Povesti cu talc

[silverstar]

În prealabil postat de silverstar

[COLOR=green][SIZE=3]Fiecare zi trăită e o zi deosebită[/SIZE][/COLOR]

[COLOR=green]Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.[/COLOR]

[COLOR=green]Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:[/COLOR]

[COLOR=green]Am mai postat povestirea de deasupra, dar n-am găsit-o... Vreau să spun că am cunoscut atât de mulţi oameni care păstrează tot ce au mai bun, mai frumos pentru mai târziu... De ce? [/COLOR]


[COLOR=green]Păstrează "casa bună" pentru musafiri care vin foarte rar, şi ei, familia vreau să spun, dorm în bucătărie, înghesuiţi, incomod şi imoral...[/COLOR]


[COLOR=green]Cineva a ţinut, ani de zile, un rând de lenjerie şi un prosop nou, bine împachetate, pentru "dacă vine cineva..." [/COLOR]


[COLOR=green]Altcineva a refuzat să dea o bucăţică de ţol, din cele care, la ţară, se fac în casă... "După ce mor eu..." "De ce nu acum, să-ţi mulţumesc, să vezi cum mă bucur şi cum mă folosesc de el..." "După ce mor eu..." Au trecut de atunci mai bine de 10 ani... [/COLOR]


[COLOR=green]Pahare, farfurii, feţe de masă, prosoape de bucătărie, covoare, toate noi, toate de bună calitate, ţinute bine, toate pentru "dacă vine cineva..." [/COLOR]

[COLOR=green]Muncim, facem sacrificii să cumpărăm, ne bucurăm o clipă şi... punem la păstrat doar pentru "dacă vine cineva..." [/COLOR]

[COLOR=green]De ce ne străduim atât de mult pentru ceilalţi şi pentru noi nu facem nimic? Avem oare atâta nevoie de lauda şi admiraţia celorlalţi? [/COLOR]

[COLOR=green]Pentru noi, pentru bucuria sufletului nostru când o să despachetăm, când o să folosim?[/COLOR]

[sia]

O maimuta avea doi pui ;pe unul il iubea,pe celalalt nu.Intr-o zi,niste oameni luara urmele maimutei. Aceasta insfaca puiul indragit si fugi cu el lepadandu-l pe celalalt.Puiul neiubit de mama se ascunse in hatisul padurii ,oamenii nu dadura cu ochii de el si trecura mai departe. Maimuta sari intr-un copac,dar grabita cum era, izbi odrasla cu capul de un ciot si ..acesta muri. Dupa ce oamenii plecara,maimuta porni sa-si caute puiul
neiubit,dar nu-l mai putu gasi.. ramase si fara acesta.


(cartile cu povesti au si poze...asa ca am atasat si eu.. una)

[silverstar]

[COLOR=green]Un ţăran bătrân îşi lucra pământul, pe o căldură dogoritoare.
Un tânăr trecu pe lângă el şi îl întrebă:
- Câţi ani ai?
- 77, i-a răspuns bătrânul.
- Mulţi înainte. E o vârstă venerabilă. Dar de ce mai lucrezi încă pământul? îl întrebă mirat tânărul.
- Păi, pentru că sunt aici!
- Şi cum de lucrezi pe o căldură ca aceasta?
- Pentru că soarele e acolo! [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Într-adevăr, cât suntem pe pământ trebuie să facem ce avem de făcut, şi cele “de musai” cum zicem noi ardelenii, şi cele de plăcere. Şi dacă tot suntem aici, haide să punem suflet în ceea ce facem şi să renunţăm să ne mai văietăm atunci când lucrurile nu sunt aşa cum am prefera noi să fie.[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=green]Acelaşi lucru… în alte cuvinte

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă: “Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!” Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse pe dos, scrise altceva, o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.

Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede, şi bacnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el este cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:

- Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.

Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: “Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea…”

MORALA

De multe ori, când lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia.[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=#008000][SIZE=5]O POVESTE[/SIZE][/COLOR]

[COLOR=#008000]Acum douăzeci de ani lucram ca taximetrist ca să mă întreţin. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Când am ajuns, la 2:30 am, clădirea era acoperită de întuneric, doar cu [/COLOR]
[COLOR=#008000]excepţia unei singure lumini la o fereastră de la parter... [/COLOR]
[COLOR=#008000]În asemenea circumstanţe, mulţi taximetristi ar claxona o dată sau de [/COLOR]
[COLOR=#008000]două ori, ar aştepta un minut şi apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulţi [/COLOR]
[COLOR=#008000]oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de [/COLOR]
[COLOR=#008000]transport. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Când simţeam că nu e pericol, mergeam la uşă. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Aşa că şi atunci am mers şi-am bătut la uşă. "Doar un minut" răspunse o voce [/COLOR]
[COLOR=#008000]firavă, a unei persoane mai în vârstă. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. [/COLOR]

[COLOR=#008000]După o pauză lungă, uşa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de [/COLOR]
[COLOR=#008000]vreo 80 de ani, stătea în faţa mea. Purta o rochie colorată şi o pălărie [/COLOR]
[COLOR=#008000]mare cu un material de catifea prins pe ea, ca şi o femeie dintr-un [/COLOR]
[COLOR=#008000]film din anii '40. Lângă ea, era o valiza mică, de nailon. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Apartamentul arăta ca şi cum [/COLOR]
[COLOR=#008000]nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era [/COLOR]
[COLOR=#008000]acoperit cu cearşafuri. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Nu găseai nici un ceas pe pereţi, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Într-un colţ era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de [/COLOR]
[COLOR=#008000]sticlă. [/COLOR]

[COLOR=#008000]"Aţi putea să-mi duceţi bagajul până la maşină?" zise ea. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Am dus valiza la maşină şi apoi m-am întors s-o ajut pe femeie. Ea [/COLOR]
[COLOR=#008000]m-a luat de braţ şi am mers încet spre maşină. A continuat să-mi [/COLOR]
[COLOR=#008000]mulţumească pentru amabilitatea mea. [/COLOR]

[COLOR=#008000]"Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar încerc să-mi tratez pasagerii în [/COLOR]
[COLOR=#008000]felul în care aş vrea ca mama mea să fie tratată" [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Oh, sunteţi un băiat aşa de bun!" zise ea. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Când am intrat în maşină, mi-a dat o adresă, şi apoi m-a întrebat: "Ai [/COLOR]
[COLOR=#008000]putea să conduci prin centrul oraşului?" [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Nu este calea cea mai scurtă," am răspuns eu rapid. [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Oh, nu conteză" spuse ea. "Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre [/COLOR]
[COLOR=#008000]azil..."[/COLOR]

[COLOR=#008000]M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori... [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Nu mi-a mai rămas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune [/COLOR]
[COLOR=#008000]ca nu mai am mult timp..." În tăcere am căutat ceasul de taxare şi l-am [/COLOR]
[COLOR=#008000]oprit. [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Pe ce rută aţi vrea sa merg?" am întrebat. [/COLOR]

[COLOR=#008000]În următoarele două ore am condus prin oraş. Mi-a arătat clădirea [/COLOR]
[COLOR=#008000]unde odată ea lucrase ca operator pe lift. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Am condus prin cartierul unde ea şi soţul ei au locuit când erau [/COLOR]
[COLOR=#008000]proaspăt căsătoriţi. M-a dus în faţa unui magazin cu mobilă care cândva [/COLOR]
[COLOR=#008000]fusese o sală de bal unde obişnuia să meargă la dans pe vremea când era [/COLOR]
[COLOR=#008000]fată. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Câteodată mă ruga să opresc în faţa unor clădiri sau colţuri de [/COLOR]
[COLOR=#008000]stradă şi să stau cu ea acolo, în intuneric, contemplând în tăcere. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Când prima rază de soare s-a arătat pe orizont, mi-a spus dintr-o dată: [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Sunt obosită... Hai sa mergem." [/COLOR]

[COLOR=#008000]Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Era o clădire ieftină, ca o casă mică, cu un drum de parcare care [/COLOR]
[COLOR=#008000]trecea pe sub o portiţă. Doi oameni au venit spre taxi cum am oprit [/COLOR]
[COLOR=#008000]acolo. Erau ateniţi şi concentraţi aspura fiecărei mişcari pe care o [/COLOR]
[COLOR=#008000]făcea femeia. Am deschis portbagajul şi am dus micuţa valiză până la [/COLOR]
[COLOR=#008000]uşă. Femeia fusese deja aşezată într-un scaun cu rotile. [/COLOR]

[COLOR=#008000]"Cât vă datorez?" a întrebat ea, în timp ce-şi căuta portmoneul. [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Nimic," am zis eu. [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Dar trebuie şi tu să te întreţii." [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Nu vă faceţi griji... Sunt şi alţi pasageri" am răspuns eu. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat şi am îmbrăţişat-o. Ea [/COLOR]
[COLOR=#008000]m-a strâns cu putere la piept şi mi-a spus: [/COLOR]
[COLOR=#008000]"I-ai dăruit unei femei în vârstă un mic moment de bucurie... [/COLOR]
[COLOR=#008000]Mulţumesc." [/COLOR]

[COLOR=#008000]I-am strâns mâna şi apoi am plecat în lumina dimineţii. [/COLOR]
[COLOR=#008000]În spatele meu, s-a închis o uşă... Era ca şi sunetul de încheiere a [/COLOR]
[COLOR=#008000]unei vieţi...[/COLOR]

[COLOR=#008000]Nu am mai luat alţi pasageri în tura aceea de lucru. Am condus pierdut [/COLOR]
[COLOR=#008000]în gânduri... Pentru restul zilei de-abia de-am mai putut vorbi... [/COLOR]

[COLOR=#008000]Ce-ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios, [/COLOR]
[COLOR=#008000]sau unul care ar fi fost nerăbdător să-şi termine tura?... [/COLOR]

[COLOR=#008000]Ce-ar fi fost dacă aş fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o [/COLOR]
[COLOR=#008000]dată şi apoi să plec?...[/COLOR]

[COLOR=#008000]Uitându-mă în urmă, nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga [/COLOR]
[COLOR=#008000]mea viaţă. Suntem condiţionaţi să credem că vieţile noastre se învârt [/COLOR]
[COLOR=#008000]în jurul unor momente măreţe. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Dar adesea aceste momente măreţe ne iau prin surprindere - frumos [/COLOR]
[COLOR=#008000]împachetate în ceea ce alţii ar considera ceva puţin, ceva neînsemnat.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Oamenii s-ar putea să nu-şi mai amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna îşi vor aminti cum i-ai făcut să se simtă.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Viaţa aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o sperăm, dar cât timp suntem aici putem, de asemenea, să dansăm. [/COLOR]

[COLOR=#008000]În fiecare dimineaţă, când deschid ochii, îmi spun:[/COLOR]
[COLOR=#008000]"Ziua de azi este o zi specială!" [/COLOR]

[COLOR=#008000]Amintiti-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show pe care îl jucăm. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU sa fii tratat ![/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=green][SIZE=3]Puterea exemplului[/SIZE] [/COLOR]

[COLOR=green]… În ziua aceea, după ce-am intrat în clasă, nici nu apucasem să ajung la catedră când Găbiţu, un ştrengar blond, posesor al celor mai verzi ochi pe care i-am văzut vreodată, a venit spre mine, cu mâinile întinse de parcă ar fi vrut să mă strângă la pieptul lui firav, de copil şi mi-a spus şoptit…[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]- Ştiţi, astăzi e ziua mea, împlinesc 12 ani… Ămi permiteţi să servesc colegii cu bomboane?[/COLOR]
[COLOR=green]Şi, după ce m-a privit o clipă-n ochi, tot el şi-a răspuns:[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]- Pot, nu-i aşa?[/COLOR]
[COLOR=green]Sigur că n-am putut să-l refuz… Ştiu că cea mai mare bucurie a lor, a copiilor, este să li se cânte la sfârşitul orei “Happy Birthday To You!…” [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Găbiţu a mers în banca lui, a luat punga cu bomboane şi a venit la catedră, să mă servească întâi pe mine. Totodată mi-a spus că are două feluri de bomboane şi că… Intrasem în joc, nu mai puteam să spun nimic. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În timp ce copiii mâncau bomboanele, am schiţat pe tablă ce-mi propusesem să fac la ora aceea după care am revenit la catedră… Pe bănci, pe sub bănci, or iaruncat aiurea, la-ntâmplare, era ambalajul de la bomboane. N-am spus nimic, n-am comentat, până şi ochii mi i-am ţinut în frâu ca să nu-mi arăt dezaprobarea… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Când am considerat eu că elevii şi-au terminat de mâncat bombonelele, m-am ridicat şi, în cel mai firesc mod din lume, am luat de pe catedră, cele două ambalaje de la bomboanele mele, şi le-am dus la coş. M-am întors la catedră cu acelaşi pas egal, fără să spun un cuvânt…[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În clipa următoare, toţi elevii mei, chiar şi cei care făcuseră gunoi prin clasă, s-au ridicat, au luat de pe bancă ori au cules hârtiuţele de pe unde le-au aruncat şi le-au dus la coş.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În tot acest timp, nimeni nu a spus o vorbă, nimeni nu a comentat…[/COLOR]

[Dutzu]

Am gasit o carte foarte frumoasa plina cu povestioare si vreau sa o impart cu voi.
Deoarece ne aflam in Sfantul si marele post al Pastilor am sa incep cu urmatoarea istorioara.


Intr-o vara, in postul Santamariei, un satean harnic se afla la coasa, pe camp. Era mare zapuseala si coasa mergea cam greu, totusi el muncea cu dragoste, neobosit. Pe cand se oprise putin, sa ascuta coasa, isi auzi catelul latrand si intorcandu-se, vazu pe drumul dintre fanete doi tineri bine imbracati, veniti de la oras. Apropiindu-se, cei doi dadura binete, il intrebara cum mai traieste, daca este usor sa cosesti s.a, se uitau la iarba, cum cade in brazde si vorbeau intre ei. Cum era vremea pranzului, sateanul nostru obosit se aseaza pe iarba isi scoase mancarea din traista si ii pofti si pe cei doi la masa. Tinerii, vazand ca sateanul avea numai bucate de post, nu voira sa manance cu dansul, ci se asezara mai la o parte si scotind din gentile lor tot felul de mancaruri de frupt(adica de dulce) incepura vorbind intre ei sa rada de satean. Unul dintre ei il intreaba de ce nu mananca si ceva carne, dansul le raspunse ca e post si ca numai cel care nu are frica de Dumnezeu nu tine posturile. Totusi unul ii aduce o bucata de friptura si nu pleca de langa dansul pana nu o primi. Amandoi se uitau la omul nostru cu multa luare aminte si asteptau ca el sa inceapa a manca din ea, ca sa se strice de ras. Cu multa mirare vazura insa ca indata ce sateanul primi friptura, isi cheama catelul si o dadu acestuia. Nestiind ce sa mai creada, cei doi il intrebara de ce a facut astfel. Crestinul nostru le spuse: "Apoi, domnilor, eu m-am gandit ca aceasta carne nu trebuie aruncata, caci Dumnezeu a lasat pe lume si vietuitoare de acelea care nu pot sa posteasca, sa se infraneze atunci cand vad inaintea lor o bucata de carne". Tinerii se rusinara indata de tot ce facusera pana acum si le trecu pofta de ras. Mantuitorul nostru a postit 40 de zile si 40 de nopti fara sa manance nimic in toata vremea aceasta. Suntem oare urmatori ai Lui sau crestini daca noi nu tinem posturile nici cu mancare de post?
Imi cer scuze daca cumva s-a mai scris aceasta istorioara.

[sia]

[COLOR=red]Bunăstare, Succes sau Iubire[/COLOR]



[COLOR=blue]O femeie iese din casă şi vede trei[/COLOR] [COLOR=blue]moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei. Nu-i cunoştea, dar văzându-i supăraţi îi invită în casă să mănânce ceva.[/COLOR]

[COLOR=blue]“Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.[/COLOR]
[COLOR=blue]“Nu, este iesit.”[/COLOR]
[COLOR=blue]“Atunci nu putem intra.” – răspunseră ei.[/COLOR]

[COLOR=blue]Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi… “Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru”[/COLOR]

[COLOR=blue]Femeia se duce şi îi invită.[/COLOR]

[COLOR=blue]“Nu putem intra toţi în casă”, răspunseră ei.[/COLOR]
[COLOR=blue]“Cum aşa?” întreabă ea.[/COLOR]

[COLOR=blue]Unul dintre moşnegi îi explică: “Eu sunt BUNĂSTARE, el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă.”[/COLOR]

[COLOR=blue]Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură. “Ce bine! În acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!”[/COLOR]

[COLOR=blue]Soţia nu a fost de acord. “De ce să nu-l invităm pe [COLOR=seagreen][COLOR=blue]SUCCES[/COLOR][/COLOR][COLOR=royalblue]?”[/COLOR]

Nora îi ascultă dintr-un colţ al casei. “N-ar fi mai bine să-l invităm pe [COLOR=royalblue][COLOR=blue]IUBIRE[/COLOR][/COLOR][COLOR=blue]? [/COLOR]Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!” – a sugerat nora.

[/COLOR][COLOR=blue]“Hai să ne ghidăm după sfatul norei”, îi zice soţul soţiei.[/COLOR]
[COLOR=blue]“Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete.”[/COLOR]

[COLOR=blue]Femeia iese afară şi întreabă: “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete.”[/COLOR]

[COLOR=blue]IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsă femeia întreabă : “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”[/COLOR]

[COLOR=blue]Cei trei moşnegi replicară: “Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge[/COLOR] [COLOR=blue]el [COLOR=blue]mergem[/COLOR] şi noi. Unde este IUBIRE este[/COLOR][COLOR=blue] şi [COLOR=royalblue]BUNĂSTARE [/COLOR]şi SUCCES!!”[/COLOR]

DORINŢA MEA PENTRU TINE…

Unde este durere, îţi doresc pace şi fericire.
Unde sunt îndoieli personale, îţi doresc reînnoirea încrederii în abilitatea ta de-a trece peste greutăţi.
Unde este oboseală sau blazare, îţi doresc înţelegere, răbdare şi puteri reînnoite.

Unde este frică, îţi doresc iubire şi curaj.

[COLOR=red]Ai de ales din doua variante: [/COLOR][COLOR=red]
[COLOR=red]1. Sa închizi acest mesaj. [/COLOR]
[COLOR=red]2. Sa inviti la iubire împartasind acest mesaj cu toti care îti sunt dragi. [/COLOR]
[COLOR=red][COLOR=red]Sper ca vei alege . Eu am facut-o.[/COLOR][/COLOR][COLOR=red]
[/COLOR][/COLOR]

P.S. Acesta este un mesaj ,pe care l-am primit de curand ,de la fata mea . (viitoarea mea nora [COLOR=black]!)[/COLOR]

[silverstar]

[SIZE=3][COLOR=green]Când te agresează... normalul[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green] Sâmbătă, pe 21 martie, am fost la înmormântarea mamei unei colege, undeva într-o comună pe lângă oraşul Roman, în judeţul Neamţ.
Nu am spus până acum pentru că era ceva care nu se învârtea rotund, ceva care trebuia să-mi explic mie întâi şi-apoi să spun, să povestesc.
Am fost deci undeva la ţară...
Şi, după ce am rememorat de zeci de ori mental, bineînţeles, ceea ce m-a debusolat pe mine atunci, am concluzionat că m-a agresat normalul... Decenţa, bunul simţ, lpsa ţiganilor, a pomanagiilor care, în asemenea ocazii, se îmbulzesc, ţipă, se bat care să capete, să apuce mai mult... O atmosferă apocaliptică uneori, cu care suntem obişnuiţi din viaţa de zi cu zi şi pe care o vedem la TV atât de des...
Totul s-a desfăşurat cu calm, în linişte, liniştea atât de necesară în asemenea momente...
După slujba de îngropare, soţul colegei a venit spre grupul nostru şi ne-a invitat la masă, într-o încăpere, special amenajată, în faţa bisericii.
Ne-am îndreptat domol spre acea încăpere şi, trecând pe lângă un grup de săteni, am auzit pe cineva spunând către un altul că "întâi domnii de la oraş..."
Am înţeles despre ce este vorba... Nu, n-am întors capul, n-am spus nimic şi-acum îmi pare rău. Ar fi trebuit să mă întorc şi să le spun: "Domnii sunteţi Dvs!..."[/COLOR]

[Dutzu]

O tanara oarba si saraca, auzind ca s-a tiparit pt. orbi, o Evanghelie cu slove iesite in afara dorea mult sa aiba si ea o astfel de carte.
Un prieten i-o facu dar, era Sf. Evanghelie dupa Marcu. In acelasi timp ii dete si un alfabet ca sa invete a citi.
Tanara era de o rara pricepere. Incepu indata sa invete slovele si spre mirarea tuturor dupa cateva zile putu sa citeasca o pagina intreaga dandu-si multa silinta la citit. Cu toate astea ea gasea ca nu merge destul de repede, alfabetul braile fiind dificil.
Fiind saraca de tot trebuia sa munceasca cu mainile iei spre a-si castiga painea cea de toate zilele. In afara de asta lucra si intr-o gradina de legume. Din pricina aceasta avea bataturi la degete ceea ce nu se vede de obicei la orbi si ceea ce facea, ca ea sa poata deosebi cu greu slovele. Descurajata intru-catva de incetineala reusitei sale, isi zise ca daca ar putea sa-si taie bataturile de la degete, ar putea pipai si citi mai usor. Si iata ca cu un briceag isi jupui varful degetelor. Dar ce dezamagire! Avu dureri mari fara ca sa poata pipai mai bine cu degetele ei. Dimpotriva pielea crescand din nou s-a facut si mai vartoasa ca inainte, incat dupa cateva fortari fara rost era ca desnadajduita. Intr-o clipa de adanca mahnire lua in maini Cartea Sfanta si cu lacrimi in ochi si suspin in inima o apropie de buze ca pentru a o saruta pentru cea din urma oara.
"Adio, adio suspina ea! Tu cuprinzi cuvantul Parintelui meu Ceresc, tu esti singura maingaiere a sufletului meu! Si, vai! trebuie sa ma despart de tine"...
Mare i-a fost mirarea bietei tinere fete, cand vazu ca buzele sale mai simtitoare ca degetele ii lamureau forma slovelor. Se gandi o clipa, incearca inca odata, toata indoiala ii pieri. N-o mai incapea bucuria acum. Simtea in inima ei atata recunostinta cat nu se putea grai. Era seara cand facu aceasta imbucuratoare descoperire. Se aseza in pat dar nu ca sa doarma ci toata noaptea trecu si iar trecu pe dinaintea buzelor sale pagini din Cartea Sfanta. Fortarile sale au fost rasplatite. Ea putu, nu numai sa desluseasca slovele, ci sa citeasca bucati intregi. In scurta vreme putea citi toata Evanghelia dupa Marcu, ba o invata pe dinafara.