Smerenia

[OvidiuO]

Spovedanie+Post+Rugaciune= Smerenie:)

[OvidiuO]

:)La smerenie, ajunge acela care cu adevarat Il iubeste pe Domnul din tot cugetul sau. Smerenia are trei trepte, dar pe fiecare din ele, omul se vede sincer mai pacatos decat ceilalti. In cea de-a treia treapta, cea a sfintilor, se vede mai rau decat toata faptura. Cum se poate asta ? Sfintii, stiu. Ei vad mereu spre Dumnezeu, ei cauta mereu sa se desavarsasca si atunci apare acest paradox. Cu cat te smeresti mai mult cu atat te apropii mai mult de Domnul, cu atat esti mai bine placut Domnului. Ori omul smerit nu vrea sa placa oamenilor ci vrea sa placa Domnului. Sa fim atenti insa la falsa smerenie care nu are nimic a face cu smerenia launtrica.
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

Din Psaltira Maicii Domnului-fragment din Psalmul 7 : "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, in tine am nadajduit. Mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc, pentru ca in SMERENIA mea, sa fiu bine placut tie. Stralucirea fetei tale sa lumineze sufletul meu si privirea ta cea milostiva sa insenineze constiinta mea. Si prin tine voi aduce rugaciunile mele CELUI PREAINALT ! ". Dragi crestini, inainte de a vedea parerea mai mult sau mai putin avizata a unora dintre noi, in cele esentiale ale drumului spre pocainta, cum este si smerenia, va indemn cu tot dragul de a citi seara de seara din cartile SF.PARINTI si din Psaltira Maicii Domnului ( pe langa celelalte Acatiste , Paraclise si rugaciuni), unde vom gasi prin intelepciunea lor, multe raspunsuri la cele care ne framanta , hranindu-ne sufletul si mintea cu ele.

Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi

Lista de cumparaturi
O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat
intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de bacan intr-un mod foarte
umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie
cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte
bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau
hraniti.
Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat
magazinul sau. Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a
mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii de indata ce voi putea.
Bacanul ii spuse ca nu-i poate da pe datorie.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia
dintre cei doi.. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse
bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta
femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai
nevoie?
Femeia a raspuns: Da, domnule.
Atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate
cu lista dumitale.
Femeia ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si
scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse
cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum
cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la
cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine
sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar
alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe
el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai
incaput nimic.
Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie
de pe cantar, si o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o lista de
cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile
Tale.
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut,
inmarmurit. Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii
dadu bacanului o hartie de 50 de lei si ii spuse: A meritat toti
banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.

[OvidiuO]

"Desigur, omul care practica smerirea de sine, care urmeaza Vointa lui Dumnezeu, dezvaluie aceasta practica in comportamentul sau exterior. Cu siguranta, el va da putina importanta gandurilor altora, deoarece nici gandurile sale omenesti si nici cele ale altora nu sunt de interes primordial pentru el. Astfel vedem multi Parinti ai Desertului practicand o smerenie care-i face sa nu simta nevoia de a-si sustine propriile lor vederi corecte, sau sa expuna falsitatea celor impartasite de altii, chiar daca propriile lor afirmatii sunt corecte, iar un altul are pareri gresite. Centrul vietii unui astfel de om este desavarsirea, nu corectitudinea relativa a gandirii umane. Un astfel de om poate dovedi o rabdare ostentativ supra-omeneasca si abilitatea de a indura batjocura celorlalti intr-o masura greu de atins de catre cei multi. Daca vorbim urat, desi metaforic corect, el ar putea parea "un pres" calcat de toti in picioare. Intr-adevar, comportamentul sau poate sa ne para a fi cel al unui om smerit - asa cum ni-l imaginam noi in mod obisnuit, adica aparent altul decat omul smerit pe care l-am descris ca produs al sentimentului spiritual, launtric, unic al smereniei.
In aceasta consta esenta intelegerii adevaratei smerenii, a smereniei duhovnicesti, smerenie ce-si are obarsia in procesul launtric, smerenie ce decurge din psihologia Parintilor. Nu este o smerenie ce poate fi inteleasa doar prin simpla observare a comportamentului. Semnele exterioare ale smereniei (respectul aparent fata de vointa altora, de exemplu) nu sunt intotdeauna simptomatice in cazul smerenie spirituale. Adesea ele sunt in realitate simple trasaturi umane, controlate, nascute si observate de mintea individuala...."
...adevarata smerenie trebuie sa decurga din ceva launtric, dintr-o dispozitie personala stimulata de descoperirea spirituala a prapastiei dintre starea cazuta a omului si potentialul dumnezeiesc la care ne-am referit. Un astfel de sens, un astfel de mod de abordare a lumii imbina forta spiritului cu cea a mintii si, astfel comportamentele unor asemenea oameni constienti spiritual nu sunt nici deliberate si nici prefacute" ("SMERENIA In Traditia Patristica Ortodoxa" - Arhiepiscop Chrysostomos de Etna)
Smerenia trebuie abordata cu precautie.
Doamne ajuta !

[georgeval]

As dori ca acest topic sa fie accesat cat mai des in aceasta perioada a postului, pentru ca Intruparea Fiului lui Dumnezeu este un act de smerenie "a saracit pentru ca pe noi sa ne imbogateasca". Mare lucru bun este a invata smerenia lui Hristos, ea face viata mai usoara si fericita si totul devine dulce inimii. Numai celor smeriti li se descopera Domnul prin Duhul Sfant, dar daca nu ne smerim nu vom putea vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina in care putem vedea Lumina Dumnezeu, cum canta Biserica: "Intru lumina Ta vom vedea Lumina".

[cristiboss56]

În prealabil postat de georgeval

As dori ca acest topic sa fie accesat cat mai des in aceasta perioada a postului, pentru ca Intruparea Fiului lui Dumnezeu este un act de smerenie "a saracit pentru ca pe noi sa ne imbogateasca". Mare lucru bun este a invata smerenia lui Hristos, ea face viata mai usoara si fericita si totul devine dulce inimii. Numai celor smeriti li se descopera Domnul prin Duhul Sfant, dar daca nu ne smerim nu vom putea vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina in care putem vedea Lumina Dumnezeu, cum canta Biserica: "Intru lumina Ta vom vedea Lumina".

Intru totul deacord George. Smerenia si calea spre smerenie trebuie sa fie dezideratul nostru nu numai in perioada postului ci tot timpul. Ovidiu a accentuat elementele cele mai importante ce definesc smerenia. Jenica a aratat in povestioara ei , importanta covarsitoare a rugaciunii. Smerenia ne trage vrand nevrand spre intarirea necontenita a credintei noastre, a schimbarii noastre si detasarea de cele "lumesti", care de multe ori ne atrag in cursa pacatului. Si ce ar fi pana la urma urmei, credinta noastra fara de smerenie ? un desert, un pustiu neroditor. Drumul spre pocainta intru smerenie se face ! Este greu dar nu imposibil, atunci cand vrei sa-L urmezi pe Hristos.

[OvidiuO]

XVI. SMERENIA ÎN RELAŢIILE CU SEMENII UN MIJLOC DE A AJUNGE LA DRAGOSTEA DE APROAPELE

Dragostea faţă de aproapele este precedată şi însoţită de smerenie. Ura faţă de semenul nostru este precedată de critică, de denigrare, de bârfă şi de dispreţ, cu alte cuvinte, de mândria noastră.

Sfinţii călugări îşi aduc aminte mereu de cuvintele Domnului Hristos: “Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Ei nu se apucă să cerceteze dacă semenul lor este vrednic sau nu de stima lor; ei nu acordă nici o atenţie nenumăratelor greşeli ale acestora. Dar ei erau foarte atenţi să nu piardă din vedere că semenul nostru este chipul lui Dumnezeu, şi că Hristos însuşi este atent la ceea ce-i facem, îngerul căzut din mândrie detestă o asemenea atitudine; el face tot ce poate pentru a-l înşela fără a fi băgat în seamă. Atitudinea smerită este străină înţelepciunii trupeşti şi simţuale a naturii umane căzute, şi trebuie să avem o atenţie deosebită pentru a o păstra în memorie. Este nevoie de un efort interior susţinut şi de o colaborare cu harul divin pentru a o avea constant prezentă în minte când este vorba de relaţiile cu fraţii noştri. Dar până ce, prin mila lui Dumnezeu, ne însuşim în mod real o asemenea atitudine, ea suscită cea mai curată dragoste de oameni, aceeaşi pentru toţi fără deosebire. O asemenea dragoste are o singură cauză: Hristos, cinstit şi iubit în tot omul.

Această atitudine devine izvorul unei dulci căinţe, a unei ardente rugăciuni făcută fără osebire şi cu mare reculegere. Avva Dorotei avea obiceiul să-i spună ucenicului său, avva Dositei, de câte ori acesta se lăsa cuprins de mândrie: “Dositei, tu eşti mânios. Nu-ţi este ruşine să te mânii şi să-l superi pe fratele tău? Nu ştii tu că el este Hristos, şi că tu-l superi pe Hristos?”

Marele Sfânt, care a fost Apolos, le zicea adesea ucenicilor săi referitor la primirea fraţilor străini care veneau la el, că trebuie să-i cinsteşti cu o metanie până la pământ, pentru că nu te prosterni în faţa lor, ci în faţa lui Dumnezeu. “Ai văzut pe fratele tău? L-ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău? spunea el. Lucrul acesta l-am primit de la Avraam (cf Facere 18). Şi că trebuie să-i primim pe fraţi şi să fim ospitalieri cu ei, am învăţat de la Lot care-i silea pe îngeri să petreacă noaptea în casa sa” (Facere 18).

Acest fel de a gândi şi de a se comporta l-au avut toţi călugării din Egipt, foarte vestiţi în întreaga lume prin asceza călugărească şi prin darurile Sfântului Duh. Aceşti călugări s-au arătat vrednici de a fi prevestiţi de dinainte de proorocul David: “oamenii rugăciunii veni-vor din Egipt” (Ps. 67, 32).

Sfântul Ioan Casian, scriitor bisericesc din veacul al IV-lea, relatează următoarele: “Din dorinţa de a cunoaşte învăţăturile bătrânilor, am pornit din părţile Siriei spre Egipt, unde ne miram noi că eram primiţi cu atâta bucurie, încât nici o rânduială de postire nu mai era respectată până la ora stabilită pentru masă aşa cum ne deprinsese la mănăstirile din Palestina. Oriunde mergeam, regula zilnică de postire era întreruptă, în afară de miercuri şi vineri. Intrebându-i pentru ce se trece la ei cu atâta uşurinţă peste posturile zilnice, unul din bătrâni ne-a răspuns: “Postul mă însoţeşte tot timpul, iar pe voi, care curând veţi pleca, nu vă voi putea ţine necontenit cu mine. Postul, deşi este folositor şi trebuincios, e totuşi o ofrandă dăruită de bună voie, pe când îndeplinirea unei lucrări a dragostei este impusă de învăţătură ca o obligaţie. Prin urmare prin voi primindu-L pe Hristos, trebuie să-L hrănesc (Matei 10,40). Iar după plecarea voastră, voi putea despăgubi omenia, ce v-am arătat-o pentru El, printr-un post mai crâncen, asupra mea”, în adevăr. “Pot oare fiii nunţii să fie trişti, câtă vreme Mirele este cu El?” (Matei 9, 15), însă după ce va fi plecat atunci vor posti în libertate” (Aşezămintele Monahale V, 24).

Dacă trăieşti într-o mânăstire cu fraţi, consideră-te pe tine singur ca păcătos, şi pe toţi fraţii, fără excepţie, ca pe nişte îngeri. Intru toate dă-le întâietate. Când este preferat aproapele tău bucură-te şi socoate lucrul acesta ca cel mai drept. Vei ajunge uşor la o asemenea stare de spirit încât vei evita întâlnirile prea dese şi familiaritatea cu ceilalţi. Dimpotrivă, dacă-ţi vei permite relaţii prea strânse şi comportări prea libere cu ei, nu vei fi niciodată vrednic a ajunge la măsura duhovnicească a sfinţilor, şi nu vei putea zice niciodată cu sinceritate Apostolului: “lisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Tim. l, 15).

Datorită smereniei tale în raporturile cu ceilalţi şi datorită dragostei pentru ei, împietrirea inimii tale va slăbi încet, încet. Ea va ceda ca o piatră grea ce este rostogolită să intre într-un mormânt, şi inima va putea renaşte pentru legături duhovniceşti cu Dumnezeu, pentru care, până aici, era moartă. O nouă perspectivă se deschide ochilor duhovniceşti care vor descoperi mulţimea rănilor pricinuite de păcat întregii firi omeneşti căzute. Ea va recunoaşte starea sa jalnică în faţa lui Dumnezeu şi-i va implora mila. Inima va conlucra cu mintea prin tânguirea ei şi printr-o umilă înduioşare. Acesta este începutul rugăciunii adevărate.

Dimpotrivă, Sfântul Isaac Sirul aseamănă rugăciunea omului plin de resentimente cu seminţele aruncate pe piatră. Acelaşi lucru se poate spune despre rugăciunea celui ce-l judecă şi-l urăşte pe aproapele său. Nu numai că Dumnezeu nu primeşte rugăciunea omului orgolios şi irascibil, ci şi îngăduie Acelui ce se roagă în această stare de spirit, să suporte diferite ispite foarte umilitoare pentru ca, lovit şi încovoiat de ele, să regăsească umilinţa faţă de semenul său şi dragostea de oameni. Rugăciunea este expresia dragostei călugărului faţă de Dumnezeu (Scara XXVIII, 33).

de aici: http://www.cartiortodoxe.com/carte/category/smerenie

[OvidiuO]

DESPRE SMERENIE, OSÂNDIRE DE SINE ŞI EGOISM si nu numai,aici:
http://www.cartiortodoxe.com/carte/278/despre-credinta-si-mantuire

[georgeval]

Cred ca Sfanta Treime este pilda de smerenie si pentru relatiile dintre semeni. Nu intamplator Dumnezeu insusi ni se ofera ca pilda de smerenie. Dintre Persoanele Sfintei Treimi nici o Persoana nu vorbeste despre sine, ci le descopera pe celelalte, Tatal descopera pe Fiul (la botez"Acesta este Fiul Meu cel iubit..."), Fiul fagaduieste pe Duhul Sfant Apostolilor, iar Duhul graieste despre Fiul prin Apostoli. Nici o Persoana nu cade in anonimat. In relatiile noastre inter-umane, din pacate se intampla invers, toti vorbim despre noi. Iata si un indemn al Sfintilor Parinti:"TACI TU SA VORBEASCA FAPTELE TALE".