Sunt sarac!

În prealabil postat de IonelS

Ajunsi acolo , dupa un timp, isi dau seama de valoarea credntei in care au fost botezati.

Asa se intampla cu unii; ce bine ca este asa. Dar pericolul cel mare e ca altii nu numai ca nu-si mai gasesc legatura cu Dumnezeu, dar daca au avut-o vreodata, o pierd. New Age este in floare.

[Fani71]

În prealabil postat de IonelS

Majoritatea au plecat pt ca nu le convenea alternativa: munca la greu si viata cuvincioasa !

Generalizezi foarte tare: multi au plecat pentru ca vroiau sa munceasca si nu puteau cum trebuie in Romania, pentru ca acolo nu era respectata munca lor. Cunosc multe exemple.
Sau au plecat de raul comunismului (tu esti tanar, banuiesc, si nu-ti mai aduci aminte) si au trebuit sa accepte munci mai grele, mai putin calificate decat studiile pe care le facusera - ca sa le ofere macar copiilor perspective mai bune.

[Fani71]

Evanghelia cu tanarul bogat este interpretata adesea nu in sensul ca orice bogat ar trebui sa isi dea toata averea si sa se faca sarac, ci in sensul ca nu trebuie sa ne atasam inima de bogatie; iar bogatia poate fi si cea a celui relativ sarac: atunci cand acesta isio face dumnezeu din putinul pe care il are sau ar vrea sa il aiba. Daca il pierde isi pierde si inima.
Au fost in istorie si mai sunt poate si acum crestini bogati care nu si=au dat toata averea, ci au trait in mod responsabil ca oameni bogati, pastrand un stil de viata sobru si dand celor care au nevoie din banii lor. Sau dand de lucru altora si avand grija de salariatii lor.
Deci, sa nu condamnaml bogatia ca atare, ci atasamentul prea mare fata de ea.
Iar in cazul oamenilor casatoriti si cu copii,se pune si problema chivernisirii banilor si a bunurilor pentru binele familiei. Altfel face pomana un om singur si altfel un om cu copii.
Iar a vrea sa muncesti ca sa iti cumperi casa (adesea toata viata) pentru a avea un camin pentru familia ta nu mi se pare de loc egal cu a-ti aduna comoara numai pe pamant. Pentru unii, asta nu mai este posibil daca nu isi schimba tara.

[ciprian22]

Exista multa lume amarata in Romania ,asta-i clar.Dar cum spunea cineva mai sus omul amarat nu se vaita,nu striga in gura mare,nu cerseste.Munceste si isi face griji pentru ziua de maine.Personal sunt sarac.Asa ma consider ,cu toate ca din punctul altora de vedere am mai mult decat imi trebuie.De partea cealalta nu am mai avut o zi libera de doua luni pentru ca am doua servicii.Unul din ele ma solicita foarte mult si ajung acasa obosit.Am multi prieteni care din cauza crizei au ramas fara serviciu sau au locuri de munca prost platite.Ma intreaba daca nu stiu de munca si eu le spun ca angajeaza la mine,salariul fiind modest la inceput dar creste exponential dovada fiind salariul meu.Vin doua trei zile dupa care nu mai vin pe motiv ca sunt bani putini si munca multa.Prefera sa stea acasa si sa se vaite decat sa munceasca cu sanse reale de a avea in 2-3 luni un salariu de 800euro,poate si mai mult.Pe de alta parte angajatorul roman prefera de multe ori sa dea afara un muncitor bun care cere putin mai mult la salariu..cu speranta ca va gasi altul pe bani putini decat sa-i dea 1mil..2 in plus.Nu putem spune ca saracia este sinonima cu lenea.Este un mod de a privi lucrurile mult prea subiectiv.Adevarat ca lenesii nu prea au cum sa aibe bani daca nu au pe cineva care sa-i sustina deci ingroasa numarul saracilor dar sunt cei mai multi care vor sa munceasca dar nu au unde,iar angajatorii profita de disperarea lor pentru a le da salarii mai mici in conditiile in care criza nu ia afectat de loc.O fosta colega de-a mea si-a dat demisia pentru ca proprietarul ia micsorat salariul cu 50% pe motiv ca ori-cum nu mai are unde sa se angajeze nici pe salariul redus de el,in onditiile in care persoana in cauza a avut un mare aport la dezvoltarea locatiei si lucra acolo de ceva ani.Lucrez in restaurant ca bucatar,o lume destul de pervertita de altfel unde atitudini de genul sunt destul de comune.Se pare ca numai la noi romanii.

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Evanghelia cu tanarul bogat este interpretata adesea nu in sensul ca orice bogat ar trebui sa isi dea toata averea si sa se faca sarac, ci in sensul ca nu trebuie sa ne atasam inima de bogatie; iar bogatia poate fi si cea a celui relativ sarac: atunci cand acesta isio face dumnezeu din putinul pe care il are sau ar vrea sa il aiba. Daca il pierde isi pierde si inima.
Au fost in istorie si mai sunt poate si acum crestini bogati care nu si=au dat toata averea, ci au trait in mod responsabil ca oameni bogati, pastrand un stil de viata sobru si dand celor care au nevoie din banii lor. Sau dand de lucru altora si avand grija de salariatii lor.
Deci, sa nu condamnaml bogatia ca atare, ci atasamentul prea mare fata de ea.

Da și nu prea. Mântuitorul spune clar că mai repede va trece cămila prin urechile acului decât va intra bogatul în împărăția cerurilor. Teoretic, bogăția nu e rea în sine dar practic ea aduce o împătimire, o legare de ceva pe care atunci când îl vom pierde vom simți o suferință ce poate deveni chin veșnic.

Dar bogăția nu e rea doar prin asta ci și prin faptul că ea ne acaparează, ne consumă timpul și puterile prin grijile pentru păstrarea și creșterea ei. Ideal ar fi să ignorăm complet orice preocupare pentru viața de acum și să ne concentrăm în întregime pe patria cerească, lăsând orice grijă în seama Domnului. Așa au trăit Părinții asceți ai primelor veacuri, oare se poate trăi așa și acum?

Părintele Sofronie Saharov spune că atunci când omul renunță complet la legăturile cu lumea, el intră în domeniul lui Dumnezeu (exprimarea era altfel dar aceasta e ideea). Instinctul de supraviețuire (de care vorbea cineva pe alt topic) ne face să ne agățăm cu disperare de relațiile cu ceilalți, de siguranța oferită de lucrurile acestei lumi și asta ne separă de grija și legătura directă cu Dumnezeu.

Ava Pimen spune "Voia omului este zid între el și Dumnezeu".

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Da și nu prea. Mântuitorul spune clar că mai repede va trece cămila prin urechile acului decât va intra bogatul în împărăția cerurilor. Teoretic, bogăția nu e rea în sine dar practic ea aduce o împătimire, o legare de ceva pe care atunci când îl vom pierde vom simți o suferință ce poate deveni chin veșnic.

Dar bogăția nu e rea doar prin asta ci și prin faptul că ea ne acaparează, ne consumă timpul și puterile prin grijile pentru păstrarea și creșterea ei. Ideal ar fi să ignorăm complet orice preocupare pentru viața de acum și să ne concentrăm în întregime pe patria cerească, lăsând orice grijă în seama Domnului. Așa au trăit Părinții asceți ai primelor veacuri, oare se poate trăi așa și acum?

Părintele Sofronie Saharov spune că atunci când omul renunță complet la legăturile cu lumea, el intră în domeniul lui Dumnezeu (exprimarea era altfel dar aceasta e ideea). Instinctul de supraviețuire (de care vorbea cineva pe alt topic) ne face să ne agățăm cu disperare de relațiile cu ceilalți, de siguranța oferită de lucrurile acestei lumi și asta ne separă de grija și legătura directă cu Dumnezeu.

Ava Pimen spune "Voia omului este zid între el și Dumnezeu".

Ai si tu dreptate, dar nu uita ca Hristos spune ca 'ceea ce nu este posibil la oameni este posibil pentru Dumnezeu". Este mai greu sa te mantuiesti daca esti bogat, pentru ca ai mai multe ispite si mai multa responsabilitate. Dar daca le indeplinesti sau macar incerci, poti ajunge poate mai departe decat fiind sarac.
A renunta la avere nu inseamna neaparat a da totul. Inseamna si 'avand, a fi ca si cum nu ai avea'. (de la sf. Pavel citire) adica sa nu iti lipesti inima de ceea ce ai.

În prealabil postat de ciprian22

Pe de alta parte angajatorul roman prefera de multe ori sa dea afara un muncitor bun care cere putin mai mult la salariu..cu speranta ca va gasi altul pe bani putini decat sa-i dea 1mil..2 in plus.

Exista sindicate in Romania? A fi membru de sindicat iti da niste drepturi sau e doar ceva formal, ca altadata?
Intreb, caci nu vad ca muncitorul roman sa fie aparat de cineva, iar angajatorul isi cam face de cap. Asa ceva nu e posibil in UE.
Cautati-va drepturile, oameni buni!
Am ai auzit se de la alti romani de munca nelimitata, fara plata orelor suplimentare. Munca nelimtata trebuie sa presteze doar patronul, caci e firma lui; dar angajatii au un regim de max. 48 ore pe saptamana. Daca stati si munciti peste cele 8 ore/zi si taceti din gura in ceea ce priveste plata orelor suplimentare, sau nu solicitati recuperari, atunci in curand veti lucra zi lumina, ca chinezii, mutandu-va in incinta intreprinderii pe o saltea, ca sa fiti tot timpul la dispozitie.
Si acum va intreb: cine va face sclavi: patronii sau voi insiva cu buna stiinta, petnru ca va e frica sa va cereti dreptul?!?
Iata si acesta este un motiv al saraciei romanilor. Daca tot platiti contingent la Sindicat, puneti-i la munca, atunci cand va sunt incalcate drepturile. Asa se face in strainatate. Si pe aici se mai incalca drepturile angajatului, dar sindicatele isi fac datoria, intervenind si sustinand acolo unde e necesar, chiar si in instanta.

În prealabil postat de Nicole_Alma

Eu locuiesc in Norvegia si intr-adevar impozitele sunt direct proportionale cu venitul si majoritatea oamenilor traiesc decent, nu se lafaie in cine stie ce lux, dar au o casa si o masina obisnuite. Intr-adevar sunt si unii care au alte prioritati in viata si isi cumpara masini si ambarcatiuni de lux, dar acestia sunt f putini si in general fac rate la banci, doar f putini sunt f f bogati. Aici statul te ajuta f mult cand faci un credit la banca, scazandu-ti din impozit. Daca s-ar face si in Romania asa, ar fi minunat, dar din pacate statul Roman nu stie decat sa ia, nu stie si ajute sau incurajeze cetateanul.

Referitor la saracie va voi spune o intamplare adevarata din familia mea. Dupa revolutie bunicii mei (care locuiau la oras de 30 de ani) s-au reintors la tara pt a-si lua pamantul ca multi altii. Aveau mai multe hectare si se rugau de oameni sa munceasca. Erau f multi oameni amarati cu copii care preferau sa bea din alocatia copiilor si sa cerseasca decat sa munceasca.
Bunica mea i-a ajutat f mult, sperand sa-i reabiliteze (ea era o persoana, f altruista, Dumnezeu s-o ierte!) dandu-le mancare pt copii (si pt ei), mergand la ei acasa sa le arate cum sa planteze anumite legume (aveau gradinile parloaga), cununandu-i si botezandu-le copii (de pomana, bineinteles), incercand sa-i apropie de Dumnezeu. Dupa ce si-a facut mai multi fini s-a ales cu si mai multi cersetori la poarta, le dadea cat putea si ea pt ca ii era mila de copii, dar daca ii chema pe parinti la munca, nu veneau, zicea ca e prea grea munca la camp. Ciudat nu? Daca veneau la munca, cereau f multi bani + 3 mese/zi si munceau f prost, trebuia ca ai mei sa faca in urma lor. (profitau ca nu aveau concurenta). Primaria le daduse si lor cate 1 hectar, dar si acela era parloaga, bineinteles. Ei asteptau sa le cada din cer si intre timp se multumeau cu alocatia copiilor, din care de multe ori isi cumparau bautura.
Eu ii ajutam cat puteam (pe mine m-au crescut bunicii) si nu-mi venea sa cred ca acei oameni sunt atat de puturosi. Au hotarat bunicii nu le mai dea nimic, pt ca ii incurajeaza sa fie lenesi, dar bineinteles ca nu se indurau de copilasii care nu aveau nicio vina.
Eu am tras o concluzie f dureroasa atunci: sunt saraci pt ca sunt lenesi! Cel putin in acest caz.

Nu spun ca toti saracii sunt lenesi, Doamne fereste, stiu oameni care muncesc din greu pt cativa banuti si ii dramuiesc pt nevoile lor si ale copiilor, si nu se vaita ca sunt saraci, ci isi poarta crucea cu demnitate si incearca sa iasa din impas rugandu-se si luptand ca ai lor copii sa faca o scoala mai buna si sa ajunga cineva.

A propos de intamplarea pe care ne-ai spus-o, si mie mi s-a intamplat la fel cu niste oameni saraci din satul unde m-am nascut pe care i-am miluit si inca ii mai miluiesc. Sunt exact ca si cei din istorioara ta. Familia mea ma mustra ca le dau pomana si ei sunt lenesi. Iar cand nu le voi mai da imi vor deveni ostili. Mi-e mila de ei ca sunt multe suflete de hranit... Nu-mi place sa le reprosez ca sunt puturosi, si le dau cate ceva fara sa-i cert... Dar sotul ma mustra mereu iar eu le mai dau fara sa stie el sau mama mea. Poate sunt prea naiva? Preotul spune ca asta nu-i milostenie ci incurajarea lenei... o fi, dar mie mi se face mila, mai ales de micutul pe care l-am botezat...

[Marius22]

Saracia si bogatia nu sunt aspecte care privesc doar viata trupeasca. Privesc deopotriva si viata duhovniceasca. In doua privinte trebuie sa luam seama: in ce anume consta averea noastra (daca punem cu precadere pret pe lucruri materiale sau spirituale), si locul unde ne agonisim "comoara" (pe pamant sau in cer).

Totodata, Mantuitorul ne spune sa dam si Cezarului cele ce-i apartin. Cu alte cuvinte, atat cat traim in lume, sa lucram pentru a dobandi cele materiale, astfel incat sa ne putem indeplini responsabilitatile familiale, sociale etc.

Cred ca suntem deasupra saraciei sau bogatiei materiale, numai atunci cand suntem constienti de faptul ca sufletul nostru, si, implicit al fiecarui om este nepretuit, si actionam in consecinta, adica cu grija si noblete. Ce masuri de protectie se iau cu diamantul cel mai de pret, din lume, pentru a nu fi pierdut sau vatamat? O sumedenie. Cu atat mai mult, ar trebui sa purtam de grija sufletelor noastre care sunt fara de pret.

[andreicozia]

În prealabil postat de Miha-anca

Exista sindicate in Romania? A fi membru de sindicat iti da niste drepturi sau e doar ceva formal, ca altadata?
Intreb, caci nu vad ca muncitorul roman sa fie aparat de cineva, iar angajatorul isi cam face de cap. Asa ceva nu e posibil in UE.
Cautati-va drepturile, oameni buni!
Am ai auzit se de la alti romani de munca nelimitata, fara plata orelor suplimentare. Munca nelimtata trebuie sa presteze doar patronul, caci e firma lui; dar angajatii au un regim de max. 48 ore pe saptamana. Daca stati si munciti peste cele 8 ore/zi si taceti din gura in ceea ce priveste plata orelor suplimentare, sau nu solicitati recuperari, atunci in curand veti lucra zi lumina, ca chinezii, mutandu-va in incinta intreprinderii pe o saltea, ca sa fiti tot timpul la dispozitie.
Si acum va intreb: cine va face sclavi: patronii sau voi insiva cu buna stiinta, petnru ca va e frica sa va cereti dreptul?!?
Iata si acesta este un motiv al saraciei romanilor. Daca tot platiti contingent la Sindicat, puneti-i la munca, atunci cand va sunt incalcate drepturile. Asa se face in strainatate. Si pe aici se mai incalca drepturile angajatului, dar sindicatele isi fac datoria, intervenind si sustinand acolo unde e necesar, chiar si in instanta.

Anca, nu mai face pe naiva ca si cum nu stii ce se intimpla!
Cind lucrezi la patron, adica privat, nu exista acest concept al sindicatului( nici la mine si nici la tine unde esti), ...deci, daca accepti conditiile oferite, asa cum ai amintit si tu cu saltelele chinezilor, te poti usor transforma in cirpa de sters pe jos.

SIndicatele pe de alta parte sunt prezente si active in Ro, insa la bugetari si stai linistita ca nu au nevoie de incurajarile tale, isi cunosc bine meseria. Problema este insa alta. La tine in acea tara nordica unde esti banii sint girla in bugetul tarii si ca urmare sindicatele AU DE UNDE CERE!!!(atentie) pe cind in Romania unde, MULTI ANI, si-a INCHIPUIT un nivel de trai mai ceva ca-n Suedia, in conditiile in care nu produceau mai nimic....ca urmare a acestei mentalitati bolnavicioase au ramas pe BUTUCI.

Acum occidentalii au proviziile lor si detin masina de tiparit bani in caz ca ramin pe minus, in schimb Romania trebuie sa stea ca miloaga....aici, pe scurt este diferenta.
Cit va tine figura asta la occidentali...Dumnezeu stie!