dragostea

Traditie2,
tu poti sa crezi in existenta smereniei fara iubire?
Smerenia fara iubire neconditionata nu exista.

[Traditie2]

tu poti sa crezi in existenta smereniei fara iubire?
Smerenia fara iubire neconditionata nu exista.

Cred ca smerenia include si iubirea dar a ne preocupa doar de iubire e o capcana.

[iosif]

În prealabil postat de Traditie2

Nici un ok. Uita-te la Sfinti cum scriau, ca nu vorbeau de adevar si iubire ci de asceza si smerenie.


Daca nu vorbesti ca ei, atunci propovaduiesti alt duh.

Sfintii nu vorbeau de adevar si de iubire???? Tu ce Sfinti ai citit? Scoti erezii, frate. Daca Sfintii n-ar fi vorbit despre adevar si iubire, atunci n-ar fi fost in duhul lui Hristos si n-ar fi ajuns la sfintenie.
Asceza fara iubire este exercitiu pur trupesc, smerenie adevarata fara iubire nu exista.

Care dintre noi deci propovaduieste alt duh?

[Traditie2]

Tu ce Sfinti ai citit? Scoti erezii, frate. Daca Sfintii n-ar fi vorbit despre adevar si iubire, atunci n-ar fi fost in duhul lui Hristos si n-ar fi ajuns la sfintenie.
Asceza fara iubire este exercitiu pur trupesc, smerenie adevarata fara iubire nu exista.

Care dintre noi deci propovaduieste alt duh?


Sfintii au un mod foarte asemanator în care se exprima:
http://www.filocalia.ro/

Dragostea este înteleasa ca milostenie trupeasca si lupta cu patima pizmei. Adevarul nu apare prea des în limbajul lor fiindca teologia crestina nu e o suma de speculatii (conceptul de adevar e ceva speculativ) ci practica ascetica.

Vorbesc desigur de Sfintii ortodocsi, nu de cei catolici la care într-adevar exista elucubratii patologice despre adevar, iubire si alte concepte teoretice, ca si la tine.

[iosif]

Acum imi pun eu intrebarea, oare tu ce confesiune practici?

Dragostea este milostenie trupeasca, la atata se rezuma? Adevarul?? Hristos spune un lucru esential " Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"!!!!!!!!! Cum spui tu deci ca adevarul este un concept speculativ? Adevarul este Insusi Dumnezeu, adevarul este un absolut, nu un concept speculativ.

Eu cred ca daca ai fi citit Filocalia, nu ti-ai fi permis sa imi evaluezi mesajele ca pe niste rezultante ale unei stari patologice.

Dumnezeu sa te ierte!

[antiecumenism]

ENCICLICA PATRIARHILOR ORTODOCSI DE LA 1848


EPISTOLA ENCICLICA A BISERICII UNA, SFINTE, SOBORNICESTI SI APOSTOLICE:

CATRE ORTODOCSII DE PRETUTINDENI

Tuturor celor de pretutindeni, in Duhul Sfant iubiti si doriti frati ai nostri, sfinti Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor si tuturor ortodocsilor, fii adevarati ai Bisericii una, sfinte, sobornicesti si apostolesti, imbratisare frateasca in Duhul Sfant si toate cele bune si de mantuire de la Dumnezeu.
Trebuie ca propovaduirea evanghelica, sfanta si dumnezeiasca a rascumpararii noastre sa fie vestita de catre toti asa neschimbata si sa fie crezuta in veci asa de curata, cum a descoperit-o dumnezeiestilor si sfintilor Sai Ucenici Mantuitorul nostru, cel care pentru aceasta S-a desertat pe Sine, luand chip de rob, coborand din sanurile parintesti si dumnezeiesti, si cum aceia, devenind martorii vazatori si auzitori, ca niste trambite puternice au rasunat in toata lumea (caci in tot pamantul a iesit graiul lor si pana la marginile lumii cuvintele lor); si, in sfarsit, asa neatinsa, cum ne-au predat-o de obste atatia si atat de mari de Dumnezeu purtatori parinti ai Bisericii ortodoxe, cei de la marginile pamantului care au repetat aceleasi graiuri si au invatat pana la noi, in sinoade de fiecare in parte, dar precum odinioara in eden, incepatorul rautatii luand cu viclenie chip de sfetnic folositor, a facut pe om calcator al poruncii dumnezeiesti celei cunoscute, tot astfel unii nesocotind indestulator spre mantuirea lor sufleteasca cuvantul cel grait si scris al Domnuluisi autoritatea Bisericii celei de totdeauna, urmaresc nelegiuiri noi si inovatii si desfasoara in toate chipurile invatatura evanghelica cea de ei stricata.
De acolo au aparut ereziile pe care Biserica cea Ortodoxa a fost nevoita sa le combata, si impotriva tuturor a triumfat pana azi si va triumfa biruitoare in toti vecii, infatisandu-se totdeauna mai stralucitoare si mai puternica dupa lupta.
Dar din aceste erezii unele au disparut cu totul, altele iarasi reapar. Numai BISERICA ORTODOXA dainuieste vesnic, dupa fagaduinta nemincinoasa a Domnului. (MATEI, XVI, 18:” Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. „).
Dintre aceste erezii raspandite pe o mare parte a pamantului era candva Arianismul, iar astazi este si PAPISMUL, dar si acesta (ca si acelea, care au si disparut cu totul), desi este in putere acum, nu va birui pana la sfarsit. (APOCALIPSA, XII, 10).
Parerea cea noua ca „Dudul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul” (FILIOQUE) este potrivnica lamuririi hotarate a Domnului nostru, data cu grija pentru aceasta (IOAN XV, 26:” Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine. „), si potrivnica marturisirii intregii Biserici ortodoxe, dupa cum este incredintata de catre cele sapte Sinoade ecumenice:”Care de la Tatal pucede” (Simbolul credintei).
O asemenea parere poarta toate caracteristicile invataturii gresite, este si se numeste EREZIE (FILIOQUE), si cei care cugeta astfel ERETICI (CATOLICII) dupa hotararea celui intru sfintio Damasus:”Daca cineva va avea dreapta parere despre Tatal si Fiul, dar nu va avea despre Sfantul Duh, este eretic”.
BISERICA ORTODOXA declara ca aceasta parere noua mai sus aratata, ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul, este in esenta EREZIE, iar sustinatorii ei, oricine ar fi ERETICI.
Aceasta erezie a atras dupa sine si foarte multe inovatii.
Inaintasii si Parintii nostri, au depus mult zel si iubitoare staruinta, si in sinoade, si in particular, pentru ca, salvand invatatura ortodoxa a sfintei Biserici Ortodoxe, sa coasa impreuna la loc de vor putea ceea ce s-a sfarsit numai ca sa nu se desparta in bucati corpul lui Hristos, numai ca sa nu se calce in picioare hotararile dumnezeiestilor si venerabilelor sinoade.
Papismul n-a incetat de a tulbura Biserica trimitand pretutindeni asanumitii Misionari, oameni traficanti de suflete, care inconjoara pamantul si marea sa faca un prozelit, sa insele pe vreunul dintre ortodocsi, sa striceinvatatura Domnului nostru, sa falsifice prin adaos dumnezeiescul Simbol, sa arate de prisos Botezul, inutila impartasirea cu Potirul Testamentului si cate altele inovatii scolastice toate pentru iubirea de stapanire. Dar nu inceteaza pana astazi papistii sa atace dupa obiceiul lor Ortodoxia, care le este zilnic mustrare vie inaintea ochilor apostati de la credinta lor stramoseasca.
Papa Pius al IX-lea, care a primit episcopatul Romei la 1847, a dat la 6 ianuarie 1848 Enciclica catre Orientali. Declarandu-se scaun episcopal al Fericitului Petru, voieste sa amageasca astfel pe cei mai simpli cu apostazia de la Ortodoxie, adaugand acele cuvinte surprinzatoare pentru oricine s-a hranit cu invatatura teologica:”nici nu exista motiv sa prestati contra intoarcerii la adevarata biserica si comuniune cu acest scaun sfant”. Desigur cuvinte de amagire si absurde.
Pentru noi orice sfat venit de la Papa Pius al IX-lea, si orice indemn din oficiu, tinzand la distrugerea credintei noastre celei fara de pata pastrata de la Parinti, este nu numai suspecta si trebuie evitata, dar se si condamna sinodul de drept, ca nelegiuit si pierzatot de suflet. Si in aceasta categorie intra in primul rand si numita enciclica a Episcopului Romei celei vechi, Papa Pius al IX-lea, catre Orientali.
De aceea, ca sa nu se piarda nimeni din sfantul Staul al Bisericii ortodoxe, sa cadem cu gandul ca nimeni nu ne va desparti de la invatatura evanghelica, nimeni nu ne va rataci de la calauza cea singura a Parintilor nostri.
Aceasta porunca si indemnare apostolica o transmitem prin voi si intregii adunari ortodoxe, pentru ca toti intarindu-ne si sfatuindu-ne unii pe altii sa putem rezista la mestesugirile diavolului. Caci asa ne indeamna pe toti si fericitul Apostol Petru:” Fiti cumpatati, privegheati, ca potrivnicul nostru diavolul ca un leu care racneste umbla, cautand pe cine sa inghita. Caruia rezistati-i tari in credinta.
Caci credinta nostra ortodoxa, fratilor, nu este de la oameni si prin om, ci prin descoperirea lui Hristos, pe care au vestit-o dumnezeiestii Apostoli, au intarit-o Sfintele Sinoade ecumenice, au transmis-o prin succesiune prea marii Dascali intelepti ai lumii si a confirmat-o sangele varsat al sfintilor Martiri. Si tinem marturisirea pe care am primit-o curata de la atatia barbati, evitand ORICE INOVATIE CA PE O INSUFLETIRE A DIAVOLULUI (DECI „FILIOQUE” CARE INSEAMNA SI DE LA FIUL, ADICA DUHUL SFANT PURCEDE SI DE LA FIUL , ESTE O INOVATIE A BISERICII CATOLICE SI VINE DE LA DIAVOLUL).
Cel care primeste inovatia vadeste nedesavarsita Credinta ortodoxa cea propovaduita. Dar aceasta este pecetluita ca desavarsita, nesuferind nici micsorare, nici adaugire, nici vreo schimbare oarecare, si cel care indrazneste sa faca sau sa sfatuiasca sau sa cugete la aceasta a si tagaduit credinta lui Hristos, s-a si pus de bunavoie anatemei vesnice, pentru blestem impotriva Duhului Sfant, ca si cum n-ar fi vorbit drept in Scripturi si prin Sinoadele ecumenice. Aceasta infricosata anatema, nu o rostim noi astazi, ci a rostit-o cel dintai Mantuitorul nostru:”Celui care va vorbi impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta nici in veacul de acum, nici in cel viitor” (Matei, XII,32).

[iosif]

Dragostea in adevar ne-ar invata toate cate sa facem si sa gandim. Daca am avea un strop din aceasta dragoste...

[Traditie2]

Dragostea in adevar ne-ar invata toate cate sa facem si sa gandim. Daca am avea un strop din aceasta dragoste...

Concret, cum aplici aceasta idee în cursul unei zile?

[Negroponte]

:)Putem sa ne comportam cu iubire fata de cel ratacit ajutandu-l in imprejurarile vietii si la aflarea adevarului,(daca vrea).Asta se cheama ecumenicitate.Dar a ne pierde in discutii sterile evitand adevarul de credinta se numeste ecumenism si este daunator sufletului.Doamne ajuta!

[Va_iubesc]

În prealabil postat de Traditie2

Dragostea in adevar ne-ar invata toate cate sa facem si sa gandim. Daca am avea un strop din aceasta dragoste...

Concret, cum aplici aceasta idee în cursul unei zile?

Dragostea este intr-adevar punctul de maxim, dar ca sa ajungem acolo e cale lunga, lunga. Adevarata dragoste nu e senzatia pe care o avem noi ca nu ii dorim raul celui de langa noi si ca ii ajutam pe oameni sa faca ceva. E mult peste asta si este ultima treapta in procesul de desavarsire. Sf. Ioan Scararul in "Scara" arata foarte clar acest lucru.

Asa ca pentru a ajunge la dragoste trebuie urmate 2 etape:
1. Etapa de curatire:
- lepadarea de tot ce ne leaga de viata asta desarta si instrainarea de tot ce ne tine pe loc in demersul nostru de imbunatatire spirituala. Asta inseamna indepartarea a orice poate consitui piedica in desavrasirea noastra launtrica, cum ar fi: statul la televizor, practicarea acerba a unui sport, cititul cartilor de beletristica sau altceva, fara a se mai preocupa de cele spirituale, sau foarte putin; renuntarea la imagine si la importanta data exteriorului, relativizarea celor profesionale; renuntarea la maxim la legaturile cu cei care ne "tin pe loc", etc;
- ascultarea de un duhovnic caruia Hristos ii poate da cuvant ca sa ne arate care e voia Lui in noi;
- pocainta adanca, constientizarea a tuturor aspectelor prin care ne-am intinat, durerea si lupta de a nu le mai face;
- aducerea aminte de moarte si trairea fiecarei zile si clipa ca si cand e ultima;
- iertarea tuturor, dar o iertare deplina prin uitare, nu de genul "iert, dar nu uit";
- fuga de vorbirea desarta si de clevetire, caci vorbirea multa duce de multe ori si la clevetire, care este o ucidere morala a celuilalt;
- trezvia de a nu cadea in lene sufleteasca, adica in starea de lancezeala, de pierdere a timpului, cum cateodata poate sa fie si statul prea mult pe forumuri;
- omorarea treptata a dorintelor venite de la "pantecele atotlaudat si tiran". Sa nu uitam ca mancam ca sa traim, si nu traim ca sa mancam. Asa ca sa reducem ce mancam la necesarul obiectiv, nu la ce ne impinge starea noastra decazuta;
- vegherea in a pastra curatia trupeasca. A pastra sau a o agonisi pentru cei care au pierdut-o, agoniseala care se face cu multe "osteneli si sudori";
- relativizarea importantei banilor. Banii sunt de folos pentru a putea trai si a-i ajuta pe ceilalti. Ei nu sunt sens al vietii, ci numai un ajutor pentru asigurarea traiului. Eu personal ii consider daruri de Sus, iar eu sunt gestionarul, nadajduind sa-i pot utiliza cat mai bine...sper sa nu-L supar pe Patron! Am inteles in viata mea un lucru: din ce dam mai mult, din asta primim mai mult. Acum, cand dam nu ne gandim ca vom primi, dar cred ca tocmai pentru faptul ca nu gandim asta si dam din toata inima, si Dumnezeu da apoi din toata inima Lui...si ce Inima are!!!
- limitarea somului la necesarul real, nu la trandavia distrugatoare;
- fuga de slava desarta si de mandrie. Acestea, mai ales ultima, sunt foarte subtile, dar distrug asa cum spunea cineva pe forumul asta, distrug tot ce s-a cladit;
- omorarea starii de ura din noi, a gandurilor negative legate de ceilalti.

Deci pana acum s-a ajuns la a avea "trup neintinat, gura curatita si minte luminata".

2. Etapa de "traire"
De abia de acum incepem sa vorbim despre virtuti. Sf. Ioan Scararul vorbeste despre blandete, simplitate, nerautate, smerenie, deosebirea gandurilor, linistirea trupului si a sufletului, adevarata rugaciune, starea de nepatimire si intr-un final despre "legatura treimii virtutilor, a dragostei, a nadejdii si a credintei". Din acestea trei, dupa cum am vazut in Corinteni 13, DRAGOSTEA e cea mai mare.

Eu cred ca daca stam cu gandul la dragoste fara sa fi trecut prin celelalt etape, este mare inselare, care nu face decat sa ne incredem ca Dumnezeu e numai Dragoste, uitand ca este si Drept. Poate chiar trecerea de la Legea talionului (de la Decalog) la Legea iubirii ar trebui sa ne arate ca plinatatea unui crestin consta in a trece prin etapa de despatimire (vechea lege) si a ajunge la cea de iubire (noua lege). Nu se poate sa inversam etapele. Cred ca Traditie se referea la prima etapa de despatimire (1), iar Iosif vorbea de etapa urmatoare (2). (1) este conditie sine qua non pentru (2). Eu am venit putin sa mediatizez cu ordonarea lor.

Sa ne ajute Dumnezeu dragutul sa parcurgem drumul acesta, cu etapele bine ordonate, si sa putem discuta intr-adevar despre Dragostea cea adevarata!

Elena