|
#51
|
|||
|
|||
Citat:
Va multumesc pt raspunsurile voastre acuma le-am inteles si va rog sa nu ma judecati a fost doar o intrebare. |
#52
|
|||
|
|||
Pe cat urasc eu cartile (e ceva personal ) ,iata ca ajung sa recomand si eu o carte care se refera ,printre altele exact la acest aspect,si care e explicat foarte clar.Pe mine ,neintelegatorul ,m-a convins.E vorba despre cartea lui Nicolae Cabasila despre interpretarea sfintei Liturghii.
In esenta ,se explica acolo ca ,inainte de starpungerea painii,nu avem decat o inchipuire a trupului lui Hristos.Deci in momentul rostirii "Luati mancati.." nu avem inca trupul lui Hristos. Painea devine trup al lui Hristos,exact in momentul strapungerii sale.Se injunghie painea,dar cel injunghiat va fi chiar Trupul . Astfel ramane si Jertfa lui Hristos unica,caci se injunghie de fapt painea ,dar si repetabila la fiecare Liturghie ,caci avem trupul de dupa jertfire. Mai pe inteles,nici o clipa nu avem un trup al lui Hristos ca atare ,dinainte de rastignire , ci doar un trup jertfit,strapuns,de dupa rastignire. Caci rostul acestei jertfe acesta si este ,de a fi mancat de credinciosi.Jertfa nu are valoare decat daca e mancata de credinciosi si devine parte a lor,si a comuninunii lor cu Dumnezeu.(asta e de la mine !) Orcum aceea e o carte cu adevarat pe intelesul tuturor ,si logica,asa ca,care aveti tragere de inima la citit,gasiti acolo o interpretare a Liturghiei,care sa satisfaca cele mai adanci curiozitati. |
#53
|
||||
|
||||
Doamne ajută! Cu toată dragostea am postat, și mă bucur dacă este de folos. Multe bucurii să aveți de la Măicuța Domnului toți. Doamne ajută tuturor și HRISTOS A ÎNVIAT!
__________________
un păcătos |
#54
|
||||
|
||||
Citat:
@micul teolog Iarta-ma te rog, nu sunt deloc cunoscatoare in domeniu , totusi, pot in schimb sa-ti semnalez niste explicatii care fac lumina in acest sens, pe care le-am citit in lucrarea Mitropolitului Bartolomeu al Clujului, Cartea deschisa a Imparatiei –o insotire liturgica pentru preoti si mireni. Iti sugerez sa reiei intreg context in care se zic aceste cuvinte de catre preot. Mitropolitul nuanteaza niste termeni liturgici: 1.aducerea jertfei, proaducerea – anaforaua liturgica (anafora- termen grecesc care inseamna “a aduce ceva pe maini, a inalta pe maini, punere înainte, gestul de a inalta ofranda pe palme, in semn de proaducere” – a nu se confunda cu anafora ce se da credinciosilor la sfarsitul liturghiei, adica bucati taiate din prescura dar care nu sunt Trupul lui Hristos, ci doar paine binecuvantata ) 2. anamneza – termen grecesc ce inseamna aducere aminte 3. epicleza- termen grecesc ce inseamna invocare a Sf.Duh, momentul in care Dumnezeu preface darurile in chip real dar mistic. 4. impartasirea In momentul in care preotul zice “Luati mancati…”, nu se sfintesc inca darurile si nici nu mananca nimeni nimic, ca inca darurile nu sunt sfintite, ci doar se rememoreaza cuvintele zise de Hristos la Cina cea de Taina. Odata cu cuvintele “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte…” incepe acea parte a Liturghiei pe care specialistii o numesc aducerea jertfei , pregatirea pentru sfintirea cinstitelor darurilor (deci inca nesfintite) Iar odata cu rugaciunea urmatoare pe care preotul o zice doar in taina si pe care credinciosii nu o aud, se deschide partea slujbei care se numeste anamneza, adica aducerea aminte, chemarea in memorie a unor fapte petrecute candva. Rememorarea aceasta se deschide cu cadrul general al mantuirii, cu facerea omului, caderea repetata in pacat pentru a ajunge la momentele specifice ale jertfei, premergatoare prefacerii painii si vinului. Se rememoreaza pe scurt istoria mantuirii, ajungand la ce a zis Hristos la Cina cea de Taina. Uite aici rugaciunea de anamneza spusa in taina: „Cu vrednicie și cu dreptate este a-Ți cânta Ție, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ție a-Ți mulțumi, Ție a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale; căci Tu ești Dumnezeu negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind: Tu și Unul-Născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt. Tu din neființă la ființă ne-ai adus pe noi, și căzând noi, iarăși ne-ai ridicat și nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer și ne-ai dăruit împărăția Ta ce va să fie. Pentru toate acestea mulțumim Ție și Unuia-Născut Fiului Tău și Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm; pentru binefacerile Tale cele arătate și cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă. Mulțumim Ție și pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulți și se rafimii cei cu câte șase aripi, care se înalță zburând...(si acum zice cu glas tare ce fac ingerii, si anume canta cantare de biruinta) Cântare de biruință cântând, strigând, glas înălțând și grăind: -de aici cuvintele sunt preluate de strana- Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin este cerul și pământul de slava Ta! Osana întru cei de sus! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! -din nou cuvinte spuse incet -Cu aceste fericite Puteri ( adica impreuna cu puterile ceresti, arhanghelii, heruvimii,serafimii) și noi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm și grăim: Sfânt ești și Preasfânt, Tu și Unul-Născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt ești și Preasfânt și slava Ta este plină de măreție. Căci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult încât pe Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Și Acesta venind și toată rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea întru care a fost vândut (sesizezi deci ideea de aducere aminte? și mai vârtos Însuși pe Sine S-a dat pentru viața lumii, luând pâinea cu sfintele și preacuratele și fără prihană mâinile Sale, mulțumind și binecuvântând, sfințind și frângând, a dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea și paharul după cină zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi și pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor Aducându-ne aminte, așadar, de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta, și de cea de a doua și slăvită iarăși venire.” Deci, e ca o scara pe care se inainteaza treapta cu treapta. Intai se face aducerea darurilor, apoi anamneza (readucerea aminte de cuvintele lui Hristos la Cina cea de Taina ca pregatire a sfintirii darurilor), apoi epicleza, adica sfintirea propriu-zisa a darurilor de catre Duhul Sfant, odata cu „pe Tine Te laudam...” si rugaciunile pe care le rosteste preotul in taina: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoiește nouă, celor ce ne rugăm Ție” si celelalte. Iar impartasirea e ceva mai tarziu. |
#55
|
||||
|
||||
Citat:
Draga andrei sita asta fina a confirmarilor si verificarilor de care zici e cumva vreun criteriu interior de discernamant? si daca da, e asta infailibil si te poti baza hundred per cent pe el? Cu cele cinci simturi putem percepe -aici si acum- realitatea sensibila Si daca nu le curatim, nici macar asta nu o percepem corect Nu esti singurul care cere dovezi reale, vizibile, auditive, palpabile, gustabile, sensibile cu simturile. Daca realitatea dumnezeiasca nu ar fi o taina si ar putea fi perceputa rational sau cu simturile, atunci nu ar fi nevoie de credinta. Suntem mai dispusi sa ne incredem in propria minte si in parerile altora decat sa-L credem pe Hristos pe cuvant? Ni se pare un paradox ca le-a aratat paine facuta din faina si vin din struguri dar a afirmat ca sunt altceva decat pare la vederea cu ochii trupesti si altceva decat pare la simtire cu papilele gustative ? Pai, aici ne provoaca Hristos, sa deschidem ceilalti ochi ca pana nu-i deschidem ramanem tot orbi. Ti-amintesti ce i-a zis Hristos lui Toma cel increzator doar in simtul lui tactil si care voia sa puna degetul si sa pipaie trupul pnevmatizat al lui Hristos? „Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut”. fericiti cei ce nu au nevoie de simturi ca sa intuiasca ca adevaul e dincolo de putinta omului de a si-l imagina. Acuma, sunt unii care vor sa vada in vedenii cu ochii lor pe Dumnezeu si intreaba da’ unde-i Dumnezeu? L-a vazut cineva? Pai, unde poate sa fie? Decat acolo unde e lasat sa intre. Altii vor sa-i pipaie ranile cuielor si coasta, altii vor sa-L perceapa cu simtul gustului, cu papilele gustative ale biologicului nostru, altii vor sa-L auda cum le susura in auzul urechii biologice ce si cum sa faca. DAR a vrea sa validezi realitatea dumnezeiasca prin propriile simturi e cumva echivalent cu a pune un trandafir la ureche si a zice ca nu miroase a nimic (vorba Maicii Siluana). Andrei, iarta-ma, ca nici eu nu ma pricep la asta si oricat m-as chinui sa inteleg rational imi da error. Altul e organul de simt cu care Dumnezeu poate fi simtit. Duhul tau, pnevma ta, partea sufletului tau cea mai fina si rarefiata, „omul cel ascuns al inimii”, nu cu papilele gustative. Nu simturile sunt acelea care i-au adeverit lui Toma realitatea Inviatului (pana la urma nici nu L-a mai pipait) Ci declicul simturilor launtrice ca rod al intalnirii in Duh dintre tine si Dumnezeu in clipa cand tu il cauti cu ardoare (nu asa doar ca un hobby de duminica dimineata) iar El ti se imbie. (idee citata aproximativ de la IPS Bartolomeu) Dumnezeu se descopera in inima smerita, golita de propriile idei si certitudini (duhovniceste vorbind, nu cred ca inseamna ca Dumnezeu ne vrea niste retardati sau sa devenim tabula rasa sau spalati pe creier). Sau vorba Maicii Siluana „ori imi bat capu’ pana inteleg ori crap. Si cand mi-am dat seama ca nu pot sa inteleg, am ales sa crap si de abia atunci s-a crapat de ziua si inlauntrul meu” Ceea ce se intampla in Liturghie cand Duhul Sfant preface darurile, e o minune, ca nu degeaba i se zice taina, si ca orice minune, nu sufera disectii, ea se asimileaza prin credinta. O spune chiar Sf. Vasile cel Mare, intr-o rugaciune dinainte de impartasire „stiu Doamne ca ma impartasesc cu nevrednicie, neputandu-mi da seama precum se cuvine de Trupul si Sangele Tau”. a-ti da seama precum se cuvine inseamna a intelege rational, a vrea sa intelegi cu simturile, a-L limita pe Dumnezeu la ratiunea noastra. mintea omului e prea mica pentru asemenea imensitate. la scara mai mica e ca in bancu ala in care un tip ii zice altuia sa-i copieze si lui internetu pe o discheta ca el nu se poate conecta. |
#56
|
|||
|
|||
Citat:
2RR Incepand cu intrebarea 2 NU. Da. NU. Nu. Nimeni nu a facut un execitiu de imaginatie in Caana. Apa se transformase in vin... era vin. Banuiesc ca e un "tu" generic cel pe care il folosesti... caci eu nu incerc nici sa conving, nici sa pacalesc, nici sa indoctrinez, nici sa hipnotizez... Am exprimat doar lucrurile asa cum le inteleg eu, cum le cred eu... 3RR DA. Ai dreptate! Poezia si realitatea nu trebuie amestecate! Dumnezeu, Hristos, in Sfanta Impartasanie e cat se poate de REAL. Incredibil, nu? Si totusi adevarat! (Iarta-mi neputinta de a explica... pune tu Tainele lui Dumnezeu in cuvinte, daca poti!)
__________________
Doamne, miluieste pe cei ce mi-au facut si imi fac rau, pe cei ce m-au facut si ma fac sa sufar si ii binecuvateaza pe ei! |
|