Biserica CATOLICA ZGUDUITA DE NOI DEZVALUIRI ! ! !

[cristiboss56]

În prealabil postat de MihaiG

Ştiu că aşa aţi scris, dar când a fost vorba să daţi exemplul, tot din Biserica Catolică l-aţi dat.

Ia uitaţi aici:

http://forum.softpedia.com/lofiversi...p/t804541.html

Thredul este deschis despre Biserica Catolica , caci despre Biserica Ortodoxa au scris altii cam pe toate Topicele . S-a scris despre preotii nostrii , despre ratacirile si pacatele lor , si nu sunt baliverne , ci realitati . Toti avem de suferit , si cand spun toti , ma refer la toti crestinii . Daca de la voi , din Biserica Catolica , ar fi plecat multi la noi , nu era asa mare problema , cum si daca de la noi ar fi plecat la voi , nu era un capat de tara , dar vezi ca multi pleaca la secte , si mult mai grav isi reneaga botezul . Cunosti ca-n vremurile de pe urma preotii vor fi precum mirenii , sau chiar mult mai jos de atat .

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Thredul este deschis despre Biserica Catolica , caci despre Biserica Ortodoxa au scris altii cam pe toate Topicele . S-a scris despre preotii nostrii , despre ratacirile si pacatele lor , si nu sunt baliverne , ci realitati . Toti avem de suferit , si cand spun toti , ma refer la toti crestinii . Daca de la voi , din Biserica Catolica , ar fi plecat multi la noi , nu era asa mare problema , cum si daca de la noi ar fi plecat la voi , nu era un capat de tara , dar vezi ca multi pleaca la secte , si mult mai grav isi reneaga botezul . Cunosti ca-n vremurile de pe urma preotii vor fi precum mirenii , sau chiar mult mai jos de atat .

Uite Mihai . chiar in urma cu putin timp a fost deschis un thread despre pericolul Adventist :
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...388#post447388

Tu ai impresia ca astia dorm cand biserica Catolica este zguduita ? Tu ai impresia ca astia dorm cand ortodoxia este subrezita , si saracia a ajuns de nesuportat ?

[catalin2]

În prealabil postat de ioanna

Nu e nimic surprinzator. Nici mediul nostru clerical nu e imaculat, probabil nici altele, insa cum catolicii sunt mult mai multi, cresc proportional si cazurile rusinoase.

Cresc proportional si pacatele, deci nu exista comparatie. Una e sa aiba si un preot ortodox pacate de genul a mancat o data in post (exagerez) si alta pacate grele de tot (aici putem observa si inchizitia). Un singur caz de pedofilie am citit acum din ortodoxie, un preot grec ce a fost condamnat apoi la pedeapsa grea de inchisoare si plata de daune. Poate mai sunt si cazuri ce nu se cunosc, dar si la catolici sunt doar cazurile cunoscute si reclamate.

[catalin2]

În prealabil postat de cristiboss56

Iata materialul :
Un francez cere în instanţă să-i fie anulat botezul.

Asta nu prea conteaza, de obicei ateii fac asta, si la noi sunt cazuri.

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

P.S. Spun sincer ca ma dor atacurile din presa la adresa fratilor catolici, la fel cum m-a mahnit mult si atacul impotriva statuilor si alte atacuri semnalate aici pe forum si in presa lumii.
Ma doare si ma sperie.
Deoarece BC si BO sunt atacate pretutindeni, tot mai virulent in ultimii ani. Crestinismul nu pica bine la stomacul indigest al unora, e limpede. Si suntem cu totii amenintati. Nu ar fi atunci mai firesc sa fim tot mai stransi in solidaritate, decat violenti si ironici unii cu altii? N-o patim cu totii, cand unii cand altii, cand impreuna? Ne putem pastra diferentele insa cred ca timpurile grele ne obliga tot mai pregnant sa devenim mai degraba solidari decat separati.

Cand am citit topicul am vrut sa scriu ca nu e bine sa spunem cu inversunare aceste fapte si sa nu exageram cu condamnarea, dar pana al urma am vazut ca unii ortodocsi au exagerat putin in partea cealalta, de minimalizare. O sa ajungem sa spunem ca e ceva aproape normal, toti avem pacate sau chiar sa spunem ca doar presa are ceva cu BC. Si asta doar ca sa nu aratam ca nu iubim pe fratii nostrii.
E o diferenta uriasa, daca de multe ori presa scrie despre BO (sau si despre BC) aiurea, scriind lucruri neadevarate, in acest caz e un lucru adevarat, nu e un atac gratuit al presei. Chiar BC are aceste anchete si a pornit la elucidarea problemelor. Si nu e vorba de 2-3 cazuri izolate, ci de ceva mult mai grav, la scara mai mare. Si nu e ceva nesemnificativ, ca un pacat obisnuit, chiar si detinutii criminali se revolta impotriva acestui pacat (stim cum sunt tratati in inchisoare pedofilii de catre ceilalti condamnati, cel putin in SUA). Numai in SUA un raport din 2004 arata 4329 preoti acuzati si peste 10.000 de victime (sub 18 ani numai), intre 1950 si 2002.
Spre comparatie acum trei ani a fost o actiune ampla a politiei din Germania care a monitorizat internetul si a gasit 9000 de persoane care au descarcat pornografie infantila, din 92 de tari. http://www.realitatea.net/politia-ge...ri_497421.html Bineinteles ca sunt pedofili care nu stau pe net pentru asta, dar e un numar de comparatie.
Nu trebuie sa judecam pacatele altora, dar nici sa spunem ca sunt normale. Legat de strangerea randurilor, tu nu ai observat ca multi se convertesc la catolicism si aproape nimeni la ortodoxie? Mai ales din cauza ecumensimului. Cati ortodocsi au fost pe forum care fusesera catolici? Dar apropae toti catolicii sunt fosti ortodocsi convertiti, la fel si pe forumul catolic. Ca si in cazul cand suntem acuzati pentru inchizitie si cruciade, de ce trebuie sa luam asupra noastra si a Bisericii pacatele altor culte doar din solidaritate gresit inteleasa. Cum spune parintele Cleopa, Biserica noastra este intreaga.

Catalin, in buna parte sunt de acord cu afirmatiile tale. Nu insa in totalitate.
Pentru mine este in continuare greu de acceptat ca lasam cu prea multa usurinta pe planul secund nevointa noastra de crestini, care nu e alta decat cultivarea dragostei jertfelnice.
Cand vad cum se aprind imediat paiele pe marginea unor nereguli din vecini, paralel cu ascunderea propriilor gunoaie, ma intreb: ce (si cine) ne mana de fapt? Ce voim cu adevarat? De ce ne risipim preapretiosul si multlimitatul timp cu astfel de lucruri?

Oare e demn de nazuinta mea de a deveni ceea ce sunt, adica crestin ortodox, sa dau atat de mare atentie contabilizarii exacte a greselilor altora?
Este o manifestare de noblete sufleteasca, ori de tendinta catre aceasta, de a posta cu lux de amanunte diverse rataciri si nereguli?

Nu sunt destule, deja, in istorie?
Nu stim deja, in detaliu, nesfarsitele forme de manifestare a raului?
De ce atata preocupare, atata voluptate pentru a continua scormonirea?

Eu insumi as putea enumera oricind, de as pune accent pe acest lucru, o parte din ororile care se petrec in BO si BOR.
Le stim, le vedem, le constatam langa noi si chiar inlauntrul nostru. Ne cam cunoastem institutia bisericeasca si oamenii dinlauntrul ei. Nu e ceva cu care sa ne laudam, din nenorocire. Eu unul, in orice caz, nu o pot face. As minti sau as nega realitatea.
Sa vorbim despre mizeria vietii noastre actuale? De ce sa dilatam aceste lucruri?

Frate, cata vreme zilnic pacatuim fiecare, iar pacatul e in fond ucidere (de sine, mai intai, de Dragostea lui Dumnezeu in noi): ce sens vezi, pentru membrii unei Biserici in care fiecare pacatuieste zilnic, in a pierde vremea cu pacatele vecinilor?
Si, oare, intelegerea rupturii nostre adinci (si ofensatoare) de Dumnezeu (ce altceva e pacatul?), nu ridica oare o problema ontologica si teologica suficient de importanta incat sa ne oprim din bucuria demascarii altora si sa ne punem zdravan pe plans si rugaciune?

In concluzie, eu zic ca inaintam intr-o directie gresita, opusa Duhului Bisericii noastre. Luxul voluptatii de a demasca necazurile altora nu poate fi un semn al cresterii duhovnicesti, ci dimpotriva.
Consider ca e suficient de a puncta, rareori si cu mahnire pentru necazul fratilor nostri, pentru a nu pierde reperele de ansamblu si spre luarea aminte, spre vigilenta paza.
Insa, ca buni crestini, care ne rugam pentru noi si pentru semeni, cel mai potrivit lucru eu cred ca ramane in continuare sa ne tinem la lucrarea complexa, adeseori foarte grea si practic neincetata, pe care o numim pocainta. Doar asa Biserica noastra poate lucra in noi iar noi traim bineplacut Domnului in Ea. In acest caz va slabi si impactul periculos al ecumenismului, de care tot vorbeam. Pocainta crestinului nu e permeabila la ecumenism. Pierderea de vreme in jocul de-a gunoiul din ograda altora, da. E chiar conditia optima de dezvoltare a lucrului de care ne temem.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Oare e demn de nazuinta mea de a deveni ceea ce sunt, adica crestin ortodox, sa dau atat de mare atentie contabilizarii exacte a greselilor altora?
Este o manifestare de noblete sufleteasca, ori de tendinta catre aceasta, de a posta cu lux de amanunte diverse rataciri si nereguli?

.

Sfârşitul civilizaţiei occidentale?


Întâlnirea internaţională a Familiei, care va începe săptămâna viitoare la Milano, Italia, va avea ca invitat pe Papa Benedict al XVI-lea care va vorbi despre actuala distrugere a familiei tradiţionale care înseamnă sfârşitul occidentului.
Liderii creştini ai lumii au arătat deseori multilele fracture în societăţile vestice, unde familia a fost detronată şi umilită prin legislaţii iresponsabile. Au spus mereu că familia este temelia societăţii, fără de care întreaga civilizaţie va intra în colaps. Şi totuşi, familia, care este instituţia primară a societăţii umane este atacată mereu de guverne care au ideologie anti-umană.
În vest familia este atacată de concubinaj, legislaţie permisivă a divorţurilor şi secularizare hedonistă masivă, iar în est, familia este atacată în realitatea ei monogamă şi în demnitatea egală a soţilor, promovându-se o familie materialist-comercială.
„Căsătoriile” homosexuale care ameninţă fundaţia socială a Statelor Unite şi altor ţări occidentale sunt un alt flagel pentru viitorul umanităţii.
Din 2005, 8 guverne au legalizat parteneriatele homosexuale, ridicând anomalia păcătoasă la demnitatea căsătoriei. Schimbările legale fac divorţul foarte rapid, cu consecinţe dezastuoase pentru copii şi părinţi deopotrivă. Pentru morala creştină, divorţul este o cauză pierdută, toate ţările permiţându-l înafară de Vatican şi de Filipine.
Avortul, contracepţia, concubinajul, industria pornografică, toate acestea sunt adevărate pericole la adresa familiei creştine.
Efectele acestor realităţi sunt înfricoşătoare: în 20 de ani sociologii extimează că natalitatea va muri, imoralitatea va provoca o îmbătrânire masivă a populaţiei, copiii vor deveni adulţi mai devreme, parteneriatele homosexuale vor avea dreptul să înfieze copii etc.
Mai mulţi lideri creştini au atenţionat societatea că se va confrunta cu extincţia mai devreme decât se aşteaptă datorită acestei masive pandemii erotice dublate de o adevărată cultură a morţii.
Ne amintim despre cuvintele Mântuitorului care se referă la sfărţitiul lumii: "urâciunea (abominaţia) pustiirii" va sta în locaşul cel sfânt. Un ierarh grec de mare anvergură teologică spunea acum câţiva ani că toate acestea conturează o transformare a lumii într-o enormă cetate Sodoma. Ştie cineva sfârşitul ei?

* Stire difuzata pe toate siteurile crestine ca un strigat de disperare !

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de cristiboss56

În vest familia este atacată de concubinaj, legislaţie permisivă a divorţurilor şi secularizare hedonistă masivă, (...)
„Căsătoriile” homosexuale care ameninţă fundaţia socială a Statelor Unite şi altor ţări occidentale sunt un alt flagel pentru viitorul umanităţii.

Iarăşi sunteţi orientat spre capra vecinului. Eu mă îngrijorez mai mult pentru ce se întâmplă la mine în ţară, unde s-au făcut mari "progrese" în direcţiile de mai sus în ultimii ani.
-concubinajul a ajuns aproape generalizat. În România este privit ca cel mai normal lucru de pe lume. De curând, pe un forum medical am sfătuit o persoană celibatară îngrijorată de bolile transmise sexual şi care întreba ce ar putea face să nu aibă asemnea griji. I-am răspuns că nu trebuie să aibă nicio grijă: doar să evite legăturile sexuale înainte de căsătorie şi în afara căsătoriei. M-a întrebat dacă eu trăiesc în Evul Mediu. Nu am continuat, mi-am dat seama că pacientei îi par de pe altă planetă.
-legislaţia divorţurilor s-a modificat în direcţia permisivităţii chiar sub ochii mei. Acum divorţul se poate face în România (şi se face foarte des) la primărie sau chiar la notariat.
-"secularizarea hedonistă masivă": aici nu mă pronunţ, termenul este un pic cam vag. Intuiesc ce vrea să spună, după reclamele outdoor pe care le văd pe Ştefan cel Mare şi prin tot oraşul.
-"căsătoriile" homosexuale: chiar dacă România încă nu face parte dintre ţările care au inclus aşa ceva în legislaţia civilă, ideea începe a câştiga forţă. În curând va avea loc, iarăşi, o paradă homosexuală. Vedem bine că homosexualii câştigă poziţii importante, spre exemplu la TVR trebuie să fii sodomit ca să ai o ascensiune rapidă în carieră.

Dar încurajarea concubinajului în dauna căsătoriei îmbracă în România forme dintre cele mai insidioase. Spre exemplu, am completat un chestionar cu o întrebare despre soţia mea şi rudele ei, dacă lucrează într-o anumită branşă, ea sau rudele ei. Dacă ar fi lucrat, nu eram compatibil cu selecţia asupra căreia privea chestionarul. Desigur, dacă nu eram căsătorit, aş fi fost oricum compatibil. Alt exemplu: când am cumpărat un bun imobil, la notariat mi s-a cerut să vină şi soţia, să semneze actul de cumpărare. Şi până acum bunurile dobândite în timpul căsătoriei erau comune, numai că până acum notarii scriau: "cumpărător: cutărică, căsătorit". Bunul respectiv era o fâştoacă de teren în fundul Moldovei. Ca să îndeplinească asemenea cerere, a trebuit ca şi soţia mea să piardă timp şi bani pentru deplasare la notariat. Nu ar fi fost cazul, dacă am fi fost concubini. Al treilea exemplu: ori de câte ori soţia mea sau eu mergem în străinătate, chiar şi numai o zi, cu copiii, la vamă ni se solicită o procură prin care soţul care nu este de faţă e de acord cu deplasarea. Nu, nu sunt valabile procurile generale, de tip "oricând, în orice ţară", ci trebuie menţionată perioada şi ţara de destinaţie. Familiile monoparentale nu au nevoie de această pierdere de timp şi de bani cu procurile. Al patrulea exemplu: cu câţiva ani în urmă, multă agitaţie înm media a fost dată de prilejul numirii soţului unei crainice TV, Dana Războiu, în guvern. Subiectul dezbătut era dacă Dana Războiu mai poate fi crainică la ştiri. Ei bine, dacă nu soţul, ci concubinul ei ar fi fost numit ministru, nu era nicio problemă, iar Dana Războiu ar fi fost o foarte interesantă prezentatoare de ştiri, cu concubinul ministru.

În prealabil postat de cristiboss56

Sfârşitul civilizaţiei occidentale?


Întâlnirea internaţională a Familiei, care va începe săptămâna viitoare la Milano, Italia, va avea ca invitat pe Papa Benedict al XVI-lea care va vorbi despre actuala distrugere a familiei tradiţionale care înseamnă sfârşitul occidentului.
Liderii creştini ai lumii au arătat deseori multilele fracture în societăţile vestice, unde familia a fost detronată şi umilită prin legislaţii iresponsabile. Au spus mereu că familia este temelia societăţii, fără de care întreaga civilizaţie va intra în colaps. Şi totuşi, familia, care este instituţia primară a societăţii umane este atacată mereu de guverne care au ideologie anti-umană.
În vest familia este atacată de concubinaj, legislaţie permisivă a divorţurilor şi secularizare hedonistă masivă, iar în est, familia este atacată în realitatea ei monogamă şi în demnitatea egală a soţilor, promovându-se o familie materialist-comercială.
„Căsătoriile” homosexuale care ameninţă fundaţia socială a Statelor Unite şi altor ţări occidentale sunt un alt flagel pentru viitorul umanităţii.
Din 2005, 8 guverne au legalizat parteneriatele homosexuale, ridicând anomalia păcătoasă la demnitatea căsătoriei. Schimbările legale fac divorţul foarte rapid, cu consecinţe dezastuoase pentru copii şi părinţi deopotrivă. Pentru morala creştină, divorţul este o cauză pierdută, toate ţările permiţându-l înafară de Vatican şi de Filipine.
Avortul, contracepţia, concubinajul, industria pornografică, toate acestea sunt adevărate pericole la adresa familiei creştine.
Efectele acestor realităţi sunt înfricoşătoare: în 20 de ani sociologii extimează că natalitatea va muri, imoralitatea va provoca o îmbătrânire masivă a populaţiei, copiii vor deveni adulţi mai devreme, parteneriatele homosexuale vor avea dreptul să înfieze copii etc.
Mai mulţi lideri creştini au atenţionat societatea că se va confrunta cu extincţia mai devreme decât se aşteaptă datorită acestei masive pandemii erotice dublate de o adevărată cultură a morţii.
Ne amintim despre cuvintele Mântuitorului care se referă la sfărţitiul lumii: "urâciunea (abominaţia) pustiirii" va sta în locaşul cel sfânt. Un ierarh grec de mare anvergură teologică spunea acum câţiva ani că toate acestea conturează o transformare a lumii într-o enormă cetate Sodoma. Ştie cineva sfârşitul ei?

* Stire difuzata pe toate siteurile crestine ca un strigat de disperare !

Da Cristian, vad ce postezi neintrerupt. Cunosc de cand sunt pe forum ca arati mereu gunoiul. Nu cred ca e neaparat cel mai rau lucru pe care il poti face. Intre anumite limite acest lucru este cu siguranta bun si necesar.
Dar, pana cand oare voi repeta? ATENTIE LA LIMITE SI LA PRIORITATI, frate!
Ceea ce facem cand nu mai contenim cu demascarile nu e altceva decat cadere. Cadere, frate!
Nu este o buna vietuirea aceea de a juca mereu rolul Justitiarului!
Revin la esential: asa cum ne invata Parintii Sfinti ai Bisericii noastre, asa cum ne-au dat ei insisi pilda prin vietile lor curate, accentul si miezul vietuirii crestine este pocainta personala. Si dragostea jertfelnica.
Nu e duh de iubire in noi cand ne consumam atata energie pentru a discredita si condamna, pentru a demasca si scuipa.

In concluzie, prioritatile noastre au fost inversate. Vinovat de starea lumii noastre e fiecare dintre noi, intrucat am rasturnat ordinea valorilor. In loc sa fim cufundati in dobandirea priceperii de a iubi jertfelnic, in loc de a cere neincetat darul inmuierii inimii, noi o tinem langa in acuze si priviri amenintatoare, justitiare, peste lume.
Si cum am impiedicat astfel decaderea lumii?

Prabusirea lumii poate fi impiedicata doar asa cum ne invata Biserica: prin dragoste jertfelnica, prin adincirea pocaintei personale.

Nu voi fi niciodata de acord ca alternativele la aceasta invatatura sunt viabile. Aceste alternative sunt expresia urii si a poftei uciderii. Cain triumfa in lume, mai abitir ca oricind. A invatat sa lucreze tot mai subtil, tot mai pozitiv la suprafata, tot mai viclean, mai perfid.

Cum oare nu ne dam seama, noi crestinii, de adevaratul pericol?
Duhul dezbinarii ne terfeleste porceste, pe noi si familiile noastre, el mai intai. El a distrus mereu comunitati, sate, orase, natiuni, confrerii, uniri de tot felul care incepeau frumos si nobil si sfarseau dezastruos.
Cugeta, frate, te rog... Lasa lumea sa isi faca treaba iar tu fa parte dintre oamenii care fac altceva: fix si nimic mai mult decat ne-a poruncit Mantuitorul. Inima infranta si smerita, fratilor! AMIN+

In Sodoma si Gomora au fost cu certitudine multi moralisti. A ajutat aceasta cu ceva? A slefuit morala vreodata inima pofticioasa a omului? A adus altceva decat custi temporare, cu gratii de frica si frici, in care nu putea fi tinuta la nesfarsit fiara pofticioasa din inima oamenilor?

Moralistii poarta in adancul inimii lor aceeasi mizerie pe care toti ceilalti o afiseaza in exterior. Doar ca si-au tras un fotoliu mai convenabil, un pic mai in fata, ca sa se dea mari cu mimata lor bunacredinta.

Crestinul nu este insa in mod fundamental moralist. Nu face prea mare caz de morala. Are limite bine dramuite. De dragoste, de smerita pocainta. Altminteri se revarsa steril si daunator peste lume si devine cu totul gretos si nesuferit. Nimeni nu doreste sa devina crestin cata vreme modelele adultilor si batrinilor sunt portrete de serie ale unor moralisti excesivi. Copiii fug si ratacesc in nenumarate alte ograzi cata vreme cauta si nu gasesc singurul lucru care conteaza pentru sufletul inocent: dragostea. Si de unde sa gaseasca, bietii, intr-o lume fascinata de moralism, mai intai? Cum sa nu devina cu totii, mai devreme sau mai intai, rebeli, poponari, drogati, tarfe si prosti? Cum ar putea deveni altceva, cata vreme toata lumea urla moraliceste si tipa frenetic peste tot si toate?
Copiii nostri se protejeaza mai intai de noi, acesti bolnavi imensi care le mutilam gingasia sufleteasca cu iluzia atotputerniciei noastre morale.
Hristos nu aceasta ne-a poruncit! NU asa ne-a iubit! Nu astfel ne-a aratat!
Si nici Preasfanta Nascatoare nu ne-a tinut predici morale si moralizatoare. Ci ne-a mangaiat si ne mangaie prin nesfirsita blandete smerita, Vas prin care curge PUTEREA Fiului Ei, putere tamaduitoare.
De ce ne punem noi invatatori si demascatori cata vreme Sfintii nostri ne-au invatat altceva si altcumva?

Crestinul nu este neglijent fata de morala si etica. Dar el se tine de o moralitate inalta, cea mai inalta, cea propovaduita de Mantuitorul. Prin aceasta el traieste: tace si face.
Moralistul, in schimb, nu se tine decat de acreala batjocoritoare a plesnetului de bici. El gaseste o desfatare aparte in a judeca in stanga si-n dreapta.

Nu putem incepe sa traim duhovniceste cata vreme nu ne oprim din mania noastra moralista si moralizatoare.

Si mai e un lucru: oricat am citi frumusetile zicerilor morale, noi tot nu putem opri tavalugul din noi: frica si ucigasii ei in serie. Acestia nu se potolesc cu predici morale. Ci doar cu rugaciune si post, cu acte de milostenie, cu multa nesfarsita rabdare. Iubirea infloreste pe acest teren. Pe tarlalele vecine ea moare, treptat, chiar daca a dat candva vreun primavaratic rod.

Sa ne tinem cu credinta de invatatura Parintilor.
Ca parintii nostri din ultimele decenii, ajunsi la moda acum, vai moda bisericeasca, au fost inevitabil contaminati de morbul numit paranoia, ca istoria noastra din gulagul predecembrist a schilodit pana si pe preoti si monahii expusi lumii, asta mie incepe sa imi fie tot mai clar.
Aveam nevoie de oameni blanzi si puternici. Nu de retori mistificanti si spuitori de vorbe de duh pe care betivii mai antrenati la retorici le-au depasit deja prin targuri. Prea multa retorica! Prea mult discurs!
Ne-au napadit, bag seama, marii moralisti duhovnicesti, din Ardeal in Dobrogea, si pana la Sihastria. Ne intrecem in figuri de stil, rasucim duhul in miezul predicii impaunindu-ne cu ziceri de exceptie. Vrem sa fim cu totii IOan Gura de Aur uitind ca nu avem vietuirea lui desavarsita si harul lui.
Ce ingamfati si lacomi si amatori de slava desarta au rasarit in bisericile noastre... Ce retorasi marunti si plictisitori, ce indivizi lipsiti de virilitate au oferit si ofera, intoxicindu-ne, tot soiul de facaturi scornite in jurul unor cuvinte dumnezeiesti rostite de Sfintii nostri.

Imi pierd tot mai mult increderea in duhovnicii lumesti ai acestei natii. Oricata spuma li se face in cultura noastra bisericeasca, eu ii vad tot mai mult ca agenti vii ai vechii contaminari: demagogia si pofta dupa putere. Cunosc aceasta dupa roadele lor. Iar roadele lor sunt halul in care traim noi ca crestini.

Avem nevoie de duhovnici blanzi si puternici, puternici cu harul Domnului care nu tine in om decat prin neintrerupta rugaciune si post. Incep sa deduc, dupa roade, ca tocmai aceasta ne lipseste. Ma tem ca ilustrii nostri senatori ai cuvantului bisericesc nu prea stateau cu burta pe rugaciune ci cu tratatele de figuri de stil sub cap. Si priviti ce-a iesit! Un popor de gura-casca la toate bazaconiile lumesti! UN popor de analfabeti ai credintei.
Crestini fara Evanghelie, asta am devenit. Ne intra pe-o ureche, ne iese pe alta si in inima nu ramane nimic decat grosul intunericului impietrit.
Avem, cred eu, nevoie de reevanghelizare facuta de oameni curati, cu viata sfanta.
Cata vreme ne tinem de predici morale, astfel de oameni hristofori nu vom ajuta sa creasca printre noi.
Intre timp devenim cu totii paranoici, adica tradatori ai credintei in Iisus Hristos. Vai noua, ca nu stim ce facem!