Parintele Arsenie Boca

Raoul sper sa fie clar acum! Uite aici din cuprinsul cartii "Cuvinte Vii" - este autentic.

[tinutza]

Am gasit urmatoarea marturie pe situl: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...enie-boca.html


Întâmplări minunate în care am simțit ajutorul Părintelui Arsenie Boca

Întâmplările pe care le veţi citi în continuare reprezintă ajutorul concret pe care părintele Arsenie Boca l-a acordat în diverse circumstanţe, întâmplări pe care nu dorim să le trecem cu vederea, căci minunile sunt pentru a fi povestite şi celorlalţi, spre sporirea credinţei noastre a tuturor.

În perioada de început a misiunii româneşti în Japonia, pe când ne aflam în clădirea pe care o închiriasem pentru parohie, a izbucnit un incendiu care a cuprins biroul părintelui paroh, aflat sub biserică. În acest birou, pe perete se afla înrămată o poză a părintelui Arsenie. Rama era reprezentată numai de marginile de plastic, fără însă ca poza să fie protejată de sticla aferentă multor rame.

În momentul în care a izbucnit incendiul, mă aflam în biserică, săvârşind slujba Sfintei Liturghii. La sfârşitul acesteia, am deschis uşa bisericii şi am observat că holul care dădea către intrarea în clădire, era plin de fum. Văzând acest lucru, am alergat să văd ce anume s-a întâmplat – constatarea pe care am făcut-o m-a pironit locului. În încăperea biroului parohial, izbucnise un incendiu de la o sobiţă cu combustibil ce fusese lăsată nesupravegheată, spre a încălzi încăperea. În momentul în care am deschis uşa biroului, flăcările s-au înteţit aşa de mult încât au început să se ridice către tavanul încăperii şi să se propage către celălalt capăt al acesteia, unde pe perete se afla poza părintelui Arsenie Boca, înrămată.

Stăpânit de teama flăcărilor care înaintau cu repeziciune, înghiţind totul în calea lor, am alergat în căutarea unui stingător de incendiul, dar nu am găsit. În cele din urmă, mi-am amintit că de cealaltă parte a încăperii se afla locul în care era un robinet. Am alergat în acea direcţie, înconjurând prin exterior biroul în flăcări şi am ajuns la robinetul salvator, cu ajutorul căruia am reuşit stingerea flăcărilor.

Când am putut accede în încăpere, am văzut cu groază, cum totul fusese cuprins de nemiloasele flăcări. Tot ceea ce se afla în birou, a fost într-o măsură mai mare sau mai mică afectat de flăcări. Tavanul, care era din lemn, a fost devorat de foc, iar de cealaltă parte, privind spre locul unde se afla calculatorul, cât şi toată aparatura aferentă unui birou parohial, am văzut că aceste obiecte erau grav afectate, majoritatea fiind topite de flăcări.
Pe peretele unde se aflaa aparatura, fusese şi poza părintelui Arsenie. Datorită flăcărilor, firul care o ţinea sus, a ars iar aceasta a căzut pe imprimantă. Privind mai atent în direcţia părintelui, am văzut că imprimanta pe care se afla poza, era topită de flăcări. Rama de plastic ce ţinea poza, a fost şi ea deasemenea topită, picături de plastic încins, căzând pe fața părintelui Arsenie. Hârtia pe care fusese însă imprimat chipul părintelui, nu avea nimic altceva decât funinginea care a fost depusă de flăcări.

Am rămas uimit şi de-a dreptul minunat de întâmplarea aceasta. Cum se poate ca totul în jurul icoanei părintelui să fie topit (calculator, monitor, tastatura, imprimantă, până chiar şi rama icoanei) dar hârtia pe care era imprimat chipul părintelui să nu păţească nimic? În mod normal, hârtia ar fi fost afectată prima în toată această întâmplare, dar în cazul de faţă tocmai ea, nu a păţit nimic.

Inevitabile şi câteodată insurmontabile sunt greutăţile cu care se poate confrunta un preot aflat la începutul misiunii sale într-o ţară străină, dar prin ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor, aceste greutăţi pot fi trecute. Spun acest lucru, deoarece în perioada de început a misiunii, mi-a fost dat să îl simt permanent, pe părintele Arsenie alături de mine, iar ajutorul era cu atât mai puternic în nevoi. Dumnezeu dă ceea ce crede că este mai util omului pentru a face faţă nevoilor prin care trece.

Pentru a mă face mai uşor înţeles, voi spune numai că în momentele de mare greutate, când omul ajunge la limita sa, iar sufleteşte mai are un pic şi cedează, prin rugăciune, Dumnezeu dăruieşte mângâiere sufletului deznădăjduit. Acest har se concretizează printr-o linişte inexplicabilă în mijlocul furtunii sau prin prezenţa unui sfânt, unei personalităţi duhovniceşti importante pentru omul în cauză, care îl ajută necontenit.

Aşa s-a întâmplat şi cu mine nevrednicul, în perioada aceea, când crucea era dificil de purtat, am simţit ajutorul părintelui Arsenie Boca. Mai apoi, după ce au trecut greutăţile, datorită nepurtării mele de grijă, s-a depărtat de la mine acel simţământ al prezenţei părintelui.

Mai jos, am să vă dau un alt exemplu, o întâmplare un pic mai neobişnuită...

Timpul necesar unei călătorii din Japonia în România, este de aproximativ 17 ore. Acestea se petrec în cea mai mare parte în avion, stând pe scaun sau plimbându-te de la un cap la altul al aeronavei, pentru a te dezmorţi. Un rol important în această perioadă îl are, aşa cum era de aşteptat... toaleta.

Vă povestesc aceste lucruri pentru a vă introduce mai bine în contextul unui ajutor nesperat primit de la părintele Arsenie, petrecut într-o situaţie limită.

Mă aflam în avionul care pleca din Japonia către Europa, pe locul de la geam, iar lângă mine, pe locul dinspre culoar, se afla o persoană japoneză. Felul japonezului de a fi, însă, este acela de a fi echipat cu tot ceea ce le este necesar pentru călătoria care urmează să o facă. Cum însă ceea ce am spus poate fi vag înţeles, mă voi rezuma să spun numai că persoană de față îşi pregătise călătoria în cele mai mici detalii, luând de acasă tot ceea ce putea să îi asigure un somn cât mai lung şi mai liniştit. Astfel, în accesoriile avute au încăput printre altele şi dopurile pentru urechi, cât şi protectoare solare pentru ochi, care ajută pe cei ce au probleme cu somnul, să se bucure din plin de el, indiferent de lumina din jur.

După o perioadă destul de lungă de timp, atunci când nevoile fireşti s-au făcut din ce în ce mai prezente, am început să îmi caut neliniştit locul în scaun şi să privesc spre vecinul meu, care dormea liniştit, la adăpostul accesoriilor de care vă povesteam.
Neîndrăznind să îl trezesc pe de o parte, iar pe cealaltă parte, împins de nevoile fireşti, am început să mă rog fierbinte părintelui Arsenie, să îmi dea o mână de ajutor în ceea ce părea o problemă de nerezolvat... Rugăciunea a fost aşa: “Părinte, te rog, ajută-mă şi trezeşte-o tu pe persoana de lângă mine, pentru ca mai apoi să îi pot cere voie să ies pe culoar, şi apoi să merg la toaletă.” Există momente ca acestea, care pot fi mai neobişnuite, ba chiar penibile, dar care contează foarte mult în viaţa unui om.

După ce am terminat scurta şi ferventa rugăciune, spre uimirea mea, am văzut-o pe persoana de lângă mine cum a început să se mişte, parcă ar fi vrut să doarmă în continuare, dar nu îşi găsea locul, dar pentru mine, aceste semne erau modul în care părintele îmi demonstra că a ascultat nevrednica-mi rugăciune.
Încurajat de ceea ce am văzut, dar şi contrariat că persoana în cauză nu renunţase la dopurile pentru urechi şi la protectoarele pentru ochi, am îndrăznit să continui rugăciunea începută spunând: “Părinte, îţi mulţumesc pentru că l-ai trezit, însă am să te rog să nu îmi treci cu vederea rugăciunea nici de data aceasta. Fă tu părinte, în aşa fel încât să își dea jos accesoriile pentru ca mai apoi să pot comunica cu dânsul, şi să îi cer voie să merg la toaletă...”

Sfârşind rugămintea aceasta, am privit în direcţia domnului japonez şi am văzut cum de-a dreptul nu mai avea stare, mişcându-se permanent. Momentul imediat următor a fost de înlăturare a dopurilor din urechi şi ridicarea protectoarelor pentru ochi.

Nici nu vă puteţi imagina care poate fi recunoştinţa unui om aflat în situaţia în care mă aflam, faţă de părintele Arsenie, care nu a trecut cu vederea rugăciunea unui om aflat într-o situaţie “jenantă”. Dumnezeu însă ne încurajează zicând: “Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide, căutaţi şi veţi afla” (Luca 11,9) (Dumnezeu, nu pierde niciun moment pentru a arăta omului cât de mult îl iubeşte)

Sfinţii lui Dumnezeu ne sunt permanent alături şi mijlocesc pentru noi. Relaţia cu ei trebuie să fie condusă de dragostea noastră sinceră, izvorâtă din inimă pentru aceşti bineplăcuţi ai lui Dumnezeu. Acesta este modul în care putem să le mulţumim pentru binefacerile primite, dar mai ales în rugăciunea zilnică, să îi chemăm permanent în rugăciune.

(Pr. Alexandru Nicodim - Parohia Ito-shi - Tokia, Japonia)


Linkul dat la inceput contine si poza Parintelui Arsenie Boca ce a supravietuit incendiului descris anterior. Pare cam... intacta... Nici rama nu ar fi chiar asa topita dupa cum s-ar intelege din marturie (poate o fi de la rezolutie).

[tinutza]

În prealabil postat de lore86

Dragi prieteni, am deschis acest topic pentru a ne putea exprima sentimentele sau a impartasi minunile care s-au petrecut in preajma sau la mormantului parintelui Arsenie Boca.
Sunt convinsa cei majoritatea au trecut cel putin odata pe la mormantul parintelui de la Prislop.
As vrea sa vorbim despre acest sfant, inca necanonizat al Ardealului.
Pe mine, ma incearca emotii puternice ori de cate ori merg acolo si merg sa ma rog la Mormant.
Atatea minuni s-au intamplat in viata mea, prin rugaciunile parintelui Arsenie.
Una dintre cele mai importante pentru mine, a fost cea din noiembrie 2008.
Sotul meu se imbolnavise de o boala foarte grea. Dupa 3 saptamani de spitalizare, medicul a considerat potrivit sa il lase acasa, considerand ca dragostea si caldutra familiala, precum si ingrijirea atenta ii pot face mai mult bine decat un pat de spital.
Cu toate ca era foarte slabit, l-am rugat sa mergem cu fratele lui la Prislop, era 27 noiembrie. Cu mare greutate am pornit la drum a doua zi, dis de dimineata. Nici acum nu stiu cum am reusit sa trecem de toate masinile care erau parcate si sa ajungem chiar la poarta manastirii. am intrat, am stat la sfanta Liturghie apoi am mers sus la mormant. Prin voia parintelui, ni s-a facut loc sa mergem in fata(eu eram insarcinata in 7 luni). Sotul meu a inghenuncheat si s-a rugat. Cat a stat asa nu stiu. Cand s-a ridicat, era alt om. fata ii era strabatuta de o bucurie si o lumina. Nu mi-a zis nimic decat :hai sa mergem. Abia cand am ajuns jos mi-a zis: toata slabiciunea din trup mi-a trecut. Imi simt capul usor si mi mult mai bine. La intoarcere a putut chiar sa conduca masina aproape 200 km.
am mers apoi la control. Medicul nu i-a venit sa creada. A zis:"parinte, boala dvs se vindeca foarte greu, uneori e nevoie chiar de ani. Cum se poate sa va fi revenit asa repede?" I-a spus ce s-a intamplat si medicul, care era un om credincios, a recunoscut ca a fost o minune.

M-am bucurat sa citesc aceste randuri.

Totusi, intreb in ce a constat controlul in urma caruia medicul a constatat insanatosirea subita? Exista vre-un act care sa dovedeasca asta si pe care sa ni-l poti arata si noua ? Il scanezi, eventual stergi numele de familie sau doar adresa de pe el si il postezi ca sa fie treaba completa. Atunci chiar ca va zgudui sufletul credinciosilor sau pe cel al putin-credinciosilor. De asemenea e bine sa existe si actul initial , constatator al bolii, ca sa se vada diferenta, inainte si dupa (cu data vizibila).

Multumim, Lore !!

[tinutza]

Cand m-am dus eu la mormantul Parintelui Arsenie Boca (e ceva timp de atunci...) n-am avut prea multa credinta in ceea ce priveste ajutorul sau mijlocirea sfintilor, sau mai ales a lui, caci nu citisem mare lucru despre el, marturii sau cartile lui. Persoana cu care m-am dus acolo mi-a zis ca sunt marturi pe internet despre el. Dar dupa vreo jumatate de an am avut timp sa citesc mai multe marturi si cateva din cartile lui. Astfel, cand stateam pe bancuta aceea, asteptand sa-mi vina randul, aveam un gand nu prea bun, adica...nu prea eram de acord cu risipa de bani care se facea pe acele buchete sau ghivece cu flori pe care le aducea lumea (vazusem si cale, orhidee, ce nu erau acolo?!). Mi-am zis ca...e posibil ca manastirea sau maicutele sa faca vreo afacere cu florile astea, sa le vanda...

Cat stateam pe banca incercam sa imi gasesc gandurile de rugaciune, de cerere, dar nu prea reuseam. Imi venise randul meu la inchinare. M-am dus, am citit ce scria pe cruce, am atins cu mana crucea, apoi m-am asezat pe pernuta aceea, pusa special, si imi vine sa fac cum am mai vazut pe cineva mai inainte , sa pun mana pe mormant. Cand am facut asta, parca am simtit de-odata o evlavie, un sentiment care era total opus fata de cel pe care il aveam mai inainte pe banca. M-am rugat. Apoi, m-am intors pe banca. In mintea mea au continuat sa curga cereri, de schimbare in bine a sufletului de data asta, nu doar cereri lumesti spre care am fost inclinata la inceput. Mai apoi, a doua zi , dupa liturghie (care mi-a facut o deosebita placere, Parintele care slujea se exprima si canta atat de clar ca intelegeai tot tot, nu imi amintesc sa mai fi avut o asemenea placere la vreo alta manastire), deci, dupa aceea, mi-a venit un gand si mi-am imaginat ce am gandit, anume: ca omul ar avea o haina alba, care, daca face pacate, pe acea haina apar pete ce ne insotesc toata viata sau cel putin o anumita perioada de timp, ori cat am vrea sa scapam de ele (desi ne-am spovedit si impartasit) si ca mai bine e sa previn, sa nu fac pacate. Ei? Ce ziceti de asta? Si eu nu auzisem nimic de genul asta pana atunci, nu citisem ceva de genul asta din carti. Am citit din Sf Scriptura, dupa mult timp de atunci, ca la judecata ne vor insoti sau ca vor merge inaintea noastra faptele pe care le-am facut in aceasta viata. Se asemana oarecum cu ...sa-i zic ,,viziunea” mea de atunci.

Nu stiu al cui sa fi fost meritul, al Parintelui Arsenie Boca, al Liturghiei, al Sfintei Treimi fara mijlocirea Parintelui Arsenie Boca, nu stiu... Totusi, cred ca un inceput a existat acolo, pe pamantul manastirii, sfintit de Parintele Arsenie Boca...

Ziceam la inceput ca am mai fost cu cineva la Prislop, cu o doamna, care s-a rugat la mormatul Parintelui Arsenie Boca pt fiul ei, ca sa isi gaseasca servici, si pt intelegere in familie. La scurt timp (1-2 saptamani de la pelerinaj) fiul ei si-a gasit un servici bun, iar in casa la ei, ce sa spun, am vazut cu ochii mei, cum s-au linistit apele, ca erau tare tulburi (certuri , tipete), o schimbare care pe mine m-a uimit (desi, dupa un timp, au mai fost caderi in acea familie, nu a continuat sa fie totul lin si frumos mereu, dar oricum, nu se compara cu ce era inainte).

Sper sa mai ajung la mormantul Parintelui, sa mai repet atingerea pamatului, sa vad daca mai am parte de acelasi sentiment sau...poate mi s-a parut, dar parca nu imi vine sa cred ca mi s-a parut...

Daca a mai avut cineva parte de un sentiment asemanator dupa atingerea mormantului,mi-ar placea sa aflu...

Ceva asemanator am auzit de la cineva care a fost la Mormantul Lui Iisus Hristos in Tara Sfanta. O cunostinta de-a persoanei care imi povestea,cand s-a apropiat de mormant a vazut bani pe el(cum mai pune lumea si pe la manastiri la fantani, icoane) si ar fi avut un gand sa isi faca parte din acele monezi, dar dupa ce a atins mormantul a renuntat la idee si zicea ca s-a intors total schimbat, s-a dus pelerin dar s-a intors crestin.

[fallen]

Am auzit ca sfintia sa parintele Boca avea darul de a-i cunoaste pe cei care vroiau sa se casatoreasca, daca se potrivesc sau nu, si chiar ii putea opri pe cei care nu se potriveau.
Desigur, asta nu era asa de greu in cazul in care erau enoriasi de-ai lui si-i cunostea pe amandoi de mici copii. Acum insa imi dau seama ca ar fi imposibil, chiar daca ar mai fi in viata, sa vin eu din Bucuresti cu al meu si sa ne zica daca ne potrivim sau nu. Asta fara dubiu trebuie sa ne dam seama singuri... ei, si aici e problema cea mai mare... cum ne dam seama care e "gandul cel bun?"

[CelMandru]

În prealabil postat de fallen

Am auzit ca sfintia sa parintele Boca avea darul de a-i cunoaste pe cei care vroiau sa se casatoreasca, daca se potrivesc sau nu, si chiar ii putea opri pe cei care nu se potriveau.
Desigur, asta nu era asa de greu in cazul in care erau enoriasi de-ai lui si-i cunostea pe amandoi de mici copii. Acum insa imi dau seama ca ar fi imposibil, chiar daca ar mai fi in viata, sa vin eu din Bucuresti cu al meu si sa ne zica daca ne potrivim sau nu. Asta fara dubiu trebuie sa ne dam seama singuri... ei, si aici e problema cea mai mare... cum ne dam seama care e "gandul cel bun?"

Te rogi la părintele Arsenie, căci după cum a spus, ne ajută mai mult de acolo de unde este acum. Hai, încearcă, cu credinţă, că Sfântul Părinte Arsenie Boca o să plece urechea şi la ruga ta.

[fallen]

Am auzit ca sfintia sa parintele Boca avea darul de a-i cunoaste pe cei care vroiau sa se casatoreasca, daca se potrivesc sau nu, si chiar ii putea opri pe cei care nu se potriveau.
Desigur, asta nu era asa de greu in cazul in care erau enoriasi de-ai lui si-i cunostea pe amandoi de mici copii. Acum insa imi dau seama ca ar fi imposibil, chiar daca ar mai fi in viata, sa vin eu din Bucuresti cu al meu si sa ne zica daca ne potrivim sau nu. Asta fara dubiu trebuie sa ne dam seama singuri... ei, si aici e problema cea mai mare... cum ne dam seama care e "gandul cel bun?"

Doua emisiuni la Radio Trinitas intersante

http://www.trilulilu.ro/cenaclu/c7a73afba1644f

http://www.trilulilu.ro/cenaclu/3d572a1ac66ce3

Proorocul de Foc. Proorocirile Parintelui Arsenie Boca

[Raoul]

 Spunea odată cineva: „Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. „Nu el, mă, ci păcatele omenirii“ – i-a răspuns Părintele. (Maria Matronea, Sibiu)

Asta mi-a placut mult.