|
#41
|
||||
|
||||
Pentru mine, cuvantul arhim. Zaharia, ucenicul parintelui Sofronie Saharov (ucenic al Sf. Siluan Atonitul) a fost confirmarea ca ceea ce va spun eu pe aici in legatura cu trairea duhovniceasca in iubire este corect. Slava lui Dumnezeu pentru toate si nadejde intru mila Lui.
Am frica de Dumnezeu in fiecare cuvant pe care vi-l spun. Am asteptat o confirmare de la Domnul si iata ca a venit. Sufletul omului este foarte sensibil. Si cand este luptat de pacat este foarte sensibil. Adevarat cuvantul ca trebuie sa ne apropiem de el cu pasi usori, ca o adiere , sa nici nu il atingem. Astazi omul modern din societatea noastra are in inima virtuti din stramtoare nu din largime. Si asa cum sunt le dau celorlalti. Din stramtoare da celorlalti. Daca ar da din largime nimeni nu ar mai suferi. Acolo inauntru sunt pacate, care ocupa locul si il face stramt. intra si virtuti, dar subtire, cu substanta redusa, pentru ca acolo in inima este stramtoare. Sa va spun ceva. cand incepeti sa faceti largime, o sa va doara. inima va durea. Pacatul se agata cu radacini si cand prinzi de el sa il zmulgi , doare, ca sfasie locul pe unde ies radacinile. Dumnezeu apoi tamaduieste. Balsam pe suflet. Si cand crezi ca ai scapat de o radacina urata de pacat, te uiti si vezi ca mai are puiuti. E o lupta, dar nu trebuie cedat. astazi la liturghie mi-a venit un gand. Sfintii stiu ce spun. Au pasit inaintea noastra pe unde noi pasim. Ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost ei inaintea noastra sa ne spuna, pe aici trebuie sa pasiti? va dati seama cat de goi am fi fost? Am fi pasit pe cale necunoscuta, cate greseli am fi facut, de parca acum nu facem? Pricepeti adancul? Multumim Doamne pentru sfintii ce ni i-ai dat noua, sa ne fie calauza. ieri am citit sf. Ioan Gura de Aur. mi-a placut un cuvant din ce am citit ieri. Minunat cuvant din Gura de Aur. "Dumnezeu n-a dat ceva scris Apostolilor, ci in loc de scrieri le-a fagaduit ca le va da harul Duhului, zicand: "Acela va va aduce aminte de toate!" Ioan 14.26 Si ca sa cunosti ca era mai buna aceasta cale, asculta ce spune Dumnezeu prin profetul Ieremia: "Si voi face cu voi testament nou, dand Legile Mele in mintea lor si le voi scrie pe inimi si toti veti fi invatati de Dumnezeu. Ier.31,31.33 Pavel , de asemenea aratand superioritatea acestei cai, spunea ca a primit Legea nu pe table de piatra ci pe table de carne ale inimii. II Cor. Cu vremea insa oamenii s-au abatut de la drumul cel drept. unii din pricina invataturilor gresite, iar altii din pricina vietii si a purtarii lor, de aceea a fost nevoie sa fie insemnate iarasi in scris faptele si cuvintele lui Dumnezeu. Gandeste-te cat de rau am ajuns. Noi care eram datori sa vietuim atat de curat, incat sa nu mai fi avut nevoie de Sfintele Scripturi, ci in loc de hartie sa fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta si am ajuns sa avem nevoie de scrieri. Si, cu toate acestea, nici de acest de al doilea leac, de Sfintele Scripturi nu ne-am folosit cum trebuie." De fapt asta este viata crestina adevarata. Sa daruiesti inima ta lui Dumnezeu spre a scrie pe ea poruncile Lui.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#42
|
|||
|
|||
Citat:
Asa este. Dumnezeu este tot timpul cu noi si ne invata, cu dragoste, din dragostea Sa.
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor Amin. |
#43
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
'Fara Duhul Sfant, omul nu e decat lut si pacat.'(Sf Siluan Athonitul) 'Domnul stie ca suferi, dar iubirea Lui straluceste peste tine asa cum soarele straluceste peste lume. Nu te teme! E spre binele tau.'(Sf Siluan Athonitul) |
#44
|
||||
|
||||
Fragment din conferinta Arhim. Zaharia Essex Anglia
Atunci cand iubirea se exprima la nivel trupesc, ea nu este deloc iubire, ci doar o miscare a patimii din noi inspre o alta persoana. Cata vreme iubirea aceasta este starnita de patima desfatarii trupesti si a egoismului, ea ucide sufletul si il face pe om neputincios in relatia sa cu Dumnezeu si, prin urmare, si cu semenii sai. Si iarasi, cand in mintea si in sufletul nostru ne formam o imagine idealizata a iubirii, deoarece ea continua sa aiba ca temelie omul cel slab si patimas, cadem intr-o si mai mare inselare, care ne pustieste duhul si ne raneste sufletul, incat cu greu aflam vindecare.
In jurul nostru nu vedem decat tragedii si legaturi dezastruoase, insa gandim ca noi o vom scoate la capat mai bine. Din pacate nu ne dam seama de dimensiunile caderii si neputintei noastre. Asteptam de la semenii nostrii, luptati de aceleasi patimi ca si noi, o iubire desavarsita si puternica, lucru pe care noi insine nu suntem in stare sa-l oferim celorlalti, caci toti sutem prinsi in stramtoarea pacatului si apasati de povara lui. Inselarea noastra consta in aceea ca asteptam ca cei din jurul nostru, care sunt si ei fapturi neputincioase si cazute, sa satisfaca nevoia noastra innascuta de iubire, nevoie pe care numai Dumnezeu poate sa o implineasca cu adevarat. Este inselarea sa asteptam de la oameni ceea ce numai Dumnezeu poate sa ne dea. El este Cel ce a sadit inlauntrul nostru setea de iubire si numai El poate sa o potoleasca. Prin iubire Il vom cunoaste si prin iubire ne vom asemana Lui.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#45
|
||||
|
||||
Fragment din conferinta Arhim. Zaharia Essex Anglia
Cand sufla vanturile ispitelor lumii acesteia, chair si relatiile ideale, care par neinchipuit de frumoase si trainice, se destrama si in urma nu raman decat ruine, care nemangaiati se tanguie, neintelegand cum de s-a intamplat aceasta.
Insa chiar si iubirea omeneasca, asa slaba cum este ea, pastreaza ceva din caracterul jertfelnic al iubirii dumnezeiesti. Ea se daruieste pe sine pana la capat, traieste inlauntrul fiintei iubite, in jurul careia isi cladeste intreaga fericire, intreaga viata. Insa cand omul o tradeaza, atunci iubirea aceasta omeneasca se naruie si se pustieste. Nimic nu mai ramane din simtamintele frumoase si puternice de mai-nainte, iar rana este atat de adanca incat intreaga fiinta a omului se zguduie din temelii si se sfarama in bucati. Viata nu mai are sens. Si de cate ori oamenii, deznadajduind de viata lor si incercand sa scape de durere, nu cauta refugiul in sinucidere? Cand dragostea noastra omeneasca s-a prefacut in ruina si suntem cu totul zdrobiti, atunci se deschid inaintea noastra doua cai posibile. Fie sa ne intoarcem cu aceasta durere catre Dumnezeu, ca Dumnezeu sa intre in viata noastra si sa lucreze innoirea noastra, fie sa ramanem in inselarea nascocirilor noastre omenesti, trecand de la o tragedie si o pustiire a sufletului la alta, nadajduind ca la un moment dat vom afla perechea ideala. Si drama aceasta va continua pana in clipa in care vom intelege ca singuri nu putem razbi. In relatiile dintre noi avem nevoie de a treia Persoana. Asa cum preotii in timpul Sfintei Liturghii, atunci cand isi dau sarutarea pacii isi spun: “Hristos in mijlocul nostru!“, la fel trebuie sa fie si in viata noastra. In legatura noastra de iubire, Dumnezeu nu este intrusul, ci Cel ce o curateste si o desavrseste. El este Cel ce o apara si in marea si vesnica Lui iubire o intareste si o insufla. Tocmai de aceea cautam adapost in Biserica, unde harul lui Dumnezeu in Taina Cununiei, va sfinti legatura cuplului, asa incat barbatul si femeia sa se completeze unul pe altul cu darurile lor si sa impreuna-lucreze la desavarsirea lor, care se va vadi, nu numai in legatura lor de iubire din aceasta viata, ci si in Imparatia ce va sa vie. Domnul a zis: “Fara Mine nu puteti face nimic“. Daca vom fi incredintati ca a cauta o legatura ideala si desavarsita cu un om este o mare amagire, atunci vom intelege ca dorul nostru cel adanc si tainic dupa o iubire poate sa-si afle implinirea numai in Dumnezeu, Facatorul, Proniatorul si Mantuitorul nostru. Va incepe atunci, intre noi si Dumnezeu o aventura nesfarsit de creatoare si datatoare de viata. Cu cat se va intari mai mult legatura dragostei noastre cu Dumnezeu, cu atat va deveni mai curata si mai puternica si oricare dintre legaturile noastre cu semenii nostrii. Dragostea noastra va fi atunci una sanatoasa si ancorata in perspectiva singurei iubiri adevarate care este insusi Hristos. Numai atunci va avea ea valoare, pentru ca va fi libera, adica fara de pacat.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#46
|
|||
|
|||
Foarte adevarat ce spune acest arhimandrit! De unde ai luat fragmentul, unde se gaseste conferinta respectiva? Poti da link sau referinta cartii (titlu, etc), unde pot gasi?
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor Amin. |
#47
|
||||
|
||||
Citat:
Jos in pagina principala in stanga, veti avea video cu cele doua parti ale conferintei Arhim. Zaharia.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#48
|
||||
|
||||
Citat:
|
#49
|
|||
|
|||
Citat:
Eu tind să cred că sunt roade/ efecte, căci am încercat o perioadă să mă jertfesc pentru cineva (asta era în capul meu), însă efectele au fost dezastruoase, căci lipsea credința "sănătoasă" și, de asemenea, dragostea de mine. Prin urmare, vorbind despre jertfa de sine și despre sacrificii, ce se înțelege prin acestea: sacrificiile unei mame pentru creșterea copiilor, îngrijirea unor bolnavi, renunțarea la o dorință proprie în favoarea îndeplinirii dorinței altuia? Renunțarea la dorințele noastre lumești, pentru a-L căuta pe Dumnezeu? În starea de jertfă ne bucurăm sau suferim? |
#50
|
|||
|
|||
"... ne bucurăm sau suferim?"
Într-o seară am cunoscut o profesoară de filosofie. O femeie aproape de pensie, deși trăia de câțiva ani din pensie: era nebună, schizo paranoidă, după spusele ei și după cum ochisem și eu. Cerșea pe la căminele studențești, dormea pe bănci în Leu etc. Când aborda o problemă de filosofie era o încântare, o bucurie, o desfătare pentru căutătorii adevărului... Omul acela chiar se pricepea la filosofie! Era noapte și începuse să plouă. Se lăsa, tot mai simțit, frigul. Era frig, era umezeală. Seara frumoasă se preshimbase într-o noapte care se anunța câinoasă. Femeia, care venise lângă masa noastră (eram cu un prieten care locuia în Leu, la o bere și o dezbatere savantă a unei lucrări de doctorat...), începuse să se chircească tot mai mult, îi era foame și frig, tot mai frig. Eu am început să mă rușinez. Îmi ziceam în minte: uite, doi oameni tineri, dezbat aici savnt o lucrarea de doctorat, beau bere și râd de cele ale aventurii spiritului (doctoratul mergea bine, pluteam din greu în speculații înalte foarte...), fiecare va merge la iubita lui, mâine vom avea parte de noi delicii ale vieții tânărului intelectual român.... Iar femeia aceasta ce va face? Unde va dormi? Ce va mânca? Cui se va plânge că o doare aia sau ailaltă? Femeia se înnegrise de supărare și de frig, nu mai scotea un cuvânt, discuția noastră tărăgăna, era evident că ne gândeam și eu și prietenul meu la altceva, încă nemărturisit. Apoi am plecat, riscam să pierd metroul și era frig, ploua, era noapte, bani nu mai aveam de un taxi... Colegul meu i-a dat banii pe care îi mai avea. Urma să primească și el, poate, ceva bani din partea părinților sau să rabde, cu stoicism, până avea să primească pensia lui de nevăzător. Eu i-am dat, Dumnezeu să mă ierte că m-am lăsat ispitit să povestesc această situație (pentru lămurirea Annytei), haina mea, un hanorac mai groscior numai bun pentru seri umede și friguroase. M-am mulțumit cu tricoul și maieul. Eram tânăr... Femeia ne-a mulțumit și a plecat în fundul grădinii, la mesele mari de lemn, sub stejarii și arțarii de lângă stadionul de fotbal din Complexul Leu, să-și facă somnul ei, printre sacoșe... Când am ajuns la metrou am constatat că nu mai aveam bilet. Nici bani. Am rugat pe doamna de la filtru să mă lase să trec, explicîndu-i că stau în Titan și că nu mai am bani. Nu m-a lăsat, a venit și polițaiul și m-a grăbit să părăsesc zona... Aveam să merg pe jos, câteva ore, până acasă... Era foarte frig când am trecut pe lângă parcul Izvor, de-a lungul Dâmboviței... Îmi clănțăneau realmente dinții, îmi săreau din gură... Am mers, am mers, ca un automat, de nu îmi mai simțeam picioarele. Mergeau fără mine, nu mai simțeam nici un efort, parcă eram purtat pe străzi. Doar frigul nu-l puteam alunga, vântul și umezeala chinuitoare a ploii care mă pătrundea peste tot... Greu era, una din cele mai grele situații, mă temeam că fac un șoc hipotermic, frisonul parcă nu mai înceta. Am sesizat însă, foarte discret, că în mine licărea o lumină mică, o foarte ușoară licărire de mulțumire.... Aveam o stare de parcă un cântecel firav se juca înlăuntrul meu... O stare neasemuit de blândă, de liniștită și luminoasă petrecea undeva în mine iar eu îi simțeam prezența, mișcarea, legănarea, ființa... Nu știam ce este însă o primeam și îmi era bine. M-a însoțit tot drumul. Frig îmi era, obosit eram, nervos eram, mâhnit eram și totodată liniște și bucurie foarte discrete, ca un parfum abia ghicit. Da, este suferință atunci când renunți la ale tale. E furie uneori, e poate chiar un regret, o vreme. E ispitire de gânduri vane, de reproșuri și autoreproșuri. E lipsă, e chiar chin, undeva în ființa proprie, la oase, la miezul cald al ființei tale, așa cum o percepi, așa cum ești obișnuit să te percepi. Dar este și o surpriză frumoasă, despre care nu bănuiai nimic, o bucurie și o pace, o adâncă mulțumire care te încălzește. Îți e bine, foarte bine, iar mintea nu poate pricepe cum de suferi în lipsurile tale și totodată ești părtaș la o bucurie atât de frumoasă. Tainică e viața omului... Tainică, de neînțeles cu mintea, deseori... Slavă lui Dumnezeu pentru toate! P.S. Îmi pare rău că am făcut această mărturisire, lipsindu-mă de multe prin aceasta, în viitor... Însă îmi pare și bine, o licărire acolo... Last edited by cezar_ioan; 16.05.2013 at 13:17:47. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cunoaste-te pe tine insuti | florin.oltean75 | Generalitati | 12 | 10.01.2012 16:39:59 |
Daca nu lasi in rai pe aproapele pe tine nu te lasi in rai | spre_rasarit | Generalitati | 2 | 23.09.2011 10:04:30 |
Daca vrei sa omori pe aproapele, pe tine te omori | spre_rasarit | Generalitati | 6 | 21.09.2011 11:21:24 |
sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti | Eutifiev_EMI | Despre Sfanta Scriptura | 42 | 06.09.2011 00:21:53 |
RUGACIUNE PENTRU TINE INSUTI | icamilin | Rugaciuni | 1 | 07.05.2009 08:22:15 |
|