Viata crestina in pilde

[OvidiuO]

Cea mai sigură chemare

O femeie veni la un duhovnic si-i mărturisi:
- "Părinte, cu toată râvna ce-mi dau, nu pot veni la Dumnezeu."
- "Fă binele!" - îi răspunse preotul.
Femeia plecă. Întorcându-se după o bucată de vreme, zise preotului:
- "Părinte, am făcut, dar tot nu pot veni la Domnul..."
- "Du-te si te roagă mult, o sfătui duhovnicul. Femeia plecă iar, dar după un timp se întoarse, si cu mare zdrobire de suflet, mărturisi:
- "Părinte, m-am rugat cu putere, dar tot nu m-am putut apropia de Dumnezeu."
- "Du-te si ai nădejde femeie," o linişti părintele, dar în gândul său duhovnicul zise: "Doamne, de este asa voia Ta, dă acestei fiinte doctoria suferintei!”
Femeia plecă.
Trecu o vreme mai lungă.
Si într-o zi, femeia veni la preot. Din toată înfătisarea ei, se vedea că acuma cunoaste pe Dumnezeu.
Zise preotului:
- "Părinte, acuma sunt învrednicită a cunoaste pe Dumnezeu."
- "Ce-ai făcut?" Femeia răspunse:
- "Multumesc suferintei! Ea m-a dus spre Dumnezeu."

[OvidiuO]

:)sa mai continuam acum de Sarbatori.....:)

SUFLETUL

Sufletul şi faptele

Dacă în mâncarea noastră sau în băutura noastră cade o muscă sau o necurătenie, mai putem gusta din ele?
Nicidecum!
Asa e si cu sufletul omului: când faptele rele îl murdăresc, cum vreti ca acel suflet să mai fie pe placut lui Dumnezeu?

Pasarica de pret

Un vrăjitor din vechime zise unui întelept:
- „Pasarica pe care o am acum în pumn sub pulpana hainei mele e vie sau moartă?”
Inteleptul îi răspunse:
- „Zadarnic mă ispitesti. De-ti voi zice că e vie, tu o vei sugruma si-mi vei arăta-o moartă, de-ti voi zice că e moartă, tu mi-o vei arăta vie precum o ai acum în pumn. Stă deci în voia ta să mi-o arăti vie sau moartă.”
Asa si noi: avem în lutul nostru o păsărică scumpă: sufletul nostru. Si stă în voia noastră să avem vie sau moartă, această păsărică cerească. Atârnă de noi să avem suflet viu sau mort, după cum vor fi faptele noastre.

[OvidiuO]

TRUFIA

Cine e mai tare?

Un om trufas se lăuda mereu că toată puterea e la el si că lui nu-i trebuie Dumnezeu.
Într-o zi, se îmbolnăvi greu.
Veni la el un prieten credincios, care-i zise:
- "Prietene, de ce nu-ti lasi sufletul înmuiat de credintă? Vei vedea ce putere mare vei căpăta.” Cu toate că în duh vedea că prietenul său are dreptate, trufasul nu voia să se dea biruit. Atunci prietenul său, căzu în genunchi la patul bolnavului si începu să se roage cu putere pentru cel ce pătimea. Cu cât se ruga, cu atât asupra bolnavului se lăsa o dulce pace. Odată cu această pace, simtea cum îl părăseşte răul ele care suferea.
Când prietenul se sculă, avea fata scăldată în lacrimi. Bolnavul fu atât de zguduit din pricina aceasta, încât îl podidiră si pe el lacrimile, si zise prietenului:
- "Tu, prietene, esti mai bun si mai tare decât mine!”
Si de-atunci, părăsind trufia, omul acela a crezut că toate puterile ne vin de la Dumnezeu.

[OvidiuO]

Biciul lui Dumnezeu

Un mare împărat din vechime, fiind plin de trufie si fără respect de Dumnezeu, a pus să se scrie pe monedele cu chipul său, următoarele vorbe batjocoritoare: "Cerul este al tău, pământul este al meu."
Un preot plin de credintă, a luat o monedă din acestea si a scris sub chipul împăratului: "Spatele este al tău, biciul este al meu."
Si n-a trecut mult, si împăratul fu alungat într-o insulă pustie, unde a murit uitat de toti ai lui. Atunci s-a gândit el la vorbele preotului si a văzut cât e de cumplit biciul lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu si slava oamenilor

Întrebat odată sfântul Macarie dacă nu se simte cuprins de duhul măririi, când este învrednicit a face minuni asa de mari, el a răspuns:
- "O inimă care ar căuta spre slava oamenilor, dovedeşte că nu L-a cunoscut încă pe Dumnezeu; iar cel care s-a învrednicit de duhul lui Dumnezeu, nesocoteşte slava oamenilor."

[OvidiuO]

Ce nu se vede e veşnic

Un flăcău trufas, zicea unui preot că nu crede în Dumnezeu de vreme ce el crede numai în ceea ce vede.
Atunci preotul îi aduse o mică masină electrică, si-l întrebă:
- „Ce vezi aici?"
Si flăcăul îi răspunse:
- "Văd niste sârmă, o rotită si două fire."
- "Numai atât?
- "Da."
Preotul îi puse atunci un fir de sârmă într-o mână si altul în cealaltă. Pe urmă, învârti mânerul masinii. Se produse un puternic curent electric, care, trecând prin mâinile flăcăului, îl zgudui asa de tare, că începu să tipe.
- "Ei, prietene, ai văzut ce ti-a trecut prin mâini?"
Tânărul răspunse cu teamă:
- "N-am văzut, dar de aici încolo n-am să mai zic că cred numai ce văd.”

Un copil care nu se teme de tatăl său

Într-o zi, un trufas zicea unui credincios:
- "Ce, sunt copil să mă tem de Dumnezeu?"
Credinciosul îi răspunse:
- "Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei."
A trecut o bucată de vreme si iată pe trufas venind la cel credincios.
Îi zise:
- "M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până oi muri. Si acuma m-a luat cu ciomagul si m-a alungat.”
Cel credincios i-a răspuns:
- "Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul d-tale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu si auzindu-te ba, azi, ba mâine, si-a zis si el: "Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-as teme eu de tata?!" Si de aceea, te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e feciorul, ci numai d-ta.
Trufasul a pus nasul în pământ si n-a mai zis nimic.

[OvidiuO]

Cine-i mai mare?

Într-un sat, oamenii trăiau bine între ei, făcând sânge rău diavolului, căruia nu-i place o asemenea bună înţelegere.
Ca să-i dezbine, Satana a pus între acei oameni tot felul de vrajbe, care, însă, nu i-au clintit din unirea lor.
Văzând aceasta, puterea întunecată a aruncat în adunarea acelor oameni glasul acesta: "Cine e mai mare între voi?"
Cum au auzit acest glas, fiecare s-a grăbit să zică: "Eu sunt mai mare!"
Si s-a pornit atunci o vrajbă asa de cumplită între ei, că praf s-a ales din unirea lor.
Asa pătim toti când dăm ascultare acestui glas diavolesc.

Telefonul ceresc

Un om cu învătătură, dar trufas, văzând pe un om credincios închinându-se, îi zise:
- "Ce-o mai fi si rugăciunea asta? Stai de vorbă cu văzduhurile, ca nebunii..."
Omul cel credincios tăcu. În altă zi, el găsi pe trufas vorbind la telefon, si-i zise:
- „Ce faci aici, domnule?"
- "Ce să fac? Vorbesc la telefon.”
- "Tare mă mir eu, cum stai d-ta de vorbă cu peretii.
Trufaşul se supără, dar celălalt îi zise:
- "Eu nu m-am supărat când mi-ai spus că vorbesc cu văzduhurile, d-ta de ce te superi? Avem si noi un telefon mai bun ca al d-tale, noi vorbim cu Dumnezeu si-i spunem păcatele si căinţa noastră, iar El ne iartă si ne călăuzeşte. Trufaşul rămase cu nasul în jos.

[OvidiuO]

Plopul şi iedera

Era odată un plop. Într-un an, vântul aduse la rădăcina lui o sământă de iederă. Venind o ploaie bună, sământa încolţi, iar vrejul de iederă se urcă pe trupul plopului, până aproape de vârf.
Încrezută si trufaşă, iedera întrebă atunci pe plop:
- "Cât ti-a trebuit să ajungi atât de înalt?" Plopul, cuminte si înţelept, îi răspunse:
- "Ehe! Mi-a trebuit o sută de ani!"
Iedera, crăpând de mândrie, îi zise:
- "Ce mai treabă! Mie mi-a trebuit numai o vară.
Plopul, de colo, zâmbind:
- "Da, e drept, o vară, dar numai o vară ai să trăiesti, că află de la mine: cine creşte repede, piere repede. Aşa că vai de mărirea ta!
Si, cu adevărat, în preajma toamnei, vrejul iederii se uscă si, peste putin, căzu netrebnic la piciorul plopului care, întelept si tăcut, îsi ducea mai departe rostul său, lăsat de bunul Dumnezeu.

[OvidiuO]

Cel ce se lăuda

Într-o adunare, venind vorba despre Dumnezeu si despre cele ale sufletului, iată că un necredincios ridică glas de încrezută vorbire, zicând:
- "Cunosc eu toate acestea... Ce mai am nevoie de lămuriri si explicatii? Iată: le cunosc toate, ca-n palmă..."
Unul din cei de fată, om cu credinyă şi cu teamă de Dumnezeu, îi zise:
- "Bine, domnule, dacă d-ta zici că cunosti atâta de bine toate acestea, rogu-te, fii bun, si arata-mi ce stii d-ta despre viaţa si fiinţa furnicilor?"
Acela, holbând ochii, răspunse:
- "Nu ştiu nimic..."
Atunci, credinciosul îi zise:
- "D-ta spui că cunosti pe Dumnezeu ca-n palmă si nu stii nimic despre o fiintă asa de mică si despre viata ei ... Cum e oare cu putintă acest lucru?"
Omul acela mândru fu cuprins de rusinare si nu mai avu ce răspunde.
Iar credinciosul urmă:
- "Nu se cade să vorbim astfel despre Dumnezeu!”

[OvidiuO]

Cei doi doctori si preotul

Într-un compartiment de cale ferată, mergeau, într-o zi, un preot si doi doctori.
Doctorii, văzând pe preot, au început a vorbi batjocoritor despre cele sfinte, aruncând tot felul de cuvinte, din care se vedea că ei nu cunosc deloc lucrurile asupra cărora vorbeau atât de slobod. Preotul, văzându-le rătăcirea si aflând din vorbirea lor că sunt doctori, vru să le dea o lectie. Prinzând prilejul, începu convorbirea cu ei si, într-o clipă prielnică, aduse vorba despre medicină.
Atunci, părintele începu a spune tot felul de lucruri batjocoritoare si neadevărate despre medicină si despre medici.
Doctorii se scandalizară, zicând:
- "Bine, părinte, dar cum e cu putintă ca d-ta să vorbesti aşa de gresit despre medicină, când nu stii ce-i aceia?"
Preotul zâmbi usor - si le răspunse:
- "N-am făcut decât exact ce-ati făcut dumneavoastră." Doctorii se mirară. Preotul urmă:
- "Tot atât de nestiutori si de gresiti erati si dumneavoastră cu privire la cele sfinte, si cu toate acestea vorbeati asa de lesne... Asemenea am făcut si eu despre medicină, ca tocmai să vă vedeti greseala.
Cei doi doctori nu mai avură ce răspunde.;)

[OvidiuO]

VIATA

Săculetul cu pietre

Un om, umblând odată pe tărmul mării, a găsit un săculeţ cu pietre negre si mărunte.
Mergând încet pe drum si, neavând ce face, scotea pietre din săculet si arunca în păsări cu ele. A mers si a zvârlit toate pietrele afară de una, pe care a dus-o acasă.
Acolo, a arătat-o unui vecin, care, văzând-o, a întrebat cu mirare:
- "Unde-ai găsit-o? Piatra aceasta este de mare pret." Aflând aceasta omul acela nepriceput, a plecat pe malul mării, să găsească pietrele aruncate, dar n-a mai găsit nimic.
Asa facem si noi adesea cu zilele vietii noastre. Fiecare an, fiecare lună, fiecare zi sau ceas al vietii noastre, sunt atâtea comori pe care ni le dă Dumnezeu, ca să le folosim pentru mântuirea noastră si ajutorarea semenilor, iar noi ades le mistuim pe lucruri desarte. Iar vremea trece si întoarcere n-are, asa că pătimim si noi ca acela care arunca zadarnic pietrele găsite pe malul mării.