mesaj de la noul ierusalim

[alinpotop]

nu stiu daca am primit ca oricum dau delete la toate :))

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (III)


Ghinionul dracului este că inflaţia de “proorociţe” de la Noul Ierusalim a dus la situaţia comică în care pucioşii deja ajunseseră la cifra de nouă trâmbiţe, în timp ce Scriptura nu vorbeşte decât despre şapte îngeri cu şapte trâmbiţe, aşa că liderii pucioşi au fost nevoiţi să ia măsuri procustiene şi să se adapteze din mers la situaţie, ca să dea impresia de concordanţă deplină cu mesajul biblic. De aceea, în pofida realităţii istorice, ei au simplificat (şi totodată, au falsificat) radical lucrurile, declarând fără nici o justificare logică faptul că Maria nu a fost “trâmbiţă”, ci doar “o punte de trecere” între trecut şi viitor, şi ignorând pur şi simplu prestaţia individuală a Mihaelei dintre anii 1990 şi 1995, pentru a putea rămâne la cifra cunoscută de şapte trâmbiţe. Totodată, ei au mutat din nou “Judecata Domnului” de la timpul prezent, la timpul viitor apropiat, declarând că “Domnul” Se anunţă că va veni “…curând, curând” (pentru ca imediat să Se declare că este “deja venit”).

După acest carusel ameţitor de “trâmbiţe” şi de “vremuri ale trâmbiţării” care amestecă haotic trecutul, prezentul şi viitorul într-un fel de “ghiveci al timpului”, liderii pucioşi se hotărăsc în anul 2004 că trâmbiţarea celui de-al şaptelea înger trebuie atribuită neapărat “Domnului” lor, dar începutul ei nu poate fi cantonat nici în trecut (adică nici în anul 1995, nici în 1997, cum spuseseră până acum), nici pentru prezent (anul 2004), ci doar într-un viitor neprecizat, atunci când Domnul va veni şi va birui şi ultimul vrăjmaş, moartea:

“ […] şi uită bietul de el că la trâmbiţarea celui de al şaptelea înger când Eu, Domnul, voi birui pe cel din urmă vrăjmaş care este moartea, omul va da seama de tot ce a făcut el în viaţa lui de pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-4-2004)

“Venirea Domnului” a fost planificată de pucioşi mereu la alte şi la alte orizonturi de timp. Prin anul 1995 ea era considerată o faptă împlinită deja şi o taină despecetluită, încă de pe vremea coborârii lui “Iisus” din ceruri, ca duh vorbitor care se încuibează în trupul firav al Verginicăi, ca să vorbească de pe limba ei ca dintr-o trâmbiţă. Încă de atunci se pretindea că începuse deja “învierea morţilor”, pretenţie nesusţinută însă de fapte concrete, căci nimeni şi nicând n-a fost văzut înviat la Pucioasa:

“Iată taină vă spun vouă, şi o despecetluiesc între ai Mei; vă spun despre taina venirii Mele atunci şi acum. […]
O, Ierusalime, copilul Meu de azi, pruncul Meu, poporul Meu de azi! Eu am pus nume lui Verginica. O numeam în mijlocul tău trâmbiţa lui Dumnezeu, Ierusalime de azi. Verginica s-a numit trâmbiţa lui Dumnezeu, şi tu n-ai priceput venirea Mea prin cuvântul cel rostit al Scripturii. Când M-am coborât în trup prin Maica Mea Fecioara, am coborât la glasul arhanghelului şi am venit spre arătare, iar acum am venit şi M-am coborât întru trâmbiţa lui Dumnezeu, după cum este scris: "La glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu". Mă coboram din cer în ea, măi poporul Meu, în trâmbiţa Mea Mă coboram din cer, şi eram înaintea ta în ea, ca să te înviez pe tine şi ca să înviez morţii tăi, tată, că dacă tu auzeai glasul Meu, îl auzea tot trupul tău, tot poporul tău, tot neamul tău, până la Avraam, tată, până la al miilea neam al tău, până la Avraam, părintele celor credincioşi, şi morţii tăi înviau la glasul trâmbiţei lui Dumnezeu, iar pe tine, cel ce erai viu, te luam în lucrarea Mea ca să stai în ea, copilul Meu de azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7-1-1995)

Din acest motiv, pe atunci taina învierii morţilor se considera a fi deja despecetluită:

“Lăsaţi morţii cu morţii lor, voi, cei ce înţelegeţi taina învierii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 13-12-1995)

Odată cu promovarea unui protocronism al rromânismului deşănţat, liderii pucioşi se considerau aleşi să conducă “poporul lui Dumnezeu” precum făcuse Moise în pustie, şi pe deasupra îndreptăţiţi să-i înveţe şi pe alţii taina învierii, căci ei înşişi se considerau “fii ai învierii”:

“Am spus ţie, Ierusalime al venirii Mele, că voi veni la tine şi îţi voi desface Scriptura poporului Meu cel nou, care are de la Mine nume nou, nume de român, căci acesta este numele cel nou al poporului lui Dumnezeu. Iată, dau inimă nouă celor ce cred venirea Mea în cuvânt peste pământ, că am spus ţie, Israele român, să te faci pe pământ pildă a împărăţiei cerurilor, ca să înveţe oamenii de la tine taina învierii, taina fiilor lui Dumnezeu, care sunt fiii învierii, taina chipului Meu în om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 6-5-1998)

Cerul cel nou şi pământul cel nou despre care vorbeşte Apocalipsa este localizat precis, geografic şi temporal, de către liderii pucioşi, în Cortul Alb din Grădina Întâlnirii de la Glodeni-Vale, localitatea Pucioasa, jud. Dâmboviţa (sub care se află buncărul liderilor pucioşi), pentru data de 12 decembrie 1995:

“Iubirea Mea este pururea peste acest cort sfânt în care Eu, Domnul, Mi-am aşezat acum opt ani masa Mea de cină, Paştele Meu cel nou, cortul Meu în care vin cu sfinţii şi prăznuiesc praznic de veac nou, taina cerului cel nou şi a pământului cel nou între cer şi pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12-12-1999)

Deşi de atunci încoace au trecut vreo 15 ani şi nimeni n-a văzut măcar un crâmpei din acest “cer nou şi pământ nou”, (căci toate sunt la fel ca înainte) pucioşii nu par a se sinchisi prea mult de neconcordanţele stridente dintre vorbele lor şi faptele care îi contrazic.

În anul 2000, liderii pucioşi definesc “taina învierii făpturii” ca fiind “cartea lui Dumnezeu cu omul” sintagma aceasta însemnând de fapt noua “evanghelie” de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Despre “despecetluirea acestei taine” se vorbeşte ambiguu, când la viitor, când la prezent, dar ea are loc neapărat în “Grădina Întâlnirii” de la Glodeni:

“Voi, copii ai învierii, […] dar acum, cât de glorioasă se va despecetlui taina aceasta, taina învierii morţilor, taina învierii făpturii! Eu am început să chem la înviere făptura şi am zis: Hristos a înviat! Zic tuturor celor din cer şi celor de pe pământ şi celor de sub pământ şi celor din ape şi celor din adâncuri şi celor din văzduh, şi am zis: adunaţi-vă cu Mine în grădina cuvântului şi ascultaţi cuvântul învierii făpturii, trâmbiţa învierii care sună „Hristos a înviat!” peste tot şi peste toate. […]. Poporul Meu, cartea Mea cu tine este taina învierii făpturii, […] Şi iată, vine Cel ce a înviat, vine şi desface taina venirii Lui, taina învierii. Vine Domnul Cel înviat, vine în grădina Sa, vine prin uşile deschise, dăruind tuturor viaţa Sa.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-5-2000

Un an mai târziu, în ianuarie 2001, liderii pucioşi se repliază din nou şi se reîntorc la o interpretare clasică a tainei învierii: acum ea nu mai este identificată cu “cartea lui Dumnezeu cu omul” (interpretată de pucioşi ca fiind cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care au tipărit-o în 1995), ci pur şi simplu cu Taina răstignirii, cea care a avut loc în istorie cu 2000 de ani în urmă:

“Dar Eu iarăşi M-am născut cu acelaşi trup, prin răstignire; M-am născut prin moarte. Am murit ca un muritor, ca să vin apoi la om cu taina învierii pentru toţi cei ce au murit, şi încă mor şi acum. Taina răstignirii Mele este taina învierii, este taina naşterii prin moarte dacă omul a murit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7-1-2001)

Minunea interpretării corecte a “tainei învierii” n-a ţinut însă decât vreo două luni. În martie 2001 liderii pucioşi se întorc la una dintre versiunile lor favorite: taina învierii se va zidi în viitor numai în omul care-L iubeşte necondiţionat şi exclusiv pe “Dumnezeul” Pucios, făcând o simbioză cu El:

“Dar mai mare între ele este ea, dragostea, dragostea Mea în om, dragostea Mea care aşteaptă înăuntrul omului ca să zidească în el împărăţia nestricăciunii, taina învierii omului.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-03-2001)

[vsovivi]

În prealabil postat de alinpotop

nu stiu daca am primit ca oricum dau delete la toate :))

Să vezi ce o să te mai distrezi dumneata când vei afla că Domnul era cel ce grăia acolo şi El i-a pus să trimită mesaje; să vezi dumneata atunci cum cu ochii cât cepele o să te plângi dumneata cu potop de lacrimi amare neştiind cine e ăla delete... de pe listă, căci nu o să-ţi vină să crezi ochilor că dând delete la toate mesajele ai reuşit marea performanţă de a nu fi citit ceea ce trebuia să fii citit pentru mântuirea ta ci ai dat delete şi la mesajele Domnului căci e mai uşor să dai delete la toate.

Voi vă distraţi cu viaţa voastră... treaba voastră... dar mai târziu o să vezi dumneata ce mai distracţie va fi... din aia tragicomică... pentru unii râs iar pentru alţii plâns.

Şi o să te rogi ca să fi fost vicentoarsa... o să te întrebi:

-De ce Doamne nu am crezut că tu i-ai trimis ci am crezut viceversa?.. şi de ce am făcut mereu viceversa... în loc să citesc am dat delete?..

şi iată o să finalizezi astfel:
-Vai mie Doamne că m-ai delete din cartea vieţii Tale. Dac-aş fi ştiut...

Şi aşa păţesc toţi cei care o urmează pe viceglobulpământesc cu mariamargareta... şi toţi cei ce lovesc din lături în poporul Domnului ca să fie hrăniţi de la mijloc pentru ca să se înalţe pe ei... înşişi.

Căci
''Tot cel ce se va înălţa pe sine va fi smerit, iar cel ce se va smeri pe sine va fi înălţat.''

Va fi trist pentru unii... dar adevărat.

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (IV)


Taina împărăţiei “Dumnezeului” Pucioasei se lucrează acum în toţi cei veniţi de bunăvoie sau de curiozitate la sărbătorile pucioşeşti, prin lucrarea de propovăduire a liderilor pucioşi:

“Şi acum, aşezaţi-vă să lucraţi taina împărăţiei Mele cu voi în faţa celor ce se vor aduna la sărbătoare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 13-6-2002)

De altfel, liderii pucioşi sunt singurii pământeni care au fost investiţi “de sus” cu înţelepciunea necesară pentru desfacerea tainei cea pentru sfârşit de timp:

“Eu îţi împlinesc ruga şi le dau celor mici înţelepciunea tainei cea pentru sfârşit de timp şi le spun aşa: v-am dat vouă cerul şi pământul ca să le stăpâniţi pe veci.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 30-6-2002)

Liderii pucioşi, plasaţi confortabil în buncărul subteran de la “Legănuţ”, săpat sub arena Cortului Întâlnirii, sunt îndrituiţi să desfacă peceţile tainei învierii morţilor şi să-i cheme pe morţi la înviere, desfăcând capacul locuinţei morţilor:

“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi. Iată, te cuprind în desfacere de taină, că Eu pe toate le adun în jurul tău ca să le lucrez. Locuinţa celor adormiţi îşi desface capacul, şi se zoreşte cu multul şi cu fuguţa taina învierii morţilor despre care Eu, Domnul, atât de mult v-am vorbit vouă ca să vă fac pe voi să le spuneţi lor să se scoale, că de-acum e vremea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

Duhul pucios care îşi ia numele “sfântul Ioan Teologul” le reaminteşte însă pucioşilor că de fapt apostolul Ioan este acela care a despecetluit taina cea de la sfârşitul timpului, despre venirea Domnului şi despre învierea morţilor (aparent fără să remarce faptul caraghios că, în acest caz, liderii pucioşi nici n-ar mai avea ce să mai “despecetluiască”):

“Am arătat în mine viaţa care este lumina oamenilor, că eu am fost rodul cuvântului Tău care s-a făcut iubire înăuntrul fiinţei mele, şi ea m-a legănat ca pe un prunc în leagănul ei. Iar când a fost să arăt taina cea de la sfârşitul timpului, despre venirea Ta şi despre învierea morţilor, m-am aşezat înaintea Ta, şi Tu înaintea mea, şi apoi am scris tot ce Tu ai binevoit să se facă cunoscut prin mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

Duhul pucios care ia numele “sfânta Filoteea” ridică şi el pretenţii: nu liderii pucioşi de pe pământ, ci “duhul Sfintei Filoteea” din cer se va ridica ( desigur, cu îngăduinţa “Domnului”) spre vestirea şi mărturisirea tainei învierii morţilor :

“O, Doamne, Cel slăvit de sfinţi şi de îngeri, Ţi-am slăvit înţelepciunea Ta cea din sfinţii Tăi care Te-au purtat în trupul lor cu împărăţia Ta. Am strigat din Tine la copiii veacului acesta şi le-am spus să se trezească cum se cuvine şi să nu mai păcătuiască aşa, ca cei ce nu au cunoştinţă de Dumnezeu, fiindcă eu le-am spus de Tine, iar trupul meu cel văzut de cei de pe pământ adevereşte că eu am avut înăuntrul meu împărăţia Ta şi că aştept mâna Ta care mă va ridica spre mărturisirea tainei învierii morţilor […]“(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 20-12-2003)

“Domnul” Pucios, în replică, spune că numai El este cel care Îşi face venirea pentru vestirea învierii morţilor, în timp ce liderii pucioşi sunt doar un ecou al acestei vestiri, pe care o reproduc indirect, prin vestirea “Evangheliei de la Pucioasa”, ca nişte călăuze şi învăţători de lege:

“– Eu, Domnul, înconjurat de sfinţi şi de durerea din ei şi de dorul lor după voi, cei de pe pământ care-Mi primiţi venirea Mea cea pentru vestirea împărăţiei cerurilor şi a învierii morţilor […] Cercetaţi pe poporul Meu, că v-am aşezat călăuză a lui spre Mine, şi a Mea spre ei. Fiţi învăţători şi faceţi-vă vreme să învăţaţi pe poporul Meu, căci cel neînvăţat nu învaţă, şi stă în şcoală în zadar. Faceţi şi vestirea Evangheliei împărăţiei Mele, care poartă în ea învierea morţilor […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 20-12-2003)

Liderii pucioşi reformulează din nou proiecţia tainei învierii făpturii. Ea nu se mai lucrează în prezent la Pucioasa, “acum şi aici”, aşa cum s-a pretins de atâtea ori, ci va fi ultima taină despecetluită, în ultima clipă a viitorului:

“Voi pătrunde pe tot omul cu puterea cuvântului Meu, şi apoi voi lucra sfârşitul tuturor tainelor Mele prin cea din urmă taină: învierea făpturii, după ce voi aduce ziua Mea peste cei necredincioşi, şi ceruri noi şi pământ nou peste cei credincioşi şi sfinţi. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-3-2004)

Şase luni mai târziu, liderii pucioşi se răzgândesc din nou. Taina învierii morţilor este “mare taină” şi se învaţă exclusiv de la “Dumnezeul Pucioasei”, care trebuie să aibă şcolari silitori în adepţii pucioşi, ca să lucreze ei (acum, în prezent, nu în viitor!) împreună cu “Domnul” şi cu “Tatăl Lui” taina învierii morţilor:

“Eu, Domnul, […] Învierea este mare taină, iar taina ei trebuie învăţată de la Mine, numai să am şcolari la şcoala învierii omului. […]Fiţi ai Tatălui Meu, copii ai Tatălui, şi Tatăl va purta grijă de voi, căci voi lucraţi cu Mine şi cu Tatăl taina învierii morţilor şi a vieţii veacului ce va să fie şi care este cu cei ce cred ca şi Mine în toate câte Eu am cuvântat cu gura Mea pentru împlinirea lor peste pământ şi peste om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-10-2004)

Un an mai târziu se înregistrează o nouă “răzgândire” în ideologia eshatologică a liderilor pucioşi. Contradicţiile temporale pe acest subiect sunt de acum ritmice şi de-a dreptul stridente. De la un an la altul proiecţiile temporale se răstoarnă ca un castel de cărţi de joc. Se ştie spre exemplu că “lucrarea” de la Pucioasa porneşte din anul 1955 şi se întinde pe mai mulţi ani, pe o durată care rămâne neprecizată. În tot acest timp, morţii aşteaptă nerăbdători să fie chemaţi afară din morminte, în viitor, la învierea obştească:

“O, e mare lucrarea Mea din zilele acestea! E tainică şi plină de răbdare spre arătarea slavei ei! Lasă-te răvăşit de tainica ei iubire pentru învierea a toate, poporul Meu. Aşteaptă morţii să-i strig afară aşa cum l-am strigat pe Lazăr dintre morţi şi i-am spus după ce I-am mulţumit Tatălui: "Lazăre, vino afară!".” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 24-4-2005)

[vsovivi]

''Săracele'' ispisisicuţucuţee, au impresia că o să rezolvee bârfelee, dând soluţii la problema frecată, neştiind ele că marele vatematician care le indeamnă la asta e tocmai mîndria întruchipipată... a a-berei şi nu a a-verii, deci moartea le dă buzna prin uşă iar ele cred ca toate credulelele că le-a spart uşa părintele bortodox care cică a venit ca să le laude.

Nu vă faceţi iluzii,

Rabdarea în umilinţe e Calea şi nu rezolvarea, căci orice bârfă se bazează pe o minciună, răsuflată, viceversată şi promovată drept adevăr, dată aşa ca un zvon nevinovat, neştiind fraierul ce-şi pleacă urechea că el trebuie, dacă se îngrijorează, ca să rezolve o problemă... iluzorie... un sofism. Deci mai devreme sau mai târziu va cădea în cea mai negră nepăsare drăcească şi putredă că va crede şi el că totul nu e decât un sofism sofisticat şi se va face pileosof, şi apoi spurcăciosul se va ţine mare, crezând că va scăpa astfel, că îl va descuraca ceilalţi pileozoofi în frunte cu nenia şi tanti grijania căci ăştia se are bine cu ocârmuirea, dar se înşală stimabilabilii amarnic în nepăsarea centrală căci nu este om care să nu se sature de atâtea bârfe nerezolvate la un momentdat... de un munte de bârfe... muntele cel prea înălţat care creşte din pricina ta, deci suflete bea, mănâncă şi te distrează că nu în noaptea asta...

Şi cum se ascunde el, muntele? Aşa:

Bîrfa mică după bârfa mare,
Păcatul mic după păcatul mare,
Pactul mic după pactul mare,
Patul mic după patul mare,
Patima mică după aia mare,
Pofta mică după pofta mare,
Nedreptatea mică după aia mare,
Şi aşa mai departe...

şi între ele şade semează şi biruitoare nepăsarea bine împietrită, fane bolovane, împietrită în mişcarea ei din pricina groazei fricii de nenia şi tanti grijania care te-au ademenit că dacă asculţi de ei or să te servească cu aceiaşi cafia dulce amăruie.

Deci nu mai fiţi mântuiciucur-ioşi că nu faceţi avere bună oricât aţi rezolva voi batematic vortăciunilor gLumei.

[IonelS]

Dar nu-i mesaj crestin ! Bate campii rau de tot ! In loc de scurt si la obiect, avem o avalansa de cuvinte presupus crestine, arhaice, ....

[medusa]

În prealabil postat de alinpotop

nu stiu daca am primit ca oricum dau delete la toate :))

la ce dai delete ?

[vsovivi]

Medusa dragă, cei ce bat câmpii sunt profesorii gLumii, uite de exemplu a apărut pe site ''explicaţiuniunile'' de unde se trage cuvântul LER, de prof. Ion Ionescu.

Şi el dă tot felul de explicaţii ştiinţifice şi absurde ale mai marilor cercetători care au legat semnificaţia de cupidon sau de ceva zeităţi celtice sau de tot felul de nimereli, deci se vede că bârna zace la loc de cinste în ochişorii lor... ce ar fi trebuit să fie drepţi.

Uite m-am rugat doar o clipă, şi am primit de sus semnificaţia cea Adevărată a cuvântului Ler.

Cuvântul Ler vine de la numele VaLERiu, Valer, Valeria şi iată cine este acest Valeriu şi care este semnificaţia, găsită pe net:

''Despre numele Valeriu
Se trage din latina, de la cuvantul valere (a fi puternic)
Numele de baiat Valeriu are semnificatia de a fi puternic. Numele de Valeriu deriva din latinescul valere. Nume asociat cu sentimentele de afectiune si cu iubirea sincera, Valentin avea, la origine, alt sens. Forma sa latina se inrudeste cu verbul valens, insemnand a fi puternic si sanatos. (......) Forma masculina a numelui Valeria - la originea acestor doua prenume se afla numele gentilic Valeria, care a fost baza de pornire a numelui de Valerius. Sufixul "-ius" indica aici apartenenta la o ginta anume - "ginta Valeria". Cei mai multi specialisti apropie numele de verbele latine "valeo" si "valere", care au intelesul de "a fi puternic", "a fi sanatos". In epoca imperiala romana, Valeriu avea si alte derivate, terminate cu sufixele "-inus" si "-anus", respectiv Valerinus si Valerianus. Acestea erau initial nume purtate in randul ostasilor instruiti, din randul carora provin cei mai multi martiri cu acest nume. In onomastica romaneasca istoria acestor prenume este destul de veche, si se bucura de o multime de forme populare, arhaice: Valerian, Volerom, Velerim, Valerie, Valerin, Veler sau Ler (care se regaseste in colinde specifice sarbatorii Craciunului). Ca nume de familie intalnim: Valerio, Valesu, Valecu, Vale, Valean, Valea, Valeanu, Vales, Valesoae, Valaru, Valineasa si altele. Sf. Valeriu a trait in secolul al III-lea si a fost ucenic al Sf. Apostol Petru. El a savarsit multe minuni, iar biserica il celebreaza pe data de 29 ianuarie. Sf. Mc. Valeria este pomenita pe data de 6 iunie''

Înţelegi deci dumneata căror mesaje ar fi trebuit să dea el delete?

Vă întrebaţi poate cum a venit şi cum am primit şi priceput de unde vine cuvântul LER?
Păi este ca unda care vine, apoi o loveşti de Piatră şi dacă stă în picioare adevărul ei ănseamnă că e de la Dumnezeu:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (V)



Pretenţiile pucioşilor de “a descoperi America Ortodoxiei” în ceea ce priveşte o viitoare “despecetluire a tainei învierii făpturii” sunt de-a dreptul ridicole. Se ştie clar din Biblie că nepătrunsa taină a învierii morţilor a fost despecetluită cu peste 2000 de ani în urmă, fiind arătată odată cu Învierea Domnului Iisus, după moartea Sa pe cruce. Culmea este că din când în când pucioşii mărturisesc ei înşişi acest adevăr, contrazicându-se astfel de la un mesaj la altul:

“Pe Mine, Cel tainic, Cel nepătruns, M-a pătruns acest ucenic, şi cu dor a dorit să-i facă pe toţi ucenicii Mei să creadă cu pătrundere şi să mărturisească ei cu toată puterea lor taina cea pentru care Eu M-am coborât de la Tatăl pe pământ şi M-am întrupat ca să Mă las cu trupul pe cruce răstignit şi să pot arăta nepătrunsa taină a învierii morţilor prin însuşi trupul Meu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8-5-2005)

Tot în ultimul “Cuvânt” pucioşii se lansează (ca de obicei) în adânci reflecţii filozofice, realizând încă odată performanţa de a cădea în ridicol, şi, ceeace este mai grav, de-a dreptul în erezie. Perorând minute în şir despre dragoste şi efectele ei, ajung să formuleze şi următoarea “maximă” pucioşească:

“Dragostea nu se probează decât prin credinţă şi prin mărturisire, iar altfel nu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2010)

Radicalismul acestei afirmaţii cu conotaţii negative (“altfel nu”) merită puţină atenţie. Este evident că dragostea este o virtute asupra cărei valenţe benefice nu mai este cazul să comentăm. Dar este oare corectă teorema pucioşilor referitoare la confirmarea ei?

Două şi numai două sunt reperele propuse de pucioşi ca să legitimeze dragostea: credinţa şi mărturisirea. Simpla lor enumerare clarifică şi destinaţia particulară a sentimentului pus în discuţie: nu este vorba de o dragoste oarecare, între doi soţi sau doi adolescenţi, ci este vorba de dragostea către Dumnezeu, căci lui Dumnezeu i se cuvine credinţă şi mărturisire. Sunt ele însă definitorii pentru dragostea de Dumnezeu?
Despre credinţă Biblia aminteşte că este o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru a fi un bun creştin. Oare nu au şi dracii credinţă? Ba ei au mai multă decât omul, căci ei sunt siguri că Dumnezeu există şi este Atotputernic:

“Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” (Iacov 2,19)

Despre mărturisire se poate spune acelaşi lucru. Cei mai mari mărturisitori ai lui Hristos au fost demonii, care nu se sfiau să-I arate pe faţă dumnezeirea:

“Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.” (Mc 1,24)

Aşadar, duhurile rele au avut şi credinţă, au avut şi mărturisire, dar tot n-au avut dragoste. Definiţia pucioşilor şchioapătă îngrozitor, pentru că ei nu citesc Scripturile, ci compun texte filozofice din capul lor. Dacă ar fi citit în Biblie ar fi văzut că Însuşi Domnul este cel care defineşte dragostea celor care-L iubesc pe El cu adevărat. Aceştia sunt cei care ascultă de cerinţa formulată de Hristos şi nu de teorii omeneşti. Iar Hristos a cerut aşa:
“Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.” (Matei 9,13) , făcând trimitere directă la cuvântul proorocesc:

“Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.” (Osea, 6,6)

O altă teorie năstruşnică din ultimul “Cuvânt” al pucioşilor este aceea că Dumnezeu este autorul bolii şi a suferinţei:

“Se duce omul la doctor şi-i dă doctorii doctorul, dar nici un doctor nu gândeşte şi nu ştie să spună de unde vine boala la om, şi nu-i dă omului doctorii după boala lui, ca să se vindece de boala de la care vine suferinţa. O, nu ştie omul că trupul plin de durere e doctorie pentru el. Altfel de doctor este Dumnezeu, Care trimite omului suferinţă pentru vindecare dacă omul nu ia ca doctorie umilinţa cea pentru păcate şi pocăinţa apoi şi iubirea apoi pentru Domnul vindecătorul.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2010)

Puţin mai lipseşte să spună că El este şi autorul morţii, şi acest pas funest chiar îl fac pucioşii, atunci când pretind că Dumnezeu a fost autorul morţii lui Simion (copilul Zidarilor) ca să-l scutească pe acesta de tulburări venite de la rudele lui, şi să-i “elibereze” pe părinţi de “povara” creşterii fiului lor, disponibilizându-i pentru grija exclusivă de obştea pucioşească. Poate că într-adevăr, Dumnezeul” lor, “Dumnezeul” Pucios, a fost autorul faptei oribile pe care singur o mărturiseşte cu cuvinte mieroase şi adormitoare:

“O, copilaşi iubiţi de Dumnezeu, Eu sunt iubirea cea fără de margini. Copilaşii Mei, Marian şi Victoria, am lucrat cu mare iubire pentru voi, […]şi am trimis pe îngerul Meu să-l aducă la Mine pe cel mic al vostru ca să nu se piardă de Mine şi de voi şi de poporul Meu, tată, căci Eu sunt iubirea cea fără de margini, că Mă uit înapoi şi văd lupta celor din afara poporului Meu cât s-au luptat să-l scoată pe acest copil din mănăstirea Mea, şi ziceau să înveţe carte şi să nu stea închis între ziduri. Câtă răutate se pornise înspre voi şi de la părinţii voştri cei după trup şi de la naşi şi de la arhierei şi de la preoţi şi de la oamenii luminaţi ai lumii, şi v-am spus să strângeţi toată mărturia despre această necredinţă care venea din cei necredincioşi ca să lovească în voi. Şi l-aţi luat din mănăstire ca să liniştiţi pe cei ce se răzvrăteau împotriva lucrării cuvântului Meu care vine pe pământ pentru voi. L-aţi luat ca să liniştiţi războiul şi l-aţi dat la şcoală, şi copilul e copil şi alunecă uşor şi dă să se despartă de Dumnezeu. Dar Eu am avut iubire pentru voi şi pentru el şi nu l-am lăsat să apuce să Mă părăsească sau să se răzvrătească cu cei răzvrătiţi, că duhul lumii dădea să-i păteze inima şi mintea, şi el era mic şi nu cunoştea puterea răului.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

[mariamargareta]

283. Comentariu la cuvântul pucios din 4-12-2010 (VI)

“Cel de la Pucioasa”, care pretinde că “este iubirea fără de margini” este capabil în mod declarat de o ură urâtă şi fără margini. El nu urăşte păcatul, ci îl urăşte chiar pe autorul păcatului; omului celui drept îi ridică viaţa, iar celui păcătos i-o păstrează. (De aceea şi Dumnezeu i-a interzis în mod special să nu se atingă de viaţa lui Iov, căci el la asta ţintea):

“Dar voi, tată, să nu fiţi trişti, ci să fiţi creştini desăvârşiţi, că Eu sunt iubirea cea fără de margini. Aşa am lucrat cu un pic de vreme în urmă cu un tinerel din poporul Meu care-i ieşise în cale păcatul ca să-l despartă de Mine şi să se ducă cu cei păcătoşi, şi Eu nu l-am lăsat să piară în păcate, că l-am iubit şi l-am luat lângă Mine, iar pe cea care a voit să-l despartă de Mine, am urât-o şi am lăsat-o să se despartă de Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

Moartea lui Simion Zidaru este echivalată cu o “ridicare a grijilor de părinţi” de pe umerii celor doi Zidari. În loc să împiedice, ca un Atotputernic, răul despre care pretinde că-l pândea pe Simion, “Cel de la Pucioasa” a preferat o soluţie mai simplă : să-i ia viaţa copilului. Nu a contat deloc jertfelnicia de ani de zile a Zidarilor, care şi-au rupt de la gură şi au umblat cu ciorapii rupţi ca să trăiască liderii pucioşi ca nişte belferi. Lovitura tragică a Zidarilor care şi-au primit în braţe copilul însângerat şi plin de pământul care se prăvălise peste el seamănă izbitor cu lovitura dată de diavol lui Iov, când i-a omorât fii şi fiicele într-un cutremur de pământ, tot pe motivul că se adunaseră ca să se umple de “duhul lumii”. Culmea ipocriziei este atunci când Zidarii sunt îndemnaţi să nu cârtească, ci să fie fericiţi că au scăpat de grija copilului şi că au rămas numai cu grija de a-i ţine în puf pe liderii pucioşi:

“ Grija voastră am luat-o Eu, şi pe voi v-am ajutat să puteţi să aveţi grijă de poporul Meu şi de răspândirea împărăţiei cuvântului Meu. Fiţi binevestitori şi nu cârtiţi pentru judecăţile Mele cele bune, că decât să aibă parte oamenii lumii de ce este al Meu, mai bine-l iau cu Mine pe cel pe care-l iubesc. Fiţi părinţi fericiţi, că mulţi părinţi şi-au dus copiii în spate până la puntea lor de trecere spre Mine ca să nu piară copiii lor şi să fie cu Hristos, Cel veşnic. Ridicaţi-vă cu iubire şi cu putere din cer, şi faceţi cu nădejde lucrul pe care vi l-am dat să-l lucraţi, căci v-am dat să aveţi grijă de poporul Meu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

Ce ştim însă din Biblie? Iov a primit suferinţă şi boală de la diavol, nu de la Dumnezeu. Dumnezeu doar a îngăduit-o, ca să se învedereze dreptatea şi răbdarea lui Iov. Înainte de a intra în porci, diavolii au cerut învoire şi au primit-o de la Iisus, dar nu El a avut iniţiativa aceasta. Dimpotrivă, Domnul a fost doctorul sufletelor şi a trupurilor, samarineanul milostiv care a uns cu untdelemn şi vin rănile celui suferind, Cel care a plâns şi apoi l-a înviat pe Lazăr şi pe fiul şi fiica celor care îi jeleau. Este o jignire şi un afront şi o blasfemie să-L facă cineva pe Dumnezeu autorul suferinţei, fie ea şi “educativă” (sau “vindecătoare”, cum spun pucioşii) pentru om. Diavolul aduce suferinţa iar Domnul doar o tolerează pentru o vreme. A inversa termenii ecuaţiei înseamnă a dovedi ori rea intenţie blasfemiatoare, ori o raţiune adânc deformată şi profund pervertită.

Prin demersul lor “original”, pucioşii se regăsesc aşadar în cel puţin una dintre aceste două situaţii, dacă nu cumva chiar în amândouă.