Casatoria cu o persoana divortata

[adam000]

Atata timp cat cel credincios isi pastreaza crediinta (practic, cat timp are crediinta cat pt doi).

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

Ce te faci dacă viaţa, în general, în loc să te întărească prin lupta şi ispitele ei, te zdrobeşte şi te îndepărtează de Dumnezeu?

Divorţezi de viaţă?
(Sau poate, mai degrabă, te apropii cu adevărat de Dumnezeu, prin smerenie. Prin descoperirea şi deprinderea iubirii creştine, care nu are nici o treabă cu "să-mi meargă bine" ci urmează pe Mântuitorul, Cel Care a purtat Crucea, jertfindu-Se.)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de N.Priceputu

Da, este o gravă problemă dacă te căsătorești formal, având doar o credință superficială, făcând cununia doar pentru că „așa se face”. Te trezești „unit în Hristos” fără să crezi în El. Nu știu dacă aceea este taină; pentru că o taină nu acționează din afara noastră, fără credința și participarea noastră, fără iubirea noastră.

Fara indoiala ca si in acest caz, al "casatoriei formale" cum o denumiti (trebuie observat ca "formal" e inca unul dintre cuvintele care au cunoscut coruptia), putem vorbi pe deplin de o Taina. Astfel incat sotii sa nu se iluzioneze, zicand ca o casatorie nu a avut, de fapt, loc. A avut loc, fiindca o Taina este de ordin obiectiv si nu este ceva subiectiv care sa depinda de launtrul celui asupra careia se administreaza. Si spun "pe deplin" fiindca nu exista ceva ca o "Taina partial valida", ci o Taina este sau nu este: a avut cu adevarat loc sau a fost doar parelnica: ni s-a parut, doar, a fi avut loc.

Pe de alta parte, Tainele trebuie sa fie nu doar valide, ci si eficiente, adica sa aduca folosul pe care se presupune ca le aduc. Or, fiecare Taina are, pe langa tripla conditie de validitate, conditii particulare de eficienta. La fiecare dintre cele 7 Taine conditia de eficienta este dispozitia necesara a sufletului, dar ce se intelege exact prin "dispozitie necesara" variaza de la o Taina la alta.

Sa luam alta Taina: Sf Cuminecare. La aceasta, conditia de dispozitie necesara este ca sufletul sa nu imi fie in stare cazuta. Fiindca, daca nu m-am spovedit cum trebuie, ori daca am facut-o, dar am mai comis o traznaie de la ultima spovada, degeaba ma impartasesc. Nu se poate spune ca nu e Taina, caci e Taina valida: ceea ce iau este chiar Preasfantul Trup si Sange al Domnului. Dar e mai mult decat ineficient, e un sacrilegiu. Domnul nostru o spune clar, in Scriptura: osanda am mancat si am baut.

Un astfel de element, aproape de sacrilegiu, este si cand doi miri se casatoresc fara sa aiba pregatire necesara. Sufletul lor nu este in dispozitie necesara pentru a primi Taina cu folos, ceea ce e complet altceva decat a spune ca nu a avut loc casatoria.

Si ce inseamna, mai exact, conditia de dispozitie necesara a sufletului in cazul particular al Sacramentului Nuptial ? Prima conditie (vai, cat de des uitata!) este ca sufletul sa se afle in stare de har sfintitor. Spunem ca "ne pregatim din timp pentru nunta", fara sa bagam de seama ca ne preocupam de cordelutele care se infig in piept si nu de pacatele care sunt deja acolo. Nu uitati niciodata: doar doua Taine se pot face pentru sufletele moarte, spre invierea lor. TOATE celelalte cinci Taine se fac, spre a fi de folos, in stare de har sfintitor. Mirele care se duce sa se insoare fara sa se fi spovedit inainte este asemenea vanatorului care a uitat sa-si ia pusca. La vanatoare adevarata a fost, dar nu a prins nimica.

Tot de ordinul dispozitiei necesare este si credinta. Dupa cum am aratat mai la deal, credinta e baza a toate, a iubirii inclusiv. Sa nu uitam ca adevaratul savarsitor al oricarei Taine este Cristos. El ne asculta pacatele, El ne iarta. El ne impartaseste, fiind in acelasi timp Preot, Altar si Jertfa. Ei bine, tot El ne casatoreste. Savarsind Sfanta Taina, preotul actioneaza in persona Christi capitis, fiindca in general Dumnezeu actioneaza prin oameni. A te casatori fara sa crezi in Marele Arhiereu care te casatoreste, este ca si cand te-ai boteza fara sa-i slujesti Lui ca unui Dumnezeu si Imparat. Omule! Cat de folositor ti-a fost un astfel de botez, cat de folositoare spovada pe jumatate facuta si impartasania pe murdaritelea, tot atata folos vei trage dintr-o astfel de casatorie! Bolnav neintelept! Asa va trece viata ta, zicand ca ti-ai luat toate medicamentele la timp, cand de fapt le-ai inactivat pe toate prin umorile tale! Nu, nu indrazni acum sa spui ca nu erau adevarate, nu-ti complica situatia crezand ca doctoriile Bisericii sunt din creta, ci uita-te la prescriptia doctorilor, pe care nu ai respectat-o!

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Divorţezi de viaţă?

Eu puneam problema invers: Divortezi de om ca sa pastrezi Viata? ;-|

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Fara indoiala ca si in acest caz, al "casatoriei formale" cum o denumiti (trebuie observat ca "formal" e inca unul dintre cuvintele care au cunoscut coruptia), putem vorbi pe deplin de o Taina. Astfel incat sotii sa nu se iluzioneze, zicand ca o casatorie nu a avut, de fapt, loc. A avut loc, fiindca o Taina este de ordin obiectiv si nu este ceva subiectiv care sa depinda de launtrul celui asupra careia se administreaza. Si spun "pe deplin" fiindca nu exista ceva ca o "Taina partial valida", ci o Taina este sau nu este: a avut cu adevarat loc sau a fost doar parelnica: ni s-a parut, doar, a fi avut loc.

Pe de alta parte, Tainele trebuie sa fie nu doar valide, ci si eficiente, adica sa aduca folosul pe care se presupune ca le aduc. Or, fiecare Taina are, pe langa tripla conditie de validitate, conditii particulare de eficienta. La fiecare dintre cele 7 Taine conditia de eficienta este dispozitia necesara a sufletului, dar ce se intelege exact prin "dispozitie necesara" variaza de la o Taina la alta.

Sa luam alta Taina: Sf Cuminecare. La aceasta, conditia de dispozitie necesara este ca sufletul sa nu imi fie in stare cazuta. Fiindca, daca nu m-am spovedit cum trebuie, ori daca am facut-o, dar am mai comis o traznaie de la ultima spovada, degeaba ma impartasesc. Nu se poate spune ca nu e Taina, caci e Taina valida: ceea ce iau este chiar Preasfantul Trup si Sange al Domnului. Dar e mai mult decat ineficient, e un sacrilegiu. Domnul nostru o spune clar, in Scriptura: osanda am mancat si am baut.

Un astfel de element, aproape de sacrilegiu, este si cand doi miri se casatoresc fara sa aiba pregatire necesara. Sufletul lor nu este in dispozitie necesara pentru a primi Taina cu folos, ceea ce e complet altceva decat a spune ca nu a avut loc casatoria.

Si ce inseamna, mai exact, conditia de dispozitie necesara a sufletului in cazul particular al Sacramentului Nuptial ? Prima conditie (vai, cat de des uitata!) este ca sufletul sa se afle in stare de har sfintitor. Spunem ca "ne pregatim din timp pentru nunta", fara sa bagam de seama ca ne preocupam de cordelutele care se infig in piept si nu de pacatele care sunt deja acolo. Nu uitati niciodata: doar doua Taine se pot face pentru sufletele moarte, spre invierea lor. TOATE celelalte cinci Taine se fac, spre a fi de folos, in stare de har sfintitor. Mirele care se duce sa se insoare fara sa se fi spovedit inainte este asemenea vanatorului care a uitat sa-si ia pusca. La vanatoare adevarata a fost, dar nu a prins nimica.

Tot de ordinul dispozitiei necesare este si credinta. Dupa cum am aratat mai la deal, credinta e baza a toate, a iubirii inclusiv. Sa nu uitam ca adevaratul savarsitor al oricarei Taine este Cristos. El ne asculta pacatele, El ne iarta. El ne impartaseste, fiind in acelasi timp Preot, Altar si Jertfa. Ei bine, tot El ne casatoreste. Savarsind Sfanta Taina, preotul actioneaza in persona Christi capitis, fiindca in general Dumnezeu actioneaza prin oameni. A te casatori fara sa crezi in Marele Arhiereu care te casatoreste, este ca si cand te-ai boteza fara sa-i slujesti Lui ca unui Dumnezeu si Imparat. Omule! Cat de folositor ti-a fost un astfel de botez, cat de folositoare spovada pe jumatate facuta si impartasania pe murdaritelea, tot atata folos vei trage dintr-o astfel de casatorie! Bolnav neintelept! Asa va trece viata ta, zicand ca ti-ai luat toate medicamentele la timp, cand de fapt le-ai inactivat pe toate prin umorile tale! Nu, nu indrazni acum sa spui ca nu erau adevarate, nu-ti complica situatia crezand ca doctoriile Bisericii sunt din creta, ci uita-te la prescriptia doctorilor, pe care nu ai respectat-o!

Împărtăşesc întru totul acest punct de vedere (admirabil scris).
În ce mă priveşte, am înţeles că slujba prin care intrăm în Taină este doar începutul vieţii întru Hristos. În multe privinţe eu am rămas doar la uşă, chiar dacă, poate, uneori oi fi înaintat vreun pas.
Păcătuind, ne întoarcem la uşă (ori la poalele muntelui), mă tem... Dar căinţa şi spovedania amănunţită pot fi un mare acumulator de energie pentru "salt înainte", concretizat în fapte pe măsură. Mila Domnului viază în noi doar dacă nu suntem mult prea îndrăgostiţi/fascinaţi de pasivitatea leneşă a morţii harnice.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Eu puneam problema invers: Divortezi de om ca sa pastrezi Viata? ;-|

Exclus, dacă eşti mădular al Bisericii şi faci parte din "un singur trup". Căci nu poţi fi parte decât dacă eşti în întreg. Iar Dumnezeu nu des-parte ceea ce a unit. A făcut-o cu sila? A făcut-o încălcînd libera ta alegere?

Nu divorţezi, ci înveţi. Deprinzi răbdarea, dezvolţi abilităţi care, semn că nu le ai, deocamdată te fac să te crezi bun înaintea lui Dumnezeu iar pe soţ îl vezi ca fiind rău. Dacă el urăşte Biserica, în loc să plângi şi să te rogi pentru necazul lui, tu îl urăşti pe el la rândul tău. Arătînd prin aceasta cât eşti, omule, de vrednic înaintea Domnului.
Te foloseşti de necazuri pentru a înainta duhovniceşte şi nu divorţezi. Te mai cureţi de păcate, prin acceptarea cu bucurie creştină a suferinţei. Deprinzi smerita cugetare şi alte virtuţi.
Iar dacă preţuieşti mai mult altceva decât acestea, dacă acestea îţi par secundare iar nu esenţiale, ce să zic... Nimic altceva decât am scris mai sus.

[AGabriela]

Si daca nu exista dragoste intre soti? Daca sotii se casatoresc formal, sub presiunea rudelor si a imprejurarilor, si nu este dragoste intre ei, mai exista vreo taina? Oare marea taina nu este dragostea reciproca a sotilor si a amandurora catre Dumnezeu? "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" - dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de cezar_ioan

am înţeles că slujba prin care intrăm în Taină este doar începutul vieţii întru Hristos.

Bine ar fi ca inceputul vietii intru Domnul sa fie mai din vreme, fiindca daca vom astepta sa ne casatorim ca abia dupa aceea sa vietuim intru Domnul ne asemanam unui pom care asteapta vreun cine stie ce rod inainte de a-i creste radacini.

Pe de alta parte, casatoria este bine sa fie vazuta ca un inceput, dar mai degraba in raport cu celelalte etape ale vietii decat in raport cu Domnul. Prea des, noi gresim vazand in casatorie o cireasa de pe tort, cand ea ar trebui sa fie blatul peste care se adauga celelalte elemente care fac ca tortul sa fie bun. Nu exista eroare mai comuna in privinta casatoriei decat aceasta. "Stai, mai intai sa am o situatie materiala stabila" spune el. Si nu se poate casatori acum, cat are doar o pozitie de entry-level la multinationala careia s-a facut sclav, trebuie sa astepte mai intai avansarea. "Stai, mai intai sa imi termin studiile" spune ea, doar nu s-o casatori inainte de a-si fi predat lucrarea de post-doctorat, spre a fi primita la Academie. "Trebuie mai intai sa aveti casa voastra, pe urma sa va casatoriti, doar nu vreti dragoste la mansarda!" le spun si parintii lor, care ar trebui sa fie vocile lui Dumnezeu, dar sunt vocea lumii si a printului lumii acesteia.

Fiindca trebuie spus limpede: acelasi animal care ne indeamna sa amanam convertirea noastra, care e prea perfid spre a ne spune "nu te converti!", ci zice "traieste-ti tineretea, pe urma ai sa ai timp sa te convertesti!", acelasi animal care e prea perfid spre a spune "nu te impartasi!", ci spune "azi trebuie sa iti speli masina si sa duci pisica la doctor, ai sa te impartasesti maine", ei bine, exact acelasi le spune indragostitilor "inca nu sunteti pregatiti pentru casatorie. Nu aveti masina cu care sa mergeti in voiajul de nunta, casatoriti-va anul viitor!". Acestuia, sa indraznim a-i spune: vade retro, Satana!, si, luandu-ne iubita, sa mergem in fata altarului Marelui Preot, spre a purta impreuna, mai usor si mai cu folos, crucea noastra. El este prea bun si a lasat in lume Providenta, un aspect al Spiritului Sau. Si, asa cum are grija de pasarile cerului si de crinii campului, va avea grija ca tu sa fii avansat la multinationala, daca iti este de folos. Va avea grija ca ea sa termine la timp o lucrare "Summa cum laudae" in cazul in care corespunde planurilor lui si nu planurilor vicleanului. Si, spre surpriza generala, s-ar putea sa apara si casa, mai devreme decat s-ar astepta multi, ori chiar si masina, daca nu pentru voiajul de nunta, atunci pentru dus copiii la botez. Toate acestea s-ar putea si sa nu apara, fiindca El nu numai ca nu ne-a promis doctorate, masini si case, ci ne-a spus clar ca vom duce lipsuri si ca vom suferi. Dar ceva ne-a promis: aceea ca, daca vom face voia Lui, vom fi fericiti chiar in lipsuri. Ei bine, chestia asta nu o poate face animalul. El ne da amaraciune, nefericire si urat, chiar la palat si cu limuzina parcata in fata. Fiindca nu exista nimeni care sa poata hrani sufletul nostru decat Cristos, pe cand Tatal Minciunii este vanzatorul de iluzii si amagitorul oamenilor.

În multe privinţe eu am rămas doar la uşă, chiar dacă, poate, uneori oi fi înaintat vreun pas.
Păcătuind, ne întoarcem la uşă (ori la poalele muntelui), mă tem... Dar căinţa şi spovedania amănunţită pot fi un mare acumulator de energie pentru "salt înainte", concretizat în fapte pe măsură.

Mai rau decat le usa, pacatul ne azvarle dincolo de ea, acolo unde e intunericul cel mai dinafara si scrisnirea dintilor. Mai rau decat la poalele muntelui, pacatul ne infige sub el, in plin crater, acolo unde Vulcan, intr-o larma asurzitoare, forjeaza armele cu care se bat oamenii.
Pe de alta parte, cainta si spovada amanuntita nu numai ca ne intorc la usa, ci chiar mai sus de locul unde urcasem. Adica de genunchiul broastei, in cazul meu de exemplu. Spunea un parinte la o predica: daca pacatul de moarte inseamna ruperea franghiei de salvare care ne leaga de Salvator, in schimb Sacramentul Pocaintei este reinnodare ei. Si, e lucru stiut: la fiecare reinnodare, franghia se scurteaza putin, astfel incat vom fi mai aproape de Salvator si mai putin prada inecului in Marea Iluziilor.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AGabriela

Si daca nu exista dragoste intre soti? Daca sotii se casatoresc formal, sub presiunea rudelor si a imprejurarilor, si nu este dragoste intre ei, mai exista vreo taina? Oare marea taina nu este dragostea reciproca a sotilor si a amandurora catre Dumnezeu? "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" - dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

Dra Gabriela, "dragoste" nu inseamna fluturi in stomac. Dragostea este act de vointa. Acestea trei sunt compartimentele psihismului uman: sentimentele, ratiunea si vointa. Acestea trei sunt personajele despre care vorbeste Platon intr-unul dintre Dialogurile sale (Phaidros, mi se pare, cititi-l, ca va ia 30 de minute): calul negru, calul alb si vizitiul care ii mana. Pentru crestin, cele trei compartimente se afla asezate ierahic: mai intai vointa (vizitiul), pe urma calul alb (ratiunea) si la sfarsit calul negru (sentimentele).Iar din aceasta recunoastem o scoala de psihologie care rataceste: tocmeste invers raportul dintre ele.

Dumnezeu nu este dragoste in sensul la care va referiti. Dumnezeu este existenta personala, este Persoana. Iar aceasta este trasatura de baza a persoanelor: existenta vointei. Un fel de sentimente intalnim si la animale, ba chiar anumite elemente foarte asemanatoare domeniului ratiunii. Dar vointa nu au decat: Dumnezeu, celelalte spirite (bune si rele) si oamenii. Animalele nu au vointa, ele raspund unor instincte.

Cand Apostolul spune "Dumnezeu este iubire", el are in vedere altceva. Propozitia apostolica poate fi reformulata, spre a o intelege mai bine: "Iubirea (autentica) nu este decat ceea ce vine de la Dumnezeu". Tot asa cum in alta parte a Bibliei vedem ca El este adevarul. Sau Binele.

Eu imi iubesc sotia fiindca VREAU sa o iubesc. Iar a-mi iubi sotia inseamna a respecta promisiunile facute la casatorie, cu mana pe Crucea lui Cristos. La fel e si cu Dumnezeu: il iubesc pe Dumnezeu fiindca VREAU sa il iubesc. Sentimentele exista, dar vin pe urma, nu uitati ca acest cal naravas are franele complet in mana vizitiului, care este Vointa. Mai intai m-am convertit, adica am facut o optiune fundamentala, pe urma au venit si sentimentele fata de Dumnezeu, si nu invers. Ei bine, si casatoria este o astfel de optiune fundamentala. De aceea oamenii au un Dumnezeu in Cer si o sotie (un sot) pe pamant.

[AGabriela]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dra Gabriela, "dragoste" nu inseamna fluturi in stomac. Dragostea este act de vointa. Acestea trei sunt compartimentele psihismului uman: sentimentele, ratiunea si vointa. Acestea trei sunt personajele despre care vorbeste Platon intr-unul dintre Dialogurile sale (Phaidros, mi se pare, cititi-l, ca va ia 30 de minute): calul negru, calul alb si vizitiul care ii mana. Pentru crestin, cele trei compartimente se afla asezate ierahic: mai intai vointa (vizitiul), pe urma calul alb (ratiunea) si la sfarsit calul negru (sentimentele).Iar din aceasta recunoastem o scoala de psihologie care rataceste: tocmeste invers raportul dintre ele.

Dumnezeu nu este dragoste in sensul la care va referiti. Dumnezeu este existenta personala, este Persoana. Iar aceasta este trasatura de baza a persoanelor: existenta vointei. Un fel de sentimente intalnim si la animale, ba chiar anumite elemente foarte asemanatoare domeniului ratiunii. Dar vointa nu au decat: Dumnezeu, celelalte spirite (bune si rele) si oamenii. Animalele nu au vointa, ele raspund unor instincte.

Cand Apostolul spune "Dumnezeu este iubire", el are in vedere altceva. Propozitia apostolica poate fi reformulata, spre a o intelege mai bine: "Iubirea (autentica) nu este decat ceea ce vine de la Dumnezeu". Tot asa cum in alta parte a Bibliei vedem ca El este adevarul. Sau Binele.

Eu imi iubesc sotia fiindca VREAU sa o iubesc. Iar a-mi iubi sotia inseamna a respecta promisiunile facute la casatorie, cu mana pe Crucea lui Cristos. La fel e si cu Dumnezeu: il iubesc pe Dumnezeu fiindca VREAU sa il iubesc. Sentimentele exista, dar vin pe urma, nu uitati ca acest cal naravas are franele complet in mana vizitiului, care este Vointa. Mai intai m-am convertit, adica am facut o optiune fundamentala, pe urma au venit si sentimentele fata de Dumnezeu, si nu invers. Ei bine, si casatoria este o astfel de optiune fundamentala. De aceea oamenii au un Dumnezeu in Cer si o sotie (un sot) pe pamant.

Nu m-am referit la dragoste ca fiind "fluturasi in stomac"... am trecut de mult de faza in care gandeam ca asta este dragostea. Ci m-am referit la dragoste ca act de a vrea, a respecta, a lupta sa fii langa sot/sotie, iar aceasta vointa oare nu trebuie sa fie reciproca pentru a merge impreuna toata viata? Daca vrea unul si celalalt nu vrea, nu neaparat prin a spune "nu vreau" ci prin comportamentul sau de nepasare de persoana cu care s-a casatorit, ce pot face cei doi?