Remember

[cristiboss56]

Sub semnul bucuriei Învierii lui Hristos, garanţie a învierii noastre, vineri, de Sfântul Proroc Ieremia, am celebrat liturgic 15 ani de la aşezarea prin hirotonie întru demnitatea de arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului şi Bacăului a Înaltpreasfinţitului Ioachim, pe atunci arhimandritul Ioachim.
Cu 15 ani în urmă, în a doua zi de Paşti a anului 2000, Înaltpreasfinţia Sa era chemat din capitala Franţei în Cetatea lui Roman Vodă la împlinirea unei misiuni cu sorginte hristică şi apostolică, de o importanţă covârşitoare pentru Biserica din această parte a Moldovei Muşatinilor.

[cristiboss56]

In fiecare an, la 9 mai, se serbeaza Ziua Europei, ramasa in istorie si sub numele de "Ziua Schuman". La 9 mai 1950 ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea un plan de colaborare economica intre Franta si Germania, pentru eliminarea rivalitatilor seculare dintre cele doua state.
Schuman a facut a facut primul pas spre crearea a ceea ce este astazi Uniunea Europeana (UE). La doar cinci ani dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a propus crearea unei institutii europene care sa centralizeze si sa gestioneze productia de carbune si otel, in urma careia la 1 ianuarie 1952 a luat fiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). La 25 martie 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma, a luat nastere Comunitatea Economica Europeana, devenita Uniunea Europeana in urma intrarii in vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993. Declaratia Schuman a stat la baza amplului proces de constructie a unei Europe unite.
In acest an, se implinesc 30 de ani de cand Consiliul European de la Milano (iunie 1985) a decis ziua de 9 Mai ca Zi a Europei, precum si 10 ani de la semnarea de catre Romania a Tratatului de Aderare la UE (25 aprilie 2005). In perioada comunista, in tara noastra se sarbatoarea pe 9 mai Ziua Victoriei, dupa modelul din URSS, in vreme ce in Europa de Vest aceasta este celebrata pe 8 mai iar in tarile Commonwealth pe 7.
In fiecare an delegatiile UE organizeaza, in cooperare cu ambasadele statelor membre din tarile-gazda, activitati pe tema Europa in lume. Exista o traditie ca in aceasta zi institutiile UE sa isi deschida portile pentru public, astfel pe 2 mai au fost deschise la Strasbourg iar pe 9 mai sunt deschise la Bruxelles si Luxemburg. In fiecare an, mii de oameni participa la vizite, dezbateri, concerte si alte evenimente, pentru a sarbatori Ziua Europei si pentru a afla mai multe despre UE, potrivit europa.eu.
Pentru a marca Ziua Europei, in Bucuresti si in alte orase ale tarii sunt organizate evenimente pe parcursul intregi luni mai. De pilda, in Capitala fanfare din mai multe tari europene vor sustine recitaluri in Parcul Unirii, Parcul Cismigiu, Parcul Herastrau si Piata Universitatii.

In Parcul Cismigiu, Primaria Capitalei organizeaza un targ al statelor membre UE. Reprezentantii tarilor participante la targ le vor prezenta vizitatorilor obiceiuri, activitati si oferte turistice, precum si spectacole artistice traditionale. De asemenea, in 15 statii ale metroului din Bucurestu vor avea loc concerte, proiectii de videoclipuri, spectacole de dansuri traditionale, dar se vor auzi si mix-uri realizate de DJ.
In municipiul Targu-Jiu, institutiile de cultura au pregatit concerte si dansuri specifice tarilor care fac parte din Uniunea Europeana. La Suceava va avea loc o manifestare in aer liber, pe esplanada din fata Universitatii. De asemenea, proiectul 'Braila Capitala Culturala Europeana 2021' va fi lansat oficial de Ziua Europei.

[cristiboss56]

Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Instalarea sa la Bucureşti a fost urmarea unui acord între politicienii români. „Realizau că doar un străin putea să fie destul de departe de înverşunata rivalitate între diverse familii politice din ţară şi ca atare să aducă obiectivitatea şi neutralitate de care era nevoie”, spune profesorul Andrei Pippidi, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
Cu acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, principele Carol porneşte spre România la sfârşitul lui aprilie 1866. Părăsește castelul Sigmaringen de lângă Dusseldorf şi traversează Elveţia şi Austria. În ziua de 8 mai ajunge cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 intră în București. Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Este perioada în care 10 Mai intră în conştiinţa românilor drept Ziua Naţională şi Ziua Dinastiei.
Cea de-a doua semnificație a datei de 10 Mai este legată de proclamarea independenței în anul 1877.
„Foarte multă vreme, noi am fost învățați la școală că independența a fost proclamată pe data de 9 mai. Numai că acest șiretlic a fost folosit în timpul regimului comunist tocmai pentru a se disocia momentul proclamării Independenței de 10 Mai, Ziua Dinastiei și Ziua Națională a României”, adaugă profesorul Alin Ciupală, de la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
În Parlament, pe 9 mai, opoziţia aştepta reacţia guvernului la o interpelare despre pregătirea armatei, iar în discursul de răspuns, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a folosit celebra frază: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Parlamentul a votat apoi în unanimitate o rezoluţie prin care a proclamat deplina independenţă a ţării. Dar abia a doua zi, pe 10 Mai 1877, parlamentarii merg cu toţii la Palatul Regal, iar domnitorul Carol răspunde proclamaţiei de independenţă. Momentul este descris detaliat în memoriile lui Carol I.
10 mai 1877 - „Sărbătoarea Naţională de astăzi se celebrează de astă dată cu deosebire, ca fiind ziua independenţei. După Tedeum la Mitropolie, într-un lung discurs, primul ministru Brătianu arată entuziasmul cu care România a intrat în noua ei formă de stat. În răspunsul său, Principele exprimă speranţa că Europa va vedea în evenimentul sărbătorit astăzi realizarea vechii dorinţi a românilor şi un pas făcut înainte pentru asigurarea şi întărirea ideii de Stat la Dunărea de Jos.”
Proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai.
„Eu ştiu de ce nu s-a păstrat. Fiindcă domnii deputaţi din 1990 şi 1991 s-au temut de întoarcerea Regelui pe tron. Şi ei asociază ziua de 10 mai cu familia regală. (Nu este aşa?) Nu e adevărat. Este o coincidenţă că cu 11 ani înainte de declararea Independenţei noastre, în mai 1877, cu 11 ani înainte. Întâmplarea face că într-o zi de 10 Mai a sosit principele Carol de Hohenzollern care va deveni regele României. Dar e o coincidenţă, deci să nu confundăm lucrurile. Adevărata zi de independenţă a României este 10 mai 1877. Şi este foarte frumos ca sărbătoarea naţională a unei ţări să fie ziua când a devenit această ţară independentă, adică a început să facă parte din concertul european”, spune istoricul Neagu Djuvara.
Alţi istorici sunt mai puţin categorici, dar atrag atenţia că ziua de 10 Mai trebuie marcată ca una dintre cele mai faste din istoria naţională.
Și asta pentru că la 10 Mai 1881, într-o Europă monarhică, România a devenit regat.
„Proclamarea Regatului a însemnat foarte mult pentru România deoarece marchează acceptarea României cu un statut de egalitate de către celelalte state europene. Iar proclamarea Regatului trebuie văzută din această perspectivă şi nu doar dintr-o ambiţie personală a celui care făcea parte din familia de Hohenzollern, Carol”, mai spune Alin Ciupală.
Ca zi națională, 10 Mai era sărbătorită de toți românii. Mulțimea lua parte la celebra bătaie de flori de la șosea. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai din 1947.

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

Ca zi națională, 10 Mai era sărbătorită de toți românii. Mulțimea lua parte la celebra bătaie de flori de la șosea. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai din 1947.

Eu prima dată am aflat de ea de la Caragiale (Ziua Regelui). Multumim pentru aducerea aminte ! Dar oare s-a sărbătorit 10 Mai cu adevărat în România?! Noi aici la NY am avut inclusiv un Festival stradal, organizat de ICR (Institutul Cultural Român). Frumos!

[cristiboss56]

În ziua de 6 iulie 2014 se împlinesc 40 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicodim Măndiță, unul dintre cei mai cunoscuți călugări misionari din Moldova. Cu acest prilej, sâmbătă, 4 iulie, la Mănăstirea Agapia se va face pomenirea acestuia. La acest moment va participa Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care va sluji, începând cu ora 9.00, Sfânta Liturghie, alături de alți ierarhi ai Sfântului Sinod.



Părintele Nicodim Măndiță s-a născut în anul 1889 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul primului război mondial.
În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura-Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar în satul Schitul Frumoasa-Bacău (1921-1923), duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni-Roman (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935).
În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstiri de maici: la Agapia (1935-1945), la Văratec (1945-1962) și din nou la Agapia (1962-1975). A primit rangul monahal de protosinghel.
În perioada regimului comunist (1948-1964), a scris cărți de învățături duhovnicești, care erau multiplicate de colaboratori și distribuite în diferite localități, printr-o rețea de colportaj. Acuzat de „infracțiunile de răspândire de publicații interzise”, a fost condamnat prin sentința penală nr. 38 a Tribunalului Militar București, dată în ședința din 22 ianuarie 1965, la 8 ani de închisoare corecțională. Ținându-se seama de vârsta și boala de care suferea părintele Nicodim, completul Tribunalului Militar București s-a deplasat în orașul Târgu Neamț. Părintele Nicodim Măndiță a fost arestat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cărțile confiscate au fost trimise la topit. După un an și jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsa și i s-a permis să revină la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar, din anul 1962. A murit la Agapia în anul 1975, la vârsta de 86 ani, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

[cristiboss56]

Pe 6 iulie 2015 s-au împlinit 150 ani de la întemeierea Episcopiei Caransebeșului ca scaun episcopal cu ierarhie de origine română. Fiind un an jubiliar pentru cea mai veche instituţie bisericească din Banat întreg anul este marcat prin evenimente culturale și spirituale.
Mitropolia ortodoxă română a Transilvaniei întemeiată în 24 decembrie 1864 şi încredinţată spre păstorire lui Andrei baron de Şaguna, avea în componenţa sa, vechea episcopie a Ardealului, cu sediul la Sibiu, Episcopia Aradului păstorită de episcopul român Procopie Ivaşcovici şi noua episcopie a Caransebeşului, reînfiinţată după aproape 90 de ani de la mutarea sediului acesteia la Vârşeţ prin episcopul Vichentie Popovici. Scaunele episcopale de la Sibiu şi Arad erau deja existente, o problemă mai delicată fiind Episcopia Caransebeșului care trebuia înfiinţată.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și conferențiar la catedra de istorie bisericească universală a Facultății de Teologie din Caransebeș scoate în evidenţă importanţa şi destinul istoric al Episcopiei Caransebeșului.
„Diploma imperială semnată chiar de împăratul Franz Joseph I în 6 iulie 1865, recunoaște înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, care în vremea aceea cuprindea 10 protopopiate: Caransebeș, Mehadia, Lugoj, Făget, Vărădia sau Oravița, Jebel, Ciacova, Vârșeț, Palanca și Panciova. Observăm cât de întinsă a fost în cea de-a doua jumătate a sec. al 19-lea Episcopia Caransebeșului. Se pare că în 1775 episcopul Vichentie Popovici mută sediul Episcopiei de la Caransebeș la Vârșeț, dar iată că în 1865 se face o reparație istorică și lucru foarte important este că se înființează Episcopia Ortodoxă Română a Caransebeșului, ceea ce înseamnă că românii ortodocși de pe aceste meleaguri au avut episcopi români, preoți români și sigur o administrație proprie a bunurilor bisericești, toate în urma Sinodului de la Carloviț din 1864-1865. În august 1865 Sfântul și Marele Mitropolit al Ardealului, Andrei Saguna , îl instalează în cetatea Caransebeșului pe protopopul Brașovului Ioan Popasu, ca prim episcop ortodox român al Caransebeșului. 24 de ani a păstorit episcopul Ioan Popasu cetatea Caransebeșului, având foarte multe realizări, mai ales pe tărâm pastoral misionar, dar și pe tărâm cultural și educațional, pentru că în 1865 aduce la Caransebeș Școala de teologie de la Vârșeț. Așadar tot clerul și poporul binecredincios din Episcopia noastră aniversează și se bucură în acest an de cei 150 de ani de istorie, de misiune, de propovăduire, de cultură și spiritualitate românească pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu”, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

[tabitha]

Părintele Arsenie Papacioc :

- Orice clipă poate fi un timp grozav de important pentru mântuirea noastră si, dacă nu trăim clipa prezentă, nu o trăim nici pe următoarea, si asa mai departe.

- Dacă nu poti să-ti iubesti vrăjmasii, măcar să nu-i urăsti si nu mai esti în baltă, ci pe treaptă.

- Sensul adevărat al învățăturii creștine nu este să te gândești numai la mântuirea ta, ci să te gândești și la mântuirea altuia, cu orice preț: mântuind, mântuiește-te! Ne-a creat Dumnezeu nu numai pentru noi, ci pentru întreaga creație.

- Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi.

- Căutați să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.

[cristiboss56]

"Ce frumos e! Ce față luminoasă are!"

Pe data de 19 iulie se împlinesc 4 ani de când părintele Arsenie Papacioc a plecat la cele veșnice, iar cei care l-au cunoscut îi evocă neîncetat prezența.
La data de 19 iulie 2011, starețul Iustin Petre de la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian din județul Constanța pătrundea cu evlavie în chilia duhovnicului de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Momentul pe care toți l-ar fi vrut amânat, dar pe care Papacioc îl aștepta cu intensitate, doritor de întâlnirea cu Hristos, se petrecuse.
"Am ajuns la părintele cu jumătate de oră după ce trecuse la Domnul. Era întins pe pat, dezbrăcat până la mijloc. Lângă el, un ucenic și un medic. Eu îl priveam cu un soi de sfială și curiozitate în același timp. M-am surprins admirându-i trupul atletic, fără pic de grăsime, pielea perfect întinsă. Un trup de adolescent sportiv, mi-am zis. Ce frumos e părintele! În ultimile luni de viață, mai ales, pielea părintelui, pe mâini și pe față, se pigmentase cu acele pete maronii ale bătrâneții. Priveam și nu-mi venea să cred ochilor. Vizibil pielea s-a curățat până a căpătat o culoare alb-sidefiu. Am avut impresia puternică că sunt martorul unei minuni în plină desfășurare. M-am abținut să fac aprecieri cu cei de față. În zilele care au urmat până la înmormântare mai trăgeam din când în când cu urechea să aud ce vorbesc oamenii care veneau șiruri, șiruri, să aducă un ultim omagiu părintelui lor duhovnic. Am auzit de nenumărate ori cuvintele: «Ce frumos e părintele! Ce față luminoasă are! Ce mâini albe!». Atunci m-am încredințat că minunea la care am fost martor a fost cât se poate de reală", își amintește starețul Iustin de la Casian.
Aceasta și alte amintiri sunt cuprinse în cartea "Ochii prin care vedeam cerul", pe care fiii duhovnicești de la mănăstirea Ioan Casian au închinat-o părintelui Papacioc. Volumul va fi lansat luni, 20 iulie, ora 19, la Casa de Cultură Constanța, în prezența arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, și a părintelui Ilarion Dan, duhovnicul mănăstirii Crucea. Cartea redă mărturii ale celor care l-au cunoscut îndeaproape pe Arsenie Papacioc.

ÎnaltPreaSfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, dezvăluie că părintele Papacioc a ajutat la ridicarea lăcașurilor de cult, oferind banii lăsați în chilie de credincioși. Atunci când cineva avea nevoie știa că la duhovnic găsește nu doar alinare sufletească, ci și o mână de ajutor din cutia milei.
"Părintele Arsenie a ajutat să se zidească zeci de biserici și mănăstiri cu banii pe care îi primea de la credincioși. Își dădea toți banii celor care veneau să-i ceară ajutor și le zicea: «Să nu știe nimeni decât Dumnezeu!». Era milostiv cu tinerii, era milostiv cu săracii. Îi îmbărbăta pe cei bolnavi care veneau la el să-și plângă suferințele. «Suferința trebuie dusă la medic – le spunea - dar trebuie arătată și lui Dumnezeu, pentru că puterea niciunui medic nu este mai presus de puterea lui Dumnezeu». Apoi le făcea rugăciune. Plecau de la părintele atât de întăriți și ușurați zicând: "Parcă nu mai am aceleași dureri, parcă sufletul s-a mai ușurat puțin și mintea s-a luminat». Nu lăsa pe niciun om în suferință. Nu căuta la fața omului, îi primea pe toți", mărturisește ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a mai lăsat să se știe un lucru, de care mulți s-au întrebat. De la venirea sa în Dobrogea, numărul lăcașurilor de cult din Constanța s-a triplat.

"Părintele Arsenie a rămas în conștiința noastră atât de apropiat, fiind și un părinte al Dobrogei. A iubit atât de mult acest ținut! El n-a trăit în Dobrogea c-a vrut sfinția sa. Aici a fost chemat. Dumnezeu l-a ridicat și l-a purtat prin atâtea necazuri în viață care nu l-au biruit. Și ieșind întărit și înțelepțit din ele, a venit pe tărâmul Dobrogei, nu întâmplător, ci din rânduială dumnezeiască, să ne înțelepțească și pe noi. A fost în multe părți ale țării înainte. Unde se ducea, creștinii mergeau după el. Erau vremurile acelea tulburi. Era urmărit. La urmă a venit aici, într-un loc smerit. Aici, în pământul apostolic al Dobrogei, s-a simțit, de fapt, cel mai bine. Aici a cugetat, aici s-a rugat, aici a povățuit, în locul acesta sfânt, pământ apostolic, pământ al jertfelor, al rugăciunilor, al tuturor puterilor duhovncești ale înaintașilor noștri.
De aceea am socotit că părintele Arsenie, împreună cu părintele Elefterie de la Dervent, duhovnicul meu (18 ani mi-a fost duhovnic părintele Elefterie) sunt cei mai mari părinți dobrogeni ai vremurilor noastre. Dacă părintele Elefterie nu m-a putut primi în Dobrogea sa dragă, parcă l-a lăsat pe părintele Arsenie să mă primească aici, în 2001, când am fost întronizat pe scaunul Arhiepiscopiei Tomisului de către Preafericitul Părinte Teoctist, duhovnicul meu în acea perioadă. Atunci am mers să iau binecuvântare de la părintele Arsenie și mi-a zis: «Înaltpreasfințite, Dobrogea vă așteaptă de două mii de ani!» și mi-a dat ca un canon să înmulțesc bisericile și mănăstirile și să ridic credința dobrogenilor. Mi-am amintit atunci de părintele Sofian de la Antim, nașul meu de călugărie, care îmi vorbea adeseori despre părintele Arsenie înainte de a-l cunoaște, și-mi spunea: «Ce părinte curat și înțelept este!». Nimeni nu m-a întărit atât de mult, de când am venit aici, în Dobrogea, ca părintele Arsenie. De aceea eu îi sunt atât de îndatorat și recunoscător", a povestit ÎPS Teodosie în cartea "Ochii prin care vedeam cerul".

Părintele Arsenie Papacioc și preoții de la Casian Foto Arhivă starețul Iustin Petre
Starețul Iustin Petre de la Casian a relatat în volumul omagial cum a decurs ultima întâlnire cu părintele Arsenie Papacioc. "Avea 96 de ani. Era într-o duminică, ultima, când m-am dus cu obștea de la Casian să luăm binecuvântare. Când am ajuns la Techirghiol, la mănăstire, l-am găsit așteptând pe un scaun, în pridvorul chiliei. Aștepta, parcă, să vină toți cei dragi să-și ia rămas bun, să-și ceară iertare de la ei, așa cum face omul care știe cum să se pregătească de moarte. În zadar încercau maicile disperate să-l convingă să meargă în chilie să se odihnească puțin. Le refuza ferm din priviri. Nu mai era timp de odihnă. Așa l-am găsit, așteptând, cu ultimele puteri. Am mers pe rând să luăm binecuvântarea. Obișnuia bătrânul să sărute mâna oricărui preot, indiferent de vârstă, gest care pe mine mă onora și mă rușina deopotrivă, de fiecare dată. Zicea: «Două mari taine a făcut Dumnezeu: o Fecioară în care s-a coborât întreaga dumnezeire și preoția prin care se coboară Hristos în mijlocul nostru, iară și iară, la fiecare Liturghie»". (...) Spunea mereu: «Când eram mai tânăr mă bucuram de fiecare an zicând: am mai sporit puțin duhovnicește. Acum, când sunt bătrân, mă bucur, cu fiecare an care trece, pentru că mă apropii mai mult de veșnicie». (...) După două zile a murit".

Cuvinte vii spuse de părintele Arsenie Papacioc

Adevărul
• Adevărul este singurul care odihnește. Dacă nu ești în adevăr, nu ești în Dumnezeu. Și numai unul e Adevărul: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!"
• N-avem alt ideal decât acela de a muri sfârtecați și chinuiți pentru ideea de adevăr ce o știm că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleștare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului pe viață și pe moarte.
• Să știi ce ai de făcut ca să știi unde te găsești.
• Cu viața dăm mărturie! Și mărturisim Adevărul acolo unde suntem.

Prezența continuă
• Nu sunt întru totul pentru o mare nevoință. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu nevoința în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă și smerită, prezența continuă a lui Dumnezeu în viața noastră.
• O clipă poate fi un timp și o suspinare poate fi o rugăciune.
• Pravila trebuie simțită.
• Tipic, tipic și la inimă nimic!
• Lupta cea mare e s-avem o permanență. S-avem inima mereu prezentă în Dumnezeu.
• Avem nevoie de prezența noastră totală atunci când avem o poziție de rugăciune.
• Dacă ați pierdut momentul, ați pierdut mult, imens de mult.
• Nu a zice, ci a mișca înseamnă a ajunge!
• Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre. Are nevoie de inima noastră. O stare de prezență continuă este obligatorie. Și este și iubită de Dumnezeu inima trează.
• Așa cum sunt, slab, prost, nu mă interesează. Important e să fiu prezent. Nu să știu multe și să am sufletul precupețit.
• La Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care există un prezent bun. Te-a iertat Dumnezeu! Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv.
• Avem nevoie de o stare de prezență interioară, nu doar de nevoință. Dacă faci nevoință începi să ai pretenții: "Eu am făcut, Doamne, dă-mi și Tu ceva...". Nu merge. Starea mea, de existență umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendință de mai mult, totdeauna ești nemulțumit de tine. Nemulțumit, dar liniștit.

[cristiboss56]

În Biserica Ortodoxă Română a fost sărbătorit ieri, 3 septembrie, Sfântul Cuvios Teoctist. În ziua cinstirii acestui sfânt, Mănăstirea „Duminica Sfinţilor Români” din București şi-a serbat cel de-al doilea hram. Cu această ocazie, în biserica mănăstirii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, Exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și starețul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de slujitori, informează basilica.ro.
La finalul Sfintei Liturghii, soborul de slujitori a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, ctitorul Mănăstirii „Duminica Sfinţilor Români” din București. Mănăstirea este situată în partea de sud-est a Capitalei, pe Şoseaua Olteniţei nr. 255, în apropierea comunei Popeşti-Leordeni. A fost construită în anii 2003-2006, în apropierea Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, aşezate aici în anul 1987. Slujba de târnosire a bisericii şi a corpului de chilii al mănăstirii a fost săvârşită de Patriarhul Teoctist pe 29 octombrie 2006. În anul 2008, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mănăstirea a primit ocrotitor pe Sfântul Cuvios Teoctist, spre pomenirea Patriarhului Teoctist, ctitorul locaşului de cult.

[tabitha]

Pe 11 Septembrie 1914 s-a născut fostul Patriarh Pavle al Serbiei.

Ar fi împlinit 101 ani... Dumnezeu să-l odihnească cu sfintii !