cuvinte de folos

' Limita mângâierii este libertatea celuilalt
Când actul mângâierii este ratat, mângâietorul pleacă deziluzionat. Cauza este, uneori, propria absenţă din interiorul său, când mângâietorul frecventează o lume de obiecte ale alintului, care îl distrag de la contactul cu esenţa sa. Dar intervine şi situaţia în care receptorul nu primeşte şi nu comunică.

Atunci, deziluzia mângâietorului se poate îndrepta asupra incapacităţii personale de a comunica dragostea. Dar, o conştiinţă realistă, va transforma nereuşita actului mângâietor (în modul atingerii, a cuvintelor scrise sau vorbite), nu în sentimentul că binele este mai slab în faţa răului, ci în convingerea limitelor dragostei înaintea libertăţii.

Acest eveniment va putea avea ca urmare continuarea actului de mângâiere în rugăciunea tăcută, cu durere pentru celălalt. Cel ce iubeşte îşi doreşte sfinţenia pentru ca, şi după moarte, să poată mângâia."
http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/2236

[tigerAvalo9]

Despre cunoasterea lui Dumnezeu

-cuvânt către cei ce caută adevărul-

"Conform conceptiei sale, Hristos se subordonează fiintelor divine superioare în asteptarea harului lor. Cei din răsărit (din Orientul îndepărtat n.n), stiu că mântuirea se întemeiază pe lucrarea pe care fiecare o face asupra siesi... Imitarea lui Hristos va avea pe termen lung dezavantajul că noi venerăm un om ca model divin care întrupează gândirea cea mai înaltă si uităm datorită imitatiei să împlinim gândirea noastră în cel mai înalt grad" [8; 142].

Carl Gustav Jung

Dacă cineva mi-ar da o palmă, nu stiu dacă as fi în stare să întorc obrazul celălalt. Dacă cineva m-ar blestema, nu stiu dacă as fi în stare să îl binecuvântez. Dacă cineva mi-ar spune că drumul pe care este merg este gresit, si dacă mi-ar aduce argumente pentru aceasta, cred că as avea puterea să îmi recunosc greselile, chiar dacă acest lucru m-ar durea mai tare decât o palmă si chiar dacă m-ar umili mai mult decât o jignire.

Suntem oameni, suntem plini de iubire de sine, chiar dacă ne dăm sau nu ne dăm seama. Totusi, nici unul dintre noi nu cred că ar alege în deplină cunostintă de cauză nici iadul, nici minciuna, si nici întunericul vesnic.

Tocmai de aceea scriu acest cuvânt despre care mărturisesc că mi-as fi dorit să îl primesc eu însumi cu vreo zece ani în urmă. Am încredere în tine aproape în acelasi fel în care as fi avut în mine atunci. Nu am încredere în priceperea mea de a vorbi despre Dumnezeu, dar nădăjduiesc că cel putin sinceritatea mea te va pune pe gânduri.

Despre mine îti scriu doar că am făcut yoga cu cel mai controversat guru din România, si că eram atât de convins că urmând învătăturile sale mă aflu pe calea adevărului încât as fi făcut si cel mai absurd lucru pe care mi l-ar fi cerut. Dacă mi-ar fi spus să mă arunc sub un tramvai, as fi făcut-o, fiind convins că prin aceasta voi progresa spiritual. Când cineva mi-a spus să mă rog la Dumnezeu, am răspuns plin de arogantă că rugăciunea e calea celor slabi, calea cersetorilor, si că eu vreau să devin dumnezeu. Nu îmi imaginam că as putea deveni un credincios obisnuit, sau că as putea renunta la "adevărurile transcedentale" care îmi hrăneau setea de cunoastere. Sunt foarte constient că as fi putut citi multe cuvinte asemănătoare cu cel pe care ti-l voi scrie tie, si că nu le-as fi dat prea multă atentie. Cred că citirea lor m-ar fi incitat să dispretuiesc si mai mult învătăturile Bisericii, si să depun si mai mult efort pentru a iesi din ciclul reîncarnărilor.

De ce scriu? Pentru că, oricât de sigur ai fi că ideile tale sunt bune, oricât de mult ai dispretui învătăturile ortodoxe, s-ar putea ca, peste ani, să îti schimbi punctul de vedere.

"Ia uite, acum a trecut de la fanatismul yoghin la fanatismul crestin...", ai putea gândi. Mie nu îmi este rusine că am fost un yoghin "fanatic". Cred că atunci când cineva descoperă o cale spirituală despre care este convins că este cea bună, are datoria de a o urma din toate puterile, de a nu precupeti nici un efort pentru a ajunge la capătul ei.

Asta nu înseamnă că e bine ca un om care merge pe o cale rătăcită să ajungă pe culmile rătăcirii. Înseamnă doar că cel care ajunge pe aceste culmi arată că pretuieste viata de dincolo mai mult decât desertăciunile acestei vieti.

Pot să te jignesc? Pot. Stiu că dacă te-as jigni as rupe orice punte de legătură dintre mine si tine. Eu însă nu vreau să te jignesc. Vreau totusi să mărturisesc în fata ta că Adevărul există, că este o persoană, că este Însusi Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Mărturia mea nu va fi însă o mărturie directă. O voi lua pe ocolite, nu pentru a te manipula mai usor, ci pentru a te ajuta să întelegi cuvintele mele.

Îmi e destul de greu să îti scriu, mă tot gândesc la cum as fi reactionat eu la aceste rânduri dacă le-as fi citit când făceam yoga. Cred că as fi renuntat să citesc lucruri atât de plicticoase. Poate numai dacă m-as fi aflat într-un tramvai sau într-un tren, si nu as fi avut altceva de citit, as fi continuat să citesc acest cuvânt. Si motivul principal ar fi fost că lipsa de convingere a argumentelor pe care m-as fi asteptat să le găsesc într-un astfel de cuvânt, mi-ar fi hrănit propriul mod de întelegere a credintei crestine.

Am fost acum câteva zile la un concert de colinde. În sală, alături de alti invitati importanti, erau nu stiu ce reprezentant al comunitătii evreiesti si un musulman. Prezenta lor a fost remarcată de către prezentator, care s-a bucurat că îi vede în sală. Nedumerirea mea a fost următoarea: câtă vreme nici evreul si nici musulmanul nu cred că pruncul născut în Betleem este Mântuitorul lumii, de ce au venit să asculte colindele? Dacă ei nu vor să recunoască faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de ce vin să asculte colindele în care El este preamărit?

Cred că dacă as fi fost musulman nu as fi intrat nici în ruptul capului la un concert de colinde. Mi s-ar fi părut că prin aceasta mă lepăd de credinta în Allah.

"Iată că simpatizezi si cu fundamentalismul musulman, cu talibanii...", mi-ai putea spune. Nu văd ce e gresit în a fi sincer cu tine însuti. Scopul Islamului este convertirea celorlalti la credinta în Allah, de bună-voie sau sub presiunea armelor.

Oamenii sunt educati în asa fel încât să aprecieze valorile impuse de Occident. Nu sunt capabili să îi judece pe ceilalti decât prin prisma acestor valori. Talibanii sunt niste războinici lipsiti de ratiune, niste fanatici religiosi. E usor să dăm cu pietre în ei.

Dar gândeste-te că atunci când cineva s-a născut în Afganistan si a fost învătat că Allah îi cere să lupte împotriva celor de alte credinte, dacă a fost învătat că prin luptă dobândeste viata vesnică, are suficiente motive să lupte pentru talibani. Mi se pare că liderii lor musulmani sunt de o mie de ori mai sinceri decât toti muftii din lume care denaturează învătăturile Coranului pentru a fi pe placul Occidentului.

Nu, Islamul nu poate însemna armonie cu alte credinte. Dacă nu tinem seama de sincretismele de tot felul, orice credintă presupune automat faptul că celelalte sunt mai putin adevărate. Chiar mincinoase în întregime. Islamul nu se multumeste cu această constatare. Islamul înseamnă vărsare de sânge, înseamnă violentă, înseamnă tulburare. Acesta este Islamul.

"Ce fel de crestin esti tu, când îi simpatizezi pe liderii talibani?" Nu îi simpatizez. Apreciez doar faptul că sunt consecventi cu credinta lor. Mult mai consecventi decât crestinii care una cred si alta fac. Nu mă pricep la politică, si nici nu vreau să mă pricep. Încerc să îi judec pe musulmani numai din perspectivă religioasă.

Apreciind "fanatismul" lor, sunt în acelasi timp constient de faptul că drumul pe care merg este gresit: Islamul este o cale spre iad. Cuvântul Mântuitorului: "Cine scoate sabia, de sabie va muri...", e cea mai obiectivă critică a valorii credintei musulmane. "Câinele de Mahomed", cum îl denumea Sfântul Maxim Grecul, nu poate duce pe nimeni la lumină. Stiu asta si nu mă îndoiesc de acest lucru.

Cât despre muftii care denaturează învătătura lui Mahomed, pentru a o modela după tipare moderne, nu am de spus decât un lucru: că îsi fură singuri căciula. Dacă ar fi convinsi că Mahomed a fost un profet trimis de Dumnezeu, nu ar fi putut să îi deformeze învătătura sângeroasă. Iar dacă au avut curajul de a face acest lucru, au dovedit că au o credintă superficială (ceea ce, pentru ceilalti locuitori ai planetei, nu este un lucru rău; ci dimpotrivă).

Ideea de la care vreau să încep acest cuvânt este că nimic nu e mai important decât adevărul. Dar care adevăr? Cel al crestinilor, cel al musulmanilor, sau care?

Adevărul nu este al nimănui. Adevărul există pur si simplu. Dar unii îl recunosc, si altii nu.

"Bine, vei spune, acum îmi vei face apologia credintei crestine, asa cum dacă ai fi fost musulman mi-ai fi făcut apologia Islamului." "Da", as răspunde eu. Si nu numai că nu încerc să mă dezvinovătesc, ci chiar îti spun că, yoghin fiind, am încercat să îi conving pe altii să creadă în reîncarnare.

"Si ce încredere pot avea eu în cuvintele unuia care, indiferent unde se află, simte nevoia de a-i convinge pe ceilalti să primească acelasi adevăr cu el?"

Eu nu vreau să fii de acord cu mine. Eu nu vreau să mă aflu în delicata postură de "dascăl". Acest fapt îmi dă o mare libertate. Adică nu am cum să îmi pun nădejdea în spusele mele. Mai mult chiar, ceea ce îti voi scrie nu va contine aproape nimic original: ideile pe care ti le voi scrie nu îmi apartin.

"Si atunci, ce să fac, să citesc ideile tale, la a doua mână? Mai bine mă duc direct la sursă."

Ar fi bine să te duci direct la sursă, la învătăturile Sfintilor Părinti ai Bisericii. Dar eu încerc să pregătesc putin terenul pentru această întâlnire. Cunosc nu putini oameni care, desi plini de râvna cunoasterii, după ce au citit două-trei scrieri patristice s-au declarat plictisiti de filosofia crestină.

Îndrăznesc să spun că, desi ideile pe care ti le voi scrie nu sunt originale, le simt ca si cum ar fi. Psaltirea a fost scrisă de mii de ani, si totusi simt aproape fiecare cuvânt al ei ca si cum ar fi fost scris pentru mine, si mai mult încă: par atât de familiare inimii mele cuvintele psalmilor, încât parcă le-as fi scris eu însumi. (Nu a fost asa de la început, dar, după ce am tot citit din Psaltire, psalmii m-au cucerit).

Stii cum suntem noi acum? Ca doi cavaleri care se înfruntă la un turnir special: putem pierde amândoi, tot asa cum unul dintre noi poate învinge. Dar eu îti scriu pentru că amândoi putem câstiga.

Nu îti scriu în nici un caz pentru a birui eu, pentru a te îngenunchea cu argumentele mele. Acest lucru este cu neputintă. Eu sunt destul de sceptic fată de polemicile teologice. Din moment ce Dumnezeu nu îngăduie ca existenta Sa să fie demonstrată stiintific, polemicile nu pot avea rezultate prea spectaculoase.

[tigerAvalo9]

În prealabil postat de tigerAvalo9

Despre cunoasterea lui Dumnezeu

-cuvânt către cei ce caută adevărul-

"Conform conceptiei sale, Hristos se subordonează fiintelor divine superioare în asteptarea harului lor. Cei din răsărit (din Orientul îndepărtat n.n), stiu că mântuirea se întemeiază pe lucrarea pe care fiecare o face asupra siesi... Imitarea lui Hristos va avea pe termen lung dezavantajul că noi venerăm un om ca model divin care întrupează gândirea cea mai înaltă si uităm datorită imitatiei să împlinim gândirea noastră în cel mai înalt grad" [8; 142].

Carl Gustav Jung

Dacă cineva mi-ar da o palmă, nu stiu dacă as fi în stare să întorc obrazul celălalt. Dacă cineva m-ar blestema, nu stiu dacă as fi în stare să îl binecuvântez. Dacă cineva mi-ar spune că drumul pe care este merg este gresit, si dacă mi-ar aduce argumente pentru aceasta, cred că as avea puterea să îmi recunosc greselile, chiar dacă acest lucru m-ar durea mai tare decât o palmă si chiar dacă m-ar umili mai mult decât o jignire.

Suntem oameni, suntem plini de iubire de sine, chiar dacă ne dăm sau nu ne dăm seama. Totusi, nici unul dintre noi nu cred că ar alege în deplină cunostintă de cauză nici iadul, nici minciuna, si nici întunericul vesnic.

Tocmai de aceea scriu acest cuvânt despre care mărturisesc că mi-as fi dorit să îl primesc eu însumi cu vreo zece ani în urmă. Am încredere în tine aproape în acelasi fel în care as fi avut în mine atunci. Nu am încredere în priceperea mea de a vorbi despre Dumnezeu, dar nădăjduiesc că cel putin sinceritatea mea te va pune pe gânduri.

Despre mine îti scriu doar că am făcut yoga cu cel mai controversat guru din România, si că eram atât de convins că urmând învătăturile sale mă aflu pe calea adevărului încât as fi făcut si cel mai absurd lucru pe care mi l-ar fi cerut. Dacă mi-ar fi spus să mă arunc sub un tramvai, as fi făcut-o, fiind convins că prin aceasta voi progresa spiritual. Când cineva mi-a spus să mă rog la Dumnezeu, am răspuns plin de arogantă că rugăciunea e calea celor slabi, calea cersetorilor, si că eu vreau să devin dumnezeu. Nu îmi imaginam că as putea deveni un credincios obisnuit, sau că as putea renunta la "adevărurile transcedentale" care îmi hrăneau setea de cunoastere. Sunt foarte constient că as fi putut citi multe cuvinte asemănătoare cu cel pe care ti-l voi scrie tie, si că nu le-as fi dat prea multă atentie. Cred că citirea lor m-ar fi incitat să dispretuiesc si mai mult învătăturile Bisericii, si să depun si mai mult efort pentru a iesi din ciclul reîncarnărilor.

De ce scriu? Pentru că, oricât de sigur ai fi că ideile tale sunt bune, oricât de mult ai dispretui învătăturile ortodoxe, s-ar putea ca, peste ani, să îti schimbi punctul de vedere.

"Ia uite, acum a trecut de la fanatismul yoghin la fanatismul crestin...", ai putea gândi. Mie nu îmi este rusine că am fost un yoghin "fanatic". Cred că atunci când cineva descoperă o cale spirituală despre care este convins că este cea bună, are datoria de a o urma din toate puterile, de a nu precupeti nici un efort pentru a ajunge la capătul ei.

Asta nu înseamnă că e bine ca un om care merge pe o cale rătăcită să ajungă pe culmile rătăcirii. Înseamnă doar că cel care ajunge pe aceste culmi arată că pretuieste viata de dincolo mai mult decât desertăciunile acestei vieti.

Pot să te jignesc? Pot. Stiu că dacă te-as jigni as rupe orice punte de legătură dintre mine si tine. Eu însă nu vreau să te jignesc. Vreau totusi să mărturisesc în fata ta că Adevărul există, că este o persoană, că este Însusi Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Mărturia mea nu va fi însă o mărturie directă. O voi lua pe ocolite, nu pentru a te manipula mai usor, ci pentru a te ajuta să întelegi cuvintele mele.

Îmi e destul de greu să îti scriu, mă tot gândesc la cum as fi reactionat eu la aceste rânduri dacă le-as fi citit când făceam yoga. Cred că as fi renuntat să citesc lucruri atât de plicticoase. Poate numai dacă m-as fi aflat într-un tramvai sau într-un tren, si nu as fi avut altceva de citit, as fi continuat să citesc acest cuvânt. Si motivul principal ar fi fost că lipsa de convingere a argumentelor pe care m-as fi asteptat să le găsesc într-un astfel de cuvânt, mi-ar fi hrănit propriul mod de întelegere a credintei crestine.

Am fost acum câteva zile la un concert de colinde. În sală, alături de alti invitati importanti, erau nu stiu ce reprezentant al comunitătii evreiesti si un musulman. Prezenta lor a fost remarcată de către prezentator, care s-a bucurat că îi vede în sală. Nedumerirea mea a fost următoarea: câtă vreme nici evreul si nici musulmanul nu cred că pruncul născut în Betleem este Mântuitorul lumii, de ce au venit să asculte colindele? Dacă ei nu vor să recunoască faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de ce vin să asculte colindele în care El este preamărit?

Cred că dacă as fi fost musulman nu as fi intrat nici în ruptul capului la un concert de colinde. Mi s-ar fi părut că prin aceasta mă lepăd de credinta în Allah.

"Iată că simpatizezi si cu fundamentalismul musulman, cu talibanii...", mi-ai putea spune. Nu văd ce e gresit în a fi sincer cu tine însuti. Scopul Islamului este convertirea celorlalti la credinta în Allah, de bună-voie sau sub presiunea armelor.

Oamenii sunt educati în asa fel încât să aprecieze valorile impuse de Occident. Nu sunt capabili să îi judece pe ceilalti decât prin prisma acestor valori. Talibanii sunt niste războinici lipsiti de ratiune, niste fanatici religiosi. E usor să dăm cu pietre în ei.

Dar gândeste-te că atunci când cineva s-a născut în Afganistan si a fost învătat că Allah îi cere să lupte împotriva celor de alte credinte, dacă a fost învătat că prin luptă dobândeste viata vesnică, are suficiente motive să lupte pentru talibani. Mi se pare că liderii lor musulmani sunt de o mie de ori mai sinceri decât toti muftii din lume care denaturează învătăturile Coranului pentru a fi pe placul Occidentului.

Nu, Islamul nu poate însemna armonie cu alte credinte. Dacă nu tinem seama de sincretismele de tot felul, orice credintă presupune automat faptul că celelalte sunt mai putin adevărate. Chiar mincinoase în întregime. Islamul nu se multumeste cu această constatare. Islamul înseamnă vărsare de sânge, înseamnă violentă, înseamnă tulburare. Acesta este Islamul.

"Ce fel de crestin esti tu, când îi simpatizezi pe liderii talibani?" Nu îi simpatizez. Apreciez doar faptul că sunt consecventi cu credinta lor. Mult mai consecventi decât crestinii care una cred si alta fac. Nu mă pricep la politică, si nici nu vreau să mă pricep. Încerc să îi judec pe musulmani numai din perspectivă religioasă.

Apreciind "fanatismul" lor, sunt în acelasi timp constient de faptul că drumul pe care merg este gresit: Islamul este o cale spre iad. Cuvântul Mântuitorului: "Cine scoate sabia, de sabie va muri...", e cea mai obiectivă critică a valorii credintei musulmane. "Câinele de Mahomed", cum îl denumea Sfântul Maxim Grecul, nu poate duce pe nimeni la lumină. Stiu asta si nu mă îndoiesc de acest lucru.

Cât despre muftii care denaturează învătătura lui Mahomed, pentru a o modela după tipare moderne, nu am de spus decât un lucru: că îsi fură singuri căciula. Dacă ar fi convinsi că Mahomed a fost un profet trimis de Dumnezeu, nu ar fi putut să îi deformeze învătătura sângeroasă. Iar dacă au avut curajul de a face acest lucru, au dovedit că au o credintă superficială (ceea ce, pentru ceilalti locuitori ai planetei, nu este un lucru rău; ci dimpotrivă).

Ideea de la care vreau să încep acest cuvânt este că nimic nu e mai important decât adevărul. Dar care adevăr? Cel al crestinilor, cel al musulmanilor, sau care?

Adevărul nu este al nimănui. Adevărul există pur si simplu. Dar unii îl recunosc, si altii nu.

"Bine, vei spune, acum îmi vei face apologia credintei crestine, asa cum dacă ai fi fost musulman mi-ai fi făcut apologia Islamului." "Da", as răspunde eu. Si nu numai că nu încerc să mă dezvinovătesc, ci chiar îti spun că, yoghin fiind, am încercat să îi conving pe altii să creadă în reîncarnare.

"Si ce încredere pot avea eu în cuvintele unuia care, indiferent unde se află, simte nevoia de a-i convinge pe ceilalti să primească acelasi adevăr cu el?"

Eu nu vreau să fii de acord cu mine. Eu nu vreau să mă aflu în delicata postură de "dascăl". Acest fapt îmi dă o mare libertate. Adică nu am cum să îmi pun nădejdea în spusele mele. Mai mult chiar, ceea ce îti voi scrie nu va contine aproape nimic original: ideile pe care ti le voi scrie nu îmi apartin.

"Si atunci, ce să fac, să citesc ideile tale, la a doua mână? Mai bine mă duc direct la sursă."

Ar fi bine să te duci direct la sursă, la învătăturile Sfintilor Părinti ai Bisericii. Dar eu încerc să pregătesc putin terenul pentru această întâlnire. Cunosc nu putini oameni care, desi plini de râvna cunoasterii, după ce au citit două-trei scrieri patristice s-au declarat plictisiti de filosofia crestină.

Îndrăznesc să spun că, desi ideile pe care ti le voi scrie nu sunt originale, le simt ca si cum ar fi. Psaltirea a fost scrisă de mii de ani, si totusi simt aproape fiecare cuvânt al ei ca si cum ar fi fost scris pentru mine, si mai mult încă: par atât de familiare inimii mele cuvintele psalmilor, încât parcă le-as fi scris eu însumi. (Nu a fost asa de la început, dar, după ce am tot citit din Psaltire, psalmii m-au cucerit).

Stii cum suntem noi acum? Ca doi cavaleri care se înfruntă la un turnir special: putem pierde amândoi, tot asa cum unul dintre noi poate învinge. Dar eu îti scriu pentru că amândoi putem câstiga.

Nu îti scriu în nici un caz pentru a birui eu, pentru a te îngenunchea cu argumentele mele. Acest lucru este cu neputintă. Eu sunt destul de sceptic fată de polemicile teologice. Din moment ce Dumnezeu nu îngăduie ca existenta Sa să fie demonstrată stiintific, polemicile nu pot avea rezultate prea spectaculoase.

SURSA:site-ul sfaturi ortodoxe.

Frica este o stare binecunoscută tuturor; am simţit-o cu toţii, unii mai des sau chiar permanent, alţii mai rar. Frica cunoaşte forme sau intensităţi precum: teama, groaza, spaima, panica dar şi anxietatea, angoasa, disperarea. În acelaşi timp însă, frica poate fi definită şi ca o virtute. Aceste aspecte sunt lămurite de către Sfinţii Părinţi, glasul acestora fiind sintetizat foarte bine de către teologul Jean-Claude Larchet, de care ne vom folosi şi în acest episod al rubricii Psihoterapie ortodoxă

Continuarea aici:

http://apostolatintarafagarasului.bl...-patima-1.html

[Jane Says]

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...evoie-de-fier/


Cuvinte ale Sf. Siluan Atonitul si ale Cuv. Sofronie despre iubire, mila si dreptate

[mihele_m]

În prealabil postat de dorinastoica14

IUBITI-VA, IERTATI-VA, IERTATI, CREDETI, TREZITI-VA!
"In biserica nu sunt nici regi,nici nevoiasi,nici rai si nici meritosi
Sunt doar oameni ce se roaga,sunt sarmanii pacatosi!"
Sf. Mill-"Un om cu credinta este o putere sociala egala cu nouazeci si noua de oameni care nu au decit interese"

Goethe
"Minunea este cel mai drag copil al credintei.
Am crezut si mai ales acum cred!
Mearga-mi bine sau rau eu ramin in tagma credinciosilor"

Adevarata fericire consta in:
-Iubirea de Dumnezeu
-Iubirea aproapelui
Rabdarea se arata in:
-ispitire
-suferinte
-in nedreptatile ce ni se fac de catre semeni
-in persecutiile pentru invataturile Domnului
-in viata de toate zilele.
Roadele rabdarii:
-statornicie in bine
-apropierea de Mintuitorul
-biruinta asupra raului.

"Sa nu ai dorinta de a fi oamenilor pe plac,sa nu vorbesti de rau sa nu osindesti pe nimeni"
"Nimanui pentru nici un motiv sa nu-i dai in vileag defectele"
"Obiectivul cel mai greu dar cel mai inalt al crestinismului este sa pastrezi in tine marea fericire a nerautatii"
"Cind osindesti sa te rogi asa:Doamne prin aceasta eu am gresit iarta-ma si ma miluieste
"Parinte,spune-mi de unde atita ura si atita rautate de neinteles?
-Oricine il iubeste pe Dumnezeu trebuie sa se intilneasca personal cu duhurile raului"
Din invataturile Sfintilor Parinti.

Pace in suflet si multa liniste ,dumnezeu sa-ti ajute si sa ne ajute pe noi pacatosi .Amin

[MariS_]

Spune parintele Galeriu ca iubirea are trei dimensiuni: una ca dar,
una ca jertfa si una ca slujire. Ca dar iubirea vine de la Dumnezeu,
adica de Sus in jos, ca jertfa vine de la mine catre Dumnezeu, adica
de jos in Sus, iar ca slujire vine de la mine catre aproapele, adica
pe orizontala. Cu alte cuvinte, iubirea umple tot, zideste tot si in
acelasi timp e cea care mantuieste impreuna cu credinta in Hristos.
Sa tanjim dupa acest fel de iubire in toata plinatatea sa.
Doamne ajuta!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[cristiboss56]

" Asa vrea Iisus sa ne insusim implinirea poruncilor : precum nu multumesti slujitorului ( sau copilului ) tau care te serveste , iar acela n-are nici un motiv sa se supere , tot asa si noi , fata de Dumnezeu , nu vom avea pretentia ca Dumnezeu sa ne multumeasca precum ca I-am implinit poruncile . Este drept ca El nu lasa nerasplatit nici macar un pahar cu apa dat cu dragoste vreunui insetat in numele Lui , daramite lucruri mai de seama . Iisus nu admite nici lauda de la altii , nici lauda de sine . A fost laudat si Iisus de cateva ori , dar de fiecare data a ferit laudele de la Sine . Iisus insa s-a bucurat de cate unii oameni . Recunostinta era cea mai buna incurajare si Iisus o avea desi in folosul omului era intoarsa . Lauda de sine si lauda de la altii este slava desarta si ii ia faptei meritul de a mai fi rasplatita de Dumnezeu . Iubitorii de slava desarta isi iau plata de la oameni . Cei ce vor lua-o de la Dumnezeu , lucreaza pentru oameni ca pentru Dumnezeu , iar de la ei nu primesc plata desarta , sau daca aceia le-o dau ei o intorc lui Dumnezeu . Iisus vrea ca fapta buna sa izvorasca natural , dintr-o natura buna in chip dezinteresat , cum creste bobul de grau si cum izvoraste apa din stanci , fara sa se preocupe de bunatatea lor . Fapta buna este buna numai daca este acoperita de smerenie . Nu de viclenii sau de interes acoperita . Smerenia este ca dragostea , nu cauta ale sale ".

[glykys]

"Dar pana la ospatul bucuriei din lumea cealalta, avem un ospat al bucuriei aici, pe pamant. Ganditi-va la cuvantul Sf. ioan Gura de Aur, de la Pasti, care spune:" Toti sa va indulciti de ospatul bucuriei." Ospatul credintei este ospatul bucuriei. Cine are credinta in Dumnezeu trebuie neaparat sa aiba si bucurie, bucuria pe care o da Domnul Hristos: trebuie sa fie lucrator de bucurie, trebuie sa fie raspanditor de bucurie, trebuie sa fie prilej de bucurie. "In jurul tau sa poti sa-i fericesti pe toti!" (T. Dorz) - Arh. Teofil Paraian, "Din ospatul credintei".

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

"Dar pana la ospatul bucuriei din lumea cealalta, avem un ospat al bucuriei aici, pe pamant. Ganditi-va la cuvantul Sf. ioan Gura de Aur, de la Pasti, care spune:" Toti sa va indulciti de ospatul bucuriei." Ospatul credintei este ospatul bucuriei. Cine are credinta in Dumnezeu trebuie neaparat sa aiba si bucurie, bucuria pe care o da Domnul Hristos: trebuie sa fie lucrator de bucurie, trebuie sa fie raspanditor de bucurie, trebuie sa fie prilej de bucurie. "In jurul tau sa poti sa-i fericesti pe toti!" (T. Dorz) - Arh. Teofil Paraian, "Din ospatul credintei".

Mare adevar ! De n-ar fi fost credinta , de mult ne-am fi pierdut in hatisurile lumii acesteuia si intristarea , disperarea si deznadejea ar fi pus complet stapanire pe noi !