin cu mediul in care traim), tot asa, nasterea intru Hristos e un proces strict personal de schimbare a launtrului in care traim ca fire cazuta si intrare in mediul harului , e un proces de restaurare a fiintei si fiecare il parcurge doar pentru sine, indiferent daca membii familiei sale trec prin acelasi proces sau nu.


a fi crestin - in sens autentic, nu doar de convenienta sociala - nu inseamna doar a afirma din cand in cand un set de principii, convingeri si credinte, ci e un proces de asimilare progresiva a harului, e o lucrare launtrica de lunga durata, destul de dureroasa, de iesire din starea de pacat si trecere in starea pentru care a fost creat initial.

Matei, care şi-a scris Evanghelia mai întâi în aramaică şi apoi în greacă, a fost conştient de riscul acestui cuvânt - a uri- şi a formulat aceeaşi teză în termeni prioritari: „Cel ce-şi iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa, sau pe fiul sau sau pe fiica sa, mai mult decât pe Mine nu este vrednic de mine" (Mt 10, 37).

a-si uri cineva sufletul inseamna a recunoaste onest ca starea in care se afla trebuie lepadata si inlocuita.
Impreuna cu Hristos facem treaba asta, dar noi punem prea multe intrebari (ceea ce nu-i rau) dar nu lasam raspunsurile lui sa ne re-alcatuiasca.

si unul din raspunsuri e asta, ca nu putem trece peste o prapastie din doi pasi mici, trebuie sa facem un pas mare, fara reveniri ( asta referitor si la cuvintele "lasa mortii sa-si ingroape mortii" - adica lasa-i pe cei ce se cred vii fara Hristos si vino si sa devii viu )


iar celelalte citate la care te refereai ca Hristos a zis "am venit sa aduc sabie.. "etc. se refera la disensiunile ce se creeaza intre membrii unei familii, comunitati cand unul dintre ei vrea sa se rupa realmente de starea anormala de pacat iar ceilalti vad in asta o forma de autism cultural sau schizofrenie.

Pentru fiecare membru al familiei, aceasta trecere launtrica poate fi mai mult sau mai putin dramatica. Nu inseamna neaparat sa-ti lasi familia de izbeliste si sa te plasezi egoist in alt spatiu geografic, ci doar ne avertizeaza ca din cauza aceasta vor fi disensiuni.

a prefera starea de nedesavarsire ( odata ce ai devenit constient ca Hristos pentru asta a venit intre noi , ca sa ne schimbe), a prefera pacatul si neiesirea din el, de dragul unor relatii de rudenie(asta in cazul ca pe ceilalti membri ai familiei nu-i intereseaza religia), inseamna o zbatere absurda intre niste bariere pe care ti le impui singur.

În prealabil postat de delia31

capacitatea de a te despărţi imediat şi total de cei dragi spre a deveni adept apropiat al Domnului.[...]
a prefera starea de nedesavarsire ( odata ce ai devenit constient ca Hristos pentru asta a venit intre noi , ca sa ne schimbe), a prefera pacatul si neiesirea din el, de dragul unor relatii de rudenie(asta in cazul ca pe ceilalti membri ai familiei nu-i intereseaza religia), inseamna o zbatere absurda intre niste bariere pe care ti le impui singur.

Am spus eu altceva? Am spus doar ca credinta e mai presus de familie.

În prealabil postat de AlinB

Dar stiu ca te-ai documentat oleaca..
Incerci cumva sa-ti convingi prietena sa nu (mai) aiba reticente?

Sper ca nu ai si ceva pro si pentru sexul pre-marital

Chestiunea cu anticonceptionalele si avortul ramane deschisa, am sa raspund cand am timp..

:)) m-am documentat mult mai mult de fapt dar doar atat am apucat sa dau linkuri.
din pacate nu am pe cine sa conving :) sunt singur. doar ca vroiam sa imi clarific mie insumi si eventualilor curiosi.

pre-marital sex is a mortal sin. scrie peste tot :)

ma tii la curent cu noutatile.

[coralina]

În prealabil postat de delia31

iarta-ma te rog, dar nu vad de ce crezi tu ca ii "sfasii" sufletul sotului daca tu vrei sa implinesti cele ale lui Dumnezeu.
iarta-ma te rog, nu intentionez sa-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, dar cea mai mare dovada de iubire pentru cineva este sa-i doresti mantuirea sufletului nu doar sa fii in mare armonie cu el aici in viata asta.

si daca acel cineva iti este foarte apropiat, nu se poate sa-ti vezi numai de credinta ta, ci va lucrati impreuna mantuirea in parteneriat cu Dumnezeu si atunci orice incompatibilitate si disensiune se dilueaza incet-incet pana dispare cu totul.

Doamne ajuta!
Delia, imi plac foarte mult postarile tale insa as vrea sa te intreb, vizavi de cele scrise de tine mai sus, cum impacam dorinta de mantuire personala cu eventuala lipsa de dorinta de mantuire a sotului / sotiei? Viata ne aduce uneori in situatii de genul: sotia - credincioasa, interesata sa faca tot ce-i e in putinta pentru a se mantui; sotul - necredincios, ateu, in apostazie, etc. Sau invers.
Cum procedam in asemenea situatii?
Bineinteles ca i se poate reprosa celui "credincios" din familie ca nu a ales "cu cap" in momentul in care s-a casatorit cu respectiva persoana, insa, asa cum stim prea bine, pocainta poate interveni oricand pe parcursul vietii unui om. Cazul celor 2 soti care-si impreuna-lucreaza mantuirea e "de manual", reprezinta exceptia in zilele noastre, restul situatiilor fiind extrem de "pestrite".
Asadar, n-ar fi constructiv sa prezentam si variantele "de lucru" pentru acesti crestini?
Ceea ce am ingrosat in postarea Deliei e foarte adevarat insa cu grad de aplicabilitate redus...

Doamne ajuta!

[delia31]

În prealabil postat de coralina

Doamne ajuta!
Delia, imi plac foarte mult postarile tale insa as vrea sa te intreb, vizavi de cele scrise de tine mai sus, cum impacam dorinta de mantuire personala cu eventuala lipsa de dorinta de mantuire a sotului / sotiei? Viata ne aduce uneori in situatii de genul: sotia - credincioasa, interesata sa faca tot ce-i e in putinta pentru a se mantui; sotul - necredincios, ateu, in apostazie, etc. Sau invers.
Cum procedam in asemenea situatii?
Bineinteles ca i se poate reprosa celui "credincios" din familie ca nu a ales "cu cap" in momentul in care s-a casatorit cu respectiva persoana, insa, asa cum stim prea bine, pocainta poate interveni oricand pe parcursul vietii unui om. Cazul celor 2 soti care-si impreuna-lucreaza mantuirea e "de manual", reprezinta exceptia in zilele noastre, restul situatiilor fiind extrem de "pestrite".
Asadar, n-ar fi constructiv sa prezentam si variantele "de lucru" pentru acesti crestini?
Ceea ce am ingrosat in postarea Deliei e foarte adevarat insa cu grad de aplicabilitate redus...

Doamne ajuta!

draga coralina

Da, e adevarat, fiecare om e un caz unic si mantuirea fiecaruia e o taina.
Unii traiesc in familii cu situatii dramatice cu scandaluri zilnice , altii au cele mai propice conditii de studiat si de rugaciune.
Si intre extremele astea sunt multe, multe nuante. Nu sunt doua situatii identice.
Si totusi mantuirea, atat cat tine de noi, e legata de dorirea noastra de a fi cu Dumnezeu si de a scapa de pacate si de a face binele.

Stii cum se zice, unde l-a pierdut omul pe Dumnezeu? In Rai
Si unde L-a gasit? In Iadul suferintei si necazurilor.

Acuma, depinde de la caz la caz dar din orice situatie se poate iesi invingator sau invins. Depinde daca L-ai luat pe Dumnezeu ca aliat.

Nu am nici o pretentie ca as pricepe ceva din tainele lui Dumnezeu si nici nu cred ca
ne-a predestinat dupa vreun criteriu aleatoriu, ci doar ca in prestiinta Lui, Dumnezeu stie ce ne este de folos fiecaruia.

Poate e un exemplu vulgar, dar se zice ca in viata nu conteaza sa ai carti bune, ci sa le joci bine pe cele pe care le ai.
Ca daca tot ma chinui sa inteleg de ce asa si nu altfel, de ce mie Dumnezeu mi-a dat asa si la celalalt altfel, ajung ca in loc sa traiesc viata sa ma dedic descifrarii hieroglifelor din viata mea.

Nu zic sa traiesti fara sa te straduiesti sa intelegi , ci doar sa accepti ca sunt lucruri pe care le poti schimba, altele nu tin de tine iar tot ce trebuie sa faci e sa-I ceri lui Dumnezeu sa-ti dea intelepciunea sa faci diferenta dintre ele.

Banuiesc ca un raspuns duhovnicesc la ce m-ai intrebat ( desi eu nu stiu sa dau sfaturi si nici nu pretend cuiva sa ia drept reper ce zic eu ) ar fi sa ai multa rabdare cu cei de langa tine si multa rugaciune si nejudecare.

Ca asa cum si cu mine are Dumnezeu rabdare chiar de vede cat trag pisica de coada si ma invart in cerc, tot asa si cu ceilalti are rabdare si pe toti ne ingaduie si ne asteapta.

De este unul in familie macar care merge la biserica , cred ca Dumnezeu nu trece asta cu vederea.
O intreba cineva pe Maica Siluana “ce sa facem pentru cei din familie care nu merg la biserica? “ si maica a zis “pai, sa-i duceti pe targa.
Stiti ce e inseamna a duce pe cineva pe targa la biserica, nu?” Adica a-l pune pe pomelnic la fiecare Liturghie” si sa lasi restul in seama lui Dumnezeu.

Si in rest sa te porti normal si sa vezi in orice om chipul Celui care ne-a creat pe toti.
Si sa nu incerci sa convingi pe nimeni cu forta iar daca iti pune inadins piedici poti sa-i spui civilizat ca asa cum tu ii respecti optiunea sau necredinta , sa-ti respecte si tie credinta si dorinta.

Iarta-ma te rog ca suna asa de teoretic dar in lipsa unui caz concret pot doar sa vorbesc cu aproximari.
Multumesc pentru aprecieri, dar postarile mele , daca nu ai sesizat pana acum, sunt in mare parte copy/paste de la altii care chiar stiu, ca de as zice de la mine, s-ar inchide tot forumul.

P.S. Daca nu poti vorbi cu un om despre Dumnezeu si mantuire pentru ca nu-l intereseaza, vorbeste cu Dumnezeu despre el, ca pe Dumnezeu sigur Il intereseaza.

[Jane Says]

În prealabil postat de Noesisaa

Dar ce e rau in a fi rationali si a recunoaste ca asa ceva nu prea se intampla. Cel putin nu in 98% din cazuri.

Si apoi, parerea mea este ca intr-o casatorie dragostea fizica este importanta si nu este doar pentru a face copii. Mi se pare ne-naturala o casatorie in care abstinenta "cu totul" este o practica normala pana in momentul in care vrei sa ai copii. Ce rost mai are casatoria atunci? Ca sa imparti acelasi pat si sa te perpelesti de dragul sotiei/sotului dar sa nu te atingi ca nu e momentul de copii? Pai mai bine nu te casatoresti si nu te pui in situatii din astea tentante si arzatoare, nu? Ca sa fiu mai putin pudica, eu cel putin nu genul asta de casatorie imi doresc. Parerea mea este ca daca doi oameni se casatoresc, se casatoresc ca sa se daruiasca cu totul, trup si suflet, unul altuia, si nu din dorinta de a avea copii neaparat, ci din dorinta de a fi un trup si un suflet in mod ne-egoist. Nu stiu cum faciliteaza abstinenta totala treaba asta.

Apreciez mult ca ai dat o opinie personala si ca ai coborat din 98% (ai stat sa-i numeri? :P) in particular. Parerea mea e ca in orice act sexual e o doza foarte mare de egoism pe care nimic n-o poate baga sub pres. Poti spune ca nu esti egoist cand esti frigida sau cand ai in minte copiii. Dar cand iti place... nu mai intru in detalii.

Si inca o chestie: dupa cum deduc din aproape toate postarile pe tema asta:
- mai multe femei decat barbati implicati in discutie, nu am vazut nici un barbat sa scrie "daca sotia ma refuza in sarbatori , ma duc la alta" :)
- nimeni n-a spus, ma, cand imi vine imi vine, asta e. Nuuuu, majoritatea vorbim despre ce ni se pare NORMAL sau NATURAL.

Now: NORMAL si NATURAL, in cel mai trupesc caz cu putinta, e cand faci sex ca asa-ti vine. Iaca, se aprinde trupul si de-acolo stim toti ce se intampla. Dar in momentul in care faci teorie pe tema normalului si naturalului, si reglementezi actul sexual dupa statistici, dupa ce ai citit in Cosmopolitan ca e normal si dupa ce stii de la tv/vecini/prieteni/restul societatii ca e natural, deja cred ca ne aflam pe un teren foaaaarte alunecos.

Ceva de genul, eu nu fac amor ca am chef, fac pentru ca "ideologia" pe care mi-am facut-o eu despre sex ma impinge la asta. E normal si natural sa fac atmosfera, sa pun un tzol festiv, aprindem un betisor, tra la la si facem foc de unde nu era. Stiti ce spun? Adica pe trup nu-l interesa sexul in ziua aceea, dar ideologiile mele m-au determinat sa creez in mod artificial un moment si un mediu propice, dpdv psihologic, actului. Dupa care mai si numesc asta iubire.

Mintea mea precede si determina actul sexual, nu nevoia trupului.

In minte se intampla totul, si daca da cineva cu matura pe-acolo si sa zica, auzi, de chestia asta nu prea am nevoie, imi cam complica existenta, cred ca o sa aiba oarece surprize si-o sa constate ca pe-acolo in pod, sub toate gioarsele inutile, zacea un ascet care abia astepta sa fie scos la lumina. Pe mine postul nu m-a ajutat sa-mi disciplinez trupul (desi am aflat chestii interesante despre nevoile reale) cat m-a ajutat sa-mi dau seama ce varcolaci concupisenti erau fix in mansarda. Cu care daca stai la negociat, ai pierdut din start. Ori smulgi din radacina prejudecatile legate de normal/natural/dragut/romantic bla bla, ori cari chestia asta cu tine pana la adanci batraneti si eventual si pe lumea cealalta, unde n-o sa mai poata fi satisfacuta oricum.

Asa vad eu situatia.

[Fani71]

În prealabil postat de topcat

Cum sa nu iti ceara. Inca foarte clar (Luca 14):
26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.
27. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu.

In ebraica si aramaica (chiar daca evangheliile au fost scrise in greaca sunt multe ebraisme) cuvantul care corespunde acestei traduceri cu a uri este altul, nu a uri. Este a nu pune in centrul dragostei tale.

PS Tocmai am vazut ca a explicat mult mai bine Delia mai sus.

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

Apreciez mult ca ai dat o opinie personala si ca ai coborat din 98% (ai stat sa-i numeri? :P) in particular. Parerea mea e ca in orice act sexual e o doza foarte mare de egoism pe care nimic n-o poate baga sub pres. Poti spune ca nu esti egoist cand esti frigida sau cand ai in minte copiii. Dar cand iti place... nu mai intru in detalii.

Si inca o chestie: dupa cum deduc din aproape toate postarile pe tema asta:
- mai multe femei decat barbati implicati in discutie, nu am vazut nici un barbat sa scrie "daca sotia ma refuza in sarbatori , ma duc la alta" :)
- nimeni n-a spus, ma, cand imi vine imi vine, asta e. Nuuuu, majoritatea vorbim despre ce ni se pare NORMAL sau NATURAL.

Now: NORMAL si NATURAL, in cel mai trupesc caz cu putinta, e cand faci sex ca asa-ti vine. Iaca, se aprinde trupul si de-acolo stim toti ce se intampla. Dar in momentul in care faci teorie pe tema normalului si naturalului, si reglementezi actul sexual dupa statistici, dupa ce ai citit in Cosmopolitan ca e normal si dupa ce stii de la tv/vecini/prieteni/restul societatii ca e natural, deja cred ca ne aflam pe un teren foaaaarte alunecos.

Ceva de genul, eu nu fac amor ca am chef, fac pentru ca "ideologia" pe care mi-am facut-o eu despre sex ma impinge la asta. E normal si natural sa fac atmosfera, sa pun un tzol festiv, aprindem un betisor, tra la la si facem foc de unde nu era. Stiti ce spun? Adica pe trup nu-l interesa sexul in ziua aceea, dar ideologiile mele m-au determinat sa creez in mod artificial un moment si un mediu propice, dpdv psihologic, actului. Dupa care mai si numesc asta iubire.

Mintea mea precede si determina actul sexual, nu nevoia trupului.

In minte se intampla totul, si daca da cineva cu matura pe-acolo si sa zica, auzi, de chestia asta nu prea am nevoie, imi cam complica existenta, cred ca o sa aiba oarece surprize si-o sa constate ca pe-acolo in pod, sub toate gioarsele inutile, zacea un ascet care abia astepta sa fie scos la lumina. Pe mine postul nu m-a ajutat sa-mi disciplinez trupul (desi am aflat chestii interesante despre nevoile reale) cat m-a ajutat sa-mi dau seama ce varcolaci concupisenti erau fix in mansarda. Cu care daca stai la negociat, ai pierdut din start. Ori smulgi din radacina prejudecatile legate de normal/natural/dragut/romantic bla bla, ori cari chestia asta cu tine pana la adanci batraneti si eventual si pe lumea cealalta, unde n-o sa mai poata fi satisfacuta oricum.

Asa vad eu situatia.

Cum se spune, organul cel mai erogen este creierul. Da.

Nu stiu, de ce ar fi un lucru rau, de fapt, sa simtim si noi placere si sa fim, asa cum spui, si egoisti in actul trupesc? Ce am invatat eu este ca trebuie sa invatam sa respectam dorintele celuilalt si sa cautam placerea si bucuria lui in primul rand, si nu sa evitam sa simtim si noi dorinta, placere, satisfacere, unire etc.
Este un subiect foarte intim si de aceea greu de discutat. Fiecare are experientele lui personale si sunt greu de pus una langa alta aceste experiente si generalizat.
Mi-a placut ce a scris Delia mai sus citandu-l pe sf. Siluan: ca daca putem sa ne rugam inainte, in timpul si dupa un lucru cu inima usoara, inseamna ca acel lucru nu este rau. Imi amintesc ca si tu ai propus asta mai demult, cand vorbeam de citirea literaturii. Poate ar trebui sa practicam asta si pentru dragostea trupeasca, si astfel ea se va curati de elementele pra egoiste si consumiste de care este poate poluata - sub influenta culturii actuale hipersexualizate si consumiste?

Nu am zis aici, nici Noesisaa nici altii, ca ar trebui sa facem dragoste pur si simplu cand avem chef. O anumita forma de abstinenta este buna. Insa fiecare cuplu trebuie sa si-o gaseasca de comun acord, dupa conditiile strict intime si personale in care se afla. Cam asta ziceam eu.

Eu nu cred ca exemplele pe care le-ati dat tu si Anna mai sus de persoane obsedate de sex pana la batranete si spunand lucruri necuvincioase copiilor sunt neaparat relevante pentru discutia noastra. Nu cred ca un cuplu care incearca sa duca o viata sexuala bazata pe iubire, echilibru, in cadrul casatoriei, ajunge asa la batranete. Cred ca mai degraba ajungi asa daca faci numai ce ai chef din tinerete. Si cred ca cei obsedati de sex au o problema de faopt cu sexualitatea lor, nu o traiesc intr-adevar in mod echilibrat si in dragoste si respect. Sunt de fapt lipsiti de adevarata sexualitate echilibrata. De aia le 'trebuie' reviste porno.. NU cei care traiesc o viata sexuala bazata pe iubire si respect in casatorie au asemenea probleme.