Poezii preferate...

[glykys]

Haide, hai fată bălaie
Că vine Moş Nicolae!
Trebuie să curăţăm
Toate ce le încălţăm:
Papucei, şi săndăluţe,
Cizmuliţe şi ghetuţe,
Ca nu cumva Moşul bun
Să lase nuia de-alun,
Ci covrigi cu mult susan
Şi iepuri din marţipan,
Bomboane de ciocolată
In cutie colorată.
Ursuleţi din turtă dulce…
Numai Moşul ne aduce!
Sigur, doar la cei cuminţi.
Tu ai fost?Dar să nu minţi !


Sunt nervos de nu mai pot,
C-am simţit mare complot.
Moş Ene vrea să ne-adormă
Când Moş Nicolae toarnă
Dintr-un sac plin cu de toate
Bomboane şi ciocolate,
Iar la unii-o nuieluşă,
În pantofii de la uşă.
Dar acum, fiindc-am aflat,
Voi sta treaz neapărat,
Să-l văd pe Moş Nicolae
Venind prin zapezi sau ploaie,
Să ne dăruiască-n noapte
Şi pe merit şi ce poate!
Dar ce am? Mi-aşa de somn!
- Moş Ene, nu vreau să dorm.
Vine Moşul pe la gene…
– Nu te mai juca, Moş Ene!

[Mosh-Neagu]

E prima dată când îţi scriu…
Am auzit că vei veni
Cu daruri multe la copii.
Ai mei dorm toţi, că e târziu.

Scrisoarea nu e prea frumoasă.
Mă iartă! -ţi scriu la lumânare
Şi mâna-mi tremură cam tare,
Că este frig la noi în casă.

Nu sunt flămând, cu fraţii mici
Am împărţit un colţ de pâine.
M-aş bucura de-aş şti că mâine
Va fi să treci şi pe aici.

Ştiu, mulţi copii sunt cu nevoi,
Eu nu-ţi cer jucării frumoase,
Ci-n ghetele acestea roase
Să pui, te rog, ghetuţe noi!

........................

Răspunsul Moşului (Gârda Petru Ioan)

E prima dată când răspund,
Căci sigur n-am să pot veni,
Cum mă duceam pe la copii
Mai an. Acum, regret profund,

Da-s prea bătrân şi hodorog
Să pot să mai pornesc, băiete,
Şi nu mai am suman, nici ghete,
Nici sanie, nici câini. Te rog

Mai rabdă-o vreme, vezi cum faci,
Că poate s-o-ndura Guvernul
Să mai renunţe la eternul
“N-avem nimic pentru săraci”.

Dar pân-atunci, pe-această cale,
Primeşte de la Moş Crăciun
Aceste... nu ştiu cum să spun...
Aceste ghete virtuale.
...........................


Mosul Ratacit! (Culai Roman)

Copil gingas, fara ghetute
Eu ti-am primit tarziu scrisoarea!
Tot ce mai am sunt trei stelute
Sa-ti lumineze-n veci cararea.

Le am de cand eram ca tine
Si-n suflet le-am purtat mereu!
Sunt dar, chiar de la Dumnezeu
Si se numesc de fapt Sfanta Treime

Ingeri din cer ti-or da ghetute noi
Hainute, carti si pixuri fermecate.
Si fericit vei fi cu toti ai tai,
In jurul mesei pline cu bucate!

.....................................

Re- Moşul rătăcit, plenar m-a lămurit -Vali Slavu

Îngeri din cer ne-or da ghetuţe noi
Şi-o masă-nbelşugată. Aferim!
Iar pentru-aşa pomeni şi trai de soi,
E de ajuns doar, musai, să murim.

Tentaţia e mare… mese-mbelşugate,
Hăinuţe, ghete noi, chiar pixuri fermecate,
Da-ţi amintesc: flămând, desculţ e mult mai bine,
Decât să te-ntâlneşti în cer cu… ştii tu cine! (soacra decedata recent -n.a.)

.............................................


Re : Mosul Ratacit! - Culai Roman

Impovarat de ganduri si nevoi
Revin pe unde las cate un semn...
Nici nu mai stiu cum sa va-ndemn
Cand vad cam ce ganditi unii din voi !?

Spuneam mai sus ca cei cu har
Sau cei ce stapanesc bine cuvantul
Sa nu se-aplece dupa cum vrea "Vantu"
Sau sa-si inece-amaru’ in pahar !

Nu v-amagiti c-aveti solutii STAS,
Si cu atat mai greu sa le impuneti
Priviti la cer si-o rugaciune spuneti ;
E singura speranta ce-a ramas !

Doar bunul Dumnezeu ne-ar mai salva
Aceasta tara plina de minciuna !
Tot ce-a fost bun s-a-mbolnavit de ciuma
Si doar Hristos poate schimba ceva !

Ne-am urmarit si ne-am turnat si ne-am vanat
Si-am impuscat si-n ziua de Craciun !
De ce-asteptam mereu un lucru bun
Cand noi n-am inteles ce-i un pacat ?

Cine-ar plati tot raul ce ne-apasa ?
Noi vrem mereu-mereu cate ceva...
De nu iubesti, nimic nu poti avea !
De n-ai sa ierti, nu esti stapan acasa !

Sa nu imi luati de rau tot ce v-am spus ;
Si-mi cer ieratre daca v-am ranit !
Poate nu-i o-ntamplare c-am venit
V-am spus si eu trei vorbe si m-am dus!...
.............................................

Re re re Moşul rătăcit - Florian Abel


Îi înţeleg pe oamenii ca voi
Ce luminează pronia cerească,
Atunci când cei ce-s obidiţi ca noi,
Îşi mai găsesc şi timp ca să gândească.

Te-am supărat de am uitat că sunt
Clădit în "chipul şi asemănarea"
Şi m-am îndepărtat de tot ce-i sfânt;
Dar mă apucă tot mai des mirarea:

Tot după chipul şi asemănarea
Sunt cei ce-şi umilesc propriul frate?
Şi cei ce chipul ţării pângăresc?
Şi cei bogaţi prin cântece spurcate?

Îmi ceri ca şi pe-aceştia să-i iubesc
Spre-a fi părtaş în ceruri cu preasfinţii?
Ba, să mă ierte tatăl cel ceresc
Şi dă-mi o bardă să le mântui dinţii.

M-am săturat de dragostea profană
Ce-i proclamată "drumul către rai",
Nu pot sorbi prea otrăvita cană,
Iar de sunt osândit, nu-i nici un bai.

Nici Dumnezeu nu spune că-i iubeşte
Pe cei ce pângăresc dumnezeirea,
De ce-aş fi eu cel care depăşeşte
Pe Dumnezeu, răstălmăcind iubirea?
................................................

Re Moşul rătăcit - Culai Roman

"Oameni ca noi", "oameni ca voi"...
Eu nu gasesc nici o deosebire
Suntem un neam cu toti, si-o fire
Cu-aceleasi ganduri triste si nevoi !

Nu-s suparat pe nimeni, sincer spun !
Doar incurcat un pic si necajit
Ca pan’acum nimeni nu s-a gasit
Sa faca-n tara asta ceva bun!

Ma zbat intr-o parere si incerc
Sa promovez o unica gandire
De vom ierta si-om darui iubire
Ne-om dezrobi si vom iesi din cerc.

Tu spui ca dai cu barda si scoti dinti...
Cati dinti scoti tu, atatia-ti scoate el ;
Ba chiar mai multi, desi e mic si chel.
Sa-nvingi tre’sa iubesti si sa nu minti !!

Cu ce suntem noi mai presus
De cei cu dragostea profana ?
Zambind, le dam sa bea aceeasi cana
Si am uitat de jertfa Lui Iisus.

Sunt 20 de ani de ura ;
Se-ntorc soldatii in mormant !
Mai este oare-n noi un lucru sfant ?
Avem masuri, dar nu avem masura !!

Pe cine sa iubeasca Dumnezeu ?
Suntem bolnavi, nu are ce alege !
Cu legi facem mereu fara-de-lege
Si niciodata nu-L chemam la greu !

Poate-s naiv, eu stiu ? Si da si nu.
Dar cred ca-i tot ce ne-a ramas acum :
Sa ne unim "cei cu cuvantul bun"
Sa spunem : Doamne, fa dreptate, Tu !!

.................................................. .......

(Dupa un an)
Speranţa moare ultima... - Vali Slavu

Ţi-am scris şi-acum, a doua oară,
Vreo patru rânduri încropite
Şi-aceleaşi ghete ponosite
Te-au aşteptat pe prispă-afară.

Dar n-ai ajuns la noi, sărmanul,
Ţi-e greu ca să ne faci pe plac,
Fiind şi tu tot mai sărac,
Dar poate vei veni la anul…

.........................................

Sursa: http://www.poezie.ro/index.php/poetr...%C5%9F_Nicolae

[cezar_ioan]

Ce desfatare, Moshule!....
Frumos (desi, desigur, trist), frumos!
Cum stie romanul sa bata saracia de afara cu un cantecel pe dinlauntru...

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ce desfatare, Moshule!....
Frumos (desi, desigur, trist), frumos!
Cum stie romanul sa bata saracia de afara cu un cantecel pe dinlauntru...

Romanul s-a nascut poet, Cezare!... Iar tu... nu faci nici pe departe exceptie! Am vazut si am apreciat mult stilul tau! Felicitari sincere!

Cuvântul
de Daniel Turcea

Adevărul s-a revelat în cuvinte
şi în tăceri,
în minuni şi-n legi de minuni,
în metafore şi-n numere,
dar mai ales în taine.

şi iată, la plinirea răutăţii veacurilor,
în trup omenesc,
unindu-ne cu El.

Dar ce-a a fost înainte de El şi-a continuat
fără El, poartă stigmatul sterp al
lipsei de har, al apostaziei,

nu prin iniţiere se lasă descoperit
Adevărul, El nu este un secret,
ci însăşi desăvârşirea,
cea care arde vasele literelor
şi-ar face grămăjoară de cenusă,
gândul cel orgolios.

El, Adevărul, Se descoperă
pe cât îi este cu putinţă celui
ce-L caută, ce-L doreşte,
ce-L iubeşte, ce-L crede,
ce traăeşte în El,
Se descoperă prin
traire...
celor cu inima curată,
blânzilor şi smeriţilor lumii,
celor ce pot iubi,
Desăvârşirea,
Izvorul,
Iubind astfel pe fiecare om,
fratele lui.
Ascet este cel ce nu
urăste nici un om, chiar când
acesta îi doreşte moartea.
Cel ce-i iubeşte pe toţi,
iată suprema asceză.

El a pătruns esenţa lumii
văzute şi nevăzute,
acela nu mai poate muri.

Dar nu există luptă cu sine
şi cu aparenţele lumii,
cu trupul şi cu spiritul,
ca intregul cosmos, ca această
acesză a dragostei
umile, desăvârşite...

cel ce o trăieşte până la
sfârşit, până în prima zi
a veşniciei, a începutului
trăirii, urcării, progresului
veşnic în Adevăr,
este un stâlp al lumii,
a regenerat lumea,
acea lume ce place lui
Dumnezeu,
lumină şi dragoste...

iată de ce iniţiaţii,
ştiutorii de secrete ale lumii,
magicieni - amici ai întunericului-
descoperitori de numere
de formule, de puteri,

alchimişti ai cuvintelor
- şi numai atât -
nu au cum, netrăind,
nefiind fii ai Adevărului, să-l
cunoască.

Simpla enunţare a unei
taine nu este taină,
dar cel ce o cunoaşte şi
o trăieşte, cel
ce i-a gustat răcoarea,
flacără numind-o, însăşi
cuvintele cu care-o face
alcătuiesc acea taină.
Fără Har, nimeni
nu poate trăi în adevăr.

[cristiboss56]

[cristiboss56]

Mamă, crezi că m-am născut
Să admir nobleţea lumii
Sau că-n viaţă vine-o vreme
Când răsplata o au bunii ?
Sau că cerul e albastru
Ca să cred ca-s printre stele
Doar aşa, din amăgire
Că fac parte dintre ele ?
Mamă, nici nu şti ce chinuri
Am avut când dintr-o dată
Am ştiut că şi pământul
Este doar din foc şi piatră…
Dureros a fost când toate
Dimprejur erau doar vise
Nu cum povesteai, că lumea
Ţine dragostele’aprinse…
Mamă, frumuseţea lumii
Nu stă-n calea celor drepţi
Nici pământu’acesta searbăd
Nu-i iubeşte pe-nţelepţi…
Visele au calea scurtă
Dragoste nu este-n toate
De iubeşti cu toată fiinţa
Tot ajungi cândva în moarte…
Mamă, floarea de pe câmpuri
Mă va urmări prin stele
Şi din toate câte fost’au
Ele’s dragostele mele…
Pe deasupra presărate
Vor fi flori de albăstrele
Toate suave şi triste
Ca toate visele mele…


Sandu Cătinean

[glykys]

Tara veghea turcita. Pierea o dup-amiaza
Schimbata-n apa multa a ierbii ce-nviaza,
Cand, greu si drept, pe sceptrul de pai marunt la fir
Gandacul serii urca ghiocul de porfir.
Cer plin de rodul toamnei imi flutura - tartane
Tot vioriul umed al prunelor gatlane:
Gradina imi sta cerul; far muntii - parmalak,
Un drum bateam, aproape de alba Isarlak,
Cu ziduri forfecate, sucite minarete
Si slujitori cu ochii rotunzi ca de erete
Si, azmutit campiei, un fluviu lesios;
In ganduri incarcate, cand cautam pe jos
Argintul unei scule de pret, atunci picata:
Cutit lucrat, vreo piatra in scump metal legata
Greu cearcan de cadana topit la un bairam;
Nici eu nu mai stiu astazi ce lucruri cautam.
Incolacite ceasuri! Cu voi, nu luai aminte
Cum, pe rasfranta buza a matcii, dinainte,
O spornica multime se tencuia-n pereti.
Veneau de toata mana: prostime, targoveti,
Dervisi cu fata supta de veghi, adusi de sale
Pierduti intre pufoase si falnice pasale,
Iar ochii tuturora calatoreau afund....
Caci, rasarind prin ceata si calarind pe fund,
La dunga unde cerul cu apele ingana,
Aci saltat din cornuri, aci lasand pe-o rana,
Se razboia cu valul un preaciudat caic:
Nici vasle si nici panze; catargul, mult prea mic;
Dar jos, pe lunga sfoara, cusute intre ele,
Uscau la vant si soare tot felul de obiele,
Pulpane de caftane ori tururi de nadragi;
Si, prin carpeli pestrite si printre cute vagi,
Un vant umfla bulboane dantuitoare inca.
Ce ruginiri de ape trezite si ce branca
Lasara fierul ranced si lemnul buretos?
In loc de aur, pieptul acelui trist Argos
Ducea o lana verde, de alge naclaite,
Pe cand la pupa, trase - edec ca niste vite
Cu teasta namoloasa si cornulete mii,
Treceau in brazda undei sirag de ragalii.
Sub vantul drept, caicul juca tot mai aproape.
Atunci, cu ochi de seara si-abia deschise pleoape
(Caci, grei de-ngandurare, nameti ma napadeau),
Cu ochi ce cheama somnul din goluri si il beau,
Imi deslusii deasupra, inghemuit pe-o barna,
Un turc smolit de foame si chin, cu fata carna,
Cu mainile si gura aduse la genunchi,
Trei petece razlete i se tineau de trunchi.
Cand vasul fara nume trecu prin dreptul nostru
Un fund de vad ii prinse si pantecul, si rostru.
Cutreierata, apa jur imprejur undi...
Si glasui un pase intr-astfel:- Efendi,
Corabier si oaspe in porturile mele,
Primeste-aceste daruri si-aceste temenele:
La nava ta se cade pe branci ca sa ma-nchin,
Ca banuiam caicul lui Hogea Nastratin.
Un zvon ne turburase. Ziceau: a inchis supt ape
Rasfatul ce nici marea turceasca nu-l incape,
Si usuratul Hoge, mereu soitariu,
Incheie-acum Bosforul cel limpede-n sicriu
Cu malul giulgi. - Eu, unul, n-am vrut sa cred. Si iata
Lucesti in bucuria cetatii inviata!
Dar ne mahnesti c-o fata prea trista; hai, curand
Nu sta pe punte, coabe cu pantecul flamand!
Noi ti-am adus nautul dorit, si sumedenii
De roscove uscate si tavi cu mirodenii.
- Coboara, iscusite barbat, si ia din plin.
Dulceagul glas al pasii muri prin seara lin.
Cum nici un stalp ori sfoara nu tremura pe punte
In gandurile toate, soseau ninsori marunte
Si unsuroase linisti se tescuiau sub cer.
Si deslusit, cu plansul unui tais de fier
In impletiri de sarma intrat sa le desire,
O frangere de gheturi, prin crestete, prin sire,
Prin toata roata gloatei ciulite, rascoli.
Pic langa pic, smalt negru, pe barba Lui slei
Un sange scurt, ca doua mustati adaugite,
Vii, vecinici, din gingia praselelor cumplite
Albira dintii-n pulpa intrati ca un inel.
Sfant trup si hrana siesi, Hagi rupea din el.

*
La Isarlak, cea alba de lespezi, gloata suie,
Dar greii pasi prin ierburi si stuh se-impleticesc.
In ochi, din lancezi ape, cum palpaie galbuie
Si uleioasa, dara caicului turcesc!



Autor: Ion Barbu
Poezia NASTRATIN HOGEA LA ISARLÂK de Ion Barbu

[cristiboss56]

[onixrg]

Câteva versuri devoționale pe care le-am scris Maicii. Sper să vă placă.

Lumina mea în seara zilei mele,
Scăparea mea în ceasul ce-a apus,
Bucuria mea când noaptea nu mai vine.
Nădejdea mea în toate ce le-am spus.