|
#51
|
|||
|
|||
Citat:
Pe măsură ce s-au scurs anii și m-au încărunțit alegerile și consecințele lor, s-a întâmplat taman invers: azi nu mai înțeleg și nu mai cunosc aproape nimic din/despre "om". A început să mi se pară tot mai mult că omul este o taină - mare, necuprinsă taină. (Mă amuză uneori - alteori mă întristează foarte - când văd vreo carte care oferă "cunoașterea omului" - tratate, lecții despre alcătuirea și funcționarea omului, recomandări și, oh, sfaturi! Sfaturi de la experți! Sfaturi de la "cunoscătorii de oameni"!) Și, când mi se mai întâmplă să iau în serios lucrul cu vreun om, din postura de psiholog - cum ziseși, mă străduiesc să cultiv ori mai bine zis să sporesc taina asta, a mea și a clientului meu. Din păcate majoritatea oamenilor vor să cunoască explicit, să se cunoască, cică... Au auzit ei că dă bine așa, că sună înțelept etc. Cică așa-i la psiholog: "te cunoști pe tine însuți". (Și au mereu treburi "urgente" de rezolvat - simptome, conflicte etc. Și vor mereu o rezolvare "pragmatică", "eficientă".) Zvonuri. Treburi mărunte. Clișee care trec de la unul la altul în mașina colectivă de multiplicat prostia și moartea; mașină care e lumea. Pot spune că nu mă (mai) interesează, de-o vreme, să îi cunosc pe oameni. Mă interesează tot mai mult să îi necunosc. Iar pe mine încerc să mă uit, pentru a putea privi în altă parte... Când reușesc să privesc acolo mă zăresc și pe mine, ca printr-o oglindă; sunt uneori undeva, cât de cât... Nu-i prea măgulitor ce văd prin oglinda asta vie dar privitul acesta funcționează. Aduce, chiar, bucurie uneori. Rareori. Last edited by Ioan_Cezar; 16.07.2015 at 18:40:25. |
#52
|
||||
|
||||
Citat:
Sa zic ce mi se pare mie paradox? Ca tocmai Sophia ii spune asta unuia dintre cei mai profunzi oameni, cei mai adanciti in labirintica experienta a lui “nosce te ipsum”, la ale caror scrieri/ganduri/reflectii (chiar si postari de forum), am avut vreodata acces. Citat:
La asa remarca, nici ca se putea un raspuns mai nimerit! Recunosc, pe mine, remarca Sophiei m-a facut knock out! I’m speechless. |
#53
|
|||
|
|||
Vorbeam pe alt topic, mai demult, despre persoană. Ne străduiam să distingem persoana de individ, parcă, apoi să operăm cumva cu termenii...
Persoana este o taină. Ea germinează înlăuntrul omului și, fapt curent (pe care îl găsesc de-a dreptul nenorocit și straniu) prea rar integrăm conștient manifestările ei. Noi le respingem, le negăm, le raționalizăm, le deplasăm - așa am fost "educați". Alegem în schimb să rulăm, mai mereu, rutine. Cum mestecă prostu guma sau cum cămila iarba, așa flendărim și noi ciunga rutinei, clișeului, surogatului... Și numim asta cugetare. Conștiență! Gândire!! (he, he - Rrrațiuuune!, chiar...) Suntem amestec de clișee și răni. Abia dincolo de aceste fațete-impostori ai personalității noastre abia de adie câte un semn prea-discret al persoanei. Și, vai, când izbutește să se înfiripe în oglinda minții noastre, abia de se ivește și nouă ni se pare un fapt străin, ceva care nu ne aparține. Și-l bușim, adeseori speriați. Or, amară ironie, abia aceea era persoana noastră în manifestarea ei autentică, de dincolo de grilajul otrăvitor al multor măști. Ce minte avem noi, majoritatea dintre oameni, de vedem falsul ca veritabil și autenticul ca străin? Ce strâmbătate se trufește-n noi, cu nesimțirea hoitului din poemul lui Baudelaire?..... Persoana palpită (ingenuă, abia o schiță, poate - o sămânță?...) în închisoarea teribilă care e mintea noastră. Se retrage ea, îmi pare, în cele mai diafane și tainice colțișoare ale inimii. Mi s-a întâmplat, nu odată, ca în manifestările unor bestii (roade ale lumescului, nimic altceva) cu chip uman, să zăresc (cât fulgerul unei vrăbii iuți la fereastră), ori însoțit cu hohote de plâns și cu multă mirare de sine - minunea tainicei ființe (adică persoana sau un mugure al ei) omenești care trage la germinație, la (îm)plinire... Față de aceasta, când răzbate ori dă vreun oarece semn, nu știu ce să spun, de obicei. Mărturisesc că îmi vine să plâng...:) Dar sunt matern, deh...:) (adică reușesc, mulțumesc Domnului, să fiu blând); după cum, prin forța exercițiilor de confruntare cu bestialitatea (mea și a altora), uneori sunt simplu și dur. În orice caz, nu stau la taifas. (Cu rutinele, se-înțelege...:)) Last edited by Ioan_Cezar; 16.07.2015 at 22:48:02. |
#54
|
|||
|
|||
.........................................
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape Last edited by sophia; 16.07.2015 at 23:46:23. |
#55
|
||||
|
||||
Sophia este o persoană foarte complexă si uite ca marele nostru psiholog n-a reusit s-o descifreze. :) eu îi apreciez Sophiei foarte tare sinceritatea cu care scrie, franchetea nedumeririlor pe care le împărtăseste cu noi, si sper să nu ezite să scrie nici pe viitor, chiar dacă unor "monumente" forumistice nu le cade bine.
|
#56
|
|||
|
|||
În concluzie: cam așa e postul la musulmani!
|
#57
|
||||
|
||||
Monumental-complex.
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#58
|
|||
|
|||
Și aceste "monumente forumistice" nu sunt, de fapt, decât un alt eu (de al meu, de al tău)? Sau scopul scuză mijloacele?
|
#59
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire |
#60
|
||||
|
||||
sa traiesti intr-o tara musulmana si apoi sa vezi traire...
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire |
|