![]() |
![]() |
|
#61
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu intru in amanunte deoarece am creat un topic special pentru subiectul acesta. Postati va rog, de acum incolo aici : "Purgatoriul, vamile sau somnul lui Lazar ?" |
#62
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Faptul ca topic-ul acesta face un apel mai accentuat unei clase mai documentate sau foarte documentate, asta nu trebuie sa lezeze pe nimeni. ITi convine postezi, nu esti liber sa faci ce vrei! Apreciez stradanile depuse, pentru reply-ul ordonat si atent argumentat. |
#63
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Care stramos comun ? Ca expresia asta o repeti a doua oara ? Am omis un lucru in topic ul anterior. La intrebarea ta care suna cam asa: "Cine a zis ca este maimuta?" vreau sa iti raspund ca tu insuti, ma OBLIGI sa admit ca tu te crezi o maimuta evoluata, care a suferit niste modificari genetice de/a lungul evolutiei speciilor. Din moment ce tu generalizand(cu intelesul ca asta este realitatea indiscutabila)afirmi mai sus ca mainutele sunt rude apropiate tie, -ca pe mine nu ma poti cuprinde in aceasta sfera...-, numindu/le "verii tai", cum poti tot tu sa te hazardezi sa sa imi spui ca eu de la mine te-am facut maimuta ? Si apoi, daca tot susti aceasta teorie, sau cel putin ii esti simpatizant, de ce te-ar deranja, daca cineva te-ar face maimuta, gorila sau ca un compliment cimpanzeu ? Inca ceva, de ce nu ne spui nimic despre stramosii evoltiei ? I-ai uitat ? Pai daca este asa inseamna ca tu nu ai identitate. Ca sa teidentifici in spatiul terestru, printre oamenii normali, trebuie sa iti cunosti mai intai apartenenta, neamul. De cand e lumea, s-au descoperit fel si fel de inscriptii, in diferite epoci, care au servit drept ghid de recunoastere a atator triburi primitive si salbatice... Dar o intrebare, spune- mi te rog, de ce la ora actuala din maimute nu mai iese nici un stramos care sa se indentifice cat de cat cu omul normal ? Sau altfel spus, de ce nu mai evoluiaza nici o maimuta, din atatea specii care mai sunt, in asa fel in cat, trasaturile fizice si psihice sa se poata omogeniza si de ce nu supera fiinta umana ? Eu stiu ca evolutie inseamna progres, nu degres. Cum iti explici mersul acestei lumi, pornind de la lucruri practice si vizibile .. ? P.S. Eu nu am inceput cu mutatii, cu straturi cambriene si precambriene, cu fel si el de teoreme si teorii, Darviniste si neodarviniste, ca sa poti sa spui ca cer prea mult pentru topicul sau forumul acesta. |
#64
|
||||
|
||||
![]() Citat:
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba, 52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbița cea de apoi. Căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioși, iar noi ne vom schimba. 53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune și acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. 54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune și acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghițită de biruință. PLATON (428-348 a.Hr.) elevul lui Socrate scrie: "Sufletul este nemuritor si indestructibil. Cand omul moare, sufletul se desparte de trup deoarece el exista prin sine insusi. Moartea este doar separarea sufletului de trup." |
#65
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Te rog fi practic si foloseste elementele demonstrative care apartin mediului inconjurator. Astept raspunsurile tale. |
#66
|
||||
|
||||
![]()
Nemurirea sufletului trebuie întemeiată pe credința că Dumnezeu ține ca sufletul să fie nemuritor. Dacă sufletul are o indestructibilitate, ea își are cauza în voința lui Dumnezeu, cea creatoare și conservatoare, care vrea ca persoana umană să fie, prin suflet, în mod neîntrerupt dependentă de El. Dumnezeu a înzestrat sufletul cu memoria faptelor sale, cu conștiința despre sine, pentru ca el să regrete neîntrerupt faptele contrare lui Dumnezeu, pentru ca să știe neîntrerupt de dependența lui de Dumnezeu, să laude și să iubească neîntrerupt pe Dumnezeu.
Sufletul a fost creat pentru viața veșnică, pentru ca să poată locui în locuința de lumină care este Hristos, sau pentru ca Hristos să locuiască în el. Dar chiar dacă el rămâne gol de Hristos, el tot există în veci, ca să știe pentru ce mare vrednicie a fost zidit și să rămână veșnic într-un regret pentru lipsirea de ea, deci să rămân într-o suferință veșnică pentru despărțirea de Dumnezeu, în Care se afla, sau Care Se afla în el. Nemurirea nu se bazează pe indestructibilitatea sufletului privit ca substanță, ci a persoanei, adică a sufletului ca bază a persoanei umane, adică pe indestructibilitatea relației dintre Dumnezeu și om ca persoane, dat fiind că persoana e factor al acestei relații. Căci relația între Dumnezeu și om își arată mai mult importanța dacă omul nu e distrus pentru o oarecare vreme, ci menținut neîntrerupt, dar trecut îndată după moarte prin judecată, și răsplătit sau pedepsit cu un nou fel de viață, după cum a trăit pe pământ. Dacă Dumnezeu 1-a făcut pe om persoană, ca partener de relație, 1-a făcut pentru o relație veșnică și neîntreruptă. O încetare a existenței sufletelor între moarte și judecata universală ar însemna o întrerupere e relației între Dumnezeu și aceste persoane. Necesitatea judecății particulare Toate cele trei mari confesiuni creștine învață în general că fiecare suflet, supraviețuind după moarte, suportă îndată după ea o judecată aparte, în urma căreia este trimis la fericire sau la chinuri, după cum e găsit la acea judecată. La sfârșitul lumii va fi apoi o altă judecată, universală. învățăturii acesteia i se opune teoria despre o evoluție fără sfârșit a sufletelor după moarte. Ea are două forme: a)O formă constă în afirmația variabilității indefinite a voinței și sorții omenești. După ea, omul își poate schimba direcția în cursul vieții viitoare. Voința nu se întărește niciodată într-o direcție sau alta în mod definitiv, deci nici în viața aceasta, ca să se poată rosti o judecată asupra omului îndată după moarte. Eternitatea va fi o succesiune indefinită de existențe fericite sau nefericite pentru oameni, ei fiind eterni liberi de a duce o viață bună sau rea. O formă concretă a acestei doctrine este teoria reîncarnării sau a metempsihozei, susținută de antropozofî și de spiritiști. b)O a doua formă, numită universalism, susține că la sfârșit toate sufletele vor ajunge la fel de fericite, căci o ființă liberă oricând se poate căi și până la urmă se vor căi toate. Răul va sfârși odată, căci orice rău e medicinal, deci temporal. Sfânta Scriptură arată că viața pământească este arena în care omul își decide soarta pentru veci, că după moarte omul nu-și mai poate schimba soarta. Dumnezeu are un plan cosmic de mântuire, nu mântuiește monade spirituale singulare. Această misiune unică omul nu și-o poate îndeplini decât în trupul angrenat în această lume. De aceea, însuși Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om din suflet și trup, ca să adune prin umanitatea Sa întreaga creație în Sine. Antropozofia susține că șirul reîncarnărilor duce ființele până la confundarea lor pe rând într-o esență spirituală supremă, ca apoi să se desprindă din aceasta din nou ca individuațiuni materiale, care se spiritualizează iarăși treptat. Lumea aceasta își are o valoare reală numai dacă e unică; numai dacă e creația pozitivă a lui Dumnezeu, ca punct de plecare al înaintării de la starea de creatură inițială la starea de creatura plină de Dumnezeu, înaintare în care trebuie să-și aducă și creatura contribuția ei; ca punct de plecare de la starea de existență (είναι) pe care o are în dar de la Dumnezeu, prin starea de existență bună (ευ είναι), pe care o dobândește prin mișcarea sădită în ea, dar actualizată în sens bun de voința ei, la veșnica existență fericită (αε ιευ είναι) ca darul ultim și etern al lui Dumnezeu. In felul acesta existența noastră pământească are o importanță unică, decisivă. Timpul este exclusiv forma ei și aceasta dă o valoare decisivă și timpului, o valoare care corespunde celei a eternității. însăși viața pământească istorică e ridicată deasupra relativității, dacă numai de ea depinde obținerea vieții absolute în Dumnezeu. Ea devine absolută prin participare, ca să traducem expresia patristică îndumnezeire prin participare. Timpul este astfel și o grație. Eternitatea nu poate fi transformată în forma unor decizii și acte noi treptate. Ar însemna să o transformăm în timp. Etern desăvârșit e numai Dumnezeu ca persoană, Care investește cu valoare unică fiecare persoană umană. Un timp etern închis în platitudine și relativitate nu are loc pentru absolutul Persoanei divine, care să mențină o relație de interes absolut cu fiecare persoană umană. Impotriva judecății divine și în favoarea universalismului final al mântuirii, sau al variabilității indefinite a stării sufletelor, s-a mai adus și argumentul libertății esențiale a spiritului, dar o libertate care duce toate sufletele la mântuire, sau le dă posibilitatea unei eterne treceri de la bine la rău și invers, nu mai e propriu-zis o libertate. Libertatea creștină presupune un absolut pentru care omul să lupte, sau pe care să-1 refuze. Fără acest absolut îi lipsește orice suport, orice motiv de afirmare. într-un plan de relativitate eternă și universală, sau de strict proces natural, lupta pentru libertate, care pe de o parte presupune libertatea, pe de alta o promovează, își pierde orice stimulent. De aceea libertatea are două forme: e libertatea obținută prin lupta pentru realizarea binelui absolut, pentru impunerea biruinței lui, pentru unirea cu el; e libertatea obținută prin lupta pentru eliberarea persoanei de pasiunile înrobitoare, pentru comuniunea în iubire cu alte persoane, alimentate din comuniunea cu Persoana supremă, sau cu Dumnezeu, în comuniunea aceasta aflându-se adevăratul și deplinul bine. Neținând seama de necesitatea deschiderii omului pentru comuniunea cu Dumnezeu, adepții universalismului mântuirii, sau măcar ai unei eterne variabilități, socotesc că un iad etern, întemeiat printr-o judecată a lui Dumnezeu, este incompatibil cu bunătatea Lui. Această veșnică evoluție spre un bine universal tot mai înalt, sau veșnica variabilitate se face în baza unei legi universale, în care Dumnezeu nu poate interveni. Sfântul Maxim afirmă că cel din iad este iubit de Dumnezeu și prețuiește pe Dumnezeu; dar nefericirea lui stă tocmai în faptul că e despărțit de El și petrece cu cei ce-L urăsc și pe care el însuși îi urăște. Și lucru mai chinuitor și mai cumplit decât orice chin e să te afli pururea cu cei ce te urăsc și cu cei urâți, chiar fără chinuri, dar încă și cu ele; și să fii despărțit de cel ce te iubește și de cel iubit (prețuit). Căci Dumnezeu nici nu e urât de cei judecați ca Unul ce judecă drept, fiind și numindu-Se după fire Iubire, nici nu urăște pe cei judecați, căci desigur că e după fire liber de patimă. deși înțeleasă ca intrarea unora în comuniune cu Dumnezeu, prin voia Lui, sau ca neintrare a altora în această comuniune din cauza refuzului lor, întrucât Dumnezeu nu Se comporta cu totul pasiv, judecata divină e necesară pentru precizarea modului vieții eterne a creaturilor. Printr-o astfel de judecată se pune în relief caracterul de persoană al lui Dumnezeu, dar și un interes al Lui pentru oameni. Pe lângă aceasta, se pune în evidență un suprem criteriu al binelui și al răului. Acest criteriu e Dumnezeu însuși și tot El e și forul de ultimă instanță al acestui criteriu. Altfel nu mai există nici un criteriu al valorilor, nici un for suprem care să decidă ce e bine și ce e rău. Nu se mai poate ști ce e bine și ce e rău și nu mai există ultima instanță care să decidă în această privință. Criteriul suprem al binelui nu-1 poate cunoaște decât cel ce este El însuși binele. El e persoana suprema, ca ultimul izvor al vieții. Judecata lui Dumnezeu, prin care unii vor avea parte de fericirea veșnică, iar alții de nefericirea veșnică, înseamnă numai că Dumnezeu, deschis oricărei persoane create pentru comuniune, constată cu regret că unele persoane nu acceptă sau au devenit incapabile să accepte această comuniune și că prin aceasta rămân în nefericire prin însăși libertatea lor. |
#67
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
De exemplu, daca temperatura pe Pamint ar creste cu citeva zeci de grade, ar ramine numai organismele care s-ar putea adapta. Omul nu s-ar regasi printre ele. |
#68
|
|||
|
|||
![]() Citat:
2. Platon a fost crestin ? A crezut in inviere ? In Dumnezeu, in viata vesnica ? In profetiile care se faceau pe atunci cu privire la Unsul Mesia ? Daca nu, atunci cum de incuvintati si acceptati acest concept ? CINE A FOST PLATON , un om a lui Dumnezeu ? Dati-mi un singur exemplu de mucenici, dascali, si proroci care au fost filozofi ? Daca nu ati stiuut conceptul platonist, cu privire la sufet a fost combatut de Aristotel, care l-a si superat. 3. Ati scris ce a scris elevul unui maestru analfabet, dar despre elevii Adevaratului Maestru, ce ne puteti spune ? Iata care au fost cuvintele mele prin care am caracrerizat Grecia, la o ora de greaca : " Daca exista vreo tara al carei istorii este compusa din motologie, aceea ceste indubitabil Grecia!" Cei mai mincinosi oameni au fost grecii. Numai mituri, fictiuni, fantasme, laluciri de tot felul si o sumedenie de baspe mestesugit alcatuite. Iata cu ce se indeletniceau grecii. Iata si un argument biblic in sensul acesta : " Caci toti Atenienii si strainii, cari stateau in Atena, nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decat sa spuna sau sa asculte ceva nou. "(Fpte 17:21) Iata dovada in ce priveste imensitatea de asa numitele opere literale. Aveau timp pentru ca asta faceau. Nascoceau tot felul de iluzii si fictiuni. Va rog nu mai postati aici despre acest subiect!!!!!!! |
#69
|
|||
|
|||
![]() Citat:
2, Te contrazici cu DEX-ul! EVOLÚȚI//E ~i f. 1) la sing. Modificare treptată a calității spre un nivel superior; dezvoltare. ~a speciilor. 2) Curs al unei acțiuni, al unui proces; desfășurare. ♢ În ~ în curs de dezvoltare. Ce intelegi tu prin expresia : " nivel superior", regres sau progres? Este adevarat ca scuza in acest sens scuza mijloacele inexistente si inexplicabile cu privire la legile naturii, care sunt dirijate ordonat si perfect, pentru ca isi respecta Stapanul, indeplinindu-si functile cu perfecta exactitate. Evoluita nu e un progres dirijat, pentru ca evolutionismul nu-l poate dirija in favoarea conceptului sau. Cu toate acestea si in ciuda realitatii izbitoare, el tinde de milioane de ani sa creada ca intr-o buna zi BING BANG-ul va demonstra ca din inexistibilul va defini in sfarsit existenta. EVOLÚȚIE s. f. 1. formă de dezvoltare care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție. ♦ teoria ~ i emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. 2. dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei ființe etc. Ce intelegi prin :"schimbari radicale, calitative", orientare pozitiva sau nevativa ? |
#70
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Stramosii omului si ai maimutei au fost deajuns de separati pentru ca sa apara speciatia, grupul in care au aparut mutatiile a fost deajuns de mic pentru ca variatia sa se mentina. Citat:
Citat:
Citat:
Democratia a dus la schimbari radicale, calitative. Ea nu a aparut brusc ci a evoluat treptat |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Esti pregatit? | vultur77 | Generalitati | 1 | 23.11.2011 00:29:41 |
esti varsta de 33 ani una fatidica? | ingerul_pazitor | Generalitati | 46 | 02.01.2011 20:30:57 |
Iubeste-ma asa cum esti tu ! VIDEO | carmina | Mari Duhovnici si predicile lor | 10 | 21.03.2009 20:37:29 |
Iubeste-ma asa cum esti tu | TeoH | Generalitati | 3 | 11.09.2008 18:48:12 |
|