Iubirea

cum ajunge omul la iubire? prin smerenie!! nu cred ca exista alta cale, atunci cand te vezi pe tine cel mai rau nu mai poti sa te superi pe cei din jurul tau, eu am invatat din propria-mi cadere ca orice patima te face mai bun, mai bland, mai milostiv, dar asta nu e inca iubire, iubirea inseamna sa iubesti si pe cel care te cearta si pe cel care iti ia locul sau prima la servici si pe cel care ti-a lovit copilul si pe cel care te vorbeste de rau,..si de vom simti toate astea tot nu avem iubire..pt ca putem avea aceasta putere sa nu le raspundem cu aceasi moneda, dar asta nu inseamna sa ca ii iubim..pt mine iubirea inseamna a-ti pune viata pt semenul tau...restul inseamna bunatate..iubirea este un sentiment pe care eu nu il cunosc dar nadajduiesc, tind spre el..Doamne ajuta

[vsovi]

Domnule, dragostea nu e chiar asha cum o prezinta sfantul apostol Pavel.
Am impresia ce el vorbeshte despre o dragostea desavarshita, indumnezeita, lucrata, care doar dupa ani buni de buna vietzuire ajunge in situatzia prezentata in 1-8 Corinteni, in schimb intamplator o regaseshti ca o floare rara si la unele suflete nobile, oameni daruitzi de Dumnezeu cu aceste sentimente, aflatzi in general in locuri si pozitzii sociale unde te-ai ashtepta mai putzin.

Ura este rezultatul rautatii, dar si din dragoste poate sa se manifeste raul si ura, so din tot felul de motive si sentimente.

Este imposibil sa iubesti toti oamenii (asha cum ar vrea Iosif, cine n-ar vrea?) dar nici nu-si are rostul si este in zadar sa-ti alegi astfel de idealuri, in schimb te potzi smeri astfel incat sa-i lasi pe totzi in pace, in treba lor ca un fel de ideal de a-i iubi pe totzi... oamenii.

Iar dragostea nu trebuie divinizata si idealizata ci mai degraba purtata, (folosita la purtator :)) , si nu atat dragostea ta personala, ci asha cum ai fost invatzat de inaintashi, de cei harazitzi care te-au educat involuntar cum sa o primeshti, cum sa-i duci flacara mai departe, si cum s-o inchini, cum s-o frangi, cum poti sa-ti impartzi adevarul si rabdarea celui aflat in trebuintza si sa-ti arzi trupul daruind din putzinul averii tale.

[iosif]

Eu nu stiu daca ne nastem cu iubirea....ca orice alt sentiment, il invatam. Noi crestinii invatam iubirea de la Hristos, cu cat ne apropiem mai mutl de El, cu atat ne apropiem si de ceilalti.

spunea atat de frumos Ierom Savatie: A iubi inseamna a ierta, a ierta nu o fapta care ni se pare gresita, ci a ierta adanc si neconditionat, a ierta odata pentru totdeauna, iubire care te omoara pe tine pentru a da loc celuilalt sa traiasca. a face fapte bune, a ajuta, nu inseamna iubire, e bine dar asta nu te implica sufleteste..a iubi este un sentment mult mai inalt si asa cum spunea Iosif nu ne nastem cu iubirea, ea se invata dar repet ce spuneam mai inainte EU CONSIDER CA EA NU SE POATE INVATA DECAT PRIN SMERENIE, de cele mai multe ori confundam iubirea cu milostenia, dar iubirea este cea mai inalta treapta, putem ajunge la ea doar cand le vom avea pe toate celelalte. mi-este atat de greu sa vorbesc despre iubire..a vorbi despre iubire inseamna pt mine o mare suferinta..pt ca privesc in inima mea si vad ca ea nu exista..dar sa incercam sa nu mai confundam milostenia cu iubirea

[iosif]

Da, Jeny...atat de frumos spus. Iubirea inseamna mai ales iertare, daruirea in toate formele ei, insa care in primul rand include iertarea...fara iertare, nu exista iubire!

[cozia]

"Înstrăinatu-s-au păcătoşii de la naştere, rătăcit-au din pântece, grăit-au minciuni."
Ps57

Din ce am observat eu la copii, multe din apucaturile care le au nu tin de cei 7 ani de acasa, ci vin din pintece asa cum bine zice si fragmentul de mai sus.

[omulet]

În prealabil postat de cozia

"Înstrăinatu-s-au păcătoşii de la naştere, rătăcit-au din pântece, grăit-au minciuni."
Ps57

Din ce am observat eu la copii, multe din apucaturile care le au nu tin de cei 7 ani de acasa, ci vin din pintece asa cum bine zice si fragmentul de mai sus.

Andrei, tocmai asta cred ca e taina crestinatatii. Ca Dumnezeu ne da taria sa trecem peste mostenirea genetica. Asa cum Hristos a biruit moartea, asa si in noi tot El poate birui moartea sufletului, indiferenta noastra, poate transforma natura noastra pacatoasa.

Si de asta ne cheama sa iubim, asa cum El ne iubeste pe noi.

Ce spui tu despre copii... de asta nu cred ca e bine sa judecam, ca nu stim noi cu ce bagaj genetic vine cel de langa noi... si poate ceea ce mie mi se pare floare la ureche, lui i se pare o porunca foarte greu de implinit. Si invers.

Dar si el, si eu, fiecare cu neputintele si limitarile noastre, suntem chemati sa iubim. Vom lupta toata viata cu egoismul nostru, cu patimile. Dar faptul ca ma simt rece si incapabil de iubire nu ma face sa ma resemnez, (desi sunt dezamagit de mine insumi) ci sa continui lupta.

În prealabil postat de IC

Anca, draga, eu cred ca trebuie sa dai si sa nu astepti nimic in schimb. Ce ne-am face cu totii daca doar am astepta sa fim iubiti si iertati ca apoi sa dam? Nimeni n-ar mai da nimic, nu, doar ar astepta...
Sincer iti spun, incearca sa fii prima care face pasul si vei vedea ca indiferent de raspuns te vei simti fericita. Si asta e nu e un sfat doar pentru tine, e pentru toata lumea.
Eu nu cred ca aceste lucruri se invata. Ele sunt in noi, trebuie doar sa le descoperim si sa le aducem la suprafata si mai ales sa nu ne fie rusine sa le aratam.
Doamne ajuta!
Ioana

Draga Ioana, cum sa stii ce e iubirea, sau iertarea, daca nu le-ai primit niciodata in viata ta? Intrebarea: cum se invata iubirea, mi-a trezit amintirea primei dati cand am simtit ca am fost iertata. Eram obisnuita cu atmosfera severa, in care daca greseai, simteai imediat prin vorba sau fapta ca ai gresit.S-a intamplat odata ca ritmul sa se rupa si in loc sa fiu admonestata pentru cine stie ce fleac, am fost iertata PRIMA DATA IN VIATA MEA. Am fost atat de uimita, incat...nu am cuvinte sa exprim ce lucru minunat si de neuitat am simtit atunci.
Modul acesta de a invata m-a insotit toata viata. Si acum invat, ascultand intonatia din glas. Cand o aud pe Maica Siluana spunand: Doamne! simt in pronuntia ei dimensiunea iubirii cu care-l insoteste.
La fel, cand citesc cate un text chiar aici pe forum simt dulceata vorbelor.
In felul acesta invat si mai adaug putin la propriul sentiment pe care il dau apoi mai departe. Intr-adevar a darui dragoste, iubire, este o fericire.
Ma gandesc la cei, care nu au avut ocazia sa cunoasca nici dragostea , nici iertarea...
ce o fi in sufletul lor.

[IC]

Sunt de acord cu tine cu tine in ceea ce spui, Anca, dar asta pentru faptul ca ai fost invatata sa nu ierti, sa nu iubesti.
Eu acum ma gandesc doar la copilasii mici aflati in orfelinate unde nu vreau sa ma gandesc cum sunt tratati. Cand sunt mici, sunt plini de dragoste si intr-adevar asteapta acelasi lucru, dar pentru ca nu primesc devin rai, ca sa spun asa. Din cauza asta spun ca avem iubirea in noi, dar pe unii viata ne face sa o ascundem, pentru ca de cate ori am dat-o ea nu a fost primita, ba din contra am fost rasplatiti cu rau. Eu zic, ca mai degraba invatam sentimentele negative.
Sa-mi spui daca gresesc, dar eu acum asa vad iubirea. Stim sa iubim, dar invatam sa uram.
Doamne ajuta!
Ioana

Draga Ioana, trebuie sa recunosc ca pe mine intrebarea ta ma depaseste, caci am doar experienta mea. Nu pot spune ca am fost invatata sa nu iert, ci pur si simplu nu am stiut ca exista iertarea. De atunci am invatat sa iert, dar nu dintr-o data, ci gradat. Si inca mai invat...
Si totusi , cred ca ai dreptate, caci am recunoscut fara sa-mi explice cineva si ce e iertarea si ce e iubirea. Da, cred ca avem aceste sentimente bune in noi, dar trebuie sa le cultivam.
Cat despre copiii din orfelinate, sper sa nu mai fie cum a fost. Multumim lui Dumnezeu ca exista si oameni cu suflet pe lumea asta.