![]() |
![]() |
|
#441
|
|||
|
|||
![]()
Abia acum am descoperit acest topic si l-am citit cu sufletul la gura. Slava Domnului ca vad atat de multi pe-aici care nu privesc mintuirea in sensul: "Dupa noi, potopul!" Am trait o perioada intre oameni de toate confesiunile. Copiii mei faceau religie la scoala, iar acea religie NU discredita nici o alta natie de credinciosi. Oameni smeriti, cu mult bun simt, gata oricand sa ajute pe ceilalti, niciodata privindu-te pe tine, ortodoxul, ca pe un ciumat, oameni cu credinta in acel ceva "al lor", cum oare sa credem ca vor ajunge in iad? Ce-au facut si cu ce-au gresit? S-au nascut in acea lume si au urmat ceea ce le-au lasat strabunii lor.
Sunt foarte multe lucruri care se contrazic in cele pe care le prezentam drept argumente. Am vazut asta si pe-aici si prin alte parti. Pe de o parte prezentam un Dumnezeu drastic, neindurator, chiar razbunator, iar pe de alta ca pe ceea ce si cred ca este: Bun, Bland, Iertator, Indurator si vesnic Rabdator cu fiecare dintre noi. Imi amintesc de o alta povestioara a duhovnicului meu, prezentata la predica de duminica: Un parinte calugar, vazand pe cate un pacatos care parea ca pierduse pe vecie imparatia lui Dumnezeu, se ruga cu mult sarg la Mantuitorul Hristos sa-l ia de pe pamant ca prea mult rau face celor din jur. Dar intr-o noapte, parintele calugar il viseaza pe Mantuitor cum coboara de pe cruce si se apropie de el, oferindu-i obrazul: "Loveste, parinte, loveste! Oare pentru cine am patimit rastignirea? Nu pentru cei ca el? Roaga-te mai bine sa se indrepte pentru a fi iertat, ca daca Tatal voia sa-l ia, l-ar fi luat de mult!" De-atunci, parintele calugar nu s-a mai rugat niciodata pentru moartea pacatosului! Nu va deziceti de ortodoxie si nu doar cu cuvantul, ci si cu fapta. Dar nu considerati ca suntem singurii cu drept la mantuire. Haideti sa ne gandim ca nu care-cumva sa NU ne gasim numele in Cartea Sfanta, cand ne vom afla la Poarta Raiului, chiar daca suntem gata sa ne tatuam in frunte "ORTODOX"!!! |
#442
|
|||
|
|||
![]()
Ioan I-a zis:"Invatatorule,noi am vazut un om scotind demoni in Numele Tau si l-am oprit pentru ca nu venea dupa noi." "Nu-l opriti",a raspuns Isus,"caci nu este nimeni care sa faca minuni in Numele Meu si sa Ma poata vorbi de rau indata dupa aceea.Cine nu este inpotriva noastra este cu noi.
Cred ca ar trebui sa ne dea de gindit. |
#443
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Cea mai inalta treapta a smerenei se obtine doar in adevarata credinta ortodoxa,de ce?Pentru ca avem de partea noastra ajutorul Harului Duhului Sfant.Duhul Sfant este cel care lucreaza si inalta omul pana la cea mai inalta treapta a smereniei(desigur,in masura in care se straduieste si omul).Daca celelalte confesiuni religioase nu au partasie la har,cum vor atinge cea mai inalta treapta? Si apoi in Imparatia Cerurilor avem 9 trepte ale cerului si fiecare va primi treapta dupa masura smereniei sale.Cine se aseamana se aduna dar nu toti la aceasi masura. Last edited by ghemis; 08.11.2009 at 18:26:36. |
#444
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Cred ca Ionut are dreptate. Exista intr-adevar preoti seriosi (care au har dumnezeiesc, putere de ascultare, intelepciune de sfatuire samd) si preoti neseriosi (care si-au ales preotia ca o meserie, fara poate sa aiba acea chemare...) |
#445
|
|||
|
|||
![]()
Prin faptul ca multi dintre noi suntem ortodocsi, mult ni s-a dat si mult ni se cere. Dogma singura nu mantuieste. Ce le-a rezervat celor de alte confesiuni Dumnezeu stie cel mai bine. Nu suntem noi judecatorii. Ortodocsii au o mare misiune in aceste vremuri. Iar noi trebuie sa ne gandim la noi insine. Daca ne impaunam mult ca suntem ortodocsi, dar din faptele noastre nu se vede acest lucru, nu convingem pe nimeni, caci ,,credinta fara fapte moarta este".
Una e sa faci unt din lapte de 3,5% grasime, alta e sa faci unt din lapte de 1,8% +0,5%petrol si alta e sa incerci sa faci unt din lapte de 0,8%+2%petrol. Eu asa vad lucrurile. Sansele de mantuire se reduc la catolici si la secte datorita ,,laptelui" pe care-l consuma, adica a invataturii gresite. Iar daca printre catolici sau sectanti vor exista oameni pe care Dumnezeu ii va milui noi nu stim. Vai de noi care avem o credinta completa si corecta si nu stim s-o pretuim cum se cuvine. Caci ortodocsii in zilele noastre amesteca de bunavoie laptele cu apa si chiar cu petrol, ca sa se mai dilueze nitel...si astfel sa se asemene cu ceilalti. |
#446
|
|||
|
|||
![]() Citat:
49. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. 50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. 40. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 30.Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește. Acum fa tu judecata.Pune-te tu in locul lui Hristos, ca eu nu ma voi pune.Nu ma mai ispiti cu intrebari de genul asta. |
#447
|
|||
|
|||
![]()
Danut 7,nu te ispitesc deloc.Daca ne gandim cine este ispititorul,m-as simti jignit de ceea ce imi spui:).
Oare Ioan l-a ispitit pe Isus cand i-a spus lui Isus acele lucruri?Si nici nu iti cer sa te pui in locul lui Isus.Chiar daca incercam asta nu vom reusi niciodata,pentru ca El este Fiul Lui Dumnezeu :). Vad ca ti-e greu sa raspunzi la aceasta intrebare.De ce sa iti fie greu pentru ca nu iti cer nimic sa spui ce este in afara scripturii,si deci nu te ispitesc?Oricum ma bucur de ceea ce mi-ai spus: "Biserica e numai una, un singur Trup, o singura chemare.In aceasta masura se poate mantui cineva care nu e ortodox". Sa stii ca din punct de vedere biblic,ai dreptate,se pot mantui si cei care nu sunt de religie ortodoxa,deci nu numai "religia ortodoxa este mantuitoare". |
#448
|
|||
|
|||
![]() Citat:
14. Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află. In primul rand nu numai religia sau credinta conteaza in contextul mantuirii.Ci ambele trebuie sa conlucreze impreuna.Nu numai din credinta se indrepteaza omul ci si prin fapte.Asadar mantuirea este influentata de mai multi factori , iar cel mai important este credinta in Iisus Hristos prin care suntem impacati cu Dumnezeu.Nu va sta la un loc cel bun cu cel rau.Caci Dumnezeu e un Dumnezeu drept,milostiv si bun,dar nici cei care nu sunt din Adevar si stau impotriva Adevarului si a Duhului Sfant, nu se pot mantui.Iisus Hristos a zis: "Eu sunt Calea,Adevarul si Viata, nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine".Fara Cale, nu exista mergere,pasuire, fara pasuire nu exista Adevar, iar fara Adevar nu este Viata.Asadar oricine este din adevar se incorporeaza in Biserica lui Hristos cea de sus.Iar Biserica lui Hristos cea vazuta, Imparatia Cerurilor pe pamant este Biserica Ortodoxa.Biserica este condusa de insusi Hristos care este capul Bisericii.Biserica a fost intemeiata insusi de Hristos prin intruparea si prin jertfa Sa.Biserica reprezinta trupul tainic al lui Hristos, este si Dumnezeu-om,si insusi chipul lui Dumnezeu.La fel este si Biserica cereasca si pamanteasca.Biserica cereasca reprezinta Biserica biruitoare,cei care au biruit,iar Biserica pamanteasca reprezinta biserica luptatoare."Aceasta vie Tatal a sadit-o,Fiul a intarit-o si Duhul Sfant a sfintit-o".Duhul Sfant este Sfintitorul Bisericii.El este prezent in Biserica si El sta la baza marturiei Bisericii.Prin Duhul Sfant, apa botezului devine sfanta, painea si vinul se transforma in Trupul si Sangele lui Hristos,mirul si untdelemnul devin sfinte, s.a.m.d.Acestea se intampla prin succesiunea apostolica, transmiterea harului si Duhului Sfant direct de la apostoli prin punerea mainilor.Caci lor le-au fost date cheile Imparatiei Cerurilor,puterea de a lega si a dezlega,de a ierta pacate si pe ei a fost zidita Biserica,care are ca piatra de temelie pe Hristos. 33. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și care dă viață lumii. 34. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta. 35. Și Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. 51. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu. 53. Și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. 54. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. 55. Trupul este adevărată mâncare și sângele Meu, adevărată băutură. 56. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. 60. Deci mulți din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? 61. Iar Iisus, știind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă smintește aceasta? 62. Dacă veți vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte? 63. Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață. 64. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus știa de la început cine sunt cei ce nu cred și cine este cel care Îl va vinde. 65. Și zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. 66. Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El. 67. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreți și voi să vă duceți? 68. Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. 69. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. |
#449
|
|||
|
|||
![]()
Vad ca tot exclusivist ramai :).Pai cei din afara bisericii ortodoxe care cred in Isus,unde sunt daca nu in Biserica lui Hristos?Ce i-a spus Isus lui Ioan?
"50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. 40. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi." Iti spun ca toti cei care fac voia lui indiferent din ce cult ar fi,fac parte din Biserica lui Hristos. Ai spus:"Iar Biserica lui Hristos cea vazuta, Imparatia Cerurilor pe pamant este Biserica Ortodoxa".Nu are cum sa fie asa,pentru ca te mai intreb o data :cei care fac voia lui Dumnezeu si nu sunt de religie ortodoxa,din a cui biserica fac parte daca nu din a lui Hristos?Oare Dumnezeu are fiii vitregi?Nicidecum,toti cei care fac voia lui sunt socotiti fiiii ai lui Dumnezeu si vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu,nu conteaza in ce religie a trait pe pamant atata vreme cat a facut voia Lui Dumnezeu si a crezut in Isus. 1 Ioan 3:1 Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El Deci religia ortodoxa nu este singura mantuitoare,pentru ca daca ar fi asa cei din afara ei nu ar putea avea mantuirea.Insa mantuirea se capata prin credinta,urmata apoi de fapte. Nu ai descris rau Biserica lui Hristos.Ce te faci,ca toti,de la ortodocsi pana la adventisti sau penticostali se considera a fi Biserica lui Hristos:).Cei care adera sau sunt la aceste religii trebuie sa arate insa prin felul in care traiesc ca fac parte din Biserica lui Hristos. Biserica lui Hristos nu este insa o institutie pamanteasca,ci una divina,care ii cuprinde pe toti cei care implinesc voia lui Dumnezeu si cred in El indiferent de religie sau cult.Nu confunda biserica cu religia. Last edited by Totpeetor; 19.11.2009 at 18:24:07. |
#450
|
|||
|
|||
![]()
"Ai spus:"Iar Biserica lui Hristos cea vazuta, Imparatia Cerurilor pe pamant este Biserica Ortodoxa".Nu are cum sa fie asa,pentru ca te mai intreb o data :cei care fac voia lui Dumnezeu si nu sunt de religie ortodoxa,din a cui biserica fac parte daca nu din a lui Hristos?"
Se pare ca si tu esti un batut in cap.E tipic sectarilor... "ca sa-ti dai seama".Oricine este in duh si adevar, face parte din Biserica si se incorporeaza in Biserica .Biserica Ortodoxa reprezinta chipul vazut al Imparatia Cerurilor.Cum si Hristos reprezinta chipul si slava lui Dumnezeu.Si in El a locuit toata deplinatatea dumnezeirii.Deci tot cel ce este de la Dumnezeu se incorporeaza in Biserica.Biserica este o institutie divino-pamanteasca.La fel cum este si Hristos care este Dumnezeu-Om.Ori Trupul lui Hristos este si El divino-uman,vazut si nevazut.Ti-am zis de la inceput ca Biserica nu e o religie,dar tu nu intelegi, adica nu vrei sa intelegi, precum nu vor nici adventistii.Tu esti cel care ai pus Biserica lui Hristos in rand cu religiile oamenilor, precum e si religia ta.Eu zic sa nu mai facem noi pe Hristos, mai ales tu si sa lasam judecata pentru Dumnezeu. 30. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește. 31. De aceea vă zic: Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. 6. Iar dreptatea din credință grăiește așa: "Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?", ca adică să coboare pe Hristos! 7. Sau: "Cine se va coborî întru adânc?", ca să ridice pe Hristos din morți! |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Mantuirea ortodoxa-mantuirea protestanta | Ioana-Andreea | Secte si culte | 77 | 16.11.2013 22:42:56 |
Mantuirea | Tartaruga | Dogmatica | 413 | 11.09.2012 03:18:26 |
Mantuirea | danyel | Despre Biserica Ortodoxa in general | 1 | 24.12.2006 22:39:15 |
|