Poate fi Dumnezeu autorul direct al bolii si al suferintei omului?

[medusa]

Nu doamna, nu este deloc asa, in fine, vad ca ne invartim inutil in cerc, oricum retineti va rog, ceea ce scrie la Evrei 2:14, ca diavolul are puterea mortii, nu ati inteles nimic, Pavel dorea sa spuna ca pacatul este conceput de omul care se lasa ispitit de diavolul, si odata faptuit acest pacat, omul va muri, in sensul asta diavolul are puterea mortii, insa Pavel nu a vrut sa spuna ca demonii pot ucide dupa cum au ei chef.
Iar de exemplul cu Iov (singurul pe care il aveti si care nu se aplica in toate situatiile), l-ati mai postat deja. Sunt suficient de multe episoade biblice care arata ca Dumnezeu este singurul care are putere asupra mortii si asupra vietii, si aduce viata sau moartea, dupa cum doreste, fiind Suveran. Deja mi-e somn si e tarziu, dar nu pot sa nu va aduc aminte de episodul in care Moise spune ca Domnul va deschide pamantul, aruncandu-i in Sheol de vii pe Datan, Core. Se referea Moise la satana? Evident, nu.

[mariamargareta]

În prealabil postat de medusa

Nu doamna, nu este deloc asa, in fine, vad ca ne invartim inutil in cerc, oricum retineti va rog, ceea ce scrie la Evrei 2:14, ca diavolul are puterea mortii, nu ati inteles nimic,

Reţin şi înţeleg doar ceea ce scrie: că diavolul “are stăpânirea morţii” şi nu cum spui tu, că “are puterea morţii”, ceea este cu totul altceva:

"[...] ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul" (Evrei 2,14).

Aşadar o fi Dumnezeu Suveran peste toate , dar suveranitatea (stăpânirea) asupra răului şi a morţii o are (este vorba de o suveranitate limitată şi cu caracter temporar, ce-i drept) diavolul. Diavolul cere mereu moarte, şi nu Dumnezeu o cere; iar El i-o îngăduie doar uneori diavolului, deşi acesta mereu şi insistent o cere.

În prealabil postat de medusa

Pavel dorea sa spuna ca pacatul este conceput de omul care se lasa ispitit de diavolul, si odata faptuit acest pacat, omul va muri, in sensul asta diavolul are puterea mortii, insa Pavel nu a vrut sa spuna ca demonii pot ucide dupa cum au ei chef.
Iar de exemplul cu Iov (singurul pe care il aveti si care nu se aplica in toate situatiile), l-ati mai postat deja.

Un principiu nu se poate aplica după bunul plac al fiecăruia, unde şi când doreşte. El este general valabil, altminteri nu mai este principiu ci o formă de arbitrar. "Exemplul cu Iov" nu este nici de neglijat, nici de trecut în categoria “cazuri particulare”. L-am mai postat şi-l voi mai posta până ce va fi înţeles aşa cum trebuie.

În prealabil postat de medusa

Sunt suficient de multe episoade biblice care arata ca Dumnezeu este singurul care are putere asupra mortii si asupra vietii, si aduce viata sau moartea, dupa cum doreste, fiind Suveran. Deja mi-e somn si e tarziu, dar nu pot sa nu va aduc aminte de episodul in care Moise spune ca Domnul va deschide pamantul, aruncandu-i in Sheol de vii pe Datan, Core. Se referea Moise la satana? Evident, nu.

Moise n-a spus nimic dinainte, referitor la pedeapsa răzvrătitorilor Core, Datan şi Abiron, ci a lăsat lucrurile să se desfăşoare de la sine, el fiind doar un simplu spectator ca şi ceilalţi. Apoi s-a întâmplat un fenomen „natural”, aidoma cu focul şi tornada care l-au păgubit pe Iov:

"Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oamenii lui Core şi toată averea” (Num.16, 32)

Cine a fost deci autorul morţii răzvrătitorilor? Tu spui că Dumnezeu. Alţii vor spune că pământul, căruia i s-a făcut brusc foame şi care şi-a deschis gura sa, înghiţind câteva înghiţituri bune. Alţii vor spune că Dumnezeu i-a îngăduit diavolului să-i ucidă pe păcătoşi. Şi fiecare va fi convins că numai el are dreptate.

[mihailt]

În prealabil postat de medusa

Nu doamna, nu este deloc asa, in fine, vad ca ne invartim inutil in cerc, oricum retineti va rog, ceea ce scrie la Evrei 2:14, ca diavolul are puterea mortii, nu ati inteles nimic, Pavel dorea sa spuna ca pacatul este conceput de omul care se lasa ispitit de diavolul, si odata faptuit acest pacat, omul va muri, in sensul asta diavolul are puterea mortii, insa Pavel nu a vrut sa spuna ca demonii pot ucide dupa cum au ei chef.
Iar de exemplul cu Iov (singurul pe care il aveti si care nu se aplica in toate situatiile), l-ati mai postat deja. Sunt suficient de multe episoade biblice care arata ca Dumnezeu este singurul care are putere asupra mortii si asupra vietii, si aduce viata sau moartea, dupa cum doreste, fiind Suveran. Deja mi-e somn si e tarziu, dar nu pot sa nu va aduc aminte de episodul in care Moise spune ca Domnul va deschide pamantul, aruncandu-i in Sheol de vii pe Datan, Core. Se referea Moise la satana? Evident, nu.

E mai bine sa cautam sa vedem ce zic Sfintii Parinti referitor la aceasta.
Spre exemplu Sfantul Ioan Damaschinul zice de episodul in care aceia au fost acoperiti cu pamant ca nu Dumnezeu (aci in acest capitol Sfantul se refera la Dumnezeu Iisus Hristos) a fost cel care a facut aceea :
"Nu duce cu forţa spre virtute, nici nu acoperă cu pamânt414, nici nu arde cu foc415 si nici nu porunceşte să fie loviţi cu pietre cei păcătoşi416, ci convinge, prin blândete si îndelungă răbdare, ca oamenii să aleagă virtutea, să lupte prin necazuri pentru ea si să se bucure de roadele ei.."
(Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul ,cartea a IV-a ,capitolul 4:
"Pentru ce s-a făcut om Fiul lui Dumnezeu şi nu Tatăl şi nici Duhul?
Ce a săvârsit întrupându-se ?)
Iar la subnota 414 e trecut ca referinta din Sfanta Scriptura:
414 - Numeri XVI, 31-33; Deuteronom XI, 6.
Episodul din Numeri capitolul 16,versetele 31-33 zice asa:
"31.Cum a încetat el să spună toate cuvintele acestea, s-a desfăcut pământul sub aceia
32.Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oamenii lui Core şi toată averea;
33.Şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în locuinţa morţilor, i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii. "


Cine este acela care in VT acopera cu pamant,arde cu foc etc nu stiu dar nu este Preasfanta Treime.Si aceasta o stiu ca o zice Sfantul Ioan Damaschinul,din traditia Bisericii ortodoxe.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de mariamargareta

"Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oamenii lui Core şi toată averea” (Num.16, 32)

Cine a fost deci autorul morţii răzvrătitorilor? Tu spui că Dumnezeu. Alţii vor spune că pământul, căruia i s-a făcut brusc foame şi care şi-a deschis gura sa, înghiţind câteva înghiţituri bune. Alţii vor spune că Dumnezeu i-a îngăduit diavolului să-i ucidă pe păcătoşi. Şi fiecare va fi convins că numai el are dreptate.
[/font]

Autorul morţii răzvrătitorilor nu poate fi pământul, adică natura înconjurătoare, fiindcă nu este animată. Nu suntem animişti, ci credem că Dumnezeu este stăpân atât asupra celor văzute, cât şi asupra celor nevăzute. Diavolul ar putea fi, dacă puterea lui nu ar fi limitată, dacă nu ar fi "ţinut în lanţuri". Să ne amintim de mandatul limitat pe care Dumnezeu i-l dă diavolului în Cartea lui Iov: "de viaţa lui, să nu te atingi !". Prin urmare, autorul morţii răzvrătitorilor este Dumnezeu. El dă răsplată, el dă pedeapsă. El este autorul vieţii, şi din pietre poate să facă oameni. El trimite şi moartea, în forma şi la ceasul numai de El hotărâte.

Sunt întristat de cât de mulţi credincioşi nu cred în aceste adevăruri de credinţă aşa de simple. E una din influenţele moderniste aici, eu în spun "iubirism": a pune la îndoială dreptatea şi sfânta mânie a lui Dumnezeu. Credeam că numai catolicii suferă de asemenea deformare a credinţei şi mă aşteptam ca la ortodocşi să văd o mai bună ancorare în tradiţie. E trist că ancorarea în tradiţie priveşte numai forma, numai ritualul, numai câte zile femeia nu are voie să intre în biserică după ce naşte, în schimb fondul credinţei e bolnav de această boală a lumii, ale cărei consecinţe pot fi teribile: dacă nu există pedepsitor, nu există nici pedeapsă, nu există nici damnare perpetuă, putem să facem ce vrem.

Poate că citirea Psalmului 93 ajută ? Ia să vedem:

1. Dumnezeul răzbunărilor, Domnul, Dumnezeul răzbunărilor cu îndrăzneală a grăit.
2. Înalţă-Te Cel ce judeci pământul, răsplăteşte răsplătirea celor mândri.
3. Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor făli?
4. Până când vor spune şi vor grăi nedreptate; grăi-vor toţi cei ce lucrează fărădelegea?
6. Pe văduvă şi pe sărac au ucis şi pe orfani i-au omorât.
7. Şi au zis: "Nu va vedea Domnul, nici nu va pricepe Dumnezeul lui Iacob".
8. Înţelegeţi, dar, cei neînţelepţi din popor, şi cei nebuni, înţelepţiţi-vă odată!
9. Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte?
10. Cel ce pedepseşte neamurile, oare, nu va certa? Cel ce învaţă pe om cunoştinţa,
11. Domnul, cunoaşte gândurile oamenilor, că sunt deşarte.
12. Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa pe el,
13. Ca să-l linişteşti pe el în zile rele, până ce se va săpa groapă păcătosului.
14. Că nu va lepăda Domnul pe poporul Său şi moştenirea Sa nu o va părăsi,
15. Până ce dreptatea se va întoarce la judecată şi toţi cei cu inima curată, care se ţin de dânsa.
16. Cine se va ridica cu mine împotriva celor ce viclenesc şi cine va sta împreună cu mine împotriva celor ce lucrează fărădelegea?
17. Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu.
18. Când am zis: "S-a clătinat piciorul meu", mila Ta, Doamne, mi-a ajutat mie.
19. Doamne, când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu.
20. Nu va sta împreună cu Tine scaunul fărădelegii, cel ce face asuprire împotriva legii.
21. Ei vor prinde în cursă sufletul dreptului şi sânge nevinovat vor osândi.
22. Dar Domnul mi-a fost mie scăpare şi Dumnezeul meu ajutorul nădejdii mele;
23. Le va răsplăti lor Domnul după fărădelegea lor şi după răutatea lor îi va pierde pe ei Domnul Dumnezeul nostru.

Verbis Domini !

[mariamargareta]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Autorul morţii răzvrătitorilor nu poate fi pământul, adică natura înconjurătoare, fiindcă nu este animată. Nu suntem animişti, ci credem că Dumnezeu este stăpân atât asupra celor văzute, cât şi asupra celor nevăzute. Diavolul ar putea fi, dacă puterea lui nu ar fi limitată, dacă nu ar fi "ţinut în lanţuri". Să ne amintim de mandatul limitat pe care Dumnezeu i-l dă diavolului în Cartea lui Iov: "de viaţa lui, să nu te atingi !". Prin urmare, autorul morţii răzvrătitorilor este Dumnezeu. El dă răsplată, el dă pedeapsă. El este autorul vieţii, şi din pietre poate să facă oameni. El trimite şi moartea, în forma şi la ceasul numai de El hotărâte.

Cu câtă uşurinţă Îl fac unii pe Dumnezeu ucigaş de oameni! Oare aşa să fie? Cine a murit atunci, pe vremea lui Iov, şi de ce? Au murit toţi fiii şi fiicele lui Iov, şi toţi robii lui, şi toţi boii lui şi asinii lui. A zis oare Dumnezeu diavolului: “ … de viaţa lui Iov să nu te atingi, dar omoară-i pe fiii şi pe fiicele lui, căci sunt nişte păcătoşi, care nu-i fac deloc cinste!” ?? A trimis El moartea peste fiii lui Iov sau peste slugile lui, sau peste animalele lui? Şi dacă nu El a trimis-o, de ce spui aberaţii, că “El trimite şi moartea, în forma şi la ceasul numai de El hotărâte” ?? În care ceas a hotărât El moartea fiilor lui Iov şi a robilor lui şi a dobitoacelor lui?

Este adevărat că Dumnezeu n-a oprit moartea acestora, aşa cum a oprit-o din Pronia Sa pe cea a lui Iov, căci diavolul n-ar fi cruţat nici o fărâmă de viaţă dacă era lăsat să facă ce voia. Dar nici nu i-a poruncit Dumnezeu diavolului ce să facă, şi ce să omoare, şi cum, şi când. Diavolul ar fi putut să nu omoare pe nimeni dacă voia, căci nu primise nici o poruncă de la Dumnezeu în acest sens. Sau, putea să omoare o singură fiinţă, la modul demonstrativ, ca să-şi arate puterea sa, ce i-a fost dezlegată; dar el i-a omorât pe toţi cei care nu au fost ocrotiţi de Dumnezeu, oameni şi dobitoace. Şi cu toate că Dumnezeu n-a omorât pe nimeni, tu spui cu nonşalanţă că “… autorul morţii … este Dumnezeu”. Şi aşa, dintr-un condei năbădăios, ai transformat pasivitatea motivată a lui Dumnezeu într-o decizie proactivă şi totodată distructivă, care nu corespunde cu nimic realităţii.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sunt întristat de cât de mulţi credincioşi nu cred în aceste adevăruri de credinţă aşa de simple. E una din influenţele moderniste aici, eu în spun "iubirism": a pune la îndoială dreptatea şi sfânta mânie a lui Dumnezeu.

“Dumnezeu este iubire” (Ioan 4: 8,16) şi nu poate fi acuzat niciodată şi de nimeni, nici de “prea multă iubire”, dar nici de căderea în extrema cealaltă, în care renunţă la "iubirism", ca să se aprindă de "mânia sfântă". E uşor a face teologie după ureche, inventând cuvinte şi expresii viciate de nonsens, precum “iubirism” şi “sfânta mânie”, care nu se regăsesc pe niciunde în Biblie, dar care îi ajută pe unii să-şi construiască cu ele raţionamente lipsite de orice logică. Ore mânia nu este un păcat? Şi ce păcat este sfânt, ca să-l numim cu infantilism şi preţiozitate afişată “păcat sfânt”?

Dar vei zice tu, cel care tot mai cauţi nod în papură: Oare nu scrie în Biblie că avem dreptul să ne mâniem? Aşadar există şi mânie sfântă. Căci zice la Efeseni 4,26: “Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră”.

Teologule după ureche, care scoţi versetele din context, oare cam ce vrea apostolul să spună aici? Dacă citeşti şi mai sus şi mai jos vei vedea cam ce vrea să spună: “lepădaţi minciuna şi grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său; lepădaţi mânia, iar dacă vă scapă totuşi vreo vorbă de mânie, împăcaţi-vă cu cel ofensat până la apusul soarelui; fugiţi de ispitele diavolului; lepădaţi obiceiul de a fura, ci mai degrabă lucraţi cu mâinile voastre, lepădaţi obiceiul de a rosti cuvinte rele şi nedrese cu sare”. Şi apoi, dacă ai avut răbdare să citeşti până aici, apostolul mai adaugă ceva, ca să te lămurească şi mai bine:

“Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate.”(Efeseni, 4,31)

Şi acum, vezi ce zice despre mânie? “Orice… mânie… să piară de la voi!” Orice însemnând probabil că o include automat şi pe cea inventată de tine, “mânia sfântă”.

Deci, dacă zice despre mânie că trebuie să piară, n-avea cum să se contrazică pe sine, îndemnând tot el la mânie, aşa cum pare la prima impresie că ar rezulta din versetul 26.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Credeam că numai catolicii suferă de asemenea deformare a credinţei şi mă aşteptam ca la ortodocşi să văd o mai bună ancorare în tradiţie. E trist că ancorarea în tradiţie priveşte numai forma, numai ritualul, numai câte zile femeia nu are voie să intre în biserică după ce naşte, în schimb fondul credinţei e bolnav de această boală a lumii, ale cărei consecinţe pot fi teribile: dacă nu există pedepsitor, nu există nici pedeapsă, nu există nici damnare perpetuă, putem să facem ce vrem.

Pedeapsa vine în urma judecăţii, dar unii văd în Dumnezeu, în loc de Dreptul Judecător, pe “Dreptul Pedepsitor”. Ei propovăduiesc în loc de "frica de a nu-I greşi şi de a nu-L ofensa pe Dumnezeu", o altfel de frică, o frică vechi-testamentară numită "frica de un Tiran cu numele de Dumnezeu" (care, ca orice tiran, aduce numai suferinţe, schingiuieşte, mutilează şi omoară). Dumnezeu nu numai că nu pedepseşte şi nu omoară pe nimeni, dar nici măcar nu judecă pe nimeni, chiar dacă rămâne Judecător. Atunci cine judecă şi cum judecă? Biblia dă răspunsul la acest paradox: Cuvântul rostit de Dumnezeu este cel care judecă:

“Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi.” (Ioan 12,48)


Şi tot Cuvântul rostit de Dumnezeu este cel care pedepseşte atunci când este încălcat, iar pedeapsa pe care o aduce este însăşi împlinirea lui, aşa cum a fost el rostit:

“De aceea spune-le: "Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Nici unul din cuvintele Mele nu va fi amânat, ci cuvântul pe care-l voi rosti se va împlini", zice Domnul Dumnezeu.” (Iezec. 12,28)

E ca şi când un părinte i-ar spune fiului său: “Ai toate libertăţile de pe lume, dar dacă vei bea otravă, sau te vei arunca în gol de pe stâncă, sau vei zgândări cu mâinile goale leul în pustie, atunci vei muri negreşit!”. Iar fiul lui îl nesocoteşte şi din nepăsare sau din curiozitate sau din teribilism încearcă la întâmplare una dintre ele, convins fiind că tatăl său a exagerat sau chiar l-a minţit. Cu adevărat, durerea tatălui la moartea fiului va arăta că nu el este vinovat de moartea celui necugetat. Şi asta nu numai pentru că îl avertizase dinainte, dar nici n-a putut cu nimic să-l împiedice.

[mariamargareta]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Poate că citirea Psalmului 93 ajută ? Ia să vedem:

1. Dumnezeul răzbunărilor, Domnul, Dumnezeul răzbunărilor cu îndrăzneală a grăit.
2. Înalţă-Te Cel ce judeci pământul, răsplăteşte răsplătirea celor mândri.
3. Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor făli?
4. Până când vor spune şi vor grăi nedreptate; grăi-vor toţi cei ce lucrează fărădelegea?
6. Pe văduvă şi pe sărac au ucis şi pe orfani i-au omorât.
7. Şi au zis: "Nu va vedea Domnul, nici nu va pricepe Dumnezeul lui Iacob".
8. Înţelegeţi, dar, cei neînţelepţi din popor, şi cei nebuni, înţelepţiţi-vă odată!
9. Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte?
10. Cel ce pedepseşte neamurile, oare, nu va certa? Cel ce învaţă pe om cunoştinţa,
11. Domnul, cunoaşte gândurile oamenilor, că sunt deşarte.
12. Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa pe el,
13. Ca să-l linişteşti pe el în zile rele, până ce se va săpa groapă păcătosului.
14. Că nu va lepăda Domnul pe poporul Său şi moştenirea Sa nu o va părăsi,
15. Până ce dreptatea se va întoarce la judecată şi toţi cei cu inima curată, care se ţin de dânsa.
16. Cine se va ridica cu mine împotriva celor ce viclenesc şi cine va sta împreună cu mine împotriva celor ce lucrează fărădelegea?
17. Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu.
18. Când am zis: "S-a clătinat piciorul meu", mila Ta, Doamne, mi-a ajutat mie.
19. Doamne, când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu.
20. Nu va sta împreună cu Tine scaunul fărădelegii, cel ce face asuprire împotriva legii.
21. Ei vor prinde în cursă sufletul dreptului şi sânge nevinovat vor osândi.
22. Dar Domnul mi-a fost mie scăpare şi Dumnezeul meu ajutorul nădejdii mele;
23. Le va răsplăti lor Domnul după fărădelegea lor şi după răutatea lor îi va pierde pe ei Domnul Dumnezeul nostru.

Verbis Domini !

Tocmai asta este că nu e verbis Domini, ci este verbis Davidi, dacă e îngăduită această licenţă. Este percepţia vechi-testamentară a regelui David (el exprimând o mentalitate generală a vremii lui) despre un Dumnezeu aspru, insensibil, răzbunător şi rece, care Îşi iubeşte doar poporul Său "cel ales", iar pe celelalte le dă morţii. Este o mentalitate care devine o umbră a celor viitoare. Dar unii dintre creştini trăiesc pe mai departe cu mentalitatea de robi, şi nu cu cea de fii, şi de aceea ei pun mai presus pedeapsa decât iubirea, judecata decât mila. Pentru unii ca aceştia, Biserica s-a ostenit în zadar de 2000 de ani încoace, căci ei tot în Vechiul Testament scormone ca să-şi găsească justificări ale Legii (talionului) pentru propriile lor opţiuni.
E veche slăbiciunea aceasta, şi nu sunt ei primii care au gustat-o:

"Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii;
Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.
Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!
Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
Dar atunci necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei;
Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte?
Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani?
Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi, în zadar."(Gal 4, 3-11)

[Mihnea Dragomir]

Poziţia dv ar fi de tot râsul dacă nu ar fi de plâns. Mă refer atât în limbaj, cât şi la fond. La limbaj, fiindcă expresii precum "spui aberaţii", "teolog după ureche" (între altele) arată inexistanţa internalizării mesajului lui Cristos. Şi, în final, exact acel fel de mânie despre care spuneţi că este păcat. La fond, fiindcă a-l considera pe David cam infantil în percepţia lui despre Dumnezeu arată o incredibilă superbie. David a trăit în familiaritatea lui Dumnezeu ceva mai mult decât dv şi am toate motivele să cred că l-a cunoscut mai bine.

Nu altceva se poate spune despre "sfânta mânie". De câte ori apare "mânia lui Dumnezeu" în Biblie ? Nu mă obosesc să număr. Pentru cine a ajuns să conteste Biblia, sau cel puţin partea ei cea mai mare căreia îi spunem "Vechiul Testament", e acelaşi lucru dacă apare menţionată o dată sau de o sută de ori. Când Apostolul însuşi, în Romani 1 cu 18-19 vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu, când o liturgică întreagă numeşte A Doua Sa Venire drept "dies irae", a contesta existenţa faptelor ca să dea bine la teoriile dv devine patologic. Asta se combate cu medicaţie, nu cu meditaţie.
Iar când ceva vine de la Dumnezeu, în mod direct sau prin oamenii Săi sfinţi, numim acel ceva sfânt. De aceea spunem despre această reacţie, care e adevărat că de multe ori e păcătoasă venind de la oameni păcătoşi, "sfântă" când vine de la cel care e sfânt. Până şi comuniştii, pentru care clasa muncitoare era ceva sfânt şi-au dat seama de asta, folosind sintagma "sfânta mânie proletară".

Eu închei aici acest început de polemică cu dv şi, unei eventuale replici, nu am să mă ostenesc să răspund. Doar vă încredinţez Biblia şi Liturghierul, rugându-mă la Mânecat: "Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi !"

[medusa]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Prin urmare, autorul morţii răzvrătitorilor este Dumnezeu. El dă răsplată, el dă pedeapsă. El este autorul vieţii, şi din pietre poate să facă oameni. El trimite şi moartea, în forma şi la ceasul numai de El hotărâte.

Sigur ca da, aveti perfecta dreptate, dar scrie in Biblie clar:

Romani 12:19 *Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".

cum se va manifesta mania lui Dumnezeu aducand pedeapsa asupra unui pacatos? poruncind unui demon sa-i faca rau? sau, dupa cum afirma doamna Margareta, lasand demonii sa-i faca rau? pai si daca demonul nu vrea sa faca raul decis de Dumnezeu? sau...daca Dumnezeu decide ca un pacatos sa fie omorat, chiar daca demonul face treaba asta, nu tot Dumnezeu este responsabil ?
Doamna Margareta, ganditi-va ce Iisus predicati, si aveti grija ca Il prezentati pe Dumnezeu intr-o lumina negativa, El nu comanda peste demoni, El ingaduie demonilor sa faca rau in anumite circumstante, dar nu sta la discutii cu satana, discutand cu acesta asupra activitatii lui si trasandu-i sarcini !
Ce a zis Domnul Iisus despre satana? "el nu are nimic in Mine". Ioan 14:30

[mariamargareta]

În prealabil postat de medusa

[...]Dumnezeu [...]nu sta la discutii cu satana, discutand cu acesta asupra activitatii lui si trasandu-i sarcini !
[...]. Ioan 14:30

Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?"
Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: [...]
Şi Domnul a zis către Satan: [...]
Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: [...]
Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta".(Iov 1:7,12)

[mariamargareta]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

[...]
Iar când ceva vine de la Dumnezeu, în mod direct sau prin oamenii Săi sfinţi, numim acel ceva sfânt.[...]

Da, uite cum ne obligi tu să ne amintim cu înfiorare sfântă de Sfânta Inchiziţie a Bisericii dumitale, care ridica sfinte ruguri în pieţele publice, pe care-i ardea pe păcătoşi şi pe vrăjitoare, căci aşa lucra Dumnezeu atunci cu mânia Lui cea sfântă, prin oamenii Săi cei sfinţi, în vremile acelea sfinte, dies irae, care, din păcate pentru tine, au rămas doar o sfântă amintire şi nu mai pot fi reînviate cu nici un chip.