Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[myself00]

Povestea de mai jos e scrisa de un fost călugar budist. Redau câteva fragmente din ea:
“Bună! Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu și sunt din Myanmar. M-am născut în 1958 în orașul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parinții mei erau budisti devotați, așa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o mănăstire budistă pentru a deveni călugar novice. În Myanmar, mulți părinti încearca să-și trimită fii într-o mănăstire budistă, considerând că e o mare onoare în a servi în felul acesta.
Când am implinit 19 ani și 3 luni (în 1977), am devenit călugăr obișnuit. Călugărul senior de la mănăstirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul în țara noastră. El era cel mai faimos călugăr budist din tot Myanmar-ul. Toată lumea știa cine era, fiind onorat pe scară largă de către oameni și respectat ca un mare învatator. Din pacate, în 1983 el muri brusc, fiind implicat într-un accident de mașină mortal. Moartea lui a șocat pe toată lumea. La momentul acela eram călugăr deja de șase ani.
Am încercat din greu să fiu cel mai bun călugăr și să urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat într-un cimitir unde am trait și am meditat continuu. Unii călugări care doresc să cunoască adevărurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc în adâncul pădurilor și duc o viață solitară. Am incercat să mă detasez de gândurile mele egoiste și de dorințe, pentru a scapa de boală și suferință și pentru a mă elibera de ciclul acestei lumi. Cât am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci când am încercat să ating pacea interioară, un țânțar a aterizat pe brațul meu și, în loc să-l alung, l-am lăsat să mă piste. Și asta pentru că învățăturile noastre budiste ne spun că nu trebuie să facem rău niciunei ființe.
Putin timp după piscătul țânțarului, m-am îmbolnăvit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus că am atât febră galbenă cât și malarie. Am stat o lună în spital, timp în care nu numai că nu m-am făcut mai bine, dar mi-era din ce în ce mai rău. Medicii mi-au dat drumul, spunându-mi că nu aveam nicio șansă de supraviețuire.
După ce am fost externat din spital, m-am întors la mănăstire, unde alți călugări au avut grijă de mine. Mi-era atât de rău, încât, la un moment dat am intrat într-o stare de inconștiență. Am aflat mai târziu că de fapt murisem timp de trei zile. Inima mea încetase să mai bată, iar trupul meu fusese pregătit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform tradițiilor budiste.
Deși cei din jurul meu spuneau că sunt mort, totuși mintea și spiritul meu erau conștiente.

Să vă povestesc acum experiența mea dincolo de moarte. Am simțirt deodată un vânt foarte puternic și când privi în jur văzui un loc pustiu, fără persoane. Am mers un timp, până când am văzut un râu. De partea cealaltă a râului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. În budism nu avem conceptul de iad. La început am fost confuz și nu am știut că era un iad până când l-am văzut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, în numeroase culturi din Asia). El avea un trup și o față de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Îmi era extrem de frică. Tremurând, am întrebat cum îl cheamă. El a răspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.
Regele iadului mi-a spus să se uite în iazul de foc. M-am uitat și am văzut mai mulți călugări budiști. M-am uitat mai îndeaproape și am văzut capul ras al unui om. Când m-am uitat la fața omului am văzut că era călugărul meu senior, cel care a murit într-un accident de mașină în 1983. L-am întrebat: “De ce se află el în acest lac de foc? El a fost un învățător foarte bun.” Regele iadului a răspuns: “Da, a fost un învățător bun, dar nu credea în Iisus Hristos. De aceea, el este în iad.”.
Mi s-a spus să mă uit la o altă persoană care se afla în foc. Am văzut un barbat cu părul foarte lung înfășurat pe partea stangă a capului său. L-am întrebat pe acel rege al iadului “Cine este acest om?” El a răspuns: “Aceasta este cel căruia voi vă închinați: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat să-l văd pe Gautama în iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun și a avut un caracter moral desăvârșit. De ce suferă el în acest lac de foc?” Regele iadului mi-a răspuns: “Nu contează cât de bun a fost. El este în acest loc pentru că nu a crezut în Dumnezeul cel veșnic.”
Am vîzut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rană mare pe piept. L-am întrebat: “Cine este acest om?” din nou acel rege al iadului mi-a răspuns: “Acesta este Aung San, liderul revoluționar din Myanmar. El este aici pentru că a persecutat și a ucis crestini, dar mai ales pentru că nu credea în Iisus Hristos.”
Epilog
Imediat am inceput sp le spun călugărilor și oamenilor lucrurile pe care le-am văzut și auzit. Toți au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla în iazul de foc, și le-am spus că numai crestinii dețin adevărul și că stramoșii noștri ne-au înselat de mii de ani! Le-am spus că tot ce credem noi este o minciună. Oamenii au fost uimiti pentru că stiau ce fel de calugar am fost, plin de râvna pentru învătăturile lui Buddha.

[Lucian008]

În prealabil postat de myself00

Povestea de mai jos e scrisa de un fost călugar budist. Redau câteva fragmente din ea:
“Bună! Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu și sunt din Myanmar. M-am născut în 1958 în orașul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parinții mei erau budisti devotați, așa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o mănăstire budistă pentru a deveni călugar novice. În Myanmar, mulți părinti încearca să-și trimită fii într-o mănăstire budistă, considerând că e o mare onoare în a servi în felul acesta.
Când am implinit 19 ani și 3 luni (în 1977), am devenit călugăr obișnuit. Călugărul senior de la mănăstirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul în țara noastră. El era cel mai faimos călugăr budist din tot Myanmar-ul. Toată lumea știa cine era, fiind onorat pe scară largă de către oameni și respectat ca un mare învatator. Din pacate, în 1983 el muri brusc, fiind implicat într-un accident de mașină mortal. Moartea lui a șocat pe toată lumea. La momentul acela eram călugăr deja de șase ani.
Am încercat din greu să fiu cel mai bun călugăr și să urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat într-un cimitir unde am trait și am meditat continuu. Unii călugări care doresc să cunoască adevărurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc în adâncul pădurilor și duc o viață solitară. Am incercat să mă detasez de gândurile mele egoiste și de dorințe, pentru a scapa de boală și suferință și pentru a mă elibera de ciclul acestei lumi. Cât am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci când am încercat să ating pacea interioară, un țânțar a aterizat pe brațul meu și, în loc să-l alung, l-am lăsat să mă piste. Și asta pentru că învățăturile noastre budiste ne spun că nu trebuie să facem rău niciunei ființe.
Putin timp după piscătul țânțarului, m-am îmbolnăvit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus că am atât febră galbenă cât și malarie. Am stat o lună în spital, timp în care nu numai că nu m-am făcut mai bine, dar mi-era din ce în ce mai rău. Medicii mi-au dat drumul, spunându-mi că nu aveam nicio șansă de supraviețuire.
După ce am fost externat din spital, m-am întors la mănăstire, unde alți călugări au avut grijă de mine. Mi-era atât de rău, încât, la un moment dat am intrat într-o stare de inconștiență. Am aflat mai târziu că de fapt murisem timp de trei zile. Inima mea încetase să mai bată, iar trupul meu fusese pregătit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform tradițiilor budiste.
Deși cei din jurul meu spuneau că sunt mort, totuși mintea și spiritul meu erau conștiente.

Să vă povestesc acum experiența mea dincolo de moarte. Am simțirt deodată un vânt foarte puternic și când privi în jur văzui un loc pustiu, fără persoane. Am mers un timp, până când am văzut un râu. De partea cealaltă a râului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. În budism nu avem conceptul de iad. La început am fost confuz și nu am știut că era un iad până când l-am văzut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, în numeroase culturi din Asia). El avea un trup și o față de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Îmi era extrem de frică. Tremurând, am întrebat cum îl cheamă. El a răspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.
Regele iadului mi-a spus să se uite în iazul de foc. M-am uitat și am văzut mai mulți călugări budiști. M-am uitat mai îndeaproape și am văzut capul ras al unui om. Când m-am uitat la fața omului am văzut că era călugărul meu senior, cel care a murit într-un accident de mașină în 1983. L-am întrebat: “De ce se află el în acest lac de foc? El a fost un învățător foarte bun.” Regele iadului a răspuns: “Da, a fost un învățător bun, dar nu credea în Iisus Hristos. De aceea, el este în iad.”.
Mi s-a spus să mă uit la o altă persoană care se afla în foc. Am văzut un barbat cu părul foarte lung înfășurat pe partea stangă a capului său. L-am întrebat pe acel rege al iadului “Cine este acest om?” El a răspuns: “Aceasta este cel căruia voi vă închinați: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat să-l văd pe Gautama în iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun și a avut un caracter moral desăvârșit. De ce suferă el în acest lac de foc?” Regele iadului mi-a răspuns: “Nu contează cât de bun a fost. El este în acest loc pentru că nu a crezut în Dumnezeul cel veșnic.”
Am vîzut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rană mare pe piept. L-am întrebat: “Cine este acest om?” din nou acel rege al iadului mi-a răspuns: “Acesta este Aung San, liderul revoluționar din Myanmar. El este aici pentru că a persecutat și a ucis crestini, dar mai ales pentru că nu credea în Iisus Hristos.”
Epilog
Imediat am inceput sp le spun călugărilor și oamenilor lucrurile pe care le-am văzut și auzit. Toți au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla în iazul de foc, și le-am spus că numai crestinii dețin adevărul și că stramoșii noștri ne-au înselat de mii de ani! Le-am spus că tot ce credem noi este o minciună. Oamenii au fost uimiti pentru că stiau ce fel de calugar am fost, plin de râvna pentru învătăturile lui Buddha.

Ca budismul nu e dreapta credinta e una, dar sa o dam in aberatii fanteziste e cu totul altceva. Sa fim seriosi.

În prealabil postat de myself00

Povestea de mai jos e scrisa de un fost călugar budist. Redau câteva fragmente din ea:
“Bună! Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu și sunt din Myanmar. M-am născut în 1958 în orașul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parinții mei erau budisti devotați, așa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o mănăstire budistă pentru a deveni călugar novice. În Myanmar, mulți părinti încearca să-și trimită fii într-o mănăstire budistă, considerând că e o mare onoare în a servi în felul acesta.
Când am implinit 19 ani și 3 luni (în 1977), am devenit călugăr obișnuit. Călugărul senior de la mănăstirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul în țara noastră. El era cel mai faimos călugăr budist din tot Myanmar-ul. Toată lumea știa cine era, fiind onorat pe scară largă de către oameni și respectat ca un mare învatator. Din pacate, în 1983 el muri brusc, fiind implicat într-un accident de mașină mortal. Moartea lui a șocat pe toată lumea. La momentul acela eram călugăr deja de șase ani.
Am încercat din greu să fiu cel mai bun călugăr și să urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat într-un cimitir unde am trait și am meditat continuu. Unii călugări care doresc să cunoască adevărurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc în adâncul pădurilor și duc o viață solitară. Am incercat să mă detasez de gândurile mele egoiste și de dorințe, pentru a scapa de boală și suferință și pentru a mă elibera de ciclul acestei lumi. Cât am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci când am încercat să ating pacea interioară, un țânțar a aterizat pe brațul meu și, în loc să-l alung, l-am lăsat să mă piste. Și asta pentru că învățăturile noastre budiste ne spun că nu trebuie să facem rău niciunei ființe.
Putin timp după piscătul țânțarului, m-am îmbolnăvit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus că am atât febră galbenă cât și malarie. Am stat o lună în spital, timp în care nu numai că nu m-am făcut mai bine, dar mi-era din ce în ce mai rău. Medicii mi-au dat drumul, spunându-mi că nu aveam nicio șansă de supraviețuire.
După ce am fost externat din spital, m-am întors la mănăstire, unde alți călugări au avut grijă de mine. Mi-era atât de rău, încât, la un moment dat am intrat într-o stare de inconștiență. Am aflat mai târziu că de fapt murisem timp de trei zile. Inima mea încetase să mai bată, iar trupul meu fusese pregătit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform tradițiilor budiste.
Deși cei din jurul meu spuneau că sunt mort, totuși mintea și spiritul meu erau conștiente.

Să vă povestesc acum experiența mea dincolo de moarte. Am simțirt deodată un vânt foarte puternic și când privi în jur văzui un loc pustiu, fără persoane. Am mers un timp, până când am văzut un râu. De partea cealaltă a râului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. În budism nu avem conceptul de iad. La început am fost confuz și nu am știut că era un iad până când l-am văzut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, în numeroase culturi din Asia). El avea un trup și o față de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Îmi era extrem de frică. Tremurând, am întrebat cum îl cheamă. El a răspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.
Regele iadului mi-a spus să se uite în iazul de foc. M-am uitat și am văzut mai mulți călugări budiști. M-am uitat mai îndeaproape și am văzut capul ras al unui om. Când m-am uitat la fața omului am văzut că era călugărul meu senior, cel care a murit într-un accident de mașină în 1983. L-am întrebat: “De ce se află el în acest lac de foc? El a fost un învățător foarte bun.” Regele iadului a răspuns: “Da, a fost un învățător bun, dar nu credea în Iisus Hristos. De aceea, el este în iad.”.
Mi s-a spus să mă uit la o altă persoană care se afla în foc. Am văzut un barbat cu părul foarte lung înfășurat pe partea stangă a capului său. L-am întrebat pe acel rege al iadului “Cine este acest om?” El a răspuns: “Aceasta este cel căruia voi vă închinați: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat să-l văd pe Gautama în iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun și a avut un caracter moral desăvârșit. De ce suferă el în acest lac de foc?” Regele iadului mi-a răspuns: “Nu contează cât de bun a fost. El este în acest loc pentru că nu a crezut în Dumnezeul cel veșnic.”
Am vîzut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rană mare pe piept. L-am întrebat: “Cine este acest om?” din nou acel rege al iadului mi-a răspuns: “Acesta este Aung San, liderul revoluționar din Myanmar. El este aici pentru că a persecutat și a ucis crestini, dar mai ales pentru că nu credea în Iisus Hristos.”
Epilog
Imediat am inceput sp le spun călugărilor și oamenilor lucrurile pe care le-am văzut și auzit. Toți au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla în iazul de foc, și le-am spus că numai crestinii dețin adevărul și că stramoșii noștri ne-au înselat de mii de ani! Le-am spus că tot ce credem noi este o minciună. Oamenii au fost uimiti pentru că stiau ce fel de calugar am fost, plin de râvna pentru învătăturile lui Buddha.

Mda, aiureli propagandistice. Si lupii din haita isi "afirma credinta" in seful haitei, cu binecunoscutele sunete. Pariez unu la zece mii ca individul asta a devenit, fireste, crestin, si, ghici ce: neoprotestant. Gasca in care a intrat individul nu face decit latrat confesional subiectiv si automotivant.
Ca tot vorbim, pe acest topic, de budism si de relatia cu crestinismul: in Coreea de Sud fanaticii crestini vandalizeaza, deocamdata doar ocazional, temple budiste. Din nou, ghici ce confesiune au? Probabil metodisti, sau alta confesiune facuta in vreun garaj de al rasei spalacite. Born in the usa, of course!

[Dumitru73]

În prealabil postat de Barsaumas

Mda, aiureli propagandistice. Si lupii din haita isi "afirma credinta" in seful haitei, cu binecunoscutele sunete. Pariez unu la zece mii ca individul asta a devenit, fireste, crestin, si, ghici ce: neoprotestant. Gasca in care a intrat individul nu face decit latrat confesional subiectiv si automotivant.
Ca tot vorbim, pe acest topic, de budism si de relatia cu crestinismul: in Coreea de Sud fanaticii crestini vandalizeaza, deocamdata doar ocazional, temple budiste. Din nou, ghici ce confesiune au? Probabil metodisti, sau alta confesiune facuta in vreun garaj de al rasei spalacite. Born in the usa, of course!

foarte bine spus.

[florin.oltean75]

Analogia: "Primul Adevar Nobil" - "Iesiti din lume"

Budism: Primul Adevar Nobil – Budha a spus: “Samsara este in natura suferintei”.
Crestinism: Iisus a spus "Iesiti din lume" -(sfintii: "Tine mintea in iad")

Samsara, in esenta, este un iad in care suferinta are diferite intensitati.

Chiar si lumile supraumane in care locuitorii acestora au trupuri splendide, de lumina ("form realm") sunt inecate in suferinta, insa o suferinta de intensitate mai mica. Fara merit si intelepciune, inevitabil, toti acesti locuitori luminosi vor cadea din ceruri, fiecare la timpul lui, in realitati in care suferintele vor fi foarte intense.

Cei care percep bucuriile samsarice (“samsaric” = perceptie duala a actiunii) ca fiind in natura fericirii sunt inselati. Ei nu-l pot gasi si iubi pe Dumnezeu pentru ca inima lor este orbita de aceste "bucurii" pe care le cauta in permanenta. Acestea ii pacalesc de fiecare data pentru ca ele sunt in fapt “demoni ai schimbarii".

Cel ce “tine mintea in iad” incepe sa vada clar demonii inselarii. Inima lui nu se va mai lipi de niciun aspect lumesc. Doar o astfel de inima se deschide corespunzator catre Dumnezeu. Incepe sa-L recunoasca si sa-L primeasca inlauntru. Nu poti fi lipit de bucurii lumesti si de Dumnezeu in acelasi timp. Aceste doua aspecte sunt ireconciliabile, se exclud reciproc.


Multi iubesc ideea de Dumnezeu dar
Putini iL iubesc pe Dumnezeu.

[florin.oltean75]

"Samsara este in natura suferintei asa cum focul este in natura arderii" - Primul Adevar Sfant


budism: Tot ce este experimentat in samsara este in natura suferintei.

crestinism: Tot ce gustam in afara de Dumnezeu nu este bucurie sfanta, adevarata. Este o decadere a mintii in forme si dedulcirea direct cu acestea.

Toate tipurile de placere rezultate din coliziunea mintii cu diferite forme sunt doar suferinte de intensitate mai redusa care apar in forma bucuriilor adevarate. Sunt suferinte - pt. ca Dumnezeu este absent la intalnirea mintii cu obiectul placerii.

Toate trupurile samsarice sunt in natura suferintei - cauza directa, baza de manifestare a acestora.

[IULIAN496]

De acum vorbesti singur pana cineva va comenta ori o sa taci ori o sa te raporteze cineva!
P.s.:eu nu stiu cum s-o fac!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de IULIAN496

De acum vorbesti singur pana cineva va comenta ori o sa taci ori o sa te raporteze cineva!
P.s.:eu nu stiu cum s-o fac!

Cred ca sunt acoperite toate variantele.
Orice perspectiva ramane deschisa, in fiecare clipa.

-------
Adminul decide ce se poate posta si ce nu in acest spatiu.

Daca decizia sa este sa pastreze rubrica "Alte religii" /contul florin.oltean activ, atunci ce poti face, efectiv, este sa ignori mesajele.

Sunt multe interactiuni in viata de zi cu zi care nu ne sunt de folos, ba mai mult, ne pagubesc. Daca nu le acordam importanta isi pierd puterea asupra noastra.

Personal iti inteleg si respect punctul de vedere. Nu-l judec in niciun fel - pentru ca nu sunt in masura sa fac aprecieri in acest sens.

[bin000]

În prealabil postat de IULIAN496

De acum vorbesti singur pana cineva va comenta ori o sa taci ori o sa te raporteze cineva!
P.s.:eu nu stiu cum s-o fac!

Una e sa aperi crestinismul(oricine o poate face)si alta e sa fii crestin(foarte putini sunt crestini).Ce bine ar fi fost sa te mantuiesti doar facand apologia crestinismului,dar nu ,te mantuiesti DOAR daca faci ce zice Hristos ,nu pentru ca il lauzi pe Hristos.Sa il lauzi in fata altora e important ,dar nu esential, pentru mantuirea ta.Esentiala e trairea ta personala doar pe ea poti construi stabil o eventuala apologie lucratoare a crestinismului.

[IULIAN496]

În prealabil postat de bin000

Una e sa aperi crestinismul(oricine o poate face)si alta e sa fii crestin(foarte putini sunt crestini)dar nu ,te mantuiesti DOAR daca faci ce zice Hristos ,nu pentru ca il lauzi pe Hristos.Sa il lauzi in fata altora e important ,dar nu esential

Nu este adevarat ca nu este esential, defapt marturisirea Cuvantului este o lucrare, spre MANTUIRE!Cine nu il marturiseste pe Hristos vadit este un pierzator de suflet prin simplul fapt ca nu face cel mai important lucru pe care si Sfintii Parinti l-au facut ca Sfantul Chiril,Sfantul Nicolae si altii.Deci argumentul acesta nu este valid deoarece se micsoreaza esentialul de marturisire al dreptei credinte pe care si Sfintii Mucenici l-au facut cu propria lor jertfa sangeroasa pentru care nu numai ca s-au mantuit, ci au dobandit desavarsirea sau indumnezeirea!