Poezii preferate...

[Mihailc]

În prealabil postat de LaPetiteMoc

Frumos poem, desi stilul nu este original. Se vede ca a citit atent sonetele lui Vasile Voiculescu. Gabriel Tarde, cel care a influentat o intreaga epoca literara prin sudiile sale de psihologie a culturii, era de parere ca toti scriitorii incep prin a imita stilul altora, apoi ince-incet descopera propria identitate stilistica.

Aşa este, prietenul s-a lăsat dus de valul liricii şi n-a ţinut cont de la cine a împrumutat stilul. Foarte rar s-a întâmplat ca un scriitor să nu fie influenţat în faza timpurie a creaţiei. Nu sunt foarte mulţi nici cei care au reuşit într-adevăr să exprime într-un stil cu totul personal!

[glykys]

George Topârceanu [SIZE=+1]Rapsodii de toamnă[/SIZE]

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă!"
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...

[glykys]

[COLOR=#0b5394] Rost de cruce

Din tot ce-a fost doar crucea Ta rămîne[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] şi toate cîte-aievea vor mai fi[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] doar taina ei le poate face vii[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] în asfinţitu-acestei lumi bătrîne.[/COLOR]
[COLOR=#0b5394]
[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] Pe moarte sînt doar rănile-Ţi stăpîne[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] şi-Eli, Eli, lama sabahtani[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] e strigătul ce-alungă pe pustii[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] şi dracii goi, şi liftele păgîne.[/COLOR]
[COLOR=#0b5394]
[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] Blestem e viaţa dacă n-ar fi moarte,[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] şi moartea-ar fi blestem fără-nviere,[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] iar trupu-acesta, vrednic să Te poarte,[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] cum oare după cruce nu s-ar cere?[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] De cînd ne face Duhul fraţi cu Tine,[/COLOR]
[COLOR=#0b5394] e moartea slugă-a Vieţii care vine.[/COLOR]

[COLOR=#073763] Răzvan CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2...-de-cruce.html

[/COLOR]

[cristiboss56]

[glykys]

Emil Brumaru - Balada crinilor care si-au scris frumos




[COLOR=#422817]Traia într-un oras din miazazi
Un crin înzapezit în datorii

Care primea, scrise pe plus cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din miazanoapte;

Oh, pentru cruda lor corespondenta
Aveau cea mai naiva diligenta!

Ei îsi taiau cu zimtii de la timbre
Miresmele-ntre dânsii sa le schimbe,

Postasi înflacarati puneau stampile,
Cântând din corn, pe sacii cu pistile,

Plicuri adânci pudra, sculat din zori
Însusi directorul calestilor!!

Dar crinul ce traia în miazazi,
Fiind înzapezit în datorii,

Îi raspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns marar.

Apoi tacu de tot. O roua grea
Strivi parfumul amândurora.

Si astfel cei doi crini nu si-au mai scris,
Postasii au murit, posta s-a-nchis,

Doar uneori mai trece monoton
Prin bulion un vechi postalion...[/COLOR]

[dobrin7m]

În prealabil postat de glykys

George Topârceanu [SIZE=+1]Rapsodii de toamnă[/SIZE]

Imi place Toparceanu:

Câţi ca voi!

Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!...

Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!...

[dobrin7m]

Anton Pann

Vulpea şi pădurarul

O vulpe, urmărită de vânători, îi cere pădurarului să o ascundă în casa sa din pădure. După un timp, vânătorii ajung la el şi îl întreabă de vulpe. Acesta răspunde, arătând cu mâna spre casă, că nu a văzut-o.
Vânătorii nu înţeleg gestul lui şi pleacă mai departe. Vulpea iese din casă, îl priveşte pe pădurar o clipă, apoi pleacă fără să-i mulţumească.
Pleci fără să-mi mulţumeşti că te-am salvat, îi reproşează pădurarul.
Ţi-aş fi mulţumit cu prisosinţă, dacă mâinile şi gura ta ar fi făcut acelaşi lucru, răspunde vulpea.
Nu nega cu faptele, ceea ce spun vorbele tale.

"Invatatura data rau se sparge in capul tau."

DESPRE CUSURURI
SAU URÂCIUNI
Aideti sã vorbim degeabã,
Cã tot n-avem nici o treabã.
Fiindcã
Gura nu cere chirie,
Poate vorbi orice fie.
De multe ori însã
Vorba, din vorbã în vorbã
Au ajuns si la cociorbã (vãtrai de lemn)
S-atunci vine proverbul:
Vorba pe unde a iesit
Mai bine sã fi tusit.
De aceea
Când vei sã vorbesti, la gurã
Sã aibi lacãt si mãsurã.
Adicã:
Vezi bârna din ochiul tãu
Si nu vorbi p-alt’ de rãu.
Spre pildã:
Când vei vorbi de mucos,
Nici tu sã fii urduros.
Cã nu e mai urât când cineva
Face pe frumos cã e ponevos
Si pe cel urât cã e aurit.
Altul iar
Trânteste cuvântul tronc,
Ca closca când face clonc.

Si se pomeneste vorbind:
Frumoasã nor dobândisi,
Dar se uitã cam piazis.
Si cã
Dupã ce e neagrã, o cheamã si Neagã;
Dupã ce e mutã, apoi e si slutã.
Sau
Urât mester a croit-o,
Rãu ciocan a ciocânit-o.
Sau
Bun ciocan te-a ciocãnit,
Cã frumos te-a potrivit.
Si
Urât tatã a avut,
Sã-i semene l-a fãcut.
Sau
Fã-mã, tatã, ca sã-ti seamãn
Ca frate cu frate geamãn.
Dar însã
A semãnat crastaveti
Si au rãsãrit scãieti.
Sau cã
Tata avea armãsar,
Dar el a iesit mãgar.
Si asa,
Cu vorbe îmbolditoare
Îl atinge unde-l doare.
De aceea niciodatã
Chelului despre chilie
Sã nu-i spui vro istorie.
Si
Cu plesuvul când vorbesti
Tigvã sã nu pomenesti.

Si nici
Sã nu râzi de mãgar cumva,
Cã poate îl încaleci cândva.
Totdauna
Gura care e-mputitã
Altui e nesuferitã,
Cã dacã
Mie-mi miroasã a floare,
Dar altuia a putoare.
Si în scurt,
Noi râdem de unul-doi
Si patruzeci râd de noi.
Pentru cã
Nu este rãsur sã n-aibã cusur.

[cristiboss56]

Pune-ti inima acolo
Unde furii nu’ndraznesc,
Unde nu este rugina
Si nici aur pamantesc.
Pune-ti inima la cer,
Catre Tatal si in ruga,
Cere pace si iubire
Si un inger pazitor.
Pune-ti fruntea obosita
La icoana lui Iisus
Spune-i Lui ce te apasa,
Spune-i Lui, ce ai de spus !
Pune-ti azi nadejdea toata
Catre Tatal cel ceresc
Si-ai sa capeti indrumare
In tumultul pamantesc !
Camelia Cristea

[cristiboss56]

Învață de la apă să ai statornic drum.
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învață de la umbră să taci și să veghezi.
Învață de la stâncă tu neclintit să crezi.
Învață de la soare cum trebuie s-apui.
Învață de la piatră cât trebuie să spui.
Învață de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci.
Învață de la toate că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viață, cum trebuie să mori.
Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat.
Învață de la nufăr sa fii mereu curat.
Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi.
Învață de la ape să nu dai înapoi.
Învață de la umbră să fii smerit ca ea.
Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învață de la soare ca vremea să-ți cunosti.
Învață de la stele că-n cer sunt numai oști.
Învață de la greier, când singur ești, să cânti.
Învață de la lună să nu te înspăimânți.
Învață de la vulturi când umerii ți-s grei
Și du-te la furnică să vezi povara ei.
Învață de la floare să fii gingaș ca ea.
Învață de la oaie să ai blândețea sa.
Învață de la păsări să fii mai mult in zbor.
Învață de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
Să-nveți din tot ce piere, cum să trăiești pe veci.