Un exercitiu de imaginatie

[Eugen7]

În prealabil postat de sophia

Ce inseamna a vedea duhovniceste? (Tot un simbol de fapt).
Si alt citat pe care nu-l inteleg. Tu intelegi ce scrie acolo? Eu m-am pierdut in termenii aia filozofici.

A vedea duhovniceste inseamna a vedea cu mintea (intelectul uman rational si contemplativ). Nu sunt doar termeni filzofici si stiintfici ci si duhovnicesti.

Cosider ca inteleg cate ceva (foarte foarte putin), cu ajutorul si mila lui Dumnezeu, indrumat de Sfintii Parinti, Preoti in Sfanta Biserica, Prins Sfintele Taine si studiu si traire adecvata. Repet inechvoc: sunt novice... si nici macar atat nu ma pot numi. Ma osandesc pe mine insumi in fata lui Hristos Iisus, la Taina Sfintei Spovedanii si nu numai. Fara harul Sau, mila si dragostea Sa sunt nimic.

Pentru mai multe detalii recomand:
Sfantul Simeon Noul Teolog:
Filocalia vol 6
sau
Ediura Deisis
http://edituradeisis.ro/opencart/ind...keyword=simeon

În prealabil postat de sophia

Eu totusi cred ca majoritatea oamenilor care nu stiu carte, sau pricep lucrari din astea, se bazeaza si in credinta tot pe imaginatia si sufletul lor.
Si nu cred ca este ceva rau.

Consideratia dvs nu este corecta din punct de vedere filocalic. (Observati va rog diferenta dintre credinca si cosndieratie. Credinta, conform filocaliei nu are un scop in sine ci o tina precisa, inechivoca: cunoasterea (cognitia) lui Hristos Iisus inechivoca prin harul Duhului Sfant. "Noi am crezut si am cunoscut (inteles, cognitie) ca TU este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel Viu" Ioan 6)

În prealabil postat de sophia

Deci credinciosul si-l imagineaza cumva.
Fiecare sfant are pentru noi o imagine. Si asa sunt icoanele.
Avem si moaste de sfinti si ne ducem la ele, le pipaim, ne rugam lor.

Va rog nu amestecati lucrurile. Degeaba mergem la moaste daca nu cautam harul Duhului Sfant in Sfintele Taine, in Sfanta Biserica conform Sfintilor Parinti. Sfintii nu ne pot ajuta daca noi nu ii lasam sa ne ajute cu harul lui Hristos Iisus evident.

Credinciosul ortodox nu trebuie sa isi imagineze nimic duhovnicesc (Doamne fereste-ne de orice imaginatie duhovniceasca care este draceasca). Orice imaginatie duhovnieasca este minciuna, este inselare... este similar nebuniei in ca si cum cineva ar spune: "nu ma uit pe geam sa privesc afara cu ochii fizici sa vad (cu mintea, creierul) natura asa cum este (real, obiectiv), ci imi imaginez eu (in mintea mea) o fabulatie despre realitatea lumii fizice vizibila prin fereastra.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

În prealabil postat de ovidiu b.

"Înţelesul bogăţiei: Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osândirea ta".

Iată împăraţi care s-au mântuit: Sf Împărat Constantin şi maica sa Elena, Împărăteasa Irina. Sf Ioan Gură de Aur, Sf Vasile cel Mare erau de neam înalt şi aveau bogaţii, dar aveau inima dezlipita de acestea. Pescarii aveau oameni angajaţi.

Subscriu asertiunii pertinente.
"Bogatia (lumeasca) de ar curge nu va lipiti INIMA de ea" (Psalmi) caci singura, bogatia duhovniceasca il poate ferici pe om.

"Bogat (lumeste) nu este acela care are cat mai multe (bogatii, posesiuni etc) ci bogat este acela care are nevoie de cat mai putine lucruri lumesti".

Bogat cu adevarat este cel "sarac (lumeste), dar cu duhul" Sfant bogat (duhovniceste).

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[glykys]

În prealabil postat de ovidiu b.

Iată împăraţi care s-au mântuit: Sf Împărat Constantin şi maica sa Elena, Împărăteasa Irina. Sf Ioan Gură de Aur, Sf Vasile cel Mare erau de neam înalt şi aveau bogaţii, dar aveau inima dezlipita de acestea. Pescarii aveau oameni angajaţi.

Nu l-ai amintit pe Sfantul Nicolae, episocp bogat si atent chivernisitor la averii sale, in sensul ca nu si-a vandut deodata averea sa, ca sa scape cat mai repede de ea, ci daruia cu masura tuturor pe care ii afla in nevoie.
Nu toti sunt chemati sa fie calugari, fiecare are cate un talant sau mai multi in viata. Eu cred ca atata timp cat ne tinem de Hristos si ramanem in Biserica Lui, va avea grija sa ne arate calea pe care sa mergem.

Un gând pe care îl am în minte în ultimul timp, în urma convorbirilor cu prieteni/ colegi/ cunoscuţi: de ce încercăm să înţelegem Divinitatea raportând-o la noi, la legile societăţii, încercând să o adaptăm la ce trăim noi astăzi? Este un exerciţiu destinat eşecului, zic eu, căci cum am putea să cuprindem cu mintea noastră pe Cel fără de început şi de necuprins?
Şansa noastră este să facem tot posibilul să trăim viaţa noastră raportându-ne la Dumnezeu, să încercăm să ne ridicăm la "înălţimea" ascultării poruncilor sale, să ne împărtăşim de tainele Sale şi să ne rugăm sincer să-L iubim, să-L cunoaştem... Să-l rugăm pe Dummezeu să ne lumineze minţile şi inimile pentru a nu fi în rătăcire...

Este doar un gând, poate prost, poate off-topic.... Vă rog să mă iertaţi...

[glykys]

În prealabil postat de Annyta

Un gând pe care îl am în minte în ultimul timp, în urma convorbirilor cu prieteni/ colegi/ cunoscuţi: de ce încercăm să înţelegem Divinitatea raportând-o la noi, la legile societăţii, încercând să o adaptăm la ce trăim noi astăzi? Este un exerciţiu destinat eşecului, zic eu, căci cum am putea să cuprindem cu mintea noastră pe Cel fără de început şi de necuprins?
Şansa noastră este să facem tot posibilul să trăim viaţa noastră raportându-ne la Dumnezeu, să încercăm să ne ridicăm la "înălţimea" ascultării poruncilor sale, să ne împărtăşim de tainele Sale şi să ne rugăm sincer să-L iubim, să-L cunoaştem... Să-l rugăm pe Dummezeu să ne lumineze minţile şi inimile pentru a nu fi în rătăcire...

Este doar un gând, poate prost, poate off-topic.... Vă rog să mă iertaţi...

Hristos este acelasi mereu, oamenii sunt schimbatori.
Eu cel putin incerc sa inteleg niste oameni - pe cei de acum si pe cei din vechime - raportandu-ma si la cadrul socio-politic, la mentalitatile din jurul lor. Asa se reconstituie o epoca. Altfel, fireste, nimeni in afara Domnului nu stie ce e in sufletul omului. Sunt de acord ca, dincolo de aceste aspecte care tin de concret si de contingent, harul Domnului si Pronia divina sunt factorii de baza, dar totul se intampla intr-un anumit context de care e bine sa se tina seama.
Uite, vezi, de aceea mi-ar fi placut sa il cunosc pe centurionul roman, ca, in afara de credinta, curaj si dragoste de oameni (iata, mila fata de un sclav la un pagan, a propos de ce se discuta pe un alt topic), are si o intelegere foarte buna a lucrurilor din jurul lui. Fiind roman si soldat, trebuia sa fie, by default, o fire rationala, pragmatica, disciplinata, care stie ce inseamna si cum functioneaza ierarhia. Omul asta are o viziune unitara si corecta asupra celor de sus si a celor de jos, precum in cer, asa si pe pamant, nu e un schizoid, un habotnic, un inadaptat, asa cum, din pacate, tindem tot mai multi crestini sa fim.
Imi cer si eu iertare daca oi fi suparat pe cineva cu aceste idei personale ale mele.

[sophia]

In fond vorbim toti aici despre acelasi lucru, dar ii dam alt nume.

"Credinciosul ortodox nu trebuie sa isi imagineze nimic duhovnicesc (Doamne fereste-ne de orice imaginatie duhovniceasca care este draceasca). Orice imaginatie duhovnieasca este minciuna, este inselare... este similar nebuniei in ca si cum cineva ar spune: "nu ma uit pe geam sa privesc afara cu ochii fizici sa vad (cu mintea, creierul) natura asa cum este (real, obiectiv), ci imi imaginez eu (in mintea mea) o fabulatie despre realitatea lumii fizice vizibila prin fereastra"

Asta ce mai vrea sa insemne? Ce inseamna pentru tine in fond termenul duhovnicesc daca zici ca este dracesc?
Pentru mine duhovnicesc inseamna intru credinta.
Voi va dati seama cum smintiti aici oamenii?

Si exact asta spun si eu: mergem la moaste ca sa ne rugam la ele si sa le atingem spre mantuire trupeasca si ne rugam si le vedem/simtim si partea ne-trupeasca. Ei partea asta eu o consider imaginatia credintei. Trairea credintei. Trairea concreta a unui lucru abstract. Na, sa va dau si eu ceva fiilozofic.

In toate absolut, si mai ales in credinta intervine, fie ca vrem sau nu, atat concretul, fiinta, cat si abstractul.

Si in tot ceea incercati voi aici sa demonstrati, exact asa spuneti. Si eu spun la fel. Doar ca o numesc imaginatie, pentru ca nu pot pune mana pe dogma, regula, sfantul, sau Iisus, ci il port in minte si suflet.
Astea nu sunt lucruri dracesti.

Nu stiu sa explic altfel.
Pe Iisus il iubim pentru ceea ce intruchipeaza El.
Pe Iisus ca om, ca barbat, poate sa-l fi iubit mama Sa, unii apropiati din vremea lui.
Mie mi-ar fi placut sa cunosc si partea aceasta a Lui.

In fond asta a vrut Glykys sa spuna prin acest topic. pe cine am fi vrut sa cunoastem concret, ca latura umana. Si voi ati ajuns la filozofii fara margine.

Mai clar de atat nu pot sa explic.

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Va multumesc de pe acum tuturor celor ce ati dorit sa raspundeti.As dori sa va provoc :) desi termenul nu este cel mai fericit,putin mai mult.Nu este doar o problema de diferenta de stare sociala sau istorica,in acest caz Evanghelia ar fi limitata temporar doar la timpurile care ar fi permis aplicarea ei,ori noi stim ca mesajul ei depaseste timpul si oranduirile umane.

Luati o foaie,cand aveti timp,si impartiti-o in doua coloane.Deasupra la prima coloana scrieti ,,Primii crestini".Deasupra la a doua coloana scrie ,,Eu".Luati epistolele si Faptele Apostolilor si treceti in prima coloana cum traiau primii crestini,cu ce probleme se confruntau si ce le spuneau apostolii sa faca.In a doua coloana treceti cum traiti dvs,cu ce probleme va confruntati si cum procedati.In urma comparatiei va vor aparea concluzii interesante.Luati apoi o alta foaie si notati pe ea,ca la scoala :) pe puncte, ce a spus Hristos cu privire la mantuire in cele patru Evaghelii.Acum nu mai pot ascunde ca provocarea mea are in substrat cercetarea Sfintei Scripturi :) .Comparati invatatura lui Hristos cu modul cum au aplicat-o acei crestini.Aici concluziile s-ar putea deja sa ne puna in dificultate,in comparatie cu ce facem noi.Sa dau un exemplu.Stiti pilda tanarului bogat si stiti apoi ce le-a spus Hristos ucenicilor.Spre groaza noastra moderna s-ar putea sa constatam ca acei oameni,de la inceputuri,au facut exact ce a spus Hristos: ,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi."

Dupa ce analizati viata lor si modul cum isi traiau credinta puteti cerceta vietile sfintilor Bisericii.Veti observa ca absolut toti au urmat invatatura lui Hristos la fel ca si primi crestini,au renuntat la tot,si nu ma refer doar la partea materiala ci in special la renuntarea la sine, pentru EL.Deci in acele timpuri viata traita in sfintenie era regula.Sfintii ce au urmat au fost si ei regula.Insa acum ei au devenit exceptia si noi regula,care nu facem ce a spus Hristos.Sa fi fost prea radicala invatatura Lui si firea umana a cautat sa o atenueze,sa o faca mai abordabila?Am esuat oare in transmiterea invataturii Lui diluand-o in ceva de compromis?Daca am pastrat si transmis ceea ce EL a lasat atunci de ce sfintenia este exceptia azi si noi parem atat de indepartati?Am pastrat doar teoretic,marea majoritate,in timp ce un numar de sfinti,stiuti sau nu,au urmat trairea adevarata?Sa fim pe calea larga,nu pe poarta cea stramata si nici sa nu ne dam seama? Sunt constient de faptul ca sunt intrebari grele,cu raspunsuri foarte dificile.M-au framantat adesea si ma framanta in continuare.

Orice om ar putea sa-mi spuna:,,Si ce vrei ma,sa vindem casele si sa traim in strada?"As lasa capul in jos pt ca nici eu nu as face asta si acesta,aici vroiam sa ajung,este barometrul indepartarii noastre de Dumnezeu,slujirii idolilor din noi,masura atasamentului fata de lucrurile materiale.Noi nu vrem sa renuntam la ele,vrem si o viata buna si un drum in Rai.Oare o fi o cale de mijloc sau sunt doar unii care vor avea puterea sa urmeze calea aspra a lui Hristos?Unde este echilibrul,cum il obtinem,exista un punct la mijloc sau este fara nuanta de gri?

Ar mai fi ceva.Cum se raportau acei crestini la Parusie.Pentru ei era o speranta puternica,care le influenta viata.Urmand invatatura lui Hristos la modul real,surprins chiar in paginile Scripturii ca o fotografie peste timp,asteptau cu incredere revenirea lui Hristos.Noaptea aproape a trecut...Au fost voci,mai ales dintre comentatorii cinici,care au spus ca tocmai acesta asteptate le-a determinat comportamentul si ca fara ea ar fi fost ca noi.Cand a devenit evident ca intoarcerea lui Hristos nu va fi prea curand lucrurile au inceput sa se stabilizeze,sa isi piarda din forta inceputului.Concluzie falsa din doua motive:vietile sfintilor de atunci si pana acum arata ca asteptarea si trairea au depasit granita timpului biologic al acele generatii,nu a disparut intr-o dezamagire a unui esec precum in cazul unei doctrine pur umane.Al doilea motiv este dat de a doua epistola a lui Petru: ,,Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi."(II Petru 3,8).
Asadar si ei stiau ca este posibil ca Parusia sa nu fie atunci,in timpul vietii lor.

Insa pentru ei,aici am vrut sa ajung,timpul era acum.Totul era acum,azi,totul trebuia trait,nu lasat undeva in viitor,clipa putea veni oricand.Nu exista o separatie intre revenirea lui Hristos si trairea mea de acum.Ce traiesc acum,cum traiesc acum imi va influenta starea la revenirea Lui.Citit capitolul I din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru si veti vedea cum priveau problema(am dat doar un exemplu,nici este aproape nici o epistola a Noului Testament care sa nu aiba relevanta pe acest subiect).Exista vindecare dar va fi si Judecata.Este un echilibru esential pt ca un dezechilibru va merge la extreme.Anularea certitudinii Judecatii,cu tot ce inseamna ea,te duce in delasare,este in firea naturii umane.Accentuarea ei la extrem,fara procesul de tamaduire existent inaintea sa te poate duce direct in bratele unei crancene disperarii.Dumnezeu este bland dar si drept.Dumnezeu iubeste dar va pedepsi pacatul.Dumnezeu tamaduieste dar sunt si vor fi si foarte multe sufletele care vor merge in intunericul vesnic.Timpul nostru are o limita,noi avem doua cai nu?A vietii sau a mortii,fiecare cu ce implica asta.
Cele sapte plansuri ale Sfantului Efrem Sirul nu ar trebui uitate,ar trebui luate asa,rand cu rand,in fiecare zi.Nu sunt exagerante pentru starea actuala si au echilibrul intre tamaduire si Judecata.

Parerea mea este ca pe masura ce timpul trece se confirma spusele Sfintei Scripturi cu privire la timpurile de pe urma.Imaginea prinde din ce in ce mai mult contur iar starea lumii,a noastra,arata spre ce ne indreptam.O sa inchei(intentionat nu dau referinta biblica sperand ca cine citeste va cauta pasajul si in acest mod Sfanta Scriptura nu va fi doar un element de decor)tot cu un citat din Apostolul Petru,ca sa,asa sper,sa ridicam capul cu speranta spre Dumnezeu:

,,Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit.Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită,Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume.Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veşnică, întru Hristos Iisus, El însuşi, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi.A Lui fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin!"

Sunt doar un pacatos asa ca tot ce scriu priviti prin acesta lentila,a unei lupte cu propria mea fire,propriile mele zbateri,exteriorizate si poate fara esenta care ar trebui sa o aiba.Dar cred ca Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit...

"vă mărturisesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care staţi" spun Sfintii lui Hristos.

"in lupta vostra cu pacatul nu v-ati impotrivit pana la sange"... si consider ca pertinent este sensul: ajutati de harul Duhului Sfant, nu ati dorit sa va impotriviti pacatului, patimilor, atacurilor duhurilor deminice, pana la SANGE, adica pana la a dori mai mult impartasirea cu Adevarat Sangele si Adevarat Trupul, Domnului Iisus Hristos in Sfanta Euharistie... in locul pacatului. (Evident ca nu ma exclud acestei asertiuni, eu fiind primul care ma osandesc pe mine insumi in fata constiintei si in fata lui Hristos).

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

În prealabil postat de sophia

O parte se vede prin icoana, o parte se simte doar. Si de ce avem nevoie de icoana totusi?

Hai sa renuntam, ca mai rau ne incurcam.Imaginatia este necesara. Simbolistica exista dintotdeauna.

Observ că nu reuseşti să faci deosebirea dintre icoane şi imaginaţie. Icoana ne înfăţişează chipul lui Dumnezeu Insuşi, chipul Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ea este o fereastră spre lumea lui Dumnezeu, spre Imparaţia Cerurilor. Chipul Maicii Domnului şi cel al sfinţilor din icoane este chipul omenesc îndumnezeit, copleşit de lumina dumnezeiască a Imparaţiei lui Dumnezeu. Icoana este sfinţită prin chipul pe care îl reprezintă. Fară icoană ne putem rătăci de la adevăratul Dumnezeu, închipuindu-ne fiecare, după mintea, priceperea şi credinţa sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plăsmuit de imaginaţia noastră. Aşadar nu avem nevoie de imaginaţie în planul duhovnicesc.

În prealabil postat de ovidiu b.

Am să-ţi redau tâlcuirea părintelui Arsenie Boca cu privire la pilda Tânărului Bogat.
"Atitudinea sufletului faţă de bogăţie trebuie să fie ca a unui administrator al bunurilor altuia. Noi suntem iconomi. Câtă vreme iconomisim averile după legea iubirii de oameni, Stăpânul averii ne-o menţine. Dar, dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu şi punem altă lege în iconomia lumii, avuţia se ia de la noi şi se risipeşte. Cu orice altă lege decât cea a lui Dumnezeu avuţia se risipeşte. În ceea ce priveşte avuţia, trebuie să fim cu aceasta ca şi când n-am avea-o".

"Înţelesul bogăţiei: Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osândirea ta".

Foarte frumoasa talcuire,va multumesc,arata masura profund duhovniceasca a Parintelui Boca,asta daca mai existau indoieli.Deci pana la urma este vorba de starea interioara,transformarea sufletului,metanoia sau cum vreti sa-i spunem, care influenteaza actiunea exterioara si determina si soarta sufletului.Sfantul Vasile cel Mare,intr-o omilie catre tineri :),mai exact Omilia a XXII-a catre tineri, spunea asa(va las si eu acest cuvant de incheiere ca semn de multumire pt talcuirea dvs):

,,Nici slava stramosilor, nici puterea trupului, nici frumusetea, nici maretia, nici cinstea data de toti oamenii, nici chiar demnitatea de imparat, in sfarsit, nimic din cele ce pot fi numite mari de oameni nu le socotim vrednice de dorit si nici nu admiram pe cei ce le au, ci prin nadejdile noastre, mergem mai departe si facem totul pentru pregatirea altei vieti.Sustinem ca trebuie sa iubim si sa urmarim din toata puterea cele ce ne pot ajuta la pregatirea celeilalte vieti, iar pe cele care nu tintesc spre viata aceea, sa le trecem cu vederea, ca fiind fara de valoare.

Care este aceasta viata, unde este si cum o vom trai, sunt intrebari la care n-am sa raspund acum, pe de o parte, pentru ca ne-ar departa de subiectul de fata, iar pe de alta parte, pentru ca ar trebui sa am ascultatori mai in varsta decat voi. Poate ca v-as arata indeajuns spunandu-va atat numai, ca daca cineva ar aduna cu mintea si ar strange la un loc toata fericirea de cand exista oameni, ar gasi ca nu poate fi egalata nici cu cea mai mica parte din bunatatile acelei vieti, ci, mai mult, toate bunurile din aceasta lume sunt mai prejos ca valoare decat cel mai mic dintre bunurile celeilalte lumi; si sunt tot atat de departe unele de altele pe cat este de departe umbra si visul de lucrurile reale. Dar, mai bine spus, ca sa ma folosesc de un exemplu mai potrivit, pe cat este mai de pret tuturora sufletul decat trupul, pe atat este si deosebirea dintre cele doua vieti. Spre viata aceasta ne conduc Sfintele Scripturi, care ne instruiasc cu cuvintele lor pline de taina.

Pentru viata vesnica v-as indemna sa strangeti merinde, miscand, dupa cum spune proverbul, orice piatra de unde ati putea avea folos. Sa nu ne temem ca este greu si ca este nevoie de osteneala! Sa ne aducem aminte de inteleptul care ne-a sfatuit ca trebuie sa alegem viata cea mai buna si sa facem fapte de virtute, cu nadejdea ca obijnuinta va face placuta o viata ca aceasta. Este rusinos sa pierdem prezentul, iar mai tarziu sa rechemam trecutul, cand cainta nu ne mai foloseste."

Doamne ajuta!+

În prealabil postat de glykys

Nu l-ai amintit pe Sfantul Nicolae, episocp bogat si atent chivernisitor la averii sale, in sensul ca nu si-a vandut deodata averea sa, ca sa scape cat mai repede de ea, ci daruia cu masura tuturor pe care ii afla in nevoie.

Aşa este...să-mi fie ruşine.