crestinismul "schizofrenogen"?

[dobrin7m]

De altfel cuvantul meu s-a vrut o completare a cuvantului lui Ioan Cezar si pentru asta am adus cuvantul Sf. Siluan gandind ca cel mai nimerit ca si completare este cuvantul unui sfant.

am ingrosat aceste cuvinte ale lui Ioan Cezar:
"Nu cunoaştem această experienţă a "controlului" din nici o sursă, fie ea din afara noastră sau din propria experienţă personală"
pentru ca cred totusi ca aici este o greseala. insa despre asta discut cu Ioan Cezar ca poate a vrut sa exprime altceva si nu am inteles, insa eu sunt de parere ca sursa de experienta a controlului nostru sunt propriile noastre pacate de care nu avem puterea inca sa scapam. de aceea am considerat ca impropriu sa spunem ca "nici o sursa".

Nu ma supar ca trebuie sa ma justific tie acum ca sa iti treaca suspiciunile. Doar suntem in post.

[dobrin7m]

Cand vom reusi sa vedem oamenii de langa noi mai buni decat noi si nu mai rai, atunci suntem pe cale de a scapa din robia pacatului.

[dobrin7m]

Pentru ca problema iertarii sa fie pe deplin incheiata intre noi (asta in ceea ce ma priveste pe mine) , in caz ca te-am suparat vreodata si am uitat sa imi cer iertare, te rog sa ma ierti.

[cezar_ioan]

Vă mulţumesc, în ordinea în care aţi postat, Cristian şi Mihaela, pentru că aţi îmbogăţit subiectul într-o direcţie sănătoasă, după opinia mea.
În cuvântul meu încercam să exprim convingerea personală că nu suntem controlaţi de Dumnezeu şi că suntem liberi să alegem.
Cristian, ai subliniat foarte frumos importanţa iertării, fără de care, precum şi eu am descoperit şi cred, nu putem avea relaţii bineplăcute Domnului şi nici bucuria că trăim. Poate că miezul alegerilor noastre tocmai acesta şi este: iertăm răul pe care l-am trăit şi mergem mai departe în iubire de Dumnezeu şi de aproapele SAU (varianta cea rea, sterilă şi aducătoare de moarte) ne cramponăm în urîciune. Tu ai subliniat că viaţa adevărată este depăşirea resentimentelor şi practicarea umilinţei iubitoare. Aşa cred şi eu, aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Mihaela, bine ai rostit ceea ce era doar implicit în textul meu.
În ce mă priveşte mă limitasem doar la a arăta credinţa mea că Domnul ne îngrijeşte din Libertate ca să fim mereu liberi. Relaţia noastră cu Dumnezeirea este o continuă experienţă a libertăţii, fără de care nu putem de fapt să trăim cu adevărat o viaţă şi o relaţie personală.
Cât despre sublinierea ta în legătură cu aservirea noastră faţă de păcate, cu slugărnicia noastră nedemnă faţă de cele rele şi de tot lucrul diavolesc, sunt întrutotul de acord. Aşa stau lucrurile, din nenorocire suntem fiecare păcătoşi în felul lui, vai nouă, şi cred că nici Cristian nu crede altceva, după cum ştii că a postat ca un bun creştin de sute de ori pe forum. Numai că el a subliniat o anumită idee (de importanţă fundamentală pentru post, pentru toată aşezarea sufletească în Marele Post) şi nu a dorit să abordeze exhaustiv subiectul. Iar aceasta, Mihaela, nu înseamnă că nu ar fi de acord cu ce ai spus tu, ci doar că nu îşi propusese să spună toate, lăsînd şi altuia să îmbogăţească subiectul. Cred că Cristian a ales doar un fir şi s-a străduit să îl prezinte frumos. Bine s-a aşezat şi firul tău lângă al lui, aşa mi s-a părut.

Una peste alta, cred că de fapt noi am adus 3 fire laolaltă în acelaşi buchet care îl laudă pe Domnul şi nu găsesc aşadar motive de mâhnire sau de ceartă. Dimpotrivă, cred că avem motiv de bucurie în virtutea împărtăşirii noastre ca fraţi în Hristos, aşa nedeplini şi pătaţi de păcatele noastre, cum suntem, însă hotărâţi să ducem laolaltă lupta cea bună îmbăiaţi de lacrimile nevăzute ale căinţei şi pocăinţei fiecăruia.

Hristos în mijlocul nostru! AMIN+

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de dobrin7m

Cand vom reusi sa vedem oamenii de langa noi mai buni decat noi si nu mai rai, atunci suntem pe cale de a scapa din robia pacatului.

"Cand vom reusi!..."
Ce sa faca bietul om, macar sa se apropie de acest sentiment? Ce usor este sa vorbim despre cum ar trebui sa fim, dar cat de mult ne trebuie sa reusim sa ajungem sa si traim vorbele noastre!... (Vorbesc la general, nicidecum sa blamez pe cineva). Chiar si aici, facem diferente fara sa vrem, instinctiv. De ce? Poate in esenta, un mesaj contine vorbe de duh care ar putea nimici uraciunea din noi... Si totusi, faptul ca acel mesaj este scris de cineva care ne sta ca o piarta in pantof, aproape ca nu-l citim, sau trecem cu totul superficial peste el, cautand parca acel "ceva" care sa dea satisfactie vanitatii noastre cum ca autorul mesajului nu e ce pare a fi, ci se preface, e un ratacit, un fatarnic si oricum noi suntem mai ostenitori si mai induhovniciti... Cati ani de rugaciune curata si de smerenie ne trebuie ca sa ajungem sa ne unim cu Dumnezeu si sa-i vedem pe toti cel putin la fel, daca nu mai buni, indiferent de aparente? Si daca totusi, Dumnezeu ne ingaduie sa ajungem pe aproape, cat de constienti suntem ca de fapt am ajuns o tinta majora in fata ispititorului care ne ia in serios si de-acum chiar va trebui sa facem fata multor incercari? Greu e sa te ridici, dar si mai greu este sa te mentii. Doar o clipa sa crezi ca poti face asta de unul singur si te rostogolesti in hau, de unde cine mai stie daca nu vei cadea intr-o deznadejde cumplita, sau mai rau, sa-ti impitresti inima ca si cum Dumnezeu nu stie sa te aprecieze la... justa ta valoare!...
In general, cam toti suntem predispusi sa judecam omul dupa slabiciuni sau pur si simplu ca asa vrem noi fara nici o explicatie. Printre altele, acest lucru este un mare handicap care sta impotriva mantuirii noastre. Pentru ca NU vom putea trece "dincolo" daca avem tendinta, nu neaparat "sa ridicam piatra", ci fie si numai de a nu-l iubi pe pacatos, urandu-i doar pacatul... Tare greu se ajunge la iubirea de semeni... Tare greu... Si e atat de bine cand ni se intampla ca noi, pacatosi asa cum suntem, sa ajungem in fata unui batran monah a carui har "curge" din tot ce-l inconjoara, si care, in loc sa te priveasca asa cum esti fata de el, un NIMIC, te invaluie cu atata dragoste ca parca ar vrea sa te imbratiseze si sa te sarute pe tine, cel plin de mizerii sufletesti... Si te primeste in chilia lui unde se roaga cu lacrimi zi si noapte, si parca simti cum si pamantul pe care calci este sfintit prin rugaciunile lui. Si-ti spune vorbe cu talc pe care le intelegi "din mers", realizand ca lui nu-i poti ascunde nimic, fiindca STIE TOT... Si... iti spune tie, "frate", si-ti vine pe de o parte sa intri in pamant de rusine fiindca stii ca nu meriti sa-ti spuna astfel, iar pe de alta, sa multumesti lui Dumnezeu ca e asa de bun cu tine!... Cum ai putea, dupa ce pleci de la un astfel de om sa mai poti judeca pe cineva? Cum poti sa mai crezi despre tine ca ai ceva in plus fata de absolut oricine din jurul tau? Ce inseamna "in plus"? Celalalt nu tot "in plus" are fata de tine? Nu ceea ce ai tu, ci ceea ce nu ai deloc... Nimeni pe lumea asta, nu face umbra pamantului degeaba. Cand se intampla lucrul acesta, vine "securea" nerodirii...
Astazi la biserica, printre altele, Parintele, (desi este destul de tanar, am ajuns sa cred de la o vreme ca Dumnezeu l-a inzestrat cu un har pe care multi preori ar trebui sa-l aiba) a tinut minunata lui predica si ca de obicei a venit in completare cu "ceva mai mult", din viata lui personala. Cu ceva ani in urma, pe cand slujea la o biserica din provincie, era in postul Sfintelor Pasti, intr-o joi, si luat cu responsabilitatile ajunsese pana spre seara sa nu puna nimic in gura si tare se mai bucura ca reusise nici macar sa nu se gandeasca la mancare. Ba parca si incoltea in el mandria ca a facut mare isprava, fiindca abia spre seara a ciugulit ceva... Dar in ziua urmatoare, care era vineri, a venit la spovedit un om la 92 de ani. Era trecut de amiaza, iar batranul voia sa se si impartaseasca, iar Parintele l-a intrebat daca a tinut post si daca si in acea zi nu gustase nimic, nici macar apa. Raspunsul batranului l-a facut sa se rusineze profund in sufletul lui, pentru ceea ce credea el ca realizase in ziua precedenta. "Parinte, eu am mancat miercuri dimineata, o bucata de paine si-am baut o cana de apa. De atunci n-am mai pus gura pe nimic!" Sfatul lui a fost: "Niciodata sa nu credem ca suntem mai buni si mai ostenitori decat altii! Intotdeuna undeva in preajma noastra, cineva e si mai vrednic de lauda, in fata lui Dumnezeu!"
Asa ca, fratilor, buna-pace va urez si un post cu totul binecuvantat!

[dobrin7m]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

"Cand vom reusi!..."
Ce sa faca bietul om, macar sa se apropie de acest sentiment? Ce usor este sa vorbim despre cum ar trebui sa fim, dar cat de mult ne trebuie sa reusim sa ajungem sa si traim vorbele noastre!... (Vorbesc la general, nicidecum sa blamez pe cineva). Chiar si aici, facem diferente fara sa vrem, instinctiv. De ce? Poate in esenta, un mesaj contine vorbe de duh care ar putea nimici uraciunea din noi... Si totusi, faptul ca acel mesaj este scris de cineva care ne sta ca o piarta in pantof, aproape ca nu-l citim, sau trecem cu totul superficial peste el, cautand parca acel "ceva" care sa dea satisfactie vanitatii noastre cum ca autorul mesajului nu e ce pare a fi, ci se preface, e un ratacit, un fatarnic si oricum noi suntem mai ostenitori si mai induhovniciti... Cati ani de rugaciune curata si de smerenie ne trebuie ca sa ajungem sa ne unim cu Dumnezeu si sa-i vedem pe toti cel putin la fel, daca nu mai buni, indiferent de aparente? Si daca totusi, Dumnezeu ne ingaduie sa ajungem pe aproape, cat de constienti suntem ca de fapt am ajuns o tinta majora in fata ispititorului care ne ia in serios si de-acum chiar va trebui sa facem fata multor incercari? Greu e sa te ridici, dar si mai greu este sa te mentii. Doar o clipa sa crezi ca poti face asta de unul singur si te rostogolesti in hau, de unde cine mai stie daca nu vei cadea intr-o deznadejde cumplita, sau mai rau, sa-ti impitresti inima ca si cum Dumnezeu nu stie sa te aprecieze la... justa ta valoare!...
In general, cam toti suntem predispusi sa judecam omul dupa slabiciuni sau pur si simplu ca asa vrem noi fara nici o explicatie. Printre altele, acest lucru este un mare handicap care sta impotriva mantuirii noastre. Pentru ca NU vom putea trece "dincolo" daca avem tendinta, nu neaparat "sa ridicam piatra", ci fie si numai de a nu-l iubi pe pacatos, urandu-i doar pacatul... Tare greu se ajunge la iubirea de semeni... Tare greu... Si e atat de bine cand ni se intampla ca noi, pacatosi asa cum suntem, sa ajungem in fata unui batran monah a carui har "curge" din tot ce-l inconjoara, si care, in loc sa te priveasca asa cum esti fata de el, un NIMIC, te invaluie cu atata dragoste ca parca ar vrea sa te imbratiseze si sa te sarute pe tine, cel plin de mizerii sufletesti... Si te primeste in chilia lui unde se roaga cu lacrimi zi si noapte, si parca simti cum si pamantul pe care calci este sfintit prin rugaciunile lui. Si-ti spune vorbe cu talc pe care le intelegi "din mers", realizand ca lui nu-i poti ascunde nimic, fiindca STIE TOT... Si... iti spune tie, "frate", si-ti vine pe de o parte sa intri in pamant de rusine fiindca stii ca nu meriti sa-ti spuna astfel, iar pe de alta, sa multumesti lui Dumnezeu ca e asa de bun cu tine!... Cum ai putea, dupa ce pleci de la un astfel de om sa mai poti judeca pe cineva? Cum poti sa mai crezi despre tine ca ai ceva in plus fata de absolut oricine din jurul tau? Ce inseamna "in plus"? Celalalt nu tot "in plus" are fata de tine? Nu ceea ce ai tu, ci ceea ce nu ai deloc... Nimeni pe lumea asta, nu face umbra pamantului degeaba. Cand se intampla lucrul acesta, vine "securea" nerodirii...
Astazi la biserica, printre altele, Parintele, (desi este destul de tanar, am ajuns sa cred de la o vreme ca Dumnezeu l-a inzestrat cu un har pe care multi preori ar trebui sa-l aiba) a tinut minunata lui predica si ca de obicei a venit in completare cu "ceva mai mult", din viata lui personala. Cu ceva ani in urma, pe cand slujea la o biserica din provincie, era in postul Sfintelor Pasti, intr-o joi, si luat cu responsabilitatile ajunsese pana spre seara sa nu puna nimic in gura si tare se mai bucura ca reusise nici macar sa nu se gandeasca la mancare. Ba parca si incoltea in el mandria ca a facut mare isprava, fiindca abia spre seara a ciugulit ceva... Dar in ziua urmatoare, care era vineri, a venit la spovedit un om la 92 de ani. Era trecut de amiaza, iar batranul voia sa se si impartaseasca, iar Parintele l-a intrebat daca a tinut post si daca si in acea zi nu gustase nimic, nici macar apa. Raspunsul batranului l-a facut sa se rusineze profund in sufletul lui, pentru ceea ce credea el ca realizase in ziua precedenta. "Parinte, eu am mancat miercuri dimineata, o bucata de paine si-am baut o cana de apa. De atunci n-am mai pus gura pe nimic!" Sfatul lui a fost: "Niciodata sa nu credem ca suntem mai buni si mai ostenitori decat altii! Intotdeuna undeva in preajma noastra, cineva e si mai vrednic de lauda, in fata lui Dumnezeu!"
Asa ca, fratilor, buna-pace va urez si un post cu totul binecuvantat!

De ieri cam acelasi cuget si gand pe care l-ati expus aici ma framanta. Intru-cat suntem cum suntem, ma gandesc ca singura solutie este sa lasam deoparte orice parere de sine si orice catalogare a aproapelui. Si aceasta este un lucru foarte greu atata timp cat tindem sa ne minimalizam propriile noastre pacate si sa umflam cat se poate de mult pacatele celorlalti. Greseala vine si din comparatie: totul comparam, noi fata de altii si altii fata de noi. Bine ar fi daca am reusi sa ne comparam doar cu sfintii si niciodata cu semenii de langa noi adica cum suntem noi fata de cum au fost sfintii si niciodata cum suntem noi fata de cum sunt cei de langa noi.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de dobrin7m

Bine ar fi daca am reusi sa ne comparam doar cu sfintii si niciodata cu semenii de langa noi adica cum suntem noi fata de cum au fost sfintii si niciodata cum suntem noi fata de cum sunt cei de langa noi.

A compara, inseamna "a sti". Pentru sfinti n-avem nevoie de alte dovezi ca sa intelegem unde ne situam fata de ei. Problema se pune cand facem greseala de a ne compara cu cei de langa noi, ca si cum... am sti cum ii vede Dumnezeu pe ei. Eu cred ca aici este capcana in care cadem cu totii. Aceasta comparatie partinitoare fata de cel de langa noi. De ce? Intram intr-un magazin sau intr-o institutie publica, iar imaginea noastra lasa de dorit in comparatie cu a altora; poate din cauza hainelor mai modeste, poate fiindca "look"-ul nu e chiar unul "cool". Si in timp ce unul primeste totala bunavointa, celalalt este privit cu ostilitate si servit ca pe o mare pacoste... Dar oare Dumnezeu ne trateaza preferential? Daca s-ar scarbi de noi, asa cum ar trebui, si dupa propriile noastre metode pe care le aplicam cu cei din jur pe care nu-i cunoastem, ce s-ar alege de noi? Cata rabdare ii trebuie lui Dumnezeu si cate lectii ne trimite sa ne indrepte, in timp ce noi suntem orbi si surzi fiindca ne facem ca nu vedem si ca nu auzim mesajele Lui? De fiecare data zicem ca e vorba de altii si ca noi suntem OK, sau pe-aproape, dar atat timp cat facem diferente, nu e deloc OK si ca mai avem mult de lucrat cu sufletul si cu mandria noastra!

[dobrin7m]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

A compara, inseamna "a sti". Pentru sfinti n-avem nevoie de alte dovezi ca sa intelegem unde ne situam fata de ei. Problema se pune cand facem greseala de a ne compara cu cei de langa noi, ca si cum... am sti cum ii vede Dumnezeu pe ei. Eu cred ca aici este capcana in care cadem cu totii. Aceasta comparatie partinitoare fata de cel de langa noi. De ce? Intram intr-un magazin sau intr-o institutie publica, iar imaginea noastra lasa de dorit in comparatie cu a altora; poate din cauza hainelor mai modeste, poate fiindca "look"-ul nu e chiar unul "cool". Si in timp ce unul primeste totala bunavointa, celalalt este privit cu ostilitate si servit ca pe o mare pacoste... Dar oare Dumnezeu ne trateaza preferential? Daca s-ar scarbi de noi, asa cum ar trebui, si dupa propriile noastre metode pe care le aplicam cu cei din jur pe care nu-i cunoastem, ce s-ar alege de noi? Cata rabdare ii trebuie lui Dumnezeu si cate lectii ne trimite sa ne indrepte, in timp ce noi suntem orbi si surzi fiindca ne facem ca nu vedem si ca nu auzim mesajele Lui? De fiecare data zicem ca e vorba de altii si ca noi suntem OK, sau pe-aproape, dar atat timp cat facem diferente, nu e deloc OK si ca mai avem mult de lucrat cu sufletul si cu mandria noastra!

Asa este. Mai mereu credem ca Dumnezeu ii vede pe ceilalti asa cum ii vedem noi.


http://www.youtube.com/watch?v=o61BwWM5V3U

Tudor Gheorghe

[dobrin7m]

http://www.youtube.com/watch?v=3e9sK1tQBd4

Bucurati-va de viata, bucurati-va de lume
Bucurati-va de viata, bucuratu-va de pace
Bucurati-va de viata, bucurati-va de toate.

Tudor Gheorghe

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de dobrin7m

Asa este. Mai mereu credem ca Dumnezeu ii vede pe ceilalti asa cum ii vedem noi.


http://www.youtube.com/watch?v=o61BwWM5V3U

Tudor Gheorghe

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Multumim pentru link. Profund si sugestiv. Cu cine ne razboim? Cine sunt invingatorii? Cine sunt invinsii? Incotro ne indreptam?