Increderea in propria persoana

[Radu32]

În prealabil postat de coralina

Doamne ajuta!

Ideea acestui topic o am in minte de ceva vreme insa unele postari citite astazi mi-au reinviat dorinta de-a discuta cu voi chestiunea increderii in propria persoana.
Fratele Saurian a postat urmatoarele:



Eu incerc sa ma lamuresc cat de mult se pliaza conceptele enumerate in citatul de mai sus (care concepte sunt perfect valabile, nu tagaduiesc acest lucru!) cu stilul de viata pe care il avem, majoritatea dintre noi, in ziua de azi. Va dau un exemplu pentru ca vorba lunga e saracia omului.
Acum cativa ani (studiam limba olandeza pe-atunci) am primit in clasa vizita unei consiliere al carei rol era sa ne-nvete pe noi cum sa ne alcatuim CV-ul, cum sa ne prezentam la interviul de angajare, ce haine sa purtam cand ne ducem la acest interviu, etc. In momentul in care mi-a venit randul, m-a rugat sa dau mana cu ea asa cum as face-o cu un angajator care ma intampina la un interviu; dupa ce-am dat mana cu ea mi-a spus ca senzatia pe care i-a lasat-o strangerea mea de mana a fost cea de "peste mort". Mi-a explicat mai apoi ca o strangere de mana viguroasa denota incredere in fortele proprii; o strangere de mana mai... moale... se traduce prin teama si nesiguranta, ceea ce, desigur, nici un angajator nu vrea sa simta la un candidat!

Societatea in care traim a evoluat de-asa natura ca numai cei puternici ajung sa "insemne" ceva, sa realizeze ceva. Nu poti arata ca esti slab chiar daca asta ti-e firea. Nu poti lasa pe cei din jur sa adulmece mirosul fricii pe care o simti pentru ca te vor ataca cu siguranta (la sensul figurat fireste). Nu mai traim vremuri in care melancolicii, sfiosii, timizii si blanzii sunt apreciati; din contra, colericii, indraznetii si cei cu nelimitata incredere in fortele proprii sunt "fruncea".

Mie mama mi-a spus intotdeauna: "capul plecat sabia nu-l taie". In zilele noastre nu ajungi sa-l pleci de tot ci numai la o simpla inclinare esti decapitat dpdv social.
Incearca sa gasesti un loc de parcare decent fiind rabdator, politicos si blajin din fire... poti sta linistit acasa. La rand la cinema trebuie sa dai din coate, altminteri ramai pe-afara; ca sa-ti faci loc in tramvai la fel, ca sa obtii un job asisderea.
Trebuie sa devenim musai rapace pentru a ne delimita cu precizie patratica in care ne putem manifesta? Cum impacam vorbele din carti, sfaturile Sfintilor Parinti, cuvintele Sfintei Evanghelii cu viata in contemporaneitate? Exista vreo cale prin care practica sa fie la fel de glorioasa precum suna teoria?


Post cu folos tuturor!

observatiile tale sociale sunt corecte, in mare parte din pacate asa functioneaza societatea romaneasca, si la serviciu si in orice organizatie, inainteaza doar oamenii egoisti si lipsiti de caracter, care nu ezita sa calce pe cadavre (ale celorlalti colegi sau ale altora ,etc...) !
Insa cu toate acestea, marele lucru bun, e ca poti sa ramai demn, si vertical spunand adevarul si nefacand compromisuri,si asta se vede, e ca o lumina ce razbate prin intuneric, o vad si prigonitorii tai, si in constiinta lor le e sila de ce au facut,sau rusine ,cand vad ca tu te-ai mentinut pe linia adevarului si a onoarei...si acest lucru e pana la urma apreciat,de toti !
Dumnezeu a facut ca adevarul si dreptatea sa existe si sa fie recunoscute !

[Rodica50]

Cred ca trebuie sa purtam in suflet recunostinta Lui Dumnezeu pentru tot ce ni se intampla in viata. Incredere in fortele proprii poti sa ai, daca vine de la Dumnezeu.Eu asa fac, dar mereu imi indrept gandul catre El.Si orice izbanda a vietii mele stiu ca I-o datorez Lui Hristos.

[costel]

Omul trebuie sa ceara necontenit de la Dumnezeu sa-i dea putere sa mearga in viata potrivit voii Sale. Fara aceasta cerere, omul poate ajunge in prapastie. Doar increderea in propria persoana, e pentru mine o credinta intr-o busola stricata, o ai, dar nu te ajuta sa fii pe drumul cel bun.

[George.m]

Din pacate, multi nu vor sub nicio forma sa accepte ca au busola stricata. Si asta, pentru ca increderea exagerata a omului in sine insusi e strans legata de mandrie.

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Din pacate, multi nu vor sub nicio forma sa accepte ca au busola stricata. Si asta, pentru ca increderea exagerata a omului in sine insusi e strans legata de mandrie.

Câtă dreptate ai, George ! Câte ravagii poate să facă nenorocita asta de mândrie ! ! ! Mândria este acum deja catalogată ca DEMNITATE ! Unde am ajuns ? Şi deabia suntem la început . . . ! ! !

[gabriel 30]

În prealabil postat de George.m

Din pacate, multi nu vor sub nicio forma sa accepte ca au busola stricata. Si asta, pentru ca increderea exagerata a omului in sine insusi e strans legata de mandrie.

Increderea in propria persoana inseamna moarte spirituala,esec continu si la sfarsit Iad.

Increderea in ajutorul lui Dumnezeu inseamna TOTUL,de la inceput si pana in Vesnicie.

[camy_d]

Încrederea în forţele proprii nu e rea în totalitate. Exagerarea ei duce la mândrie, chiar prostească, dacă avem încredere în ceva ce nu putem face. Mai e şi mândria că nu Dumnezeu ne-a dat acele calităţi.

Însă nici extrema opusă nu-i bună, religia ne spune să fim smeriţi, însă să ne şi cunoaştem puterile. Ne obligă să ne ştim calităţile, ca să le putem valorifica, să nu spunem că Dumnezeu nu ne-a dat talanţi, când ne-a dat cu grămada. Dacă ştim ce putem noi face, ştim cum putem fi de folos aproapelui nostru.

Dacă de ex. Eminescu neavând încredere în forţele proprii, nu ar mai fi scris nimic, din smerenie ar fi zis că n-are talent, atunci cu siguranţă Dumnezeu i-ar fi cerut socoteală pentru aceasta.

Trebuie să ne cunoaştem forţele, chiar să tindem să ni le depăşim, să evoluăm, însă să fim conştienţi că avem totul de la Dumnezeu şi să nu cădem într-o încredere stupidă, dacă noi de ex. suntem buni fizicieni, să nu credem că vom ajunge mari pictori, deşi nu avem niciun talent.

[cristiboss56]

În prealabil postat de gabriel 30

Increderea in propria persoana inseamna moarte spirituala,esec continu si la sfarsit Iad.

Increderea in ajutorul lui Dumnezeu inseamna TOTUL,de la inceput si pana in Vesnicie.

Cunoscandu-ne talantii , sa-i inmultim , caci ingroparea lor e "sfarsitul " nostru . . . !

[George.m]

Dumnezeul pe care-L cunoastem noi nu-i zgarcit. El imparte cu generozitate darurile Sale tuturor. Dar omul trebuie sa aiba constiinta ca e inzestrat cu daruri, nu pentru a le pune in valoare in mod egoist, ci pentru a-i bucura pe ceilalti. Iar daca le ascundem, gresim cu siguranta.

Limita intre incredere si neincredere in propria persoana este extrem de fina. Daca ne incredem prea mult in noi, ajungem mai devreme sau mai tarziu cu oistea-n gard. Daca nu ne incredem, ajungem sa ingropam talantul ca si cum ne-ar fi teama ca nu suntem capabili sa-l inmultim.
Intr-o lume straina si foarte exigenta am facut candva echipa cu un om lipsit total de incredere in sine. Pentru el, eu eram deschizator de drumuri, pentru ca el imi aducea nu numai optimism ci mai ales entuziasm si initiativa. Fiecare dintre noi aveam incredere mai mare in celalalt decat in sine, desi calitatile noastre erau diferite: eu stapaneam bine limba si lucrul cu sculele electrice, in timp ce el avea vedere in spatiu, citea cu extrem de mare usurinta orice desen tehnic, vazand lucruri "prost concepute", dintr-o ochire si gasea mereu metode inovatoare de a ne usura munca. Au fost peste 7 ani in care n-am dezamagit nici macar o data pe cineva, desi ni s-a intamplat cand, datorita exigentei job-ului, englezi cu state vechi in meserie (noi nu eram tamplari: colegul era inginer mecanic iar eu electro) o luau la goana fiindca erau valori mari la mijloc, materiale unicat si timp limitat.
Increderea in tine ti-o da Dumnezeu. Chiar daca nu ai curaj, chiar daca ti se pare ca este imposibil sa fii capabil sa faci tu un anumit lucru, daca iti pui nadejdea in Dumnezeu, totul se aranjeaza neasteptat de simplu. De multe ori am avut impresia ca am gresit undeva si parca imi era ciuda, iar in scurt timp realizam ca fara acea "greseala", m-as fi trezit intr-o fundatura de unde nu stiu cum as mai fi iesit!
"Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista!" Daca spui din tot sufletul cand te-apuci de ceva: "Doamne ajuta-ma, ca fara Tine nu-s in stare de nimic!", oricat te-ai sti de pacatos, tot iesi la lumina. Iar daca te vezi ajutat azi, te vezi maine, te vezi poimane, nu se poate sa nu te simti vinovat pentru slabiciunile tale si sa nu incerci macar sa ti le inabusi, daca chiar nu poti la inceput sa le elimini de tot din viata ta...