Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 17

Întru sfîrşit, robului Domnului, lui David, care a grăit Domnului cuvintele cîntării acesteia în ziua în care l-a izbăvit pe dînsul Domnul din mîna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mîna lui Saul, şi a zis:

Arătată este deasupra-scrierea şi nu are trebuinţă de tîlcuire. Pricina Psalmului este pusă şi în Istoria Împăraţilor. Însă vrednic lucru este a ne minuna de filosofia Proorocului, că - pătimind de la Saul atîtea bîntuieli - nu l-a rînduit pe dînsul între vrăjmaşii lui, ci - despărţindu-l de neprieteni - nu l-a pomenit ca pe un vrăjmaş. Şi s-a scris deasupra „întru sfîrşit”, căci are şi proorocia chemării neamurilor şi a înstrăinării Iudeilor, care s-a făcut după multe vremi mai pe urmă.
Iubi-Te-voi, Doamne, vîrtutea mea!
2 Domnul este întărirea mea, şi scăparea mea şi izbăvitorul meu. Dumnezeul meu, ajutorul meu, şi voi nădăjdui spre Dînsul. Apărătorul meu, şi cornul mîntuirii mele şi sprijinitorul meu.
Proorocul răsplăteşte facerile de bine cu dragoste, căci doar cu aceasta este cu putinţă a-I răsplăti lui Dumnezeu acela ce bine a pătimit de la Dînsul. Pe aceasta a legiuit-o Dumnezeu şi cînd începea Punerea de Lege: „Să iubeşti - zice - pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, şi din tot sufletul tău şi din toată vîrtutea ta.” Şi însăşi slujba urmează dragostei celui iubit, pentru că dragostea „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă, dragostea nu cade niciodată.” Şi se făgăduieşte Fericitul David să iubească pe Dumnezeu, nu pentru că nu ar fi făcut desăvîrşit acest lucru pînă atunci, ci nesuferind a se sătura de dragoste. Apoi, dă numiri dumnezeieşti facerilor de bine şi din catalogul bunătăţilor pe care le-a dobîndit face catalog de nume. Şi numeşte pe Dumnezeu: „vîrtute”, fiindcă s-a împărtăşit de aceasta; „întărire”, ca acela ce s-a întărit împotriva neprietenilor; „scăpare”, ca acela ce a avut pe Dumnezeu zid şi îngrădire tare; „izbăvitor”, ca acela ce s-a izbăvit prin Dumnezeu de vrăjmaşi; „ajutor”, ca acela ce de acolo a dobîndit ajutorul; „apărător”, ca pe Cel ce i S-a făcut lui apărător în vreme de nevoie; „corn de mîntuire şi sprijinitor”, ca acela ce s-a mîntuit cu a Lui purtare de grijă. Iar „corn de mîntuire” a pus din metafora dobitoacelor ce îi muncesc pe vrăjmaşi cu coarnele. „Corn încă se zice şi împărăţia, că «va da tărie împăraţilor noştri şi va înălţa cornul unsului Său», în loc de: «împărăţia unsului Său».”
3 Lăudînd, voi chema pe Domnul, şi de vrăjmaşii mei mă voi mîntui.
Aici ne învăţăm să mulţumim pentru bunătăţile ce ni s-au făcut şi să cerem iarăşi cele cuvenite. Şi zice: Făcînd aceasta, voi fi mai înalt decît vrăjmaşii. Apoi, povesteşte ridicările asupră cele de multe feluri ale neprietenilor:
4 Cuprinsu-m-au durerile morţii şi rîurile fărădelegii m-au tulburat,
5 durerile iadului m-au înconjurat, întîmpinatu-m-au laţurile morţii.
„Dureri ale morţii” şi „ale iadului”, numeşte primejdiile purtătoare de moarte, căci, precum odată cu naşterea se fac durerile, aşa se învecinează cu moartea şi primejdiile prea-mari. Iar „rîuri ale fărădelegii” sînt năpădirile nedrepte şi fără de veste ale vrăjmaşilor, că Saul şi ceilalţi neprieteni năvăleau de năprasnă, precum izbeşte rîul cînd primeşte scursurile apelor de aici şi de acolo. Iar „laţuri ale morţii” a numit năpădirile, că ceea ce este laţul şi cursa celor necuvîntătoare le este pîndirea celor ce li se dă război: amîndouă sînt măiestrii de vătămare ascunsă.
6 Şi, cînd mă necăjeam, am chemat pe Domnul şi către Dumnezeul meu am strigat. Şi a auzit din Biserica cea sfîntă a Sa glasul meu, şi strigarea mea înaintea Lui va intra în urechile Lui.
Însă, fiind înconjurat de atîtea primejdii, am chemat dumnezeiasca purtare de grijă, defăimînd tot ajutorul omenesc. Şi nu am greşit în nădejdea mea, că Dumnezeu a primit cererile mele îndată. Iar „Biserică”, aici, nu o zice pe cea făcută de mînă, că Solomon[COLOR=#800080][1][/COLOR]a zidit-o pe dînsa după acestea, ci a numit aşa Cerul.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Al patrulea fiu al lui David, din femeia lui Urie, Vatşeva; ultimul împărat al statului unitar evreiesc, între 970-930.

[patinina34]

7 Şi s-a clătinat, şi s-a cutremurat pămîntul, şi temeliile munţilor s-au tulburat şi s-au clătinat, că S-a mîniat pe dînsele Dumnezeu.
8 Suitu-s-a fum întru mînia Lui, şi foc de la faţa Lui se va aprinde, cărbuni s-au aţîţat de la Dînsul.
Însă toate acestea nu le-a pus ca şi cum aşa s-au făcut cu adevărat, ci pentru că în acest chip sînt înţelese cu credinţa. Dumnezeu a făcut aşa de multe ori, nu numai pedepsind, ci şi înfricoşînd pe oameni, îngrozind cu trăznete, cu sunete, cu cutremur şi cu foc. Astfel, voind a-l înfricoşa pe Israil, a arătat muntele Sinai fumegînd cu foc. Deci prin acestea Proorocul a vestit pedeapsa asupra vrăjmaşilor, învăţînd şi pe ceilalţi oameni să nu le lucreze pe cele asemenea, ca să nu pătimească la fel.
9 Şi a plecat cerurile, şi S-a pogorît şi - negură sub picioarele Lui.
10 Şi S-a suit peste Heruvimi şi a zburat, zburat-a pe aripile vînturilor.
11 Şi a pus întuneric ascunderea Lui, împrejurul Lui - Cortul Lui,
Aici, povestind iarăşi arătarea lui Dumnezeu, pune întru ascultători destulă frică. Dar noi nu ştim nici pogorîre, nici suire a firii dumnezeieşti, că Dumnezeu este nescris împrejur, fiind pretutindeni de faţă şi pe toate cuprinzîndu-le. Ci prin acestea învăţăm mulţimea felurită a iconomiilor, că uneori Se arată oamenilor mai cu blîndeţe şi mai cu apropiere, iar alteori mai cu mare cuviinţă[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Uneori încă, voind a pune în lăuntru frică, arată lucruri prea-slăvite şi neobişnuite. Deci pe acest „a plecat cerurile şi S-a pogorît” îl vom înţelege cum că a arătat a Sa arătare. Iar „negură sub picioarele Lui” însemnează venirea de faţă cea nevăzută; suirea „peste Heruvimi” şi zburarea „peste nori” arată iuţimea arătării; acest „a pus întuneric ascunderea Lui” închipuie firea cea nevăzută, iar „împrejurul Lui este Cortul Lui” - lumina dimprejurul Lui. Pentru aceea a zis şi Fericitul Pavel: „Cel ce singur are nemurirea şi locuieşte în lumina cea neapropiată.”
întunecoasă apă în norii văzduhurilor.
12 Dintru strălucire înaintea Lui nori au trecut,
Zice: Precum aerul, întunecîndu-se prin desimea norilor, sloboade strălucirea fulgerului, tot aşa Dumnezeul tuturor, nevăzut fiind, Îşi sloboade şi razele luminii gîndite, dar îi şi munceşte cu focul cel muncitor pe cei ce trăiesc întru răutate. Că aceasta a arătat adăugînd:
grindină şi cărbuni de foc.
13 Şi a tunat din cer Domnul şi Cel înalt Şi-a dat glasul Său.
14 Trimis-a săgeţi, şi i-a risipit pe ei; şi fulgere a înmulţit, şi i-a tulburat pe dînşii.
Acestea s-au petrecut şi la noi de multe ori: că, întru războaiele făcute nu de mult, i-a mistuit cu grindină şi cu foc pe barbarii care veniseră asupra noastră dinspre miazănoapte, iar pe Perşii ce se ostăşiseră dinspre răsărit şi nădăjduiau a lua fără sînge cetăţile noastre i-a înobădat cu obezi şi i-a oprit de a mai păşi înainte; şi pe unii i-a dat la moarte, iar pe alţii i-a trimis vestitori ai celor făcute şi întîmplate.
15 Şi s-au arătat izvoarele apelor şi s-au descoperit temeliile lumii de certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mîniei Tale.
Şi aceasta s-a făcut la noi întru multe părţi: clătindu-se, pămîntul s-a desfăcut, şi adînc nemăsurat s-a arătat în munţi înalţi şi apă a ieşit în locuri fără apă. Ocîrmuitorul tuturor le face pe acestea arătînd oamenilor puterea Sa cea muncitoare şi învăţîndu-i că într-o clipeală poate să aducă pierzarea cea de tot asupra tuturor, dar, din iubire de oameni, întîrzie pedeapsa şi aşteaptă pocăinţa.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cu mai multă slavă

[patinina34]

16 Trimis-a dintru înălţime şi m-a luat, luatu-m-a din ape multe.
Şi, învăţîndu-ne ce numeşte cu închipuire „ape”, a adăugat:
17 Izbăvi-mă-va de vrăjmaşii mei cei tari şi de cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai vîrtos decît mine.
Zice: A arătat vădit neprietenilor mei purtarea de grijă asupra mea. Că aceasta a zis grăind: „Trimis-a dintru înălţime şi m-a luat”, în loc de: I-a încredinţat pe toţi că mi-a dat ajutor din cer şi m-a învrednicit de această purtare de grijă, văzînd tăria neprietenilor, căci „s-au întărit mai vîrtos decît mine”.
18 Întîmpinatu-m-au în ziua răutăţii mele,
Mie mi se pare că însemnează aici scularea asupră-i a lui Avesalom, făcută după păcat, că „răutate” - pe care Simmah o numeşte „ticăloşie” – zice slăbiciunea sufletului pentru care s-a făcut păcatul.
şi S-a făcut Domnul întărirea mea şi m-a scos întru lărgime.
Împingîndu-mă - zice - şi surpîndu-mă şi trîntindu-mă, m-a întărit Dumnezeu şi strîmtoarea a făcut-o lărgime, dăruindu-mi viaţă în locul morţii celei aşteptate. Aceasta o zice încă şi în alt Psalm: „Împins fiind, m-am povîrnit să cad, şi Domnul m-a sprijinit.”
19 Izbăvi-mă-va, că m-a voit.
Nădăjduiesc că mă va învrednici de acelaşi ajutor şi în vremea de aici înainte, şi mă voi înălţa deasupra vrăjmaşilor, măcar de vor şi avea prea-foarte multă putere.
20 Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea şi după curăţia mîinilor mele îmi va răsplăti mie.
21 Că am păzit căile Domnului şi nu am făcut păgînătate despre Dumnezeul meu.
22 Că toate judecăţile Lui sînt înaintea mea şi îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine.
Nu fără dreptate - zice - face purtare de grijă pentru mine, ci ştiind scopul meu şi cunoscînd că am sîrguinţă să păzesc toate poruncile Lui. Că - de vreme ce a arătat multa purtare de grijă a lui Dumnezeu spre dînsul - arată acum şi dreptatea acesteia, îndemnînd pe auzitor spre fapta bună şi învăţîndu-ne că nu este cu putinţă a o dobîndi pe aceasta pînă nu vom cîştiga adevărata dragoste către Dumnezeu. Proorocul n-a voit a dezgoli tuturor catalogul isprăvilor sale, ci face închipuire de cum este cu putinţă să dobîndeşti dumnezeiasca purtare de grijă.
23 Şi voi fi fără prihană cu Dînsul
Şi cum este cu putinţă să se isprăvească acest lucru?
şi mă voi păzi de fărădelegea mea.
Depărtîndu-mă - zice - de acelea pe care rău le-am lucrat, mă voi face fără prihană în vremea viitoare. Astfel, marele David - fiind silit a pomeni ale sale isprăvi, ca să arate dreptatea purtării de grijă a lui Dumnezeu - nu a suferit să ascundă fărădelegea făcută de dînsul.
24 Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea şi după curăţia mîinilor mele înaintea ochilor Lui.
Atunci dar - zice - cînd mă voi face cu totul fără de prihană, voi dobîndi bunătăţile întregi. Că pe toate le priveşte Dumnezeul tuturor, şi va face răsplătirile şi pentru faptele cele bune - că pe acestea le-a numit „curăţenie a mîinilor” - şi pentru scopul cel bine-credincios al minţii. Apoi, ne învaţă aceasta mai descoperit:
25 Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi, cu omul nevinovat, nevinovat vei fi.
26 Şi, cu cel ales, ales vei fi; şi, cu cel îndărătnic, Te vei îndărătnici.
După socotelile oamenilor potriveşti răsplătirile - o Stăpîne! - pentru că celor cuvioşi le dăruieşti cele vrednice cuvioşiei, şi celor nevinovaţi şi izbăviţi de păcat - pe cele asemenea; celor aleşi şi desăvîrşiţi - pe cele desăvîrşite, iar celor ce îndată se abat şi călătoresc pe calea împotrivnică, potrivit le găteşti să afle sfîrşitul căii. Cum şi în ce chip?
27 Că Tu pe norodul cel smerit vei mîntui, şi ochii mîndrilor vei smeri.
Că pe cei ce ori au gînd smerit, ori sînt smeriţi din întîmplare, îi învredniceşti de mîntuire şi îi arăţi vestiţi. Iar pe cei ce îşi ridică sprînceana şi robesc trufiei, îi sileşti a se pleca la pămînt şi a gîndi la prostimea firii.
28 Că Tu vei lumina pe Luminătorul meu, Doamne-Dumnezeul meu, lumina-vei întunericul meu.
Fiindcă a numit de multe ori necazurile „întuneric”, după cuviinţă numeşte izbăvirea de acestea „lumină”. Şi zice: Dobîndesc de la Tine şi această purtare de grijă, căci Luminătorul, Cel ce a primit lumina cea adevărată (şi numeşte aşa Chipul robului[COLOR=#800080][1][/COLOR]) Se va zidi dintru a mea coapsă. Pe aceasta o zice încă şi în alt Psalm: „Acolo voi răsări cornul lui David, gătit-am Luminător unsului meu.”
29 Că întru Tine mă voi izbăvi de ispită, şi întru Dumnezeul meu voi trece zidul.
Zice: Prin darul Tău voi scăpa de toată bîntuiala şi de toată pîndirea - că „ispită” şi „zid” numeşte pîndirea.
30 Dumnezeul meu, fără prihană este calea Lui,
Cu dreptate le ocîrmuieşti pe toate, şi pentru aceasta cutez.
cuvintele Domnului - cu foc lămurite.
Şi pe aceasta am învăţat-o din nemincinoasele Tale cuvinte. Căci „cu foc lămurite” le numeşte pe cele cercate şi izbăvite de minciună, după cum am zis şi mai înapoi.
31 Scutitor este al tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dînsul.
Nu numai eu, ci toţi cei ce au această nădejde către Dînsul vor dobîndi acelaşi ajutor.
32 Că cine este Dumnezeu, afară de Domnul nostru, şi cine este Dumnezeu, fără numai Dumnezeul nostru?
Că nici nu este alt dumnezeu, ca unul să-i dea cererea aceluia, iar altul - Acestuia.
33 Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere şi a pus fără prihană calea mea,
Că, întărindu-mă cu a Lui putere, mă sîrguiesc a umbla pe calea cea dreaptă.

[patinina34]

34 Cel ce face picioarele mele ca ale cerbului şi peste cele înalte mă pune;
Că, precum cerbilor le-a dat după fire a călca fiarele înveninate, aşa m-a arătat şi pe mine mai tare şi mai înalt decît neprietenii.
35 Cel ce înveţi mîinile mele la război,
Că - întinzîndu-le pe acestea întru rugăciune - îi biruiesc pe vrăjmaşi.
şi ai pus arc de aramă în braţele mele,
Pentru aceasta, a făcut braţele mele ca un arc de aramă nefrînt, ca să sloboadă săgeţile asupra vrăjmaşilor.
36 şi mi-ai dat mie scuteală de mîntuire şi dreapta Ta m-a sprijinit. Şi certarea Ta m-a îndreptat întru sfîrşit şi certarea Ta aceasta mă va învăţa.
Şi m-ai pedepsit pe mine, cel ce am păcătuit, m-ai îndreptat după ce am căzut, m-ai învăţat cît de mare rău este păcatul şi m-ai învrednicit mîntuirii.
37 Lărgit-ai paşii mei sub mine, şi nu au slăbit urmele mele.
Întru strîmtorarea necazului - zice - mi-ai dat lăţimea mîngîierii, de care mîngîindu-mă, am ajuns pînă în vremea de acum. Iar pe „lărgit-ai”, Simmah l-a zis: „desfătat-ai”.
38 Goni-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dînşii. Şi nu mă voi întoarce, pînă ce se vor sfîrşi.
39 Necăji-i-voi pe dînşii, şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele.
Zice: Întărindu-mă de dumnezeiasca Ta Pronie, nădăjduiesc că-i voi birui pe toţi vrăjmaşii mei şi că nu mă voi opri pînă ce nu-i voi face iarăşi supuşi. Că aceasta a arătat zicînd: „cădea-vor sub picioarele mele.”
40 Şi m-ai încins cu putere spre război, împiedicat-ai pe toţi cei ce se sculau asupra mea, sub mine,
Adică: Mi-ai dăruit bărbăţie şi tărie şi ai împiedicat pornirea vrăjmaşilor. Aşa s-a făcut şi cu Goliat, şi cu Saul: pe acela care a cheltuit vremea lucrării întru cuvinte nebuneşti l-a surpat cu praştia, iar de cel legat cu somnul a scăpat cu lesnire. Tot aşa a scăpat şi de bîntuielile Gateenilor[COLOR=#800080][2][/COLOR].
[COLOR=windowtext]41 şi al vrăjmaşilor mei mi-ai dat dosul[/COLOR]

În loc de: I-ai întors în fugă - că osebirea celor ce fug este să dea dosurile.
şi pe cei ce mă urăsc i-ai pierdut.
Pe Saul, pe Ahitofel, pe Avesalom şi pe nenumăraţi alţii.
42 Strigat-au, şi nu era Cel ce mîntuieşte, către Domnul, şi nu i-a auzit pe ei.
Nici cei străini nu au dobîndit purtarea de grijă chemîndu-i spre ajutor pe ai lor dumnezei, nici Saul, Avesalom, Semei[COLOR=#800080][3][/COLOR]şi ceilalţi vrăjmaşi dintre Israiliteni nu L-au avut ajutor pe Dumnezeu.
43 Şi-i voi zdrumica pe ei ca praful în faţa vîntului, ca tina uliţelor voi şterge pe dînşii.
Ajutîndu-mi mie darul Tău, se vor face deşerţi şi de tot nevăzuţi.
44 Izbăveşte-mă de împotrivă-grăirea norodului!
Aici, mai-nainte vesteşte nebunia Iudeilor împotriva Mîntuitorului şi mîntuirea neamurilor şi se roagă să nu aibă nici o împărtăşire la împotrivă-grăirea acelora.
Pune-Mă-vei cap neamurilor.
Şi, cu adevărat, nu-l ştim pe David să fi împărăţit peste neamuri, ci proorocia se împlineşte prin Cel ce S-a născut dintru dînsul după trup.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]omul Iisus

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Locuitorii cetăţii Gat, unde s-a adăpostit David pe cînd era gonit de Saul. Despre Gateeni va mai fi vorba.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Vezi nota tîlcuirii stihului 13, Psalm 30.

[patinina34]

Pentru că Cel ce S-a născut după trup din David - „David” şi El numindu-Se, după dumnezeiescul Iezechil – Stăpînul zic, adică Hristos, a împărăţit peste toate neamurile, de-a pururea stăpînind peste toţi ca Dumnezeu, iar după întrupare primind şi slujba cea de voie a celor ce au crezut întru Dînsul.
45 Norodul pe care nu l-am cunoscut Mi-a slujit Mie, întru auzul urechii M-a ascultat.
Mai-nainte le vesteşte pe acestea de către faţa Stăpînului Hristos şi zice: Chemîndu-se, cei ce n-au primit vreodată nici pe legiuitorul, nici pe Proorocul Meu, au ascultat şi au iubit foarte cu lesnire stăpînirea Mea.
46 Fiii străini au minţit Mie, fiii străini s-au învechit şi au şchiopat din cărările lor.
Iar cei ce au fost numiţi „fii” şi au fost scrişi în rînduială de fii s-au făcut străini, fiind nemulţumitori spre facerile de bine, şchiopătînd împrejurul credinţei şi părăsind calea bunei-credinţe. Aşa zice Dumnezeu şi prin Ieremia Proorocul: „Cum te-ai întors Mie întru amărăciune, via cea străină, iar Eu am sădit vie roditoare, toată adevărată”, cuvinte prin care arată sădirea Sa şi mustră nemulţumirea acelora. Iar pe acest „s-au învechit şi au şchiopătat”, Simmah l-a zis: „se vor necinsti şi se vor ruşina”, sfîrşitul mai-nainte grăirii mărturisind că sînt într-adevăr plini de necinste: văzîndu-se numai, sînt urîcioşi tuturor.
47 Viu este Domnul, şi bine este cuvîntat Dumnezeul meu şi să Se înalţe Dumnezeul mîntuirii mele!
Pomenind împreună-grăirea Iudeilor, Proorocul însemnează Patima şi Învierea de după Patimă. Şi, fiindcă Iudeii obişnuiesc să numească „mort” pe Cel răstignit, el strigă: „Viu este Domnul, şi bine este cuvîntat Dumnezeul meu şi să Se înalţe Dumnezeul mîntuirii mele.” Şi nu numai că este viu, ci S-a şi înălţat în ceruri şi le dă mîntuire celor ce voiesc.
48 Dumnezeule, Cel ce mi-ai dat izbîndire mie şi ai supus noroadele sub mine, Izbăvitorul meu de vrăjmaşii mei cei mînioşi,
49 de la cei ce se scoală asupra mea mă vei înălţa, de omul nedrept mă vei izbăvi.
Deci Tu, Cel ce vei face acestea multe vremi mai pe urmă, mă vei izbăvi şi pe mine de cei ce îmi dau război cu nedreptate şi vei arăta bine-supus norodul pe care mi l-ai supus.
50 Pentru aceasta mă voi mărturisi Ţie întru neamuri, Doamne, şi numelui Tău voi cînta,
Că, prin neamurile ce se vor chema puţin mai pe urmă, Te voi cînta întru bisericile din toată lumea. Şi este cu putinţă a vedea sfîrşitul proorociei acesteia: dumnezeiescul David Îl laudă pe Dumnezeu prin rugi bine-credincioase întru toate cetăţile şi satele, ţarinile şi pustniciile, şi în munţi, şi în dealuri, şi pe pămînt, şi în mare, şi în cea locuită şi în cea nelocuită.
51 Cel ce măreşti mîntuirile împăratului şi faci milă unsului Tău, lui David, şi seminţiei lui pînă în veac.
Că, după ce m-ai uns împărat, Tu nu numai că mă mîntuieşti, ci m-ai şi arătat strălucit şi vestit. Şi îi vei învrednici de această purtare de grijă şi pe copiii mei, şi pînă în veac vei păzi strălucirea seminţiei mele. Însă, dacă se va înţelege aceasta iudeeşte, proorocia va fi mustrată, căci neamul lui David a ţinut împărăţia doar pînă la robie, iar după întoarcerea de acolo, singur povăţuind, Zorobabel[COLOR=#800080][1][/COLOR]n-a lăsat moştenitori ai stăpînirii. Deci - dacă proorocia este adevărată, precum şi este negreşit, fiindcă Duhul Adevărului a descoperit-o - apoi trebuie să înţelegem prin „sămînţa lui David” cea cu strălucire veşnică pe Stăpînul Hristos, Cel ce S-a născut din David după trup, Care are Împărăţie şi slavă veşnică mai-nainte de veci, ca Făcător şi Dumnezeu, dar a luat-o şi ca om, în zilele cele mai de pe urmă. Pentru aceea a zis Dumnezeul tuturor şi prin dumnezeiescul Iezechil: „Le voi da pe David împărat al lor.” Şi iarăşi: „David Împăratul este în mijlocul lor.” Şi l-a numit pe Dînsul „David”, ca pe Cel ce a odrăslit după trup din coapsele lui David. Încă şi Fericitul Isaia strigă aceasta: „Va fi rădăcina lui Iesei Cel ce S-a sculat să stăpînească neamuri, spre Dînsul neamurile vor nădăjdui.” După ce a învăţat acestea, Fericitul Matei a început scrierea Evangheliei sale: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David…”


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Prinţ Iudeu născut în Babilon, primul între cele 12 călăuze care au adus la Ierusalim o caravană de strămutaţi, între 538 şi 522. Împreună cu Marele Preot Iosua reia lucrările (începute de Şesbazar în 537) pentru refacerea Bisericii, care se deschide în 515 (vezi 1 Ezdra, 2:1, 3:2,8, 4:2,3, 5:2).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 18


Întru sfîrşit, al lui David.

De la Fericitul Pavel ne-am învăţat cele trei feluri ale dumnezeieştilor legi. Aşa, zice că una s-a dat fără scrisori, prin zidire şi prin firea oamenilor. Pentru că cele nevăzute ale Lui se văd din zidirea lumii şi se înţeleg prin făpturi. Şi iarăşi: „Neamurile ce nu au lege le fac din fire pe ale legii. Neavînd lege, aceştia îşi sînt ei înşişi lege.” Alta s-a dat cu slove prin marele Moisi. Şi zice că Legea s-a adăugat pentru călcările de poruncă, poruncindu-se şi aşezîndu-se prin Îngeri în mîna mijlocitorului. După aceasta, s-a pus cea de a treia, adică aceea a darului, pentru că zice: „Legea Duhului Vieţii m-a slobozit pe mine din legea păcatului şi a morţii.”
În Psalmul pus înainte, şi Fericitul David împreună-glăsuieşte cu acestea şi îi învaţă pe oameni după aceeaşi rînduială: mai întîi, legea ce propovăduieşte pe Ziditorul întru zidire; apoi, pe cea dată prin Moisi, care a pus mai multă cunoştinţă pentru Ziditorul întru cei ce voiau să ia aminte; după aceasta, pe cea a darului, care curăţeşte sufletele desăvîrşit şi le izbăveşte de sticăciunea de acum. De aceea ne şi trimite la „sfîrşit” Psalmul, căci mai-nainte vesteşte Noul Testament.
Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu şi facerea mîinilor Lui o vesteşte tăria.
Zice: Numai arătîndu-se frumuseţea cerurilor şi mărimea, este destul să propovăduiască puterea Ziditorului. Că - dacă cel ce vede o prea-mare şi prea-bună zidire îl laudă pe ziditor; dacă cel ce vede o corabie bine şi frumos făcută îl înţelege pe marangoz (adică pe făcătorul de corabie); dacă, prin privirea icoanei, intră împreună în lăuntru şi pomenirea zugravului - apoi, cu mult mai vîrtos văzîndu-se, zidirea povăţuieşte cu adevărat pe privitori către Ziditorul. Şi a pomenit „cerul” şi „tăria” după urmarea învăţăturii marelui Moisi, pentru că acela a zis întîi: „Să se facă cerul!”, şi apoi povesteşte zidirea tăriei, pe care a numit-o „cer al cerurilor”.
Să nu se mire nimeni însă de numele cu număr de mulţi[COLOR=#800080][1][/COLOR]al cerurilor, fiind obiceiul Scripturii să numească uneori cu număr de unul, iar alteori cu număr de mulţi. Şi Fericitul David îl numeşte cu număr de unul: „cerul cerului Domnului.” Şi iarăşi: „Celui ce îmbracă cerul cu norii.” Şi - cu număr de multe, iarăşi acelaşi: „Lăudaţi-L pe Dînsul, cerurile cerurilor!” Aceeaşi însemnare au amîndouă graiurile, căci cerul acesta văzut s-a făcut ca oarecare acoperămînt al pămîntului, iar cel mai de sus este acoperămîntul acestuia. Deci pentru aceasta se numeşte „cer al cerului” şi „cer al cerurilor”. Este cu putinţă a vedea şi la noi cetăţi care au numire îndoită, pentru că zicem şi „Tarson”, şi „Tarsis”; şi „Tiva”, şi „Tivele”, pentru aceeaşi cetate. Aşa, cei vechi numeau o cetate şi „Michina”, şi „Michinele”, ştiind-o că se numea cu număr de multe. Şi acestea nu s-au zis de mine aşa prost, ci pentru cei ce se ispitesc să numere multe ceruri.
2 Ziua zilei spune cuvînt şi noaptea nopţii vesteşte cunoştinţă.
Urmarea tocmită a nopţii şi a zilei arată hotarele aşezate de Ziditorul, pe care zidirea neînsufleţită nu suferă a le călca. Căci - crescînd, şi micşorîndu-se spre trebuinţa oamenilor, şi una de la alta împrumutînd vreme şi iarăşi plătindu-şi datoria una alteia - ziua şi noaptea arată purtarea de grijă ce stă asupra lor. Iar acest „îi spune cuvînt, şi îi vesteşte cunoştinţă” şi „povestesc slava” nu învaţă că cele văzute sînt însufleţite, ci este facere de faţă[COLOR=#800080][2][/COLOR] care învaţă pe toţi să se povăţuiască de la cele văzute spre Dumnezeu cel nevăzut, şi Aceluia să-I aducă lauda.
3 Nu sînt graiuri, nici cuvinte, ale cărora să nu se audă glasurile lor.
4 În tot pămîntul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii - graiurile lor.
Adică: Nu cu ziceri, nici cu cuvinte care nu se aud, ci în tot pămîntul a ieşit glasul lor, ori, după Achila: „canonul lor”, că - nerostind nici cuvinte, nici graiuri, ci arătînd canonul şi rînduiala lor - ele cheamă tot pămîntul şi marea spre dumnezeiasca laudă.
5 În soare a pus locaşul Său, şi el - ca un mire ce iese din cămara sa.
6 Bucura-se-va ca un uriaş să alerge cale: din marginea cerului - ieşirea lui, şi întîmpinarea lui - pînă la marginea cerului.
Cei trei[COLOR=#800080][3][/COLOR]au tălmăcit acestea mai luminat: „În soare a pus aşezămîntul Său întru dînşii”, adică în ceruri. Aşa a învăţat şi marele Moisi: „Şi a făcut Dumnezeu pe cei doi luminători mari şi i-a pus pe dînşii pe tăria cerului, spre a lumina pe pămînt.” Aceasta a zis-o şi dumnezeiescul David: Şi-a pus locaşul Său în soare, ca el să se asemene, după frumuseţe, cu mirele ce iese din cămară cu multă bună-cuviinţă, iar după grăbnicie – cu un uriaş ce aleargă cu multă putere şi tărie, „nimeni stîndu-i spre împiedicare şi ispitindu-se să-l oprească despre mergerea înainte. Aşa şi acesta: răsare de la răsărit, şi întru o zi trece cerul şi ajunge la apus, împărtăşind toată jivina de a sa fierbinţeală.”
7 Şi nu este cine să se ascundă de căldura lui.
„Căldura” a pomenit-o aici în loc de lumină, arătînd mai mare lucrare decît lumina făcută de mînă, care nu ne încălzeşte decît de aproape, iar soarele - slobozindu-şi razele de departe - ne împărtăşeşte şi de căldură, şi de lumină. Ajung şi acestea să arate oamenilor pe Făcătorul, dar a dat şi lege spre ajutor, care poate să întoarcă pe cei rătăciţi:

[patinina34]

8 Legea Domnului este fără prihană, care întoarce sufletele; mărturia Domnului - credincioasă, care înţelepţeşte pruncii.
9 Dreptăţile Domnului - drepte, cele ce veselesc inima; porunca Domnului - strălucită, care luminează ochii.
10 Frica Domnului - curată, care rămîne în veacul veacului. Judecăţile Domnului - adevărate, îndreptate împreună.
11 Dorite-s mai mult decît aurul, şi decît piatra scumpă mult, şi - mai dulci decît mierea şi fagurul.
„Lege”, şi „mărturie”, şi „dreptăţi”, şi „poruncă” şi „judecăţi” numeşte Legea lui Moisi, că uneori zice: „Acestea sînt dreptăţile şi judecăţile pe care le-a dat Domnul lui Moisi”, iar alteori: „Vei străjui Legea Domnului Dumnezeului tău şi vei păzi poruncile Lui!” Şi se numeşte „lege”, ca ceea ce pune în rînduială vieţuirea prea-bună; şi „mărturie”, ca ceea ce îi mărturiseşte pe cei ce păcătuiesc şi le arată pedeapsa călcării de poruncă; iar „dreptăţi” - ca ceea ce învaţă dreptatea, şi opreşte nedreptatea şi îi arată drepţi pe cei ce isprăvesc fapte bune. Se numeşte „poruncă”, ca ceea ce porunceşte ce se cuvine să se facă şi le rînduieşte cu stăpînire; iar „judecăţi” - ca ceea ce arată dumnezeieştile hotărîri, şi învaţă ce bunătăţi va dobîndi cel ce le păzeşte şi la care munci se va da cel ce le calcă. Deci zice: Legea lui Dumnezeu, fiind slobodă de toată prihana, întoarce sufletele oamenilor şi le face fără de prihană. Mărturia, înfricoşînd pe cei nedesăvîrşiţi şi prunci, îi înţelepţeşte. Dreptăţile veselesc inima, arătînd pricina îndreptării. Porunca luminează ochiul minţii, învăţîndu-l ce mulţumeşte şi împacă pe Dumnezeul tuturor. Iar evlavia şi frica lui Dumnezeu, arătînd cu cuvinte sfătuitoare păzirea acestora, aduce desfătarea veşnicelor bunătăţi. Şi după cuviinţă a numit „curată” frica de Dumnezeu, adică curată de păcat, fiindcă frica omenească este păcătoasă şi se numeşte „temere”. Iar judecăţile le-a numit „adevărate şi îndreptate”, ca cele ce cu adevărat aduc asupra oamenilor şi cinste, dar şi pedepse drepte.
Deci a zis: „Acestea sînt mai scumpe decît aurul şi decît pietrele scumpe şi mai dulci decît mierea”, însă nu tuturor oamenilor, ci celor cu adevărat oameni, a căror viaţă nu se aseamănă dobitoacelor celor necuvîntătoare, după glasul Proorocului.
[COLOR=windowtext]12 Pentru că robul Tău le păzeşte pe acestea [/COLOR]

Pentru a căror dobîndire ne învaţă mai descoperit:
şi, cînd păzesc acestea, răsplătire este multă.
Zice: Celor ce voiesc a le păzi pe acestea le este pusă înainte prea-mare răsplătire. Dar, de vreme ce a zis că păzeşte judecăţile lui Dumnezeu, a luat în minte neputinţa omenească şi, gîndind trufia graiului, îndată a adăugat:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]plural

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„Facere de faţă” - personificare, figură de stil prin care se atribuie firii neomeneşti însuşiri ale oamenilor.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Cei trei tălmăcitori folosiţi cu osebire: Achila, Teodotion şi Simmah.

[patinina34]

13 Greşalele cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă
Că, deşi voiesc cu multă sîrguinţă a păzi poruncile lui Dumnezeu, mă trag de fireasca neputinţă spre multe afară de voia şi de socoteala mea. Şi pe unele le greşesc neştiind, iar pe altele - biruindu-mă de lucrurile puse împrejuru-mi, ce îmi cad înainte. Iar de şi scap de păcatul cu lucrul, gîndurile mă umplu de toată întinăciunea. Pentru aceasta Te rog pe Tine, Cel ce poţi a mă curăţi, şi strig: „De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă!”
14 şi de cei străini cruţă pe robul Tău!
Că nu numai gîndurile mă înconjură, ci şi ceata dracilor se pune împrejurul meu: aceia îmi vrăjmăşuiesc de afară, iar acelea împreună lucrează şi le ajută din lăuntru. Şi după cuviinţă i-a numit pe dînşii „străini”, ca pe nişte vrăjmaşi care s-au lepădat cu totul de împrietenirea cu noi.
De nu mă vor stăpîni, atunci fără prihană voi fi şi mă voi curăţi de păcat mare.
15 Şi vor fi întru bună-plăcere cuvintele gurii mele, şi cugetul inimii mele înaintea mea este totdeauna.
Iar eu doresc - zice - să capăt ajutorul Tău, ca - scăpînd de bîntuielile acestora - să-mi pun înaintea Ta sufletul slobod de toată prihana şi, luîndu-mi de la Tine iertarea pentru cele greşite, să-Ţi aduc Ţie lauda veşnică, pomenind de-a pururea cuvintele Tale. Însă prin acestea mai-nainte vesteşte şi Aşezămîntul cel Nou, şi darul Botezului şi dăruirea Preasfîntului Duh, prin care credincioşii capătă lăsarea celor mai-nainte greşite şi, avînd destul ajutor în vremea de aici înainte, biruiesc patimile ce se ridică asupră-le şi duhurile vrăjmaşe şi rele.
După aceea, adaugă:
Doamne, ajutorul meu şi Izbăvitorul meu!
Punînd sfîrşitul potrivit Psalmului, L-a numit „Domn”, ca pe un Făcător şi Ziditor, şi „izbăvitor”, ca pe Cel ce slobozeşte de stricăciunea dinainte prin naşterea de a doua oară a Preasfîntului Botez, şi izbăveşte de robia dracilor şi dăruieşte nestricăciune şi nemurire.
Psalmul acesta le cuprinde pe toate: cele dintîi învaţă pentru zidire şi pentru purtarea de grijă, cele din mijloc - pentru Lege, iar cele de pe urmă - pentru dar. Că zice: „Greşelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi păzeşte de străini pe robul Tău, Doamne, ajutorul meu şi izbăvitorul meu.” Iar dăruitor al bunătăţilor acestora este Noul Testament.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 19

Întru sfîrşit, al lui David.

Ostăşindu-se oarecînd asupra Iudeii, Senaherim a trimis spre înconjurarea Ierusalimului oaste prea-mare, peste care era voievod Rampsak, şi scrisori Iezechiei, pline de toată hula şi păgînătatea. Fericitul Iezechia, bărbat împodobit cu toată buna-credinţă, luînd epistola aceea şi chemîndu-l spre ajutor pe Proorocul Isaia, a alergat la dumnezeiasca Biserică şi, deschizînd scrisoarea, a arătat-o lui Dumnezeu, spunîndu-I păgînătatea neprietenilor şi rugîndu-L ca pentru hula aceluia să arate Asirienilor a Sa putere. Prin Psalmul de faţă, Fericitul David le prooroceşte pe acestea mai-nainte cu multe neamuri, luminîndu-se de Preasfîntul Duh, şi îl arată pe norod că se roagă împreună cu împăratul (Iezechia), îndemnînd pe Dumnezeu ca rugăciunea lui să fie primită.
Auză-te Domnul în ziua necazului, sprijinească-te numele Dumnezeului lui Iacov!
2 Trimită ţie ajutor dintru cel sfînt şi din Sion sprijinească-te pe tine!
Că, de vreme ce minunatul Iezechia a alergat la dumnezeiasca Biserică, ţinînd scrisoarea cea hulitoare, norodul se roagă să fie primită rugăciunea lui şi să dobîndească de acolo ajutorul. Aici, a numit „sfînt” Biserica.
3 Pomenească Domnul toată jertfa ta, şi arderea de tot a ta să se îngraşe!
Fiindcă şi în vreme de pace se grijea de dumnezeiasca slujbă, după cuviinţă le vorbeşte pe acestea pentru împăratul, rugînd pe Dumnezeul tuturor să caute spre bună-credinţa lui, să pomenească jertfele cele multe şi felurite şi să-i dea iarăşi pace, ca el să-L milostivească cu mai multe jertfe. Căci Simmah a tălmăcit aşa acest „arderea de tot a Ta să se îngraşe”: „prinosul Tău mai mult să-l facă”, adică: Dăruindu-ţi slobozenia păcii, să-ţi dea ţie vreme ca să-L milostiveşti pe Dînsul cu mai multe jertfe.
4 Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească!
Îl rugăm pe Dreptul Judecător - zice - să dea răsplătire cuvenită după curăţenia sufletului tău.
5 Bucura-ne-vom de mîntuirea ta şi întru numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom mări.
6 Plinească Domnul toate cererile inimii tale!
Că, luînd tu cererile, ne vom împărtăşi şi noi de veselie, făcîndu-ne străluciţi şi vestiţi cu puterea lui Dumnezeu.
7 Acum am cunoscut că a mîntuit Domnul pe unsul său, auzi-l-va pe dînsul din cerul cel sfînt al Său.
Ne-am învăţat prin înseşi lucrurile - zice - că împăratul nostru, nădăjduind la Dumnezeu, va dobîndi mîntuire şi, aducîndu-şi cererile întru Biserica de jos, va primi ajutorul de sus.
Întru putere este mîntuirea dreptei Tale.
Că prea-mare ajutor de mîntuire este puterea dreptei Lui, pe care-l dăruieşte celor ce se apropie la El. Iar „dreaptă” a zis aici iarăşi omeneşte, numind aşa dumnezeiasca purtare de grijă.
8 Aceştia - în căruţe, şi aceştia - pe cai, iar noi întru numele Domnului Dumnezeului nostru vom chema.
9 Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat.
Zice: Bizuindu-se cailor şi carelor, aceia n-au dobîndit nici un folos de acolo, ci - nevăzut împiedicîndu-se - au căzut. Iar noi, chemînd dumnezeiescul ajutor, am dobîndit vădit mîntuirea şi, ca şi cum neprietenii ar fi căzut jos de frică, ne-am arătat mai înalţi decît vrăjmaşii.
10 Doamne, mîntuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, ori în ce zi Te vom chema!
Că, după ce am dobîndit atîta sprijinire, noi înşine şi împăratul nostru, Te rugăm, Stăpîne, a o cîştiga pe aceasta totdeauna.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 20

Întru sfîrşit, Psalmul lui David.

După biruinţa aceea strălucită şi vestită şi după pieirea cea nevăzută a Asirienilor, Fericitul Iezechia s-a bolnăvit şi, înştiinţîndu-se prin Proorocul Isaia că va muri, a milostivit pe Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi, s-a izbăvit de boală şi a primit făgăduinţă pentru încă cincisprezece ani de viaţă. Deci dumnezeiescul David a scris Psalmul acesta iarăşi ca despre faţa norodului, care laudă pe Dumnezeu pentru sănătatea împăratului.
Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi de mîntuirea Ta se va bucura foarte.
2 Pofta inimii lui i-ai dat lui şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe dînsul.
Puternic fiind - zice - şi iubitor de oameni, ai primit cu dragoste rugăciunea împăratului nostru şi i-ai dat lui toate cererile. Iar mai vîrtos i-a dăruit daruri mai mari decît cererea, că a adăugat:
3 L-ai întîmpinat pe el cu blagosloveniile bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă.
Că i-ai dat lui împărăţia fără să o ceară şi cu iubirea Ta de cinste ai împodobit capul lui cu cunună împărătească.
4 Viaţă a cerut de la Tine, şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului.
A luat - zice - aceea pentru care s-a rugat şi a dobîndit viaţa pe care a dorit-o, pentru că acest „în veacul veacului” arată şi viaţa ce va să fie, adică pe cea gătită Sfinţilor, care are nepierzarea.
5 Mare este slava lui întru mîntuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el.
Nu numai că i-a dăruit mîntuire, ci l-a făcut pe el strălucit, şi înalt şi vestit pentru moartea cea prea-slăvită a vrăjmaşilor şi pentru că soarele a alergat înapoi cale împotrivnică[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Şi aşa s-a făcut de cunoscut acest lucru peste tot pămîntul şi marea, încît Împăratul Babilonienilor a trimis daruri celor ce de demult dădeau ei daruri Asirienilor. El socotea că soarele a făcut acest lucru (ori că l-a pătimit) pentru Iezechia, semnul arătînd moartea Asirienilor.
6 Că îi vei da lui blagoslovenie în veacul veacului, veseli-l-vei pe dînsul întru bucurie cu faţa Ta.
Zice: Avînd atîta îndrăzneală la Tine, de-a pururea va fi pomenit şi mult-vestit întru toate neamurile. Pentru că, pe acest „cu faţa Ta”, Simmah l-a pus: „înaintea feţei Tale”. Deci va avea veselie - zice - şi necurmată îndulcire, dobîndind „faţa Ta”, adică milostivirea Ta. Iar pricina acestora s-a făcut lui căci a nădăjduit spre Tine. Şi a adăugat aceasta:
7 Că împăratul nădăjduieşte spre Domnul şi întru mila Celui înalt nu se va clăti.
Dobîndind darul Tău, el este mai înalt decît cei ce îi dau război. Şi îl dobîndeşte nădăjduind la nici un om, fără numai la Tine.
8 Afle-se mîna Ta tuturor vrăjmaşilor Tăi, dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine!
Simmah a zis acest cuvînt mai descoperit: „Mîna Ta va apuca şi va prinde pe toţi vrăjmaşii Tăi, dreapta Ta va afla pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine.” Şi se ţin de aceeaşi urmare cele zise, că nu s-a bizuit în zadar împăratul la nădejdea Ta, „ci ştiind că dreapta Ta este mai înaltă decît toţi vrăjmaşii, şi îi va prinde pe cei prea-iuţi şi grabnici şi pe cei prea-puternici îi va pierde.” Iar „dreaptă” şi „mînă”, iarăşi a zis lucrarea.
9 Că-i vei pune pe ei ca un cuptor de foc în vremea feţei Tale. Domnul întru mînia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mînca pe ei focul.
10 Rodul lor de pe pămînt îl vei pierde şi sămînţa lor din fiii oamenilor.
Lesne Îţi este Ţie - zice - să-i aprinzi pe dînşii ca pe un cuptor şi să-i mistuieşti ca pe o materie de ars în foc. Şi nu numai pe dînşii, ci şi pe fiii şi nepoţii lor - că pe aceştia i-a numit „sămînţă” şi „rod” - încît să se stingă toată pomenirea lor. Iar acest „în vremea feţei Tale” - în loc de: „în vremea urgiei Tale” - însemnează: Cînd vei cerca să se facă acest lucru şi cînd vei judeca potrivită vremea muncii.
11 Că au plecat asupra Ta rele,
De vreme ce şi-au pornit limba asupra Ta şi au rostit cuvinte hulitoare.
cugetat-au sfaturi care nu vor putea să stea.
Unele din pre-scrieri (adică izvoade[COLOR=#800080][2][/COLOR]) au zis „să stea”, iar Simmah: „Au gîndit gînduri care nu pot să fie.” Prin aceasta, mai-nainte grăieşte de cuvintele hulitoare ale Asirianului: „Să nu te amăgească pe tine Dumnezeul spre Care ai nădăjduit că va izbăvi Ierusalimul din mîna mea!” Pentru graiurile acestea zice că „au gîndit gînduri care nu pot să fie”, ori „au cugetat sfaturi care nu vor putea să stea”, nădăjduindu-se că Îl vor birui pe Dumnezeul cel adevărat, precum făcuseră cu idolii.
12 Că-i vei pune pe dînşii dos,
Simmah zice aşa: „Îi vei pune pe dînşii întorşi”, adică: Pe cei ce au scăpat de rana Îngerului îi vei întoarce în fugă şi-i vei sili să-şi dea spatele, ducîndu-se să vestească cele făcute. Şi pe acestea le-a pus cu proorocie Proorocul, ca pe cele nefăcute încă.
întru cei rămaşi ai Tăi vei găti faţa lor.
Oarecari au zis că acest cuvînt este cu ipervaton, şi l-au înţeles aşa: Întru cei rămaşi ai lorvei găti faţa Ta, adică: Vei aduce pedeapsă şi asupra celor rămaşi, şi asupra celor ce au fugit. Este însă cu putinţă să alăturăm aceeaşi înţelegere, zicînd: „Întru cei rămaşi ai Tăi vei găti faţa lor”, pentru că uşor şi lesne Îţi este a aduce asupra lor pedepsele rămase Ţie, şi Îţi este cu putinţă a-i întoarce înapoi, şi a-i opri şi a-i munci pe cei ce au fugit, şi şi-au dat dosurile şi au socotit că au scăpat de moarte.
13 Înalţă-Te, Doamne, întru puterea Ta, cînta-vom şi vom lăuda puterile Tale!
Nu fiind smerit Se înalţă Dumnezeu, nici nu ia ce nu are, ci arată ce are. Deci după cuviinţă a zis: „Înalţă-Te, Doamne, întru puterea Ta”, ca să se arate înălţimea Ta, pe care noi o vom cînta şi o vom lăuda, povestind facerile Tale de minuni.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cerînd semn că se va însănătoşi cu adevărat, împăratul s-a învrednicit de acea nemaiauzită minune, căci soarele s-a întors din drumul său, dînd înapoi umbra ceasului solar cu zece linii (v. Cartea a patra a Împăraţilor, 20:9, 10).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„izvod” -manuscris original, prima sursă