Intrebari pentru adventisti, baptisti si penticostali

[Doriana]

Eu nu am obiectii; ma uit la voi si invat mai multe.

[MariS_]

În prealabil postat de Doriana

Eu nu am obiectii; ma uit la voi si invat mai multe.

Cu totii avem de invatat, Doriana.

[tricesimusquintus]

Postarea ta merită să fie pusă la topicul ”Ce avem comun” :) Excelente legăturile paradigmatice găsite în primele capitole din Ioan, și eu sunt întrutotul de acord cu ele. Poți continua, devine interesant...

[MariS_]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Postarea ta merită să fie pusă la topicul ”Ce avem comun” :) Excelente legăturile paradigmatice găsite în primele capitole din Ioan, și eu sunt întrutotul de acord cu ele. Poți continua, devine interesant...

Multumesc. De-acuma incepe greul. Capitolul 21 din Ioan mi se pare
cel mai misterios, cel mai interesant, cel mai profetic. Curios, pentru
ca el pare ca descrie ultima aratare a Lui Iisus, dupa invierea Sa, la
Marea Tiberiadei, in fata a sapte dintre ucenicii Sai. Si desi pare ca
descrie evenimente trecute, in acelasi timp ai impresia, cel putin asta
a fost impresia mea, ca intalnirea descrisa e atemporala.
Intai o observatie: desi la aceasta a treia aratare a Lui Iisus in fata
ucenicilor au luat parte mai mult de jumatate din ei, desi evanghelia
a fost scrisa ultima, la multi ani dupa celelalte si ar fi fost normal ca
primele evanghelii sa descrie aceasta intalnire si nu ultima, totusi ea
e mentionata doar de Ioan. Apoi, repetarea de trei ori a intrebarii Lui
Iisus catre Petru daca i-L iubeste, cu cele trei raspunsuri ale lui Petru,
toate arata densitatea de semnificatii pe care le contine capitolul.
Aceasta intalnire are o importanta colosala pentru mine, misterioasa
si enigmatica, pentru ca nu-mi explic cum de apare numai la Ioan.

A patra intrebare: Aveti o explicatie asupra acestui fapt?

[MariS_]

Daca oricine altcineva are o explicatie la intrebarea patru sa intervina
si s-o expuna.
Oricum, pun si urmatoarea intrebare.
Ioan cap.21
3. Simon-Petru le-a zis: Ma duc sa pescuiesc. Si i-au zis ei: Mergem si noi cu tine. Si au iesit si s-au suit in corabie, si in noaptea aceea n-au prins nimic.
4. Iar facandu-se dimineata, Iisus a stat la tarm; dar ucenicii n-au stiut ca este Iisus.

A cincea intrebare: Ce vrea sa insemne "ma duc sa pescuiesc"? Si apoi
"dimineata, Iisus a stat la tarm"?
Cele bune.

[tricesimusseptimus]

La a 4-a întrebare, mă tem că nu am răspuns. La a 5-a am găsit ceva în aceeaşi istorie a lui Iisus: "Hristos Lumina Lumii", capitolul 85. Din nou la mare.

[MariS_]

În prealabil postat de tricesimusseptimus

La a 4-a întrebare, mă tem că nu am răspuns. La a 5-a am găsit ceva în aceeaşi istorie a lui Iisus: "Hristos Lumina Lumii", capitolul 85. Din nou la mare.

Si eu ma tem ca intrebarea patru ne depaseste. O lasam deocamdata.
Daca poti sa-mi dai ce ai gasit pentru intrebarea cinci. Eu o interpretez
ca pe o viitoare actiune de increstinare. "noaptea aceea n-au prins nimic"
o interpretez ca pe un viitor esec in a mai capta crestini in timpurile din
urma, cand lumea se va impietri. Ce vreau sa spun: cuvintele apostolului
au doua taisuri, unul pentru atunci si altul pentru viitor. Dubla semnificatie.
Mai ales urmatoarea imagine "Iar facandu-se dimineata, Iisus a stat la tarm"
Dimineata e si o noua zi, Ziua Domnului.
Cu cat inaintam in cap.21 se va intari acest dublu sens, care nu e ceva de
neacceptat tocmai din cauza darului profetiei de care da dovada Ioan. Dar
e tot mai greu de patruns.
Astept interpretarea din "Hristos Lumina Lumii".
Cele bune.

[tricesimusseptimus]

În prealabil postat de MariS_

Astept interpretarea din "Hristos Lumina Lumii".

"Isus spusese că vrea să se întâlnească cu ucenicii Săi în Galilea; şi îndată ce a trecut Paştele, ei şi-au îndreptat paşii într-acolo. Lipsa lor de la Ierusalim în timpul sărbătorilor ar fi fost socotită drept indiferenţă şi rătăcire, de aceea au rămas până la sfârşitul lor; dar odată trecute, s-au întors bucuroşi acasă pentru a întâlni pe Mântuitorul, aşa cum le spusese El. Şapte dintre ucenicii Lui erau în grup, îmbrăcaţi în hainele umile de pescari; erau săraci în ce priveşte bunurile lumii acesteia, dar bogaţi în cunoaşterea şi trăirea adevărului, lucru care înaintea Cerului le dădea locul ce mai de frunte ca învăţători. Nu fuseseră elevi în şcolile profeţilor, dar timp de trei ani fuseseră învăţaţi de cel mai de seamă Educator pe care lumea L-a cunoscut vreodată. Sub îndrumările Lui, deveniseră nobili, inteligenţi, cultivaţi, ajungând unelte prin care oamenii puteau să fie îndrumaţi în cunoaşterea adevărului.
Cea mai mare parte a lucrării lui Hristos fusese săvârşită aproape de Marea Galileii. Îndată ce ucenicii s-au adunat într-un loc unde să nu fie tulburaţi, s-au găsit înconjuraţi de amintiri despre Isus şi lucrările Lui cele mari. Pe marea aceasta, pe când inima lor era cuprinsă de spaimă, iar furtuna turbată se năpustea asupra lor ca să-i nimicească, Isus a mers pe valuri pentru a-i scăpa. Tot aici furtuna a fost liniştită prin cuvintele Lui. Se putea vedea ţărmul unde peste zece mii de oameni fuseseră hrăniţi din câteva pâinişoare şi câţiva peşti. Nu departe era Capernaum, locul unde se făcuseră atâtea minuni. Pe când ucenicii priveau la toate acestea, mintea lor era plină de cuvintele şi faptele Mântuitorului lor.
Seara era plăcută şi Petru, care încă mai avea mare plăcere de corăbii şi de pescuit, dădu sfatul să se meargă pe mare şi să se arunce mrejele. Ceilalţi erau gata să meargă; aveau nevoie de hrană şi de îmbrăcăminte, lucruri pe care munca unei nopţi cu izbândă în pescuit li le-ar fi adus. Aşadar, au plecat cu corabia, dar n-au prins nimic. Au muncit toată noaptea dar fără nici un spor. În timpul orelor obositoare vorbeau despre Domnul lor, care le lipsea, şi îşi reaminteau de lucrurile minunate la care ei fuseseră martori, în lucrarea Lui de lângă mare. Se întrebau ce va fi cu ei în viitor şi se întristau când se gândeau la ceea ce-i aştepta.
În tot timpul acesta, un Supraveghetor singuratic i-a urmărit de pe ţărm cu ochiul Său, dar El era nevăzut . În cele din urmă, s-au revărsat zorile. Barca era numai la o mică depărtare de ţărm, şi ucenicii au văzut un Străin stând pe mal, care i-a oprit cu întrebarea : "Copii, aveţi ceva de mâncare? Când ei răspunseră : "Nu", El le zise : "Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi'. Au aruncat-o deci, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor".
Ioan a recunoscut pe Străin şi a spus către Petru : "Este Domnul". Petru era aşa de încântat şi de bucuros încât în nerăbdarea lui s-a aruncat în apă şi curând ajunse lângă Învăţătorul său. Ceilalţi ucenici au venit cu barca, trăgând plasa cu peşti după ei. "Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratec de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine".
Ei erau prea încântaţi ca să mai întrebe de unde era focul şi mâncarea. "Isus le-a zis : 'Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum'". Petru dădu fuga după plasa pe care o lăsase şi ajută fraţilor săi să o tragă la ţărm. După ce s-a terminat lucrul şi s-au făcut pregătirile, Isus chemă pe ucenici să vină şi să mănânce. El frânse hrana şi o împărţi între ei şi fu cunoscut şi recunoscut de toţi cei şapte. Acum le reveni în minte minunea cu hrănirea celor cinci mii pe coasta muntelui; dar o temere misterioasă îi cuprinse şi în tăcere priveau la Mântuitorul înviat.
Le reveni cu putere în minte întâmplarea de lângă mare, atunci când Hristos îi chemase să-L urmeze. Îşi amintiră cum la porunca Lui se avântase spre larg şi aruncaseră plasa; de pescuirea minunată când năvoadele erau atât de pline încât erau gata să se rupă. După aceea, Isus îi chemase să lase corabia lor de pescuit şi le făgăduise că-i face pescari de oameni. El săvârşise din nou aceeaşi minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea şi să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor. Ea arăta că moartea Învăţătorului lor nu slăbise datoria lor de a săvârşi lucrarea pe care le-o încredinţase. Cu toate că urmau să fie lipsiţi de tovărăşia Lui personală şi de mijloacele pe care le câştigaseră prin ocupaţia lor de mai înainte, Mântuitorul înviat urma să aibă şi mai departe grijă de ei. În timp ce vor face lucrarea Sa, El Se va îngriji de cele necesare lor. Isus avea un anumit scop când i-a îndemnat să arunce plasa în partea dreaptă a bărcii. Pe partea aceasta stătea El pe ţărm. Aceasta era partea credinţei. Dacă lucrau în legătură cu El - unind puterea Lui dumnezeiască cu străduinţele lor omeneşti - nu se putea să nu aibă succes.
Hristos trebuia să dea o altă lecţie care privea în mod deosebit pe Petru. Tăgăduirea Domnului său fusese în contrast ruşinos cu pretinsa credincioşie de mai înainte a lui Petru. El dezonorase pe Hristos şi arătase asupra sa neîncrederea fraţilor săi. Ei se gândeau că nu i se va mai îngădui să ocupe locul pe care îl avusese înainte între ei, şi el însuşi îşi dădea seama că nu mai inspira nici un fel de încredere. Înainte de a fi chemat să-şi reia lucrarea apostolică, trebuia să dea dovadă de pocăinţă. Fără aceasta, păcatul lui, deşi se pocăise de el, ar fi putut să-i nimicească influenţa ca serv al lui Hristos. Mântuitorul i-a dat prilej să recâştige încrederea fraţilor săi şi, pe cât posibil, să îndepărteze ocara pe care o adusese asupra Evangheliei.
Aici se dă o învăţătură pentru toţi urmaşii lui Hristos. Evanghelia nu face nici un compromis cu răul. Ea nu poate să scuze păcatul. Păcatele ascunse trebuie să fie mărturisite în ascuns înaintea lui Dumnezeu ; dar în ce priveşte păcatele făţişe, trebuie să se facă mărturisire pe faţă. Ocara păcatelor ucenicilor este aruncată asupra lui Hristos. Ele fac pe Satana să tresalte, iar sufletele îndoielnice , să se poticnească . Dând dovadă de pocăinţă ucenicul, pe cât îi stă în putinţă, trebuie să îndepărteze această ocară.
Pe când Hristos şi ucenicii mâncau la marginea mării împreună, Mântuitorul puse lui Petru întrebarea : "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti mai mult decât aceştia ?", referindu-Se la fraţii lui. Petru spusese o dată : "Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire , eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire." Matei 26,33. Dar de astă dată el se preţui mai mult. "Da, Doamne", zise el, "ştii că Te iubesc". Nu se vede aici nici o susţinere înflăcărată că iubirea lui este mai mare decât aceea a fraţilor lui. El nu-şi arăta părerea în ce priveşte devoţiunea lui. El face Apel la acela care poate să citească toate gândurile inimii, să judece sinceritatea lui -" Tu ştii că Te iubesc". Iar Isus îi zise: "Paşte mieluşeii Mei".
Isus încercă din nou pe Petru, repetând cuvintele de mai înainte : "Simone , fiul lui Iona, Mă iubeşti ? " De astă dată El nu mai întrebă pe Petru dacă Îl iubeşte mai mult decât fraţii lui. Şi cel de al doilea răspuns a fost ca şi cel dintâi, lipsit de orice asigurări pline de închipuire: "Da, Doamne, ştii că Te iubesc". Isus îi zise iarăşi : "Paşte oiţele Mele". Mântuitorul puse din nou întrebarea cercetătoare: "Simone , fiul lui Iona, Mă iubeşti ?"Petru s-a întristat ; el gândea că Isus se îndoieşte de iubirea lui. El ştia că făcuse pe Domnul să nu mai aibă încredere în el şi cu inima îndurerată spuse: "Doamne, Tu toate le ştii : ştii că Te iubesc". Isus îi zise iarăşi : "Paşte oile Mele !" De trei ori Petru tăgăduise pe faţă pe Domnul său, şi de trei ori Hristos a obţinut de la el asigurarea iubirii şi credincioşiei lui, îndreptând întrebarea aceea hotărâtă, ca pe o săgeată înfocată, către inima lui rănită. Înaintea ucenicilor lui Isus adunaţi, El descoperise adâncimea pocăinţei lui Petru şi dovedise cât de cu totul umil era ucenicul cel atât de încrezut pe vremuri.
Din firea lui, Petru era pornit şi înflăcărat, şi Satana se folosise de aceste trăsături ale lui pentru a-l doborî. Chiar înainte de căderea lui Petru, Isus îi spusese : "Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta ; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi". Luca 22, 31 - 32. Venise timpul, şi schimbarea lui Petru era vădită. Întrebările cercetătoare şi precise ale Domnului nu primiseră un răspuns înflăcărat şi mulţumit de sine ; iar din cauza umilinţei şi pocăinţei lui, Petru era mai bine pregătit ca mai înainte să lucreze ca păstor al turmei.

[tricesimusseptimus]

"Cea dintâi lucrare pe care Hristos a încredinţat-o lui Petru, după ce l-a reaşezat în slujba lui, era aceea de a paşte mieluşeii. Aceasta era o lucrare în care Petru avea prea puţină experienţă. Se cerea multă grijă şi bunătate, multă răbdare şi străduinţă. Petru era chemat să se îngrijească de cei tineri în credinţă, să înveţe pe cei neştiutori, să le deschidă Scripturile şi să-i înveţe cum să fie de folos în slujba lui Hristos. Până acum, Petru nu fusese pregătit pentru a face lucrul acesta, nici pentru a-i înţelege însemnătatea. Dar tocmai lucrarea aceasta îl chema acum Isus să o îndeplinească. Suferinţele prin care trecuse şi pocăinţa lui îl pregătiseră pentru această lucrare.
Înainte de căderea lui, Petru vorbea totdeauna fără să cugete, vorbea pripit. Era totdeauna gata să corecteze pe alţii, să-şi spună părerea, înainte chiar de a-şi da seama de sine sau de ceea ce ar fi avut să spună. Dar Petru cel pocăit era altfel. Şi-a păstrat râvna lui de pe vremuri, dar harul lui Hristos i-a călăuzit zelul. Nu mai era nici pripit, nici încrezut , nici îngâmfat, ci liniştit, stăpân pe sine, gata de a fi învăţat. În împrejurările acestea putea să pască mieluşeii turmei lui Hristos.
Felul în care Mântuitorul lucrase cu Petru avea o învăţătură atât pentru el cât şi pentru fraţii lui. Îi învăţa că trebuie să întâmpine pe cel greşit cu răbdare , simpatie şi iubire iertătoare. Cu toate că Petru tăgăduise pe Domnul său, iubirea pe care Isus i-o purta nu se stinsese. Tot o astfel de iubire trebuie să simtă şi ajutorul păstorului pentru oile şi pentru mieii încredinţaţi îngrijirii lui. Amintindu-şi de propria lui slăbiciune şi greşeală, Petru trebuia să se poarte tot aşa de blând cu turma sa cum Se purtase şi Hristos cu el.
Întrebarea pe care Hristos a pus-o lui Petru e plină de însemnătate. El a amintit numai o condiţie pentru a fi ucenic sau pentru a sluji. "Mă iubeşti ?" a zis El. Aceasta este însuşirea cea mai de seamă. Petru ar fi putut să aibă oricare altă însuşire, dar fără iubirea pentru Hristos, el nu putea să fie un păstor credincios faţă de turma Domnului. Cunoştinţele, bunăvoinţa, elocvenţa, sentimentele călduroase şi râvna sunt toate mijloacele pentru a săvârşi o lucrare bună; dar fără a avea în inimă iubirea lui Isus, lucrarea unui serv al lui Hristos este numai o înfrângere.
Isus a mers numai cu Petru pentru că avea să-i spună anumite lucruri numai lui. Înainte de moartea Sa, Isus îi spusese : "Tu nu poţi veni acum după mine, dar unde Mă duc Eu, vei veni mai târziu". La aceasta Petru a răspuns : "Doamne, de ce nu pot veni după Tine acum ? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine". Ioan 13,36 - 37. Când a zis lucrurile acestea, el nu ştia pe unde vor merge picioarele lui Hristos. Petru fusese înfrânt când venise încercarea, dar acum urma să i se dea un nou prilej să-şi dovedească iubirea faţă de Hristos. Hristos îi descoperi viitorul pentru ca să poată fi întărit când va veni încercarea cea din urmă a credinţei. El i-a spus că după ce va trăi o viaţă folositoare, când vârsta va influenţa puterile lui, va urma cu adevărat pe Domnul său. Isus i-a zis: "Când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai ; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi'. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu".
Isus a făcut cunoscut în felul acesta lui Petru cum urma să moară ; chiar îi precizase că va întinde mâinile pe cruce. Invită apoi din nou pe ucenicul Său : "Vino după Mine". Petru n-a fost descurajat de această descoperire. Era gata să sufere orice fel de moarte pentru Domnul său.
Până aici Petru cunoscuse pe Isus după trup, după cum mulţi Îl cunosc astăzi ; dar nu trebuia să fie mai departe mărginit la atâta. El nu-L mai cunoştea aşa cum Îl cunoscuse din legăturile pe care le avusese cu El în cele pământeşti. Îl iubise ca Om, ca pe un Învăţător trimis de cer ; acum Îl iubea ca pe Dumnezeu. Învăţase că pentru el , Hristos era totul în tot. Acum, era gata să ia parte la misiunea Domnului plină de sacrificiu. Când în cele din urmă a fost dus la cruce, după însăşi cererea lui a fost răstignit cu capul în jos. Socotea că este prea mare cinstea să sufere la fel ca Domul lui.
Cuvintele adresate lui Petru : "Vino după Mine" , erau pline de învăţătură. Învăţătura aceasta era dată nu numai cu privire la moarte, dar şi cu privire la orice pas făcut în viaţă. Până aici, Petru fusese înclinat să lucreze independent. Încercase să facă planuri pentru lucrarea lui Dumnezeu, în loc de a aştepta să urmeze planul lui Dumnezeu. Dar nu putea să câştige nimic luând-o la fugă înaintea Domnului. Isus îl îndemnă : "Vino după Mine". Nu alega înaintea Mea. Aşa nu vei avea să dai singur piept cu oştile lui Satana. Lasă-Mă să merg Eu înaintea ta şi nu vei fi înfrânt de vrăjmaş.
Pe când Petru mergea alături de Isus, a văzut pe Ioan că îi urmează. A avut atunci dorinţa de a cunoaşte viitorul acestuia, şi "a zis lui Isus : 'Doamne, dar cu acesta ce va fi ?' Isus i-a răspuns : 'Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie ? Tu vino după Mine !'" Petru ar fi trebuit să se gândească la un lucru, şi anume că Domnul i-ar fi descoperit tot ce i-ar fi fost lui de folos să ştie. Datoria fiecăruia este de a urma pe Hristos, fără să se neliniştească în zadar de a şti ce lucrare a fost încredinţată altora. Spunând despre Ioan : "Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu", Isus nu dădea asigurare că ucenicul acesta va trăi până la a doua venire a Domnului. El nu a făcut decât să afirme puterea Sa supremă, şi chiar dacă ar fi voit să facă lucrul acesta, n-ar fi afectat cu nimic lucrarea lui Petru. Atât viitorul lui Ioan cât şi al lui Petru erau în mâinile Domului lor. De la fiecare se cerea să fie ascultător în a-L urma.
Câţi oameni nu fac şi astăzi la fel ca Petru ! Ei se interesează de treburile altora şi sunt nerăbdători să ştie care le este lucrarea, în timp ce sunt în primejdie să-şi părăsească propria lor lucrare . Datoria noastră este să privim la Hristos şi să-L urmăm. Vom vedea greşeli în viaţa altora şi lipsuri în caracterul lor. Firea omenească este învăluită de slăbiciuni. Dar în Hristos vom găsi desăvârşirea . Privind la El, vom fi şi noi transformaţi.
Ioan a trăit până la adânci bătrâneţi. A trăit în timpul distrugerii Ierusalimului şi al nimicirii templului măreţ - o preînchipuire a nimicirii finale a lumii. Până în ultimele clipe, Ioan a urmat pe Domnul său îndeaproape. Povara mărturiei lui către biserică era: "Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii"; "cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în ei". 1 Ioan 4,7.16.
Petru fusese pus din nou în apostolia lui, dar cinstea şi puterea pe care le-a primit de la Hristos nu i-au dat supremaţie asupra fraţilor lui. Lucrul acesta a fost bine lămurit de Hristos când Petru a întrebat : "Cu acesta ce va fi ?" El a zis : "Ce-ţi pasă ţie ? Tu vino cu Mine". Petru nu a primit cinstea de a fi cap al bisericii. Favoarea pe care Hristos i-o arătase, iertându-i abaterea şi încredinţându-i hrănirea turmei, şi însăşi credincioşia lui Petru de a urma pe Hristos i-au câştigat încrederea fraţilor lui. El avea mare influenţă în biserică. Dar ceea ce Hristos l-a învăţat la Marea Galileii a dus cu el în toată viaţa. Scriind bisericilor prin Duhul Sfânt, el zicea : "Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită : Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu ; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpânit peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când se va arăta Păstorul cel mare veţi căpăta cununa, care nu se poate veşteji, a slavei". 1 Petru 5,1 - 4." Hristos Lumina Lumii p.284-286

[MariS_]

În prealabil postat de tricesimusseptimus

"Le reveni cu putere în minte întâmplarea de lângă mare, atunci când Hristos îi chemase să-L urmeze. Îşi amintiră cum la porunca Lui se avântase spre larg şi aruncaseră plasa; de pescuirea minunată când năvoadele erau atât de pline încât erau gata să se rupă. După aceea, Isus îi chemase să lase corabia lor de pescuit şi le făgăduise că-i face pescari de oameni. El săvârşise din nou aceeaşi minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea şi să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor. Ea arăta că moartea Învăţătorului lor nu slăbise datoria lor de a săvârşi lucrarea pe care le-o încredinţase. Cu toate că urmau să fie lipsiţi de tovărăşia Lui personală şi de mijloacele pe care le câştigaseră prin ocupaţia lor de mai înainte, Mântuitorul înviat urma să aibă şi mai departe grijă de ei. În timp ce vor face lucrarea Sa, El Se va îngriji de cele necesare lor. Isus avea un anumit scop când i-a îndemnat să arunce plasa în partea dreaptă a bărcii. Pe partea aceasta stătea El pe ţărm. Aceasta era partea credinţei. Dacă lucrau în legătură cu El - unind puterea Lui dumnezeiască cu străduinţele lor omeneşti - nu se putea să nu aibă succes.

"El săvârşise din nou aceeaşi minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea şi să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor."
Inseamna ca interpretarea pe care am dat-o in postul precedent e
buna. Si eu am remarcat reluarea acelei intamplari si am banuit ca
are o semnificatie speciala. Totusi sunt si deferente intre cele doua
intamplari, in ultima Iisus supravegheaza de pe tarm pana a doua zi
dimineata, si asta m-a pus pe ganduri. Istoria nu se mai petrece in
aceeasi zi. Si m-am gandit ca s-ar putea sa fie aici o povestire si o
profetie imbinate in aceleasi cuvinte. Dublu mesaj, dubla semnificatie.
Ioan pare ca istoriseste, dar in acelasi timp pare ca si profeteste.
Trece o noapte, o noapte (intuneric) fara succes. Cu Iisus care e
si nu e cu ei. E pe tarm. Si nu e cunoscut!!! Oare de ce??? Doar Ioan
Il recunoaste! Cumulate, toate acestea spun ca semnificatiile bat
undeva departe. O sa vedem si incontinuare. E un capitol deosebit
din acest punct de vedere.

Doriana, daca ai completari sau alte pareri, te rog spune-le.
A sasea intrebare: De ce n-a fost recunoscut Iisus de la inceput,
ci doar dupa ce L-a recunoscut Ioan? Si de ce tocmai Ioan?