Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfinţilor Ciprian şi Iustina , ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cântarea a VII-a
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aflând de puterea Crucii, ai defăimat pe diavolul cel făcător de stricăciune şi din înşelăciunea acestuia izbăvindu-te, cu râvnă ai slujit tainelor Duhului.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Voit-a cel viclean să te ucidă pe tine, când ai ocărât răutatea lui, dar puterea Crucii te-a păzit, iar noi sub acoperământul rugăciunii tale alergăm, izbăvindu-ne de ameninţările celui rău.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Caută cu milă Sfinte, spre cei tulburaţi de puterea diavolească şi din multele cursele ale vrăjmaşului îi izbăveşte.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Maica Vieţii, din izvorul rugăciunii Tale adapă-mă pe mine, cel ce am alunecat în multe păcate, şi mă arată moştenitor al vieţii celei veşnice.

Cântarea a VIII-a
,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu postul şi rugăciunea te-ai întrarmat împotriva ispitirilor celui rău şi toată cetatea ai izbăvit-o de tulburarea diavolească.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ruşinat a fost vrăjmaşul nevăzut, nimic izbutind asupra credinţei tale în Mirele Ceresc, pe Care roagă-L să dăruiască şi sufletelor noastre haina înţelepciunii.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu fecioarele cele înţelepte ai intrat în cămara lui Hristos pe uşa muceniciei şi acum te rogi neîncetat pentru cei ispitiţi de gânduri necurate.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Împreună cu ceata Cuvioşilor roagă-Te, Preacurată, ca să ne izbăvim noi din nevoi şi să aflăm calea rugăciunii curate.

Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.
Stih: Sfinţilor Ciprian şi Iustina, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Avându-vă pe voi ca nişte stâlpi de foc ai rugăciunii, nu ne temem de uneltirile celui rău.
Stih: Sfinţilor Ciprian şi Iustina, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Căutaţi cu milostivire spre sufletele noastre, ca unii ce sunteţi pururea rugători pentru neamul omenesc.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Izbăviţi-ne pe noi din cursele diavoleşti, ca unii ce aţi biruit pe urzitorul răutăţii şi turma lui Hristos o aţi întărit cu ale voastre mijlociri.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Toate cetele îngereşti pe Tine Te măresc, iar noi cu glasuri smerite Te rugăm să ne izbăveşti din cursele multor ispite.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Bucuraţi-vă, carte preadorită a tainelor mântuirii, lumina credincioşilor, nădejdea celor asupriţi de tulburările diavoleşti, nu încetaţi a mijloci pentru cetatea noastră alungarea viforului înşelăciunii .
Întăriţi Biserica lui Hristos cu rugăciunile voastre, păzindu-o nevătămată de eresurile cele pierzătoare de suflet, prealăudaţilor mucenici.
Chinuri aţi suferit cu răbdare pentru dragostea Iubitului Mire şi capetele sabiei v-aţi plecat pentru Capul Bisericii.
Ca nişte flori aţi răsărit în pământul slujirii idoleşti şi cu miresmele dreptei credinţe aţi alungat mirosul greu al înşelăciunii din multe suflete.
La treapta arhieriei ai fost chemat Sfinte Ciprian, pentru statornicia în bunătate şi de cununa muceniciei te-ai învrednicit, rugându-te acum pentru poporul bine credincios.
Căutaţi cu blândeţe spre neputinţele noastre şi din legăturile celui viclean ne sloboziţi, iubitorilor de Adevăr.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule...Preasfanta Treime...Tatal nostru...

Cu flori de cântări împodobim minunată prăznuirea voastră, deci şi voi nu încetaţi a ne pomeni înaintea Celui Preaînalt.

De vătămarea vrăjilor şi a altor meşteşugiri diavoleşti ne izbăviţi pe noi, ca unii ce aţi luat putere de la Hristos a birui pe cel viclean.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

[cristiboss56]

Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a fost de neam slav. El a căzut de tînăr rob în război, şi a fost cumpărat de către Theognost, un bărbat foarte bogat din Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel înţelept (fiul împăratului Vasile Macedoneanul). Andrei era un tînăr foarte frumos la trup şi la suflet. Theognost 1-a îndrăgit mult, şi i-a îngăduit să stea la învăţătura sfintelor slove. Andrei a iubit mult învăţătura cărţii, şi cu dragoste se ruga lui Dumnezeu, cu dragoste mare mergea şi la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Supunînduse unei vedenii cereşti ce i se arătase în vis, el a luat asupra sa cumplita nevoinţa a nebuniei pentru Hristos. El s-a dus la fîntîna de unde scotea apă pentru stăpînul lui şi cu un cuţit şi-a tăiat în fîşii hainele de pe el, prefacîndu-se că este nebun. Stăpînul lui, Theognost s-a umplut de durere, 1-a legat în lanţuri şi 1-a dus la Biserica Sfintei Anastasia, Izbăvitoarea de Farmece, ca să se citească rugăciuni pentru robul lui, Andrei. Dar Andrei nu se vindeca deloc, şi de aceea stăpînul lui i-a dat drumul, ca unuia ce şi-a pierdut minţile. Andrei se prefăcea ziua nebun, iar noaptea întreagă se ruga lui Dumnezeu. El a vieţuit pînă la moarte fără să aibă nici un adăpost al lui. El nopţile şi le petrecea mergînd pe străzile marii cetăţi, aproape gol, şi mîncînd pîine numai cînd se îndura cineva de el să i-o dea. El împărţea tot ceea ce primea cu cerşetorii pe care îi şi certa cu cuvinte batjocoritoare, astfel încît să nu se vadă prefăcătoria lui, iar răsplată să nu primească, decît numai de la Unul Dumnezeu. De aceea harul Domnului s-a revărsat peste el din belşug, iar Andrei s-a făcut văzător cu duhul în inimile oamenilor, şi văzător şi al îngerilor şi al duhurilor necurate. El a luat putere să alunge duhurile necurate de la oameni şi să scoată oamenii din păcatele lor. Sfîntul Andrei fost răpit la cer, unde a văzut în duh frumuseţile cereşti. El L-a văzut şi s-a închinat înaintea Domnului Hristos Care şedea pe Tronul Slavei. Împreună aflîndu-se cu ucenicul lui iubit, Epifanie, el a văzut-o pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu în Biserica din Vlaherne cum acoperă poporul cu cinstitul ei Omofor. Această vedenie este de atunci înainte prăznuită de Biserca Ortodoxă de pretutindeni, la fiecare întîi octombrie al anului, sărbătoare care se numeşte a Sfîntului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.El a auzit cuvinte care la inima omului nu s-au suit şi pe care buzelor omeneşti nu le este îngăduit să le grăiască. După o viaţă de mucenicie neîncetată, care aproape că nu are egal în istoria Bisericii, Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos s-a săvîrşit către Domnul în anul 911 în ziua de 28 mai, în vîrstă fiind de 66 de ani.

Cântare de laudă la Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos



Sfântul Andrei noaptea o trece
Sub cerul înstelat, pre Domnul rugând: .
„Stăpîne Doamne Sfinte, Treime Sfîntă
Mîntuirea şi învierea sufletelor noastre care zac în somn!
O, Stăpîne Doamne lisuse,
Cela Ce mai dulce eşti
Decît viaţa,
Comoara Bucuriei şi Frumuseţe eternă,
Mă rog Ţie,
Curăţeşte păstorii, luminează regii,
Mîngîie necăjiţii şi sfinţeşte lumea!
Nu mă despărţi de ei pe mine, păcătosul,
Andrei cel pentru Tine nebun,
Nu mă despărţi de necăjitul tău popor, Doamne!”.
O, Sfinte Părinte Andreie, preplinule de înţelepciune Dumnezeiască,
Tu care lumea o ai învăţat cu cuvînt părut de nebunie,
Tu cu limba lumii lumii ai grăit,
Şi prin păruta nebunie pre Hristos ai preaslăvit!
Oamenii te-au dispreţuit pentru păruta-ţi nebunie,
Iar cîinii te-au lătrat pe drum.
Dar tu altar ai fost Domnului din înălţime
Altar Domnului întru gunoiul lumii arzînd.
Tu lumea ai cădit cu rugăciunile tale
De tine, a lumii minune, lumea vrednică nu-i.
O, slavă ţie, Sfinte Părinte Andreie,
Rugămu-te, roagă pre Domnul pentru noi!

[cristiboss56]

Catedrala mitropolitană “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Craiova a îmbrăcat haine de sărbătoare la acest început de săptămână pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, ale căror moaşte se află în acest sfânt lăcaş. Momentele liturgice dedicate evenimentului duhovnicesc au început din seara zilei de duminică, 6 octombrie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de o procesiune cu racla în care se află moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah, ale Sfintei Muceniţe Tatiana şi ale Sfântului Ierarh Nifon.

Luni, 7 octombrie, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, după cum ne-a transmis Gheorghe Cioiu La finalul Sfintei Liturghii, IPS Irineu a rostit cuvânt de învăţătură despre modelul de viaţă şi credinţă reprezentat pentru creştinii de peste secole de Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah. “Sfinţii Serghie şi Vah au propovăduit credinţa creştin ortodoxă în vremea persecuţiilor, fără a se teme de ameniţările persecutorilor şi nici chiar de hotărârea nedreaptă a acestora de a li se tăia capetele. Cu nădejdea că trupurile şi sufletele lor vor fi preamărite în Împărăţia Cerurilor, ei au primit cu bucurie jertfa mucenicească, ajungând nemuritori în Împărăţia lui Dumnezeu. Prin cinstirea Sfinţilor Serghie şi Vah noi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate şi ne aducem aminte că tot în această zi, de 7 octombrie, în anul 1787, se năştea un alt mare Ocrotitor al plaiurilor olteneşti, Sfântul Ierarh Calinic. Cu asemenea părinţi, rugători înaintea lui Dumnezeu şi sfinţi ocrotitori, nu putem decât să nădăjduim că vom ajunge şi noi, prin credinţă şi fapta cea bună, la înălţimea iubirii frăţeşti, a iubirii creştine propovăduită nouă de Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Martiri pentru credinţa creştină în timpul prigoanei lui Maximian

Sfintii Mucenici Serghie si Vah au fost ofiţeri creştini în armata imperială a lui Maximian Galeriu. Pentru că au refuzat să renunţe la credinţa creştină, ei au primit jertfa mucenicească în prima jumătate a secolului al IV-lea prin tăierea capului. În colecţia martirică “Acta Sanctorum” este consemnat că Serghie era primicer al gărzilor cezarului Maximian al Orientului, iar Vah era secundul său. Apreciat de împărat, Serghie izbutise să promoveze guvernator al provinciei Augusta Eufrat pe un prieten al său, Antioh. Tocmai acest Antioh este cel care condamnă, dupa îndelungi stăruinţe şi îndemnuri la apostaziere, mai intâi pe Vah şi apoi pe binefăcătorul său, Serghie, la moarte mucenicească. Mormintele şi moaştele sfinţilor au devenit loc de pelerinaj încă din perioada primară a creştinismului, numeroase lăcaşuri de cult primindu-i drept ocrotitori.

Ocrotitorii Catedralei mitropolitane din Craiova

Şi în Ţările Române aceşti sfinţi s-au bucurat de o cinstire deosebită, moaştele lor aflându-se în Muntenia încă din secolul al XVII-lea. Însemnările de călătorie ale diaconului Pavel de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie al III-lea Zaim în vizitele sale în Ţările Române, confirmă că la jumătatea secolului al XVII-lea, aceste sfinte odoare se aflau depuse spre închinare la Mânăstirea Curtea de Argeş. În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala mitropolitană “Sfântul Mare Mucenic Dumitrie” din Craiova, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire mitropolit Firmilian al Olteniei.

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos la propovăduirea Evangheliei în toată lumea. Iacov a propovăduit în sudul Palestinei şi în Egipt, fiind numit de credincioşii de aici „dumnezeiască sămânţă“.

Sfântul Apostol Iacob era fiul lui Alfeu şi fratele lui Matei, vameşul şi evanghelistul.Înconjurând multe ţări, a semănat sămânţa cea cerească şi, adunând spicele mântuirii omeneşti, a sfârşit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru că s-a făcut următor al patimilor Lui, şi fiind pironit pe cruce şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu. Şi această "dumnezeiască sămânţa" - adică Sfântul Iacob - a fost adunată cu roduri însutite în cereasca jitniţă unde, săturându-se însuşi de vederea feţei lui Dumnezeu, şi nouă ne mijloceşte aceeaşi săturare cu rugăciunile sale.

Cântările Ortodoxiei: Sf. Apostol Iacob al lui Alfeu, icoană a raiului

Luat-ai apostole putere nebirută asupra demonilor, întru numele lui Hristos şi har a goni stăpânirile întunericului. Străbătut-ai pământul, luminând ca un soare şi toate laturile învăţând mărite ai propovăduit venirea lui Hristos cea mântuitoare. (Minei pe Octombrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 118-119)

Sfinţii Apostoli ai lui Hristos au primit Duhul Sfânt din gura lui Hristos, atunci când El a suflat asupra lor şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt“, iar apoi, la Cincizecime, focul cel dumnezeiesc al Duhului i-a ars şi i-a transformat în lumini ale Evangheliei lui Dumnezeu. Şi harul lucrător în ei curăţeşte lumea de demoni şi alungă duhurile răutăţii şi risipeşte întunericul sufletelor. Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu, devenind icoană a raiului, a trecut peste hotarele materiei, căci luminat de Duhul lui Dumnezeu, străbate pământul şi luminează ca un soare toate laturile cele de sub cer prin rugăciune, primind vederea cea plenară a sfinţilor în care Dumnezeu priveşte cu iubire neamul omenesc.

[cristiboss56]

Sfântului Apostol Filip, unul dintre cei 7 diaconi (sec. I), i se spune 'Filip diaconul' pentru a fi deosebit de Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli. Diaconul Filip este amintit pentru prima dată la Faptele Ap. 7, 2-5. După uciderea cu pietre a Sfântului Ştefan a început persecuţia împotriva creştinilor Bisericii din Ierusalim. Toţi s-au împrăştiat, în afară de Apostoli. Cei care se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul lui Dumnezeu (Faptele Ap. VIII, 4). Diaconul Filip s-a dus în cetatea Sevastiei din Samaria. Sevastia era vechea Samarie, capitala provinciei cu acelaşi nume.

Tot poporul, cu un suflet, lua aminte la cuvintele lui pentru că întărea propovăduirea lui cu multe minuni, tămăduind toate bolile şi izgonind duhurile cele rele care, strigând cu glas mare, ieşeau din oameni. Şi era bucurie mare în acea cetate pentru Filip, căci prin a lui venire se tămăduiau nu numai de suferinţele trupeşti, ci şi de cele sufleteşti toţi cei ce primeau propovăduirea lui şi credeau în adevăratul Mesia. Şi era acolo Simon, un vrăjitor însemnat şi vestit, de care se mira toată Samaria, pentru lucrurile sale vrăjitoreşti, şi toţi îl cinsteau pe el ca pe un mare om. Acesta, văzând minunile cele mari care se făceau acolo, minuni ale lui Dumnezeu, care se săvârşeau prin rugăciunile lui Filip, şi auzind bună lui vestire pentru împărăţia lui Dumnezeu şi pentru numele lui Iisus Hristos, a crezut şi s-a botezat împreună cu ceilalţi. Cum samarinenii nu se supuneau celor din Ierusalim, Filip considera că aici va scăpa de urmărirea preoţilor iudei (Faptele Ap. 8, 6-8). Filip boteza mulţimile în numele lui Hristos şi chiar Simon Magul, după ce a fost botezat, nu s-a mai depărtat de Filip.

Tot diaconul Filip îl botează şi pe 'demnitarul etiopian' al reginei Candace a Etiopiei. Odată, i s-a arătat lui Filip îngerul Domnului care i-a poruncit ca să meargă spre miazăzi pe calea ce se coboară din Ierusalim la Gaza. Şi mergând Filip acolo, a aflat pe un bărbat arap, famenul Candachiei, împărăteasa arapilor, care, venind pentru închinăciune la Ierusalim, se întorcea la Gaza pe care o stăpânea. Şi şezând în căruţă, citea cărţile prooroceşti. Pe acest famen l-a învăţat apostolul Filip credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi l-a botezat. Iar după Sfântul Botez a fost răpit de înger şi dus la Azot şi acolo, umblând prin cetăţi, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. După aceea Filip a venit iarăşi în Cezareea, unde îşi avea casa, şi a vieţuit într-însa împreună cu cele patru fiice ale sale, care erau fecioare şi proorociţe.

După ce s-a întors în Ierusalim, Sfinţii Apostoli l-au hirotonit episcop şi l-au trimis în Tralia Asiei. Diaconul Filip a murit în pace şi a fost înmormântat în Cezareea Palestinei.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul și pe Sfântul Mucenic Domnin

Sfântul Mucenic Longhin a fost un centurion din armata romană, căruia Pilat din Pont, procuratorul Palestinei, i-a încredinţat comanda convoiului, păstrarea ordinii şi împlinirea pedepsei Răstignirii Mântuitorului Iisus Hritos. Tot lui i s-a poruncit să păzească Mormântul Domnului cu soldaţii din garnizoana sa. Longhin era un om cinstit, cu suflet bun şi milos. Când Mântuitorul Iisus Hristos nu a mai putut susţine greutatea crucii, el a fost cel care i-a zis lui Simon din Cirene: 'să-I ducă crucea' (Matei 27, 32). El a fost de faţă când 'îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei' (Matei 28, 2-4), iar după Înviere, el a fost cel care a spus lui Pilat minunea ce a avut loc. Longhin Sutaşul nu a vrut să primească arginţii cărturarilor şi arhiereilor pentru ca unii din soldaţii săi să spună: 'ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam' (Matei 28, 13).

El era încredinţat de adevărul dumnezeirii şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Aflând că din această cauză arhiereii şi cărturarii vor să îl omoare, şi-a lăsat averea şi a luat cu el doi soldaţi care aveau şi ei credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos şi au primit botezul de la Sfinţii Apostoli. Au părăsit, apoi, Ierusalimul şi s-au dus în Capadocia, ţara de origine a lui Longhin, unde au propovăduit Cuvântul Domnului. Arhiereii l-au îndemnat pe Pilat să spună împăratului Tiberiu (14-37) că Longhin şi cei doi prieteni ai săi au părăsit serviciul militar şi propovăduiesc alt împărat. Astfel, Longhin şi cei doi prieteni ai săi au fost osândiţi la moarte, din porunca lui Tiberiu, fără judecată, fiind consideraţi trădători şi duşmani ai Cezarului. Longhin a primit pe soldaţii trimişi de Pilat în casa sa şi le-a mărturisit că el este cel căutat, iar cei doi prieteni ai săi vor ajunge în curând. S-a îmbrăcat în haină albă, după care a arătat soldaţilor un loc pe un deal din apropiere unde să fie îngropaţi şi-au plecat capul spre tăiere. Soldaţii au luat cu ei capul lui Longhin pentru a-l arăta la Ierusalim, unde Pilat a poruncit să fie aruncat afară din oraş. Soldaţii l-au ascuns în locul unde se aruncau gunoaiele.

Aflarea capului său s-a făcut prin suferinţa unei femei oarbe din Capadocia care nu găsise tămăduire la doctorii din Ierusalim, singura ei 'lumină' fiind singurul copil pe care îl avea. Femeia s-a închinat la Sfântul Mormânt, sperând în minunea tămăduirii, însă încercare şi mai mare vine asupra ei prin moartea singurului copil. Atunci, Sfântul Longhin i se arată noaptea în somn, îndemnând-o să caute capul lui în mormanul de gunoi. A doua zi, femeia a cerut să fie dusă în locul unde se afla mult gunoi şi acolo a găsit capul Sfântului Mucenic Longhin şi imediat şi-a recăpătat vederea. Noaptea i s-a arătat, din nou, Sfântul Mucenic Longhin împreună cu fiul ei şi bucurându-se a pus capul Sfântului şi trupul fiului ei într-o raclă şi s-a întors în Capadocia unde a zidit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic Longhin.

[cristiboss56]

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca (sec. I) – Era de originar din Antiohia Siriei, oraş zidit pe la anul 300 î.Hr. de Seleucus Nicator în amintirea tatălui său Antiohus. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca s-a născut într-o familie păgână. Numele de Luca este o prescurtare de la Lucanus, Lucianus sau Lucilius. Înainte de a primit sfântul botez a fost prozelit iudeu, lucru care reiese şi din mulţimea cunoştinţelor sale despre obiceiurile iudaice. Cunoştea limba greacă, ebraică, egipteană şi latină; a fost doctor şi pictor. Sfântul Apostol Pavel scrie colosenilor: „Vă îmbrăţişează Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4, 14). A făcut parte din cei 70 de apostoli ai Domnului (Luca 10, 1) şi în ziua Învierii se afla pe calea spre Emaus împreună cu Cleopa, când Mântuitorul s-a apropiat de ei şi le-a zis: „Ce sunt cuvintele pre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în cuvânt şi în faptă .. cum L-au osândit la acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru?”, iar ei au răspuns: „Cele desmoarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri”. (Luca 24, 17-20). După răspândirea apostolilor în lume pentru propovăduire, Sfântul Luca se afla în oraşul Beoţia (Grecia), iar mai târziu îl însoţeşte pe Sfântul Apostol Pavel în a doua călătorie misionară (49-52) din Troia până în Filipi (Faptele Ap. 16, 11-12), apoi şi în a treia călătorie (53-58) din Ahaia în Asia Mică (Faptele Ap. 20, 1-16). Evanghelistul Luca a fost ucenicul cel mai apropiat al Sfântului Apostol Pavel. Chiar în timpul celor doi ani de întemniţare a acestuia în Cezareea Palestinei, Luca era cu el, iar când Pavel a fost trimis la Roma să fie judecat, a călătorit împreună şi a rămas cu el. (Faptele Ap. 27, 1-31).

Sfântul Evanghelist şi Apostol Luca a scris Evanghelia a treia şi cartea Faptele Apostolilor. Hotărârea de a scrie Evanghelia se arată în cuvintele: „Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu..” (Luca 1, 1-4).

Prietenia strânsă dintre Sfântul Apostol Pavel şi ucenicul său Luca, timpul îndelungat cât au stat şi au propovăduit împreună, cuvântările şi minunile săvârşite de Apostolul Neamurilor, toate acestea l-au ajutat pe Evanghelistul Luca să alcătuiască Evanghelia sa. Istorisirea lui dovedeşte o cultură literară mult superioară faţă de aceea a lui Matei şi Marcu. Numai el singur a scris despre cuvântul Arhanghelului Gavriil cu privire la naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 5-25); numai el a scris despre faptul ca Fecioara Maria a mers la Elisabeta după Buna Vestire (Luca 1, 26-28); despre naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 57-80); el singur ni-L arată pe Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani la templu (Luca 2,42-50). Fără îndoială că toate acestea le-a aflat de la Sfânta Fecioară Maria şi totodată dovedesc deosebita preţuire de care s-a bucurat din partea Ei. Sunt taine pe care Sfânta Fecioara Maria le-a păstrat ani de-a rândul, pe care i le-a încredinţat spăre bătrâneţe ca unui ucenic vrednic de asemenea încredinţări.

În ceea ce priveşte sfârşitul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, acesta şi-a încununat propovăduirea cu sfârşit mucenicesc, lucru arătat şi de martirologiul african din secolul al V-lea unde i se dă numele de mucenic şi că aceasta s-a întâmplat în Peloponez. În secolul I, Peloponezul făcea parte din provincia romană Ahaia, care cuprindea aproape întreaga Grecie de azi. În anul 357, Sfântul Artemie Duxul, cel care a fost Legatus Augusti în Egipt, a mutat, din porunca împăratului Constanţiu, moaştele Sfinţilor Apostoli Luca, Andrei şi Timotei din Ahaia, în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, unde se află îngropat şi împăratul Constantin cel Mare, ctitorul ei.

[cristiboss56]

Iubirea veșnică pentru Domnul
Cu 1800 de ani în urmă, în ziua de 18 octombrie, Sfântul Evanghelist Luca a trecut la viața cea veșnică, cu slavă de Mucenic.



Sfântul Evanghelist Luca a văzut lumina zilei în Antihohia Siriei, într-o familie înstărită, primind de la bunul Dumnezeu cele mai înalte daruri sufletești. Astfel, acesta a dobândit învățătura elinească și egipteană, fiind un excelent specialist nu numai în ramura filosofiei, dar și în cea a medicinei, remarcându-se ca un doctor iscusit. Ulterior, a dorit să aprofundeze și tainele picturii dar și învățătura biblică, la Ierusalim. Și astfel, a ajuns ucenic al Domnului Iisus Hristos. De altfel, Sfântul Luca este unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului nostru, despre care însuși povestește în Evangheli sa: «După aceasta a mai ales Domnul și alți 70 de ucenici și i-a trimis câte doi înaintea Sa, în toate cetățile și locurile, unde avea să meargă El». (Luca X 1).
Alături la bine și la greu de Sfântul Apostol Pavel
Când vremea de jertă a Domnului a venit, multe lacrimi a vârsat Sfântul Evanghelist Luca. Dar mare i-a fost bucuria când, a treia zi după Înviere, Domnul I s-a arătat Sfântului și lui Cleopa, pe calea spre Emaus. Iar Domnul le-a explicat pe îndelete tainele Sfintei Scripturi iar după ce a binecuvântat pâinea, s-a făcut nevăzut. După mulți ani de la acest moment care i-a marcat întreaga existență, Sfântul Luca se întâlni în cetatea Troia de lângă Constantinopol cu Sfântul Apostol Pavel. Și din acest moment Evanghelistul Luca va fi părtaș la toate suferințele Sfântului Apostol Pavel, fiind alături de acesta cu toată ființa sa. De altfel, Sfântul Pavel își arată prețuirea nețărmurită față de Evanghelistul Luca în epistolele sale, spunând: «va saluta si Luca iubitul doctor». (…) «Ca numai Luca singur este cu mine». După martirajul Sfântului Pavel de la Roma, Sfântul Luca va continua propovăduirea creștinismului din Grecia până în Egipt. Sfântul Evangelist Luca va trece la dreapta Domnului la vârsta de 80 de ani, fiind spânzurat de un măslin de către niște păgâni. În scurt timp, mormântul Sfântului Luca va deveni loc de pelerinaj pentru creștini, veniți aici pentru tămăduire. După 200 de ani de la moartea sa, fiul lui Constantin cel Mare, împăratul Constantie, va lua cu cinste sfintele sale moaște și le va așeza întru eternitate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.



Totodată, Sfântul Apostol rămâne în istorie ca părinte al iconografiei creștine, fiind cel care a pictat pentru prima oară icoana Maicii Domnului cu pruncul în brațe și icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Două cărți nemuritoare



Fericit credincios al Domnului, Sfântul Evanghelist Luca a scris una din cele patru Evanghelii și Faptele Sfinților Apostoli, două cărți ce vor rămâne în veci nemuritoare.Felul cum e scrisă Evanghelia după Luca i-a făcut pe istoricii lumii să spună că, deși fiecare dintre cele patru evanghelii, a Sfântului Matei, a Sfântului Marcu și a Sfântului Ioan poartă pecetea Apostolului care a scris-o, cea mai de preț rămâne Evanghelia Sfântului Luca, care a realizat această capodoperă inspirat de Duhul Sfânt. În ceea ce privește felul cum a reușit să scrie Sfântul Luca, Chateaubriand spune că «la cele mai ilustre talente din Roma și din Grecia, nu se poate găsi așa ceva, care să fie totdeodată simplu și minunat». În ceea ce privește cea de-a doua scriere minunată a Sfântului Luca, Faptele Sfinților Apostoli, Evanghelistul înfățișează istoria primelor zile ale Mântuitorului, de la Înălțarea acestuia și până la cel de-al doilea an al închisorii Sfântului Pavel la Roma, arătând o lume nouă care înflorește prin credința în Domnul Iisus Hristos. “Mută să fie gura păgânilor, care nu se închină cinstitei icoanei tale, celei zugrăvite de sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, ceea ce se cheamă Povăţuitoare”

[cristiboss56]

Duminică, 20 octombrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic Artemie. Anul acesta, moaștele Sfântului Mucenic Artemie vor fi aduse de la Mănăstirea Căldărușani la Catedrala Patriarhală cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Un fragment din moaștele sale se află de la jumătatea secolului al XII-lea la Mănăstirea Căldărușani din București.

Sfântul Artemie a fost comandant în oastea Sfântului Constantin cel Mare şi a fost martor la toate marile lui înfăptuiri. A văzut pe cer semnul Crucii, a participat la lupta de la Pons Milvius în anul 312 şi, potrivit tradiţiei, a însoţit-o la Ierusalim pe Sfânta Elena, fiind de faţă la aflarea lemnului Sfintei Cruci.

După moartea Sfântului Constantin (†337), la porunca împăratului Constanţiu, Sfântul Artemie a aflat şi a adus la Constantinopol moaştele Sfinţilor Apostoli Andrei, Luca şi Timotei. Fiind apoi numit guvernator al provinciei Egiptului, ca duce şi trimis împărătesc (dux, augustalis), s-a străduit pentru dezrădăcinarea idolatriei şi creşterea Bisericii. Iar în timpul împăratului Iulian Apostatul, Sfântul Artemie a mers la Antiohia şi l-a mustrat pe împărat pentru lepădarea de Hristos şi pentru că nu a urmat credinţei şi purtării Sfântului Constantin cel Mare. De aceea, după ce a fost supus la chinuri, marele duce Artemie a primit moarte mucenicească prin tăierea capului, în anul 362.

Moaştele Sfântului Artemie au fost mutate la Constantinopol, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul - Oxia, unde erau foarte cinstite pentru darul minunat al tămăduirii bolilor, îndeosebi a diferitelor forme de hernie. Astăzi, părţi din moaştele sale se află la Mănăstirea Constamonitu, din Muntele Athos, dar şi în ţara noastră, la Mănăstirea Căldăruşani (Ilfov) şi în alte sfinte locaşuri.

[cristiboss56]

Într-o noapte, vede fericitul în vis că se afla într-o casă mare și lungă. Deodată, acolo unde stătea într-un capăt, vede doi bărbați negri și amenințători că se repezeau asupra lui, vrând să-l omoare. Ca să scape de ei, a început să alerge cu sufletul la gură spre celălalt capăt al casei, în timp ce negrii îl vânau din spate. În clipa în care și-au întins mâinile să-l apuce, a ajuns dincolo. A găsit o ușă pe care a deschis-o ca un nebun, a dat buzna înăuntru și a închis-o apoi în urma lui cu putere.

Atunci a văzut că intrase într-o biserică a lui Dumnezeu. S-a simțit în siguranță. Într-adevăr, urmăritorii lui nu îndrăzneau să intre acolo. A răsuflat ușurat și s-a liniștit. După puțin timp a deschis cu prudență ușa și a ieșit afară. A înaintat destul de mult, când cei doi negri care pândeau la fiecare colț al casei s-au arătat dintr-odată și au început din nou să-l vâneze. De cum i-a văzut, Nifon, a luat-o iar la fugă acum spre un alt capăt al casei. Și acolo a găsit o ușă care l-a dus și l-a adăpostit într-o altă biserică sfântă. Negrii, descumpăniți, se ațineau iarăși pe la colțuri. Când mai târziu a ieșit și de acolo cu frica în sân, s-a repetat scena dinainte.

Acest vis l-a văzut noapte de noapte timp de o săptămână. Și în timp ce încerca să înțeleagă semnificația lui, Duhul Sfânt i-a vorbit tainic în minte și i-a zis:

- Este cu neputință să scapi din cursele demonilor dacă nu te refugiezi în Bisericile lui Dumnezeu și dacă nu te lupți prin rugăciuni și postiri.

De atunci Nifon se ducea adeseori în biserici – și erau multe și preadesfătate în Împărăteasa cetăților – și totodată se preda pe sine postului și rugăciunii. Uneori însă îl rodea acest gând: „Nu cumva e mai bine ca în loc să alerg prin biserici, să mă așez într-un loc și să cer mila Domnului?”

Nu a întârziat milostivul Dumnezeu să-i descopere lui iarăși că de fiecare dată când un om se duce la Biserică să se roage, fie ziua sau noaptea, pașii lui sunt numărați de sfinții îngeri, pentru a fi răsplătiți cu plată cerească în ziua Judecății. Ba încă și cum îngerii păzitori ai bisericilor îi însemnează pe cei care intră înlăuntru, și în fiecare seară transmit puterilor cerești care înconjoară cerescul jertfelnic. Atunci îngerii din cer cu și mai mare râvnă și bucurie își cântă slavosloviile lo, zicând: Cât de mare cinste este pentru acești oameni faptul că nu încetează ziua și noaptea să-L slăvească pe Preabunul Dumnezeu, măcar că trăiesc în deșertăciunea lumii! Să ne sârguim deci și noi mai cu râvnă să slăvim Preasfânta Treime, cântând întreit sfânta cântare”. Aflând Nifon toate acestea de la Duhul Sfânt se nevoia să se roage neîncetat, refugiindu-se pe cât putea în biserici.