Profetii despre romania

[IonelS]

Da, cumplite vremuri. De exemplu, ultimul război, de ce s-a dezlănţuit? Iată: Hitler, războinicul popor german, refacerea Europei şi a lumii. Comuniştii mai adaugă la aceasta imperialismul şi lupta pentru colonii. Şi încă multe altele, numai că nu aceasta contează. Este, mai curând, vorba despre posibili¬tatea de a centraliza puterea, puterea asupra întregii lumi. Orice copac se cunoaşte după rod; orice ţi-ar spune vânzătorul de puieţi de la piaţă, vei afla şi vei preţui totul abia atunci când, în sfârşit, vei culege rodul. Dar care sunt roadele războiului? Milioane de ortodocşi omorâţi şi schilodiţi, atât în Rusia, cât şi în Balcani. Principalul bastion al Ortodoxiei la sud-vest, Serbia, a ajuns în mâinile croaţilor, a catolicilor - Iosif Broz Tito e croat şi Croaţia devine cea mai dezvoltată republică. Regiunile ortodoxe ale Iugoslaviei nu sunt doar în uitare, ci Kosovo se populează intens cu musulmani, precum astăzi Rusia şi Moscova. Alt bilanţ e Israelul. Propaganda a fost astfel organizată ca să se creadă că principalele victime ale războiului au fost evreii şi nicidecum slavii sau, să zicem, francezii. Revenind la Balcani, pentru Tito au luptat sârbii, croaţii au fost cu nemţii, iar, în fine, au câştigat croaţii. Aşa şi evreii. Întâi de toate, pe cine au nimicit nemţii? Cea mai mare parte au fost evreii pe jumătate, fie botezaţi, fie toleranţi în privinţa altor religii, nu iudeii, şi, cu atât mai mult, nici unul dintre capii sionismului n-a nimerit în temniţele lui Hitler, ei au reuşit să plece, pentru că ştiau dinainte cele ce se vor întâmpla. Dar persecuţiile, într-un fel anume tratând cele întâmplate, au avut ca rezultat crearea statului Israel. Pământ li s-a dat - puţin de tot, dar, cum se zice pe la noi, pune-i şi la masă. Au luat pământul ăsta cu hapca de la arabi. Şi, iarăşi, arabii sunt terorişti, iar evreii - nu!
Al treilea considerent ţine de Europa. Ce altceva ar fi silit-o să se unească dacă nu un război global? Şi, iată, acum o putem considera o ţară unică, din Turcia până în Norvegia. Totul va fi comun - Guvernul, banii, legile. Totul este pus de acord cu America, astfel încât, în cazul unei uniuni comune, să nu apară probleme. Care dintre aceste considerente e cel mai important pentru satanişti? Nu putem şti. Gândesc şi am văzut că acestea sunt treptele uneia şi aceleiaşi scări ce duc în împărăţia lui antihrist. La venirea lui aici, totul deja e pregătit, centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu numărul său şi cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui despre lume. Cu această cartelă se va putea controla orice mişcare a omului şi pe pământ, şi sub pământ, şi sub apă. Totul va fi.
Desigur, el va vrea ca lumea să i se închine de bunăvoie, aşa cum L-a primit pe Hristos. Dar aceasta va fi voia liberă a animalului dus spre tăiere. De mers, merge el singur, numai că în jur stau ciobanii cu bicele. Omenirea e deja în capcană, chiar dacă a mai rămas o bucăţică de caşcaval, fapt despre care a şi spus Mântuitorul, că greu se va mai găsi un suflet credincios.
Noi deja am acceptat condiţiile acestei lumi. Oamenii nu pur şi simplu au fost de acord, ci singuri îşi zidesc sistemul dependenţei de lume şi, dacă ai intrat în horă, trebuie să joci până la capăt, iar în cazul de faţă, până la Judecata de Apoi. Asemenea grozăvenii ţi-am povestit, de nici nu ştiu. Cel mai înfricoşător, însă, e faptul că a auzi nu înseamnă a si vedea, iar la vedere toate sunt mai groaznice şi mai mârşave. Şi-apoi nu trebuie spus totul, ca nu cumva imaginile viitorului să umple de mâhnire prezentul. Da, se pare că cel mai real fapt existent în lumea aceasta e moartea. Numai că în realitatea aceasta nu vrea nimeni să creadă şi, mai exact, să măsoare realitatea morţii cu iluzia vieţii omeneşti. Iluzia nu în sens de minciună, la Dumnezeu nu există minciună, Dumnezeu este Adevărul. Înşelarea vieţii constă în grabnica ei trecere şi în atitudinea pe care o are omul faţă de ea, ori, cum se mai zice, cauza tuturor nenorocirilor se află în noi înşine. Omul se uită la trecerea vieţii ca la o veşnicie, uitând de realitatea morţii. Vorbeşte-i cuiva despre moarte, mai ales despre propria sa moarte, şi ţi-l vei face duşman. Dar ce, parcă el va trăi veşnic, sau eu, sau oricare altul? Noi, pur şi simplu, ne străduim să nu ne gândim la moarte şi să fugim de ea după metoda struţului - ţi-ai vârât capul în nisip şi-ţi pare că nu mai există niciun pericol! Dar aminteşte-ţi câţi sfinţi au trăit cu sicriul în chiliile lor. De ce? Pentru amintirea morţii, despre care Sfânta Tradiţie spune că e zălogul mântuirii! Ce oameni au fost, adevăraţi oameni, fii ai lui Dumnezeu, dar aveau mereu înainte o amintire a morţii - sicriul!
Şi pentru ei, dar şi pentru noi, păcătoşii, oamenii vremurilor de pe urmă, pentru că tare ne mai atrage o viaţă veşnică pe pământ, aşa ne-am mai învăţat să ne amăgim, încât ni se pare că iată-iată, încă puţin, şi vom căpăta elixirul tinereţii veşnice. Cum i se leagă măgarului un morcov în faţa ochilor, ca să alerge după dânsul tot drumul şi să nu-l supere pe stăpân cu opririle, tot aşa satan momeşte omenirea cu morcovul vieţii veşnice şi păcătoase pe pământ. Adică, ce să te mai nevoieşti cu lucrările duhului, cu rugăciunea şi postul, sau, mai ales, cu iubirea aproapelui, tu ori crezi că după coşciug e numai pământul rece în care ai să putrezeşti şi tu, şi sicriul se va face putregai, sau în aceea că există deja diferite modalităţi de întinerire, de prelungire a vieţii, de prevenire a bătrâneţii, tot ce vreţi. Ei, dar dacă sunteţi prea neîncrezători, iar de trăit, vreţi să trăiţi, vă îngheţăm! Când vă vom dezgheţa, atunci totul va fi deja descoperit şi veţi trăi veşnic. Aiureli de om nebun, dar cred, săracii, cred. Da, pe pământ poţi sa te uneşti cu veşnicia şi cu ochii tăi să te convingi de realitatea veşniciei, dar nu de mirajul satanic. Apostolul Pavel, Sfântul Serafim de Sarov şi câţi alţii s-au învrednicit să vadă frumuseţile grădinilor raiului! Tot aşa precum un şi mai mare număr de rugători au fost luminaţi de lumina necreată a Taborului. Dar însăşi înfăţişarea oamenilor lui Dumnezeu şi a oamenilor lui satan nu e un zălog al realităţii?

[IonelS]

Cum, deci, să ne mântuim în această vreme de pieire? Au spus nişte teoreticieni cum că nu se poate omul mântui; dacă va vrea Dumnezeu, îl va mântui, dacă nu, e imposibil. Şi toate acestea independent de nevoinţele omului. Calvinism, nu altceva, dar principalul e că nici să tinzi spre mântuire nu are sens, de vreme ce nu te poţi mântui. Păcătuieşte, frate al meu, cât îţi pofteşte sufletul - vei fi pe plac sau nu, nu depinde de tine. Numai că nu, tocmai că nu este deloc aşa. Da, fără ajutorul lui Dumnezeu, nimeni nu se poate mântui. Însuşi Mântuitorul le-a spus aceasta ucenicilor, ce să ne mai frământăm zadarnic minţile. Dar ajutorul Domnului se adaugă la râvna omului, la munca şi la străduinţele lui. Cum marele ierarh Ioan Gură de Aur spunea că tu trebuie să aduci tot ce e al tău, iar ce nu ajunge, va împlini Dumnezeu! Şi pentru că râvnă nu este, ne mântuim cu necazuri şi boli. Cumpătare trebuie, cumpătare în toate.
Boala boarfelor, consumismul, iată povara satanică ce stăruie asupra oamenilor. Toate sunt puse în slujba agoniselii şi nu mai au capăt. Am început povestirea mea cu prima viziune, cum se prăbuşeau oamenii în iad, ce-i trăgea pe ei încolo. Ce înseamnă aceasta? Că nu trebuie să ai nici maşină, nici casă, nici mobilă? Cu vreo doi ani în urmă, au venit la mine, pentru rugăciuni, două familii de ruşi care au fugit din Georgia. M-a uimit evadarea lor, felul cum s-au petrecut toate. Era deja imposibil de plecat. Toţi cei care voiau s-o facă legal, adică să respecte toate formalităţile, ca să aibă posibilitatea să-şi ia cu ei tot ce-au agonisit, maşini şi ce mai aveau de preţ, fie la hotarul ţării, fie în drum spre el, au fost jefuiţi şi supuşi violenţelor, iar în unele cazuri - omorâţi. Vizitatorii mei au judecat cu înţelepciune: „Domnul a dat, Domnul a luat, noi să supravieţuim, celelalte ni se vor adăuga“. Aşa cum erau îmbrăcaţi s-au urcat în maşini, şi-au luat doar haine călduroase în portbagaj şi au fugit. Dumnezeu, cu purtarea Lui de grijă, le-a dat atunci şi locuinţe, şi maşinile şi le-au legalizat, aşa a fost să fie. Iată, aşa stau lucrurile cu ataşamentul faţă de obiecte. Unul le salvează fără a se mai gândi la propria siguranţă, cum altfel, doar toată viaţa a muncit pentru ele. Pentru altul, ele sunt nişte mijloace, nu un scop în sine. De aceea, un asemenea om cu o asemenea atitudine faţă de lucruri nu se va orienta niciodată la ceea ce se cheamă „demnitate”. Să-mi fie comod, şi-atât. Iată o mentalitate potrivită, mai ales pentru vremurile noastre.
Nu trebuie să adunaţi lucruri a căror însemnătate nu vă e clară sau de care vă puteţi lipsi. Vi le procuraţi doar pentru că toţi le au. Nu e bine aşa. Mulţumiţi-vă cu ceea ce e absolut necesar, nu foarte scump, ci simplu şi trainic. Aceasta se referă îndeosebi la haine şi la hainele călduroase, de iarnă. Principiul este acesta - să fie trainice, din fibre naturale şi să ţină cald. LIPSA DE TIMP SI DE COMUNICARE. PERICOLUL TELEVIZORULUI. PREGATIREA PENTRU PRIMIREA LUI ANTIHRIST.

Foarte atenţi trebuie să fim cu aparatele electronice. Acestea, din aşa-zişi prieteni, într-o clipă se pot transforma în duşmani nemiloşi; orice receptor este în acelaşi timp şi un emiţător. Nu o singură dată am discutat despre aceasta cu oameni competenţi. Aceasta priveşte îndeosebi televizorul. Această „minune” a civilizaţiei iscă mari bătălii în jurul său. E vorba, cred, nu atât de televizor, cât de întrebuinţarea lui. Pe de o parte, oamenii timpului nostru au un surplus de comunicare cu oamenii, iar pe de altă parte, oricât ar părea de straniu, simt lipsa comunicării. Şi iată din ce cauză: comunicarea, ca, de altfel, tot ce face omul zilelor noastre, se produce în fugă. Comunicare; are loc fie la serviciu, fie pe drum, când omul e în¬tr-o dispoziţie nu tocmai paşnică - e neliniştit, obosit. Lipseşte atmosfera necesară pentru o comunicare liniştită. Omul zilelor noastre are o cantitate imensă de timp în plus; nu greşesc, pentru că „liber” înseamnă „în plus”. Şi aşa în toate: în ceea ce ţine de hrană, de haine, de locuinţă. Peste tot, ceea ce este în plus este dăunător pentru suflet. Dar cel mai mare pericol constă în timpul de prisos, pentru că însăşi apariţia timpului liber este o mărturie a lipsei vieţii duhovniceşti şi a unui mare răsfăţ în viaţa de zi cu zi. In contul a ce apare timpul liber? În contul lucrului? Nu, orice altceva, numai nu lucrul va rămâne pe ultimul loc. Despre oamenii decăzuţi, desigur, nu vreau să vorbesc, despre alcoolici şi narcomani. Tema aceasta, chiar dacă se înrudeşte cu a noastră, e totuşi diferită de ea. Deci, pentru omul societăţii contemporane, lucrul se află pe primul loc. Mai mult decât atât, chiar şi credincioşii, primăvara, se ocupă de lucrările pământului şi în zilele de duminică şi în săptămâna Patimilor şi în săptămâna Luminată; se produce un fel de nivelare, un fel de mitocănie generală. înseamnă că nu e timp de pierdut. Mai mult decât atât, toţi, literalmente, suferă din cauza lipsei de timp. Dar, totuşi, acest timp liber există şi încă e foarte mult, însă de unde se ia? Acesta e timpul care trebuie folosit pentru lucrările duhovniceşti - fie rugăciune, fie lecturi duhovniceşti - şi pentru comunicarea duhovnicească, folositoare pentru suflet. Numai că timpul acesta se foloseşte numai pentru distracţii. Aşa l-a învăţat satana pe om să-şi organizeze viaţa, ca din ea să lipsească cu desăvârşire timpul de liniştire, de cugetare asupra celor ce s-au întâmplat peste zi, pe parcursul săptămânii, a lunii. Toate acestea sunt înlocuite de distracţii. Iar în acest sistem de distracţii televizorul îşi are locul său de onoare, privilegiat. Cea mai mare parte a timpului liber el o „înghite”, acest idol al civilizaţiei contemporane. Iar eu aş zice că e un tiran înfricoşător şi un despot care ţine sub dominaţia sa cea mai mare parte a omenirii, aflată într-o robie nemaivăzută, pentru că robii îşi simt situaţia înjositoare în care au nimerit, căci au ajuns la aceasta fiind forţaţi. Iar aceasta e o robie benevolă şi, la prima vedere, chiar plăcută. Şi doar roadele amare ale desacralizării, ale cruzimii şi desfrâului dovedesc că şi în acest caz, ca în orice altă robie, de câştigat are doar stăpânul. Iar coarnele stăpânului se iţesc de după ecran. De aceea, în acest sistem de pregătire a oamenilor pentru venirea lui antihrist, televizorului îi este destinat rolul nu doar de mâncător al timpului liber - rolul său distructiv e mult mai mare. Se uită omul la ştiri, chiar şi ortodoxul, şi i se pare că lucrul acesta e necesar şi util sau, în orice caz, nedăunător. Numai ca propriu-zis ştirile ocupă puţin loc, iar restul e ocupat de analiza celor întâmplate, adică o anumită viziune asupra lucrurilor, care trebuie să i se inducă consumatorului tele-produsului. Numele celor ce comandă aceste opinii, a celor ce comandă informaţia servită, nici nu trebuie numite - şi aşa este clar. De aceea, sub acţiunea programelor TV, omul îşi pierde capacitatea de a gândi independent şi de a recepta maxim conştient evenimentele ce au loc şi, în sfârşit, să-şi creeze propria concepţie despre lume.
Începusem a vorbi despre carenţele actualei comunicări dintre oameni. Rădăcinile acestor slăbiciuni sunt de căutat în lipsa unei gândiri individuale şi a deprinderii de a medita asupra celor ce se întâmplă, în corelaţie cu modul propriu de a vedea lumea. Aceasta nu e nicidecum o îndreptăţire pentru căutările „individului” actual, nu. Am mai spus că în bucătăria mamei întotdeauna se afla cineva. Seara, după cină, se punea un samovar enorm şi, împreună cu toţi cei care rămâneau peste noapte, ne aşezam să bem ceai. Începeau discuţiile. Cât de interesant era! Câte aveam de învăţat din povestirile acelor oameni simpli. Tata ironiza pe seama plăcerii noastre de a ne petrece serile la bucătărie, considerând că un om instruit nu are ce învăţa de la nişte oameni cu puţină ştiinţă de carte. Dar, petrecând câteva seri cu noi, şi-a schimbat părerea. Oamenii care veneau la noi erau cu toţii ortodocşi şi cunoşteau lumea nu din comunicatele crainicilor de televiziune.

[IonelS]

Ei povesteau despre evenimente, fapte din viaţă, la care fuseseră martori ei înşişi sau despre care auziseră din gura oamenilor care au fost de faţă. În toate acele întâmplări căutam partea moralizatoare, ceea ce s-a întâmplat şi ca acţiune a Providenţei Divine, şi ca manifestare a liberei voinţe a omului. În acele judecăţi se manifesta varietatea gândurilor omeneşti, diferenţele în concepţiile despre lume. Oamenii, pe atunci, ştiau nu doar să vorbească, ci şi să asculte şi, în general, le plăcea mai mult să asculte decât să vorbească. Cu toate că, am să mă repet, toţi cei prezenţi aveau ceva de povestit. Am să mă îndepărtez de subiect, dar este interesant faptul că aceşti oameni simpli, cu toată aparenta bunăstare din imperiu, încă de pe atunci vedeau că se apropie dezastrul. Şi aceasta nu doar ca o urmare a comunicării lor cu stareţii de la Optina şi de la Kiev şi a ascultării predicilor dreptului Ioan din Kronstadt, ci şi ca urmare a deprinderii de a observa cele ce se întâmplă şi a trage concluzii nu reieşind din abundenţa materială a celor din jur, ci în baza păstrării duhovniciei în societate. Împuţinarea credinţei îi ducea pe aceşti oameni cu gândul că se apropie o nenorocire de neocolit. Mă voi întoarce la această comunicare „de bucătărie”, dar acum vreau să vorbesc despre viaţa noastră. Da, comunicarea actuală, la nivelul aceleia de atunci, e imposibilă. Chiar şi atunci când oamenii se adună împreună la o masă, îi deosebeşte, întâi de toate, atitudinea lor faţă de credinţă. Cum a spus înţeleptul David: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” Însăşi negarea existenţei lui Dumnezeu e şi nebunie, şi un drum sigur către nebunie. Şi aceasta nu e nebunia acelor păgâni pe care îi luminau Apostolii şi Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale creştinătăţii. Despre păgânii de astăzi, Apostolul a spus că „nu vor primi învăţătura sănătoasă, dar după poftele lor îşi vor alege învăţători care le vor mângâia auzul, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi vor crede basmelor”. Ce fel de comunicare poate avea loc în asemenea condiţii?! Oamenilor le place să vorbească, dar nu să asculte, să dea învăţături, dar nu să înveţe. Ce-i adună pe toţi la aceeaşi masă? Băuturile ameţitoare, mâncarea abundentă, adică ceea ce se află pe masă şi nu cei adunaţi în jurul mesei. Nimic folositor pentru suflet nu se poate ivi în acest mediu, pentru că despre Dumnezeu, după cum ne învaţă sfinţii, nu se vorbeşte cu burta plină, iar cu capul ameţit - cu atât mai puţin! Şi încă un mare rău ce vine de la televizor şi, din păcate, nu ultimul. Acest rău constă în subminarea autorităţii Bisericii. Subminarea sistematică şi diabolic-vicleană e în toate: în batjoco¬rirea clerului, a obiceiurilor ortodoxe, în contrapunerea creştinis¬mului cu ocultismul, cu păgânismul, cu toate. Totul e îmbibat cu ură faţă de Adevăr. Nu va trece încă mult timp şi producătorii de televiziune vor începe să-şi bată joc pe faţă de Hristos, de sfinţi. De o ură mare vor fi pătrunse emisiunile despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, totul va fi plin cu otrava răutăţii infernale. Abia acoperit cu vălul umorului, al comediei, „iadul atotrâzător” va duce lucrarea de luare în derâdere a tot ce este dumnezeiesc, duhovnicesc la bun sfârşit. Iar sfârşitul va fi acela că va apărea acela care va încerca să ia locul lui Dumnezeu. Şi va intra în acelaşi moment în toate casele. Cum, cum poate intra un om dintr-odată în toate casele? Noi spunem că aceasta e una dintre calităţile lui Dumnezeu - omniprezenţa, căci îngerii se deplasează în spaţiu şi există în timp. Iar Biserica învaţă că antihristul va intra dintr-odată în toate casele şi aici parcă am avea de-a face cu o contradicţie.
Dar nu, Biserica, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca este vasul adevărului, al adevărului Divin. Ca să mimeze omni¬prezenţa, antihristul va intra în toate casele în acelaşi timp cu ajutorul televizorului. Fiecare om îl va primi în locuinţa sa şi-l va primi de bunăvoie! Şi-l va primi, îl va primi, pentru că a vrut să fie pregătit de aceasta şi s-a pregătit cum trebuie, pentru că n-a acceptat învăţătura Păstorului cel Bun de a fugi în pustie, nu îi e pe plac - se plictiseşte de uscăciune, şi mai ales încă în pustie!

[IonelS]

CUM VA FI PRIMIT ANTIHRIST SI CUM VA FI SFARSITUL. CAUZA NENOROCIRILOR. INDRACIREA OAMENILOR SI CHINURILE ULTIMILOR CRESTINI
(…) Eh, raţiunea aceasta! Unii taie cu cuţitul pâine, iar altul îi ia cu el omului viaţa. Iar raţiunea, raţiunea e un lucru alunecos, nu există ticăloşie şi mârşăvie pe care raţiunea să nu le poată justifica, să nu găsească cauza din care toate acestea n-ar trebui făcute. Aşa va găsi o scuză şi pentru numerele personale şi pentru paşapoarte şi pentru … 666! Că doar nu pe cadavre vor fi puse numerele astea şi nici nu vor adormi simţurile oamenilor, nu, nicidecum. Toţi, toţi vor înţelege, dar raţiunea va găsi justificări, numaidecât va găsi, iar omul, pregătit deja în forul său interior să trădeze, se va autolinişti cu argumentele raţiunii. Amar îmi este mie, unui bătrân de o sută de ani, să spun aceasta, dar pregătirile vor fi de aşa natură că despre materii înalte, vă rog să mă credeţi, nici vorbă nu va fi! Ce vorbă mai poate fi de „iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău“? Pe sine însuşi se vor trăda, pe nevestele şi copiii lor, trup din trupul lor. Apostolul Iubirii îi demasca pe cei care se băteau cu pumnul în piept că-L iubesc pe Dumnezeu şi-l urau pe aproapele, zicând: Cel care nu-l iubeşte pe aproapele său pe care îl vede, cum îl poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede? (Ioan 4: 20) Aproapele, nu ca rudă de sânge, ci toţi oamenii care ne înconjoară. Trădătorul timpurilor de pe urmă e şi trădătorul sângelui său, gata să distrugă totul pentru o clipă de viaţă pământească, care nu vrea să-şi ia de seamă, să înţeleagă că, întâi de toate, pe sine se trădează, că se dă nu în mâinile despoţilor de pe pământ, ci la chinuri veşnice în iad. Se trădează, se trădează. Iată-l născut şi botezat până se află în mâinile Domnului. Însă el are voinţă liberă de alegere şi înţelegere a binelui şi răului, şi conştient se leapădă de dreptul de fiu al Iubirii şi trece în robia răului! Dar cât e de înfricoşător acolo! (…) Stareţul s-a lăsat pe pernă şi a tăcut. De sub pleoapele lăsate cădeau lacrimi - una, două, trei… Buzele i se mişcau mute în rugăciune. Tu crezi, continuă el peste câteva minute, că făcătorului de minuni de la Sarov, atât de simplu înălţat până la sălaşurile raiului, i-a fost uşor să fie gata să meargă în iad, doar ca alţii să se salveze?! Nu, aceasta e treapta cea mai înaltă a Iubirii, e o totalitate a tuturor virtuţilor, dacă vrei, Vedere a lui Dumnezeu, Cunoaştere a lui Dumnezeu. Dumnezeu pe Fiul Său L-a adus ca jertfă pentru păcatele noastre, pentru păcatele întregii omeniri. Apostolul Pavel se oferă pe sine ca jertfă pentru neamul iudeilor, preafericitul Serafim - pentru creştinii din păgâni. Ei şi alţii ca ei, mii, care au mers pe calea agonisirii virtuţilor, pe calea asemănării cu Dumnezeu, au fost gata să se jertfească pentru oile rătăcite. Ei nu doar au citit, ci au şi cunoscut, căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (Ioan 3: 16). - Părinte Antonie, întreb, dar, totuşi război va mai fi? Stareţul a zâmbit cu amărăciune. O, neam puţin credincios, până când voi fi cu voi?! - îţi aminteşti aceste cuvinte, părintele? Despre ce vorbesc eu, părinte Alexandru?! Războiul merge de la facerea lumii şi va continua până la a Doua Venire a lui Hristos Răscumpărătorul! Vor participa sau nu oamenii la acest război, nu e chiar atât de important, mai exact, aceasta este urmarea, nu cauza. Cauza e în spiritualitate, în eforturile spiritului. Aminteşte-ţi, Constantinopolul asediat de către păgâni, de strămoşii noştri slavi. Dar asediaţilor, cu toată decăderea lor, li se păstrează conştiinţa faptului că motivul nenorocirilor sunt anume păcatele, ele sunt pricina acestor necazuri. Dumnezeu e cu noi atâta timp cât noi suntem cu El. Se întorc grecii de la păcat, cu post şi rugăciune, şi Dumnezeu arată o astfel de minune a Maicii Domnului că începe o furtună şi corăbiile păgânilor sunt împrăştiate în toate părţile. Cât de minunate sunt lucrurile Domnului o dovedeşte faptul că după această minune o mare parte din slavi au primit botezul. Iată şi războiul. Fiecare trebuie să ducă război cu propriile sale păcate. Iar de rezultatele acestei lupte în plan duhovnicesc vor depinde şi succesele în viaţa pământească. Vremurile de pe urmă. De cum Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare meticulozitatea expunerii. Uite cum Scriptura e plină de mici detalii, ce exactitate a expunerii, lucru de înţeles, căci ştim că scriau oameni inspiraţi de Duhul Sfânt. E cu totul altceva când vine vorba despre timpul din preajma Venirii a Doua a lui Hristos. Despre ce scriu Evangheliştii? Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi numită, e un fel de îndrăcire a omenirii. Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare a tuturor viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de putere, ateismul. Şi de acum, ca urmare a acestora - catastrofele terestre, cutremurele de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli necunoscute, războaie şi altele. Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ. Însuşi Mântuitorul spunea că ziua şi ora sfârşitului nimeni nu o ştie, doar Tatăl. Trebuie să veghezi ca să nu fii luat prin surprindere, ca gospodarul cel rău când dau buzna tâlharii. Nu e nicio aluzie în Scriptură la o dată anume, sau la un soroc lăsat, ca să poată fi făcut vreun calcul. Dar omul întotdeauna se străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului. Câte încercări au făcut să numească anul cu pricina - în zadar! Subit va fi acest sfârşit, adică neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei - Evanghelia va fi propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre semnele sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat. Nu e nimic de mirare aici şi nu-i nicio contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii de ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi prooro¬cirile, dar a venit Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru Dumnezeiescul Prunc! Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura Domnului Însuşi. Şi ce? Întâi „osana”, iar peste câteva zile - „răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniştea, modul obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura omenească, învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor, aşteaptă şi acum venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor, pe care poporul evreu îl va face rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Il vor primi pe antihrist. Aşa şi acum, toţi vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le vor auzi. Nu le vor auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare a vremurilor din urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge adevărul, se vor mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e comodă lor, le încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi satisface poftele. Şi vor huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta Scriptură.

[IonelS]

Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale Bisericii. Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt, iar el este Duhul Adevărului! Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci al lumii căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muri¬bunde, care vrea să şi-i facă copărtaşi ai pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat, pieirea sufletelor lor. (…) Şi cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la pieire nu poartă un nume al său - pentru rău, aceasta e prea mult şi pur şi simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos, duşman al lui Hristos. Toate acţiunile lui, pe de o parte, sunt îndreptate către o imitare a lui Hristos. întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se va lipsi de „anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui Hristos. Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer, în lăcaşurile împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu e dulce, iar sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege ce vrea. Dar mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni. Nu antihristul, dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul satanei, semnul de împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu l-au primit şi îi vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau chinurile în faţa tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de către oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă. Iată încă un rău pricinuit de stăpânii televiziunii - faptul că îi deprind pe oameni cu chipurile dracilor! Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate părţile oamenii sunt priviţi de monştri! Îi numesc acum extraterestri sau nu mai ştiu cum, dar aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber oamenilor, fiind în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci de luptat cu ei! DE LA IMBUIBARE LA FOAMETE. CUM VOR FI JUDECATA SI IADUL. CAT DE IMPORTANT ESTE SA NU PIERDEM TIMPUL SI SA NE OSTENIM PENTRU DOBANDIREA DUHULUI SFANT
Şi peste toate acestea va domina foamea. O foame dublă - şi fizică, şi, în principal, spirituală. Vor fi câţiva ani neroditori, secete, toate acestea vor duce la o foame cumplită. Dar nici acesta nu este motivul principal, doar oamenii s-au deprins să consume mai multă hrană decât le este necesar pentru întreţinerea vieţii, cu mult mai multă. Cuvioasei Maria Egipteanca îi erau de ajuns câteva boabe de grâu şi puţină rouă, ca să trăiască şi să reziste căldurii pustiului. Cuviosul Serafim de la Sarov, făcătorul de minuni, se hrănea cu ierburi, iar în fiecare zi muncea fizic din greu. Ei erau plini de har. Dar oare numai ei? Respingând putreziciunea, ei se uneau cu Viaţa, până şi trupurile lor rămâneau neatinse de putreziciune, contrar legilor morţii, aduse în natură de către păcat. Cu oamenii ultimelor timpuri se întâmplă ceva contrar: unul dintre idolii lor este mâncarea. Mănâncă nu atunci când le e foame, ci pentru că au ce mânca. Încearcă, cunoaşte oare omul contemporan adevărata senzaţie de foame? Puţin probabil, altfel de ce i-ar mai trebui atâtea condimente, mirodenii, sosuri, reţete de mâncăruri rafinate. Căci menirea lor e să trezească dorinţa de a mânca cele preparate. Cel care are, într-adevăr, nevoie de mâncare pentru a-şi menţine puterile nu are nevoie de toate acestea. O bucăţică de pâine şi o înghiţitură de apă îi sunt de ajuns. Dar băuturile spirtoase care inhibă senzaţia de saturaţie? Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de fapt, consumând moarte, ne logodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc îndoparea omenirii. Aşa cum ţăranul îndoapă vitele şi păsările, pregătindu-le de moarte, de tăiere, aşa şi omenirea se pregăteşte de moarte, de moarte spirituală, întâi de toate. Diferenţa e doar că animalele nu au libertatea de a alege şi nici raţiune, iar omul şterge limitele naturale, alegând indivizii ce încalcă aceste limite. Dar omul are raţiune şi libertatea de a alege şi nimeni nu poate să-l oblige; tot ce face, face de bunăvoie. Iată Viaţa şi iată moartea. Iată Biserica-Adevărul, pentru că este Trupul lui Hristos şi e plină de Duhul Sfânt, şi iată orgia morţii, atotviclenele legi şi ispite ale lumii. Fiecare alege liber una dintre ele. Despre ziua de azi, mulţi îşi vor aminti la Judecata de Apoi cu mare căinţă şi amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea ca să agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape din râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu. N-au vrut să se deprindă cu rugăciunea şi postul, cu faptele bune, cu lucrarea duhovnicească. Au agonisit moarte şi pe ea o vor primi. De aceea s-a şi spus că nu se va îndrepta tot cel viu. Că doar nu va fi o judecată aşa cum ştie lumea - cu procuror, avocat, cu ultimul cuvânt al inculpatului, nu. Vor acuza sau îndreptăţi înseşi faptele omului - faptele şi gândurile. Şi va primi fiecare ce a ales în această vale a plângerii şi a pribegiei, spre ce a tins, ce a dorit, aceea va primi. Cel care a ales viaţa va primi viaţa veşnică şi fericirea, iar cui moartea i s-a părut mai dulce - iadul şi chinurile veşnice. Şi, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, principalul chin nu este tigaia [”cazanul cu smoala”, n.n.], ci lipsa lui Dumnezeu! Acum, vrem noi aceasta sau nu, avem în permanenţă drept sprijin Lucrarea Lui dătătoare de Viaţă. Aşa ori altfel, suntem adăpaţi de Harul Său. Măcar şi prin Cuvântul spus la facerea lumii plantelor şi animalelor, omului şi universului. Fără lucrarea lui Dumnezeu, lumea nu ar putea exista nicio clipă. Timpul din urmă de aceea şi este cel din urmă, pentru că acţiunile omului înşelat de mirajele diavoleşti sunt îndreptate către desprinderea de lumea Proniei. Şi iată că devine clar cât de important este să dobândim Duhul Sfânt acum. Numai în aceasta e zălogul mântuirii. Scriptura spune clar că domnia antihristului va dura trei ani şi jumătate. S-ar părea că ce sunt puţini trei ani, dar şi atâta va fi de ajuns ca să nu mai rămână niciun suflet credincios, aşa luptă înfricoşătoare va fi şi atât de rău vor fi pregătiţi de ea oamenii. Nu veghem, ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu. Pentru mai târziu postul, pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu râvna de a primi Sfintele Taine, pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu - faptele bune. In schimb hrană, şi mai multă acum, locuinţă, chiar în clipa aceasta, maşină - e foarte de dorit. Dar se va prăbuşi lumea, va dispărea această invazie a nimicniciei şi se va vădi că eşti gol-goluţ.

[IonelS]

MIRAJUL BUNASTARII SE SPULBERA. COLAPSUL BANCILOR. DUPA HAOSUL GENERAL, ANTIHRIST VINE CA SALVATOR SI JUSTITIAR, FACE MINUNI AMAGITOARE, VA FI SOCOTIT DUMNEZEU SI VA FI PRIMIT CHIAR SI IN BISERICI. IMPOTRIVA ORICARUI COMPROMIS CU DIAVOLUL.
Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogăţiile de bază ale pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot atât de repede cum trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o repetiţie care s-a făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică - cei care s-au încrezut în bănci au devenit cerşetori în¬tr-o singură zi. Au agonisit cu anii, care în contul burţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o viaţă. Dar s-a dovedit a fi un miraj. Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga lume. Totul se va petrece prin intermediul instituţiilor bancare, de aceea trebuie avut cât mai puţine contacte cu ele. Acesta e şi zălogul neacceptării codurilor, printre altele. Niciun fel de bănci şi credite, toate astea sunt controlate de aceeaşi mână şi de acelaşi cap. Iar dacă vei controla, vei vedea că mâna nu e mână, ci o labă cu gheare, iar capul nu e simplu cap, ci unul încornorat. Iar în loc de faţă are un bot de fiară cu un rânjet înfricoşător. De ce pe toţi îi deprind acum cu băncile? Îţi iei salariul de la bancă, pensia - de la bancă. Repede vor fi adunaţi toţi în acelaşi staul. Mare mirare vor avea oamenii să afle că şi ultimul bănuţ din portmoneu le este numărat, lucru care, în Occident, deja se întâmplă. Iar acesta, din păcate, nu va fi ultimul prilej de mirare. Toată această carcasă de bunăstare construită de omul modern se va dovedi a fi o capcană de oţel pentru el însuşi. Ei, dar ce să mai vorbim, capcana are cel puţin arcuri, apasă pe ele şi eşti liber. Chiar şi animalelor închise le reuşeşte uneori să facă aceasta. Aici aşa ceva nu va fi posibil. Şi-i va împinge dracul pe oamenii necredincioşi sau pe cei cu puţină credinţă să-şi facă seama, îngrozitor e faptul că vor fi prohodiţi şi înmormântaţi - se va scrie că a fost în stare de iresponsabilitate şi, gata, lucrul e ca şi făcut. Ca şi cum judecata asupra unui asemenea lucru, vizând iertarea sau pedeapsa, s-ar putea face pe pământ! E ceva de felul indulgenţei catolice - ai cumpărat-o şi eşti deja iertat. Şi altui nenorocit i se pare mai puţin înfricoşător - l-au prohodit doar pe precedentul: „Cu sfinţii odihneşte-L…”, e iertat, iar mie ce-mi încurcă?! Mulţi, mulţi oameni vor merge în iad cu cântarea aceasta, punându-şi singuri capăt zilelor, lipsindu-se de orice posibilitate de a lupta pentru viaţa veşnică, pentru viaţa în Viaţă. Am văzut şiruri de sicrie. Pe pământ plâng, bocesc, se cântă prohodul, iar în jur joacă dracii, mulţumiţi că au putut să piardă atâtea suflete! Iar viii îi vor invidia pe cei morţi. Da, frica de boli şi de războaie, de moartea celor apropiaţi. Trebuie să ai multă credinţă şi nădejde în Dumnezeu ca să poţi suporta toate acestea. Cum un om plin de mândrie şi iubitor de argint să îndure umilinţa? Doar ieri el însuşi striga: „Dacă eşti deştept, de ce nu eşti bogat?.’” Ieri, mulţumirea de sine dădea din el, iar astăzi e un nimeni. Va accepta orice; şi codurile, şi „666″, şi cu sânge va semna contractul cu satana. Dar el nu mai are nevoie de aceasta! Şi aşa eşti al lui, te mai zbaţi, mai sari în sus, dar gâtul de acum ţi-e în laţ - eşti al nostru! Umilinţa îndurată cu smerenie în zilele bunăstării himerice, iată podeţul peste cei trei ani şi jumătate de putere ai lui antihrist. Asupra cui însă va ţinti atunci gheara ispitei duşmăneşti? Asupra celor credincioşi. Nu i-au putut ispiti cu confortul şi aurul, cu bunătăţi şi maşini, să încercăm acum, sub ameninţarea morţii de foame, să-i ispitim cu o bucată de pâine. Greu, oh, ce greu va mai fi să-ţi păstrezi sufletul când cei apropiaţi, copiii, demult nu au mai pus o fărâmă de pâine în gură. Numai cel care crede în Dumnezeu, care Il crede pe Dumnezeu se va putea stăpâni să nu facă pasul ireversibil. Va da ceva antihristul lumii? Nu, pentru că nu va fi nimic de dat. Ce va avea el mai mult decât bogăţiile strânse, bogăţii preţuite în acea lume organizată de diavol şi tot de el distrusă, pentru instaurarea mai comodă a falsului mesia! Aceşti jinduiţi dolari vor fi număraţi cu metrul. Aurul va ajunge la preţul său adevărat - zero. Ca metal, nu e bun de nimic, iar în rest, nici de foame, nici de frig nu ţine. Preţ vor avea doar lucrurile funcţionale, lucruri fără de care nu e posibilă supravieţuirea omului - topoare, fierăstraie, orice instrument, plite simple de fier. Stareţul a închis ochii. Iarăşi s-a strecurat o lacrimă. Părea că doarme, dar buzele i se mişcau după obişnuinţă în rugăciuni. În ajunul venirii antihristului va fi un haos în viaţa tuturor ţărilor. Vor prospera cei care, în virtutea religiei pe care o practică, aşteaptă venirea antihristului [ca Mesia]. Aceştia sunt, întâi de toate, iudeii şi musulmanii. După ei, acei protestanţi care, negând Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduiesc împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Creşterea influenţei lor se vede de pe acum, iar mai departe va fi şi mai mare. Principalul pentru ei acum e să ia în stăpânire pământul. În taină, vor cumpăra tot - şi păduri, şi câmpuri, şi râuri. Siberia va fi luată de chinezi şi poate şi mai mult.

[IonelS]

„Atunci, unde e mai bine să ne salvăm?“, îl întrerup pe stareţ. Unde va arăta Dumnezeu. Principalul e mântuirea, nu discu¬ţiile [teoretice] despre mântuire. Esenţa „minunilor” antihristului va consta în seducţia pe care o vor emana. Adică, atrăgătoare vor fi aceste false minuni, vor vrăji ochiul. De aceea, până şi să te uiţi la ele e păcat şi primejdie de moarte. Trebuie să te ascunzi şi privirea să ţi-o ascunzi. Dar nici aceasta nu e tot. Sensul venirii sale va fi dreptatea absolută. A venit Mântuitorul nu în Numele Său, ci în Numele Tatălui. Nu L-au primit, ci, mai mult decât atât - L-au răstignit. Dacă e să judecăm drept, şi acum îl batjocoresc şi-L răstignesc, negând Dumnezeirea Lui şi schimonosind învăţătura Lui. Iar acesta va veni ca dumnezeu, nu Dumnezeu, dar ca dumnezeu, şi îl vor primi şi-l vor crede dumnezeu pentru minunile sale mincinoase, pentru faptele sale înşelătoare. Adică pentru ceea ce va fi plăcut şi atrăgător pentru oameni. Ispititor, ne spune limba slavonă, bisericească. De aceea se şi spune că nu se va îndrepta tot cel viu - nu va avea îndreptăţire. Acum sunt din cale afară de vorbăreţi pseudoînvăţătorii. Atunci însă când faptele şi cuvintele lor vor fi verificate de Adevăr, se va vădi toată minciuna. Dar va fi primit antihristul în orice biserică din lume şi i se vor închina lui ca unui dumnezeu. Ia aminte, cinstite părinte, nu el se va declara dumnezeu, dar cu minuni amăgitoare va face astfel încât i se vor închina ca unui dumnezeu! Iată în ce constă grozăvia, iată de ce va lipsi orice motiv de îndreptăţire! Dar cei care îl vor primi vor fi oamenii pentru care Evanghelia se sfârşeşte la Cina cea de Taină. Pentru Golgota, ei sunt surzi. Chinurile pe cruce sunt pentru El, toate astea se întâmplă acolo, în Ierusalim, cu 2000 de ani în urmă. Ştii, când ne luau CK, eram ca nişte oi, nu vreau să spun miei, ca nici măcar astfel să nu mă compar cu Mântuitorul. Mergeam tăcuţi la abator; pur şi simplu era greu să-ţi imaginezi că e posibilă o asemenea fărădelege. Şi doar ştiam cine sunt ei. Cât au proorocit stareţii despre aceste vremuri, despre puterea slugilor întunericului. Dar şedeam şi aşteptam - cine va fi următorul. Doar mulţi au nimerit în aceste mreje ale minciunii. Cât de mari şi de deştepţi erau şi arhiepiscopul Ilarion, învăţătorul meu, şi mitropolitul Serghie, şi mulţi alţii. Dar au greşit când au crezut că te poţi înţelege cu dracii şi cu slugile lor. Le părea că, păstrând forma, conţinutul va rămâne de la sine. Numai că nu a fost aşa, dar aceasta s-a văzut mai târziu. Tot aceasta se întâmplă şi acum, numai că se va vedea mai târziu.
SUPUNEREA FATA DE PUTEREA SATANICA? NU E DE AJUNS SA CITIM SI SA DISCUTAM, CI SA FAPTUIM CELE CARE DUC LA DOBANDIREA HARULUI(deosebit de important este acest capitol ! Luati aminte !)
„Iertaţi-mă, părinte Antonie, dar cum rămâne cu cuvintele Apostolului despre putere şi despre supunerea în faţa ei?“, îl întrerup eu iarăşi. E-e-eh, suflete al meu - a zis stareţul. Dar Apostolul Petru n-a fugit el, oare, din Roma, când L-a întâlnit Mântuitorul? Dar pe Apostolul Pavel nu l-au salvat oare într-o coşniţă, dându-l jos de pe zid? Ce are a face aici acceptarea realităţilor şi opunerea satanismului? Ce să-ţi aduc eu exemple - aminteşte-ţi de marea muceniţă Ecaterina, sau de marele mucenic Gheorghe. Supunerea e posibilă doar în lucrurile ce ţin de puterea laică - să-ţi faci meseria, să nu faci răscoale armate. Dar şi aceasta, după cum vede fiecare. Fraţii Macabei sunt un exemplu bun de folosire a forţei împotriva celor ce-L insultă pe Dumnezeu şi tot ce este Dumne¬zeiesc. Dacă apuci drumul smereniei prosteşti, aşa şi vei începe a pune întrebări despre proslăvirea în rândul sfinţilor a lui Alexandru Nevski, biruitorul, şi a lui Dimitrie, cel care i-a prăpădit pe tătari pe câmpia Kulikovo. Întrebările ca întrebările, dar de proslăvit, i-a proslăvit Dumnezeu! Eu, când aud asemenea întrebări „evlavioase”, îmi amintesc de viaţa Sfântului Vasile cel Mare şi a Cuviosului Iov de la Poceaev, făcătorul de minuni. Ce vreme înfricoşătoare le-a dat Dumnezeu pentru viaţă. Ei, şi ce? Nu s-a rugat, oare, Sfântul Vasile să moară împăratul Iulian? Văd că vrei să spui că Iulian a fost un apostat, dar era împărat şi împărat legitim, bagă de seamă! Oare nu de frică pentru comoditatea noastră ne rugăm pentru „puterea” satanică?! Şi doar Dumnezeu a arătat că Sfântul Vasile a avut dreptate - lui Iulian i s-a tras moartea nu de la o arma pământească, ci a fost străpuns de lancea unui soldat ceresc. Dar Cuviosul Iov a făcut compromisuri cu polonezii? Nu, el a luptat cu ei şi cu acoliţii lor în fel şi chip. Nici de judecăţi nu s-a ferit dreptul! Dar tu-mi spui de putere! Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se facă cu chibzuinţă. Dacă în relaţiile de putere, perechea şef-subaltern ar însemna doar atotputernicia unuia şi adânca smerenie a celuilalt, n-ar mai fi nevoie de Sobornicitatea Bisericii. Dar dacă n-ar fi Sobornicitatea, n-ar mai rămâne Biserica nici Ortodoxă - de câte ori s-a întâmplat ca cel care era în adevăr să fie un singur om, în timp ce ierarhia superioară era în erezie?! Ce să mai vorbim despre puterea laică -mitropolitul Filip şi patriarhul Nicon, de exemplu. Şi aceşti drepţi, însetaţi de adevăr, sunt proslăviţi ca sfinţi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore Teologul, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Iosif Voloţki, dar parcă poţi să-i enumeri pe toţi. Dar mai trebuie ţinut minte că, luptându-se pentru curăţenia credinţei, ei, Sfinţii Părinţi, singuri erau împlinitori plini de râvnă ai Legilor lui Dumnezeu. Supunerea smerită în faţa oricărei puteri îi convine celui care nu este atras de viaţa după Cuvânt. Pentru că drumul mărturisirii, chiar dacă e pe undeva şi aşternut cu roze, neschimbat, după „Osana…“, va răsuna şi „Răstigneşte-L, răstigneşte-L“. Această incomoditate va servi drept motiv pentru justificarea de sine şi primirea antihristului - ştiinţă avem, dar raţiunea s-a întunecat din cauza păcatelor. Adică, dacă orice putere e de la Dumnezeu, ne-om supune şi antihristului, n-avem încotro. Şi încă vor adăuga că toate se fac cu voia Domnului. De aceea, se şi spune că se va întrona necuratul în orice biserică şi niciun cuvânt despre cei care au slujit acolo mai înainte. Ţine minte exemplul marelui stareţ, făcătorul de minuni de la Sarov. Câte icoane avea el? Una. Cărţi? Vreo zece. Dar a dobândit mare slavă, şi nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Acum toţi au pe-acasă iconostase, rafturi întregi de cărţi, numai că nu se săvârşeşte fapta cugetată! Mulţi ascultă, dar puţini aud, părinte. „Da, m-am gândit eu, e o piatră şi în grădina mea, ce mai bucurie îmi aduce biblioteca de vreo mie şi jumătate de cărţi!” Îţi mai spun încă o dată: nu e nevoie de discuţii despre mântuire, ci de fapte pentru mântuire - atât acum, cât şi atunci, ceva mai târziu. A trecut timpul îndreptăţirilor, dacă a mai fost vreodată. Nu numai mântuirea, toate trebuie supuse acestui scop. A lăsat Domnul timp liniştit pentru a ne deschide mintea şi a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi, principalul, pentru dobândirea harului Dumnezeiesc înainte de anii înfricoşători. Cine va folosi aceasta spre bine, iar cine spre rău. Primii vor mai primi, iar cei din urmă şi ce-au avut vor pierde! Cum s-a şi spus: că celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua şi puţinul ce-l are. Veghează!”
(Din: “Staretii despre vremurile de pe urma“, Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Petru-Voda, 2007)

[andreicozia]

Oare ai avut vreodata de a face cu oameni care turuie fara oprire? Stii oare de ce afectiune mintala este vorba?:)...ca daca nu ai avut de a face cu "profetii de cartier", nu ai de unde sa-ti dai seama cum apar aceste fenomene in mintea oamenilor....Informeaza-te DIRECT despre acei "tarani fara carte" care turuie vrute si nevrute de nu se mai opresc.
Se vede ca esti inca tinar!
Vrei revelatii?..viziteaza spitale de psihiatrie si mai umbla printre saraci prin piete, si coclauri, cartiere marginase...o sa fii surprins de ce descoperi!

[IonelS]

Proorociile schimonahiei Nila - 10 ani de la adormire (6 martie): “Mai intai de toate, rugaciunea!” GEOPOLITICA LA GREU ! NU-I DE MIRAREA DE CE SUNT VANATI ACESTI PROROCI!

Este pentru Rusia, dar maica a fost ortodoxa, iar Rusia nu-i prea departe de noi..si noi am simtit-o din plin.. “Maica descoperea ceea ce vedea cu ochii duhovniceşti nu pentru a înspăimânta, ci pentru a întări în credinţă şi în nădejde în mila Domnului. Ea neîncetat spunea că Domnul nu-i va părăsi pe cei credincioşi Lui şi-i va hrăni în vremea foamei, îi va mângâia în scârbe, îi va adăposti, îi va îngrădi în necazuri şi îi va ajuta cu vrednicie să treacă prin orice chinuri, prigoane şi munci”.“Calea vieţii schimonahiei Nila (Evdokia Andreevna Novikova), cunoscută de mulţi dreptmăritori creştini din toate colţurile Rusiei, s-a sfârşit la 6 martie 1999. Harismele dăruite de Domnul stareţei - înainte-vederea, proorocia, sfatul înţelept, vindecarea bolilor, mângâierea - sunt confirmate de creştinii care îi cereau ajutor şi sfat. Cu ochii săi duhovniceşti ea străvedea sufletul omului, întreaga lui viaţă, atât prezentă, cât şi trecută şi cea viitoare. Anume de aceea, era atât de eficient ajutorul ei acordat oamenilor care ieşeau din chilia maicii mângâiaţi, încurajaţi şi înaripaţi.
Odată au întrebat-o pe maica dacă nu este târziu să fie astăzi înălţate biserici noi, la care ea a răspuns:
- Deja ieri era târziu. însă Domnul a mai prelungit vremea pentru Rusia.
Şi, în general, maica nu o dată zicea că Domnul poate amâna împlinirea proorociilor. Mult depinde de noi, credincioşii, de dispunerea noastră spre rugăciune, de pocăinţă, de nevoinţa pentru curăţirea noastră.
Cu jumătate de an înainte de moartea sa, maica a spus că în ziua a patruzeci şi una după moarte va veni miliţia (poliţia) şi nimic nu va mai putea fi luat. De aceea, ea a binecuvântat ca totul să fie împărţit, până la ultimul lucru, ca la venirea gărzii de miliţie casa să fie goală. Astfel s-a şi întâmplat în continuare.
Maica Nila vorbea despre necesitatea rugăciunii neîncetate oriunde te-ai afla - la serviciu, la odihnă, în mijloacele de transport.
- În mâini - lucrul, iar pe buze rugăciunea. Mai întâi de toate, rugăciunea, fiicelor!
Despre importanţa rugăciunii, ea spunea aşa:
- Lumea se ţine cu rugăciunea. Dacă măcar o oră va înceta rugăciunea, şi lumea va mai înceta să existe. Şi mai ales este nevoie de rugăciunea de noapte. Ea îi este plăcută lui Dumnezeu mai mult decât celelalte.
- Cea mai mare şi mai grea nevoinţă este a te ruga pentru oameni. Trebuie să fii răbdător, să te rogi, să te nevoieşti, fără a te lăsa influenţat de ceva, oricât ai fi de certat şi bârfit. Există bârfire din stânga, de la cel viclean, dar există şi din dreapta - de la cei apropiaţi. Ambele sunt grele, dar sunt folositoare şi chiar necesare. Toate cele ce ni se trimit trebuie să le împlinim înaintea Ochiului lui Dumnezeu, cu gândul la Maica Domnului, cu inima spre Dumnezeu. Nu e nevoie de nevoinţă exterioară, ci, mai mult ca orice, de curăţirea inimii. Să nu-ţi permiţi niciun fel de viclenie, să fii deschis cu oamenii. Şi să nu-ţi închipui nimic despre tine.
Într-o noapte, maica le-a trezit pe fiicele sale duhovniceşti cu cuvintele:
- Fiicelor, a început războiul! Trebuie să ne rugăm, scu¬laţi-vă!
Dimineaţa, la televizor, la radio şi în ziare au anunţat că au început acţiuni militare în Cecenia (anul 1994).
Odată, la maica Nila a sosit o călugăriţă din Siberia. În timpul zborului, au fost defecţiuni la motorul avionului. Maica Nila i-a spus:
- Mai mult să nu zburaţi cu avionul, acum nu mai există nicio siguranţă. Mai bine călătoriţi cu trenul.
Una dintre fiicele duhovniceşti ale maicii a întrebat dacă se poate merge în pelerinaj în Ţara Sfântă şi aceasta i-a răspuns:
- Nu ai ce face acolo! Pelerinii ruşi de astăzi au pângărit Pământul Sfânt şi atât de mult au păcătuit acolo, încât acum trebuie să meargă pe la locurile noastre sfinte să se pocăiască şi, prin rugăciuni, să-şi spele păcatele. Nu binecuvântez să pleci încolo! Câte locuri sfinte sunt în Rusia pe care nu le-ai vizitat! Cuviosul Serghie nu a fost în Ţara Sfântă, însă cu rugăciunile lui s-a sfinţit pământul Rusiei. împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru - şi Domnul trebuie să trăiască în noi. De aceea, Ierusalimul trebuie să fie în inima noastră, în interiorul nostru. Domnul nu ne-a lăsat poruncă să călătorim în Ţara Sfântă. Iată unde sunt la noi Ierusalimul şi Ţara Sfântă - zicea maica, arătând spre inimă.

[IonelS]

Dar cuvintele acestea ale maicii nu vorbesc despre faptul că ea nu binecuvânta pelerinajele. Apropiaţii ei îşi amintesc un caz. A venit la maica o tânără nevastă însărcinată, în a cărei familie era o situaţie dificilă. Maica a mângâiat-o, spunându-i că totul va fi bine, se va naşte un fiu, după care, pe neaşteptate, a binecuvânta¬t-o să plece la Ierusalim. După cuvântul stareţei, femeia s-a aflat în Oraşul Sfânt în zilele Pascale, asistând şi la pogorârea Luminii Sfinte la Mormântul Domnului. După pelerinaj, situaţia din familie s-a ameliorat şi ea a născut cu uşurinţă, precum i-a şi prezis maica.
Cu multă durere vorbea maica despre femeile şi fetele care umblă în pantaloni:
- Nu este permis femeilor să îmbrace haine bărbăteşti, şi bărbaţilor - femeieşti. Pentru aceasta vor da răspuns înaintea Domnului. Singure nu purtaţi şi pe celelalte opriţi-le. Trebuie să ştiţi că femeile care poartă pantaloni, în războiul viitor, vor fi recrutate în armată şi puţine se vor întoarce vii.
In timp ce maica pronunţa aceste cuvinte, o femeie dintre cele prezente s-a gândit: „Ce este rău în faptul că eu lucrez în grădină fiind îmbrăcată în pantaloni, doar aşa-i mult mai comod?“. Maica imediat a reacţionat la acest cuget:
- Şi tu în grădină umbli în pantaloni, nu face aceasta, vei răspunde în mod deosebit.
Când a fost botezat un prunc nou-născut, stareţa Nila i-a spus naşei:
- Aveţi grijă de el, de la doisprezece ani va trăi fără mamă. Maica mai spunea:
- Este de nepermis să-ţi părăseşti copiii. Oamenii nu înţeleg ce necaz mare este acesta, nu vor să se pocăiască şi să se îndrepte. Va trebui cu sânge să-şi spele aceste păcate. Nu se poate să abandonezi copiii, mamele sunt datoare să-şi hrănească pruncii.
(…)
Maica spunea:
- Unde este sfinţenie, acolo se bagă şi necuratul.
Maica prezicea că vor veni timpuri când pe creştini, ca şi în zilele revoluţiei din octombrie, îi vor întemniţa în închisori, rezervaţii şi îi vor îneca în mare.
- Atunci când vor începe prigoanele asupra creştinilor, grăbiţi-vă să plecaţi în exil cu primul şuvoi, faceţi-vă luntre şi punte, dar să nu rămâneţi. Cei care vor pleca primii se vor mântui. Toate acestea le veţi vedea cu ochii voştri, generaţia voastră va întâlni venirea lui antihrist. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi - plângea maica spunând acestea. Dar adăuga: totuşi, slavă Domnului pentru toate!
Un preot i se mărturisi maicii:
- Maică, eu sunt slab, mi-e frică de ziua venirii lui antihrist.
- Nu te teme, vei ajunge până atunci, însă nu vei îndura greutăţi.
Maica nu o dată vorbea despre viitoarele încercări, spunând că în vremurile instaurării lui antihrist oamenilor le vor fi aplicate torturi de care din veac nu s-a mai auzit. Insă maica descoperea ceea ce vedea cu ochii duhovniceşti nu pentru a înspăimânta, ci pentru a întări în credinţă şi în nădejde în mila Domnului. Ea neîncetat spunea că Domnul nu-i va părăsi pe cei credincioşi Lui şi-i va hrăni în vremea foamei, îi va mângâia în scârbe, îi va adăposti, îi va îngrădi în necazuri şi îi va ajuta cu vrednicie să treacă prin orice chinuri, prigoane şi munci. Amintindu-şi în aceste cazuri cuvintele psalmistului David: Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele foametei se vor sătura (Psalm 36: 19).
- Toate îmi sunt cu putinţă întărindu-mă întru Domnul. Şi nu vă înspăimântaţi de nimic, copii, nu vă temeţi de ceea ce se va întâmpla, sau se poate întâmpla, sau trebuie să se întâmple după proorociile oamenilor lui Dumnezeu. Domnul este mai puternic decât toţi şi decât toate. El ne va da ajutor în încercări, ne va da putere de a răbda şi ne va smeri la vremea cuvenită. Se cere doar să fim ascultători ai voii Sale sfinte. Rugaţi-o pe Apărătoarea noastră osârdnică şi ea nu vă va lăsa.
Odată, faţa maicii a căpătat brusc o expresie ameninţătoare de parcă ar fi văzut cu ochii săi duhovniceşti ceva înspăimântător. Ea a lovit de câteva ori cu varga în podele, zicând:
- Uite ce au mai inventat! Pruncilor să le pună pecetea lui antihrist! Îngerul îi va răpune pe cei care se vor încumeta să facă aceasta!
într-o zi, maica Nila şi-a cuprins capul cu mâinile şi a exclamat:
- Vai, ce se va întâmpla! Ce va fi cu Rusia şi cu noi toţi?! A repetat aceasta de câteva ori, apoi, liniştindu-se, a zis:
- Nu, n-am să vă povestesc nimic, Domnul nu binecuvântează.
Apoi, adresându-se către cei din chilie, adăugă:
- Trebuie să aveţi grijă ca locuinţa să vă fie în apropierea bisericii. Numai aşa vă veţi mântui. Când vă este greu acasă - fugiţi la biserică.
Cu ochii duhovniceşti, maica vedea că generaţia actuală şi cea care o va urma vor avea de înfruntat încercări şi necazuri mult mai grele. Deseori ea povestea despre propria experienţă de supravieţuire în condiţiile foamei din lagăr, când nu exista nici cea mai mică rezervă de hrană:
- Cât e de groaznic să înduri foamea, să nu dea Domnul să treceţi prin aceasta. În lagăr aproape că nu vedeam pâine. Când am ieşit în libertate, mi se părea că niciodată nu mă voi mai sătura de pâine. Dar foametea va veni. În anii copilăriei în Ucraina, se întâmpla să priveşti în jur şi până la orizont să vezi grâne, spice pline, unul ca unul. Vântul bate şi ele, ca valurile mării, se unduiesc până la orizont. Niciun fel de buruiană nu era printre ele. Iar astăzi, dacă priveşti, până la orizont vezi doar buruieni. Au lăsat pământul de izbelişte, iar el este hrănitorul nostru. Trebuie ca toţi să muncească pământul: oamenii vor fi nevoiţi să răspundă pentru faptul că au părăsit pământul. Foamea va veni pentru aceea că pământul zace în paragină. Dacă aveţi un lot, fiecare colţişor al lui trebuie să fie prelucrat şi semănat şi pământul vă va ajuta să rezistaţi în vremea foamei. Sădiţi cartofi, legume pe toate parcelele care vi se vor oferi, creşteţi găini. Când va fi greu, veţi mânca cartofi cu castraveţi.
- Rezervele nu vă vor salva, deoarece foametea nu va începe brusc. Din an în an va fi tot mai greu, recolta va scădea, tot mai puţin pământ va fi prelucrat. Toţi trebuie să se îngrijească să fie mai aproape de pământ, în oraşele mari viaţa va fi deosebit de grea. Foamea va fi atât de groaznică, încât oamenii vor da buzna prin case în căutare de ceva alimente. Vor sparge geamurile şi uşile, vor ucide oameni pentru hrană. Mulţi vor purta în mâini arme şi viaţa omului nu va mai avea nicio valoare.
- La venirea lui antihrist se va lăsa aşa o foamete, încât se vor epuiza cerealele. Trebuie să pregătiţi flori de tei, urzică şi alte ierburi, să le uscaţi şi apoi să faceţi din ele ceai - această fiertură va fi de ajuns pentru hrană.
Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:
- Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată, drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. În timpul războiului, orăşelul va fi distrus.
- Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli asupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori.
- Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani, vor fi recrutaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor mobiliza pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împre¬surat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi! - de multe-multe ori repeta maica.
Dintre toţi sfinţii, maica îl iubea cel mai mult pe Sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul. Ea spunea că sfântul iubeşte Rusia şi că el va veni la noi în vremurile lui antihrist. Unui fiu duhovnicesc maica i-a dat o astfel de rugăciune:
Doamne, fie voia Ta întru mine, păcătosul, în toate căile vieţii. Ajută-mi să-Ţi rămân credincios Ţie până la sfârşit. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul. Sfinte apostole Ioan Teologul, fii îndrumătorul meu, fii mijlocitor şi rugător pentru mine înaintea Domnului şi a Preacuratei Sale Maici“.