BARFA SI JUDECATA

[George.m]

"Nimenea, socotesc, dintre cei ce judeca sanatos, nu va tagadui ca din ura si din tinerea de minte a raului se naste clevetirea. De aceea s-a si randuit aceasta dupa parintii ei, ca intr-un lant. Clevetirea e fiica urii. E o boala subtire, dar o lipitoare grasa, ascunsa si tainuita, care suge si seaca sangele iubirii. E fatarnicia iubirii, pricinuitoarea intinaciunii si poverii inimii (Sfantul Ioan Scararul, Scara dumnezeiescului urcus, Cuvantul X: Despre clevetire, c.1, Filocalia IX).

[George.m]

Deosebit de frumoase imi par cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur:

"Cand ai vorbit de rau pe semenul tau, l-ai facut mai rau pe cel care te-a auzit. Daca e pacatos, ajunge si mai pacatos pentru ca pacatele altora il fac sa se semeteasca si sa-si inchipuie lucruri mari despre el.

Pe langa acestea, ai mai vatamat si obstea bisericii. Toti cei care te aud vorbind de rau pe semenul tau nu-l defaima pe pacatosul pe care-l vorbesti de rau, ci defaimarea o arunca asupra tuturor crestinilor. N-ai sa auzi pe necredinciosi spunand: cutare e un necumpatat si un desfranat, ci ai sa auzi ca in locul celui pacatos e defaimat tot neamul crestinesc [...].


Sa izgonim din gura noastra orice cuvant de barfire, stiind ca, si de-am manca cenusa, n-avem niciun folos de pe urma unei vieti atat de aspre daca nu ne lasam de barfit. Ca nu cele care intra in gura spurca pe om, ci cele care ies din gura.

Spune-mi, rogu-te, n-ai ocari, n-ai tine de rau pe unul care ar scormoni, cand ai trece tu, o groapa cu murdarie rau mirositoare? Fa si tu tot asa! Ocaraste, tine de rau pe cei care barfesc! Ca duhoarea care iese dintr-o groapa cu murdarie scormonita nu izbeste atat de mult mirosul celor care trec pe acolo cat tulbura si indurereaza sufletele ascultatorilor scormonirea pacatelor altora si darea in vileag a vietii necurate a cuiva" (Omilia a III-a la statui).

[George.m]

"Omul care arata putere, facand minuni si vindecari si avand toata cunostinta si inviind morti, dar cazand in pacat, nu poate fi fara grija, si de aceea se afla sub pocainta, caci judeca pe altii si pe Judecator caci desi este in multe osteneli, vazand pe cineva aflandu-se in tot pacatul si negrija, si dispretuindu-l, in zadar ii este toata pocainta, pentru ca a respins un madular al lui Hristos, judecandu-l si nelasand judecata Judecatorului Hristos" (Cuviosul Isaia Pustnicul, Cuvantul VIII, c.19, Filocalia XII).

"A judeca un membru al Bisericii - spune Parintele Dumitru Staniloae - inseamna a dispretui un madular al lui Hristos, sau a lupta un madular al trupului Lui impotriva altuia. Fiecare madular trebuie sa ajute celelalte madulare".

[Marius22]

Cel ce are neincetat inaintea ochilor mintii icoana Infricosatoarei Judecati, nu mai poate cadea cu atata usurinta in pacatul judecarii semenilor.

Dar noi cadem. Si se intampla astfel pentru ca ne-am obisnuit a vedea Judecata, "teologic vorbind", doar ca pe o realitate eshatologica, de care ne desparte un ocean de timp.

Scriptura ne spune insa ca acela care traieste cu adevarat prezenta sfintitoare a lui Dumnezeu in viata sa, este "judecat" inca de acum, iar la Judecata nu va merge, ci "se muta din moarte la viata".

[andra_v]

Uff, sunt tare curioasa cum vei gandi peste 10 ani.

[cristi_1993]

Barfa, este totusi un pacat? Ca de multe ori ma intreb cand vorbesc de cine cu toate ca el/ea nu este de fata...Tare as vrea sa aflu un raspuns.!

[glykys]

În prealabil postat de cristi_1993

Barfa, este totusi un pacat? Ca de multe ori ma intreb cand vorbesc de cine cu toate ca el/ea nu este de fata...Tare as vrea sa aflu un raspuns.!

:)
Oare ai spune aceleasi lucruri despre persoana respectiva si daca aceasta ar fi de fata?
Uite aici definitia barfei din dictionar. Vezi tu ceva bun si folositor aici?

A BÂRFÍ ~ésc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

[Ekaterina]

"Indelung as putea sa va vorbesc despre un fenomen curios: Oamenii nu isi observa propriile greseli, si judeca pe altii. Asa se pierde unirea. Feriti-va de orice gand impotriva vreunui frate sau sora, caci fiecare gand pricinuieste o crapatura in zidurile cetatii. Si sa stiti, nu este defel un lucru mic! Pentru ca atunci cand gandim ceva rau despre orisicine, si dupa aceea iesim din chilia noastra si intalnim acea persoana, urmarile gandului rau incep sa lucreze. Si atunci celalalt va raspunde, in vartutea acestui fenomen, in acelasi fel. Si niciodata nu este cu putinta sa stii cine a inceput primul. Pentru care ne si rugam: Daruieste-mi a vedea ale mele caderi. Lipsa acestei viziuni duce la faptul ca fiecare om crede ca el are dreptate si nu isi observa gresalele proprii. Aceasta pana si ierarhii o fac, si noi toti. Asa ca feriti-va de tot gandul rau, la voi in chilie, iar atunci zidirea noastra va ramanea in picioare si noi vom dobandi mantuirea. Dar daca ne vom ierta noua insine gresalele, neintelegand pe fratele, atuncea toate se vor narui".
Parintele Sofronie de la Essex

[costel]

Omul trebuie sa se foloseasca de darurile primite de la Dumnezeu spre a dobandi asemanarea cu El. Cand ajungem la barfa sa avem in vedere ca mintea si limba noastra au devenit unelte ale diavolului. Parintele Ilie Cleopa spunea ca "Dumnezeu nu ne-a facut sa fim muti. Ne-a dat limba sa vorbim. Dar ceea ce vorbim, sa fie spre slava lui Dumnezeu si ceea ce este de trebuinta".

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Omul trebuie sa se foloseasca de darurile primite de la Dumnezeu spre a dobandi asemanarea cu El. Cand ajungem la barfa sa avem in vedere ca mintea si limba noastra au devenit unelte ale diavolului. Parintele Ilie Cleopa spunea ca "Dumnezeu nu ne-a facut sa fim muti. Ne-a dat limba sa vorbim. Dar ceea ce vorbim, sa fie spre slava lui Dumnezeu si ceea ce este de trebuinta".

Privitor la canonisirea si vindecarea pacatului clevetirii, iscusitul Mitropolit Antim Ivireanul hotaraste asa: ”toate pacatele pe care le va face [cineva], dupa ce se va spovedi si isi va face canonul pe care i l-a dat duhovnicul , i se vor ierta. Insa acel pacat al parei / clevetirii, nu i se va ierta cu nici un mijloc, ca este mai mare decat uciderea.
Dar iată ce ne spun Sf. Părinţi pentru asta: Când zugrăveşti către alţii greşalele fratelui tău, pricinuieşti o pagubă negrăit de mare, chiar dacă spui adevărul şi chiar când faci aceasta frăţeşte, din compătimire, fără să ai scop ai face vreo vătămare.
Să ştim totdeauna că vădind noi păcatele sau neputinţele fratelui nostru, prin aceasta noi ponegrim cinstea şi numele cel bun al lui. Şi după cuvântul Sfintei Scripturi: “Numele bun este mai presus decât multă bogăţie”. (Paremii. cap.22 vers.1 Solomon).
Dacă neputinţele celui clevetit n-au fost cunoscute de alţii, atunci prin vorbele clevetitorului se scot la arătare (se vădesc) făcându-se necinstire fratelui şi sminteală celor cari aud.
Iar dacă acele păcate sau neputinţe au fost cunoscute şi de alţii mai înainte, acum prin limba clevetitorului se înnoiesc în mintea altora şi se întăresc spre mai multă încredinţare.
Iată deci cum se jefuieşte cinstea fratelui (care este cea mai scumpă avere) şi se întinează auzul celor mulţi. Cum poţi să mai zici că nu-i faci nici o pagubă prin clevetire?
“Gura ta a înmulţit răutatea şi buzele tale au împletit vicleşuguri, şezând ai clevetit împotriva fratelui tău şi ai pus sminteală împotriva fiului maicii tale (care este Sfânta Biserică). La ziua judecăţii te voi mustra şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale!” (Psalm 49, 20-22).
“Deşarte au grăit fieştecare către vecinul său … pierde-va Domnul toate cele viclene, limba cea mare grăitoare.” (Psalm 49, 19-20).
În Cartea cea către romani, Sf. Apostol Pavel zice: “Fără de răspuns eşti o, omule, oricine eşti tu care vindeci pe altul!” (cap.2, vers.1).
Sf. Apostol Iacob, Fratele Domnului ne învaţă, zicând: “Nu vă clevetiţi unul pe altul, fraţilor, cel care vorbeşte împotriva fratelui său, judecă pe fratele său, acela vorbeşte împotriva Legii şi judecă Legea”. Sf. Ioan Gură de Aur zice: “Cel care cleveteşte pe vecinul său, acela a mâncat carnea fratelui său!”
Sf. Nectarie (Mitropolitul Pentapolei) spune că: “Precum ucigaşul răpeşte viaţa omului, tot asemenea şi cel care cleveteşte, răpeşte cinstea, deci amândoi sunt ucigaşi de oameni”.
Iar Sf. Vasile cel Mare socoteşte că este vrednic de afurisenie, atât cel care cleveteşte, cât şi cel care ascultă clevetirea fără mustrare.
Căci zice Domnul la Sf. Evanghelie:
“Amin zic vouă, devreme ce aţi făcut aşa la unul din aceşti fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut” (Matei, 25-40).