Citat:
În prealabil postat de horatiu.miron
Bine, bine, dar petitia ai semnat-o?
|
Cum să semnez asemenea aberație? Site-ul cuviosului ăluia e o poantă - mai mult sau mai puțin reușită; să zicem că unele năbădăi de ale lui m-au făcut să râd - și, mai mult decât atât, unii jokeri dintre ai noștri - niște normopați pseudo-religioși, adică, oameni care au mâncat, poate, prea mult caș de oaie și acum au probleme proctologice - îl iau în serios și nu au altă treabă decât să ceară desființarea lui. Uitând articolele din Constituție care garantează libertatea presei și pe cea de exprimare a propriilor opinii.
Un site precum cel al lui "Ilarie" ar putea fi de folos unor "creștini" care nu-și deosebesc religia și credința de fantasmele unui Moș Teacă. Tocmai ca, prin sarcasm și oarecare ridiculizare, să se trezească puțin și să își pună unele probleme de sanitate a modului în care-și văd lumea. Dar fie că "Ilarie" nu prea are talent, fie că abordarea ar trebui să fie alta, din câte văd numai credincioșii care nu retrăiesc viața și faptele lui Moș Teacă se autosesizează și reacționează normal. Cei cărora, dimpotrivă, "Ilarie" li se adresează, reacționează exact pe dos decât ar fi de dorit. Înseamnă că "terapeutul" a greșit prescripția sau dozajul. Concluzia este că trebuie să-și regândească perspectivele și să mai analizeze încă starea de fapt și starea de drept.