Mantuirea - numai la ortodocsi?!

[Danut7]

Foarte interesant dialogul.

[Danut7]

Căutătorul: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxul: “Ortodoxie“ înseamnă “dreapta slăvire“, să îi dai cinstea cuvenită Domnului. Căci există de asemenea o preamărire greşită a Domnului, o cinstire ce nu-I este bineplăcută. Ortodoxie înseamnă să acorzi Domnului cinstea cuvenită prin dreaptă credinţă şi dreaptă închinare. De fapt, “Ortodoxie“ înseamnă simplu “dreapta credinţă“.

Căutătorul: De ce este necesară dreapta credinţă?

Ortodoxul: Nu putem cinsti ceea ce nu cunoaştem, iar dreapta credinţă înseamă adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Cei care nu au dreaptă credinţă, nu îl pot cinsti pe Dumnezeu aşa cum se cuvine. Către aceștia, credincioşii adevăraţi spun, nu din aroganţă, ci din smerita recunoaștere a comorii pe care au primit-o: “Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim“(Ioan 4.22).

C: Ce este Biserica Ortodoxă?

O: Biserica Ortodoxă este Biserica ce are Ortodoxia – “credinţa dată odată sfinţilor“ (Iuda 9) şi “închinarea în duh şi adevăr“ (Ioan 4.23) – adică închinarea către Dumnezeu Tatăl în Fiul, Care este Adevărul, şi în Duhul Sfânt, Care este Duhul Adevărului. Ea este Trupul lui Hristos, este sălaș al Duhului Sfânt, Corabia mântuirii, Viţa cea adevărată. Conform altei definiţii, Ea este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească – Una în unitatea sa în credinţă şi închinare, Sfântă în tainele Ei şi în mulţimea de sfinţi bărbaţi şi femei pe care i-a dat, Sobornicească în plinătatea Sa în fiecare din părţile Sale constituente, Apostolească în originea Sa şi succesiunea continuă de la Apostoli şi în fidelitatea Ei faţă de învăţăturile apostolice. Sf. Gherman al Constantinopolului defineşte Biserica astfel: “o casă divină unde este săvârșită tainica Jertfă cea fără de sânge (mystical living Sacrifice), … iar pietrele sale preţioase se află în învățăturile divine pe care Domnul le-a dat discipolilor Săi.“

C: Cât bigotism! Ce sunt atunci celelalte biserici – de exemplu cea romano-catolică şi cea protestantă?

O: Sunt ramuri ce au fost tăiate din Viţa cea Adevărată în decursul secolelor. Biserica Apuseană a fost Ortodoxă în prima mie de ani de istorie creştină. Dar în 1054, după o lungă perioadă de declin, Roma s-a despărţit de Estul Ortodox şi a introdus o serie întreagă de învăţături eretice: infailibilitatea şi jurisdicţia universală a Papei, purcederea Sfântului Duh de la Tatăl şi de la Fiul (Filioque), indulgenţele, purgatoriul, harul creat etc. Protestanţii s-au despărţit de Roma în secolul al şaisprezecelea, dar nu s-au întors la Ortodoxie şi la Adevărata Biserică. În schimb, ei au introdus încă mai multe erezii, respingând Tradiţia, Sfintele Taine, rugăciunile pentru cei adormiţi, cinstirea Sfinţilor, etc.

C: Dar nu există oameni buni în celelalte biserici?

O: “Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu“ (Matei 19.17). Omul, în starea sa actuală, căzută, nu este şi nu poate fi bun. “Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul“ (Psalmul 13.1). Până şi Apostolii au fost numiţi răi de către Domnul (Luca 11.13). Omul poate deveni bun numai unindu-se cu Singurul care este Bun, Dumnezeu. Şi această uniune este posibilă numai prin urmarea poruncilor, dintre care prima este cea de a te pocăi şi de a te boteza. Dacă un om nu s-a pocăit şi nu a fost botezat prin botezul Uneia, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, astfel primind bunătatea Domnului în el, nu se poate spune că este bun în nici un sens adevărat. Pentru că “bunătatea“ celor căzuţi, nebotezaţi, nu este bună în ochii Domnului, ci reprezintă “veşminte întinate“, cum spune Profetul Isaia (Isaia 64.5).

C: Deci ortodocşii sunt buni şi restul sunt răi? O religie cam făţarnică aş putea să spun, exact felul de credinţă fariseică pe care Domnul a condamnat-o!

O: Nu, noi nu spunem că toţi ortodocşii sunt buni, deoarece este un fapt trist că mulţi, foarte mulţi creştini ortodocşi nu folosesc bunătatea, harul care le este dat prin Sfântul Botez pentru a face lucrări cu adevărat bune. Iar pedeapsa lor va fi mai mare decât a celor care nu au primit niciodată Sfântul Botez. “Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor“.(Petru II 2.21) “Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici“.(Evrei 10.26,27)

C: Ce tablou trist înfăţişezi! Cei nebotezaţi nu pot face binele, iar cei ce păcătuiesc după ce s-au botezat sunt destinaţi pentru o pedeapsă chiar mai mare!

O: Nu chiar. Cu toate că nu putem fi botezaţi din nou pentru a ne fi iertate păcatele, putem să obţinem dezlegarea de păcate în alte feluri: prin rugăciuni şi lacrimi, prin post şi milostenie, iar mai presus de toate, prin tainele Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii. Dumnezeu nu îi respinge pe cei ce se căiesc din toată inima. Aşa cum spune David: “inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.“ (Psalmul 50.18).

C: Dar nu este o astfel de pocăinţă posibilă pentru toţi oamenii? Nu s-a căit David în psalmul pe care l-ai citat şi nu a primit el iertarea de la Dumnezeu?

O: Ba da, dar salvarea nu constă numai în iertarea păcatelor, ci şi în dobândirea sfinţeniei, acea sfinţenie “fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12.14), acea sfinţenie care este dată numai prin tainele Bisericii şi care poate fi pierdută dacă nu ducem o luptă severă şi neîntreruptă împotriva păcatului. În plus, păcatul original poate fi şters numai în cristelniţa botezului.

C: Deci nici măcar David nu a fost salvat?

O: Nici măcar David nu a fost salvat înainte de venirea lui Hristos. Chiar şi Patriarhul Iacov a anticipat că va merge în Infern (Şeol) după moartea sa, împreună cu dreptul său fiu, Iosif: “Plângând, mă voi pogorî în locuinţa morţilor la fiul meu!“ (Facerea 37.35) Deoarece “şi toţi aceştia [drepţii Vechiului Testament], mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun [creştinii Noului Testament], ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea [în afara Bisericii Noului Testament].“ (Evrei 11.39-40)

C: Ce înseamnă păcat original?

O: O anume infecţie pe care o moştenim prin părinţii noştri de la Adam, cel care a înfăptuit păcatul original.

C: Cum putem noi să fim responsabili pentru păcatul lui Adam?

O: Nu suntem responsabili pentru el, dar suntem pângăriţi de el.

C: Chiar şi copiii?

O: Chiar şi copiii. Căci “înstrăinatu-s-au păcătoşii de la naştere, rătăcit-au din pântece“ (Psalmul 57.3). Şi cum spune Iov: “Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni! Nici măcar un singur om, chiar dacă ar trăi numai o zi pe pământ.“ (Iov 14.4 LXX) Din nou, Sfântul Grigorie din Nissa scrie: “Răul a fost amestecat cu firea noastră de la început… prin cei care, prin nesupunerea lor au introdus boala. La fel cum în înmulţirea naturală a speciilor fiecare animal dă naştere celor asemenea lui, tot aşa şi omul este născut din om, o fiinţă supusă patimilor dintr-o fiinţă supusă patimilor, un păcătos dintr-un păcătos. În acest chip, păcatul se iveşte în noi când ne naştem; creşte odată cu noi şi se află cu noi până la sfârsitul vieţii“.[2] De aceea de la început Biserica a practicat botezarea pruncilor “pentru iertarea păcatelor“.

C: Tot mi se pare nedrept ca cineva, nemaipunând la socoteală micuţii, ar trebui să sufere pentru păcatul altcuiva.

O: Judecata lui Dumnezeu nu este judecata noastră. Şi ţine minte: dacă este nedrept să suferim noi din cauza păcatului lui Adam, nu este mai puţin nedrept să fim mântuiţi prin bunătatea lui Hristos. Cele două “nedreptăţi“ sunt simetrice şi se anulează reciproc: “Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi.“ (Romani 5.19)

C: Deci este imposibil să fii bun în afara Bisericii, pentru că păcatul şi rădăcinile acestuia sunt extirpate numai în Biserică?

O: Mai mult decât atât: numai în Biserică poţi recunoaşte păcatul. Căci numai către Biserică a fost făcută cunoscută voia lui Dumnezeu în plinătatea ei. Şi dacă noi nu ştim care este voia Domnului, nu putem să ne căim cu adevărat de încălcarea voii Sale. Biserica este singurul spital unde primim şi diagnosticul corect al bolii şi vindecarea completă a acesteia.

[Danut7]

C: În regulă. Dar cum, atunci, există minuni care se fac în afara Bisericii, şi chiar în religiile necreştine?

O: Minuni – dacă sunt cu adevărat de la Dumnezeu şi nu de la diavol – sunt o dovadă, nu (sau nu neapărat) a curăţeniei sufleteşti a oamenilor prin care se fac minunile, ci a milei Domnului.

C: Deci dacă un catolic sau un aglican sau un hindus face o minune, nu reprezintă nimic, în timp ce dacă un ortodox face minunea este nemaipomenit!

O: Nu am spus acest lucru. Ceea ce am spus a fost faptul că lucrarea unei minuni, dacă este de la Dumnezeu, ne arată în primul rând că Domnul este milostiv. Dacă, de asemeni, arată curăţenia sufletească a celui prin care se face minunea (sau a celui către care se face), este cu totul altă problemă, care are nevoie de o examinare atentă.

Nu neg că minuni adevărate se pot întâmpla în afara Bisericii. La urma urmei, Domnul “face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5.45). Şi când Sf. Ioan i-a interzis unui om care scotea demoni în numele lui Hristos să facă aceasta “pentru că nu merge după noi“, Hristos nu i-a aprobat fapta sa: “Nu-l opriţi“, spune El, “căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi.“ (Marcu 9.38-40)

Pe de altă parte, Domnul a spus şi: “Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea!“ (Matei 7.22-23) Deci este posibil să faci o minune în numele lui Hristos, dar cu toate acestea să fii un om rău. Iar Domnul poate face minunea prin omul rău nu pentru a dovedi cucernicia (non existentă) a omului, ci pur şi simplu din milă către cel pentru care se face minunea. La urma urmei, Iuda a făcut minuni, dar Sf. Ioan Botezătorul, cel mai mare bărbat născut din femeie, nu a făcut minuni…

Şi nu trebuie să uităm faptul că minunile şi profeţiile ce par creştine pot fi făcute prin cel rău. Astfel o fată spunea adevărul despre Apostolul Pavel, sfătuind oamenii să îl urmeze – dar ea vorbea printr-un duh pitonicesc pe care Pavel l-a scos din ea (Faptele Apostolilor 16.16-18). Eu cred că majoritatea minunilor făcute în religiile păgâne, cum ar fi hinduismul, sunt de la cel rău; pentru că “toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli“ (Psalmul 95.5)

C: Dacă până şi făcătorii de minuni pot fi de la cel rău, atunci cine se mai poate mântui?

O: Oamenii trebuie întotdeauna să distingă între posesia darurilor spirituale şi mântuire. “Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă“, a spus Domnul, “ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.“ (Luca 10.20) “Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.“ (I Corinteni 13.2)

C: Ah, acum sunt de acord cu tine! Dragostea este semnul distinctiv al creştinului. Şi trebuie să îţi spun că este anume ceea ce lipseşte vizibil din expunerea ta. Toată această mândrie că eşti ortodox, că numai tu aparţii Adevăratei Biserici, şi să crezi cu atâta duşmănie că toţi ceilalţi, în afară de tine, vor fi condamnaţi!

O: Dar eu nu am spus aşa ceva!

C: Ba da!

O: Am afirmat că Biserica lui Hristos, prin care eu înţeleg numai Biserica Ortodoxă, este singura Corabie de mântuire. Şi dacă, aşa cum spunea Sf. Nectarie de la Optina, ar fi fost oameni salvaţi în afara celor din Corabia lui Noe, atunci există şi oameni în afara Bisericii ce se pot mântui. Dar nu am spus că toţi cei ce se află în Corabie se vor mântui, căci ei se pot arunca în afara ei prin faptele lor rele. Şi nu am spus că cei care înnoată în direcţia Corabiei, dar au fost împiedicaţi să intre în ea înainte de moartea lor, nu pot fi mântuiţi. Cine poate să ştie dacă Suveranul Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile tuturor oamenilor, nu poate alege să le întindă mâna Sa celor care, prin neştiinţă sau împrejurări nefavorabile, nu au putut să intre în Corabie înainte ca întunericul morţii să coboare asupra lor, dar care în inimile şi în minţile lor tânjeau către adevăr? “Dragostea toate le nădăjduieşte“ (I Corinteni 13.7).

C: (ironic) Cât de generos din partea ta! Dar reprezintă mai mult o speranţă evlavioasă decât un articol de credinţă, nu-i aşa?

O: Bineînţeles. Din punct de vedere al credinţei dogmatice, noi putem şi chiar trebuie să afirmăm cu putere că, după cum spunea Sf Ciprian al Cartaginei “nu există mântuire în afara Bisericii“.[3] Căci însuşi Domnul spune, cu o mare putere de expresivitate: “Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.“ (Ioan 6.53). Iar Apostolul Petru spune: “Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?“ (I Petru 4.18)

Mai mult decât atât, dacă noi, pretinzându-ne în mod arogant a fi mai “milostivi“ decât Însuşi Milostivul Domn, ne arogăm dreptul de a-i “ierta“ pe cei ce trăiesc în religii mincinoase sau în erezii, păcătuim nu doar împotriva credinţei dogmatice, dar şi împotriva dragostei. Căci atunci suntem vinovaţi că îi îndrumăm să meargă mai departe în eroare, dându-le falsa speranţă că ei pot rămâne în minciuna lor fără nici un pericol pentru sufletele lor nemuritoare. Le luăm frica de Dumnezeu şi imboldul de a căuta Adevărul, care El singur îi poate salva.

C: Şi totuşi mai devreme vorbeai despre “neştiinţă şi împrejurări nefavorabile“. Cu siguranţă că Dumnezeu ţine cont de acest lucru!

O: Bineînţeles. Ţine cont. Dar “a ţine cont“ nu e acelaşi lucru cu “absolvirea de orice vină“. Aminteşte-ţi de parabola slugilor neglijente: “Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin.“ (Luca 12.47-48). Cu alte cuvinte, neştiinţa despre voinţa Domnului şi Adevărul Său poate micşora pedeapsa, dar nu o poate înlătura cu totul.

C: De ce? Nu acelaşi Domn a spus: “Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat“ (Ioan 9.41)?

O: Pentru că noi niciodată nu suntem în totalitate orbi şi, fiind oi raţionale făcute după chipul şi asemănarea Păstorului Dumnezeu, întotdeauna avem acces la acea “Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.“ (Ioan 1.9). Astfel Apostolul Pavel spune cu claritate că păgânii, care nu cred în Singurul Creator al universului, sunt “fără scuză“; “pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire.“ (Romani 1.19-20). Dumnezeu “nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit“ (Faptele Apostolilor 14.17) chiar şi printre păgâni.

Sf. Ioan Hrisostom (Gură de Aur) spune că fiecare om are creaţia în afara lui şi conştiinţa înlăuntrul său ca să îl conducă departe de minciună şi înspre Biserică, ceea ce este a treia mare martoră a adevărului, “stâlp şi temelie a adevărului“, după cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel. (Timotei I 3.15).[4] Creaţia şi conştiinţa singure nu îi pot revela întregul adevăr, dar dacă el urmează acea revelaţie parţială pe care o dau creaţia şi conştiinţa, Domnul îl va ajuta să găsească plinătatea adevărului în Biserică. Nici nu există vreo situaţie în viaţă, oricât de străin şi de opus Bisericii ar fi, din care Domnul, “care doreşte ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”, să nu poată să îl salveze pe adevăratul căutător al adevărului. Deci, la întrebarea: “De ce sunt pedepsiţi cei neştiutori?“, răspunsul, conform Sf. Teofilact al Ohridei, este: “Pentru că atunci când ar fi putut să ştie, nu a dorit să facă acest lucru, ci s-a făcut pricina propriei neştiinţe din cauza trândăviei.“

[Danut7]

C: Dar dacă păgânul sau ereticul nu a întâlnit niciodată adevărul în Biserică sau a întâlnit numai reprezentanţi ai Bisericii foarte păcătoşi sau neștiutori? Nu poate fi el atunci considerat orb şi necunoscător şi deci fără păcat?

O: Totul depinde de natura şi gradul neştiinţei. Există neştiinţă voluntară şi involuntară. Dacă nu ar fi existat o astfel de neştiinţă involuntară, Domnul nu ar fi spus pe cruce: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac“ (Luca 23.34). Iar rugăciunea Lui a fost ascultată, căci în ziua de Rusalii, Petru i-a chemat pe evrei la pocăinţă, spunându-le: “ştiu că din neştiinţă aţi făcut rău“ (Faptele Apostolilor 3.17), după care mulţi evrei s-au pocăit şi au fost botezaţi. Și iar, Apostolul Pavel spune “am fost miluit, căci în necredinţa mea, am lucrat din neştiinţă.“ (I Timotei 1.13). Dar ţine minte că aceşti oameni au răspuns la adevăr când acesta le-a fost prezentat. Acest lucru arată că neştiinţa lor fusese involuntară şi din acest motiv scuzabilă.

Pe de altă parte, există o împietrire a inimii care refuză să vadă semnele pe care le arată Domnul despre Adevărul Lui, semnele din afară şi îndemnurile din interior. Aceasta este neştiinţa voluntară. Oamenii care se împietresc în acest fel nu cunosc adevărul pentru că nu vor să îl cunoască. Acest refuz încăpăţânat de a primi adevărul reprezintă ceea ce Domnul numeşte: “hulă împotriva Duhului Sfânt“ (Matei 12.31), care nu va fi iertată nici în această lume, nici în cealaltă.

C: De ce nu poate fi iertată?

O: Deoarece iertarea este acordată numai celui ce se pocăieşte, iar pocăinţa reprezintă recunoaşterea adevărului despre sine. Însă, dacă un om refuză să privească adevărul în faţă şi luptă în mod activ împotriva lui în sufletul său, el nu se poate pocăi şi astfel nu poate fi iertat. Luptând împotriva Adevărului el luptă împotriva Duhului Adevărului, care călăuzeşte la tot adevărul. (Ioan 16.13). Este posibil ca un om să se înşele în mod sincer în legătură cu Hristos pentru o vreme, iar acest lucru îi poate fi iertat, după cum i-a fost iertat şi Apostolului Pavel. Dar dacă această necunoaştere este compusă din respingerea imboldurilor către adevăr aşezate în suflet de Duhul Adevărului, atunci nu mai e nici o speranţă. Deci păgânul care rămâne cu încăpăţânare în păgânismul său în ciuda mărturiei creaţiei şi a conştiinţei, şi ereticul care rămâne cu încăpăţânare în erezia sa în ciuda învăţăturii Uneia, Sfinte, Sobornicească şi Apostolească Biserică, hulesc amândoi împotriva Duhului Adevărului şi nu se pot mântui.

C: Deci chiar nu există nici o speranţă pentru eretic?

O: Cât există viaţă, există şi speranţă. Sunt multe exemple de oameni care au rămas în erezie toată viaţa lor dar au fost convertiţi la adevăr chiar înainte de moartea lor. Nu există speranţă numai pentru cei care nu iubesc adevărul. Pe astfel de oameni Domnul nu îi va conduce către Adevărul Său, pentru că nu îl doresc. Mai degrabă, El va permite ca ei să fie înşelaţi de Antihrist “fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască. De aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.“ (Tesaloniceni II 2.10-12).

C: În regulă. Dar încă nu sunt convins că Biserica ta este Adevărata Biserică. De fapt, nu îmi place în general conceptul de “singura Biserică Adevărată“. Îmi lasă impresie de bigotism şi intoleranţă.

O: Ştii, nu toleranţa este o virtute a creştinului, ci dragostea.

C: Mă uimeşti. Nu este toleranţa o formă a dragostei? Şi nu le este interzisă creştinilor ura?

O: Nu. Domnul nostru este un Domn zelos şi aşteaptă râvnă de la noi – râvnă pentru bine şi ură pentru rău. “Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul“ (Psalmul 96.11). Ceea ce nu Îi place Lui cel mai mult este starea căldicică: “Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.“ “Sârguieşte dar şi te pocăieşte.“ (Apocalipsa 3.15-16,19). Sf. Grigorie de Nissa scria: “Legiuitorul vieţii noastre se bucură de o singură ură din partea noastră. Vreau să spun de cea împotriva șarpelui, pentru nici un alt scop nu ne-a lăsat să ne exercităm această facultate de a urî decât ca o resursă împotriva ticăloşiei.“[6]

O:Sf. Teodosie al Peşterilor Kievului, unul dintre cei mai mari sfinţi care au trăit vreodată, a spus că prin cinstirea credinţelor celorlalţi o necinstim pe a noastră. La şcolile noastre le sunt acordate aceeaşi onoare teoriilor lui Ptolemeu, Newton sau Einstein? Bineînţeles că nu!

C: Dar este diferit! Aici vorbim despre adevăruri ştiinţifice!

O: Nu văd nici o diferenţă în principiu. Principiul nostru este: mărturiseşte adevărul tot timpul, respinge minciuna tot timpul. Dacă cercetatorii fac acest lucru în domeniul lor, unde nu este certitudine şi “adevărurile“ sunt disputate constant de cercetători ulteriori, de ce să nu facem şi noi la fel în sfera incomparabil mai mare şi mai importantă a credinţei religioase, ale cărei fapte incontestabile ne-au fost comunicate de însuşi Adevărul? Căci noi avem multe “dovezi infailibile“ ale Învierii (Faptele Apostolilor 1.3). Iar Sf. Pavel spune: “Pentru că nici eu n-am primit-o de la om [Evanghelia], nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.“ (Galateni 1.12)

C: Şi dacă cineva pretinde că a primit o descoperire de la Dumnezeu?

O: Atunci trebuie să investigăm cu răbdare cine spune adevărul şi cine a fost înşelat de “tatăl minciunilor“. Aşa cum cercetătorii au metode ca să compare diferitele ipoteze şi să evalueze care este (dacă este vreuna) corectă, aşa şi creştinii ortodocşi au metode de a constata ce este adevăr şi ce este minciună în domeniul religios. Şi aşa cum cercetătorii nu vor accepta niciodată că poate fi mai mult decât o singură explicaţie pentru un fenomen empiric, tot aşa nici noi nu vom accepta niciodată că poate exista vreodată mai mult decât un singur adevăr religios.

C: Nu pot diferite credinţe să dezvăluie fiecare câte o parte a adevărului?

O: Nu. Adevărul este Unul singur şi ne-a fost descoperit de Însuşi Adevărul: “un Domn, o credinţă, un botez“ (Efeseni 4.5)

C: Deci nu există nici un pic de adevăr în nici una din religiile non-creştine?

Ortodoxul: Nu am spus asta. Lui Satana îi place să apară ca un înger al luminii (Corinteni II 11.14); el amestecă “adevărul cu nedreptatea“ (Romani 1.18). În acest chip, cu ispita unor idealuri ce par drepte, cum ar fi “dragoste“, “pace“ şi “libertate“, care interpretate corect sunt într-adevar bunuri primite de la Domnul, îi ademeneşte într-un abis al minciunii. Există numai o singură religie ce conţine “adevărul, întregul adevăr şi nimic altceva decât adevărul“. Toate celelalte, fiind parazitare pe lângă Singurul Adevăr, conţin adevăruri parţiale, dar fac să fie false până şi aceste adevăruri parţiale prin asocierea lor cu minciuna, la fel cum chiar şi o mică doză de otravă pusă într-o pâine hrănitoare face ca întreaga pâine să fie otrăvitoare.

pentru intreaga conversatie accesati linkul http://hristofor.wordpress.com/2009/...simplu-actual/

[Doriana]

1. Vad ca se vorbeste de cunoasterea lui Dumnezeu. Tu Il cunosti pe Dumnezeu, Danut? Ce este El pentru tine si ce poti spune despre El. [ca despre biserica vad ca stii multe]

2. Am vazut ca tu cunosti cat de cat Biblia. Ce parere ai de sustinerea scripturala a urmatoarei afirmatii : "putem să obţinem dezlegarea de păcate în alte feluri: prin rugăciuni şi lacrimi, prin post şi milostenie, iar mai presus de toate, prin tainele Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii. " Imi poti arata din Biblie ca dezlegarea de pacate se face prin milostenie, impartasanie, etc?

[ Sf. Ioan Botezătorul a fost cel mai mare bărbat născut din femeie pana la Hristos. Cel mai mic din imparatia cerurilor va fi mai mare decat el. Asa-i ? ]

[Danut7]

Citeste toate cele trei posturi , daca doresti chiar intreaga conversatie.

21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

26. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.
27. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi,
28. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.

Asta despre Spovedanie si Sfanta Impartasanie.

"[ Sf. Ioan Botezătorul a fost cel mai mare bărbat născut din femeie pana la Hristos. Cel mai mic din imparatia cerurilor va fi mai mare decat el. Asa-i ? ] "

Nu a zis Hristos ca cel mai mic din imparatia cerurilor va fi mai mare decat el.Ci ca cel mai mic care este(era) atunci in Imparatia Cerurilor era mai mare decat el.

Cine este Cel care era in Cer?

13. Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.

Insusi Iisus a marturisit despre Ioan Botezatorul ca e cel mai mare dintre cei nascuti din femei, si nu cred ca este marturie mai mare.

Iar despre fapte bune si milostenie sta scris se spune , ca si cel ce face bine , bine va primi , si cel care face mila mila va gasi.

Iata ce zice Sfantul Ioan Botezatorul :

8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.

si le da si sfaturi :

10. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: Ce să facem deci?
11. Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.
12. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem?
13. El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit.
14. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră.

Si e plina evanghelia de astfel de exemple.De fapt intreaga Evanghelie este sumarizata in compasiune si in iubire.Si daca vei citi intreaga conversatie, vei vedea si ce spune omul cu tare despre iubire.Iubirea nu inseamna toleranta.

[Doriana]

Deci , dupa tine , Hristos e cel mai mic din imparatia cerurilor?

"Iar despre fapte bune si milostenie sta scris se spune , ca si cel ce face bine , bine va primi , si cel care face mila mila va gasi. " Bine" e una , "iertare" e alta. Daca pacatuiesti, poti face oricate milostenii vrei, pana nu iti ceri iertare de la Dumnezeu si nu lepezi opacatul nu esti iertat. faptele tale bune vor fi doar filantropie.

Am citit. Sunt foarte rapida. In general asta se predica si pe la noi, mai putin chestiile cu care am spus ca nu sunt de acord, plus "soborniceasca, apostoleasca"...

[Danut7]

În prealabil postat de Doriana

Deci , dupa tine , Hristos e cel mai mic din imparatia cerurilor?

"Iar despre fapte bune si milostenie sta scris se spune , ca si cel ce face bine , bine va primi , si cel care face mila mila va gasi. " Bine" e una , "iertare" e alta. Daca pacatuiesti, poti face oricate milostenii vrei, pana nu iti ceri iertare de la Dumnezeu si nu lepezi opacatul nu esti iertat. faptele tale bune vor fi doar filantropie.

Am citit. Sunt foarte rapida. In general asta se predica si pe la noi, mai putin chestiile cu care am spus ca nu sunt de acord, plus "soborniceasca, apostoleasca"...

Pocainta fara fapte bune la ce foloseste?

De aceia a si zis Sf Ioan Botezatorul : "faceti roade vrednice de pocainta".

Pai ce legatura are cultul vostru cu Biserica Adevarata?

[Doriana]

Faptele bune urmeaza pocaintei, nu aduc iertarea. Pentru ca m-am pocait fac fapte bune si asta e un semn de pocainta. Dar faptele bune se pot face si din alte motive, electorale, de exemplu.

Ce legatura? Cultul nu da mantuirea, e doar o forma de organizare. Hristos da mantuirea celor ce cred in El si fac fapte vrednice de pocainta.

12 Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13 Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.


Romani 10:9
Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.

etc

[Danut7]

În prealabil postat de Doriana

Faptele bune urmeaza pocaintei, nu aduc iertarea. Pentru ca m-am pocait fac fapte bune si asta e un semn de poacinta. Dar faptele bune se pot face si din alte motive, electorale, de exemoplu.

Ce legatura? Cultul nu da mantuirea, e doar o forma de organizare. Hristos da mantuirea celor ce cred in El si fac fapte vrednice de pocainta.

12 Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13 Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.


Romani 10:9
Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.

etc

Exista dreapta marturisire in afara ortodoxiei?Ca sa te nasti de la Dumnezeu trebuie sa te nasti din apa si din Duh.Exista un singur botez adevarat, un singur Domn , o singura chemare , o singura Biserica si un singur Duh, Duhul Adevarului si o singura credinta.Hristos este capul si mantuitorul Bisericii.In afara Bisericii nu exista mantuire.S-au mantuit cei care nu au fost in Arca lui Noe?Se pot mantui cei care nu fac parte din Biserica?