Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

III. FĂRĂ SFÂNTUL BOTEZ ORTODOX NU NE MÂNTUIM


I. SF. IGNATIE BRIANCIANINOV DESPRE MÂNTUIREA ERETICILOR

Scrisoarea adresata de Sfantul Ignatie Briancianinov unei femei, care nu accepta ca sunt "multi chemati si putini alesi" si ca alesii sunt tocmai adevaratii ortodocşi.
Cititi textul urmator cu atentie ... sunt raspunsuri convingatoare pentru multe intrebari pe care le aveam si eu.
II. CONTINUTUL SCRISORII
Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: creştini care nu stiu in ce consta propriu-zis creştinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc creştini, unul care e creştin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: "De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?" a devenit o intrebare obisnuita astazi. "Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe aceşti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei creştini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte - pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!"

Creştinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos - singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in reştituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.
Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. "Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad" zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamanteşti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omeneşti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata - ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu.
Pedepsele - partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omeneşti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: "Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu", Domnul le-a raspuns: "acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El", dar un singur lucru bun ne e necesar intru mantuire: credinta; credinta ca lucrare. Prin credinta, numai prin credinta, putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara in iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc si acesta este credinta in Rascumparator!
Creştini! Cunoasteti pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din neştiinta, cade in pacatul greu al hulirii de Dumnezeu. "Caci cugetam" - zice Sfantul Apostol Pavel - "ca omul se adevereste prin credinta fara faptele legii. Caci adevarul lui Dumnezeu prin credinta lui Iisus Hristos in toate si asupra tuturor credinciosilor este: fara deosebire. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu: suntem insa iertati in dar, prin harul Lui, cu izbavirea intru Hristos Iisus". Veti replica poate: "Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta". Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute!
El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta.
Adanciti-va in cercetarea Noului Testament si in general a intregii Sfintei Scripturi: veti gasi ca se cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca numai aceasta implinire este numita fapta, ca numai prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu credinta in Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucratoare; fara aceasta e moarta, lipsita fiind de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepadate! Dar tocmai dragalasele acestea de fapte bune va si plac la pagani si mahomedani! Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti creştini trebuie sa aveti notiuni creştine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!
Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca. Aceasta ratiune poate si trebuie sa fie recunoscuta a fi ratiune sanatoasa; ea este credinta capatata din cercetarea lucrurilor, asa de stralucit descrisa de Sfantul Apostol Pavel in al patrulea capitol al epistolei sale catre evrei.Temelia judecatii duhovniceşti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintita se nalta ea, si intru aceasta nu se clatina si nu cade. Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, creştinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca "sanatoasa", va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Ingaduiti-mi sa va expun gandul nostru. Evanghelia, altfel spus invatatura lui Hristos, sau Sfanta Scriptura sau Sfanta Biserica Universala ne-a descoperit tot ce poate sti omul despre mila lui Dumnezeu, ce intrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omeneasca de patrundere, ramanand inaccesibila pentru intelegerea oamenilor. Desarta e ratacirea mintii omeneşti cand cauta sa-L patrunda pe nepatrunsul Dumnezeu! Cand cauta sa explice inexplicabilul, sa-L supuna consideratiilor sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea intreprindere e o intreprindere satanica!… Tu, care te numeşti creştin si nu ai habar de invatatura lui Hristos! Daca din aceasta invatatura harismatica, cereasca, nu ai invatat ca Dumnezeu este incomprehensibil, du-te la scoala si trage cu urechea sa auzi ce invata copiii! Lor profesorii de matematica le explica, in teoria infinitului, ca infinitul, ca marime nedeterminata, nu se supune acelor legi carora li se supun marimile determinate - numerele, ca rezultatele operatiilor cu el pot fi total opuse operatiilor cu numerele. Iar tu vrei sa determini legile actiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El - asta ii repugna! E conform sau nu e conform cu ratiunea ta! Cu notiunile si cu simturile tale! Urmeaza din aceasta ca Dumnezeu e obligat sa inteleaga si sa simta cum intelegi si simti tu? Dar tocmai asta si pretinzi tu de la Dumnezeu! Iata cea mai nesabuita si mai trufasa intreprindere! Nu invinui dar judecatile Bisericii de lipsa de bun simt si de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invataturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, cele descoperite ei de catre Dumnezeu insusi!
Copiii ei adevarati merg dupa ea cu supunere, luminandu-se cu credinta, calcand in picioare ratiunea trufita ce se rascoala asupra lui Dumnezeu! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar exista un alt drum catre cunoasterea de Dumnezeu, un drum pe care l-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sfortari, nu ne-ar fi fost data descoperirea dumnezeiasca. Ea ne-a fost data insa pentru ca ne este strict necesara. Desarte sunt dar si mincinoase propriile autocugetari si ratacirile mintii omeneşti. Dumneavoastra ziceti: "ereticii sunt aceiasi creştini ca si noi". De unde ati scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeste creştin si nu stie nimic despre Hristos, datorita nemarginitei sale ignorante se va arata de acord sa se recunoasca tot atat de creştin ca si ereticii, fara sa deosebeasca sfanta credinta creştina de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judeca cu privire la aceasta adevaratii creştini! Numeroasele soboare de sfinti au primit cununa muceniciei, au ales mai degraba cele mai crancene si indelungi chinuri, inchisoarea, exilul decat sa-si dea acordul la partasia cu ereticii in invatatura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, născocirea lui, e o nelegiuire apropiata de închinarea la idoli. Parintii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia - rea credinta; în închinarea la idoli diavolul îsi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el îi face pe aceşti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie "Faptele apostolilor" se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neîntrerupta, va vedea cât sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi .... Cu deosebire se remarca la ei ura neîmpacata catre fiii adevaratei Biserici ....
Erezia se conjuga cu încrâncenarea inimii, cu o groaznica întunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu încapatânare în sufletul molipsit de ea si cât de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine întrînsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie huleste o dogma a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neaparat huleste Duhul Sfânt. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sânge marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotarârea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în urmatoarele cuvinte:
"Eutihie, pâna acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încapatânata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat în seama sfaturile noastre si povetele catre primirea învataturii sanatoase. Si, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitiva, declaram în numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut în hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dând tuturor de stire ca de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cadea el însusi sub afurisenie."
Aceasta hotarâre e un mic exemplu al parerii obsteşti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarâre e recunoscuta de întreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea ca el nu marturisea în Hristos, dupa întrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atât!... Amuzant prin ignoranta, si demn de plâns prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane inveştite cu puterea acestei lumi catre sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atât de potrivnica duhului creştinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osânda în învatatura lui Arie -care difera întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor si atâta tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos - nu mai mult!
Naruiesc asadar toata credinta creştina - si atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunostea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omeneşti - si înca mai nerusinat: superstitii, ratacire!
Desigur dumneavoastra nu vedeti în erezie nici tâlharie nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfânt - nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o învatatură hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu tâlhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute - ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mântuirea?!... Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta în adânca necunoastere a creştinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, când în societate umbla nenumarate carti cu titluri creştine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei învataturi creştine, sunteti întrutotul expus sa primiti un gând mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevarat, sa vi-1 însusiti si, odata cu el, sa va însusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui ! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mântuire.
Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mântuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plânge vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (...) studiati în scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie înteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce gânduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un creştin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si creştinismul. Mai înainte sa bata ceasul, ceasul de spaima în care va trebui sa va prezentati la judecata în fata lui Dumnezeu, agonisiti-va îndreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Creştinismului.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Citiți și: Copiii și slugile lui Dumnezeu.
III. COPIII ȘI SLUGILE LUI DUMNEZEU; ‘ADOPȚIA’ PRIN BOTEZ ȘI DREPTUL LA MOȘTENIRE
Am pus cândva aici scrisoarea Sfântului Ignatie Briancianinov despre mântuirea ereticilor. Am găsit acum această excelentă adăugire la acea scrisoare:
Odată a venit la el un turc ce i-a spus că stăpânul său, care era cadiu, adică judecător, voia să vorbească cu el. Părintele Ieronim s-a temut ca nu cumva acest lucru sa fie pricină de ispită, așa că s-a dus la cadiu cu strângere de inimă, dar acesta l-a primit cu mult respect și a început să-i vorbească deschis:
— Părinte, eu sunt judecător musulman. Zece la sută din banii pe care-i câștig îi dau săracilor, dăruiesc zestre văduvelor și am grijă de orfani. Atunci când judec, încerc să fiu drept și nu părtinesc pe nimeni, oricât de mare funcție ar avea el. Toate acestea nu sunt, oare, de ajuns pentru a câștiga paradisul despre care vorbiți voi, creștinii?

Părintele Ieronim a înțeles ca era vorba despre un om bine-intenționat și s-a hotărât să-i ofere marturia credinței sale, indiferent de consecințe. Asadar, i-a pus urmatoarele întrebări:
— Ai copii?
— Am.
— Ai oameni supuși?
— Am.
— Copiii tăi îți împlinesc voia?
— Nu totdeauna, pentru că au îndrazneală fața de mine și, uneori, una spun eu, și alta fac ei.
— Supușii tăi îți fac întotdeauna voia?
— Firește. Fac mereu ce le zic eu.
— Când vei muri, cine te va moșteni? Copiii, care nu se supun ție, sau slugile care se supun?
— Copiii mei, desigur, pentru ca ei au drept de moștenire, nu slugile.
— Același lucru se întamplă acum si cu tine. Dreptul la moștenire îl au numai copiii lui Dumnezeu. Si ca să te faci copil al lui Dumnezeu, trebuie sa te botezi și să devii creștin.
Cadiul a fost atât de impresionat de argumentele părintelui Ieronim, încăt nu a întârziat să se catehizeze și să se boteze în Hristos.
[Deși el era un supus al lui Dumnezeu, fără 'adopția' prin botez nu era copil al lui Dumnezeu și nu avea drept de moștenire.]
Din Patericul Secolului XX, sursă: Român Ortodox în Franța.

http://blog.pustniculdigital.info/articole/54/



va urma cu:
IV. TEORIA RAMIFICAŢIILOR dezbătută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia analizând învăţătura Sintelor Sinoade Ecumenice şi cuvintele Sfinţilor Părinţi, răspunzând la întrebarea: se poate mântui măcar vreun non-ortodox, măcar cel care are cele mai multe fapte bune de pe pământ şi are credinţa cea mai apropiată de Ortodoxie?

[catalin2]

Mare bucurie ca ai dat aceste citate, eu ma chinui de cateva luni sa spun aceste lucruri dar nu stiam ca sunt spuse exact la fel si mult mai bine de sfantul Ignatie. Cunosteam doar un citat mic de aici.

[Manea_Florin]

Foarte tari postarile dvs, dom doctor!
Iese o mica enciclopedie din ele.

Sa va traiasca duhovnicul si dvs multa sanatate si spor in ce faceti!

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de catalin2

Mare bucurie ca ai dat aceste citate, eu ma chinui de cateva luni sa spun aceste lucruri dar nu stiam ca sunt spuse exact la fel si mult mai bine de sfantul Ignatie. Cunosteam doar un citat mic de aici.

În prealabil postat de Manea_Florin

Foarte tari postarile dvs, dom doctor!
Iese o mica enciclopedie din ele.

Sa va traiasca duhovnicul si dvs multa sanatate si spor in ce faceti!

Vă mulţumesc, mila lui Hristos cel înviat să ne lumineze pe toţi în chip veşnic.

Îmi cer iertare pentru postările trecute dacă am fost cam aspru şi am supărat vreun suflet. M-am străduit să nu vorbesc cu nedreptate de Dumnezeu, dar trebuie mai multă grijă să nu mâhnesc pe cineva.

Hristos a înviat!

[ALEXANDRU ANASTASIU]

IV. TEORIA RAMIFICAŢIILOR
HOTARÎREA SFÎNTULUI SINOD
al Bisericii Ortodoxe a Georgiei
http://www.angelfire.com/linux/viata...od_gergia.html
Înainte de a începe analiza critică a acestor învătături eretice , să ne amintim de regulile si practica primirii în sînul Bisericii Ortodoxe a ereticilor si a schismaticilor.

Despre regulile privind primirea în Biserică a ereticilor si schismaticilor (după I Epistolă a Sfîntului Vasile cel Mare)

Dincolo de granitele Bisericii Ortodoxe, săvîrsirea Sfintelor Taine se limitează doar la îndeplinirea formelor lor exterioare - însă săvîrsirea lor devine reală doar după întoarcera ereticilor în sînul Bisericii. Doar Biserica are puterea si dreptul de a lega si dezlega. De aceea Biserica Ortodoxă, cu puterea sa divină, are dreptul să primească în sînul său pe eterodocşi fără repetarea formei exterioare a Tainelor săvîrsite la alte confesiuni creştine (Botez , Mirungere, Cununie , Hirotonie).

Întoarcerea eterodocşilor la Biserica mamă se poate realiza în trei feluri : 1. rebotezare 2. Mirungere 3. Pocăintă. Prin săvîrsirea uneia din aceste trei Sfinte Taine mentionate se îndeplineste lucrarea harului sfintilor acolo unde nici nu nu era prezent. Pentru că "toate acestea le lucrează unul si acelasi Duh" (I Cor. 12, 11) si "Darurile sunt felurite dar acelasi Duh " (I Cor. 12, 4).

În legătură cu acest lucru Sfîntul Vasile cel Mare în a sa I Epistolă canonică scrie următoarele: "Începutul separării a fost schisma, iar prin această despartire ei nu mai au harul Sfîntul Duh care nu li se mai dă din momentul despartirii lor. La începuturi, înnainte de despărtire, aceştia aveau harul preotiei si prin punerea mîinilor transiteau acest har, sfintilor, iar după schismă au devenit laici încît nu mai aveau puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni: cei rupti de Biserică au devenit astfel incapabili de a transmite si altora harul Sfîntului Duh. De aceea cei botezati de către ei sunt socotiti ca si botezati de către laici iar dacă revin la Biserica mamă trebuiesc primiti prin rebotezare".

Tot aici acest sfînt părinte explică cum si de ce de la acest principiu pot apare derogări: " Iar întrucît cei din Asia au fost primiti fără să fie rebotezati, să fie asa."

Acest lucru este arătat mai clar în referirile la encratiti .Sfîntul Vasile cel Mare este de părere că trebuie rebotezati : "Dacă cineva a fost botezat la ei (encratiti), el trebuie rebotezat în cazul în care doreste întoarcerea la Biserică: dacă totusi prin iconomia părintilor s-ar socoti altfel, să fie asa .(…) mă tem să nu smintesc la mîntuire prin încredintarea noastră prea severă."

Prin urmare este preferabilă rebotezarea pentru cei care vin la Biserica Ortodoxă din alte grupări religioase creştine, dar dacă se iau în consideratie anumite situatii concrete, functioneaza principiul iconomiei prin care pot fi primiti în Biserică si prin mirungere si pocăintă. Reamintim că astfel în toate cele trei situatii persoana primeste harul mîntuitor. Este de subliniat faptul că dacă cei care revin la Biserica Ortodoxă nu fuseseră botezati înnainte prin întreita cufundare (sau turnare) si cu rostirea formulei "…în numele Tatălui si al Fiului s al Sfîntului Duh " în Biserica ortodoxă nu îi primeste prin mirungere sau pocăintă, ci numai prin rebotezare. Totodată pentru cei care se pot primi în Biserică prin mirungere sau pocăinta, Biserica are dreptul de a face mai aspră primirea lor în sînul ei - adică prin rebotezare.

Concluzii :

Astfel chiar din I Epistolă canonică a Sfîntului Vasile cel Mare reies clar următoarele:
- Afară de granitele Bisericii dreptmăritoare nu există har mîntuitor. Alte grupări religioase sunt lipsite de el. Biserica recunoaste printre eretici diferite grade de rătăcire. De aceea înainte de a primi în sînul ei pe cei rătăciti, Biserica cercetează eroarea fiecăruia prevăzînd pentru fiecare caz modalitatea de a reveni la trupul Bisericii .
- Modalitătile de a-i primi pe eretici si schismatici sunt bazate exclusiv pe principiul iconomiei Bisericii si nici de cum presupune că într-o grupare religioasă sau alta lucrează harul mîntuitor al Botezului al Mirungerii sau al Hirotoniei. Detinatoare a harului este numai una, sfîntă, sobornicească si apostolească Biserică ortodoxă.

Privire istorică

Privind la izvoarele istorice ne încredintăm că în toată lumea creştină, totdeauna si de către toti a fost mărturisită existenta unei singure sfinte, soborniceşti si apostoleşti Biserici, care este constituită pe pămînt sub forma vizibilă a comunitătii de credincisi creştini, cu ierarhia si cu administratia sa proprie.

Această încredintare privind unicitatea Bisericii adevărate a fost întotdeauna prezentă la ortodocşi si respectiv la eterodocşi; disputele se purtau doar în jurul problemei privind care este Biserica cea adevărată. Iar convingerea că statutul si cinstea de a fi Biserica cea adevărată a lui Hristos poate apartine doar uneia singure, nici nu se punea în discutie. În acel timpuri nimeni nu vorbea - asa cum se face astăzi de către teologii eterodocşi - că diversele confesiuni creştine sunt de fapt ramuri ale unei singure Biserici a lui Hristos: toate aceste grupări neortodoxe fiind considerate ca schismatice si-au pierdut prezenta harului mîntuitor în Tainele lor odată cu separarea de trupul Bisericii ortodoxe .

Asa văd problema din punct de vedere eclesiologic cele sapte Sinoade Ecumenice. Biserica ortodoxă mărturiseste despre sine exclusiv ca fiind cea adevărată precum si prezenta numai în Tainele sale a harului sfintitor si mîntuitor; numai ierarhia acesteia este purtătoare a harului apostolic prin care are dreptul de a lega si dezlega.

Fericitul Augustin spune că :" Ei (ereticii) primesc harul botezului numai după revenirea lor în sînul bisericii. Afară de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mîntuirii. În afara se poate să ai trepte ierarhice, taine, Aliluia si Amin (liturghie), Evanghelie, credintă si să propovăduieşti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mîntuire poti să ai exclusiv în Biserica universală dreptmăritoare".

În afara Bisericii dreptmăritoare, săvîrsirea Tainelor chiar în cele mai mici amănunte nu se poate întelege decăt ca formă exterioară lipsită de harul sfintilor si mîntutor. Aceste forme exterioare, golite însă de har, îsi recapătă valabilitatea numai după întoarcerea în Biserica ortodoxă.

Să notăm că atitutdinea fată de primirea în Biserică a eterodocşilor de-a lungul veacurilor în diferite Biserici locale a fost variabilă. Dar acele persoane care nu primiseră Botezul după formula corectă (scufundare sau turnare întreită în numele Tatălui si al Fiului si al Sfîntului Duh) obligatoriu, în toate Bisericile si întotdeauna au fost primiti prin rebotezare. In toate celelalte cazuri, fiecare Biserică locală primea pe fostii eterodocti coform iconomiei sale. Vă prezentăm mai jos cum s-a concretizat acest principiu al iconomiei divine în diversele Biserici locale:

Despre episcopii nestorieni, Sinodul III Ecumenic precizează că ei sunt " străini de harul preotiei si sunt depusi din treapta de episcopi"(canoanele 1 si 2); însă sinodul Trulan în canonul 95 statutează că nestorienii sunt primiti în Biserică prin taina Pocăintei, adică nici Hirotonia lor si nici Mirungerea lor nu se repetă. Arienii (Sinodul II Ecumenic, canonul 8; Sinodul IV Ecumenic, canonul 94, s.a.) sunt primiti prin Mirungere - fără rebotezare.

La Sinodul Cartagena din 419 si la două sinoade de la Constantinopol a fost stabilit despre copii botezati la donatisti să fie primiti în Biserică prin Mirungere.
Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 statutează că arienii sunt primiti prin Mirungere iar nestorienii si monofizitii prin Taina Pocăintei (prin lepădare în public de eresul lor). Arienii, macedonenii, novatienii ….... si apolinaristii sunt primiti prin Mirungere. Altii - pavlichienii, evdomienii, montanistii si sabelienii - -sunt primiti prin rebotezare.


1484 -- un Sinod Panortodox a hotărît primirea romano-catolicilor prin Mirungere;

1620 - un sinod local din Moscova a hotărît primirea romano-catolicibor prin rebotezare;

1646 - - mitropolitul Kievului Petru Movilă primea pe romano-catolici prin Taina Pocăintei;

1667 - - în timpul patriarhului Nicon al Rusiei, un sinod local a aprobat primirea romano-catolicilor conform procedurii de la 1484, cu acordul patriarhilor Alexandriei -- Paisios si al Antiohiei - - Macarios;

1672 - - un sinod local din Ierusalim a hotărît primirea romano-catolicilor si a protestantilor prin Mirungere (fără rebotezare);

1718 - - după îndemnul patriarhului Constantinopolului, Biserica Rusiei reafirmă primirea romano-catolicilor si lutheranilor prin Mirungere;

1755 -- patriarhul Constantinopolului Chiril V a promulgat "Orosul" (semnat si de patriarhul Alexandriei -- Matei si al Ierusalimului -- Partenie) prin care se stabilea primirea ereticilor (intre aceştia si a romano-catolicilor) prin rebotezare.

1757 -- Biserica Rusiei primeste pe romano-catolici prin Taina Pocăintei;

1888 -- Patriarhia Constantinopolului a promulgat hotărîrea pentru primirea prin Mirungere a romano-catolicilor;
sec XIX - în Rusia în timpul mitropolitului Filaret, Biserica primea în sînul său pe toti creştinii apuseni prin rebotezare, iar acum pe protestanti îi primeste prin Mirungere si pe catolici prin Pocăintă.

În ceea ce priveste primirea în Biserică a ierarhilor - pentru cazul în care confesiunile din care provin ei există succesiunea apostolică si se săvîrseste exact ritualul Hirotoniei - este posibilă primirea lor (a ierarhilor, n.n.) prin Mirungere sau Pocăintă. Acestor persoane li se păstrează aceeasi treaptă ierarhică în care se aflau inainte de revenirea lor la trupul Bisericii celei adevărate.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

După cum putem vedea si în "Pidalion", doi schismatici Zonie si Saturmin au fost primti în Biserica mama, păstrîndu-si rangul lor de episcopi: "Să stitii că pe fratii nostri Zonie si Saturnin care au fost schismatici i-am primit în scaunele lor episcopale" (Sfîntul Vasile cel Mare, I Epistolă canonică).

Este foarte important în istoria Bisericii universale de cunoscut faptul că în paralel cu diversele Biserici locale existau si există diferite practici de a primi pe eterodocşi, dar aceasta n-au fost niciodată motiv pentru dispute între ele. Astfel, Sinodul din Cartagina hotărăste următoarele: "în legătură cu aceasta (primirea ereticior) fiecare dintre noi trebuie să spună ceea ce gîndeste, dar nimeni nu trebuie să judece pe altul si să respingă unitatea (euharistică) cu cei care gîndesc altfel."

Bazîndu-se pe hotărîrea Sinodului IV Ecumenic aproape toate Bisericile locale primesc pe monofiziti prin Mirungere; Biserica Ortodoxă a Georgiei, prin hotarîrea unui Sinod local de la Ruis-Urbnisi (anul 1103) practică deja de nouă veacuri primirea monofizitilor prin rebotezare.

Faptul că în afara Bisericii se pot săvîrsi doar formele exterioare ale Tainelor se confirmă prin aceea că în diferitele Biserici locale există mai multe practici de primire a eterodocşilor, dar aceasta niciodată n-a stîrnit controverse; pentru că dacă într-o Biserică locală se primesc ereticii prin rebotezare în timp ce intr-alta aceeasi sunt primiti prin Mirungere sau Pocăintă, este clar că pe aceste persoane ambele Biserici locale le consideră nebotezate. În prima situatie, Biserica foloseste o practică mai aspră (acrivie), iar în cea de a doua, o altă Biserică locală uzează de iconomie (nerepetînd asupra persoanei primite forma exterioara a Tainei) si, săvîrsind în mod real si deplin cu puterea harului mîntuitor Taina Mirungerii sau Pocăintei, realizează în fapt plinirea Botezului săvîrsit inainte de primirea în Biserica adevărată doar sub aspectul său exterior.

Concluzii:

Din această prezentare istorică reies următoarele:

- Dacă în grupările eterodoxe aspectul Tainelor săvărsite ar fi mai mult decît cel exterior, atunci Bisericile Ortodoxe locale n-ar fi atît de riguroase privind primirea eterodocşilor la dreapta credintă;

- În afara granitelor Bisericii Ortodoxe există numai forma exterioară a tainelor, golită de harul divin cel de viată fàcător si mîntuitor. Aceste forme exterioare primesc continutul harului doar după revenirea persoanelor la Biserica mamă.


Va urma:

"Consideratii de drept canonic"

Hristos a înviat

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Consideratii de drept canonic

Canonul apostolic 46
Episcopul ori presbiterul dacă va admite botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce părtăsie are Hristos cu Veliar; iar ce parte are credinciosul cu necredinciosul.
După învătătura Bisericii oricare eretic este în afară de Biserică, iar afară de Biserică nu poate fi adevărat botez creştin nici adevărată jertfă euharistică, precum nici o altă adevărată sfîntă taină. Această învătătură a Bisericii se expune de canonul apostolic prezent cu referire la Sfînta Scriptură, care nu permite nici un fel de comuniune între cel ce mărturiseste credinta ortodoxă si cele ce învată împotriva credintei ortodoxe după cum citim si în Constitutiunile Apostolice (IV, 15) si tot astfel învată si părintii si învătătorii bisericeşti începînd de la întemeierea Bisericii. Prin urmare ereticii nu au botez adevărat sau altă functiune preotească adevărată si episcopul sau prezbiterul ortodox care recunoaste de corect botezul săvîrsit de preoti eretici sau altă functiune preotească, acel episcop sau prezbiter, după canonul acesta, este a se caterisii din tagma preotească, deoarece prin aceasta arată, sau că nu cunoaste esenta credintei sale, sau că însusi înclină spre eres si cert este că în ambele cazuri este nevrednic de chemarea preotească.

Consideratii dogmatice

Una din dogmele centrale ale Bisericii este unitatea acesteia. Temelia acestei unităti este regasită în al IX-lea paragraf al simbolului de credintă: "Cred întru una, sfîntă, sobornicească si apostolească Biserică".

Această dogmă se bazează si pe cuvintele scripturistice: "Pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui" (Mt. 16,18). Din aceste cuvinte reiese clar că Iisus Hristos întemeiază o singură Biserică si de aceea o aminteste la singular. Sfîntul Apostol Pavel vorbeste astfel despre Mîntuitorul Iisus Hristos: "El este capul trupului, al Bisericii." (I Col. 1,18), "Care (Biserica) este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate întru toti" (Efeseni 1,23) si iarăsi:
"Caci nimeni vreodată nu si-a urît trupul său, ci fiecare îl hrăneste si îl incălzeşte, precum si .Hristos Biserica." (Efeseni 5,29).
Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin două conditii esentiale:
a. credinta adevărată; b. unitatea euharistică (liturgică,).
Sfîntul Maxim Mărturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credintă
"Mîntuitorul si-a numit Biserica Sa sobornicească, dreptmăritoare."
Despre unitatea euharistică, Sfîntul Ciprian al Cartaginei scrie următoarele:
"Trebuie să stii că episcopul este în Biserică si Biserica în episcop, iar cel care nu este în comuniune (euharistică) cu episcopul, acela nici nu este în Biserică si se însală cei care nu sunt împăcati cu ierarhia instituită de Dumnezeu avînd nădejdea să-si găsească unitatea (liturgică) pierdută, aflînd-o la cei rătăciti. Cînd de fapt Biserica este una, sobornicească si nedespărţibilă si peste toate unită si întărită prin comuniunea (euharistică) a ierarhilor."

De aici rezultă dar că unitatea de credintă si liturgică a episcopilor formează Biserica adevărată a lui Hristos.

Prin Sfînta Impărtăsanie, fiecare om se uneste cu trupul mistic al lui Hristos iar această unire constituie Biserica lui Hristos al cărei cap este Mîntuitorul Însusi ("Ca o pîine, un trup suntem cei multi, caci toti ne impărtăsim dintr-o pîine." - I Cor. 10,17; "Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui" - Efeseni 5,30).

Despre unitatea Bisericii ca trăsătură fundamentală a acesteia, vorbesc toti Sfintii Părinti. Sfîntul loan Gură de Aur scrie următoarele: " (...) astfel, cum ne învată Scriptura si Sfintii Părinti, Biserica adevărată a lui Hristos este una singură din care în diferite timpuri s-au despărtit diverse adunări eretice si grupuri schismatice."

În acelaşi timp, dogma ortodoxă despre Biserică ne invată că Biserica lui Hristos este singurul loc unde lucrează harul sfintitor si mîntuitor, adică unde sunt valabile cele Sapte Taine ale Bisericii. Biserica este trupul mistic al lui Hristos si numai în ea se poate plini îndumnezeirea omului.

Sfîntul Antonie cel Mare spunea următoarele cuvinte: "Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu." Pentru aceasta Mîntuitorul a intemeiat Biserica Sa în care începînd cu ziua Cinzecimii lucrează Duhul Sfînt si se săvîrsesc Sfintele Taine.

Vrăjmaşul omenirii din ziua infiintării Bisericii a început lupta împotriva ei prin învătături gresite si prin sciziunea Bisericii. Înca din perioada apostolică au apărut primele erezii care prin răspîndirea invătăturilor gresite si înselare luptau impotriva Bisericii dreptmăritoare. Despre ei, Sfîntul Apostol si Evanghelist Ioan spune: "Iar acum multi antihristi s-au arătat; de aici cunoastem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au iesit, dar nu erau de-ai nostri, caci de ar fi fost de ai nostri, ar fi rămas cu noi, ci ca să ne arate că nu sunt toti de ai nostri, de aceea au iesit." (I loan 2,18-19).

Sfîntul Apostol Pavel anatematizează pe toti ereticii din toate timpurile:
"Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! Precum v-am spus mai inainte si acum vă spun iarăsi: Dacă vă propovăduieste cineva altceva decît ati primit - să fie anatema!"

Pe eretici si adunările lor îi anatematizează si sinoadele ecumenice. Sfintii Părinti demascau si înfierau aceste invătături gresite, ucigătoare de suflet iar pe cei care le imbrătisau îi numeau urîtori de Hristos si antihristi.

La fel de vinovati sunt si schismatici al căror păcat, după cum scrie Sfîntul Ciprian al Cartaginei "nu se spală nici cu mucenicie, dacă bineinteles dacă nu s-au pocăit si nu s-au întors la Biserica mamă.

Concluzii:

Din perspectivă dogmatică reies următoarele:

- Biserica adevărată este una singură. Membrii ei sunt toti cei ce mărturisesc invătătura ei si participă la viata Bisericii prin comuniunea euharistică.

- Biserica este singurul loc al mîntuirii în care se realizează îndumnezeirea omului si unde se infăptuieste unitatea cu trupul mistic al Mîntuitorului.

- Toti ereticii si schismaticii se află afară de granitele Bisericii si sunt lipsiti prin aceasta de harul mîntuitor al Sfîntului Duh pe care îl primesc credinciosii prin Sfintele Taine.

Consideratii de teologie mistică

V. Lossky scrie următoarele: « Din cuvintele Sfintei Scripturi "Căci încă nu era dat Duhul, pentru că lisus încă nu fusese preaslăvit" (loan 7,39) se vede clar că lucrarea Sfîntului Duh înainte de înfiintarea Bisericii si în afara Bisericii nu se face asa cum se întîmplă în cadrul Bisericii după Cinzecime. Mîntuitorul spune "iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului (...) Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu va lua si vă va veşti. Toate cîte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia si vă vesteste vouă." (loan 16, 14-15). Dumnezeirea comună a Tatălui si Fiului se dăruiesăte în Biserică prin Duhul Sfînt credinciosilor iar prin aceasta ei se fac părtasi dumnezeirii. Duhul Sfînt dăruieste credinciosilor focul dumnezeiesc - harul necreat, prin aceasta ei devenind mădulare ale aceluiasi trup -cel al lui Hristos. Trebuie neapărat să purtăm numele Fiului (al lui Iisus Hristos) si să fim mădulare ale trupului Lui (adică ale Bisericii) ca să primim Duhul Sfînt »

Sfântul Irineu de Lungdunum (Lyon) scrie: "Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfînt; iar unde este Duhul Sfînt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfînt este Adevărul. Harul mîntuitor al Sfîntului Duh lucrează în Tainele Bisericii, adică exclusiv în Biserică, aceasta avînd granite canonice bine delimitate, vizibile.

Prin Botez omul devine mădular al trupului mistic al lui Hristos, adică membru al Bisericii. De aici reiese clar că Botezul (la fel si celelalte Taine bisericeşti) nu pot să existe independent de Biserică (adică în afara granitelor acesteia).
Dincolo de graniţele Bisericii lui Hristos, adică la eterodocşi, "Tainele" săvîrsite de aceştia nu pot să unească în mod real pe primitori cu Biserica lui Hristos cea adevărată (ortodoxă).
Este cu neputintă ca prin Botezul săvîrsit la romano-catolici, monofiziti sau protestanti, omul să devină ortodox, adică membru al unei singure adevărate Biserici a lui Hristos. La fel este cu neputintă ca prin Hirotonia săvîrsită dincolo de granitele Bisericii, omul să primească harul preotiei.

Va urma cu:

Sfintii Părinti despre Biserică


Hristos S-a înălţat!

Homeopatia, o noua inselare

Homeopatia, o practica medicala controversata
Homeopatia este una dintre metodele contemporane alternative de tratament. Sunt oameni care folosesc medicamentele homeopate, fara a sti insa nici catusi de putin despre ele. Adesea, homeopatia este pusa in stransa legatura cu lumea orientala, vazuta ca izvor al practicilor medicale alternative. Homeopatia isi trage numele din alipirea a doua cuvinte grecesti: "homoios" (asemanator) si "pathos" (suferinta).
Homeopatia nu constituie o specializare medicala in sine, la nici o facultate de Medicina neputandu-se studia acest domeniu. Cei care practica homeopatia, cat si legislatiile in vigoare privind Sanatatea, recunosc faptul ca homeopatia nu este recunoscuta legislativ, ca specializare universitara.
Nu exista scoli homeopate organizate, nu exista date statistice, pentru a putea compara rezultatele actiunii medicamentelor homeopate. Nu exista nici o statistica care sa spuna ca, de exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopata, atatia s-au facut bine, atatia si-au imbunatatit starea, atatia au ramas in aceeasi stare si atatora li s-a inrautatit sanatatea. Nici o data statistica. Interesant este si faptul ca homeopatii spun ca "homeopatia nu lucreaza statistic".
Homeopatia este cunoscuta pentru practica controversata de a oferi tratamente care nu contin efectiv nici un ingredient chimic activ. Homeopatia mizeaza pe tratarea bolilor prin stimularea capacitatii de vindecare a organismului uman, precum si prin prevenirea aparitiei afectiunilor la cei predispusi.
Homeopatia are la baza un sistem propriu de raportare la om. Astfel, potrivit homeopatilor, omul are o capacitate inascuta de a se vindeca, el trebuind sa fie vazut intr-o maniera holistica, impreuna cu lumea inconjuratoare el formand un tot comun. Aceasta intelegere a omului si a lumii se incadreaza in categoria ideilor de tip new-age-ist (orientale).
Hahnemann si Kent, cei doi parinti ai Homeopatiei
Homeopatia isi leaga inceputurile de medicul german Friedrich Samuel Hahnemann (10 aprilie 1755 - 2 iulie 1843). Samuel s-a nascut la Meiben, in Saxonia. La numai 12 ani, el ajunge sa stapaneasca engleza, franceza, italiana, greaca si latina. Mai tarziu, el va invata si limbile vechi-orientale: araba, siriana, ebraica si caldeeana.
Hahnemann va studia medicina, doi ani la Leipzig si zece luni la Viena. In anul 1777, baronul Samuel von Brukenthal ii ofera postul de bibliotecar si de medic personal. Hahnemann il urmeaza pe Brukenthal la Sibiu, unde ramane doi ani. In aceasta perioada, tanarul medic este admis in cadrul Francmasoneriei. Intrarea lui Hahnemann in "loja teutonica", inca de tanar, a influentat decisiv credintele lui filosofice si religioase.
Hahnemann a fost theist, a avut stranse legaturi cu misticismul si fost un iubitor fanatic al spiritismului. El era de parare ca invatatura lui Confucius a fost superioara fata de cea a lui Iisus Hristos, pe care Il caracteriza ca "sentimentalist inflacarat". De asemenea, credea ca exista o stransa legatura intre Fiinta suprema si actiunea medicamentelor.
Hahnemann va face mai multe experimente, cu diferite substante, pe oameni sanatosi. In urma acestor experimente, cei in cauza (sanatosi) au prezentat simptome asemanatoare cu simptomele prezentate de bolnavi. Producerea acestor simptome, cu ajutorul unor substante, ar stimula organismul uman al celui bolnav sa lupte cu boala.
Esenta homeopatiei devine astfel "principiul similitudinii", care consta in convingerea ca totalitatea simptomelor si a semnelor de boala prezente la un pacient pot fi vindecate de o substanta capabila sa produca simptome similare unei persoane sanatoase.
Hahnemann va enunta teoria despre "homeopatie" in anul 1796, urmand ca, in anul 1810, el sa editeze si o carte cuprinzatoare despre aceasta. In cartea respectiva, Hahnemann dedica multe capitole lui Anton Mesmer, vazut ca "tata al misticismului", si elogiaza teoria acestuia despre "magnetismul animal".
In cartea lui, numita "Organon-ul artei de a vindeca", el spune: "Marea varietate a puterii se afla ascunsa chiar in plante, ale caror caracteristici exterioare le cunoastem de multa vreme, dar sufletele lor, caracterisicile lor interioare si orice element dumnezeiesc au ele, pe acestea toate inca nu le-am perceput."
Aceasta existenta a elementului "dumnezeiesc" in plante este dezvaluita si de catre un urmas fidel al lui Hahnemann, anume de James Tyler Kent, care scrie: "Energia insasi nu este energie, ci o substanta dinamica. Exista un Dumnezeu Suprem, care este alcatuit din substanta, si este o substanta uniforma. Toate provin, curg de la El, toate de la cel superior si pana la ultimul corp material fiind legate in acest mod. Bineinteles, daca exista separare si curgere continua, de la primul, pana la ultimul, ultimele o sa inceteze sa existe."
James Tyler Kent (31 martie 1849 - 6 iunie 1916), nascut intr-o familie de baptisti din New York, a fost un medic american, recunoscut ca parinte al homeopatiei moderne. Kent se va doveni a fi un fidel membru al sectei mistice conduse de Emanuel Swedenborg.
In anul 1897, Kent va publica o carte cuprinzatoare, numita "Repertoriu al Medicinei Homeopate". In aceasta lucrare, el vorbeste despre calitatile homeopate ale alimentelor (aceasta carte este folosita, de homeopati, pana astazi), pornind de la urmatoarea idee: "Nu microbul este cauza unei boli; nu trebuie sa ne mai lasam condusi de aceste visuri ale medicinei alopate si ale imaginatiei, ci trebuie sa corectam elanul vital."
Urmand acestei idei, homeopatia sustine si o teorie particulara asupra "infectiilor", prin care homeopatii inecarca sa explice cauza producerii tuturor bolilor. "Omul a fost creat liber, a fost creat cu posibilitatea sa gandeasca si sa faca sau binele, sau raul. Omul, gandind si dorind raul, isi pregateste corpul sa primeasca boala." (Kent)
Prin aceasta teorie, homeopatii confunda raul spiritual cu cel material, lucru pe care Ortodoxia nu il face. Bolile sunt urmarea pacatului lui Adam, care a afectat intreaga fire umana, iar nu urmari neaparate ale unor rele actuale, fara de care ele (bolile) nu ar exista in trup. Multi dintre sfinti au fost bolnavi, negandind si neurmand cele rele (vezi cazul lui Iov).
Marele homeopat Pierre Schimdt, la un congres international al Asociatiei Homeopatilor, sustine ca medicul homeopat, in afara de medicament, trebuie sa dea pacientului indicatii exacte "in legatura cu igiena de natura morala si sufleteasca, astfel incat sa nu se mai repete aceleasi greseli pe care le-a facul inainte, incalcand legea, in acest fel provocandu-si boala".
Homeopatul William Schwartz, care se refera la un mod de actiune mai profund al homeopatiei, spune: "Homeopatia are legatura nu numai cu evolutia trupeasca a omului, ci si cu evolutia lui spirituala; medicamentul homeopat, intr-adevar, salveaza sufletele; cu acest mod de actiune, homeopatia ajuta la distrugerea raului, ajuta sa se deschida "centrele" superioare si sa curga de acolo energie cereasca si spirituala."
Vitulkas este considerat parintele homeopatiei in Grecia, dar este si foarte cunoscut in cercurile mondiale homeopate. Vitulkas a fost discipol si colaborator al maestrului (guru) hindus Krisnamurti, si este firesc ca gandirea lui sa fie adapata cu conceptii orientale despre Dumnezeu, lume si om.

Va urma