Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

Lepadare si vedere de sine

Desi lucreaza in aceeasi directie, una este lepadarea de sine, alta vederea nimicniciei, goliciunii dintru-inceput a sinelui.

Cele doua lucrari sunt congruente.

Se interpatrund ca aerul cu focul.

Dupa ce omul s-a lepadat de el insusi nu mai are altceva de facut
decat sa se adanceasca in Dumnezeu.

Sa curga lin in infinitatea dragostei Lui.

[florin.oltean75]

Afectiunea – Dragostea - Iubirea


Afectiunea este Inceputul - firul invizibil care ne leaga de Adevar si fiinte.

Dragostea este afectiune covarsitoare.

Iar cand omul nu mai poate respira fara cele indragite, cand respira cu totul prin ele - este Iubire.

Fara prima nu este nici a doua - nici a treia.

Fara prima nu este nimic.

[florin.oltean75]

Mai jos o relatare pe blog din experienta personala - Kadampa Ryan

Credinta este si ea o parte a budismului

In budism, cele trei non-degenerari sunt: credinta in Dharma, efortul in practicarea Dharmei si trezvia.

Multi adera la budism pentru ca intr-o oarecare masura le repugna religiile bazate pe “credinta”.

Budismul poate fi cu usurinta perceput ca o stiinta, cu o psihologie profunda.

Intradevar, budismul incurajeaza practicarea prin testarea validitatii instructiunilor si verificarea utilitatii acestora in viata de zi cu zi.

Credinta oarba este respinsa, fiind incurajata dezvoltarea unei intelepciuni proprii care realizeaza progresiv adevarul invataturilor.

Dharma prevede in mod explicit sa nu credem pe cineva doar ca isi spune Buddha (Dumnezeu), ci sa examinam fenomenele cu precautie.

Multa lume crede ca budismul se aseamana mai mult cu o filosofie de viata sau o anumita forma de auto-psiho-terapie validata prin experienta.

Toate aceste aspecte sunt adevarate si o asemenea abordare poate fi foarte atragatoare pentru intelectualul zilelor noastre.

Pentru mine, in trecut, credinta era potrivita doar pentru oamenii care nu stiau/nu erau capabili sa gandeasca pentru ei insisi.

Un mod facil de a evita raspunsuri la intrebarile existentiale dificile.

Fara dar si poate, in conceptia mea, credinta reprezenta veriga cea mai slaba, si acolo unde se cerea credinta era exact aspectul care necesita o precautie suplimentara. Un semn de ingrijorare.
Dar vine un moment in practica personala atunci cand, credinta si increderea, asemeni unor elefanti uriasi intr-o incapere stramta, nu mai pot fi trecute cu vederea.

Inainte cand auzeam cuvintele €œcredinta si €œbinecuvantari€ €“ eram reticent si deveneam foarte critic, gandind in sinea mea, oare ce cult ciudat este aceasta?

Am practicat multi ani fara sa am cu adevarat credinta, aproape deloc as putea spune.

Intr-o perioada cand practicam retras, meditatia chiar mergea foarte bine, insa deodata totul parca s-a prabusit. Nimic nu mai functiona. Ajusesem intr-un punct mort. Nu mai stiam ce sa fac.

Am apelat atunci la invatatoarea mea si i-am explicat ce se intamplase.

Aceasta s-a uitat la mine si a ras, spunand €œNu stii ce sa faci?€ si i-am raspuns ca €œNu€.

Nu-i asa ca nu mai poti face nimic?'€ - '€Nu'€.

€œEi bine, nu stiu daca pot sau nu sa te ajut. Trebuie sa sa reincepi practica de la inceput

€œCum sa fac aceasta?

Roaga-te cu credinta si cere binecuvatari care sa te indrume ce ai de facut. Iar cand primesti raspunsul fa ceea ce ti se arata. Continua in felul acesta pana iti recladesti intreaga practica spirituala.

Simtind ca era ceva totusi nou de incercat, am inceput sa procedez astfel. La inceput nimic. Dar dupa aceea, la un interval de timp, “un anumit inteles” mi s-a descoperit. Astfel ca l-am urmat. Apoi alt inteles, apoi altul. Simteam ca eram efectiv luat de mana si indrumat pas cu pas pentru reconstructia tuturor intelesurilor launtrice.

Dar de aceasta data era o diferenta fundamentala – mi se arata cum sa practic prin €œIncredere€ nu prin efortul mintii mele.

In loc sa recit cuvintele rugaciunii in mintea mea eu insumi, am cerut ca Invatatorul sa le recite in mintea mea pentru mine.

In loc sa incerc sa inteleg sensurile rugaciunii, am cerut ca sensurile sa se descopere.

In loc sa incerc sa inteleg puncte cheie ale contemplatiei am cerut ca ele sa fie aratate in asa fel incat sa le pot intelege.

Ceea ce inainte era €œdoar eu si cu mintea mea€ s-a transformat in eu si Invatatorul€.

Mi-am dat seama ca cel mai important lucru pe care l-am realizat a fost acesta €œ Daca sunt cu adevarat inteligent, ma voi bizui de acum inainte doar pe mintea Invatatorului.

Personal ma consider destul de inteligent, dar in comparatie cu Invatatorul nu sunt decat un prost.

Puterea Lui de rationa si puterea Lui de concentrare o depaseste pe a mea infinit de mult.

Inima dragostei Lui, mila Lui incalzesc tot universul. Intelepciunea Lui ilumineaza toate.

In budism, de fapt, motorul intern care face ca practica sa functioneze nu este altul decat credinta.

[florin.oltean75]

Eu si Ceilalti


Ce este Pamantul? Este o polarizare a Eului in raport cu Ceilalti (inclusiv Dumnezeu). Este starea actuala pe care o experimentam fiecare dintre noi. O distanta, un hiatus pe care il simtim cand ii percepem pe ceilalti. Eu sunt aici, ei sunt acolo. Un spatiu invizibil ne desparte. Un spatiu care creeaza perceptia ca eu simt aici iar ceilalti simt acolo. Fiecare simte pentru el, separat de un zid invizibil fata de ceilalti. Aceasta ne creeaza falsa impresie ca ne putem asigura o securitate individuala, separata de a celorlalti. Ba mai mult, ca securitatea proprie, poate fi cladita pe insecuritatea celorlalti (securitatea inteleasa sub orice aspect emotionala, financiara, ...). Ca daca aruncam grenade peste granita care ne desparte aceasta ne aduce linistea in propriul spatiu. Aceasta este Minciuna – O perceptie distorsionata/pervertita a realitatii. Este miezul psihologic al oricarei forme de conflict: de la firave adieri de mandrie, simple ironii, la inclestari atroce.


Ce este Cerul? O interpatrundere a Eului cu Ceilalti. Eu in ceilalti si ceilalti in mine. Eu si ceilalti o singura unitate - este Adevarul in care existam cu adevarat.
Pentru ca in Adevar nu exista spatii intre euri, ziduri sau delimitari.
In Eul celorlalti este oglindit Eul meu iar in Eul meu este oglindit Eul celorlalti.

Cand privesc mintea celorlalti, de fapt privesc mintea mea,
Iar atunci cand ma uit la mintea mea, de fapt privesc mintea tuturora.

Ranindu-i pe ceilalti, de fapt ma ranesc pe mine.
Salvandu-i pe ceilalti, de fapt ma salvez pe mine.

[florin.oltean75]

Credinta, admiratie, evlavie, nevointa, realizare

Dumnezeu porunceste sa-i iubim pe altii, pentru ca stie ca numai astfel vom gasi fericirea adevarata.

Din aceasta perspectiva, a crede in Dumnezeu este echivalent cu a crede ca sursa adevarata a fericirii este iubirea celorlalti, in timp ce cauza suferintei nu este alta decat egoismul.

Aceasta este o lege cauza-efect imuabila.

Insa noi simtim ca lucrurile de fapt functioneaza invers. Ca pentru a fi fericit, este mai pragmatic ca eul sa fie pus pe primul plan, iar ceilalti pe planul secund. Mai intai eu, pe urma ceilalti.

Egocentrismul este simtit instinctiv ca o cauza proxima a propriei fericiri. Desi acest tip de atitudine pe termen scurt ne poate procura felurite satisfactii, in fapt nu duce decat la suferinta. Ne tine captivi intr-o spirala vicioasa egoism – suferinta -egoism. Cu cat ne pretuim mai mult propriul interes, cu atat ne departam mai mult de ceilalti si ne scufundam in suferinta.

Pentru ca nu pare evident ca ceilalti sunt generatorii de facto ai fericirii noastre ci interesul egoist - avem nevoie de credinta. Sa credem impotriva tendintei egocentrice.

Insa aceasta credinta nu este una oarba. Ci poate fi stabilita pe baza multor rationamente si observatii.

Chiar daca, in prezent, nu este realizata direct, spontan – o credinta bazata pe rationamente valide poate initia procesul de corectare al interiorului nostru.

Aceasta credinta creste natural admirand frumusetea altruismului.

Subtila frumusete a altruismului poate fi contemplata in anumite persoane exemplare, exceptionale.

Cu cat contemplam mai mult aceasta frumusete suprafireasca - admiratia noastra pentru aceasta virtute creste din ce in ce mai mult.

Credinta infuzata de o puternica admiratie evolueaza natural in evlavie.

Evlavia este o stare in care care simtim cat de minunat ar fi daca noi insine am fi persoane cu adevarat altruiste, cat de extraordinar ar fi daca noi insine am renunta complet la atitudinea egoista.

Evlavia este o dorinta arzatoare care aspira sa atinga aceasta stare luminata de dragostea pentru ceilalti.



Evlavia este ca un vant puternic care sufla in panzele nevointei.

Evlavia evolueaza natural in efort spiritual.

Efortul nu este altceva decat bucuria de a practica virtutea.

Efortul este in esenta o bucurie. Acesta este un aspect cheie.

Efortul nu este incordare dureroasa, nici autoflagelare.

Fara bucurie nu este o nevointa adevarata. Nevointa fara bucurie nu duce nicaieri. Aceasta sfarseste iremediabil in abandonarea virtutii.

Efortul persistent evolueaza natural in realizare.

Realizarea fericirii veritabile.

[florin.oltean75]

Linistirea trupului - fundatia structurii spirituale

Omul are doua trupuri: unul la vedere si unul interior.

Un trup grosier si un trup subtil.

Trupul subtil este cel ce misca, anima trupul grosier.

Este seva trunchiului.

Trupul subtil si starile mintii se afla intr-o relatie de stransa dependenta. Se influenteaza reciproc.

------------

Un trup subtil linistit este ca un foc, ca o mare lumina.

Un trup nelinistit este ca un nisip miscator care surpa orice incercare de constructie spirituala.

[florin.oltean75]

O rugaciune puternica

O rugaciune este puternica atunci cand, simultan, avem o constientizare clara a suferintei si o constientizare clara a Lui Dumnezeu.

Fara intelegerea clara a suferintei nu avem rugaciune puternica, fara intelegerea clara a Lui Dumnezeu asisderea.

Omul rugator le are pe acestea doua tot timpul in inima sa.

[florin.oltean75]

La vanatoare

Eroarea privind vanarea celor lumesti este aceea ca, la final nu ramanem cu nimic, chiar daca strangem multe.

Insa vanandu-L pe Dumnezeu, la final ne alegem cu Dumnezeu.

[florin.oltean75]

Doua feluri de bucurii

Sunt doua feluri de bucurii:
bucuriile care vin prin simturi si bucuriile care sunt nascute din intelepciune.

Primele nu sunt de incredere, caci pot cu usurinta sa ne rataceasca, sa ne raceasca, sa ne departeze de Dumnezeu, sa ne fure pacea si asezarea launtrica.

Cele nascute din intelepciune aduc intotdeauna pace si lumineaza calea catre Dumnezeu.

[florin.oltean75]

"Credincios"

Credinciosul adevarat nu este cel ce doar crede in Dumnezeu, care poate face din cand in cand fapte bune, care din cand in cand se infraneaza.

Acesta este unul care aspira la credinciosie.

Credinciosul adevarat este purtatorul de Dumnezeu, cel ce este luminat inlauntru de lumina dumnezeiasca pe care o poarta ca o faclie nestinsa, arzand zi si noapte in inima lui.

Dumnezeu se aseaza in inima omului numai daca omul se gandeste la Dumnezeu.

Aceasta gandire nu este doar o amintire fugara sau ganduri indreptate cand si cand catre Dumnezeu - ci este o concentrare de calitate, fina, stabila, staruitoare.

Numai cu o astfel de concentrare, omul launtric se schimba semnificativ.

Numai cand mintea are o astfel de atentie superioara, calificata, Dumnezeu arunca foc arzator pe pamantul inimii lui.

Daca nu stim cum sa ne concentram atentia, mintea aluneca lesne de la prezenta Lui Dumnezeu. Uita de Dumnezeu - iar un anumit aspect lumesc iL inlocuieste, ne coloreaza mintea.

Aceasta lunecare poate fi oricand fatala. Uitarea de Dumnezeu ne poate trage pentru totdeauna in lumile intunecate dedesubt.

De aceea, in exercitiul concentrarii este o mare miza, in fiecare clipa este o batalie pe viata si pe moarte.

Concentrarea are noua nivele de absorbtie, conform sutrelor budiste.

Doar la nivelul noua este atinsa concentrarea perfecta, denumita "linistire".