De la iubire la ura... doar un pas

[Anna]

În prealabil postat de windorin

La [COLOR=darkred]intrebarea[/COLOR]: "Ce ai face daca ai afla ca duhovnicul tau are probleme de *orientare trupeasca?" Un prieten a raspuns: "Mi s'ar rupe inima de durere, si mai mult l'as iubi dupa aceea, pentru durerea caderii lui."

Ce om deosebit. Pare un raspuns de Pateric. Ma bucur ca mai exista si asa ceva...E calugar? Ca in lume, mai rar asa...

[The_Fallen]

Indraznesc si eu sa spun (ca nu sunt casatorit si nu am prin urmare experienta) ca oamenii poate se casatoresc nu neaparat din iubire ci in scopul satisfacerii unor nevoi de natura sentimentala, cum ar fi ca se simt neimpliniti, sau neintregi sau simt un gol.La asta se adauga presiunea sociala care iti da de inteles ca daca esti necasatorit esti cumva inferior, pentru ca nu lasi urmasi, nu esti in rand cu lumea, si practic nu ai realizat nimic pe pamant.
Asa ca o persoana isi alege drept sot/sotie pe cineva care ii creeaza senzatia interioara de bine si de fericire, asociata cu respectivul/respectiva.

[cristinamaria]

Windorin cata dreptate ai! Si ca sa merg putin mai departe pe firul intins de tine si sa raspund si lui The Fallen, eu nu cred ca iubirea se poate transforma vreodata in ura. Cred ca iubirea, odata ce ai simtit-o, nu dispare niciodata, se imprima vesnic in noi. Ura nu vine din transformarea iubirii ci este o abatere de la drumul drept al acesteia. Pe drumul iubirii se afla obligatoriu sacrificiul. Nu exista iubire fara sacrificiu. Fie ca "taci si inghiti" cand celalalt te raneste, fie ca rezisti ispitei de a-l insela, fie ca il pui mai presus de tine, trebuie sa faci sacrificii ca iubirea sa continue pe drumul drept. Sacrificiul e greu. Foarte greu. Cati il pot face de fiecare data cand se cere facut? Eu cred ca ura de fapt apare din cnstientizarea neputintei proprii de a face sacrificiile necesare iubirii. Nu cred ca lipsa comunicarii sau achimiei interpersonale duce la despartire, ci lipsa sacrificiului egal de ambele parti (parintii mei se cearta f mult in fiecare zi si sunt impreuna de 35 de ani).

Cuplul casatorit barbat-femeie este unitatea fundamentala, este omul creat de Dumnezeu, cu cele 2 jumatati, unite ca atare prin taina casniciei (am avut recent o dezbatere cu niste prieteni, unul din ei intreband de unde stii ca femeia de care te indragostesti este jumatatea ta? Si daca te casatoresti de mai multe ori care din femei este jumatatea ta? - eu cred ca taina casatoriei, a primei casatorii, o face sa devina jumatatea ta, si sa ramana asa pentru eternitate, indiferent ce se intampla, chiar daca inainte de casatorie nu a existat acea dragoste romantica si inflacarata pe care o vedem in filme, chiar daca, asa cum zicea The Fallen, te casatoresti ca sa-ti alungi singuratatea si sentimentul de neimplinire). Omul incepe sa existe ca om complet din momentul casatoriei (sau a tunderii in monahism, care este tot o nunta). Nu cred ca trebuie sa confundam dragostea cu indragostirea, cu flacara de la inceput. Dragostea e jar mocnit, nu valvataie.

@Sofia: suferinta te poate energiza puternic, gandeste-te doar lacativa poeti de geniu care au fost profund nefericiti toata viata, si aceasta nefericire le-a alimentat energia creatoare din care s-au nascut minunile literaturii noastre (Eminescu, Macedonski etc.)

[windorin]

În prealabil postat de Anna

Ce om deosebit. Pare un raspuns de Pateric. Ma bucur ca mai exista si asa ceva...E calugar? Ca in lume, mai rar asa...

Nu este calugar, cel putin nu inca.
Da, are o dragoste pe care nu prea am intalnit'o la multi. De fapt, nu prea am intalnit'o.

[cristinamaria]

Intr-adevar un raspuns demn de un crestin. Asta ar trebui sa fie atitudinea fiecaruia latoate scandalurile intens mediatizate despre pacatele unor preoti si calugari, nu aratarea cu degetul.

[Anna]

În prealabil postat de cristinamaria

Intr-adevar un raspuns demn de un crestin. Asta ar trebui sa fie atitudinea fiecaruia latoate scandalurile intens mediatizate despre pacatele unor preoti si calugari, nu aratarea cu degetul.

Nu, la toate scandalulire despre pacatele ORICUI, nu doar a unor preoti si calugari...

[cristinamaria]

Ma refeream doar la cele mediatizate (din nefericire nu oricine are "cinstea" de a-si vedea viata facuta praf la televizor, numai fetele bisericesti se inscriu in categoria asta caci cu pacatele altor persoane publice suntem atat de obisnuiti incat nu mai reprezinta nimic senzational, si cum stim ca presa e interesata doar de senzational...). Ai dreptate, asta ar trebui sa fie atitudinea intotdeauna cand aflii de pacatele cuiva, oricare ar fi ele si oricine ar fi acel cineva.

[windorin]

Tin minte un cuvant al [COLOR=darkred]Sfantului Isaac Sirul[/COLOR], care zice: "De nu poti acoperi cu haina dragostei tale pacatele fratelui tau, cel putin nu arunca cu noroi in acela." Tare mult mi'a placut cuvantul acesta. De nu putem vindeca, mangaia si odihni pe cel cazut, cel putin sa nu il lovim si mai tare, sa nu il punem pe afise, in vazut tuturor necredinciosilor.

[cristinamaria]

Daca ar tine si presa cont macar de bunul simt, nu de cuvintele sfintilor...

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristinamaria

Daca ar tine si presa cont macar de bunul simt, nu de cuvintele sfintilor...

Păi asta-i baiul ! Bunul simţ nu are vânzare mare şi tirajele ar fi în mare pericol !