Despre Taina Sfintei Impartasanii

[kesarion_breb]

"Pentru cei ce nu s-au ridicat mai presus de cele simtite, Painea Euharistiei le apare ca o paine simpla, cu toate ca in chip tainic ea este o lumina inaccesibila si de neincaput. Tot astfel si vinul Impartasaniei in chip tainic este lumina, foc, apa vie. Pentru cei ce sunt straini de o sincera pocainta, este inaccesibila simtirea luminii si puterii de foc primite in sine. Lumina divina lumineaza si pe cei ce nu simt, dar ei fiind orbi, nu se lumineaza. Focul Dumnezeirii sloboade asupra lor o caldura, dar ei raman reci."

Sfantul Simeon Noul Teolog - Despre scopul vietii crestine, editura Reintregirea, 2006, pag. 81-82

[iustin10]

Eu am ajuns la concluzia ca decat sa ma tot intreb care este semnificatia acestei taine,mai bine ma impartasesc si gata.In fond ce ni se cere?Sa mancam o bucata de paine,si sa credem ca este Trupul lui Hristos.Altii beau otrava in cautarea adevarului fiintei lor, sau iau droguri ,sau beau tarii.De ce nu am bea o lingurita de vin cu o frimitura de paine?
Pentru ca nu credem ca este chiar sangele real al Domnului ? Dar gusta intai,ca nu e mare lucru,si o sa vezi apoi daca este sau nu.
Dar cu toate ca de urmat aceasta taina este simplu,de inteles tot imi este greu sa inteleg.
Nu inteleg de exemplu,de ce se conditioneaza intreaga credinta de aceasta taina?Adica poti citi toata Scriptura,poti face oricate fapte bune ,dar daca nu crezi in aceasta taina ,toata credinta iti este in zadar.

[kesarion_breb]

În prealabil postat de iustin10

Eu am ajuns la concluzia ca decat sa ma tot intreb care este semnificatia acestei taine,mai bine ma impartasesc si gata.In fond ce ni se cere?Sa mancam o bucata de paine,si sa credem ca este Trupul lui Hristos.Altii beau otrava in cautarea adevarului fiintei lor, sau iau droguri ,sau beau tarii.De ce nu am bea o lingurita de vin cu o frimitura de paine?
Pentru ca nu credem ca este chiar sangele real al Domnului ? Dar gusta intai,ca nu e mare lucru,si o sa vezi apoi daca este sau nu.
Dar cu toate ca de urmat aceasta taina este simplu,de inteles tot imi este greu sa inteleg.
Nu inteleg de exemplu,de ce se conditioneaza intreaga credinta de aceasta taina?Adica poti citi toata Scriptura,poti face oricate fapte bune ,dar daca nu crezi in aceasta taina ,toata credinta iti este in zadar.

Domnule, impartasirea cu sfintele taine ale trupului si sangelui Domnului este o porunca a lui Hristos, la fel ca si toate celelalte porunci !

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie a Bisericii nu se iau pe particele ! Ele se iau in ansamblul lor, in intregul lor; nu iei tu sau altcineva particele si parti din Revelatia Dumnezeiasca si traiesti cum vrei ! Adevarul se ia in integralitatea lui, nu fiecare ce ii convine ! Iar sfanta impartasire cu trupul si sangele Domnului este o porunca necesara data Bisericii de Capul ei care este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Asa cum credinta in Iisus si in jertfa sa este necesara, asa cum trairea dupa poruncile Sale este necesara, etc, asa si impartasirea cu trupul si sangele Sau este necesara !! Asta este adevarul revelat in integralitatea lui, si nu ia fiecare din el cum ii trece lui prin cap precum sectarii !

[iustin10]

În prealabil postat de kesarion_breb

Domnule, impartasirea cu sfintele taine ale trupului si sangelui Domnului este o porunca a lui Hristos, la fel ca si toate celelalte porunci !

!

Da,mi-ati fost de folos ,m-a luminat raspunsul dv,facand legatura intre Traditie si Scriprura.
Impartasirea cu trupul Domnului e o porunca,la fel cum e aceea sa iubesti pe aproapele ,sa intorci obrazul etc. Aceasta porunca apare explicit in Scriptura.
"Cine nu va manca Trupul Meu si nu va bea sangele Meu ,nu are viata"
Aici poate incepe bineinteles discutia daca unele pasaje trebuie luate in sens literal sau alegoric.
Dar oricum ar fi inteles acest pasaj,el constituie o porunca.
Nu constituie o optiune,cum ar fi re-amintirea Cinei dinaintea rastignirii.
Iar detaliile implinirii acestei porunci au fost date de abia de Duhul,la coborarea peste Biserica,la cincezecime,cand aflam ca in Biserica primara se frangea painea,si se staruia in rugaciune.
Daca nu ar fi un lucru atat de important ,ci doar asa,o cinstire,o reamintire,de ce din cele doar 2 cuvinte care se spun despre Biserica primara ,unul din ele se refera la frangerea painii ? Oare nu inseamna ca din primele clipe ale crestinismului,taina unirii reale a lui Hristos cu credinciosii,prin impartasire,a fost lamurita si fixata de Duhul ,printre primele lucruri care s-au revelat apostolilor?

[georgeval]

Pe mine ma lamureste rugaciunea "Cred Doamne si marturisesc......" rostita inainte de Impartasanie, ca unirea cu Hristos prin Taina Impartasaniei presupune credinta ca ceea ce ni se ofera este Trupul si Sangele lui Hristos.

[kesarion_breb]

În prealabil postat de iustin10

Aceasta porunca apare explicit in Scriptura.
"Cine nu va manca Trupul Meu si nu va bea sangele Meu ,nu are viata"
Aici poate incepe bineinteles discutia daca unele pasaje trebuie luate in sens literal sau alegoric.

Domnule, astfel de pasaje se iau cum le-au luat sfintii apostoli si sfintii parinti ai Bisericii, care au fost calauziti de Duhul Sfant !

[kesarion_breb]

În prealabil postat de georgeval

Pe mine ma lamureste rugaciunea "Cred Doamne si marturisesc......" rostita inainte de Impartasanie, ca unirea cu Hristos prin Taina Impartasaniei presupune credinta ca ceea ce ni se ofera este Trupul si Sangele lui Hristos.

Aceasta rugaciune a sfantului Ioan Gura de Aur este una dintre cele douasprezece pe care cel putin preotii trebuie sa le faca inainte de sfanta impartasire. Toate aceste rugaciuni ale sfintilor, printre care sfantul Vasile cel mare, sfantul Simeon Metafrastul, sfantul Ioan Damaschin, sfantul Simeon Noul Teolog, sfantul Ioan Gura de Aur, sunt marturii ale credintei si practicii liturgice si euharistice ale Bisericii lui Hristos inca din perioada patristica. Deasemenea, citatele pe care le-am dat din cei trei mari teologi si sfinti ai Bisericii sunt doar cateva despre credinta Bisericii dintotdeauna referitoare la sfanta taina a impartasirii cu trupul si sangele Domnului. Eu le-am pus pe forum pentru ca sa se vada care este adevarata credinta a Bisericii lui Hristos si faptul ca aceasta credinta e valabila de la intemeierea Bisericii pana azi, si deasemenea pentru a lamuri pe unii sau altii cu privire la inselarile si minciunile pe care le indruga sectarii referitor la aceste lucruri.

[kesarion_breb]

Sfantul Chiril, patriarh al Alexandriei (cca 375-444)

1. "Deoarece Cuvântul de viaţă făcător al lui Dumnezeu S-a sălăşluit în trup, l-a prefăcut pe acesta în binele propriu, adică în viaţă, şi l-a arătat prin unirea negrăită, devenit prin adaos de viaţă făcător, precum este El însuşi prin fire. De aceea trupul lui Hristos face vii pe cei ce se împărtăşesc de El." (Sfantul Chiril al Alexandriei - Comentariu la evanghelia sfantului Ioan, editura IBMBOR, pag. 400)

2. "Căci cei ce n-au primit pe Fiul prin binecuvântare tainică rămân nepărtaşi de viaţa întru sfinţenie şi fericire. Căci El e viaţa după fire, întrucât S-a născut din Tatăl cel viu. Dar nu mai puţin de viaţă făcător e şi Duhul Lui cel Sfânt, venit în mod negrăit de sus, fiind unit cu Cuvântul Celui ce face toate vii. Căci prin El s-a cugetat şi se înţelege ca Una cu El. Este neîmpărţit după înomenire, deşi ştim că Cuvântul venit din Dumnezeu-Tatăl şi templul Lui din Fecioara nu sunt una prin fire, deoarece trupul nu e de o fiinţă cu Cuvântul din Dumnezeu. Dar, fiind una prin întâlnire şi îmbinare negrăită şi deoarece trupul Mântuitorului s-a făcut de viaţă făcător, ca cel ce s-a unit cu Viaţa după fire, adică cu Cuvântul din Dumnezeu, când îl mâncăm, avem viaţă în noi, fiind uniţi şi noi cu Cuvântul, precum este el unit cu Cuvântul sălăşluit în el." (Sfantul Chiril al Alexandriei - Comentariu la evanghelia sfantului Ioan, editura IBMBOR, pag. 407-408)

3. "Se cuvine să-l admirăm şi acum pe sfântul Evanghelist, care a declarat: „Şi Cuvântul trup S-a făcut.” Căci nu a spus că a venit în trup, ci că S-a făcut trup, ca să arate unirea. Dar nici nu spune că Cuvântul cel din Dumnezeu a prefăcut firea trupului, sau că trupul s-a transformat în Cuvântul. Căci Hristos rămâne amândouă cele ce sunt prin fire, dar Unul din amândouă, Cuvântul unindu-Se în mod negrăit şi mai presus de mintea omenească cu trupul Său şi mutându-1 întreg în Sine după lucrare, ca prin ea să poată face vii cele ce au nevoie de viaţă. Aşa a alungat din firea noastră stricăciunea, dar a scos şi moartea care a câştigat odinioară putere împotriva ei prin păcat. Deci, cel ce mănâncă sfântul trup al lui Hristos „are viaţă veşnică”, deoarece trupul are în el pe Cuvântul, Care e Viaţa după fire. De aceea, zice: „Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi.” În loc de a spune că trupul îl va învia pe acela, adică pe cel ce mănâncă trupul Meu, a spus: „Eu”, ca nefiind altcineva decât trupul Său, desigur nu prin fire. Căci nu suporta să fie tăiat într-o doime de firi după unire. Deci Eu, zice, Cel ce am venit în acela, se înţelege prin trupul Meu, „îl voi învia în ziua cea de apoi”. Căci era cu neputinţă ca Cel ce era Viaţa prin fire să nu biruiască stricăciunea şi moartea. Deoarece vine în noi prin trupul Său, şi învinge moartea, care a apărut în trupul omenesc prin păcat, spre trebuinţa de-a se corupe, în mod sigur vom învia. Căci e improbabil, mai bine-zis cu neputinţă, ca Viaţa să nu facă vii pe cei în care vine. Fiindcă, precum dacă cineva ia o scânteie, trebuie să o învelească în multe paie ca să salveze sămânţa focului, la fel Domnul nostru Iisus Hristos ascunde în noi viaţa, prin trupul Său, şi o pune ca pe o sămânţă a nemuririi, făcând să dispară din noi stricăciunea." (Sfantul Chiril al Alexandriei - Comentariu la evanghelia sfantului Ioan, editura IBMBOR, pag. 410-411)

4. "Opune iarăşi darului manei binecuvântarea tainică, şi undelor din crăpăturile pietrelor, cunoştinţa potirului. Şi spune iarăşi aici ceea ce a spus prin multe altele, desfăşurând în multe feluri aceeaşi învăţătură. Pentru că nu le îngăduie să admire prea mult mana, ci le cere să-L primească pe El ca pâine din cer şi ca Dăruitor al vieţii veşnice. „Căci părinţii voştri, zice, au mâncat mana în pustie şi au murit, dar aceasta este Pâinea care s-a pogorât din cer, ca cel ce mănâncă din ea să nu moară” (In 6, 49-50). Fiindcă mâncarea manei satisface pentru puţin timp trebuinţa trupului şi, înlăturând slăbiciunea lui produsă de lipsa ei, îl lasă iarăşi să slăbească, neprocurând celor ce o mănâncă viaţa veşnică. Deci nu era hrana adevărată, cum este pâinea cea din cer. Iar sfântul trup al lui Hristos, hrănind spre nemurire şi viaţă veşnică, este hrana adevărată. Dar aceia au băut şi apă din piatră. Şi ce a urmat, zice, din aceasta, sau ce folos au avut cei căzuţi? Căci au murit. Deci nici aceea nu era băutura adevărată, ci băutura adevărată este cinstitul sânge al lui Hristos, care dezrădăcinează din temelii toată stricăciunea şi desfiinţează moartea sălăşluită în trupul omenesc. Căci nu e sângele unui om oarecare, ci al însăşi Vieţii după fire. De aceea suntem şi trup şi mădulare ale lui Hristos, ca unii ce am primit în noi, prin binecuvântare, pe Fiul însuşi." (Sfantul Chiril al Alexandriei - Comentariu la evanghelia sfantului Ioan, editura IBMBOR, pag. 411-412)

5. "Trupul Tău cel sfînt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viaţa de veci, şi Sîngele Tău cel scump, spre iertarea păcatelor. Şi să-mi fie mie împărtăşania aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie. Şi la înfricoşătoarea şi a doua venire a Ta, învredniceşte-mă pe mine păcătosul să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin." (Rugaciunea a patra de multumire dupa sfanta impartasanie, a sfantului Chiril al Alexandriei)

Am dat aceste cateva exemple din opera sfantului Chiril al Alexandriei pentru ca sa se vada credinta in sfanta taina a impartasaniei marturisita de marii sfinti ai Bisericii lui Hristos in jurul anilor 400 dupa Hristos, anume credinta cea adevarata a Bisericii din perioada patristica; bineinteles ca in Biserica credinta, doctrina si experienta erau si sunt unite, cu alte cuvinte credinta in sfanta taina a impartasirii cu trupul si sangele Domnului era (si este si astazi) coexistenta cu impartasirea reala sacramentala cu trupul si sangele lui Hristos.

Aceasta este deci adevarata credinta, doctrina si practica a Bisericii lui Hristos inca din perioada apostolica si patristica, total opuse celor pe care le afirma sectele eretice. Celor care se opun sfintei taine a impartasirii cu trupul si sangele Domnului, le punem in fata credinta sfintilor parinti, dintre care unul este marele Chiril al Alexandriei. Aceasta credinta marturisita si traita real in Sfanta Biserica a lui Hristos arata ca noi crestinii ortodocsi nu reprezentam niste eretici sau extremisti cum pretind unii ratati si sectari eretici, ci dimpotriva ei sunt eretici, extremisti, mincinosi, impotrivitori ai Bisericii si ai Duhului Sfant care lucreaza in ea, tagaduitori ai adevarului evanghelic propovaduit noua de Hristos si de Biserica, adevar crezut si trait in Biserica Crestina Universala si mai apoi in Biserica Ortodoxa Universala inca din perioada apostolica si patristica !

Aberatiile pe care le indruga, atat in teorie cat si in practica, sectarii adventisti si penticostali (si nu numai acestia) contrazic, de un mod strigator la cer, credinta si practica Bisericii lui Hristos pe care aceasta le avea inca din perioada apostolica si patristica (si pana azi), contrazic evanghelia si deci adevarul dumnezeiesc revelat. Se vede deci cine sunt adevaratii extremisti, adevaratii eretici, adevaratii sectari !!!

[kesarion_breb]

Sfantul Ioan Damaschinul (676-749)

Despre Sfintele şi Prea Curatele Taine ale Domnului(Dogmatica, editura Apologeticum 2004, Pag. 142-147)

Aşadar, omul, fiind făcut raţional şi liber a primit puterea de a se uni pentru totdeauna cu Dumnezeu prin proprie alegere, dacă va rămâne în bine, adică dacă va asculta de Creator. Dar pentru că a călcat porunca Creatorului său şi a fost supus morţii şi stricăciunii, Făcătorul şi Creatorul neamului nostru, din pricina îndurărilor milei Sale, s-a făcut asemenea nouă, făcându-se întru totul om fără de păcat şi s-a unit cu firea noastră. Şi pentru că ne-a dat chipul Lui şi Duhul Lui şi nu l-am păzit, el însuşi ia firea noastră săracă şi slabă ca să ne curăţească, ca să ne facă nestricăcioşi şi să ne facă iarăşi părtaşii Dumnezeirii Lui.

Trebuia, însă, să se împărtăşească de cel mai bun nu numai pârga firii noastre, ci tot omul care vrea să se nască a doua oară, să se nutrească cu o hrană nouă şi proprie naşterii, ca astfel să ajungă la măsura desăvârşirii. Prin naşterea lui Dumnezeu Cuvântul, adică prin întrupare, prin botez, prin patimă, prin înviere, a eliberat firea de păcatul strămoşesc, de moarte şi de stricăciune, a devenit pârga învierii, s-a făcut pe Sine cale, pildă şi exemplu, ca şi noi, mergând pe urmele Lui, să ajungem fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu prin poziţie aşa cum este El prin fire, şi împreună moştenitori cu El. Aşadar, după cum am spus, ne-a dat a doua naştere, pentru ca după cum fiind născuţi din Adam, ne-a asemănat Lui, moştenind blestemul şi stricăciunea, tot astfel născându-ne din El, să ne asemănăm Lui, moştenind nestricăciunea, binecuvântarea şi slava Lui.

Pentru că acest Adam este duhovnicesc trebuia ca şi naşterea să fie duhovnicească; tot astfel şi mâncarea. Dar pentru că suntem dubli şi compuşi trebuie ca şi naşterea să fie dublă; tot astfel şi mâncarea compusă. Naşterea ni s-a dat prin apă şi prin Duh, adică prin Sfântul Botez; iar mâncarea este însăşi pâinea vieţii, Domnul nostru Iisus Hristos, cel care s-a pogorât din cer. El, voind să primească în locul nostru moartea cea de bunăvoie, în noaptea în care s-a dat pe Sine a lăsat moştenire testament nou sfinţilor săi ucenici şi apostoli şi prin ei tuturor celor care cred în El. Aşadar, în foişorul Sfântului şi slăvitului Sion, după ce a mâncat pastele cel vechi cu ucenicii Săi şi a plinit testamentul cel vechi, spală picioarele ucenicilor; prin aceasta le-a dat un simbol al Sfântului Botez. Apoi, frângând pâinea, le-a dat-o zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”, „care se frînge pentru voi spre iertarea păcatelor”. De asemenea, luând şi paharul, în care era vin şi apă, l-a dat lor zicând: „Beţi din acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi se varsă spre iertarea păcatelor”. .Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea, căci de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, vestiţi moartea Fiului omului şi mărturisiţi învierea Lui până ce va veni”.

Dacă „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător” şi „toate câte a voit Domnul a făcut”, şi dacă a zis: „Să se facă lumină” şi s-a făcut; „să se facă tărie” şi s-a făcut; dacă „prin Cuvântul Domnului s-au întărit cerurile şi prin Duhul gurii Lui, toată puterea lor”, dacă cerul, pământul, apa, focul, aerul şi toată podoaba lor s-au alcătuit prin Cuvântul Domnului şi chiar această fiinţă faimoasă, omul; dacă voind însuşi Dumnezeu Cuvântul s-a făcut om şi şi-a făcut fără sămânţă corp Lui şi din sângiurile curate şi neîntinate ale Sfântei Pururea Fecioare, nu poate oare să facă pâinea Trup al său şi vinul şi apa, sânge? La facerea lumii a spus: „Să scoată pământul iarbă verde şi până acum când plouă, pământul fiind împins şi împuternicit scoate vlăstarele sale prin porunca dumnezeiască. Dumnezeu a spus: „Acesta este trupul Meu" şi „acesta este sângele Meu" şi „aceasta faceţi-o întru pomenirea Mea" şi se face prin porunca Lui atotputernică, până ce va veni. Căci aşa a spus" „Până va veni”. Şi plouă, prin invocare, în această ţarină nouă puterea umbritoare a Sfântului Duh. După cum toate câte a făcut Dumnezeu le-a făcut cu energia Sfântului Duh, tot astfel şi acum, energia Duhului lucrează cele mai presus de fire, pe care nu le poate cuprinde nimic altceva decât credinţa. „Cum îmi va fi mie aceasta, zice Sfânta Fecioară, pentru că eu nu cunosc bărbat”. Iar arhanghelul Gavriil îi răspunde: „Duhul cel Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea celui prea înalt te va umbri”. Şi acum mă întrebi cum pâinea se face trupul lui Hristos şi vinul şi apa sângele lui Hristos? Ţi-o voi spune eu. Sfântul Duh se coboară peste ele şi face pe acelea ce sunt mai presus de cuvânt şi de cuget.

Se ia pâine şi vin. Dumnezeu cunoaşte slăbiciunea omenească; El ştie că de multe ori se întoarce cu dezgust de la acelea pe care nu le săvârşeşte în mod obişnuit. Aşadar, făcând uz de îngăduinţa obişnuită face, prin cele obişnuite ale firii, pe cele mai presus de fire. Şi după cum la botez, pentru că este obiceiul oamenilor să se spele cu apă şi să se ungă cu untdelemn, a unit harul Duhului cu untdelemnul şi cu apa şi a făcut-o baie a renaşterii, tot astfel, pentru că este obiceiul oamenilor să mănânce pâine şi să bea apă şi vin, a unit cu acestea Dumnezeirea Lui şi le-a făcut trupul şi sângele Lui, ca să ajungem la cele mai presus de fire prin cele obişnuite şi potrivite firii.

Pâinea şi vinul sunt în chip real trupul unit cu Dumnezeirea; ele sunt trupul luat din Sfânta Fecioară. Asta nu înseamnă că se pogoară din cer trupul care a fost înălţat, ci că însăşi pâinea şi vinul se prefac în trupul şi sângele Domnului. Dar dacă cauţi să afli chipul în care se face aceasta, îţi este de ajuns să auzi că se fac prin Duhul Sfânt, după cum Domnul şi-a făcut prin Duhul Sfânt, luişi în El însuşi, trup din Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Mai mult nu cunoaştem decât că Cuvântul lui Dumnezeu este real, activ, atotputernic, dar modul în care se prefac nu se poate cerceta. Nu este rău să spunem şi aceasta, că după cum în chip natural, prin mâncare, pâinea, iar prin băutură, vinul şi apa se prefac în trupul şi sângele celui care mănâncă şi bea, şi nu devine alt corp decât corpul lui cel mai dinainte, tot astfel şi pâinea punerii înainte, vinul şi apa, prin invocarea şi pogorîrea Sfântului Duh se prefac în chip supranatural în trupul şi sângele lui Hristos şi nu sunt doi, ci unul şi acelaşi.

Pentru cei care cu credinţă, în chip vrednic, se împărtăşesc, împărtăşania este spre iertarea păcatelor, spre viaţa veşnică, spre păzirea sufletului şi a trupului; dar pentru cei care se împărtăşesc cu necredinţă în chip nevrednic, este spre muncă şi pedeapsă, după cum şi moartea Domnului pentru cei care cred a devenit viaţă şi nestricăciune spre desfătarea fericirii veşnice, iar celor necredincioşi şi ucigătorilor Domnului, muncă şi pedeapsă veşnică.

Pâinea şi vinul nu sunt tipul trupului şi sângelui lui Hristos — să nu fie! — ci însuşi trupul îndumnezeit al Domnului, însuşi Domnul când a spus: „Acesta este trupul Meu”, n-a spus: „acesta este tipul trupului Meu", ci a spus: „Acesta este trupul Meu"; şi n-a spus: „Acesta este tipul sângelui Meu", ci: „acesta este sângele Meu”. Şi înainte de aceasta, a spus iudeilor: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă întru voi”. „Căci trupul Meu este mâncare adevărată şi sângele Meu băutură adevărată”. Şi iarăşi: „Cel care mă mănâncă va trăi”.

[kesarion_breb]

Pentru aceea să ne apropiem cu toată frica, cu conştiinţa curată şi cu o credinţă neîndoielnică şi negreşit ne va fi nouă după cum credem, dacă nu ne îndoim. Să o cinstim pe aceasta cu toată curăţenia, atât sufletească cât şi trupească, căci este dublă. Să ne apropiem de ea cu o dorinţă înfocată, şi încrucişând palmele să primim trupul celui răstignit. Punând peste dânsul ochii, buzele şi fruntea să ne împărtăşim cu dumnezeiescul cărbune, pentru ca focul dorinţei din noi, luând arderea din cărbune, să ardă complet păcatele noastre, să lumineze inimile noastre, să ne aprindem şi să ne îndumnezeim prin împărtăşirea focului dumnezeiesc. Cărbune a văzut Isaia. Cărbunele nu este un lemn simplu, ci este unit cu focul. Tot astfel şi pâinea împărtăşaniei, nu este pâine simplă, ci unită cu Dumnezeirea; iar trupul unit cu Dumnezeirea nu este o singură fire, ci una a trupului şi alta a Dumnezeirii unite cu el; pentru aceea amândouă împreună nu sunt o fire, ci două.

Melchisedec, preotul Dumnezeului celui prea înalt, a primit cu pâine şi cu vin pe Avraam care s-a întors după învingerea celor de alt neam. Masa aceea preînchipuia masa aceasta mistică, după cum şi preotul acela era tipul şi icoana adevăratului arhiereu Hristos. „Tu, spune Scriptura, eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec”. Pâinile punerii înainte închipuiau această pâine. Aceasta este jertfa cea curată, adică nesângeroasă, care a spus Domnul, prin profet, să i se aducă de la răsăritul soarelui până la apus.

Trupul şi sângele lui Hristos slujesc la menţinerea sufletului şi trupului nostru; ele nu se mistuiesc, nu se strică, nu se aruncă afară — să nu fie! — ci slujesc fiinţei şi menţinerii noastre. Sunt un mijloc de pază pentru orice vătămare şi un mijloc de curăţare pentru toată întinăciunea, întocmai ca acela prin care cureţi, prin foc curaţilor, aurul fals pe care l-ai luat, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea în veacul ce va să fie — căci curăţă prin boli şi tot felul de necazuri — după cum spune dumnezeiescul apostol: „Dacă ne-am fi judecat pe noi înşine, n-am fi judecaţi. Dar fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea”. Cuvintele acestea se referă la ceea ce a spus puţin mai sus: „încât cel care se împărtăşeşte cu nevrednicie cu trupul şi sângele Domnului, osândă luişi mănâncă şi bea”. Fiind curăţaţi prin El, ne unim cu trupul Domnului şi cu Duhul Lui şi ajungem trup al lui Hristos.

Pâinea aceasta este pârga pâinii ce va să fie, care este spre fiinţă. Cuvântul „pâinea cea spre fiinţă” indică fie „pâinea ce va să fie", adică pâinea veacului ce va să fie, fie pe aceea cu care ne hrănim pentru conservarea fiinţei noastre. Fie că este luat într-un sens, fie că este luat în celălalt, pâinea va fi numită în chip propriu trupul Domnului. Duh făcător de viaţă este trupul Domnului, căci a fost zămislit din Duhul făcător de viaţă. Cel născut din Duh, Duh este. Spun aceasta fără să distrug firea trupului, ci voiesc să arăt că acesta este făcător de viaţă şi dumnezeiesc.

Dar dacă unii au numit pâinea şi vinul antitipuri ale trupului şi sângelui Domnului, după cum a spus purtătorul de Dumnezeu Vasile, nu le-au numit aşa după ce ele au fost sfinţite, ci înainte de a fi sfinţite. Ei au numit astfel acest dar de jertfă.

Ea se numeşte împărtăşanie, căci prin ea ne împărtăşim cu Dumnezeirea lui Hristos. Se numeşte şi cuminecătură şi este cu adevărat, pentru că prin ea ne cuminecăm cu Hristos şi participăm trupului şi Dumnezeirii Lui. Prin ea ne cuminecăm şi ne unim unii cu alţii, pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine şi devenim toţi un trup şi un sânge al lui Hristos şi mădulare unii altora, ajungând toţi împreună — trup al lui Hristos.

Aşadar, cu toată puterea să ne păzim să nu luăm o împărtăşanie de la eretici şi nici să dăm. Căci spune Domnul: „Nu daţi cele sfinte câinilor, şi nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”, ca să nu ne facem părtaşi relei lor credinţe şi osândirii lor. Dacă negreşit împărtăşania este unire cu Hristos şi a unora cu alţii, atunci negreşit ne unim cu toţii cei care, potrivit voinţei libere, se împărtăşesc împreună cu noi. Într-adevăr, această unire se săvârşeşte prin voinţă liberă şi nu fără asentimentul nostru. Căci, după cum spune dumnezeiescul apostol: „toţi suntem un trup, pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine”.

Pâinea şi vinul se numesc şi antitipuri ale celor viitoare, nu pentru că ele n-ar fi în chip real trupul şi sângele lui Hristos, ci pentru că acum participăm prin ele Dumnezeirii lui Hristos, iar atunci numai spiritual prin contemplaţie.