Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[mariamargareta]

[COLOR=purple]36.Misterele Pucioasei (XXXII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap. XXI :[/COLOR] “Sfânta” Virginia[COLOR=blue]) - Partea a II-a.

[/COLOR] Întrucât Virginia Tudorache s-a mutat la cele veşnice în anul 1980, trebuia corectată şi această inadvertenţă a proorociei din anul 1973. Pentru aceasta, în ediţia din anul 2006 au fost intercalate câteva fraze în plus, dintre care ultima este esenţială, deoarece schimbă proprietarul “trupului acesta care nu va intra în mormânt”, din “[COLOR=blue]Verginica”[/COLOR], în “[COLOR=blue]multe făpturi”[/COLOR]; în acelaşi timp se schimbă inclusiv partenerul de dialog: din Verginica ( căreia i se adresa cu cuvintele[COLOR=blue] “Eu sunt care vorbesc cu tine”)[/COLOR], în “copilaşii Domnului”( cărora li se adresează cu cuvintele [COLOR=blue]“Copilaşii Mei”[/COLOR]):
[COLOR=blue]“…. Nu o fi ruptă din aceea? [/COLOR][COLOR=red]Fiilor, fiţi atenţi… …Copilaşii Mei, vor fi multe făpturi care vor întâmpina pe Domnul.[/COLOR][COLOR=fuchsia] Trupul acesta nu va intra în mormânt[/COLOR][COLOR=blue] şi cu el vei întâmpina pe Domnul şi vei întâmpina miile de morţi ieşind din groapă şi vei vedea pe mama şi pe tatăl tău…” (20 ianuarie 1073)[/COLOR]
[COLOR=blue]g) [/COLOR]Trupul “Sfintei” Virginia se va dezintegra instantaneu într-un abur uşor, care se va înălţa la cer:
[COLOR=blue]“ Nu acest trup care îl aveţi în pat şi care [/COLOR][COLOR=fuchsia]într-o clipă[/COLOR][COLOR=blue] se va schimba şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]ca un abur se va preface[/COLOR][COLOR=blue] şi se va urca până la Dumnezeu unde este chemat.” (7 august 1978.)[/COLOR]
Măcar această proorocie ar putea fi confirmată ca o proorocie mincinoasă de către toţi cei care au petrect-o pe Verginica pe ultimul ei drum, spre cimitirul satului ( dacă ar mai fi măcar un singur om cinstit şi sincer printre ei). Verginica nu s-a transformat în abur, nici nu s-a ridicat la cer, ci a fost îngropată creştineşte alături de strămoşii ei. După 7 ani creştinii pucioşi au dezgropat-o de curiozitate, şi era tot acolo. Abureala aceasta cu ridicarea ei la cer sub formă gazoasă n-a neliniştit pe nimeni, se pare, îndată ce creştinii pucioşi continuă să considere cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ca fiind Adevărul întrupat ( adică, Hristos întrupat într-o Carte, acum, la sfârşitul veacurilor) şi nu o însăilare de gogomănii, patetisme ieftine şi minciuni.

[COLOR=blue]9. [/COLOR]Suferinţa “Sfintei” Virginia, deşi este nedreaptă, intenţionat nu îi este ridicată
[COLOR=blue]a) [/COLOR]La început se afirmă că“Sfânta” Virginia suferă pentru nedreptăţile altora:
[COLOR=blue]“Spune, Verginico, [/COLOR][COLOR=fuchsia]suferinţa ta[/COLOR][COLOR=blue] pe care o porţi, că este foarte mare şi foarte grea, dar să ştie toată turma Mea de oi că suferinţa ta ţi-ai dobândit-o [/COLOR][COLOR=fuchsia]prin neascultarea lor[/COLOR][COLOR=blue], prin [/COLOR][COLOR=fuchsia]neîmplinirea lor[/COLOR][COLOR=blue] şi prin [/COLOR][COLOR=fuchsia]neiubirea lor faţă de Domnul [/COLOR][COLOR=blue]şi prin [/COLOR][COLOR=fuchsia]plecarea[/COLOR][COLOR=blue] feţei lor faţă de [/COLOR][COLOR=fuchsia]alţi profeţi[/COLOR][COLOR=blue]” (19/23 martie 1966)[/COLOR]

[COLOR=blue]b)[/COLOR]“Sfânta” Virginia ar putea fi vindecată de către Dumnezeu, dar El nu doreşte să facă aceasta:
[COLOR=blue]“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Aş putea[/COLOR][COLOR=blue] să-l vindec, [/COLOR][COLOR=fuchsia]dar [/COLOR][COLOR=blue]îl ţin mărturie pentru călăi…” (21 aprilie 1966)[/COLOR]
[COLOR=blue]” Fiule, [/COLOR][COLOR=fuchsia]putere am s-o vindec Eu[/COLOR][COLOR=blue], dar s-o vindece poporul care o chinuieşte...” (22 octombrie 1978.)[/COLOR]

[COLOR=blue]c) [/COLOR]Totuşi, Domnul promite că suferinţa ei va înceta:
[COLOR=blue]“[/COLOR][COLOR=fuchsia]Această suferinţă[/COLOR][COLOR=blue] care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris poveţe, [/COLOR][COLOR=fuchsia]va înceta[/COLOR][COLOR=blue] când va sta furtuna………” (23 aprilie 1966)[/COLOR]
Fie că furtuna n-a stat, fie că promisiunea s-a uitat, cert este că această profeţie nu s-a mai împlinit până la moartea Virginiei (paisprezece ani mai târziu).

[COLOR=blue]d) [/COLOR]Dumnezeul de la Pucioasa recunoaşte, într-un exces de sinceritate, că el este cel care i-a dat suferinţă Virginiei, doar pentru plăcerea Sa:
[COLOR=blue]“Unde să mai transport vasul Meu, că nu mai poate ţine durerea? Că [/COLOR][COLOR=fuchsia]i-am dat suferinţă, căci aşa Mi-a plăcut[/COLOR][COLOR=blue] să fie ca Mine………[/COLOR][COLOR=blue]” (4 septembrie 1966)[/COLOR]
Dumnezeu nu Se poate bucura de suferinţa omului. Aceasta este un accident nedorit, şi nici n-ar trebui să mai existe, îndată ce suferinţa pe cruce a Fiului este deplin mântuitoare, exprimând o suficienţă incontestabilă. Este o diferenţă esenţială între sfinţii autentici ai calendarului ortodox şi “sfânta Virginia”. Sfinţii au acceptat conştient suferinţa, iar uneori chiar şi-au dorit-o. Dar aceasta venea de la oamenii care erau împotrivitori credinţei creştine, nu de la Dumnezeu. Nici un sfânt nu s-a pomenit peste noapte “bătut de Dumnezeu”, iar sfinţenia este condiţionată tocmai de caracterul conştient şi deliberat al acceptării unei suferinţe nedrepte, venită de la ceilalţi oameni. Dumnezeu Îşi manifesta adesea mila faţă de martirii Lui, îndulcindu-le suferinţele provocate de oameni. Virginia a primit în cursul vieţii o suferinţă nemeritată, dar în nici un caz de la Dumnezeu, ci din altă parte. Toată suferinţa şi nedreptăţile de pe pământ nu vin de la Dumnezeu, ci de la diavol. Să ne amintim cum a fost cu suferinţa lui Iov: ea venea prin uneltirile diavolului, nu venea de la Dumnezeu. Dumnezeu doar a îngăduit-o, pentru că ea dezvăluia un învăţământ moralizator pentru omenire. În final, Domnul a compensat cu măsură cerească suferinţele lui Iov. Virginia a murit în adâncă suferinţă şi relativă sărăcie, iar rezultatele concrete ale “jertfei” sale au fost nesemnificative. Într-o majoritate covârşitoare, cei care o urmau în cursul vieţii s-au risipit iar unii au căzut în necredinţă deplină. După ei s-au ridicat alţii, care au reconstruit pe aceeaşi temelie şubredă, zidurile prăbuşite ale învăţăturii ce se dovedise falimentară.
[COLOR=blue]e) [/COLOR] Cu prima ocazie însă, Dumnezeul de la Pucioasa se acoperă prin minciună, pretinzând iarăşi că nu el este autorul suferinţei Verginicăi, ci “poporul prin greşelile lui” şi “farmecele” făcute de “vrăjitoarea care s-a ataşat de templu”:
[COLOR=blue]“…[/COLOR][COLOR=fuchsia]Toată suferinţa[/COLOR][COLOR=blue] vasului Meu e [/COLOR][COLOR=fuchsia]din [/COLOR][COLOR=fuchsia]greşeala poporului[/COLOR][COLOR=blue] şi mai e şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]din farmece[/COLOR][COLOR=blue]. Vrăjitoarea care s-a alăturat lângă templu, e plătită să distrugă trâmbiţa Mea, ca prin farmecele ei să nimicească pe Verginica…” (4 decembrie 1975)[/COLOR]
Această minciună se repetă după mai puţin de trei ani, în formă calificată. Acum “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu numai că nu mai recunoaşte că el este cel care i-a dat suferinţa, ci pretinde că el era cel care o vindeca. Vinovat rămâne poporul cel neascultător:
[COLOR=blue]“…Când Domnul Iisus a ales acest caval, a vorbit mult, dar acum s-a rărit pentru [/COLOR][COLOR=fuchsia]neascultarea poporului[/COLOR][COLOR=blue]. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Prin lucrarea Mea, se vindeca[/COLOR][COLOR=blue] trâmbiţa Mea, dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]prin lucrarea ta s-a îmbolnăvit[/COLOR][COLOR=blue].” (25-26 mai 1978.)[/COLOR]
Cinci luni mai târziu,“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” acuză iarăşi “neascultarea poporului”, şi din nou nu mai vrea s-o vindece pe Verginica. Deşi ştie bine că “poporul” este un incapabil, o trimite cu cinism pe Verginica la “popor”, ca să o vindece “poporul”:
[COLOR=blue]” E greu, e greu, tată. Asta e suferinţa vasului Meu: [/COLOR][COLOR=fuchsia]neascultarea poporului[/COLOR][COLOR=blue]. Asta e, tată: [/COLOR][COLOR=fuchsia]neascultarea poporului întru toate[/COLOR][COLOR=blue]. Fiule, putere am s-o vindec Eu, dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]s-o vindece poporul care o chinuieşte[/COLOR][COLOR=blue]...” (9/22 octombrie 1978.)[/COLOR]

[COLOR=blue]10. [/COLOR]“Sfânta” Virginia nu se comportă neînfricat, ca o sfântă, ci ca un om terorizat de tirania necruţătoare a demonilor
[COLOR=blue]“… Fiule, ia pune mâna pe vasul Meu să vezi cum tremură de frica scorpiei…Anunţă Gheboienii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Bucureştiul că un capăt de scorpie e în drumul lor. Anunţă Măneştii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Pietrarii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Proviţa, la fel, anunţă Călăraşii şi toate împrejurimile… (20 februarie 1974)[/COLOR]
Demonul, numit aici “scorpie”, o terorizează şi o pândeşte la fiecare drum de seară, supunând-o unor angoase terifiante, care o fac să se scuture din tot corpul. Fenomenul s-a repetat şi cu sora sa Maria, care tresărea adesea, fiind mişcată adânc de anumite senzaţii extracorporale, şi se repetă şi în zilele noastre cu Mihaela Tărcuţă. Cei care o cunosc îndeaproape spun că Mihaela doarme foarte puţin, şi niciodată singură în cameră, deoarece este terorizată sistematic de coşmaruri înspăimântătoare.

[mariamargareta]

[COLOR=purple]36.Misterele Pucioasei (XXXII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap. XXI :[/COLOR] “Sfânta” Virginia[COLOR=blue]) - Partea a III-a.

[/COLOR] [COLOR=blue]11. [/COLOR]Contestatarii “Sfintei” Virginia sunt chemaţi la ordine
[COLOR=blue]“Să chemi pe cei care nu vor să ia aminte la lucrarea Mea. Să-l chemi pe Ionică de la Viişoara, care a spus că s-a înecat un şarpe în izvor. Să-l chemi pe Nicolae Albulescu, care a postit trei zile pentru mine ca să i se descopere unde este adevărul. Va veni, şi când va vedea atâta profeţie, se va mira.” (27 februarie/12 martie 1974)[/COLOR]

[COLOR=blue]12. [/COLOR]“Proorocie” despre Nicolae Stoica, soţul Virginiei, care se va întoarce la domiciliul conjugal pe care-l părăsise şi va îmbrăţişa din nou credinţa de la Pucioasa
[COLOR=blue]“…diavolul a cucerit pe [/COLOR][COLOR=fuchsia]Nicolae[/COLOR][COLOR=blue] şi în toate formele vrea să vă dea pierzării. Să fie tot timpul cineva din poporul meu cu voi. Să nu fiţi singuri, căci [/COLOR][COLOR=fuchsia]în curând îi va sosi veacul acestei [/COLOR][COLOR=fuchsia]boli grele[/COLOR][COLOR=blue], pe care o are [/COLOR][COLOR=fuchsia]Nicolae[/COLOR][COLOR=blue], dobândită de la tot soiul de diavoli”. (10/23 august 1972)[/COLOR]
Acest “în curând” s-a dovedit a fi o iluzie deşartă. Nicolae nu s-a mai vindecat niciodată de această “boală grea”: necredinţa în “minunile” de la Pucioasa. Înainte de a pleca, este posibil ca el să se fi putut convinge mai uşor şi mai temeinic de adevăr, aşa cum el l-a perceput, căci o fi văzut şi mai multe decât vedeau alţii. Şi e posibil, deoarece el era cel mai aproape de “vasul lui Dumnezeu”.

[COLOR=blue]13. [/COLOR]“Proorocie” despre Verginica şi despre “vindecarea” (întoarcerea la credinţa de la Pucioasa) lui Nicolae Stoica
[COLOR=blue]“…Israele tată, am sădit în mijlocul tău un pom, ca să mănânci poame [/COLOR](*1)[COLOR=blue] din el. Îngrijeşte-l,[/COLOR] (*2)[COLOR=blue] că nu ţi-l îngrijeşte nimeni! Israele tată, acest pom pe care ţi l-am sădit ţie în faţă, a fost, este şi va fi până în ceasul în care voi veni[/COLOR] (*3)[COLOR=blue] . Rămurica pomului acesta [/COLOR](*4)[COLOR=blue] va mărturisi în faţa Mea tot ce ai făcut tu pentru îngrijirea acestui cuvânt. Israele tată şi lângă acest pom am mai adus [/COLOR][COLOR=fuchsia]un om[/COLOR](*5)[COLOR=blue] şi pe acest om l-au biruit vânturile[/COLOR] (*6)[COLOR=blue] . Şi omul de lângă pom, astăzi e rănit din tălpi şi până în creştet şi nu e doctor [/COLOR](*7)[COLOR=blue] să îl panseze… Şi când va veni un altul, de-al Domnului, acela se va milostivi şi îl va lua pe seama sa şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]îl va trata spre vindecarea sa[/COLOR][COLOR=blue]…[/COLOR](*8)[COLOR=blue]” (14 februarie 1974)[/COLOR]
Note explicative:
(*1) Pomul este Verginica (Virginia Tudorache) iar poamele sunt “cuvintele din cer” (adică, vorbirea ei în stare de catalepsie)

(*2) Poporul creştin de la Pucioasa este îndemnat să o susţină spiritual, material şi financiar pe Verginica, mai ales că ea nu avea nici un alt venit.

(*3) N-a fost să fie aşa. Venirea Domnului este încă aşteptată cu dor la Pucioasa de unii creştini mai habotnici, care nu se mulţumesc cu sloganurile călăuzelor lor, care spun că “Domnul a venit deja în Cuvânt”. Dar “pomul” din această proorocie s-a uscat de mult, căci Verginica se odihneşte cu trupul încă din anul 1980 în cimitirul satului Glodeni-Vale de lângă Pucioasa.

(*4) Există o altă “glăsuire din cer” care formulează expresia: “voi vorbi prin rămurele”:
[COLOR=blue]“Aşa a spus Domnul prin ea cu trei luni înainte să treacă spre cer: Israele, popor iubit de Dumnezeu, iată, rostesc ridicarea vasului Meu din mijlocul tău, dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]voi vorbi prin rămurele[/COLOR][COLOR=blue], voi vorbi până la sfârşit” (Ediţia 1995, pag.15, col.1-2)[/COLOR]
“Vasul” este Verginica, iar expresia “voi vorbi prin rămurele” o certifică pe Maria, sora Verginicăi, ca fiind “rămurica” prin care “va vorbi Domnul” după “ridicarea” (moartea) Verginicăi. Pare plauzibil ca Maria să fie desemnată ca martor şi învăţăcel pentru “lucrările” sorei sale Verginica, deşi adepţii pretind că Maria nu participa de fel la ele, ceea ce e greu de crezut. Maria este din aceea şi tulpină (Andreiana, mama lor) şi însăşi alegerea ei ca urmaşă şi continuatoare a Verginicăi o arată pe Maria ca fiind strâns legată de acest “fenomen”, purtătoare a aceluiaşi “spirit profetic”.

(*5) [COLOR=fuchsia]Nicolae Stoica[/COLOR], deşi cu 15 ani mai tânăr decât Virginia Tudorache, a fost amăgit ca să se căsătorească cu Virginia, ca să creeze o “sfântă familie”, prin similitudine cu gestul sfântului Iosif, ocrotitorul Fecioarei Maria. După ce şi-a dat seama cum stau lucrurile, Nicolae a dezertat de la obligaţiile familiale.

(*6) Nicolae Stoica a părăsit-o pe Verginica şi a plecat în lumea largă, renunţând la minciună şi căutându-şi o soţie adevărată, nu de formă. Curând s-a recăsătorit cu altă femeie, a făcut copii cu ea, şi trăieşte şi astăzi fără prea mare grijă sau complexe faţă de trecutul abandonat.

(*7) Adică Nicolae a abandonat credinţa sectară de la Pucioasa, fără şanse de a fi readus de cineva înapoi la jugul de care el tocmai a fugit.

(*8) Proorocie neîmplinită. Nimeni nu l-a mai putut întoarce pe Nicolae Stoica de pe calea pe care a ales-o şi pe care merge şi astăzi.

[COLOR=blue]14. [/COLOR]Cine n-o iubeşte pe Verginica, de-ar fi el şi prooroc, este expulzat din cer
[COLOR=blue]“Ioan de la Vladimireşti va fi cu Noi, dar Veronica nu, pentru că urăşte vasul Meu...” (21 aprilie 1974)[/COLOR]
Este vorba aici de Veronica Barbu, considerată a fi “ a patra trâmbiţă apocaliptică ” ( [COLOR=blue]părintele Nicodim: [/COLOR][COLOR=blue]Quo vadis, Ecclesia?, pag.430, Editura Ro-Emaus, 2006[/COLOR]) dar care se vede a fi un merit insuficient pentru a ajunge în împărăţia cerurilor.
De aici se subînţelege că numai Veronica o urăşte pe Verginica, iar preotul Ioan Iovan nu, îndată ce despre el se spune că “[COLOR=blue]va fi cu Noi[/COLOR]”. Este aceasta o proorocie adevărată? NU, este o proorocie falsă. Ioan nu “va putea fi cu Ei” îndată ce şi el o urăşte pe Verginica, şi pentru aceasta li s-a luat darul profeţiei la amândoi:
[COLOR=blue]“ Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Mă refer la [/COLOR][COLOR=fuchsia]Ioan [/COLOR][COLOR=blue]şi la [/COLOR][COLOR=fuchsia]Veronica[/COLOR][COLOR=blue] de la Vladimireşti, [/COLOR][COLOR=fuchsia]care urăsc pe Verginica[/COLOR][COLOR=blue]. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Copiii Mei, [/COLOR][COLOR=fuchsia]li s-a luat acest dar[/COLOR][COLOR=blue], pentru că nu au fost vrednici.” (4 decembrie 1975)[/COLOR]
După doar două luni se revine la acuzaţia cea dintâi: numai Veronica o urăşte pe Verginica, iar Ioan nu, şi de aceea lui i se păstrează harul:
[COLOR=blue]“ La mănăstirea Vladimireşti Ioan a vorbit şi cei ce l-au ascultat, l-au arestat şi l-au schingiuit şi astăzi este fără de adăpost… ...Gradul şi harul [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu [/COLOR][COLOR=fuchsia]i s-au luat[/COLOR][COLOR=blue]. Dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]Veronica[/COLOR][COLOR=blue], care [/COLOR][COLOR=fuchsia]este duşmană pe Verginica[/COLOR][COLOR=blue] şi poartă această duşmănie pentru profeţie, s-a scris în cer. Să ştiţi că profeţia de astăzi nu este profeţia lui Veronica, că pe a ei a mâncat-o pisica……Şi atunci mult se va jeli Veronica, pentru că [/COLOR][COLOR=fuchsia]a duşmănit pe Verginica[/COLOR][COLOR=blue]…”(11 februarie 1976)[/COLOR]
[COLOR=blue]“ Mănăstirea Vladimireşti, Domnul Iisus se luptă ca să o dezrobească de fiinţele stricate care sunt în ea, şi să se descuie. Dar pentru că [/COLOR][COLOR=fuchsia]Veronica urăşte de moarte pe Verginica[/COLOR][COLOR=blue], Domnul Iisus a prelungit, că Veronica, lucrarea Mea o urăşte. Lucrarea Mea a lucrat şi prin ea şi nu Verginica i-a luat-o, ci surorile din acea curte. Şi nu surorile, ci monahiile…”(23 februarie 1976)[/COLOR]
Aici se spune că între trâmbiţele apocaliptice (a patra şi a şasea) a apărut o ură de moarte, pentru că Veronica ar fi pizmuit proorocia Veginicăi, în timp ce proorocia ei ar fi fost furată sau (textual) “luată” de monahiile de la Vladimireşti (aceasta ar fi explicaţia tainei că “[COLOR=blue]profeţia lui Veronica[/COLOR] …[COLOR=blue]a mâncat-o pisica[/COLOR]”). Proorocia este însă un dar de la Dumnezeu, aşa încât ea nu poate fi furată de către oameni.

[mariamargareta]

[COLOR=purple]36.Misterele Pucioasei (XXXII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap. XXI :[/COLOR] “Sfânta” Virginia[COLOR=blue]) - Partea a IV-a.

[/COLOR] [COLOR=blue]15.[/COLOR] Verginica nu este numai trâmbiţă, ci şi telefonul Domnului Iisus Hristos
În principiu, Verginica este considerată sistematic a fi “trâmbiţa lui Dumnezeu”, prin care sunt sculaţi “din morţi” păcătoşii lumii acesteia. La nevoie însă, Verginica poate lua şi alte însărcinări, mai pragmatice. De pildă, poate fi… telefon!
Iată un exemplu. Într-o “lucrare” care se aseamănă mai degrabă cu o şedinţă de spiritism, spiritul lui Mihail (un tânăr asasinat recent într-o cârciumă) este chemat să vorbească la “telefon” cu mama sa. “Telefonul” nu este altceva decât trupul Verginicăi, aflat în stare de somn cataleptic, dar şi în plină “lucrare de cuvânt” :
[COLOR=blue]“Mihaile, adu-l pe Mihail la [/COLOR][COLOR=fuchsia]telefonul [/COLOR][COLOR=blue]Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l, Mihaile.” (29 iunie/12 iulie 1974)[/COLOR]
Motiv în plus ca Verginica să fie iubită de către credincioşi:
[COLOR=blue]“Mamă, să fii credincioasă, şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]iubeşte telefonul[/COLOR][COLOR=blue] şi pe Domnul Iisus Hristos şi iubeşte tot lucrul Său…” (29 iunie/12 iulie 1974)[/COLOR]
Alteori, trupul Veginicăi este asemuit cu un bucium, nu cu o trâmbiţă:
[COLOR=blue]“ …Copilaşii Mei, pentru aceasta trimite Dumnezeu din cerul Său pe Duhul Său într-un lut de pământ; cum ai avea tu un [/COLOR][COLOR=fuchsia]bucium[/COLOR][COLOR=blue], aşa şi cu [/COLOR][COLOR=fuchsia]trupul acesta[/COLOR][COLOR=blue].” (14/27 martie 2006)[/COLOR]
Alteori este numită coardă, alteori unealtă:
[COLOR=blue]“ Dar Dumnezeu numai o singură [/COLOR][COLOR=fuchsia]coardă[/COLOR][COLOR=blue] şi o singură [/COLOR][COLOR=fuchsia]unealtă[/COLOR][COLOR=blue] are.” (14/27 martie 2006)[/COLOR]
Alteori, trupul ei e denumit “oglindă sfântă”:
[COLOR=blue] “ E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată prin care Dumnezeu îşi face lucrul Său. E trup. E fiica lui Adriana care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, ca să dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino creştine la prostuţa Mea! Vino la Mine creştine, că e bine, e foarte bine! Căci prin prostuţa aceasta[/COLOR][COLOR=blue]e[/COLOR][COLOR=fuchsia] oglinda sfântă[/COLOR][COLOR=blue] şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea[/COLOR][COLOR=red]…[/COLOR][COLOR=blue]” (7 ianuarie 1975)[/COLOR]
Alteori, “trâmbiţa” se metamorfozează în “caval”, apoi iarăşi în “trâmbiţă”:
[COLOR=blue]“…Când Domnul Iisus a ales acest [/COLOR][COLOR=fuchsia]caval[/COLOR][COLOR=blue], a vorbit mult, dar acum s-a rărit pentru neascultarea poporului. Prin lucrarea Mea, se vindeca [/COLOR][COLOR=fuchsia]trâmbiţa[/COLOR][COLOR=blue] Mea, dar prin lucrarea ta s-a îmbolnăvit.”(25-26 mai 1978.)[/COLOR]
Alteori, se spune că înainte de a deveni “caval”, “trâmbiţa” a fost…”magnetofon!!” Liderilor pucioşi se pare însă că nu prea le-a plăcut această postură, prea emancipată pentru o săteancă simplă, aşa că au şters-o şi au înlocuit-o tot cu cea de “caval”:
[COLOR=blue] “Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest [/COLOR][COLOR=fuchsia]magnetofon[/COLOR][COLOR=blue] şi cânt cu el pe pământ[/COLOR][COLOR=red]…[/COLOR][COLOR=blue]”([/COLOR] Ediţia 1995: [COLOR=blue]25 ianuarie 1966[/COLOR][COLOR=blue])[/COLOR]
[COLOR=blue]“Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest [/COLOR][COLOR=fuchsia]caval [/COLOR][COLOR=blue]şi cânt cu el pe pământ[/COLOR][COLOR=red].[/COLOR][COLOR=blue]”([/COLOR] Ediţia 2006: [COLOR=red]12/[/COLOR][COLOR=blue]25 ianuarie 1966[/COLOR][COLOR=blue])[/COLOR]
Poate cea mai insolită şi incredibilă postură a Verginicăi este cea de …”scrumieră”!!! Pe aceasta, liderii pucioşi n-au mai şters-o:
[COLOR=blue]“…Rugaţi-vă ziua şi noaptea ca să mai fie această [/COLOR][COLOR=fuchsia]scrumieră[/COLOR][COLOR=blue], ca să mai fie. Nu o mai tulburaţi, şi ce vă spune, ascultaţi. Dacă cineva ar avea suferinţa sa, nu ar putea purta. Din tălpi şi până în creştet e o Dunăre de apă, din cauza poporului care nu vrea să facă voia Mea.” (16/29 aprilie 1979)[/COLOR]

[COLOR=blue]16. [/COLOR]Verginica se revanşează
[COLOR=blue]“E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] prin care Dumnezeu [/COLOR][COLOR=red]Î[/COLOR][COLOR=blue]şi face lucrul Său. E trup[/COLOR][COLOR=red], e[/COLOR][COLOR=blue] fiica lui A[/COLOR][COLOR=red]n[/COLOR][COLOR=blue]dr[/COLOR][COLOR=red]e[/COLOR][COLOR=blue]iana[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, [/COLOR][COLOR=red]şi e[/COLOR][COLOR=blue] ca să[/COLOR][COLOR=red]-i[/COLOR][COLOR=blue] dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] creştine[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] la prostuţa Mea! Vino la Mine[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] creştine, că e bine, e foarte bine[/COLOR][COLOR=red], c[/COLOR][COLOR=blue]ăci prin [/COLOR][COLOR=fuchsia]prostuţa aceasta e oglinda sfântă[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea[/COLOR][COLOR=red].[/COLOR][COLOR=blue]” ([/COLOR]Ediţia 2006: [COLOR=blue]25 decembrie 1974/7 ianuarie 1975[/COLOR][COLOR=blue])[/COLOR]
Construindu-şi în 1955 statutul de “[COLOR=blue]proorociţă[/COLOR]” şi totodată “misiunea” de a sluji ca “[COLOR=blue]trâmbiţă a lui Dumnezeu[/COLOR]”, Virginia Tudorache găsea soluţia stingerii unui vechi complex de inferioritate, care data din copilărie, perioada celor mai mari frustrări, lipsuri şi umilinţe din partea celor avuţi şi aroganţi, denumiţi aici “de neam mare”. Este totodată soluţia unei răzbunări elegante pe cei care pe vremea aceea se credeau plini de sine, şi de aceea au batjocorit-o, făcând-o urâtă şi prostuţă, sau pur şi simplu au desconsiderat-o, nebăgând-o în seamă.

[COLOR=blue]17. [/COLOR]“Sfânta” Virginia va face călătorii misionare peste mări şi ţări
Ieşirea la propovăduire în toată lumea a fost de la început un vis frumos:
[COLOR=blue]“…Fiilor, vine vreme frumoasă şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]vom merge din ţară în ţară[/COLOR][COLOR=blue] şi vom trece peste plaiuri cu steaguri în mână şi vom cânta aşa: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui” (15 noiembrie 1965)[/COLOR]
Dar nici Verginica, nici adepţii Noului Ierusalim nu au reuşit să iasă cu steaguri la propovăduire în oraşele şi satele din propria lor ţară, darămite în ţări străine. Exceptând câteva ieşiri ocazionale pe uliţele satului, sau nişte reprezentaţii locale (la Pucioasa şi la Târgovişte) cu caracter artistic, numite de ei “Festivaluri” (la care în cele din urmă au renunţat, din lipsă de audienţă pe măsura aşteptărilor lor), ei nu au reuşit să-şi facă o propagandă în aer liber pe măsura intenţiilor.
Dar Verginica a continuat să-şi făurească vise de misionarism planetar:
[COLOR=blue] “Vine vremea că trupul acesta [/COLOR][COLOR=fuchsia]va fi mânuit de toţi[/COLOR][COLOR=blue], ca să vorbească cu Mine. Va fi purtat în văzduh [/COLOR][COLOR=fuchsia]cu avioane[/COLOR][COLOR=blue], va fi purtat [/COLOR][COLOR=fuchsia]cu trenul[/COLOR][COLOR=blue] şi veţi zice: “Unde e trâmbiţa Domnului?” Şi va dori poporul acesta să o vadă, şi va zice că a murit. Şi nu a murit, e în viaţă. De ce? Că e scris că va părăsi locurile unde a stat, şi nu va mai fi”. (22 iulie/4 august 1973)[/COLOR]
Toate aceste vise s-au năruit după şapte ani, neîmplinite, atunci când Virginia a murit şi a fost îngropată în cimitirul satului. Verginica n-a mai apucat să se plimbe cu avionul, aşa cum visa, dar, după spusele unor adepţi, a fost “ridicată cu trupul la ceruri”, după cum se şi proorocise:
[COLOR=blue]“…dar mâna Tatălui a fost cu ea şi iată, nu mai este mult şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]o voi ridica[/COLOR][COLOR=blue] de pe pământ”(2 iulie 1959)[/COLOR]
[COLOR=blue]“…Când [/COLOR][COLOR=fuchsia]se va lua de pe pământ [/COLOR][COLOR=fuchsia]acest trup[/COLOR][COLOR=blue], în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. ”(21 aprilie 1966)[/COLOR]

[COLOR=blue]18. [/COLOR]“Sfânta” Virginia confundă pe duhul rău cu “Dumnezeu”
[COLOR=blue]“… Crezi că vasul Meu a luat două palme de la duhul rău, la rugăciune? Dar ea nu a văzut din spate şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]a zis că e de la Domnul[/COLOR][COLOR=blue] şi că a mustrat-o.” ( 19 februarie 1975)[/COLOR]

[COLOR=blue]19. [/COLOR]Cine se supără pe “Sfânta” Virginia, pe “Dumnezeu” se supără
[COLOR=blue]“… Cine se supără pe vasul Meu, [/COLOR][COLOR=fuchsia]pe Mine se supără[/COLOR][COLOR=blue]” (6 iulie 1975)[/COLOR]
Dimpotrivă, cine cinsteşte trupul Verginicăi, pe “Domnul” îl cinsteşte:
[COLOR=blue]“ Cine socoteşte aceste cuvinte, cuvintele lui Dumnezeu şi cine cinsteşte acest trup, pe Domnul îl cinsteşte” (7 august 1978.)[/COLOR]

[mariamargareta]

[COLOR=purple]36.Misterele Pucioasei (XXXII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap. XXI :[/COLOR] “Sfânta” Virginia[COLOR=blue]) - Partea a V-a.

[/COLOR] [COLOR=blue]20. [/COLOR]“Proorocie” despre Verginica: ea va fi ultimul prooroc
[COLOR=blue]“ Poporul Meu, de acum înainte [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu va mai fi trimis nici un profet şi nici un prooroc[/COLOR][COLOR=blue] ca să mai profeţească sau să mai proorocească.” (22 decembrie 1975)[/COLOR]
Deşi cuvintele “prooroc” şi “profet” sunt sinonime, de aici rezultă că la Pucioasa se face o oarecare distincţie între semnificaţia lor. În orice caz, această “profeţie” sau “proorocie” s-a dovedit a fi falsă, îndată ce după Verginica au urmat la “proorocie” pe rând Maria, Mihaela şi Nicuşor.
Proorocia nu este singulară; o regăsim repetată şi sub altă formă:
[COLOR=blue]“ Când acest trup se va lua la cer, asemănătoare cu această lucrare [/COLOR][COLOR=fuchsia]alta nu va mai fi.[/COLOR][COLOR=blue] ” (23 aprilie /6 mai 1977)[/COLOR]
Dimpotrivă, perfect asemănătoare a fost lucrarea Mariei, sora lui Verginica. După Maria a urmat lucrarea Mihaelei, care se aseamănă şi ea cu cea a Verginicăi, în special la mesaj, dar mai puţin (aproape deloc), la formă, care este substanţial evoluată.

[COLOR=blue]21. [/COLOR]“Proorocie” despre Verginica: la moartea ei vor veni la priveghere pelerini din ţări îndepărtate
[COLOR=blue]“ În curând nu veţi mai vedea trupul acesta şi-l veţi plânge cu amar şi-l veţi striga cu numele care l-a avut. Căci [/COLOR][COLOR=fuchsia]vor veni din ţările îndepărtate[/COLOR][COLOR=blue], şi îngerii vor privi şi o vor mângâia şi o vor lua din casa sa.” (24 ianuarie 1977)[/COLOR]

Visul Verginicăi a fost să călătorească şi să propovăduiască prin ţări îndepărtate. Dacă n-a reuşit, ea se mângâie cu gândul că la moartea sa vor veni să o petreacă pe ultimul drum oaspeţi din ţări îndepărtate. Dar nici acest vis nu i s-a împlinit.

[COLOR=blue]22. [/COLOR]“Proorocie” despre Verginica: după moartea ei va veni Domnul Iisus şi va urma Nunta
[COLOR=blue]“ Că Domnul Iisus va veni curând şi va îmbrăca pe mireasa Sa şi va pleca în depărtare, unde este scris. Dacă trâmbiţa va înceta din suflarea sa, să ştii că şi Domnul e la uşa ta, şi după ea va urma Nunta. Să nu zici: Aoleu ce să fac eu, că a luat Dumnezeu trâmbiţa Sa? Ci să zici că Dumnezeu a venit şi şi-a luat trâmbiţa Sa. Şi să ştiţi că toate sunt pregătite pentru sfârşit.” ( 7 septembrie 1976) [/COLOR]
Toate profeţiile de mai sus, legate strâns de moartea Verginicăi, s-au dovedit a fi minciuni. [COLOR=blue]Dumnezeu a venit şi şi-a luat trâmbiţa Sa[/COLOR], căci în anul 1980, luna decembrie, ziua 14, [COLOR=blue]trâmbiţa a încetat din suflarea sa[/COLOR]. Dar [COLOR=blue]Nunta[/COLOR] [COLOR=red]n-[/COLOR]a mai [COLOR=blue]urmat[/COLOR]. [COLOR=blue]Domnul Iisus [/COLOR][COLOR=red]nu [/COLOR][COLOR=blue]a [/COLOR]mai[COLOR=blue] venit, [/COLOR][COLOR=red]nu[/COLOR][COLOR=blue] Şi-a [/COLOR]mai [COLOR=blue]îmbrăcat mireasa Sa şi [/COLOR][COLOR=red]n-[/COLOR][COLOR=blue]a mai plecat [/COLOR]cu ea [COLOR=blue] în depărtare, unde este scris. [/COLOR]Sunt de atunci aproape 28 de ani şi cei de la Pucioasa încă mai aşteaptă să se împlinească aceste “iminente proorocii”. Nimic nu prevestea această amânare sine die a promisiunilor făcute, îndată ce se pretindea că “[COLOR=blue]toate sunt pregătite pentru sfârşit[/COLOR]”. Doar dacă nu cumva şi aceste asigurări erau mincinoase. Dar mulţi dintre cei amăgiţi n-au mai putut să reziste poverii anilor şi murit între timp, sătui de aşteptare.

[COLOR=blue]23. [/COLOR]Cine n-o ascultă pe “Sfânta” Virginia, pe “Dumnezeu” nu-l ascultă
[COLOR=blue]“ Şi respectaţi-o cu ascultare sfântă, că nu ei nu-i faceţi ascultare, ci Mie nu-mi faceţi ascultare.” (7 august 1978.)[/COLOR]

[COLOR=blue]24. [/COLOR]Verginica este atinsă şi de “spionită”
O obsesie curentă la Verginica, una care nu-i mai dă pace, este teama că este spionată de propriii săi simpatizanţi, sau de persoane infiltrate, care ar putea folosi magnetofoane ascunse pe sub haine, care să fie ulterior folosite ca dovezi incriminatoare. Nici măcar copiii nu sunt scoşi de sub bănuială:
[COLOR=blue]“… Şi fiţi atenţi că şi elevii din şcoli au [/COLOR][COLOR=fuchsia]aparate[/COLOR][COLOR=blue] şi se duc unde sunt oameni strânşi, mai cu seamă unde aud de credinţă…” (25 iunie 1979)[/COLOR]
Uneori, obsesia capătă dimensiuni paranoice, fiind mai degrabă potrivită pentru o intrigă de roman poliţist:
[COLOR=blue]“ …Aveţi grijă, tată, că au ioeşit [/COLOR][COLOR=fuchsia]magnetofoane electrice[/COLOR][COLOR=blue] care se pun şi la telefoane şi la televizoare, ca să aude şi să cumpere ce vorbiţi voi în casă…” (6 decembrie 1976)[/COLOR]

[COLOR=blue]25.[/COLOR] Popoarele vor veni la sfânta Virginia pentru învăţătură şi pentru încreştinare
[COLOR=blue]“Să scrii despre toate câte am profeţit de la început şi până în clipa de[/COLOR][COLOR=blue]azi, căci ei au uitat ce le-a spus Domnul acum zece ani. Să faci, Verginico, sul şi să-l prinzi în copci şi să-l ţii ascuns până la ziua postului, căci [/COLOR][COLOR=fuchsia]vor veni popoare[/COLOR][COLOR=blue] nemâncate şi nebăute [/COLOR][COLOR=fuchsia]la uşa ta şi vor bate în uşă [/COLOR][COLOR=blue]ca nişte cerşetori, şi să le dai mâncare.” (17/30 aprilie 1965)[/COLOR]
[COLOR=blue]“Şi veţi vedea intrând pe porţile casei acestea regi din toate părţile pământului călări pe cai şi cu slugile lor şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]mulţime de popoare[/COLOR][COLOR=blue] vor intra fără frică, nu pe furiş cum intraţi voi astăzi. Şi aceşti regi şi această mulţime va cina la masa Mea şi nimeni nu va îndrăzni să mai facă rău şi toţi cei de au îndrăznit să facă rău casei acesteia, [/COLOR][COLOR=fuchsia]vor îngenunchia la poalele acestei lucrări[/COLOR][COLOR=blue] şi vor cere milă de la Dumnezeu” (7 ianuarie 1966)[/COLOR]
Mâncarea şi băutura trebuie înţelese aici în chip duhovnicesc, ca fiind noua învăţătură, “cea prin sfânta Virginia”. Ziua postului trebuie înţeleasă ca fiind o vreme de mare prigoană asupra creştinilor, când ei nu vor mai putea fi păstoriţi şi învăţaţi de către episcopi şi preoţi. “Sfânta” Virginia urma să devină un predicator providenţial pentru întreaga lume, creştină şi necreştină. Din păcate, moartea ei a lăsat acest vis neîmplinit. Preoţii şi episcopii au continuat să predice în biserici, nestingheriţi de nimeni, iar la uşa casei ei, la “Templul” de la Pucioasa, n-a mai bătut nimeni: nici poporul român, nici alte popoare de aiurea.
Trebuie precizat că învăţătura “cea prin sfânta Virginia” este totuşi citită azi ca atare, drept “o nouă Evanghelie”, dar numai în cercuri restrânse ale “credincioşilor Noului Ierusalim”, selectate mereu dintre aceleaşi persoane, şi care nu depăşesc niciodată câteva zeci.
[COLOR=blue]“…Copii, mult nu mai stăm aici, şi ne vom muta în altă casă şi vor veni din ţări îndepărtate, şi când vor vedea hrana voastră (cu carne, n.r.) se vor sminti” (28 noiembrie/11 decembrie 1973)[/COLOR]
Virginia s-a mutat, într-adevăr, dintr-o casă într-alta, până a ajuns la un domiciliu stabil, în care stă şi astăzi, dar “cei din ţări îndepărtate” n-au mai venit, aşa că n-a mai avut cine să se smintească.

[COLOR=blue][/COLOR][COLOR=purple]
[/COLOR]

[mariamargareta]

[COLOR=purple]36.Misterele Pucioasei (XXXII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap. XXI :[/COLOR] “Sfânta” Virginia[COLOR=blue]) - Partea a VI-a.

[/COLOR] [COLOR=blue]26.[/COLOR] “Sfânta” Virginia va învia în curând cu trupul
[COLOR=blue]“…Copilaşii Mei, să vă spun ceva: acest duh, peste puţină vreme se va întrupa iar. Trupul e acum în mormânt aşa cum l-aţi pus. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Va veni în curând vremea ca duhul să se întrupeze iar în trupul care l-a purtat[/COLOR][COLOR=blue] şi va face Domnul minuni mari în ochii tuturor…” [/COLOR][COLOR=blue](2 octombrie 1986)[/COLOR]
Data învierii este din ce în ce mai bine conturată. Ea va avea loc probabil odată cu dezvelirea mormântului şi a trupului, la 7 ani de la deces (adică, la 14 decembrie 1987):
[COLOR=blue]“…Vrea duhul cel călit prin moarte să aibă tot poporul le dezvelirea trupului. Plânge şi priveşte cu dragoste la tot poporul. Trupuşorul e aşa cum e el, dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]când o intra duhul în el[/COLOR][COLOR=blue], va străluci şi trupul ca şi sufletul.” (29 noiembrie/12 decembrie 1987)[/COLOR]
Se ştie că această ocazie a fost ratată: la dezgroparea care a avut loc la 7 ani de la deces, n-a mai avut loc nici o înviere.
Au trecut deja 22 de ani, dar trupul Verginicăi zace pe mai departe sub lespedea de ciment din cimitirul din Glodeni Vale.

[COLOR=blue]27.[/COLOR] “Sfânta” Virginia o concurează serios în supravenerare pe Maica Domnului
Despre Maica Domnului se ştie că L-a purtat pe Domnul prunc în pântece nouă luni, apoi L-a născut şi s-a îngrijit ca o mamă bună de creşterea Lui. Ei bine, pucioşii pretind că Verginica L-a purtat pe Domnul în trupul ei 25 de ani!! Ba mai mult, ea I-a fost “[COLOR=fuchsia]biserică sfinţită de Dumnezeu[/COLOR]”, în care Domnul “[COLOR=fuchsia]a locuit şi s-a jertfit cu cuvântul Său[/COLOR]” deci I-a fost şi “[COLOR=fuchsia]altar de jertfă[/COLOR]” (expresie pe care creştinii o aveau consacrată doar pentru Sfânta Cruce pe care Domnul a fost răstignit). Din această perspectivă cel puţin, Verginica a fost mai importantă decât Maica Domnului şi egală în slujire cu Sfânta Cruce:
[COLOR=blue]“ Trebuia să se împlinească aceasta, căci era făgăduit de Domnul prin semnul vindecării înăuntrului meu, pentru că [/COLOR][COLOR=fuchsia]eu am fost biserică sfinţită de Dumnezeu, în care a locuit Mielul lui Dumnezeu[/COLOR][COLOR=blue] şi-a vorbit cu acest popor, căci [/COLOR][COLOR=fuchsia]a făcut Domnul din mine un altar de jertfă în care a locuit şi s-a jertfit cu cuvântul Său[/COLOR][COLOR=blue] şi-a împărţit cuvântul Său vouă. Aşa este scris de Domnul Iisus Hristos în Carte: omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu. N-a mai avut fiilor nimeni, în toate veacurile n-a mai avut ce-aţi avut voi. ” (2 iunie 1991)[/COLOR]
[COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR]
[COLOR=purple] Anca Estera [/COLOR]
[COLOR=purple]27 martie 2008[/COLOR]
[COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR]

[mariamargareta]

Citat din postarea #532:
[COLOR=blue]12. [/COLOR][COLOR=#00CCFF]“Proorocie” despre Nicolae Stoica, soţul Virginiei, care se va întoarce la domiciliul conjugal pe care-l părăsise şi va îmbrăţişa din nou credinţa de la Pucioasa[/COLOR][COLOR=#00CCFF]
[/COLOR][COLOR=blue]“…diavolul a cucerit pe [/COLOR][COLOR=fuchsia]Nicolae[/COLOR][COLOR=blue] şi în toate formele vrea să vă dea pierzării. Să fie tot timpul cineva din poporul meu cu voi. Să nu fiţi singuri, căci [/COLOR][COLOR=fuchsia]în curând îi va sosi veacul acestei boli grele[/COLOR][COLOR=blue], pe care o are [/COLOR][COLOR=fuchsia]Nicolae[/COLOR][COLOR=blue], dobândită de la tot soiul de diavoli”. (10/23 august 1972)[/COLOR]
[COLOR=#00CCFF]Acest “în curând” s-a dovedit a fi o iluzie deşartă. Nicolae nu s-a mai vindecat niciodată de această “boală grea”: necredinţa în “minunile” de la Pucioasa. Înainte de a pleca, este posibil ca el să se fi putut convinge mai uşor şi mai temeinic de adevăr, aşa cum el l-a perceput, căci o fi văzut şi mai multe decât vedeau alţii. Şi e posibil, deoarece el era cel mai aproape de “vasul lui Dumnezeu”.[/COLOR]
Ultimele ştiri sosite de la Pucioasa anunţă că soţul legitim al Verginicăi, pe nume Nicolae Stoica, şi-a dat şi el, recent, obştescul sfârşit. Paradoxal este că liderii pucioşi nu se aşteptau la asta, îndată ce, nu cu mult timp în urmă, au reuşit să-l aducă şi pe el la o adunare obştească, prilej cu care l-au curtat îndelung, sperând ca “rătăcitorul” să se întoarcă definitiv şi să se reintegreze în sectă. Bineînţeles că Nicolae Stoica, venit la adunare poate numai din curiozitate, le-a dat cu flit şi s-a întors la cea de-a doua lui soţie, “[COLOR=fuchsia]cea care l-a robit pe el sub satana[/COLOR]”. Şi mai paradoxal este că acum, după moartea lui, nu se mai ţine cont de loc de faptul că a trădat “lucrarea”, că a fost un beţivan şi un curvar (păcate de care era acuzat încă de pe vremea când o însoţea pe Verginica) şi că a întors spatele liderilor pucioşi, atunci când ei i-au oferit cu generozitate ultima şansă de reintegrare în obştea pucioasă. Dimpotrivă, liderii pucioşi şi-au propus ca, după moartea lui Nicolae, să lucreze prin “cei trei preoţi unşi”, timp de 40 de zile, rugăciuni reparatorii “[COLOR=fuchsia] pentru calea cea bună spre cer a acestui sufleţel[/COLOR] “, către [COLOR=fuchsia]locul cel din cer[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR]care îi este pregătit de prima lui soţie, Verginica.
Transcriem din penultimul “Cuvânt al lui Dumnezeu” pasajele care dezvăluie această stare de lucruri:
[COLOR=blue]“ Şi acum, trâmbiţa Mea Verginica se pregăteşte pentru [/COLOR][COLOR=fuchsia]locul cel din cer[/COLOR][COLOR=blue] al însoţitorului ei dat ei de Mine la începutul acestei lucrări şi apoi răpit de lângă ea de lucrarea satanei. Ea a venit acum şi l-a luat ca să-l dezrobească de sub satana, care-l ţinea legat, căci altfel acesta nu putea fi dezlegat de sub legăturile atât de tari cu care a fost legat de satana. Voi, cei trei slujitori ai jertfelnicului cel de foc din grădiniţa cuvântului Meu de azi, numiţi de acum numele acestui fiu cu rugăciune pe masă timp de patruzeci de zile în patruzeci de sfinte liturghii pentru el, aşa cum Eu i-am învăţat pe ai Mei să lucreze pentru cei ce pleacă nepregătiţi din trup. Eu, Domnul, vă voi povăţui pe voi îndeaproape şi vom birui [/COLOR][COLOR=fuchsia]pentru calea cea bună spre cer a acestui sufleţel[/COLOR][COLOR=blue], căci satana e tare supărat acum, când i s-a stricat biruinţa lui prin care Mi-a ţinut acest fiu în lanţurile lui prin cea care l-a smuls pe el demult, demult din braţul Meu de Păstor. Pace vouă, fiilor! [/COLOR][COLOR=red]V-am dat ajutor mare să puteţi pentru acest fiu dezlegat acum de sub legături ca să-l puneţi voi la locul lui[/COLOR][COLOR=blue], voi, şi nu [/COLOR][COLOR=fuchsia]cea care l-a robit pe el sub satana[/COLOR][COLOR=blue], căci altfel n-am putut să-l scot, decât aşa cum am lucrat acum cu el. Amin. [/COLOR][COLOR=blue][/COLOR]
[COLOR=blue]Pace ţie, poporul Meu! Veghează, tată, pentru biruinţa Mea şi a ta! Fii credincios şi învaţă tot mai mult să ştii să Mă primeşti când vin cu veşti la tine, căci cel ce nu Mă primeşte, acela nu Mă cunoaşte, fiindcă aşa vrea el. [/COLOR][COLOR=blue][/COLOR]
[COLOR=blue]Pace ţie, poporul Meu! Eu sunt Păstorul Cel bun, Domnul Iisus Hristos! Eu sunt Păstorul tău, poporul Meu. Amin, amin, amin. [/COLOR][COLOR=blue][/COLOR]

[COLOR=blue]12-02-2009 [/COLOR][COLOR=blue]”[/COLOR][COLOR=blue][/COLOR]

De unde se vede că locul lui Nicolae Stoica fusese predestinat, indiferent de păcatele lui, pentru simplul motiv de rudenie prin alianţă cu Verginica:
[COLOR=red]“V-am dat ajutor mare să puteţi pentru acest fiu dezlegat acum de sub legături ca să-l puneţi voi la locul lui…”[/COLOR]
[COLOR=red] [/COLOR]
[COLOR=red] [/COLOR]Se mai vede de asemenea că numai rugăciunile (parastasele) pucioşilor sunt bune, iar cele făcute de cea de-a doua soţie a lui Nicolae nu sunt primite:

[COLOR=red]“…V-am dat ajutor mare să puteţi pentru acest fiu dezlegat acum de sub legături ca să-l puneţi voi la locul lui[/COLOR][COLOR=blue], voi, şi nu [/COLOR][COLOR=fuchsia]cea care l-a robit pe el sub satana[/COLOR][COLOR=blue],…”[/COLOR]
[COLOR=blue] [/COLOR]
Asta doar de formă, pentru că lucrurile erau, oricum, aranjate dinainte de Verginica:

[COLOR=blue]“Şi acum, trâmbiţa Mea Verginica se pregăteşte pentru [/COLOR][COLOR=fuchsia]locul cel din cer[/COLOR][COLOR=blue] al însoţitorului ei dat ei de Mine la începutul acestei lucrări şi apoi răpit de lângă ea de lucrarea satanei.”[/COLOR]
[COLOR=blue] [/COLOR]
Concluzia? Dacă mori pe neaşteptate, nu strică să ai nişte rubedenii sus-puse, adică unele care au deja trecere mare la Cer, pentru că sub protecţia fustelor lor, ai şanse să te mântuieşti şi tu fără prea mare bătaie de cap.

[mariamargareta]

[COLOR=Red]Notă: Textul care urmează este reprodus de pe site-ul [COLOR=Blue]noul-ierusalim.info[/COLOR], cu acordul administratorilor .

[/COLOR] [COLOR=purple]40. Misterele Pucioasei :[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. XXV :[/COLOR] Vedenii [COLOR=blue]) -Partea I.[/COLOR]

Studiu independent despre fenomenul religios [COLOR=blue]NIP[/COLOR]
( ”[COLOR=blue]Noul Ierusalim[/COLOR] de la Pucioasa” )

[COLOR=blue]“Ai să zici: “Amăgitorule, de ce m-ai amăgit?””[/COLOR]
(din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 9 septembrie 1973)


La redactarea ediţiei din anul 2006, zeci de vedenii fabuloase, consemnate cu meticulozitate în caietele “păstorilor”, n-au mai văzut lumina tiparului, pentru că actualii lideri au cântărit exact efectele catastrofale pe care le-ar fi avut ele asupra credibilităţii întregii cărţi. Totuşi, le-a mai scăpat cîte ceva.

[COLOR=blue]1. [/COLOR]Vedenie cu îngeraşi şi cu Ierusalimul care e robit
[COLOR=blue]“…Se desfăşoară o aţă de la cer până la pământ, dar nu e aţă, şi e un fulger de la răsărit până la cer. Iată [/COLOR][COLOR=fuchsia]un îngeraş[/COLOR][COLOR=blue] şade cu un picior pe mare şi cu celălalt pe uscat şi e gata să dea drumul. Iată se ridică şi spune să nu pună pecetea…[/COLOR]
[COLOR=blue]…[/COLOR][COLOR=fuchsia]Patru îngeraşi[/COLOR][COLOR=blue] sunt dezlegaţi. Au fost legaţi până la o vreme. Iată se ridică copilaşi, se ridică de la apus un nor, o negură mare şi va da şi grindină, dar nu e grindină. Înţelegeţi? Vai, vai, se pune masa, iată îngeraşul strigă la masă. Ferice de cel ce va birui, că acela ca în cer va birui…[/COLOR]
[COLOR=blue]…O, măi copiii Mei, pentru cine vine aceasta ce s-a pregătit? Pentru [/COLOR][COLOR=fuchsia]Ierusalimul care e robit[/COLOR][COLOR=blue]. Ierusalime, Ierusalime, dezrobeşte-te că ai căzut sub sabie… Fraţilor, nu vă pregătesc pentru un jug străin, că nu are împărtăşire lumina cu întunericul… (15 mai 1957)[/COLOR]

[COLOR=blue]2. [/COLOR]Vedenie cu michiduţi şi peştişori
[COLOR=blue]“Omul vrea să fie lăudat, aşa-i firea omului, vrea să fie înălţat pământeşte, pentru o clipă. Să vă înălţaţi, dar nu aici copii, nu doriţi să fiţi înălţaţi acum pe pământ, că tot pământul este plin de apă tulbure şi pe apă sunt mii şi mii de bărcuţe şi în bărcuţe sunt [/COLOR][COLOR=fuchsia]michiduţi[/COLOR][COLOR=blue] şi merg spre apus aceşti michiduţi. Sunt muzicanţi, sunt cântăreţi, au mese întinse la care se desfătează. Iată mai sus este o bărcuţă şi în bărcuţă o proorociţă şi vorbeşte. Ea se bucură şi face haz şi în timpul călătoriei, barca se răstoarnă şi diavolul râde. Alături de această apă tulbure se formează o altă apă. Peste un mal este o apă limpede şi în marginea apei, doi pomi mari asemănători la frunze şi acele frunze luminează apa aceasta limpede şi în apă sunt mii şi mii de [/COLOR][COLOR=fuchsia]peştişori[/COLOR][COLOR=blue] care călătoresc pe aceste raze şi întreabă: mai este mult? Şi iată şi un drum şi pe drum trece un car cu doi cai albi cu capetele de foc şi în car sunt doi oameni, credeţi? Cine sunt aceştia? Enoh şi Ilie. Aceştia sunt prooroci. Carul trece la răsărit, peştişorii i-au întâmpinat pe prooroci şi-i întreabă: Mai este mult? Peştişorii s-au făcut un popor şi întreabă mai este mult Doamne până se va împlini? Iată la stînga este o cetate dărâmată şi printre dărâmături se văd şi morţi. În dreapta este poporul îmbrăcat în haine până jos, albe ca zăpada. Şi în cetatea aceea nu poate intra nimeni care nu are acele haine albe că cetatea e păzită de ostaşi şi de 12 îngeri care au cădelniţe, potire şi plăci. Înţelegeţi că vă dau acestea ca să le înţelegeţi. Iată patru îngeraşi care au în mână patru Evanghelii şi toate fac numai una. Şi iese pe poartă Împăratul şi e plin de sânge Împăratul şi pe frunte poartă un nume care nu se poate citi. Împăratul spune şi strigă: a Domnului este împărăţia. Nu vă pot spune toate deschis. Fiilor, acest Împărat a pornit la luptă şi a luat cu el armată sfântă. Armata nu are haine stropite cu sânge, numai împăratul. Credeţi? Din ochii lui iese foc mistuitor cu care va curăţi tot păcatul de pe acest pământ. E şi Împărat plin de sânge, e şi Prooroc. Înţelegeţi? Ce este apa, ce sunt peştişorii, ce sunt aceste cuvinte? Apa este viaţa trăită în curăţie, peştişorii sunt poporul. Ce este carul şi proorocii Enoh şi Ilie? Care este cetatea dărâmată? Care este cetatea cea nouă? Nu vă tulburaţi dacă nu ştiţi. Iată ce zice Tatăl. Lasă Fiule cartea pământească şi ia cartea cerească. Vai de voi pământ şi mare că Domnul vrea să vă nimicească. Fiilor, dacă aţi avea dragoste cum voiesc Eu, aţi zbura prin văzduh………..(9 iunie 1958)[/COLOR]

[COLOR=blue]3. [/COLOR]Vedenie cu Fiul şi cu Tatăl ceresc
[COLOR=blue]“…Am auzit glasul lui Dumnezeu strigând şi grăind către mine: Verginico, scoală-te din aşternutul tău, căci Eu îţi voi da ţie de lucru. Eu am zis: Doamne, ce îmi trebuieşte, cu ce mă pot folosi de lucrul pe care mi-l dăruieşti? Dar glasul îmi răspunde: Verginico, pregăteşte un caiet şi pană, fiind în aşteptare să vină Domnul. Eu pe când aşteptam, am văzut deasupra capului meu o roată mare, mai mărită de două ori ca roata unei căruţe. Era de o frumuseţe cu mii de culori. Erau culorile late ca forma unei panglici şi urmată una după alta. Şi în mijlocul rotoului a apărut faţa Domnului [/COLOR][COLOR=fuchsia]Iisus Hristos[/COLOR][COLOR=blue] până la umeri, cu perişorul ca pârâul unei ape, ce se revărsa pe umărul cel drept şi pe cel stâng şi un păr ca lumina lămpii şi faţa blondă, ochi albaştri, aşa de blând era, că numai privirea lui te mângâia. M-a privit aşa de blând, dar nu mi-a spus nimic şi ca fulgerul a dispărut chipul cel blând al Domnului şi s-a schimbat într-un alt chip: chipul cel bătrân al [/COLOR][COLOR=fuchsia]Tatălui ceresc[/COLOR][COLOR=blue], numai faţa se vedea, încolo era acoperit. Umerii, barba, erau totul o lână albă, mai albă ca zăpada. Ochii îi avea tot albaştri şi doar părul era alb, dar faţa era roşie şi tânără, ochii vioi. M-a privit uşor şi m-a strigat: Verginico!” ( 20 ianuarie 1963)[/COLOR]

[COLOR=blue]4. [/COLOR]Vedenie cu o piatră albă şi cu un cerc, care era jumătate de cerc
[COLOR=blue]“…– Verginico, hai la muncă, Verginico, căci cine nu munceşte, nu mănâncă. Cine nu-şi strânge în hambare, nu va avea. Ia te uită la mâna Mea. Ce vezi, Verginico?[/COLOR]
[COLOR=blue]– Văd o piatră albă.[/COLOR]
[COLOR=blue]– Iată, deschid piatra în două, ca o carte. Acum, ce vezi, Verginico?[/COLOR]
[COLOR=blue]– Văd o coală albă la mijlocul pietrei, şi pe coală, o jumătate de cerc.[/COLOR]
[COLOR=blue]– [/COLOR][COLOR=blue]Verginico, ai văzut cercul acesta?[/COLOR]
[COLOR=blue]– Da, l-am văzut.[/COLOR]
[COLOR=blue]– [/COLOR][COLOR=blue]Să fii atentă, Verginico, şi să te uiţi la cerc şi să-Mi spui ce ai văzut. De aici încolo, nu veţi mai suferi.[/COLOR]
[COLOR=blue]Verginico, ridică piatra sus şi dă-Mi-o Mie. Are mărimea de un kilogram. Nu poţi s-o ridici. Verginico, dar ai s-o ridici. În veci ai s-o cunoşti. Fii cuminte, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă [/COLOR][COLOR=fuchsia]vei adormi[/COLOR][COLOR=blue], tu [/COLOR][COLOR=fuchsia]pururi vie vei fi[/COLOR][COLOR=blue]. Va muri cine va fi să moară, dar tu, [/COLOR][COLOR=fuchsia]în veci nu vei muri[/COLOR][COLOR=blue]. Să fii cuminte şi să asculţi poruncile Mele, căci vom hrăni mulţi flămânzi. Acel popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului, şi acel sobor îl vei hrăni aici multă vreme. Verginica, acelor trepte să ştii că le este pecetluit numărul şi când va fi vremea tu vei cunoaşte totul. Vei primi putere de la Domnul şi le vei ridica de jos, ca pe nişte table; în două le vei deschide şi din ele vei cunoaşte toate tainele lucrării lui Dumnezeu. Şi cum l-ai aşteptat pe Nicuşor şi pe Daniel să vină acasă, aşa Îl vei aştepta pe Domnul. Şi mai înainte de venirea Lui vei primi două veşti, şi tu vei pregăti poporul pentru întâmpinare.[/COLOR]
[COLOR=blue]Verginica, să ai grijă de Nicuşor, ca să nu mai sară, că din nou va muri şi nimeni nu-l va învia, pentru că Nicuşor nu a stat nici o zi cu tine, şi se duce şi îşi face de vorbă cu toată lumea rea, care numai hulă şi numai pagubă Mi-a adus şi Mie, şi Tatălui, şi cetăţii Mele. Spune-i, Verginico, lui Nicuşor să nu se mai îndepărteze de la tine, că va pieri pentru totdeauna dacă nu te ascultă.[/COLOR]
[COLOR=blue]Scrie, Verginico, apoi mai departe, că nu s-a sfârşit, şi mai avem de lucru.[/COLOR]
[COLOR=blue]Acum, sfârşit.” (6/19 ianuarie 1968.)[/COLOR]

[mariamargareta]

[COLOR=purple]40. Misterele Pucioasei :[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. XXV :[/COLOR] Vedenii [COLOR=blue]) -Partea a II-a.

[/COLOR] Aceste elucubraţii demască doar câteva dintre deviaţiile mentale îmbibate de misticism ale Verginicăi, care au turmentat minţile creştinilor pucioşi, timp de zeci de ani de zile: [COLOR=blue]Jumătatea de cerc[/COLOR], care era de fapt un [COLOR=blue]cerc[/COLOR][COLOR=blue] întreg[/COLOR]; [COLOR=blue]piatra albă[/COLOR] care avea o [COLOR=blue]coală albă[/COLOR] în ea şi, deşi avea [COLOR=blue]numai[/COLOR][COLOR=blue] un kilogram[/COLOR], Verginica [COLOR=blue]nu putea s-o ridice[/COLOR], dar [COLOR=blue]are s-o ridice[/COLOR] totuşi, şi în veci [COLOR=blue]are s-o cunoască[/COLOR]; Verginica însăşi care, chiar dacă va muri, tot [COLOR=blue]pururi vie va fi[/COLOR], căci [COLOR=blue]în veci nu va muri[/COLOR];[COLOR=blue] treptele [/COLOR]cărora le este[COLOR=blue] pecetluit numărul [/COLOR]şi când va fi vremea Verginica le va ridica de jos, [COLOR=blue]ca pe nişte table[/COLOR], [COLOR=blue]le va deschide[/COLOR]în două şi din ele[COLOR=blue] va cunoaşte toate tainele [/COLOR]lucrării lui Dumnezeu.
Verginica este pusă să aibă grijă de soţul ei, Nicuşor (Nicolae Stoica), cel care îi fusese impus ca soţ “din voinţa cerului”, ca să aibă el grijă de ea, dar care [COLOR=blue]a adus numai hulă şi pagubă[/COLOR] (oare nu se găsea şi pentru ea un creştin mai bun?). Deşi lui Nicolae i se prooroceşte că [COLOR=blue]va pieri pentru totdeauna dacă nu o ascultă[/COLOR] pe Verginica, proorocia nu s-a împlinit: nici n-a ascultat-o, nici n-a respectat-o, ci a plecat în lume haihui şi şi-a găsit altă femeie cu care a făcut copii, dar [COLOR=blue]n-a pierit[/COLOR], ci trăieşte şi azi şi e bine, mersi.

[COLOR=blue]5. [/COLOR]Vedenie cu un soare strălucitor
[COLOR=blue]“ …Iată [/COLOR][COLOR=fuchsia]un soare strălucitor[/COLOR][COLOR=blue] şade deasupra capului Meu şi a zis către Mine: uită-te la Mine Verginico şi vezi, ca să înţelegi toate tainele proorociei. M-am uitat şi am văzut chipul Domnului în soare şi vorbeşte către mine glas puternic. Căci gura care grăia din soare, mă pătrundea la os. Zicea către mine: Verginico, trebuie să înţelegeţi cu toţii că Eu vă vorbesc vouă. Deci prin acest cuvânt să înţelegeţi pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Tatăl, adevăratul Dumnezeu. Iar gura Lui prin care grăieşte cuvintele pe care voi le auziţi este Sfântul Duh. Şi să ştiţi cu toţii căci gura Domnului grăieşte aceste cuvinte pe care voi le auziţi. Adică Duhul Domnului, pentru că Sfîntul Duh se numeşte: gura lui Dumnezeu şi Fiul este Cuvîntul. Am venit asupra rămăşiţei lui Israel, să îl călăuzesc la tot adevărul… (mai 1972)[/COLOR]

[COLOR=blue]6. [/COLOR]Vedenie cu Verginica pe o insulă
[COLOR=blue]“ … [/COLOR][COLOR=fuchsia]Verginica era pe o insulă[/COLOR][COLOR=blue] şi ieşeau numai fiare şi dărâmau mereu insula ca s-o ia apa, şi atunci ea a rămas în speranţa Mea. Aceasta simbolizează ce este astăzi, ce se întâmplă acum. Şi târziu au apărut pe marginea acestui pământ trei oameni şi au pus masa şi mâncau, şi ea a râvnit la ei, că îi era foame şi ar fi mâncat, dar nu a mâncat, că s-a dus cineva din văzduh şi a luat-o, că masa aceea era de la altcineva. Şi de acolo a văzut venind un om cunoscut, care venea şi trecea pe acolo pe lângă ea. Şi a zis: ”Nene Mitică, unde te duci?”. Era Mitică de la Gheboieni. Să-i spui că multe căzături a avut şi i-am iertat şi dacă a patra oară mai cădea, nu-l voi mai ierta. I-am dat istoria în mână, i-am dat dar şi har, i-am dat să-ţi fie însoţitor şi să se spele. (25 septembrie/8 octombrie 1972)[/COLOR]


[COLOR=blue]7.[/COLOR]Vedenie cu armata din Batalionul 22
Este o “vedenie” a Verginicăi grefată probabil pe experienţe personale din viaţa reală, dar interconectate haotic, într-o încrengătură onirică lipsită de orice logică:
[COLOR=blue]“Fiule, uite în noaptea aceasta, ce i-a arătat Dumnezeu, că [/COLOR][COLOR=fuchsia]nici mintea nu îi mai este întreagă[/COLOR][COLOR=blue] să înţeleagă lucrurile sfinte, că nu e ajutată de acest popor. A văzut în casa aceasta nouă, că venea la ea armată, militari şi se rugau de ea, că ei parcă vedeau ce e la ea şi se rugau; unul ţinea una: mă, duceţi-vă voi acasă, că vă spun eu ce aud, că poate se teme de voi. Nu ştia cum să o mai mângâie ca să înţeleagă. Dar cum şedea ea cu faţa plecată şi-a rupt hainele; le-a făcut zdrenţe că nu ştia ce să facă, să spună sau să nu spună. Şi cerea la Mine insistent şi Mă întreba ce voieşte ostaşul acela: binele sau răul meu? Şi un înger a venit şi i-a spus că ceea ce e la tine şi ce trebuie, Dumnezeu va împlini. Şi îngerul a luat-o şi a ţinut-o pe braţul său şi a adormit-o şi era vânătă de frică. Şi venea [/COLOR][COLOR=fuchsia]armata [/COLOR][COLOR=fuchsia]din batalionul 22[/COLOR][COLOR=blue]. [/COLOR][COLOR=red]Nu ştiu ce e asta[/COLOR][COLOR=blue]. Şi a făcut Dumnezeu lucrare şi veneau şi civili îmbrăcaţi şi ei tot militari, dar Dumnezeu îi cunoştea şi punea soldaţi şi îi întorcea înapoi şi nu intra decât armata. Şi erau cu grade mari, ofiţeri şi comandanţi şi plângeau şi suspinau şi aduceau mulţumire acelui soldat care a descoperit această lucrare a Mea. Şi o mângâiau toţi şi nu ştiau cum să stea şi să mulţumească vasului Meu.[/COLOR]
[COLOR=blue]Şi atât de bine îi părea vasului Meu, dar era mâhnită că nu ştia ce să răspundă. Şi a venit îngerul din cer şi a luat-o pe braţele sale. Şi nu mult va dura şi se va împlini şi mulţi civili vor veni, dar Dumnezeu nu-i va primi. Fiule, spune cu lacrimi în ochi, cum spunea Ioan Botezătorul: o, viperelor, şi balaurilor, întoarceţi-vă că aceasta e pedeapsa voastră! Lasă creştine că e păcat de tine, ai petrecut cu Mine fără minte şi slut, că sculele le-ai împrumutat diavolului. Şi ţi se vor usca mădularele cu care ai lucrat duhului rău…”(10 octombrie 1973)[/COLOR]
Povestitorul acestei ficţiuni pare-se a fi “Dumnezeu”, îndată ce vorbeşte despre Sine cu cuvintele: “…cerea la Mine…”,”…Mă întreba…”,”…această lucrare a Mea.”, “…vasului Meu.” ,”…ai petrecut cu Mine…”. Şi totuşi în faţa unei aberaţii debitate pe nerăsuflate (“[COLOR=blue]Şi venea armata din batalionul 22.[/COLOR]”, acest “Dumnezeu” îşi mărturiseşte neştiinţa: “[COLOR=red]Nu ştiu ce e asta[/COLOR]”. Liderii de la Pucioasa, puşi deodată în faţa unei situaţii inacceptabile, au apelat la cea mai simplă scamatorie prin care se rezolvă radical lucrurile: în ediţia din 2006, au şters pur şi simplu fraza “[COLOR=red]Nu ştiu ce e asta[/COLOR]”. Acum, neputinţa “Dumnezeului” lor era salvată, sau, cel puţin, aşa au crezut ei, fără să intuiască faptul că gestul lor incriminează şi mai temeinic întreaga impostură de la Pucioasa: ediţia din 1995 este o minciună, iar ediţia din 2006 este o minciună acoperită prin fraudă.
S-ar mai putea face aici zeci de observaţii mărunte: că, dacă Virginia “[COLOR=fuchsia]nu mai avea mintea întreagă[/COLOR]”, cine poate şti când o avea întreagă şi când nu?; că, proorocia ”mulţi civili vor veni şi Dumnezeu nu îi va primi” este un nonsens (căci Dumnezeu nu alungă pe nimeni care se întoarce la El), deci n-avea cum să se împlinească; că Ioan Botezătorul nu spunea la Iordan “o, balaurilor!”; etc, etc, dar nu mai merită insistat asupra lor.

[COLOR=blue]8. [/COLOR]Vedenie cu Nicolae Stoica, viitorul mire al Verginicăi
Tot printr-o vedenie, Verginica este pregătită de “Dumnezeu” pentru o căsătorie forţată, de formă, cu tânărul Nicolae Stoica, mai mic decât ea cu 15 ani:
[COLOR=blue]“Şi când am adus tânărul acesta, i-am arătat în vedenie şi am întrebat-o: ”Ce zici?” Şi a zis: “Ce să fac cu el? Că nu face ca mine”. Şi i-am spus: “Lasă-mă să lucrez Eu cu el, că pentru Mine îl iau”. Nu l-am luat de la sfinţi ca pe David. Neamul lui Nicolae a fost rău. De ce a lucrat Dumnezeu aşa? De ce? Să dezrobesc acest neam. Dacă îl luam dintr-un neam bun, ar fi zis împăratul zilei că aceştia fac altă lege. Când a venit la Mine avea ceas la mână şi cravată la gât şi râdea lumea când îl vedea. Măi fiule, nu ştii din ce neam se trăgea Nicolae? Neamul său a fost rău, dar a fost cineva dintre neamurile acestea bun. Şi sămânţa aceea a mers pe sub pământ şi a dat viaţă ca să rămână şi să scoată din robie acest neam. Acest neam rău, toate relele le-au făcut. Şi am scos această spiţă, ca să dezrobesc acest neam. Ce zici, a pierdut Dumnezeu Împărăţia prin acest om care a fugit? Nu pierde Dumnezeu Împărăţia, şi nici pe acest om” (19 octombrie 1973)[/COLOR]

[mariamargareta]

[COLOR=purple]40. Misterele Pucioasei :[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. XXV :[/COLOR] Vedenii [COLOR=blue]) -Partea a III-a.

[/COLOR] Aici se întâlnesc alte aberaţii, cu pretenţii de proorocii vitale pentru mântuirea păcătoşilor. Nicolae Stoica e prezentat ca un providenţial “mântuitor”, prin care Dumnezeu urma să dezrobească din lanţurile păcatelor întreg poporul românesc. Deşi neamul lui “a fost rău”, s-a găsit cineva dintre strămoşii lui care să fie “bun” şi aşa i s-a transmis o genă providenţială şi bietului Nicolae. Căsătorit cu forţa cu Virginia Tudorache, o femeie mai mare cu 15 ani decât el, chioară de un ochi şi clientă fidelă a clinicilor de psihiatrie, Nicolae Stoica a răbdat cât a răbdat, apoi şi-a luat câmpii şi s-a însurat cu altă femeie, care s-a arătat a fi normală şi dispusă să-i facă şi copii. Fuga lui Nicolae în lume este minimalizată aici în mod forţat, pentru că ea a fost de fapt o grea lovitură asupra credibilităţii “lucrării”. Dar atunci ce rost mai avea această prezentare a lui Nicolae ca unic izbăvitor? Ce şi pe cine a dezrobit acest hristos mincinos care a fost Nicolae Stoica? Prezentarea lui la superlativ, ca (cităm) “[COLOR=blue]spiţă, ca să dezrobesc acest neam” [/COLOR]este cel puţin ridicolă, dacă nustupidă de-a dreptul, căci Nicolae a rămas un modest anonim, care n-a dezrobit pe nimeni, şi despre care nimeni din “poporul Domnului” nu mai vorbeşte astăzi.Acum toate privirile extaziate ale adepţilor sunt îndreptate spre alţi “izbăvitori”, Mihaela şi Nicuşor, care au preluat din mers frâiele “lucrării”şi îi conduc pe toţi în trap săltat.
După nici o lună mai târziu, siguranţa de sine, precum că “[COLOR=blue]Nu pierde Dumnezeu Împărăţia, şi nici pe acest om”, [/COLOR]este înlocuită cu un scepticism dureros şi convulsiv, în care “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se recunoaşte adânc “[COLOR=blue]păgubit[/COLOR]” prin fuga lui Nicolae, iar [COLOR=blue]“toată agoniseala Îi este veştedă”. [/COLOR]Cât despre “vasul Domnului”, Verginica, chipurile ea a ajuns de-a dreptul în pericol de moarte. Nicolae nu va scăpa nici el prea uşor, căci este ameninţat cu durerile care au să vină:
[COLOR=blue]“…Acum sunt Eu păgubit, dar mai târziu eşti tu păgubit; mai târziu te va durea pe tine. Acum Mă doare pe Mine. Toată agoniseala Îmi este veştedă. Nimeni dintre voi nu vede, decât numai trâmbiţa Mea. Daniele, ţii minte ce ţi-am spus eu, că vrăjmaşul rău ucide vasul Meu? Daniele, sfoara cerească cu care a fost Nicolae legat când l-am cununat, cu ea se desfăşoară lung. Măi Daniele, poporul Meu iubit, voi nu ştiţi, n-aţi priceput, că uite, fuga lui Nicolae de la locurile sfinte e uciderea vasului Meu” (8 noiembrie 1973)[/COLOR]
Asocierea dintre “dezertarea” lui Nicolae şi prezumtiva moarte a Verginicăi este o exagerare. Verginica a murit după alţi 7 ani, din motive exclusive de boală.

[COLOR=blue]9.[/COLOR] Vedenie cu un foc mistuitor
Într-o vedenie pe care a avut-o în 1979, cu puţin timp înainte de a muri, Verginica a “văzut” cum va veni o ispită, o încercare din care toţi vor muri şi numai ea va scăpa ca prin minune. În 1980 s-a întâmplat exact invers: Verginica a murit, iar ceilalţi au rămas.
[COLOR=blue]“ …Că iată Verginica, trâmbiţa Mea, a avut o vedere şi plângea când o vedea. Era într-o poiană verde şi era plină de lume şi prin lume mai era şi din neamurile voastre. Şi a venit cineva şi a închis locul acela. Şi trâmbiţa striga cu lacrimi: vino la mine, că cine se închide în locul acela, nu mai poate ieşi. Şi nimeni nu auzea, că a venit o fanfară cu cântare dulce şi au început toţi să joace. Şi a întrebat Verginica şi a început să apuce unul, doi, până la nouăzeci şi doi, dar n-a mai putut salva pe nimeni, abia a scăpat ea singură, că [/COLOR][COLOR=fuchsia]a venit focul şi i-a mistuit[/COLOR][COLOR=blue] pe toţi. Cei ce erau afară, au scăpat şi s-au sfinţit prin binecuvântare sfântă. Şi o veţi vedea (profeţia), că nu se ascunde de ochii voştri…” (8 februarie 1979)[/COLOR]

[COLOR=blue]10.[/COLOR] Vedenie cu părinţii creştinului Ilie Bunea (tatăl)
[COLOR=blue]“…Mi-a scos Domnul la iveală să văd, pentru că se făcuse de cineva o întrebare şi nici până acum n-am dat nici un răspuns, că nu îmi venise la iveală ca acum, ca prin minune să-mi iasă în cale nenea Ioan şi ţaţa Bălaşa, părinţii lui Ilie Bunea. Amândoi plini de sudoare, şi amândoi cu povară grea în spate, că se încovoiaseră de greutate. Of, şi ce milă îmi era de ei! Şi i-am întrebat ce au în spate aşa greu şi unde se duc cu această greutate. Şi ei nu ştiau ce să mai facă de bucurie că m-au întâlnit, iar în loc să-mi dea răspunsul la ce i-am întrebat, mă întrebau cum să facă ei şi pe cine să trimită acasă pe pământ la ai lor copii, să facă ce-or şti şi ce-or putea, să-i scape şi pe ei de această povară, că n-o mai pot. Şi mi-au spus că şi nenea Gheorghe Drăgan cu soţia lui tot aşa cu povară umblă în spate. Şi iar i-am întrebat pentru ce poartă această povară şi până când. Şi ei au început să plângă şi n-au mai putut să-mi dea răspunsul de plâns. Şi am zis aşa:”O, Doamne, de unde să aflu răspunsul despre aceste suflete?” Şi îndată mi-a venit răspunsul la ureche. Dar cine şi de unde a venit răspunsul, voi afla. Şi mi-a zis aşa: “Aceşti oameni vor purta această povară până la judecată, şi dacă Judecătorul Se va îndura să le-o ia, scapă de ea, iar dacă nu, rămân pe veci cu ea, pentru lăcomia de pământ, că se judecau prin tribunale pentru a avea pământ. Aveau dreptul, nu aveau, se judecau ca să-l câştige. Iar acum ce au câştigat?că-l poartă în spate, şi nu ştie nimeni cât timp.”[/COLOR]
[COLOR=blue]Scumpilor copii ai acestor oameni, adică ai acestor răposaţi, luaţi aminte ce vă spun, iar dacă nici acum nu veţi crede şi nu veţi lua în seamă nici acum, cer la Domnul cu lacrimi şiroaie să vă aducă la ei să vedeţi, că toţi aşteptaţi de la Domnul semne. (9/22 iulie 1984)[/COLOR]

Seninătatea cu care Verginica prinde din eter în ureche răspunsuri la propriile introspecţii, fără a-şi face prea mari probleme asupra provenienţei lor, seamănă perfect de bine cu celebrul slogan al puşcaşilor “eficienţi” şi fără scrupule: “Întâi tragi fără somaţie, şi apoi vezi cine e victima!” Îndemnul biblic este însă complet diferit: [COLOR=#993300]“Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (I Ioan 4,1)[/COLOR]
Mesajul e simplu: urmaşii lui Ioan Bunea, dacă nu vor să o păţească şi ei ca strămoşii lor, Ioan şi Bălaşa, să facă bine şi să mai “risipească” din pământul moştenit de la bunici. Adică, să facă o donaţie în stânga, una în dreapta, că “pământul e al Domnului, şi de vândut nu se vinde”. Zis şi făcut. După lungi tergiversări, de ani şi ani de zile (fiincă urmaşii lui Ioan Bunea simţeau că aici nu-i lucru curat), un nepot mai blajin (Ilie Bunea-fiul) a cedat insistenţelor cu care liderii pucioşi căutau să pună în practică aceste insinuări, şi a donat pământurile moştenite de la bunici. De atunci, Ilie Bunea (fiul) n-a mai avut linişte, căci liderii pucioşi vedeau în el acum un om lipsit de valoare (pentru ei, valoarea lui era chiar pământul, pe care îl făcuse donaţie, din prea multă amabilitate pentru liderii pucioşi)

[mariamargareta]

[COLOR=purple]40. Misterele Pucioasei :[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. XXV :[/COLOR] Vedenii [COLOR=blue]) -Partea a IV-a.


[/COLOR]