casatoria cu o persoana nebotezata

[Adriana3]

Si nu-i pacat sa se boteze cineva fortat doar ca sa se poata casatori cu cel pe care il iubeste? Cum de un botez fortat are valabilitate? Si de ce casatoria cu un nebotezat nu este permisa? Pe pamantul sfant mi se parea ciudat cand auzeam ca nu se pot face casatorii mixte, si imi era mila de oamenii care ajungeau sa se placa fiind de religii diferite si care se vedeau nevoiti sa renunte la iubire din cauza rigiditatii religiei, dar acum imi dau seama ca nici crestinismul nu este mai evoluat din punctul asta de vedere, si el pune Legea mai presus de iubire desi in sine se lauda exact cu contrariul. Si unde s-a mai auzit si de Spovedanie cu forta (prin santaj gen nu te spovedesti, nu te casatoresti)? Pai asta se cheama vindecare si iubire? Este foarte trist ceea ce se intampla.

[delia31]

Nici eu nu inteleg pt. ce a vrut mireasa cununie religioasa daca oricum nu avea convingeri religioase. Eventual, intr-o prima faza sa fi urmat o catehizare iar apoi botezul din propria convingere si deschidere si de abia apoi si cununia religioasa.
Poate o fi modul lui Dumnezeu de a o chema. Who knows?

In crestinism, casatoria e un drum de parcurs ce are drept scop principal mantuirea sufletelor celor doi. Prin urmare, casatoria e un parteneriat in 3: el, ea si partenerul onorific-Dumnezeu.

Daca unul din cei doi parteneri umani nu doreste si prezenta lui Dumnezeu in acest parteneriat, sunt absolut liberi sa nu faca nici o cununie religioasa la Biserica.

Daca totusi, doresc si prezenta lui Hristos in acest parteneriat pe termen-lung cu continuare in vesnicie, atunci ambii parteneri trebuie sa tina cont si de El.
Hristos nu obliga pe nimeni la nimic. Fiecare se poate casatori cu cine vrea (musulman, crestin, mozaic, budist, ateu etc.), dar daca urmareste si mantuirea, atunci trebuie sa-L intrebe si pe Responsabilul cu Mantuirea – Hristos.
Dar cine stie caile Lui?
Dumnezeu sa le deschida ochii iar ei sa vada ce onoare li se face !

[Adriana3]

Pai mireasa a vrut casatoria religioasa sau mirele, care era credincios??
Daca eu as fi cu un baiat ateu nebotezat, sau de alta religie, nu conteaza, cu siguranta as dori casatorie religioasa pentru mine, iar el cu siguranta ar accepta daca ma iubeste. Nu este insa normal ca apoi el sa fie obligat (santajat) sa se boteze impotriva vointei lui si sa se si Spovedeasca fara sa creada in nimic doar ca sa poata fi cu cea pe care o iubeste. Este absurd. Iar in Biblie scrie clar ca omul necredincios se mantuieste prin sotia credincioasa si vice-versa, deci nu mi se pare normal sa nu se poata face casatoria religioasa daca doar unul din doi este credincios. Dimpotriva, este normal ca necredinciosul sa se mantuiasca prin iubirea celui credincios, din moment ce legea lui Dumnezeu este legea iubirii. A oamenilor insa vad ca alta este legea din pacate.

[delia31]

În prealabil postat de Adriana3

Pai mireasa a vrut casatoria religioasa sau mirele, care era credincios??
Daca eu as fi cu un baiat ateu nebotezat, sau de alta religie, nu conteaza, cu siguranta as dori casatorie religioasa pentru mine, iar el cu siguranta ar accepta daca ma iubeste. Nu este insa normal ca apoi el sa fie obligat (santajat) sa se boteze impotriva vointei lui si sa se si Spovedeasca fara sa creada in nimic doar ca sa poata fi cu cea pe care o iubeste. Este absurd. Iar in Biblie scrie clar ca omul necredincios se mantuieste prin sotia credincioasa si vice-versa, deci nu mi se pare normal sa nu se poata face casatoria religioasa daca doar unul din doi este credincios. Dimpotriva, este normal ca necredinciosul sa se mantuiasca prin iubirea celui credincios, din moment ce legea lui Dumnezeu este legea iubirii. A oamenilor insa vad ca alta este legea din pacate.

Santaj? Eu nu vad nici un santaj. Biserica nu obliga pe nimeni nici sa se boteze daca nu isi doreste asta, nici sa se cunune religios, nici sa se spovedeasca, nici nimic.

Persoana care a deschis acest topic, nu a dat prea multe detalii despre cei doi si am risca sa facem speculatii aiurea. Ne-a spus totusi ca atat mirele botezat cat si mireasa nebotezata urmeaza sa se casatoreasca religios.

Din cat am inteles, mireasa necredincioasa, in cooperare (ca sa nu zic cardasie, ca-i urat ) cu mirele „credincios” ( wow!) au pus la cale casatoria la Biserica ca un fel de conspiratie, o misiune secreta, sperand sa primeasca cununa regala prin frauda si impostura.
Impreuna cu mirele „credincios”, subliniez. Daca tu intelegi ca un sot credincios face conspiratii impotriva Celui-in-care-crede, da-mi voie atunci sa am alta parere despre ce inseamna un sot credincios.

Am mai auzit de miri care au conspirat impotriva parintilor, rudelor, legilor si
s-au casatorit cum au vrut, dar e primul caz cand aud de miri care vor sa-L sfideze pe Cel-ce-pe-toate-le-stie tocmai in casa Lui.

In cunostinta de cauza, atat mireasa necredincioasa cat si mirele „cel credincios”, si-au facut si un plan „B”, de rezerva, in eventualitatea ca planul initial esueaza si sunt deconspirati de vreo ruda enervanta si bagacioasa.

Chiar ei au zis ca nu vor ca preotul sa afle decat daca cumva sunt stransi cu usa si sunt dati in vileag.
Ceea ce s-a si intamplat, pt. ca nu trebuie sa fii geniu sa stii ca Dumnezeu nu poate fi pacalit.

Cu toate astea, preotul accepta sa o boteze. Sunt convinsa ca nu a obligat-o sau santajat-o.
Le-a spus care e randuiala lui Dumnezeu. Daca vor, bine! Daca nu, that’s all folks!

Acuma, in realitate, poate mireasa chiar a ajuns sa-si dea seama in sufletul ei ce inseamna Botez si l-o fi cerut de bunavoie. Si atunci toata discutia asta e inutila.
De aceea am intrebat daca a catehizat-o cineva inainte.

Sunt absolut convinsa ca n-a obligat-o nimeni pe mireasa, n-a fortat-o nimeni impotriva vointei ei. Preotul nu poate s-o boteze decat la cererea ei expresa, nicidecum nu are cum s-o forteze.

Daca cumva, in lipsa unei cateheze serioase, s-a botezat mai mult inghitind in sec, nu stiu ce sa zic despre validitatea unui asemenea botez. Am spus intr-o postare anterioara, ca e nevoie de deschidere pt. a primi harul Botezului.

Initiatoarea topicului spunea ca dupa ce preotul a aflat, ambii miri au fost suparati ca au fost dati in vileag. Ei ar fi sperat sa le iasa pasientele si fara botez. Asta spune multe si despre „credinta” sotului „credincios”, nu ? Crezi ca o sotie necredincioasa s-ar putea mantui prin credinta si iubirea unui asemenea sot credincios, asa cum scire in Scriptura?

In realitate, doar Dumnezeu stie toate datele problemei, dar daca as fi fost eu in locul preotului, n-as fi botezat-o decat din dorinta ei expresa dupa o perioada de catehizare.

In alte situatii, cand un credincios doreste sa se casatoreasca cu cineva avand alte convingeri, parerea mea e ca o casatorie nu poate sta in picioare avand la baza doar atractia si fascinatia psiho-somatica. Desigur, se pot casatori, insa de cele mai multe ori, se dovedeste ca a fost doar o indragostire intensa care se stinge la fel de repede precum s-a si aprins, adica ca un foc de paie.
Daca cei doi nu au in comun, in special viziunea asupra transcendentului si vietii viitoare, mai devreme sau mai tarziu, contrariile se vor bate cap in cap. It’s just a matter of time!

Cat despre legea iubirii pe care le-o propune Dumnezeu celor doi miri care vor cununie la Biserica, ea e in primul rand o iubire duhovniceasca-agape, spre mantuire.
Abia apoi, implica si filia si de abia in cele din urma si erosul.

Legea oamenilor dupa criteriile veacului secularizat e exact opusa, pornind tocmai de la eros si atractie fizica, fascinatie intelectuala si alte trairi, sfidand exact iubirea duhovniceasca in Hristos.

Asa incat, eu una n-as sfatui pe nimeni sa se casatoreasca chiar daca intre cei doi exista impartasire de trairi, idei, sentimente, atractie fizica si alte preocupari comune, daca nu sunt compatibili si dpdv spiritual, daca intre ei nu exista si nu poate exista si iubirea duhovniceasca in Hristos.

Daca cineva credincios vrea sa se casatoreasca cu un ateu, ar trebui sa fi aflat deja ce a spus Hristos: „ de iubeste cineva pe sot sau pe sotie, sau pe mama sau pe tata, sau pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, acela nu este vrednic de Mine”.
Biserica nu-l va obliga pe ateu sa se boteze, dar ii va spune partenerului credincios ca o iubire fara Hristos nu poate ajunge departe. E ca un zbor cu o aripa franta.
Iti suna a santaj?

Dar de iubeste cineva o sotie necredincioasa impreuna cu care pune la cale o conspiratie tocmai impotriva lui Hristos, acela cum crezi ca e?

[Adriana3]

Sunt deacord ca faptul de a ascunde lipsa botezului la mireasa nu a fost foarte cinstit, insa asta imi spune ca cei doi stiau ca altfel nu vor fi cununati, deci practic biserica prin refuzul ei de a casatori credinciosi cu necredinciosi are si ea partea ei de vina. Cei doi au vrut sa evite tocmai anomalia de a boteza pe cineva fortat. Iar fortat nu inseamna ca au luat-o unii cu forta pe sus pe mireasa si au botezat-o, ci inseamna ca refuzul Bisericii de a acorda casatoria religioasa sotului crestin a obligat-o pe ea sa faca un gest in care nu crede si pe care nu si l-a dorit si astfel Taina Botezului a fost pangarita. Cu un Botez pangarit nu prea vad cum casatoria este acum mai de valoare decat ar fi fost daca fata ar fi ramas nebotezata. Din punctul meu de vedere au gresit cei doi pentru ca au ascuns starea lor, dar si mai mult greseste biserica care refuza casatoria religioasa crestinilor cu parteneri necrestini, obligandu-i indirect la astfel de acte disperate.

Pasajul din Biblie cu cei doi soti care au tainuit o parte din avere este cu totul altceva pentru ca nimeni nu ii obliga pe cei doi sa isi dea averile, totul se face de buna-voie, insa in cazul mirilor tocmai ca este obligatorie pentru un crestin casatoria religioasa pentru a nu trai in pacat, iar Biserica in loc sa le o acorde, o refuza pe motiv ca partenerul nu este si el crestin. Deci il impinge indirect la un pacat sau altul, ori pacatul de a trai necununati din moment ce Biserica refuza sa ii cunune, ori pacatul de a tainui starea celui necredincios asa cum s-a intamplat in cazul de fata, ori ceea ce mi se pare inca si mai grav, pangarirea Tainei Botezului facut unei persoane care nu crede in el, dar facut pentru a putea obtine serviciul dorit de la inceput pentru cel credincios, casatoria religioasa.

Cat despre ce anume ii tine legati pe doi oameni care se iubesc, asta este o Taina pe care nimeni nu o poate patrunde. Eu cunosc familii in care unul din doi este foarte credincios iar celalalt ateu convins, (si acum inteleg ca spre norocul lor ateul a fost botezat prin Traditie de mic copil), si care se inteleg foarte bine chiar si acum la batranete cand au copiii mari si au si nepoti. Faptul ca necredinciosul se mantuieste prin cel credincios nu este nici un cuvant spus la usor si nici nu implica in mod obligatoriu convertirea necredinciosului sub pretextul ca altfel relatia nu merge. Sunt gramada de contra-exemple. Iar dupa moarte oricum nu se mai casatoreste nimeni ci toti vor fi ca si ingerii din Cer, asa ca, casatoria este strict in viata aceasta si ajuta doar in viata aceasta.

[delia31]

[quote=Adriana3;373803] Din punctul meu de vedere au gresit cei doi pentru ca au ascuns starea lor, dar si mai mult greseste biserica care refuza casatoria religioasa crestinilor cu parteneri necrestini, obligandu-i indirect la astfel de acte disperate. QUOTE]



Tocmai spuneam mai sus, ca cununia religioasa e o sfanta taina savarsita de Insusi Hristos pt. persoane cu convingeri religioase crestine (mai mult sau mai putin profunde).

Biserica nu le refuza taina, ci doar le explica ca nu se poate face decat de Hristos, in Hristos, prin Hristos, pentru Hristos. Or, dovada ca nu crezi in Hristos e tocmai faptul de a nu dori Botezul.
In cazul mirelui, credinta lui in Hristos e cel putin ciudata, de vreme ce conspira impotriva Celui-in-care-crede.

Deja am zis prea multe despre situatia asta, dar am impresia ca mirele (daca tot vrei sa-l consideri credincios) ar fi trebuit sa fie primul care sa o convinga pe mireasa ca nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu.
La asemenea acte disperate se ajunge din necredinta, nu din vina Bisericii.

Prin urmare, cununia religioasa nu se poate face fara Hristos de fata. El e celebrantul, El ii cununa pe cei doi!
Nu poate fi dat afara si din propria Lui Casa doar ca preotul sa satisfaca mofturile cuiva care Il refuza pe Hristos. Daca L-am dat afara de peste tot, din Biserica nu se poate!

Fara Hristos, ar fi la fel ca si casatoria civila, doar ca locatia nu e la primarie, ci la Biserica, celebrantul nu e ofiterul starii civile, ci un personaj ciudat imbracat cu odajdii, nu li se mai recita din codul familiei, ci din Molitvelnic, nu le canta niste tambalagii la iesire, ci niste seminaristi.

Slujba Cununiei nu poate fi golita de Hristos. El nu are cum sa lipseasca din ea. E total ilogic! Cum sa-i puna cuiva Hristos cununa pe cap daca acea persoana nu Il vrea pe Hristos ca celebrant? Ar trebui ca preotul sa modifice toata slujba si sa scoata toate pasajele in care e pomenit numele lui Hristos! Poate face Biserica asa ceva? doar pt. mofturile cuiva? Unde anume e de vina Biserica?! Ca nu poate face slujba Cununiei fara sa pomeneasca de Hristos?

Pt. cei care vor cununie dar fara ca Hristos "sa stie", exista cununia civila care e un concubinaj cu acte. De aceea ziceam ca Hristos si Biserica nu obliga pe nimeni la nimic. "Iata Eu stau la usa si bat. DACA va auzi cineva si va deschide, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine". Hristos nu da buzna in viata nimanui, El bate discret la usa si asteapta rabdator si smerit sa fie primit de bunavoie si nesilit de nimeni. Nimeni nu poate sa zica ca n-a auzit cum ii bate Hristos la usa. Ar insemna sa spuna ca nu si-a auzit niciodata inima batandu-i.

Daca cineva il vrea si pe Hristos, in acest parteneriat in 3, atunci nu se poate ca tocmai partenerul onorific sa fie sfidat si exclus.

Pt. a evita toate consecintele unei asemenea situatii, eu i-as fi sfatuit sincer pe cei doi miri sa urmeze un program de catehizare (ambii) si abia apoi sa i se faca miresei Botezul.

[Adriana3]

Sunt perfect deacord cu cele scrise in cazul unei casatorii intre necredinciosi, atunci intr-adevar nu are nici un rost sa se cunune la Biserica daca nu cred in Hristos.

Eu vorbeam de casatoriile mixte credincios-necredincios. Faptul ca mirele a gresit ascunzand, nu pot sa consider ca o lipsa totala de credinta din partea lui, pentru ca nu se poate gandi in extreme: ori fara credinta, ori credinta beton. Majoritatea credinciosilor sunt undeva intre aceste doua extreme si deci gresesc. Mirele a dorit casatoria religioasa tocmai pentru a o face in Hristos, si se vede bine ca stia ca biserica va refuza sa i-o dea din cauza ca se casatorea cu o persoana necredincioasa. Asta mi se pare anormal, existenta unui astfel de refuz din partea bisericii, refuzul bisericii de a acorda Taina Casatoriei unui credincios pe motiv ca nu se casatoreste cu un credincios in conditiile in care se stie ca o persoana necredincioasa se poate mantui prin sotul credincios. Pentru ca in momentul in care preotul a descoperit ca femeia nu era credincioasa, nu a acceptat sa ii casatoreasca pur si simplu pentru ca cel credincios sa aiba parte de unirea in Hristos cu persoana iubita, ci preotul a botezat un necredincios iar mirele tot cu o persoana necredincioasa s-a casatorit. Deci practic nu s-a realizat altceva decat ceea ce a dorit mirele de la inceput si in plus s-a pangarit Taina Botezului. Iar catehizarea nu ar fi rezolvat problema pentru ca nu vine credinta prin catehizare, mireasa nu ar fi ajuns credincioasa din cauza catehizarii (ce simplu ar fi, nu?), deci tot necredincioasa s-ar fi botezat.

Deci, daca mi se va intampla sa aleg ca si partener de viata un om necredincios sau din alta religie, va trebui sa traiesc fara Taina Casatoriei? Cam aici este anomalia, si acum ma intreb daca in toate curentele crestine o fi asa, sau exista si exceptii.

[delia31]

În prealabil postat de Adriana3

Sunt perfect deacord cu cele scrise in cazul unei casatorii intre necredinciosi, atunci intr-adevar nu are nici un rost sa se cunune la Biserica daca nu cred in Hristos.

Eu vorbeam de casatoriile mixte credincios-necredincios. Faptul ca mirele a gresit ascunzand, nu pot sa consider ca o lipsa totala de credinta din partea lui, pentru ca nu se poate gandi in extreme: ori fara credinta, ori credinta beton. Majoritatea credinciosilor sunt undeva intre aceste doua extreme si deci gresesc. Mirele a dorit casatoria religioasa tocmai pentru a o face in Hristos, si se vede bine ca stia ca biserica va refuza sa i-o dea din cauza ca se casatorea cu o persoana necredincioasa. Asta mi se pare anormal, existenta unui astfel de refuz din partea bisericii, refuzul bisericii de a acorda Taina Casatoriei unui credincios pe motiv ca nu se casatoreste cu un credincios in conditiile in care se stie ca o persoana necredincioasa se poate mantui prin sotul credincios. Pentru ca in momentul in care preotul a descoperit ca femeia nu era credincioasa, nu a acceptat sa ii casatoreasca pur si simplu pentru ca cel credincios sa aiba parte de unirea in Hristos cu persoana iubita, ci preotul a botezat un necredincios iar mirele tot cu o persoana necredincioasa s-a casatorit. Deci practic nu s-a realizat altceva decat ceea ce a dorit mirele de la inceput si in plus s-a pangarit Taina Botezului. Iar catehizarea nu ar fi rezolvat problema pentru ca nu vine credinta prin catehizare, mireasa nu ar fi ajuns credincioasa din cauza catehizarii (ce simplu ar fi, nu?), deci tot necredincioasa s-ar fi botezat.

Deci, daca mi se va intampla sa aleg ca si partener de viata un om necredincios sau din alta religie, va trebui sa traiesc fara Taina Casatoriei? Cam aici este anomalia, si acum ma intreb daca in toate curentele crestine o fi asa, sau exista si exceptii.

Draga Adriana, cum ziceam mai sus, am spus deja prea mult despre aceasta situatie si despre doua persoane pe care nu le cunosc, despre care nu am alte detalii decat cele spuse aici pe topic. Nu pot sa mai inaintez cu speculatiile, pt. ca nu cunosc nici ce a fost in sufletul mirelui si miresei, nici inainte, nici dupa botez.

Nu cunosc credinta mirelui, (cine stie ce pacat mi-am facut, speculand aiurea despre el), nu stiu nici cum s-a desfasurat discutia dintre mireasa si preot, nu am date nici despre motivatia miresei de a se boteza pana la urma, nu cunosc daca a fost sau nu pangarit botezul (asa cum spui tu), prin urmare orice as zice in plus, risc sa vorbesc aiurea si in necunostinta de cauza.

Totusi, imi vine greu sa cred ca preotul nu a trecut in revista toate nuantele problemei, toate implicatiile, dar intrucat nu stiu mai mult, eu ma opresc aici.

Sper totusi ca mireasa sa-si fi deschis sufletul pt. a primi harul Botezului si sa nu fi ramas impermeabila launtric la roua Duhului.
In rest, necunoscute ne sunt noua multe din caile Domnului.

Iar daca e sa ma intrebi pe mine, cum ar fi daca ai alege un viitor sot necredincios sau de alta credinta, am zis si intr-o postare anterioara, ca hotararea de a face un asemenea pas trebuie sa treaca neaparat si prin filtrul compatibilitatii duhovnicesti. Hotararea asta nu ti se "intampla", ci o iei in deplina cunostinta de cauza, dupa mai multe deliberari.

In perioada de inceput a relatiei, cu siguranta veti discuta si despre subiecte existentiale ce tin de niste domenii esentiale:
-despre orientarea spirituala, despre viziunea asupra sensului vietii
-despre disponibilitatea, deschiderea, curiozitatea lui fata de credinta ta
-despre viziunea personala asupra comunicarii si angajamentului reciproc
-despre valori si atitudini morale (eventual in cazuri concrete)
- despre scopuri legate de viata de aici si acum; si daca sunt cu bataie lunga pt. mantuire etc., etc.

In functie de impresiile pe care vi le faceti in perioada de inceput a relatiei, va puteti da seama daca si cam cat se poate inainta in profunzimea relatiei.

Daca unul din voi are inclinatia de a crede in mituri gen “iubirea invinge tot ”, sau daca crezi ca din taina iubirii dintre doi oameni, Dumnezeu poate lipsi, ca doar sunt implinite celelalte criterii, atunci veti minimaliza amplitudinea problemelor care apar inevitabil sau veti evita sa cautati solutii reale.

Crezand ca iubirea dintre voi in afara relatiei fiecaruia cu Hristos, poate rezista socurilor lumii acesteia, risti sa intri si sa ramai intr-o relatie in care inevitabil, sooner or later, credinta celui credincios se va ciocni de necredinta celui necredincios. Ce faci intr-o situatie de asta, blocata si blocanta?
Fara Hristos, nu se poate face nimic, si nu se poate ajunge nicaieri. E o iluzie sa crezi in autonomia proprie excluzandu-L pe Hristos.

Oricat de intuitiva ai fi, oricat ti s-ar parea ca gandesti anticipat, oricat de credincioasa ai fi, oricat de mult ti s-ar parea ca te-ai putea intelege in profunzime cu un partener ateu, nu te-as sfatui sa lasi primele impresii sa-ti decida viata, pt. ca e nevoie de foarte mult timp pana descoperi universul launtric al celuilalt.
Asta e valabil si daca alesul e credincios, nu doar in caz ca e ateu.

Nu-i deloc un secret ca in discutiile preliminare de la inceputul unei relatii, se gasesc in nucce, codificat sau la vedere, informatii despre natura conflictelor viitoare. Iar necredinta viitorului sot e o informatie care spune ceva.
Te-as sfatui sa n-o treci cu vederea inainte de a zice "Da"-ul decisiv.

In fine, mai bine roaga-te si lasa-L pe Hristos sa-ti poarte pasii!
Hristos Domnul sa ne lumineze pe toti!

[Adriana3]

Dupa cum spuneam, cunosc familii in care unul din soti este necredincios si care merg foarte bine. Dupa cum si invers, sunt gramada de familii care nu merg bine chiar daca ambii sunt credinciosi. Faptul de a fi sau nu credincios nu este o garantie pentru mersul casatoriei.

Intrebarea era alta. Daca aleg o astfel de persoana necredincioasa, inseamna ca va trebui sa stiu din start ca nu voi avea casatorie religioasa? Da sau nu?

[maria32]

Draga Adriana, desi repeti in mai multe locuri in mai multe mesaje faptul ca tu cunosti cupluri in care un sot este credincios si celalalt ateu si care traiesc de f multi ani bine merci impreuna (si nu neg ca este asa) am sa te rog totusi sa raspunzi la o intrebare.

Care bine conteaza? Cel de pe lumea asta? Sau cel vesnic? Mantuirea sufletului care ne va fi data sau nu abia in viata cea adevarata de dincolo.

Cum poti sa fii fericit/a ca persoana credincioasa alaturi de un sot care stii ca nu se va mantui? daca-l iubesti atat de mult nu-ti pasa si de pacatele lui nemarturisite, nespovedite si neiertate?

Si nu prea vad nici cat de buna sau de mare poate fi fericirea unui astfel de cuplu in care unul dintre cei doi nu este credincios. Adica eu ma duc la biserica, eu tin posturile, eu ma spovedesc si ma impartasesc. Pai si cum sa nu-mi doresc sa fac aceste lucruri atat de importante pentru sufletul meu alaturi de sotul meu?