Cugetari ORTODOXE !

[cristiboss56]

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt. 2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.
3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.
4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.
5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.
6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.
7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.
8.) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.
9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.
10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.
11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.
12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.
13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au înaripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.
14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.
15) Fericiti sunt cei care slavesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.
16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.
17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.
18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.
19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.
20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.
din “Epistole” , Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Vesticii au pierdut credinţa şi au căzut într-o viaţă trupească, dar au o cultură chiar raţionalistă sau umanistă care îi ţine într-un anume nivel.
Au coborât încet-încet, dar au, într-un mare grad, o politeţe care îi opreşte să cadă mult mai jos.
Ortodocşii însă, atunci când îşi pierd credinţa, nu au o cultură umanistă care să-i ţină şi atunci merg direct în cele mai de jos.
(Arhimandritul Sofronie Saharov, Cunosc un om în Hristos – Părintele Sofronie de la Essex, traducere de Preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 231)

[cristiboss56]

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Vesticii au pierdut credinţa şi au căzut într-o viaţă trupească, dar au o cultură chiar raţionalistă sau umanistă care îi ţine într-un anume nivel.
Au coborât încet-încet, dar au, într-un mare grad, o politeţe care îi opreşte să cadă mult mai jos.
Ortodocşii însă, atunci când îşi pierd credinţa, nu au o cultură umanistă care să-i ţină şi atunci merg direct în cele mai de jos.
(Arhimandritul Sofronie Saharov, Cunosc un om în Hristos – Părintele Sofronie de la Essex, traducere de Preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 231)

Da, cred că are mare dreptate...

[Mihailc]

"Neştiinţa este maica tuturor relelor. Ea este unul dintre cei trei uriaşi puternici ai diavolului (alături de uitare şi nepăsare), sub ocrotirea cărora se furişează toate patimile în suflete. De aceea omul are datoria să lupte necontenit pentru alungarea neştiinţei din sine" (Marcu Ascetul).

[tabitha]

"Adevărata dragoste de aproapele nu numai că nu dă pe față neajunsurile aproapelului său, ci, dimpotrivă, se străduie, pe cât e cu putință, să le ascundă sub acoperământul său din fața ochilor tuturor oamenilor." (Sf. Efrem Sirul)

[cristiboss56]

Cuvântul „ortodoxie” înseamnă dreaptă mărire. Este un cuvânt grecesc, un termen grecesc, care nu s-a tradus în limba noastră ci a rămas aşa cum este în limba greacă, dar însemnătatea lui pentru noi, ca să înţelegem şi noi ce înţeleg grecii care au creat acest termen, este „dreaptă mărire”. Noi ne numim pe noi înşine ortodocşi ca să ne deosebim de ceilalţi creştini care nu sunt ortodocşi, ci sunt, zicem noi, eterodocşi. Ce înseamnă eterodox? Străin de Ortodoxie, străin de dreaptă mărire.
Ortodoxia ca dreaptă mărire se revarsă în aducerea de mărire lui Dumnezeu, deci noi suntem ortodocşi pentru că aducem dreaptă mărire lui Dumnezeu şi dacă nu aducem dreaptă mărire nu suntem ortodocşi. Şi ceilalţi creştini aduc mărire lui Dumnezeu, dar nu mărirea cea dreaptă, pentru că nu au credinţa cea dreaptă. Cei care, de pildă, nu cinstesc pe Maica Domnului, nu pot avea dreaptă mărire pentru că nu au dreaptă credinţă. Ori noi ca cinstitori ai Maicii Domnului avem dreaptă mărire pentru că facem legătura între Domnul Hristos şi Maica Domnului, mama Domnului nostru Iisus Hristos. Şi aşa mai departe, nu stărui acum în amănunte. Sigur că se pot aduce multe lucruri care mărturisesc dreapta mărire pe care o avem noi.
Cine zice „ortodox” ştie ce zice, adică zice creştinii care nu sunt de credinţe străine de Ortodoxie ci sunt aşa cum suntem noi, cu credinţa ortodoxă, cu dreaptă mărire. Sigur că pentru a avea dreaptă mărire trebuie să ai dreaptă credinţă. Nu poţi să ai dreaptă mărire dacă nu ai dreaptă credinţă. Deci, ori zicem drept măritori creştini, ori zicem drept credincioşi creştini, în realitate e acelaşi lucru în două înfăţişări. La slujbă, de pildă la Sfânta Liturghie, se spune: „Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. S-ar putea spune foarte bine: „Pe voi pe toţi, ortodocşilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Prin urmare noi ne definim ca ortodocşi, ne numim ortodocşi, drept măritori, şi ne manifestăm ca ortodocşi prin ceea ce are Ortodoxia ca specific, adică prin ceea ce e reprezentată Ortodoxia.
(Părintele Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1997, p. 10-11)

[cristiboss56]

De ce în Biserica Ortodoxă mai mult se vorbeşte şi nu se fac prea multe?
Măi cârcotaşule, se fac multe în Biserica Ortodoxă! Cum nu se fac multe? Uite: conferinţe, Liturghii... Cine ştie câte masluri sunt acum în oraş, câte sfeştanii, parastase, prohodiri de mort... Se fac copii în Ortodoxie, se măresc parohiile. Ştiţi? Se nasc! La maternitatea din Arad, vreo 2-3-4 copii tot s-or fi născut în ziua asta. Şi s-a mărit parohia! Cantitativ... Se fac foarte multe lucruri în Ortodoxie, numai că noi credem mereu că ceea ce nu vedem nu se face. Trebuie să ne mai spălăm un pic pe ochi şi să vedem că se fac suficient de multe lucruri. Dar nu încercaţi să transformaţi Ortodoxia în instituţie de stat - e tocmai problema despre care vă spuneam! Nu o lumizaţi! Nu-i cereţi Ortodoxiei să schimbe becurile din Aula Magna de la Facultate. Sau nu-i cereţi Ortodoxiei să bată, în locul vostru, icoana deasupra tablei. Asta nu e treaba Sinodului Bisericii Ortodoxe, că doar nu o să vină toţi episcopii României să facă toţi acelaşi lucru în acelaşi timp ca să-i vedem toţi făcând lucrul acesta. Sigur că e alt ritm, că vă deranjează faptul că vin catolicii şi fac tam-tam-uri cu ce lucrează ei, că vin protestanţii şi neoprotestanţii, care-s chiar mai tam-tam-işti decât ceilalţi, dar credeţi-mă că în Africa nu tobele se aud primele, atunci când e vorba de o faptă! În Africa, prima dată se aude plânsul copilului. Deci celui care nu plânge nu i se bate toba. Nu vă minţiţi că trebuie să găsiţi soluţii din astea zguduitoare de conştiinţe. Acelea vin pe măsură ce veţi deveni voi conştiinţe care să zguduie conştiinţele. Mă simt jignit de o astfel de întrebare câtă vreme eu, ca preot ortodox, sunt Preşedintele Crucii Albastre pe România, lucrez în două proiecte de orfelinat, lucrez, împreună cu alţi prieteni de-ai mei, în două sau în trei edituri, publicăm trei reviste, scoatem cărţi, predau la catedră, spovedesc... Nici eu nu ştiu câte mai fac. Mă mai duc şi la Arad... Cum să nu se facă nimic în Ortodoxie? Se face! Numai ortodocşii noştri cârcotaşi şi bloggeri sunt prea leneşi să facă şi ei câte ceva la rândul lor. Faptul că tăiaţi o bucată de pită şi-i daţi amărâtului pe stradă, credeţi-mă, ne duce tot la faptul că Ortodoxia face ceva, pentru că voi aparţineţi unei Biserici, nu unei clici necioplite! „Tag*ma jefuitorilor”, vorba lui Vladimirescu...
(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacantă, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 191-192)

[Mihailc]

„Omul l-a părăsit pe Dumnezeu, s-a abătut în gol, s-a zdrobit în păcat. Şi Dumnezeu Se goleşte în însuşi spaţiul păcatului, poartă fără păcat drept trup al Său trupul păcatului şi îl sfinţeşte. Se revarsă ca un parfum în noroiul greţos şi îi transformă mirosul greu în bună-mireasmă. Trăieşte viaţa cotidiană a omului şi-i dă un sens, o umple de veşnicie. Lucrează cu mâinile, pentru a arăta că truda zilnică cea mai monotonă are un scop şi un conţinut veşnic. Simte suferinţa, întristarea, agonia. Nu e nimic în viaţa omenească, nicio formă din această viaţă pe care să nu o fi trăit El Însuşi. Şi merge până la moarte. Căci oriunde ne-am găsi vrea să fie aproape de noi. Dacă suntem disperaţi, trebuie să ştim că Hristos este alături de noi ca Unul care a cunoscut disperarea. Dacă suntem neliniştiţi, Hristos este alături de noi ca Unul care a cunoscut neliniştea. Dacă suntem părăsiţi, dacă suntem singuri, trebuie să ştim că nimeni n-a fost mai singur ca El, Care a fost părăsit pe cruce de Tatăl Său. Oricât de jos am cădea, Hristos este mai jos de noi, pentru că S-a păgorât la iad. Iar când murim, Hristos ne aşteaptă în abisul morţii noastre” (Panayotis Nellas)