Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[Tangun]

Prezenţa este acelaşi lucru cu Fiinţa?

Când deveniţi conştienti de Fiinţă, ceea ce se întâmplă de fapt este că Fiinţa devine conştientă de ea însăşi. Faptul că Fiinţa devine conştientă de ea însăşi — aceasta este prezenţa. Deoarece Fiinţa, conştiinţa şi viaţa sunt sinonime, am putea spune că prezenţa înseamnă conştiinţa care devine conştientă de sine sau viaţa care ajunge la autoconştientizare. Dar nu vă ataşaţi prea mult de cuvinte şi nu faceţi un efort pentru a înţelege aceste lucruri. Nu aveţi nevoie să înţelegeţi nimic pentru a putea deveni prezent.

Pare să reiasă că Fiinţa, realitatea transcendentală ultimă, încă nu este completă, că trece printr-un proces de dezvoltare. Dumnezeu are nevoie de timp pentru dezvoltarea personală?

Da, dar numai dacă privim din perspectiva limitată a universului manifest. In Biblie, Dumnezeu declară: „Eu sunt Alfa şi Omega. Eu sunt cel viu". In lumea atemporală în care există Dumnezeu, care este în acelaşi timp şi casa voastra, începutul şi sfârşitul, Alfa şi Omega, sunt una, iar esenţa tuturor lucrurilor care au existat şi vor exista vreodată este etern prezentă într-o stare nemanifestă de unitate şi perfecţiune — complet dincolo de orice lucru pe care l-ar putea imagina sau înţelege vreodată mintea umană. In lumea noastră de forme aparent separate, totuşi, perfecţiunea atemporală este un concept inimaginabil. Aici chiar şi conştiinţa, lumina ivită din Sursa eternă, pare supusă unui proces de dezvoltare, dar asta numai din cauza percepţiei noastre limitate. In termeni absoluţi, lucrurile nu stau aşa.

Evoluţia conştiinţei în această lume;
Tot ceea ce există conţine Fiinţa, conţine esenţa lui Dumnezeu, are un anumit grad de conştiinţă. Chiar şi o piatră are o conştiinţă rudimentară; altfel, nu ar exista, iar atomii şi moleculele sale s-ar dispersa. Totul este viu. Soarele, Pământul, plantele, animalele, oamenii — toate sunt expresii ale conştiinţei în diferite grade, conştiinţă manifestată ca formă.
Lumea apare atunci când conştiinţa ia diferite forme, mentale sau materiale. Gândiţi-vă la milioanele de forme de viaţă de pe această planetă. Din mare, de pe pământ, din aer — şi fiecare dintre ele este reprodusă de milioane de ori. In ce scop? Există o entitate sau o fiinţă prinsă într-un joc, care se joacă cu formele?
Formele de viaţă individuală nu sunt, evident, foarte importante în acest joc. In mediul marin, majoritatea formelor de viaţă nu supravieţuiesc mai mult de câteva minute după naştere. Forma umană se transformă şi ea în ţărână mult prea repede, iar când a dispărut, este ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Este acest lucru tragic sau crud? Numai în cazul în care creaţi o identitate separată pentru fiecare formă, atunci când uitaţi că acea conştiinţă a fiecăreia este esenţa lui Dumnezeu, ce se exprimă pe sine prin formă. Dar nu ştiţi cu adevărat acest lucru până când nu vă daţi seama de apartenenţa voastra la esenţa lui Dumnezeu drept conştiinţă pură.

Dacă un peşte se naşte în acvariul vostru şi îi daţi numele de Ion, scrieţi un certificat de naştere, îi povestiţi istoria familiei lui şi peste două minute este înghiţit de un alt peşte — este un lucru tragic. Dar este tragic numai pentru că voi aţi proiectat un sine individual acolo unde nu exista. Aţi luat o fracţiune dintr-un proces dinamic, un dans molecular, şi aţi făcut din ea o entitate separată.

Conştiinţa îşi pune masca formelor până când acestea ating o asemenea complexitate, încât se pierde complet în ele. Conştiinţa omului contemporan s-a identificat complet cu masca ei. Se cunoaşte pe sine numai ca formă — şi de aceea trăieşte temându-se că forma sa fizică sau psihologică va fi anihilată. Aceasta este mintea dominată de sinele fals, şi în acest moment apar disfuncţii considerabile. După cum vedem acum, se pare că a decurs total greşit ceva în lanţul evolutiv. Dar chiar şi asta face parte din "jocul divin". In final, presiunea suferinţei create de această aparentă disfuncţionalitate forţează conştiinţa să se desprindă din identificarea cu forma şi să se trezească din visul formei: îşi regăseşte conştiinţa de sine, dar la un nivel mult mai profund decât atunci când a pierdut-o.
Acest proces este explicat de Iisus în parabola fiului rătăcitor, care pleacă de la casa tatălui său, îşi risipeşte averea, ajunge un cerşetor şi este apoi forţat de suferinţele sale să se întoarcă acasă.
Când se întoarce, tatăl său îl iubeşte mai mult decât înainte. Starea fiului este aşa cum era şi înainte, şi totuşi diferită. Acum are o dimensiune în plus — profunzimea. Parabola descrie călătoria de la perfecţiunea inconştientă, prin imperfecţiunea aparentă şi „rău", până la perfecţiunea conştientă.
Acum înţelegeţi semnificaţia mai profundă şi mai largă a faptului de a deveni prezent ca observator al minţii? Ori de câte ori urmăriţi mintea, vă retrageţi conştiinţa din formele mentale, aceasta transformându-se atunci în ceea ce noi numim observator sau martor. Prin urmare, observatorul — conştiinţa pură dincolo de formă — devine mai puternic, iar formaţiunile mentale devin mai slabe. Când vorbim despre observarea minţii, personalizăm un eveniment de importanţă cosmică: prin voi conştiinţa se trezeşte din visul ei de identificare cu forma şi se retrage din formă.
Acest lucru prevesteşte — dar, de fapt, participă — la un eveniment aflat probabil în viitorul îndepărtat din punctul de vedere al timpului cronologic. Evenimentul se numeşte sfârşitul lumii.

[Tangun]

Hristos nu este dogma, nici religie. Mintea oamenilor inconstienti a construit in jurul Fiintei lui Iisus, toate sistemele religioase, conceptele, iluzia si deformarea adevarului.

Nu va atasati de niciun cuvânt. Puteti înlocui cuvântul „Hristos" cu prezenta, daca acesta este mai semnificativ pentru voi. Hristos a fost esenta voastra divina sau Sinele, cum este numit uneori. Singura diferenta între Hristos si prezenta este ca primul cuvânt se refera la divinitatea care exista în voi indiferent daca sunteti constienti de ea sau nu, în timp ce prezenta înseamna divinitatea sau esenta divina trezita.
Multe neîntelegeri si credinte false legate de Hristos se vor lamuri daca veti realiza ca nu exista trecut si viitor în Hristos. A spune ca Hristos a fost sau va fi este o contradictie în termeni. Iisus a existat. El a fost omul care a trait acum 2.000 de ani si a realizat prezenta divina, adevarata sa natura. Si astfel a spus: „Înainte de Abraham sunt eu". El nu a spus: „Am existat si înainte de nasterea lui Abraham". Acest lucru ar fi însemnat ca el se mai afla înca în dimensiunea timpului si a identitatii ca forma. Cuvintele sunt eu folosite într-o afirmatie care începe cu trecutul indica o transformare radicala, o discontinuitate în dimensiunea temporala. Este o afirmatie de o mare profunzime. Iisus a încercat sa exprime direct, nu prin gândire discursiva, întelesul prezentei, al realizarii de sine. El depasise dimensiunea constiintei guvernate de timp si intrase în lumea atemporalitatii. Dimensiunea eternitatii patrunsese în aceasta lume. Desigur, eternitatea nu înseamna un timp nesfârsit, ci absenta timpului. Astfel, omul Iisus a devenit Hristos, un vehicul al constiintei pure. Cum se defineste pe sine Dumnezeu în Biblie? A spus cumva Dumnezeu: „Eu am fost dintotdeauna si voi exista întotdeauna"? Sigur ca nu. Acest lucru ar fi conferit realitate trecutului si viitorului. Dumnezeu a spus: „EU SUNT CEL CE SUNT". Aici nu exista timp, doar prezenta.
„A doua venire" a lui Hristos este o transformare a constiintei umane, o trecere de la timp la prezenta, de la gândire la constiinta pura, si nu venirea unui barbat sau a unei femei. Daca „Hristos" s-ar reîntoarce mâine sub o forma exterioara, ce altceva ar putea el sau ea sa ne spuna decât: „Eu sunt Adevarul. Eu sunt prezenta divina. Eu sunt viata eterna. Eu ma aflu în tine. Eu sunt aici. Eu sunt Acum".


Nu îl personalizati niciodata pe Hristos. Nu faceti din Hristos o identitate formala. Avatarurile, mamele divine, maestrii iluminati, cei foarte putini care sunt autentici nu sunt speciali ca persoane. Ei si-au dizolvat personalitatile. Fara un sine fals pe care sa-l mentina, sa-l apere si sa-l hraneasca, ei sunt mai simpli, mai comuni decât o femeie sau un barbat obisnuiti. Orice persoana cu un sine fals puternic i-ar considera nesemnificativi sau, mai probabil, i-ar trece complet cu vederea.
Daca va simtiti atrasi de un maestru spiritual este pentru ca în voi exista deja suficienta prezenta pentru a recunoaste prezenta în altul. Au fost multi oameni care nu i-au recunoscut pe Iisus sau pe Buddha, asa cum exista si au existat mereu oameni care se simt atrasi de maestri falsi. Sinele fals al cuiva se simte atras de un sine fals mai cuprinzator. Intunericul nu poate recunoaste lumina. Numai lumina poate recunoaste lumina. Asa ca, sa nu credeti ca lumina se afla în afara voastra, sau ca ea nu poate veni decât sub o anumita forma. Oamenii inconstienti de lumina existenta in ei insisi, sunt cei ce cauta lumina in afara lor, in biserici si concepte religioase.

Daca numai maestrul vostru este personificarea lui Dumnezeu, atunci cine sunteti voi? Orice forma de exclusivism este identificarea cu forma, iar identificarea cu forma înseamna sine fals, indiferent cât de bine ascuns este el.
Folositi prezenta maestrului pentru a va reflecta propria identitate, dincolo de nume si de forma, pentru a va întoarce la voi si a deveni mai prezenti voi însiva. Tot ceea ce a fost Iisus, sunteti si voi insiva. Inconstienta umana a distorsionat ceea ce a exprimat Iisus. Voi insiva trebuie sa fiti Iisus. Veti realiza curând ca nu exista „al meu" sau „al tau" în prezenta. Prezenta este unificare.
Munca în grup poate fi utila pentru intensificarea luminii prezentei. Un grup de oameni reunit într-o stare de prezenta genereaza un câmp colectiv de energie de o mare intensitate. Aceasta nu numai ca sporeste gradul de prezenta al fiecarui membru, dar ajuta si la eliberarea constiintei umane colective din starea ei actuala de sclava a mintii. Ceea ce va face starea de prezenta din ce în ce mai accesibila indivizilor. Totusi, daca nici macar unul dintre membrii grupului nu este ferm înradacinat în starea de prezenta pentru a putea mentine frecventa înalta a energiei acestei stari, sinele fals poate sa se reafirme usor si sa saboteze eforturile grupului. Desi exercitiul în grup este de nepretuit, nu este suficient si nu trebuie sa va bazati doar pe el. Asa cum nu trebuie sa va bazati pe un profesor sau pe un maestru, cu exceptia perioadei de tranzitie, când deprindeti semnificatia si practica prezentei.

[Tangun]

Legătura cu nemanifestul;

Care este relaţia dintre prezenţă şi corpul interior?
Prezenţa este conştiinţă pură — conştiinţă care a fost retrasă din minte, din lumea formei. Corpul interior este legătura ta cu Nemanifestul, iar în cele mai profunde aspecte ale sale chiar este Nemanifestul: Sursa din care se revarsă conştiinţa, aşa cum lumina se revarsă de la Soare.
Conştiinţa corpului interior este amintirea conştientizată a originii sale şi întoarcerea la Sursă.

Nemanifestul este acelaşi lucru cu Viaţa?
Da. Cuvântul Nemanifest încearcă, printr-o definire negativă, să exprime Ceea ce nu poate fi spus, gândit sau imaginat. Indică ceea ce este spunând ceea ce nu este. Fiinţa, pe de altă parte, este un termen pozitiv. Nu vă ataşaţi de niciunul dintre aceste cuvinte şi nu începeţi să credeţi în ele. Şi ele nu sunt mai mult decât simple indicatoare.

Daca prezenţa este conştiinţa retrasă din minte, cine operează această retragere?
Tu faci asta. Dar pentru că în esenţă esti conştiinţă, am putea la fel de bine să spunem că este o trezire a conştiinţei din visul formei. Asta nu înseamnă că propria ta formă va dispărea instantaneu într-o explozie de lumină. Poti continua să existi având forma ta prezentă şi fiind totuşi conştient de profunzimea fără formă şi fără moarte din tine.


Arta de a asculta;
Când asculţi o altă persoană, nu o asculta doar cu mintea, ascult-o cu tot corpul. Simţi câmpul energetic al corpului tau interior în timp ce o asculţi. Acest sentiment deviază atenţia de la gândire şi creează un spaţiu de calm, ce iti va permite să asculţi efectiv, fără intervenţia minţii. Ii acorzi celui din faţa ta un spaţiu — în care să existe. Este cel mai preţios dar pe care i-l poţi face. Majoritatea oamenilor nu ştiu să asculte pentru că cea mai mare parte a atenţiei lor este absorbită de gândire. Sunt mai atenţi la gândurile lor decât la ceea ce spune celălalt şi nu sunt deloc atenţi la ceea ce contează într-adevăr: Fiinţa celeilalte persoane, Fiinţă aflată în spatele cuvintelor şi al gândurilor. Desigur, nu poţi sa simţi Fiinţa altei persoane decât prin intermediul propriei Fiinţe. Acesta este începutul realizării unificării, care este iubirea. La cel mai profund nivel al Fiinţei esti una cu tot ceea ce există.
Cele mai multe relaţii umane presupun în principal minţi aflate în interacţiune, nu fiinţe umane ce comunică unele cu altele, fiinţe aflate în comuniune. Nicio relaţie nu poate înflori în acest fel. Ca un exemplu, in tot acest forum de asa zisi "credinciosi", se afla minti aflate in interactiune una cu cealalta, tot felul de personalitati distincte aflate in disputa. Daca ai cat de cat constiinta treaza si te uiti in jur, vei avea ocazia sa observi o sumedenie de personalitati, in lipsa fiintelor umane.
Acesta este motivul pentru care există atât de multe relaţii conflictuale. Când mintea vă conduce viaţa, conflictul, luptele şi problemele sunt inevitabile. Legătura cu corpul interior creează un spaţiu gol unde mintea nu există şi în care o relaţie poate înflori.

[emamuel]

Despre credinta ortodoxa.Credinta ortodoxa isi are originea de circa 2000 de ani.Ea a fost intemeiata de Mantuitorul si propovaduita de Sfinti Apostoli.Citez Mantuitorul a spus ,,Voi zidi Biserica Mea si nici portile iadului nu o vor birui pe dansa"(Matei16-18) .Sfinti apostoli au vestit evanghelia si au intemeiat Biserica Lui Hristos pe pamanturile diferitor tari.Sf Ap Andrei a fost unu din cei 12 apostoli,venind pe meleagurile noastre pe timpul dacilor si a romanilor in Scitia Mare si Scitia Mica....adica Ucraina de azi si Dobrogea,intemeind credinta ortodoxa.Acesta a lasat si urmasi in tara nostra care sa aiba grija de intarirea tari in credinta,a hirotonit episcopi ,preoti......Iata ca noi am ascultat de el si ne-am increstinat primindu-l pe Hristos ,,Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine(Luca 10, 16).Deci prin urmare Hristos ne-a increstinat.Sf ap Iacob ruda Domnului i-a intemeiat pe crestini ortodocsi din Jerusalim.Sf ap Vartolomeu si Sf ap Tadeu i-a intemeiat pe crestini ortodocsi armeni.Sf Ap Pavel i-a intemeiat pe greci ortodocsi.Sf ap Toma i-a intemeiat pe crestini ortodocsi din India.Plina este acum lumea de tot felul de asa zisi crestini :crestinienticostali,baptisti,iehovisti(antihris ti....deoarece ei nu cred in Dumnezeirea Mantuitorului).Eu ia-si intreba aceste secte care nenorocesc oameni de la adevar......si ma ierta-ti pt cuvinte mai arate dar este grav,Daca Sfinti apostoli au fost trimisi sa increstineze lumea de Hristos Dumnezeu(Ioan 1-5;1Ioan 5-20)crestini pe care i-au increstitnat cu timpul sau numit crestini ortodocsi=dreptcredincios;ca sa se faca diferenta intre adevarata credinta ortodoxia intemeiata de sfinti apostoli si cei lalti asa zisi crestini pe care nu au dreptul dea propovadui,deoarece nu au fost intemeiati de apostoli iar daca nu au fost intemeia-ti de apostoli nu au nici Darul Sfantului Duh iar daca spun ca sunt intemeiati atunci neadevar graiesc deoarece apostoli si ucenici sai(sfinti parinti,urmasi acestora)au lasat niste predani invataturi numita Sfanta Traditie dupa cum ne marturiseste Iustin Filosoful si Ignatie al Antitohiei (107 de la Hristos),Policarp al Smirnei,Sf Irineu(202 de la Hristos)Sf Ciprian si alti care afirma;cum invatau pe credinciosi sa fuga de invataturile eretice si a tie cu tarie Traditia apostolilor.Sectanti nu au nici un drept de a respinge traditia,deorece daca dreptilor din Vechiul Testament li se pastreaza memoria.Cu atat mai mult in Noul Testament pe care Hristos i-a rascumparat cu scump sangele Sau,si ei si-au varsat sangele lor pt dreapta dredinta .Mantuitorul i-a trimis pe ei (Matei 28-19)Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.Spune Sfantul Ap Iacob 5,19-20 Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva . Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate. Adevarul este Hristos precum a zis (Ioan 14-6) Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.Sfinti apostoli ne-au vestit adevarul adica pe Hristos.Capul Biserici este Hristos cu scump sangele Sau (Colos 1, 16-18) Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.Biserica Lui Hristos este una.Biserica Lui Hristos este stalp neclintit si intarirea adevarului precum spune in Sfanta Scriptura (1Tim3-15) Ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.Insusi Hristos s-a dat pentru Biserica dupa cum ne marturiseste Sf ap Pavel care zice (Efeseni 1,22-23) Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.Dupa cuvintele Sfantului ap Pavel insu-si Hristos este Biserica prin scump sangele Lui.Frati mei trebuie sa iubiti Sfanta Biserica precum si Hristos a iubit-o (Efeseni 5,25-26-27)Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.Biserica Lui Hristos este una sfanta soborniceasca si apostoleasca (1Corinteni 3-11) Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.Cine nu vine la Biserica nu se va mantui ci pacatos ramane deoarece nu a venit la pastor ca sa-l treaca si pe el prin usa,adica sa i se dea si lui scumpul sange a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos.(Ioan 10,1-9) Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.Biserica Lui Hristos este sorborniceasca fiind compusa din mai multe popoare.In Europa pe partea rasaritului predomina Biserica ortodoxa adevarata Biserica a Lui Hristos (Matei 8-11)Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.A-ti auzit ce spune Mantuitorul primi ortodocsi de la rasarit apoi catolici de la apus.Biserica Lui Hristos este Apostolica ,fiindca este intemeiata pe temelia apostolilor ,avand pe Hristos,piatra cea din capul unghiului(Efeseni 2, 20-22) Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. (Coloseni 1-18) Şi El este capul trupului Biserici.Pentru cei care nu sunt in Biserica Ortodoxa,dupa demontratia pe care v-am facut-o referitor ca Dumnezeu-Cuvantul este capul Bisericii si insusi Biserica prin scump sangele Sau.Toti cei ce se departeaza de Biserica,chiar daca predica evanghelia tot pierduti sunt Mantuitorul a zis:Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte(Matei 12,30).Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.(Matei18,17).Sectanti spun ca Dumnezeu nu poate locui in biserica facuta de maini omenesti deoarece omul este pacatos.Intrebam pe sectari!casa lor de rugaciune unde se aduna ei ,e facuta de ingeri?Si mai ales acolo unde se savarsesc toate pacatele omenesti cum poate locui Dumnezeu?Biserica Lui Hristos este Sfanta chiar daca in sanul ei exista pacatosi (2Timotei2,20) Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste.(Matei 13,47-50) Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti.Mai inainte de Marea Schisma era o singura biserica ,Biserica ortodoxa precum spune Sfantul Ap Pavel (Efeseni 4,5-6) Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.Amin!

[Tangun]

Toata demonstratia ta este anihilata de adevar, iar adevarul va iesi singur la lumina.

[quote]: Citez Mantuitorul a spus ,,Voi zidi Biserica Mea si nici portile iadului nu o vor birui pe dansa"(Matei16-18) [quote]

Iisus face referire la biserica ce trebuie zidita in interiorul fiecaruia. Oamenii au zidit biserici in exteriorul lor, si au ramas putrezi in interior. Dar din cauza inconstientei din oameni, Iisus le vorbea in parabole, iar oamenii l-au cautat pe Iisus in biserici, icoane, cladiri si institutii religioase, cand de fapt Iisus era mult mai aproape: in interiorul lor.



PS: daca esti atent la majoritatea religiosilor, nu ai sa vezi niciunul spunand despre propriul sau interior, Fiinta sa, ci ai sa il observi vorbind doar despre trecutul altor oameni, carti, in care el cauta sa se regaseasca pe sine. de aceea interiorul dogmaticilor ramane gol.

[Tangun]

Intrebare: Este adevarat ca adevarata iluminare nu este posibila decat prin iubirea adusa de relatia dintre un barbat si o femeie? Acesta fiind lucrul care ne face din nou completi?

Nu este adevarat. Nu vi s-a intamplat asta niciodata iar gandul ca vi se va intampla este o iluzie. Cu alte cuvinte, asteptati un eveniment viitor care sa vina sa va salveze. Nu este aceasta eroarea fundamentala despre care am tot vorbit? Este aceeasi eroare fundamentala ca si a celor ce se identifica cu sistemele religioase, a tuturor religiilor ce isi asteapta "mantuirea" in viitor. Mantuirea nu se afla in alt timp sau spatiu. Ea este AICI si ACUM. Prezentul este Adevarul iar cel care se teme de prezent este falsul, minciuna.

Ce inseamna aceasta afirmatie: "Mantuirea este aici si acum?" Ce inseamna mantuire?Majoritatea oamenilor alearga dupa placerile fizice sau diferite forme de gratificatie psihologica deoarece cred ca aceste lucruri ii vor face fericiti sau ii vor elibera de un sentiment de frica sau de lipsa, gol. Fericirea poate fi perceputa ca un sentiment de traire mai intensa, atinsa prin intermediul placerii fizice, sau ca un sentiment mai sigur si mai complet al sinelui, atins printr-o forma sau alta de gratificatie psihologica. Aceasta este cautarea "mantuirii" ce provine dintr-un sentiment de insatisfactie sau de lipsa, mantuirea, inconstient cautata de cei religiosi. Invariabil, orice satisfactie pe care o va obtine o astfel de persoana este de scurta durata, asa ca starea de satisfactie sau de implinire este de obicei proiectata din nou intr-un punct imaginar, DEPARTE de aici si acum.

"Cand voi obtine X sau ma voi elibera de Y - atunci imi va fi bine." Acesta este cadrul mental inconstient ce creeaza iluzia mantuirii in viitor, asteptata de crestini, catolici, musulmani si toate celelalte concepte dogmatice.
Adevarata mantuire este implinirea, pacea, viata in toata plenitudinea ei. Inseamna sa fii tu insuti, sa simti in interior acea stare de bine pentru care nu exista o stare opusa, bucuria de a trai care nu depinde de nimic altceva decat de ea insasi. Vibratia Fiintei este adevarata iubire de Dumnezeu. Daca vrei sa iti testezi propria iubire fata de Dumnezeu, trebuie sa te intrebi mereu: "Cat de mult vibreaza Fiinta in mine, adica Viata, si cata bucurie exista in adancul meu profund, fata de momentul prezent in care are loc viata mea. Dumnezeu nu este altceva decat Viata din tine.

Aceasta stare este resimtita nu ca o experienta trecatoare, ci ca o prezenta constanta. Intr-un limbaj teist, aceasta inseamna "sa-l cunosti pe Dumnezeu" - nu ca pe un lucru exterior, ci ca pe esenta proprie cea mai profunda a ta. Adevarata mantuire este sa ne cunoastem pe noi insine ca parti inseparabile ale Vietii Unificate din afara timpului si a formei, Viata din care vine tot ceea ce exista. Adevarata mantuire este o stare de eliberare - eliberare de frica, de suferinta, de acea stare perceputa ca o lipsa sau o insuficienta si, din acest motiv, de orice dorinta, nevoie, pofta sau atasament. Este eliberarea de gandirea compulsiva, de negativism si, mai presus de toate, de trecut si de viitor ca nevoie psihologica. Mintea va spune ca nu puteti ajunge acolo. Ca ar trebui sa se intample un anume lucru sau ca ar trebui sa deveniti asa si pe dincolo inainte de a fi liber si implinit. Va spune, de fapt, ca aveti nevoie de timp - ca este nevoie sa gasiti, sa rezolvati, sa faceti, sa realizati, sa dobanditi, sa deveniti sau sa intelegeti un anumit lucru inainte de a va putea elibera sau de a fi implinit. Voi priviti timpul ca pe un mijloc de a atinge mantuirea, cand de fapt este cel mai mare obstacol in calea ei. Credeti ca nu puteti ajunge acolo din pozitia in care va aflati in acest moment pentru ca inca nu sunteti completi sau suficienti de buni, dar adevarul este ca aici si acum este singurul punct din care puteti ajunge "acolo".
"Ajungeti" acolo realizand ca sunteti deja acolo. Il descoperiti pe Dumnezeu in momentul in care realizati ca nu aveti nevoie sa-L cautati. Nu puteti sa va mantuiti in viitor. Fie o faceti acum, fie nu o mai faceti deloc.

Relatii de iubire/ura;
Pana in momentul in care aveti acces - si numai daca reusiti aceasta - la frecventa constientizata a prezentei, toate relatiile, mai ales cele intime, sunt profund viciate si, in ultima instanta, disfunctionale. Ele pot parea perfecte pentru un timp, ca atunci cand sunteti "indragostiti", dar invariabil aceasta perfectiune aparenta este distrusa prin aparitia tot mai frecventa a certurilor, a conflictelor, a nemultumirilor si a violentelor emotionale sau chiar fizice. Se pare ca majoritatea relatiilor de iubire devin in scurt timp relatii de iubire/ura. Acest lucru este considerat normal. In aceste conditii, relatia va oscila un timp, cateva luni sau cativa ani, intre polaritatea "iubirii" si cea a urii si va va da in egala masura placere si suferinta. Deseori cuplurile devin dependente de aceste cicluri. Drama lor ii face sa se simta vii. Atunci cand echilibrul dintre polaritatea pozitiva si cea negativa este pierdut, iar ciclurile negative, distructive apar cu o frecventa si o intensitate din ce in ce mai mare - situatie la care se ajunge intotdeauna mai devreme sau mai tarziu - nu mai dureaza mult si relatia se destrama complet.

Puteti avea impresia ca eliminarea ciclurilor negative sau distructive ar face ca totul sa fie bine si relatia ar inflori minunat -dar, din nefericire, acest lucru nu este posibil. Polaritatile sunt interdependente. Una nu poate exista fara cealalta. Latura pozitiva contine deja in ea latura negativa, care nu s-a manifestat inca. Ambele sunt, de fapt, aspecte diferite ale aceleiasi disfunctii. Ma refer la ceea ce se numeste, in general, relatie romantica - nu la iubirea adevarata, care nu are opus, pentru ca se naste din afara mintii. Iubirea ca stare continua este totusi foarte rara - la fel de rara ca si fiintele umane constiente. Sunt totusi posibile momente scurte si fugare de iubire ori de cate ori apare o pauza in fluxul gandirii.

Latura pozitiva, care este tot o iluzie, intr-o relatie, consta in aceea ca sunteti "indragostit" de partenerul vostru. La inceput aceasta stare va va produce o profunda satisfactie. Va simtiti "extrem de viu." Existenta proprie a capatat dintr-o data sens, pentru ca cineva "are nevoie de voi", va doreste si va face sa va simtiti o persoana deosebita, iar voi faceti acelasi lucru pentru ea sau el. Impreuna, va simtiti completi. Sentimentul poate deveni atat de intens, incat restul lumii sa devina complet nesemnificativ.
Totusi, aceasta intensitate este insotita de o senzatie de nevoie si de dependenta. Deveniti dependenti de celalalt. El sau ea are asupra voastra efectul unui drog. Va simtiti foarte bine cand drogul este disponibil, dar simpla ipoteza sau gandul ca el sau ea ar putea sa nu mai fie acolo pentru voi poate provoca o profunda suferinta - teama de pierdere. Se nasc astfel in voi, incercarea de a manipula prin santaj emotional, culpabilizare, acuzatii. Daca cealalta persoana va paraseste, acest lucru da nastere celei mai intense ostilitati sau celei mai profunde dureri si disperari. Intr-o secunda, afectiunea se poate transforma intr-un atac crunt sau o suferinta teribila. Ce mai este iubirea acum? Poate iubirea sa se transforme in opusul ei intr-o secunda? A fost oare iubire sau o pofta si un atasament prin dependenta?

Fiecare dependenta apare dintr-un refuz inconstient de a accepta durerea si de a o lasa in urma. Fiecare dependenta incepe cu durerea si se sfarseste in durere. Indiferent de substanta de care sunteti dependent - alcool, mancare, droguri legale ori ilegale sau poate o persoana (sot/sotie, parinti/copii etc)- , va folositi de un lucru sau de o persoana pentru a va ascunde durerea. Acesta este motivul pentru care in relatiile intime, dupa ce euforia initiala a trecut, apare atat de multa nefericire si durere. Nu relatiile provoaca durerea si nefericirea. Ele scot la lumina ceea ce se afla deja in voi. Oricare dependenta ajunge intr-un punct in care nu mai produce rezultatul dorit si atunci simtiti durerea mai puternic ca oricand.
Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii incearca mereu sa scape de momentul prezent si cauta un fel de mantuire in viitor. Acesta este motivul pentru care religiosii isi viseaza mantuirea in viitor - ascunzandu-si propria durere de momentul prezent. Primul lucru pe care l-ar putea intalni daca s-ar concentra asupra Clipei de acum ar fi durerea proprie si de acest lucru se tem ei. Daca ar sti macar cat de usor este ca in Clipa de acum sa obtina puterea care dizolva trecutul si durerea sa, realitatea care dizolva iluzia! Daca ar sti cat de aproape sunt de propria lor realitate, cat de aproape se afla de Dumnezeu!
Nici evitarea relatiilor cu scopul de a incerca sa se evite durerea nu este o solutie. Durerea este oricum prezenta. Exista o mai mare probabilitate ca trei relatii esuate in tot atatia ani sa va forteze sa va treziti decat trei ani traiti pe o insula pustie sau inchis in camera. Daca ati putea aduce o prezenta intensa in singuratatea voastra, acest lucru v-ar ajuta.

[Tangun]

Iubirea este o stare a Fiintei. Iubirea voastra nu se afla in exterior, ci adanc in voi. Nu o puteti pierde niciodata si nici ea nu va poate parasi. Nu este dependenta de un alt corp, de o forma exterioara. Este linistea prezentei voastre, va puteti simti realitatea atemporala si lipsita de forma sub forma vietii nemanifeste care va anima forma fizica. Atunci puteti simti aceeasi viata in profunzimea fiecarui om si a fiecarei fiinte. Priviti dincolo de valul formei si al separarii. Aceasta este realizarea unitatii. Aceasta este iubirea.
Ce este Dumnezeu? Viata eterna din spatele tuturor formelor de viata. Ce este iubirea? Simtirea prezentei acestei Vieti adanc in strafundurile voastre si ale tuturor fiintelor. Identificarea cu ea. De aceea, orice iubire este iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea nu este selectiva, asa cum nici lumina soarelui nu este selectiva. Ea nu face o persoana sa fie speciala. Nu este exclusivista. Exclusivismul nu este iubirea lui Dumnezeu, ci "iubirea" sinelui fals. Religia este o forma de exclusivism fata de iubirea lui Dumnezeu. Legatura care va uneste cu persoana de langa voi, este aceeasi legatura care va uneste cu toate persoanele, cu o pasare, cu un copac, cu o floare. Mintea este cea care va separa de ceilalti, constituindu-va a fi niste personalitati distincte, care pot doar sa vorbeasca despre Dumnezeu dar nu il pot simti cu adevarat. Dumnezeu este Fiinta ingropata sub mintea voastra. Daca Fiinta incepe sa se dezvaluie in om, se dezvaluie astfel iubirea autentica, realizarea unitatii. Aceasta inseamna prezenta aici si acum. De indata ce mintea si identificarea cu mintea reapar, nu mai sunteti voi insiva, ci va identificati cu imaginea voastra mentala si incepeti sa jucati din nou jocuri si roluri cu scopul de a satisface nevoile sinelui fals. Sunteti din nou o minte umana, care pretinde ca este o fiinta umana, interactionand cu o alta minte, jucand drama numita "iubire". Mintea (sinele fals) este efemer si oricum se va prabusi, odata cu moartea. Atunci ce va mai ramane din voi? Ce ramane din personalitatea voastra? Unde e viata voastra eterna daca nu ati realizat-o (devenind constienti) aici si acum?

Desi sunt posibile scurte momente de iubire autentica, iubirea nu poate inflori daca nu v-ati eliberat pentru totdeauna de identificarea cu mintea si prezenta voastra nu este suficient de intensa pentru a dizolva corpul-durere. Corpul-durere nu mai poate atunci sa puna stapanire pe voi si sa distruga iubirea.

Folositi relatiile ca forma de practica spirituala!
Pe măsură ce identificarea cu sinele fals ca mod al conştiinţei şi toate structurile sociale, politice şi economice se apropie din ce în ce mai mult de faza finală a colapsului, relaţiile dintre bărbaţi şi femei reflectă din ce în ce mai mult starea profundă de criză în care se află acum umanitatea. Pe măsură ce oamenii se identifică din ce în ce mai profund cu mintea lor, majoritatea relaţiilor nu îşi mai au rădăcinile în Fiinţă şi astfel se transformă în surse de durere, fiind dominate de probleme şi conflicte.

Milioane de oameni trăiesc singuri sau îşi cresc singuri copiii, incapabili să stabilească o relaţie intimă sau nedorind să repete drama nebunească din relaţiile trecute. Alţii trec de la o relaţie la alta, de la un ciclu de plăcere-durere la altul, în căutarea zadarnică a satisfacţiei prin uniunea cu polaritatea energetică opusă. Iar alţii preferă compromisul şi continuă să rămână împreună, perpetuând o relaţie în care domină negativismul, de dragul copiilor, al siguranţei, al obişnuinţei, de teamă să nu rămână singuri sau în virtutea unui alt gen de aranjament de pe urma căruia „beneficiază” şi unul şi celălalt sau chiar în virtutea dependenţei inconştiente de descărcarea energetică a dramelor emoţionale şi a suferinţei.

Totuşi, fiecare criză reprezintă nu numai un pericol, ci şi o oportunitate. Dacă relaţiile energizează şi amplifică tiparele mentale ale sinelui fals şi activează corpul-durere, de ce să nu acceptăm acest fapt, în loc să încercăm să scăpăm de el? De ce să nu cooperăm cu el, în loc să evităm relaţiile sau să continuăm să urmărim fantoma partenerului ideal ca răspuns la problemele noastre sau ca un mod de a ne simţi împliniţi? Ocazia ascunsă în fiecare criză nu se manifestă până când nu sunt recunoscute şi acceptate complet toate datele unei situaţii. Atâta timp cât continuaţi să le negaţi, atâta timp cât încercaţi să scăpaţi de ele sau vă doriţi ca lucrurile să fi fost altfel, fereastra oportunităţii nu se deschide şi rămâneţi prins în capcana situaţiei respective, care va rămâne neschimbată sau va continua să se înrăutăţească şi mai mult.

Recunoscând şi acceptând faptele, dobândim şi un anumit grad de eliberare în raport cu ele. De exemplu, când ştiţi că există o lipsă de armonie şi conservaţi această observaţie, prin faptul că acum ştiţi acest lucru, a apărut un nou factor, iar starea lipsei de armonie nu poate rămâne neschimbată. Când ştiţi că nu există pace într-o relaţie, conştiinţa acestui lucru creează un spaţiu de linişte, ce înconjoară lipsa de pace într-o îmbrăţişare afectuoasă şi iubitoare şi astfel transformă lipsa de pace în pace. Cât despre transformarea interioară, nu puteti face nimic în privinţa ei. Nu vă puteţi transforma şi nu-l puteţi transforma nici pe partener într-o persoană diferită. Tot ce puteţi face este să creaţi un spaţiu în care să se producă transformarea, în care să pătrundă iubirea şi graţia divină.

Aşa că, de câte ori o relaţie nu funcţionează, ori de câte ori o relaţie scoate la iveală „nebunia” voastra şi a partenerului vostru, bucuraţi-vă. Ceea ce era inconştient este adus la lumină. Este o ocazie de a vă mântui. În fiecare moment, păstraţi observaţiile pe care le-aţi făcut, mai ales pe acelea care se referă la starea voastra interioară. Indiferent dacă este vorba despre gelozie, apărare, nevoia de a te certa, de a avea dreptate, un copil interior care cere iubire şi atenţie sau o durere emoţională de orice fel — indiferent despre ce este vorba, recunoaşteţi realitatea momentului şi păstraţi ceea ce aţi conştientizat. Atunci relaţia va deveni pentru voi o practică spirituală. Dacă observaţi la partenerul vostru un comportament inconştient, păstraţi ceea ce aţi conştientizat în îmbrăţişarea iubitoare a cunoaşterii şi nu reacţionaţi. Inconştienţa şi cunoaşterea nu pot coexista mult timp — chiar dacă această cunoaştere se referă numai la celălalt şi nu la persoana care acţionează inconştient. Forma de energie care se află în spatele ostilităţii şi atacului găseşte prezenţa iubirii absolut intolerabilă. Dacă reacţionaţi în vreun fel la inconştienţa partenerului, deveniţi inconştienti. Dar, dacă vă amintiţi să vă cunoaşteţi reacţia, nimic nu este pierdut.

Umanitatea este supusă unei presiuni teribile de a evolua, pentru că aceasta este singura ei şansă de supravieţuire ca rasă. Acest lucru va afecta fiecare aspect al vieţii voastre şi mai ales relaţiile intime. Niciodată până acum relaţiile umane nu au fost atât de problematice şi de pline de conflicte ca în prezent. Aşa cum aţi observat, poate, ele nu există pentru a vă face să vă simţiţi fericiti sau împliniti. În cazul în care continuaţi să urmăriţi scopul mântuirii prin intermediul unei relaţii, veţi suferi nenumărate deziluzii. Dar dacă acceptaţi faptul că relaţia există pentru a vă face conştienti, şi nu fericiti, atunci tocmai acest lucru vă va oferi mântuirea şi vă veţi alinia conştiinţei superioare care doreşte să ia naştere în această lume. Cei care continuă să se agate de vechile lor tipare vor avea parte de o durere, violenţă, confuzie şi nebunie din ce în ce mai mari.

De câte persoane este nevoie pentru a vă transforma viaţa într-un exerciţiu spiritual? Nu contează dacă partenerul nu vrea să coopereze. Sănătatea mentală — conştiinţa — poate să apară în această lume prin voi. Nu este nevoie să aşteptaţi ca lumea să devină mai puţin nebună sau ca o persoană să devină conştientă pentru a vă dezvolta spiritual. S-ar putea să dureze o veşnicie. Nu vă acuzaţi unul pe altul de inconştienţă, în momentul în care începeţi să vă certaţi, v-aţi identificat cu o poziţie mentală şi apăraţi nu numai această poziţie, dar şi sentimentul vostru de sine. Sinele fals a preluat comanda. Aţi devenit inconştienti. Uneori, poate fi bine să subliniem anumite aspecte ale comportamentului partenerului. Dacă sunteţi foarte vigilent, foarte prezent, puteţi face acest lucru fără implicarea sinelui fals — fără să învinovăţiţi, să acuzaţi sau să încercaţi să-i dovediţi celuilalt că greşeşte.

[Tangun]

Când partenerul are un comportament inconştient, abandonaţi orice critică. Critica înseamnă fie confundarea comportamentului inconştient al unei persoane cu persoana respectivă, fie proiectarea propriei inconştiente asupra altuia şi confundarea ei cu acea persoană. Abandonarea criticilor nu înseamnă că nu recunoaşteţi disfuncţia şi inconştienţa atunci când o vedeţi. Înseamnă să „fiţi cel care ştie” în loc să „fiţi reacţia” şi judecătorul. Atunci fie veţi fi complet liberi de orice reacţie, fie veţi reacţiona rămânând conştienti, păstrându-vă spaţiul interior în care reacţia este observată şi în care i se permite să existe. În loc să vă luptaţi cu întunericul, aduceţi lumina. În loc să reacţionaţi la o iluzie, priviţi iluzia şi în acelaşi timp vedeţi dincolo de ea. Când sunteţi conştienti creaţi un spaţiu de prezenţă iubitoare, care le permite lucrurilor şi oamenilor să existe aşa cum sunt. Nu există catalizator mai mare pentru transformare. Dacă exersaţi această atitudine, partenerul nu va putea rămâne alături de voi continuând să fie inconştient.

Dacă amândoi sunteţi de acord ca relaţia să devină un exerciţiu spiritual, atunci cu atât mai bine. Vă puteţi exprima sentimentele, gândurile şi reacţiile unul faţă de altul chiar în momentul în care apar, pentru a nu crea un gol temporal, în care o emoţie sau o durere neexprimată sau nerecunoscută să se poată deteriora şi amplifica. Învăţaţi să exprimaţi ceea ce simţiţi fără să învinovăţiţi. Învăţaţi să vă ascultaţi partenerul în mod deschis, nedefensiv. Acordaţi-i spaţiu pentru a se putea exprima. Fiţi prezent. Acuzarea, apărarea, atacul — toate aceste tipare care sunt făcute să întărească sau să protejeze sinele fals ori să satisfacă nevoile acestuia vor deveni inutile. Să acorzi spaţiu altora — şi ţie însuţi — este un lucru vital. Iubirea nu poate înflori fără el. Când aţi eliminat cei doi factori care distrug relaţiile: adică atunci când corpul-durere s-a transformat, iar voi nu vă mai identificaţi cu mintea şi cu poziţiile mentale şi partenerul vostru a făcut la fel, veţi trăi fericirea unei relaţii care înfloreşte. În loc să vă reflectaţi unul altuia durerea şi inconştienţa, în loc să vă satisfaceţi nevoile mutuale şi dependente ale sinelui fals, vă veţi reflecta unul altuia iubirea pe care o simţiţi adânc în interior, iubirea care vine odată cu conştientizarea faptului că sunteţi una cu tot ceea ce există. Aceasta este iubirea care nu are opus.

Dacă partenerul este încă identificat cu mintea şi corpul-durere, în vreme ce voi v-aţi eliberat deja, aceasta va fii o dificultate majoră — nu pentru voi, ci pentru partener. Nu este uşor să trăieşti cu o persoană iluminată sau, mai curând, este atât de uşor, încât sinele fals găseşte acest lucru extrem de ameninţător. Nu uitaţi că sinele fals are nevoie de probleme, conflicte şi „duşmani” pentru a-şi întări sentimentul de separare de care depinde identitatea sa. Mintea partenerului care nu s-a dezvoltat spiritual va fi profund frustrată, pentru că poziţiile sale fixe nu opun nicio rezistenţă, ceea ce înseamnă că vor deveni nesigure şi slabe, existând şi „pericolul” de a se prăbuşi cu totul şi de a duce la pierderea sinelui. Corpul-durere cere un feedback pe care nu îl primeşte. Nevoia de ceartă, de momente dramatice şi de conflict nu este satisfăcută.

Dar atenţie: unele persoane care sunt retrase, insensibile, cu care nu poţi comunica sau care sunt rupte de sentimentele lor pot fi convinse şi pot încerca să îi convingă şi pe alţii că sunt dezvoltate spiritual sau cel puţin că „nu este nimic în neregulă” cu ele şi că tot răul vine de la partener. Bărbaţii tind să facă acest lucru mai des decât femeile. Îşi pot privi perechea ca fiind iraţională sau emotivă. Dar, dacă vă puteţi simţi emoţiile, nu sunteţi departe de corpul interior radiant, aflat chiar în spatele lor. Dacă trăiţi preponderent la nivel mental, distanţa este mult mai mare şi trebuie să aduceţi conştiinţa în corpul emoţional înainte de a putea ajunge la corpul interior.

Dacă nu există o emanaţie de iubire şi bucurie, prezenţă completă şi deschidere către toate fiinţele, atunci nu v-aţi dezvoltat spiritual suficient de mult. Un alt indicator este felul în care o persoană se comportă în situaţii dificile, complicate sau atunci când lucrurile „merg prost”. Dacă „dezvoltarea voastra spirituală” este o autoamăgire mentală, atunci viaţa vă va pune curând în faţă un obstacol care va scoate la iveală inconştienţa voastra sub o formă oarecare — a fricii, furiei, a unei poziţii de apărare, a criticării, deprimării ş.a.m.d. Dacă aveţi o relaţie, multe probleme vor veni de la partener. De exemplu, o femeie poate fi pusă în dificultate de un partener indiferent sau apatic, cu care nu poate comunica şi care trăieşte aproape în întregime la nivel mental. Ea va fi afectată de incapacitatea lui de a o auzi, de a-i acorda atenţie şi spaţiu (libertatea de a fi ea însăşi), care se datorează lipsei lui de prezenţă.

Absenţa iubirii în relaţie, care de obicei este simţită mai acut de femeie decât de bărbat, va declanşa trezirea corpului-durere al femeii şi, prin intermediul lui, ea îşi va ataca partenerul — îl va învinovăţi, critica, îi va arăta că greşeşte ş.a.m.d. Lucru care, la rândul său, devine o dificultate pentru el. Pentru a se apăra de atacul corpului-durere al femeii, pe care îl consideră total nejustificat, el va deveni şi mai profund înrădăcinat în poziţiile sale mentale, pe măsură ce se justifică, se apără sau contraatacă şi mai mult. În final, acest lucru poate activa propriul său corp-durere. Când ambii parteneri au ajuns să fie astfel controlaţi, este atins un nivel de inconştienţă profundă, de violenţă emoţională, de atac şi contraatac sălbatic, care nu se va reduce până când ambele corpuri-durere nu şi-au făcut plinul cu energie, putând intra astfel în faza de somnolenţă. Până data viitoare.

Fiecare dificultate apărută aici este de fapt o şansă mascată de iluminare. În fiecare etapă de desfăşurare a procesului disfuncţional, este posibilă eliberarea de inconştient. De exemplu, ostilitatea femeii ar putea deveni pentru bărbat un semnal pentru a abandona nivelul de identificare cu mintea, pentru a se trezi în prezent — în loc să se identifice din ce în ce mai mult cu mintea, să devină din ce în ce mai conştient. În loc să „devină” corpul-durere, femeia ar putea deveni cunoscătorul care observă durerea emoţională în propria sa Fiinţă, accelerând astfel puterea Clipei de acum şi iniţiind transformarea durerii. Aceasta ar înlătura proiectarea compulsivă şi automată a durerii în exterior. Atunci ea ar putea să-şi comunice sentimentele partenerului. Desigur, nu există nicio garanţie că el ar asculta-o, dar astfel ar avea o mare şansă de a fi prezent şi de a sparge ciclul nesănătos de aplicare involuntară a tiparelor mentale inconştiente. Dacă femeia pierde această ocazie, bărbatul ar putea să-şi urmărească reacţia mental-emoţională faţă de durerea ei, defensivitatea care îl împiedică să reacţioneze. El ar putea atunci să privească trezirea propriului corp-durere şi astfel să-şi conştientizeze emoţiile. În acest mod, ar putea lua Fiinţă un spaţiu liber şi liniştit de conştiinţă pură — cunoscătorul, martorul tăcut, observatorul. Conştiinţa nu neagă durerea şi totuşi este cu mult deasupra ei. Ea îi permite durerii să existe şi totuşi o transformă în acelaşi timp. Ea acceptă totul şi transformă totul. Astfel, partenerei i-ar fi fost deschisă o uşă, prin care ea ar fi putut uşor să se alăture lui în acest spaţiu.

Dacă sunteţi în mod constant sau cel puţin predominant prezent în relaţia voastra, acest lucru va reprezenta cea mai mare dificultate pentru partener. El nu va fi capabil să vă tolereze prezenţa mult timp, atâta vreme cât rămâne inconştient. Dacă este pregătit, va intra pe uşa pe care aţi deschis-o pentru el şi vi se va alătura în această stare. Dacă nu este pregătit, vă veţi separa ca uleiul şi apa. Lumina este mult prea dureroasă pentru o persoană care doreşte să rămână în întuneric.

[Tangun]

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea!

1. Binele superior, dincolo de bine şi de rău;

Există vreo diferenţă între fericire şi pacea interioară?
Da. Fericirea depinde de condiţii percepute ca pozitive; pacea interioară, nu.

Putem atrage numai circumstanţe pozitive în viaţă? Dacă atitudinea şi gândirea noastră sunt mereu pozitive, am crea numai evenimente şi situaţii pozitive, nu-i aşa?

Nu. Ce este pozitiv şi ce este negativ? Aveţi o viziune de ansamblu? Au existat multe persoane pentru care limitările, eşecul, pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit cei mai mari profesori. Astfel au învăţat să renunţe la imaginile false despre sine şi la scopurile şi dorinţele superficiale, dictate de sinele fals. Au dobândit profunzime, smerenie şi compasiune. Au devenit mai reale.
Ori de câte ori vi se întâmplă un lucru negativ, există o lecţie profundă ascunsă în acel eveniment, deşi în momentul respectiv poate că nu o sesizaţi. Chiar şi o boală scurtă sau un accident vă pot arăta ce este real şi ce nu este real în viaţa voastra, ce contează şi ce nu contează în ultimă instanţă.

Dintr-o perspectivă superioară, condiţiile sunt întotdeauna pozitive. Ca să fiu mai precis: ele nu sunt nici pozitive, nici negative. Sunt ceea ce sunt. Şi când trăiţi acceptând complet starea de fapt — singurul mod sănătos de a trăi — nu mai există „bine” şi „rău” în viaţa voastra. Există numai un bine superior — în care este inclus şi „răul”. Totuşi, din perspectiva minţii există bine-rău, plăcere-neplăcere, iubire-ură. De aceea, se spune în Cartea Genezei că Adam şi Eva nu au mai avut voie să rămână în „rai” după ce au „mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului”.

Nu vă prefaceţi şi nu pretindeţi nimic. Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării. Iertarea prezentului este şi mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertaţi fiecare moment — îi permiteţi sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea voastra.

Nu uitaţi că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simţiţi moartea aproape, nu puteţi fi fericiti. Este imposibil. Dar puteţi fi împăcati. Poate că veţi plânge şi vă veţi simţi tristi, dar dacă aţi abandonat rezistenţele, în spatele tristeţii veţi simţi o linişte, un calm profund şi o prezenţă sacră. Aceasta este emanaţia Fiinţei, este pacea interioară, binele care nu are opus.

Deoarece mintea şi rezistenţa sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominaţia minţii şi astfel va reconectează cu Fiinţa. Ca urmare, motivaţiile obişnuite ale sinelui fals pentru a intra în acţiune — frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate — vor înceta să funcţioneze. O inteligenţă mult mai puternică decât mintea are acum controlul şi astfel, în acţiunile voastre, va pătrunde o altă calitate a conştiinţei.
„Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”.

Se pare că cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinţă înainte de a-şi abandona rezistenţele şi de a învăţa să accepte — înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conştiinţei Fiinţei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinţei în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor şi suferinţelor din lume este că ele îi vor forţa pe oameni să realizeze cine sunt dincolo de nume şi de formă. Astfel, ceea ce percepeti ca fiind rău din perspectiva voastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuşi, acest lucru nu devine adevărat pentru voi decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat şi din acest motiv rămâne rău.

Prin iertare, care în esenţă înseamnă recunoaşterea lipsei de realitate a trecutului şi acceptarea momentului prezent aşa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci şi în afară. Un spaţiu liniştit de prezenţă intensă apare atât în voi, cât şi în jurul vostru. Oricine şi orice intră în acest câmp al conştiinţei va fi afectat de ea, uneori vizibil şi imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior. Dizolvaţi dezacordurile, vindecaţi durerile, spulberaţi inconştienţa — fără să faceţi nimic — pur şi simplu existând şi păstrând frecvenţa prezenţei intense.

Cea mai mare parte a lucrurilor aşa-zis rele care se întâmplă în vieţile oamenilor sunt cauzate de inconştienţă. Ele se creează singure sau, mai bine-zis, sunt create de sinele fals. Mă refer la lucrurile „dramatice”. Când sunteţi total conştienti, în viaţa voastra nu se mai produc evenimente dramatice.

Cum funcţionează sinele fals şi cum creează el dramele;
Sinele fals este mintea nesupravegheată ce vă conduce viaţa atunci când nu sunteţi prezenti sub forma conştiinţei treze, ca martor tăcut. Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil, fără o legătură reală cu vreo altă Fiinţă, înconjurat de alte forme de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe nişte ameninţări potenţiale, fie încearcă să le folosească pentru atingerea scopurilor sale. Sinele celor religiosi este acest fals construit.Tiparele de bază ale acestui sine fals sunt făcute să îi abată frica profund înrădăcinată sau sentimentul de lipsă. Ele sunt rezistenţa, controlul, puterea, lăcomia, apărarea, atacul. O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente, însă cu toate acestea nu rezolvă niciodată niciuna dintre problemele sale, pur şi simplu pentru că problema este însuşi sinele fals.

Când sinele fals al unei persoane întâlneşte un alt sine fals, într-o relaţie personală sau în cadrul unei organizaţii sau instituţii religioase, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri „rele”: drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor, a luptelor pentru putere, a violenţei fizice sau emoţionale ş.a.m.d. Aici intră şi relele colective, ca războiul, genocidul şi exploatarea -— toate cauzate de inconştienţa acumulată. În plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistenţa continuă a sinelui fals, care generează restricţii şi blocaje în circulaţia energiei prin corp. Când vă reconectaţi cu Fiinţa şi nu mai sunteţi condusi de minte, încetaţi să mai creaţi toate acele lucruri. Nu mai creaţi şi nu mai participaţi la nicio dramă.

Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlneşte un alt sine fals, apar drame de un fel sau altul. Chiar dacă trăiţi complet singuri, tot vă veţi crea o dramă proprie. Când vă este milă de voi, începe drama. Când vă simţiţi vinovati sau anxiosi, este tot o dramă. Când lăsaţi trecutul sau viitorul să se suprapună prezentului, creaţi timp, timp psihologic — materialul din care se construiesc dramele. Ori de câte ori nu respectaţi momentul prezent, permiţându-i să existe aşa cum este, creaţi drame. De aceea crestinii, musulmanii si altii, isi traiesc propria drama inventata de sinele fals.

Cei mai mulţi dintre religiosi îşi iubesc drama vieţii lor. Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viaţa. Au investit în această poveste tot sentimentul identităţii lor. Chiar şi căutarea — de obicei fără succes — a unui răspuns, a unei soluţii sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea. Şi lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai mult este sfârşitul dramei proprii... Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire...

Când trăiţi într-o deplină acceptare a ceea ce este, aţi pus capăt dramelor în viaţa voastra o dată pentru totdeauna. Nimeni nu mai poate nici măcar să se certe cu voi, indiferent cât de tare se străduieşte. Nu vă puteţi certa cu o persoană care a devenit complet conştientă. O ceartă implică identificarea cu mintea şi o poziţie mentală, ca şi o rezistenţă şi o reacţie faţă de poziţia celuilalt. Rezultatul este că polarităţile opuse se energizează reciproc. Aceasta este mecanica inconştientului. Vă puteţi exprima părerea clar şi ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forţă de reacţie, niciun fel de apărare sau atac. Aşa că nu se va transforma într-o dramă. Când sunteţi deplin conştienti, încetaţi să mai fiţi în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul”. Aceasta se referă nu numai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, şi la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicţii între cererile şi aşteptările minţii voastre şi ceea ce este.

[Tangun]

2. Efemeritatea şi ciclurile vieţii

Totuşi, atâta timp cât vă aflaţi în dimensiunea fizică şi sunteţi legati de psihicul uman colectiv, durerea fizică — deşi rară — mai este încă posibilă. Ea nu trebuie confundată cu suferinţa, cu durerea mental-emoţională. Orice suferinţă este creată de sinele fals şi apare ca urmare a rezistenţei. De asemenea, atâta timp cât vă aflaţi în această dimensiune, mai sunteţi încă supusi naturii ei ciclice şi legii efemerităţii tuturor lucrurilor, dar nu mai percepeţi acest lucru ca „rău” — el există pur şi simplu.

Acceptând starea şi calitatea prezentă a tuturor lucrurilor, vi se dezvăluie o dimensiune mai profundă în spatele jocului contrariilor, ca o prezenţă durabilă, o linişte adâncă ce nu se schimbă, o bucurie fără nicio cauză, dincolo de bine şi de rău. Este bucuria Fiinţei, pacea lui Dumnezeu.
La nivelul formei, există naştere şi moarte, creaţie şi distrugere, creştere şi dispariţie a formelor aparent separate. Acest lucru se reflectă peste tot: în ciclul de viaţă al unei stele sau al unei planete, al unui corp fizic, al unui copac, al unei flori; în ridicarea şi prăbuşirea naţiunilor, a sistemelor politice, a religiilor, a civilizaţiilor; şi în inevitabilul ciclu câştig-pierdere din viaţa unei persoane.

Există cicluri ale succesului, când lucrurile se adună în jurul vostru şi prosperaţi, şi cicluri ale eşecului, când lucrurile se spulberă sau se dezintegrează şi trebuie să renunţaţi la ele pentru a lăsa să apară lucruri noi sau pentru a le permite transformărilor să se producă. Dacă vă agăţaţi de lucruri şi vă opuneţi în momentul respectiv înseamnă că refuzaţi să acceptaţi cursul vieţii şi veţi suferi.

Nu este adevărat că ciclul ascendent este bun şi cel descendent este rău, cu excepţia evaluărilor mentale. Creşterea este de obicei pozitivă, dar nimic nu poate creşte la infinit. Dacă această creştere, de orice fel, ar continua mereu, în final ar deveni monstruoasă şi distructivă. Distrugerea este necesară ca să poată avea loc o nouă creştere. Nu se poate una fără alta.
Ciclul descendent este absolut esenţial pentru realizarea spirituală. Trebuie să ai un eşec profund la un anumit nivel sau să trăieşti o pierdere sau o durere profundă ca să te simţi atras către dimensiunea spirituală. Sau poate că, la un moment dat, succesul însuşi a devenit gol şi lipsit de sens şi astfel s-a transformat în eşec. Eşecul se află ascuns în fiecare succes şi succesul în fiecare eşec. În această lume, adică la nivelul formei, toată lumea are „eşecuri” mai devreme sau mai târziu şi, desigur, fiecare realizare ajunge în ultimă instanţă un nimic. Toate formele sunt efemere.

Natura ciclică a universului este strâns legată de efemeritatea tuturor lucrurilor şi a situaţiilor.Atâta timp cât o stare este evaluată de mintea voastra ca fiind „bună”, indiferent dacă este vorba de o relaţie, o posesiune, "raiul" religiilor, un rol social, un loc sau corpul fizic, mintea se ataşează de ea şi se identifică cu ea. Vă face fericiti, vă face să aveţi un sentiment pozitiv faţă de propria persoană şi poate să devină o parte din voi sau din acela care credeţi că sunteţi. Dar nimic nu durează în această dimensiune. Lucrurile iau sfârşit, se transformă sau suferă o schimbare de polaritate: aceeaşi stare care ieri sau anul trecut era bună a devenit brusc sau treptat rea. Starea care vă făcea fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de azi devine consumismul fără sfârşit de mâine. Căsătoria şi luna de miere fericite devin divorţul nefericit sau coabitarea nefericită de mâine. Sau o anumită stare dispare, şi absenţa ei vă face nefericiti. Când o stare sau o situaţie de care mintea s-a ataşat şi cu care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu poate accepta acest lucru. Se va agăţa de starea care dispare şi se va opune schimbării. Este ca şi cum un membru ar fi smuls din corpul vostru. Atunci apare suferinta si durerea.

Fericirea înseamnă „suferinţă” sau „insatisfacţie”. Este inseparabilă de opusul ei. Adică fericirea şi nefericirea sunt, de fapt, una. Numai iluzia timpului le separă.
A privi lucrurile în acest fel nu înseamnă negativism. Înseamnă, pur şi simplu, recunoaşterea naturii lucrurilor, astfel încât să nu alergaţi după o iluzie tot restul vieţii. Nu înseamnă nici că nu ar trebui să apreciaţi lucrurile sau stările plăcute. Dar a încerca să obţineţi prin ele un lucru pe care acestea nu vi-l pot oferi — o identitate, un sentiment de permanenţă şi împlinire — este o reţetă sigură de frustrare şi suferinţă.

Lucrurile şi stările vă pot oferi plăcere, dar vă vor da şi durere. Lucrurile şi stările vă pot oferi plăcere, dar nu vă vor da bucurie. Nimic nu vă poate aduce bucurie. Bucuria nu are o cauză şi vine din interior, întocmai ca bucuria Fiinţei. Este o parte esenţială a stării interioare de pace, stare care a fost numită pacea lui Dumnezeu. Este starea voastra naturală, nu un lucru pentru care trebuie să vă străduiţi mult să-l obţineţi sau să-l realizaţi.

Mulţi oameni nu îşi dau seama niciodată că niciunul dintre lucrurile pe care le fac, le posedă sau le realizează nu le poate aduce „mântuirea”. Cei care observă acest fapt devin deseori plictisiţi de lume şi depresivi: dacă nimic nu le poate oferi o satisfacţie adevărată, pentru ce să te lupţi, ce rost mai au toate? Am vazut preoti care isi cantau slujba scarpinandu-se adesea in cap. Se pare ca si ei, au inceput sa vada iluzia si au devenit plictisiti de rolul pe care trebuie sa-l joace la nesfarsit, in mod inutil. Religia a ajuns sa se repete la nesfarsit ca o moara stricata, si o data cu trecerea timpului, povara psihologica care s-a adunat isi spune cuvantul : pasi batuti in loc pe drumul spre desavarsirea spirituala care este atingerea Fiintei eterne, infinitatea si profunzimea care nu se repeta. Constiinta ce va lua nastere in aceasta lume, va aduce prabusirea tuturor conceptelor religioase, inclusiv a crestinismului. Acest lucru va avea loc cat de curand iar procesul a inceput deja, multi oameni nu isi vor mai cauta identitatea in aceste concepte fixe. Un mare obstacol ii asteapta pe capii religiilor, preoti si alti avizi de statut social, care isi vor pierde "locurile de munca". Ei sunt personalitatile ce au ingropat fiinta.

A nu opune rezistenţă vieţii înseamnă a fi atins starea de graţie, de uşurinţă şi iluminare. Această stare nu mai depinde de anumite stări sau calităţi ale lucrurilor, bune sau rele. Pare aproape paradoxal, şi totuşi, atunci când dependenţa interioară de o anume formă a dispărut, condiţiile generale de viaţă, formele exterioare, tind să se amelioreze foarte mult. Lucrurile, oamenii sau condiţiile de care credeaţi că aveţi nevoie ca să fiţi fericit vă vin acum fără să fie nevoie să faceţi vreun efort şi sunteţi liberi să vă bucuraţi de ele şi să le apreciaţi — cât există. Toate aceste lucruri, desigur, vor dispărea, ciclurile vin şi se duc, dar, dacă dependenţa a dispărut, nu mai există frica de pierdere. Viaţa curge mai uşor.
Fericirea derivată dintr-o sursă secundară nu este niciodată prea profundă. Este numai o reflexie palidă a bucuriei Fiinţei, pacea vibrantă pe care o descoperiţi în interior atunci când vă abandonaţi pe sine. Fiinţa vă poartă dincolo de polarităţile opuse ale minţii şi vă eliberează de dependenţa de formă. Chiar dacă totul s-ar prăbuşi şi s-ar distruge în jurul vostru, tot aţi simţi un miez interior de pace profundă. Poate că nu veţi fi fericiti, dar veţi fi împăcati.