Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa e întortocheată şi nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în împărăţia cerurilor.
Un monah m-a întrebat: „Spune-mi, ce să fac să-mi îndrept viaţa mea?” îi plăcea să mănânce mult şi în afara soroacelor rânduite. I-am spus: „Scrie în fiecare zi cât ai mâncat şi ce ai gândit, iar seara citeşte-le duhovnicului”. El însă mi-a zis: „Nu pot să fac aceasta”. Şi aşa el n-a putut trece peste mica ruşine de a-şi mărturisi neputinţa şi de aceea nu s-a îndreptat şi a murit de dambla. Domnul să-i dea iertare fratelui nostru şi să ne păzească de asemenea moarte.
În Sfânta Taină [a Mărturisirii] Duhul Sfânt e cel ce lucrează prin duhovnic şi, atunci când vine de la duhovnic, sufletul simte înnoirea lui printr-un simţământ de pace şi iubire faţă de aproapele; dar dacă pleci de la duhovnic tulburat, aceasta înseamnă că te-ai mărturisit nesincer şi n-ai iertat din suflet fratelui tău greşeala lui.


(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, pp. 154-155)

[cristiboss56]

Dacă voieşti să dobândeşti adevărata linişte sufletească, ascultă-L pe Domnul, Care ne-a poruncit: Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). Vezi ce ne porunceşte Domnul să deprindem mai mult - smerenia şi blândeţea, căci numai ele ne pot odihni, însă ştiinţa aceasta nu se dobândeşte dintr-odată, nici într-o singură zi sau an, ci de-a lungul timpului, prin silirea de sine şi cu ajutorul lui Dumnezeu.
Să nu ai niciun necaz şi să dobândeşti dintr-odată liniştea sunt nişte lucruri cu totul imposibile; când vom birui toate patimile noastre, când vom nimici mândria şi vom dobândi smerenia, atunci vom căpăta şi liniştea, căci şi Domnul ne-a poruncit să învăţăm de la El blândeţea şi smerenia, pentru dobândirea liniştii.
(Ne vorbesc Staretii de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 142)

[cristiboss56]

Este un duh al răutăţii, o înţelegere strâmbă a purtării omului faţă de aproapele, un abuz asupra lui, folosindu-l ca unealtă şi mijloc de profit personal.

Duhul iubirii de sine este altceva decât stăpânirea cea rânduită de Dumnezeu, față de care tot omul trebuie să se supună (Rom. 13, 1). Este un duh al răutăţii, o înţelegere strâmbă a purtării omului faţă de aproapele, un abuz asupra lui, folosindu-l ca unealtă şi mijloc de profit personal. Mântuitorul Hristos arată că acest duh este al păgânilor şi cu totul străin de duhul Evangheliei, învăţând astfel pe ucenicii Săi: „Cine dintre voi vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru; şi cine vrea să fie întâi, să vă fie slugă. Precum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-și dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 26-28). Ceea ce a şi arătat cu fapta, spălând picioarele ucenicilor şi dându-Şi viaţa pentru mântuirea noastră. De unde înţelegem că adevărata stăpânire nu este profitoare, ci slujitoare, slujire a aproapelui cu dragoste, până la dăruirea vieţii pentru mântuirea lui.

Omul are o mare valoare, este chipul lui Dumnezeu şi valorează cât însuşi chipul pe care-l poartă; este răscumpărat cu scump sângele lui Hristos şi valorează cât preţul acestui sânge. De aceea, slujirea omului este o mare cinste, pentru că este slujire a lui Dumnezeu Însuşi. „Ceea ce aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut”, va zice Domnul la Înfricoşătoarea Judecată (Matei 25, 40).
Slujirea aproapelui este poruncă evanghelică, faptă de mare cinste, desăvârşită cale de mântuire. Duhul de stăpânire, care înjoseşte pe om şi-l coboară în rândul lucrurilor, ne lipseşte dintr-o dată de toate aceste trei. El este strâns legat cu duhul grijirii de multe. Într-adevăr, când toată grija omului este îndreptată spre cele materiale, este firesc ca şi omul să fie transformat în unealtă sau bun material, care nu valorează mai mult decât profitul pe care-l aduce.



(Protos. Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, Editura Trinitas, p. 47-48)

[cristiboss56]

Există și o direcție a rugăciunii: de obicei ne orientăm către răsărit, pentru că avem cunoștință de faptul că din partea răsăritului se va arăta Fiul Omului, ca un fulger, atunci când va veni să-i învieze pe toți și să-i judece. Rugăciunea cea mai puternică este aceea care este însoțită de post. Nu de mult s-a citit în biserici o Evanghelie despre un copil demonizat, pe care Sfinții Apostoli, la rugămintea tatălui copilului, nu fuseseră în stare să-l vindece. Întrebat, după aceea, de către ei: Noi de ce n-am putut, Învățătorule, să-l vindecăm? li s-a spus că Acest neam de demoni nu poate fi scos decât cu post și rugăciune. De obicei rugăciunea trebuie asociată cu postul și, din acest punct de vedere, chiar din viața obișnuită, este bine ca, dimineața, rugăciunea să fie făcută înainte de micul dejun. Aceasta presupune și o stare de post; minimă, dar este. Pentru că stomacul îmbuibat nu este prielnic rugăciunii. Asta o știm din practică. Este foarte important ca rugăciunea să fie însoțită de credință, credința însemnând și participarea intelectului de care v-am vorbit, adică o rugăciune conștientă de ceea ce poate ea.
(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 16-17)

[cristiboss56]

Cum trebuie făcută rugăciunea ca să fie bineprimită de Dumnezeu?
Rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, adică liberă de păcatul de moarte sau, cel puțin, cuprinsă de dorința cinstită de pocăință. Inima curată înseamnă a fi liber nu numai de orice legătură păcătoasă, ci și de orice dragoste pentru tot ceea ce nu este plăcut lui Dumnezeu. Cel ce nu are inimă curată nu are destulă putere să-și ridice gândul spre Dumnezeu pentru că, îndată ce începe să se roage, îi năvălesc în gând închipuirile păcătoase cumplitele aduceri aminte și îi încătușează mintea de pământ... Știm că pe păcătoși Dumnezeu nu-i ascultă... (Ioan 9, 31), fiindcă este drept a-l înlătura de la bunătățile dumnezeiești pe cel ce nu se supune voii Sale. Dar și un păcătos poate nădăjdui să fie auzit de Dumnezeu, dacă se căiește cu tot dinadinsul de greșelile sale. (Luca 18, 13)
(Despre rugăciune, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 22)

[cristiboss56]

Suferina este un dar trimis de Dumnezeu. Prin suferinţă ne cumpărăm veşnicia. Suferinţa înseamnă iubirea lui Dumnezeu... Când suferim să zicem: "Îţi mulţumesc, Doamne, fiindcă prin această suferinţă, Tu ceri ceva mai mult de la mine, ceva mai puternic, mai sfânt". Domnul să dea gândului şi minţii noastre lărgime, astfel încât, în suferinţă şi în încercare, să nu ne mai săturăm să rostim: «Îţi mulţumesc, Doamne, îţi mulţumesc!». Astfel, printr-o înfruntare bună, suferinţa şi greutatea dispar.
Oare poate omul duhovnicesc să se plângă din cauza unei suferinţe? Nicidecum! Ci va zice: A "Slavă Ţie, Dumnezeule!". În astfel de clipe grele se zideşte omul duhovnicesc pe sine. Atunci oamenii, apropiindu-se de cel suferind, se folosesc duhovniceşte. Da! în loc să-l mângâie ei pe bolnav, îi mângâie însuşi bolnavul pe ei..." „}ncercarea pe care o înfruntăm cu mulţumire şi doxologie către Dumnezeu ni se socoteşte ca mucenicie, ne face părtaşi cununilor, împreună cu mucenicii."


(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm cerul în inimile noastre, Editura Doxologia, Iaşi,2014, p.17)

[cristiboss56]

- Părinte, duhovnicul poate fi consultat sau căutat şi în afara spovedaniei? - Da, şi e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru că păcatele nu se spun, ci se spovedesc - e o vorbă care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale şi în afară de spovedanie. Pentru că nu trebuie neapărat să creăm un cadru de spovedanie ca să rezolvăm nişte chestiuni care nu trebuie rezolvate neapărat în spovedanie.
(Întâmpinări, Interviuri cu Părintele Teofil Părăian, realizate de Sabin Vodă, Editua Sophia, București, 2000, p. 28)

[cristiboss56]

Nu te lăsa amăgit că vei face mâine ce n-ai făcut azi
Nu te lăsa amăgit, lucrătorule fără de minte, cu gândul că vei face mâine ce n-ai făcut azi, căci nu-ți va fi ție de ajuns o zi pentru a achita complet datoria pe care o ai față de Stăpânul ei.

Nouă oamenilor nu ne este cu putință, zice cineva, a petrece cu pietate o singură zi din viață, dacă nu vom cugeta că aceasta este ultima pe care o mai apucăm.


(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amarcord Timișoara - 2000, p.150)

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Scărarul despre importanţa Tainei Spovedaniei
Dezgoleşte-ţi, dezgolește-ţi rana în faţa doctorului şi nu te ruşina. A mea e buba, părinte, a mea e rana. Din nepăsarea mea s-a pricinuit, şi nu din a altuia. Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci negrija mea!

Mergi la mărturisire şi cu purtarea şi cu chipul, şi cu gândul, ca un osândit, plecându-te spre pământ şi dacă se poate udând cu lacrimi picioarele doctorului şi judecătorului ca ale lui Hristos.



(Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv.4, cap. 56, în Filocalia, vol. IX, p. 110,111)

[cristiboss56]

De ce ne adresăm Maicii


O rugăm pe Maica Domnului să ne mântuiască, iar Maica Domnului Îl roagă pe Fiul ei, Care are această putere. Şi Acela îi face hatârul, pentru că o iubeşte mult pe Maica Sa.


- Gheronda, cineva ne-a întrebat : De vreme ce mântuirea noastră în mâinile lui Dumnezeu, de ce ne adresăm ei: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi", atunci când o chemăm în rugăciune? .
- Să presupunem că o femeie este vecină cu mama unui ministru. Pe care o roagă să o ajute să-i găsească un loc de muncă pentru copilul ei. Vecina se arată binevoitoare, însă nu-i va găsi ea însăşi locul de muncă, ci-l va ruga pe fiul ei, care ca ministru, are această posibilitate şi va face hatârul mamei sale. Tot aşa şi noi, o rugăm pe Maica Domnului să ne mântuiască, iar Maica Domnului Îl roagă pe Fiul ei, Care are această putere. Şi Acela îi face hatârul, pentru că o iubeşte mult pe Maica Sa.
(Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013, p. 82)