|
#721
|
|||
|
|||
Citat:
Citat:
Faptul că ai anumite învățături pe care le-a spus Hristos nu te face părtaș Bisericii Sale; pentru a fi în Biserica Lui trebuie să primești și să ții întreaga Revelație Dumnezeiască în așezământul pe care El Și l-a ales și l-a întemeiat prin pogorârea Duhului Sfânt !! Deci, atâta vreme cât ții și recunoști doar părți ciuntite din Revelație, și multe dintre ele înțelese eretic, atâta vreme cât ții aceste lucruri în afara așezământului întemeiat de Sfânta Treime, adică Sfânta Biserică Ortodoxă, precum și atâta vreme cât pretinzi că ții chiar și repectivele ciuntiri și intepretări eretice și sectare ale Revelației în afara vieții în Duhul Sfânt, în afara călăuzirii Duhului Adevărului, în afara Sfintelor Taine și în afara preoției sacramentale de succesiune apostolică, atâta vreme deci cât faci aceste lucruri poți să știi și poate toată lumea să știe că nu faci parte din Biserica lui Hristos, oricâte invocații și formule magice vei invoca și va invoca secta ta eretică !! În materie de adevăr absolut, o minciună invocată și proferată cu tupeu la nesfârșit nu devine adevăr !! Între "sectarul" Ioan Iacob Hozevitul, sfânt canonizat al Bisericii Ortodoxe și care spunea prin Duhul Sfânt că Ortodoxia este singura credință adevărată, și sectarul eretic "pocăit" care ești dumneata, eu îl cred pe primul, adică pe sectarul lui Hristos, și te lepăd pe tine care ești cristos și prooroc mincinos !!! http://www.youtube.com/watch?v=4tm3VYSLkI0 Părintele Ilie Cleopa despre sectari http://www.youtube.com/watch?v=bMGsuG2I2e4 http://www.ortodoxmedia.com/inregist...u-au-Duh-Sfant Ioanichie Balan - Sects [protestants, baptism] and Orthodoxy / Sectele si Ortodoxia http://www.youtube.com/watch?v=kvN4ms3pH3k |
#722
|
||||
|
||||
Citat:
Iar cu privire la 1054 conteaza ce zice istoria. Mai studiaza si tu putin motivele pentru care a izbucnit marea schisma! Citat:
@kesarion_breb,foarte bun postul tau. Esti extrem de direct :) |
#723
|
|||
|
|||
Aplicând principiul majorității folosit de dvs. ortodocșii, contează.
Istoria de asemenea, pare să le dea lor dreptate. Nu prea are legătură nici cu realitatea. Sunt date eronate în schiță, vi s-a mai atras atenția pe acest forum. |
#724
|
|||
|
|||
Citat:
Iar in acest caz istoria nu zice nimic convingator. Dumneavoastra sunteti ortodox si va e foarte simplu sa credeti: noi, ortodocsii avem dreptate. Pentru cineva din exterior, care nu este implicat sentimental, exista si probabilitatea ca dreptatea sa fie de partea catolicilor. Domnul kesarion_breb e foarte direct. Imi place de el. Doar faptul ca e sectar il dezavantajeaza. Dar fiind un sectar cu aspiratii la un rang de sef in secta lui (SEO) i se pot ierta multe prostii pe care le spune. Pentru ca el nu spune ce crede, are un angajament :)) |
#725
|
|||
|
|||
Citat:
Căci din prisosul inimii grăiește gura. Exista insa speranta: daca iti vei hrani inima cu Cuvantul Vietii vei vorbi altfel. Doamne ajuta. |
#726
|
|||
|
|||
Citat:
Faptul că ai anumite învățături pe care le-a spus Hristos nu te face părtaș Bisericii Sale; pentru a fi în Biserica Lui trebuie să primești și să ții întreaga Revelație Dumnezeiască în așezământul pe care El Și l-a ales și l-a întemeiat prin pogorârea Duhului Sfânt !! Deci, atâta vreme cât ții și recunoști doar părți ciuntite din Revelație, și multe dintre ele înțelese eretic, atâta vreme cât ții aceste lucruri în afara așezământului întemeiat de Sfânta Treime, adică Sfânta Biserică Ortodoxă, precum și atâta vreme cât pretinzi că ții chiar și repectivele ciuntiri și intepretări eretice și sectare ale Revelației în afara vieții în Duhul Sfânt, în afara călăuzirii Duhului Adevărului, în afara Sfintelor Taine și în afara preoției sacramentale de succesiune apostolică, atâta vreme deci cât faci aceste lucruri poți să știi și poate toată lumea să știe că nu faci parte din Biserica lui Hristos, oricâte invocații și formule magice vei invoca și va invoca secta ta eretică !! În materie de adevăr absolut, o minciună invocată și proferată cu tupeu la nesfârșit nu devine adevăr !! Între "sectarul" Ioan Iacob Hozevitul, sfânt canonizat al Bisericii Ortodoxe și care spunea prin Duhul Sfânt că Ortodoxia este singura credință adevărată, și sectarul eretic "pocăit" care ești dumneata, eu îl cred pe primul, adică pe sectarul lui Hristos, și te lepăd pe tine care ești cristos și prooroc mincinos !!! |
#727
|
|||
|
|||
Mai, tu ai zambit vreodata in viata ta? Asa, in pauza dintre doua scuipaturi, in timp ce-ti tragi rasuflarea? Ca arati tare obosit...
__________________
"Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!" Gal 6:14 |
#728
|
|||
|
|||
Dragă, eu ți-am mai spus ție dar îți repet ca să îți aduci aminte: adevărul este simțit ca o lovitură, ca un atac asupra lor, de către cei care nu sunt în adevăr !!
|
#729
|
|||
|
|||
Citat:
Intrebarea mea insa era alta...Tu obisnuiesti sa mai si zambesti? Daca ai avea o poza cu tine zambind si ai pune-o si la avatar cred ca ai linisti jumatate de forum. Merita sa faci un bine. Nu cred ca esti mereu asa acru; de fapt esti un baiat simpatic dar te dai revolutionar pe forum.
__________________
"Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!" Gal 6:14 |
#730
|
|||
|
|||
Ești vrednică de milă !!
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Intrebari pentru adventisti, baptisti si penticostali | Anca-Miha | Secte si culte | 1268 | 12.07.2016 01:44:25 |
Profeti adventisti | NeInocentiu | Secte si culte | 592 | 07.05.2012 09:41:27 |
Baptisti | elena_si | Secte si culte | 15 | 01.09.2010 21:28:04 |
Despre inmormantare la baptisti | cdiasimi | Secte si culte | 3 | 28.12.2008 19:24:00 |
|