![]() |
![]() |
|
#771
|
||||
|
||||
![]()
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului are ca scop sărbătorirea Centenarului Marii Uniri prin mai multe evenimente: Sfințirea Bisericii „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, sfințirea Mănăstirii Mihai Vodă din Turda și amplasarea statuilor Episcopului Nicolae Ivan și a Mitropolitului Bartolomeu, în fața Catedralei Mitropolitane.
Eparhia clujeană are ca scop sărbătorirea Centenarului Marii Uniri prin trei evenimente, conform unui comunicat transmis de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Eparhei. „Construită în perimetrul vechii cetăți medievale a Clujului, Biserica «Schimbarea la Față» de pe Bulevardul «Eroilor» este un veritabil manifest spiritual care arată că ortodoxia poate fi modernă, și, în același timp, să se inspire din tradiție, dar și că arta, reintegrată în spațiul credinței, poate să construiască un veritabil ecumenism al frumuseții lui Dumnezeu. În acest sens, Mitropolitul Bartolomeu numea această biserică «una a reconcilierii», care stă sub semnul detensionării relațiilor cu Biserica Greco-catolică, dar mai ales pentru faptul că frumusețea interiorului ei este dată de sinteza artistică inspirată, realizată de un artist ortodox, Silviu Oravitzan, și de unul catolic, Ivan Marko Rupnik”, conform pr. Bogdan Ivanov. Biserica este construită într-un stil neobizantin, cu balcon la fațadă și coloane peristil, fiind practic încadrată în ansamblul arhitectural istoric al orașului. Piatra de temelie a fost sfințită de Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu în anul 1999, iar lucrările au fost încheiate în luna decembrie 2004, când a fost săvârșită Sfânta Liturghie în noua biserică. „În spațiul interior, mozaicurile realizate de pictorul și teologul iezuit Marko Ivan Rupnik, redau o veritabilă sinteză teologică între canonul artei bizantine și canonul artei occidentale. Dialogul iconografic din naos arată drumul Creației, de la început spre transfigurarea eshatologică, încadrată de marile scene precum Nașterea Domnului, Botezul, Schimbarea la Față, Răstignirea și Învierea Domnului. Maica Domnului Platytera și arcada triumfală, cu scena Înălțării Domnului redau într-o bogăție de materiale folosite, autentica artă bizantină. Iconostasul realizat în lemn de tei aurit de artistul Silviu Oravitzan, își propune să ilustreze într-o inepuizabilă bogăție cruciformă lumina spirituală, care izvorăște din prezența și lucrarea lui Dumnezeu și pe care omul este chemat să o vadă”, conform comunicatului. Sfințirea Mănăstirii Mihai Vodă din Turda Piatra de temelie a Mănăstirii Mihai Vodă a fost pusă în 2002 de către Arhiepiscopul Bartolomeu, pentru a fi un locaș în care să se săvârșească slujbe și rugăciuni pentru pomenirea marelui voievod întregitor de țară. Biserica Mânăstirii Mihai Vodă este construitǎ în stil bizantin ca o copie fidelă a bisericii Mihai Vodă din București, ctitorie a voievodului din 1591, pe vremea când era ban al Craiovei. Sfânta Mănăstire de la Turda are hramul „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”, prăznuiți pe 8 noiembrie, conform pr. Bogdan Ivanov. Episcopul Nicolae Ivan și Mitropolitul Bartolomeu „În șirul bărbaților iluștri ai Bisericii, care și-au legat viața și activitatea de evenimentul Marii Uniri se înscrie numele Episcopului Nicolae Ivan (care a păstorit la Cluj între 1921-1935), reîntemeietor al Eparhiei Clujului, care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterității Catedrala din inima orașului, reședința eparhială, prima Academie Teologică, revista «Renașterea», dar, în primul rând, împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocși ardeleni, care și-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei. Alături de numele primului episcop al Clujului, la loc de cinste se află și numele Mitropolitului Bartolomeu Anania (care a păstorit la Cluj între 1993-2011), un om care nu a știut ce este frica și care a făcut istorie, prin înființarea Mitropoliei Clujului în anul 2006. Tălmăcitor al Bibliei și ctitor remarcabil, Mitropolitul Bartolomeu a păstorit Eparhia clujeană cu înțelepciune, reușind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt și eficient solicitărilor noi și tot mai diverse ale lumii moderne. Acestor doi mari ierarhi, primul reîntemeitor al Episcopiei și al doilea reîntemeietor al Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia noastră dorește să le ridice câte o statuie în fața Catedralei Mitropolitane, restituind posterității memoria acestor doi mari români. Prin acest gest s-ar pune și mai mult în valoare spațiul pieței Avram Iancu dăruit de municipalitate pentru «Catedrală, pentru parc public și pentru statuile ce se vor ridica în amintirea bărbaților binemeritați pentru neamul românesc». Un astfel de demers a fost asumat în urmă cu mai bine de cinci ani și de Academia Română, Filiala Cluj, care a propus ridicarea celor două statui în fața Catedralei și care a promovat această idee în rândul intelectualității clujene”, conform pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#772
|
||||
|
||||
![]()
Programul „Biblioteca din vacanță” continuă și în această vară la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova. Activitățile se desfășoară în aer liber, în incinta instituției, participând nu mai puțin de 212 școlari și preșcolari.
Între activitățile desfășurate până în prezent la cea de-a IX-a ediție a programului „Biblioteca din vacanță”, atelierele de hand-made și origami au atras un număr mare de elevi dornici să pătrundă tehnicile de decupare și lipire, precum și arta plierii și împăturirii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsuflețite sau forme decorative abstracte. Preocuparea copiilor este cu atât mai constructivă cu cât materialele utilizate la realizarea tuturor modelelor nu au, aparent, nici o întrebuințare practică. Alături de hârtia și cartoanele bogat colorate, plasticul și zăpada artificială sunt două dintre materialele care capătă forme dintre cele mai nostime la finalul fiecărei noi întâlniri. Indiferent dacă obiectele care vor fi realizate până la finalul lunii august vor avea o utilitate practică sau, după caz, una pur estetică, reușitele de-o vară ale copiilor vor fi păstrate și expuse în cadrul Ludotecii. Cei opt voluntari ai bibliotecii desfășoară fiecare întâlnire în cadrul atelierelor de hand-made și origami. Activități interactive Cu dorința unei societăți mai bune, persoanele implicate în proiect și nu numai sunt de părere că „Biblioteca Aman a reprezentat mereu un sprijin pentru noi datorită personalului amabil și foarte bine calificat, dar și a ideilor inovative prin care se urmărește dezvoltarea personală a fiecărei persoane ce intră pe ușa acestei instituții. Asigurându-le copiilor dezvoltarea unor abilități practice, voluntarii îi ajută pe cei mici să privească lumea altfel - prin joacă”. Comunicarea, relațiile de prietenie și altruism sunt, în opinia voluntarilor, esențiale în societatea de astăzi. Tocmai de aceea, prin stârnirea curiozității și a spiritului creativ, ca și prin încurajarea și susținerea activă a preocupărilor practice însușite de cei mici, se încearcă transmiterea unui mod autonom, constructiv și interactiv de petrecere a timpului liber. Între modelele pe care le vor confecționa elevii până la finalul „Bibliotecii din vacanță” se regăsesc floricelele din zăpadă artificială, gărgărițe, suporturi pentru lumânări, păuni din hârtie și oameni de zăpadă, dar și cuiburi de pui, brățări din fire de ață și brățări din mărgele. „Atelierele de hand-made și origami, deși statice prin activitățile desfășurate, debordează de veselie și bună dispoziție. Voluntarii bibliotecii, tineri cu proiecte și viziuni dintre cele mai lăudabile, le împrumută cursanților pasiunea pentru abilitățile tehnice și practice și îi ajută să se cunoască și să întrebuințeze diferite materiale pentru realizarea unor obiecte minunate. Continuăm cursurile și atelierele „Bibliotecii din vacanță” până la finalul acestei veri, atunci când, ca la fiecare sfârșit de ediție, ne vom îmbogăți cu toții de creațiile copiilor”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Voluntarii implicați în desfășurarea atelierelor de hand-made și origami sunt: Andreea Pălăștea, Ruxandra Mogoșan, Teodora Șerbana, Robert Opran, Radu Poajgă, Dania Chițan, Larisa Tudor și Dana Georgescu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#773
|
||||
|
||||
![]()
Festivalul și concursul internațional de canto „Hariclea Darclée”, dedicat memoriei legendarei soprane, a început astăzi și se va încheia la 6 august. Se desfășoară la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și vor participa 200 de concurenți din 18 țări, dar și 80 de tinere talente din China, potrivit organizatorilor.
Deschiderea festivă și concertul inaugural vor fi susținute, astăzi, de laureatul Premiului I și, respectiv, al Marelui Premiu Darclée, soprana Silvia Micu și tenorul Ioan Hotea, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici. S-au înscris în concurs la această ediție din 2017 a Festivalului și concursului internațional de canto „Hariclea Darclée” 200 de participanți din 18 țări, un număr nemaiatins până acum. „Numărul-record de concurenți din acest an, 200, întărește acel credo formulat de mine adeseori, conform căruia nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul”, a afirmat celebra soprană Mariana Nicolesco, artist UNESCO pentru pace, potrivit Mediafax. Josef Hussek, fost director al festivalului de la Salzburg, spune că nu cunoaște „nici un alt concurs de canto care să se plaseze în toate momentele și manifestările sale la un nivel atât de înalt ca acela dedicat memoriei Haricleei Darclée. Această manifestare e mai mult decât un concurs de canto obișnuit, este deodată competiție, Master Class și adevărat festival al muzicii. Iată ce o face incomparabilă și unică”. Tenorul italian Francesco Meli, care a inaugurat în decembrie 2016 stagiunea Teatrului alla Scala din Milano, a apărut pentru prima dată pe scenă nu în țara natală, ci la evenimentele Darclée de la Brăila. La fel și basul italian Luca Pisaroni, unul dintre cei mai aplaudați din lume, s-a impus mai întâi tot la acest concurs, înainte de a cuceri scenele internaționale. Dintre artiștii români care au strălucit mai întâi pe scena pe care Hariclea Darclée debuta la 1881 se numără tenorul Ioan Hotea, care a câștigat acum doi ani atât Marele Premiu Darclée, cât și Premiul Operalia, patronat de Placido Domingo, și care astăzi este aplaudat la Frankfurt, Londra sau Viena. Bas-baritonul Zoltan Naghi, protagonist al unei strălucite cariere internaționale, nu uită niciodată că tot în acest context s-a conturat și a fost confirmată personalitatea sa artistică. La ultima ediție a Concursului internațional de canto al Chinei, Premiul I a fost obținut de tenorul Adrian Dumitru - laureat în 2015 și al Marelui Premiu Darclée -, în timp ce Premiul II a revenit mezzosopranei Emanuela Pascu. În paralel cu competiția de canto, în ziua de 29 iulie toți cei interesați vor putea asista la conferința cu videoproiecții susținută de muzicologul și medicul foniatru dr. Stephan Poen pe tema „Din nou despre gloria muzicii: Omagiu lui Nicolae Herlea la 90 de ani de la naștere”. Pianistul Matei Varga, venit de la New York pentru a celebra centenarul Dinu Lipatti, va putea fi ovaționat la data de 3 august, iar a doua zi, 4 august, va avea loc reprezentația cu opera I Pagliacci de Leoncavallo, operă în care au triumfat pe scenele lumii Hariclea Darclée, Nicolae Herlea și Mariana Nicolesco. La 5 august, în prezența a 10.000-15.000 de spectatori, va avea loc, pe Esplanada Dunării, tradiționalul concert extraordinar la care iau parte laureații Concursului Darclée cu participarea corului Filarmonicii George Enescu și a Orchestrei Festivalului Darclée. Dirijor este maestrul Marco Balderi. Duminică, 6 august, din nou în teatru, juriul Concursului internațional de canto „Hariclea Darclée”, prezidat de Mariana Nicolesco, va anunța câștigătorii competiției din acest an în cadrul ceremoniei de înmânare a premiilor și a Galei Laureaților. Din juriul internațional fac parte Marco Balderi, Eugenio Girardi și Flavio Trevisan din Italia, Baoyi Bi din China, Stanislaw Daniel Kotlinski din Polonia, Myron Michailidis din Grecia, Stephan Poen din Israel și Felix Serraclara din Spania. Nu mai puțin de 2.500 de artiști din 50 de țări și cinci continente au participat din 1995 încoace la Festivalul și concursul Darclée, precum și la cursurile de măiestrie artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco. Festivalul și concursul internațional de canto „Hariclea Darclée” de la Brăila, ediția 2017, este organizat de Fundația Darclee, Fundația Internațională Ateneul Român, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal, Consiliul Județean Brăila.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#774
|
||||
|
||||
![]()
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Obedenu din Craiova organizează în această perioadă o colectă de carte românească pentru românii din Valea Timocului. Credincioșii pot aduce darul lor la biserica parohială, din strada Constantin Obedeanu nr. 1, Craiova.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#775
|
||||
|
||||
![]()
La Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, dar și la Mănăstirea Rohița vor începe astăzi o serie de evenimente legate de monahul Nicolae Delarohia. La Mănăstirea Rohia au loc astăzi o serie de dezbateri legate de opera monahului, iar la Mănăstirea Rohița va avea loc masa rotundă cu tema: „De la Jilava la Rohia: N. Steinhardt și mărturisirea credinței”. Întâlnirile fac parte din programul evenimentului cultural „Zilele culturale «Monahul Nicolae Delarohia»”, aflat anul acesta la a 19-a ediție.
Astăzi, de la ora 17:00 va fi oficiată la Mănăstirea „Sfânta Ana” slujba Vecerniei, iar de la ora 17:30, slujba Parastasului pentru pomenirea părintelui Nicolae, la împlinirea a 105 ani de la nașterea sa. La Mănăstirea Rohița, de la ora 19:00, va avea loc masa rotundă „De la Jilava la Rohia: N. Steinhardt și mărturisirea credinței”. La aceasta sunt invitați să participe membrii Fundației „N. Steinhardt”, preoți, monahi, oameni de cultură și tineri dornici de a cunoaște personalitatea monahului Nicolae și modul său de a-L mărturisi pe Hristos într-o perioadă represiv-atee. Mâine, la ora 11:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, va avea loc lansarea volumului „N. Steinhardt despre Eliade, Cioran, Ionescu și Noica”, îngrijit de conf. dr. Florian Roatiș. „De la intrarea sa în literatură sub semnul lui Antisthius și până în ultima parte a vieții, N. Steinhardt a consacrat mai multe scrieri personalităților și operelor lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu și Constantin Noica. Pe lângă articolele apărute de-a lungul timpului în diferite volume antume sau postume, ediția de față include alte două texte despre Noica, rămase în reviste, și două despre Eliade, dintre care unul inedit, descoperit în arhiva Mănăstirii Rohia”, a declarat Florian Roatiș. Despre cel mai recent volum al monahului Nicolae vor lua cuvântul Florian Roatiș, îngrijitorul volumului, George Ardeleanu și pr. Ștefan Iloaie, vicepreședinți ai Fundației „N. Steinhardt”, Emanuela Stoleriu, redactor-șef al Editurii Polirom, Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare, pr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii „George Coșbuc” din Bistrița etc. La ora 12:00, în Muzeul Episcopal „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Catedrala Episcopală, va avea loc vernisarea expoziției de icoane realizate în timpul taberei de pictură din cadrul celei de-a 19-a ediții a Zilelor Culturale N. Steinhardt. Despre rolul icoanei în Biserică va vorbi pr. Virgil Jicăreanu, consilier eparhial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Sâmbătă, 29 iulie 2017, de la ora 10:00, la Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia va avea loc ședința ordinară a Fundației „N. Steinhardt” în care se vor discuta probleme curente și posibilitatea de-a oferi burse pentru tineri de liceu și studenți.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#776
|
||||
|
||||
![]()
Cea mai veche grădină a Capitalei, Parcul Cișmigiu, este de astăzi locul de întâlnire pentru 330 de actori, muzicieni, acrobați și artiști plastici care recreează, timp de șapte zile, un fragment din universul Bucureștilor lui Caragiale. Pe scurt, aceasta înseamnă 68 de activități susținute de peste 300 de artiști, 14 spectacole de teatru, nouă concerte, 25 de ateliere, două expoziții, demonstrații și activități pentru copii.
Sărbătoarea unui oraș pestriț și imprevizibil, plin de umor și farmec, cu alte cuvinte lumea surprinsă în opera lui I.L. Caragiale, este reconstituită zilele acestea într-un caleidoscop de activități, sub umbrela Festivalului Bucureștii lui Caragiale, organizat de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă. La această a 6-a ediție vor avea loc peste 60 de reprezentații, recitaluri și concerte, activități pentru copii, ateliere, expoziții de fotografii și mașini de epocă. Toate acestea se vor desfășura pe cele două scene amplasate pe peluzele din zona Platanului (între Intrarea Rigas și Piața Walter Mărăcineanu) și în spațiile din imediata vecinătate a acestora, în foișoare cu dichis, pe alei transformate în zone expoziționale și în spațiile de relaxare, unde negustorii aduc bragă, limonadă și alte bunătăți, după cum susțin organizatorii. Principala secțiune din cadrul programului cuprinde montări de amploare, aducând pe cele două scene piesele celebrului dramaturg, reputat cronicar de caractere și moravuri, dar și alte comedii care atacă moravuri și năravuri, produse de teatre și companii independente de teatru din București și din țară. Și nu doar „personagiile” lui Caragiale vor anima atmosfera, ci și muzicieni talentați care vor evolua de miercuri până duminică pe Scena mică a festivalului. Artiști însoțiți de banduri vor interpreta povești despre vremuri îndepărtate, completate de un repertoriu de folclor românesc, șansonete și improvizație de jazz, inclusiv un concert susținut de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, unitate emblematică a Armatei Române. Dacă serile sunt dedicate pieselor de teatru și concertelor, diminețile sunt prilej de bucurie pentru publicul de vârstă mică. La Scena mică au loc zilnic, între orele 10:00 și 13:00, numeroase activități pentru copii: spectacole de teatru (Teatrul Excelsior, Teatrul de Animație Țăndărică, Opera Comică pentru Copii), spectacole de ventrilocie (Crina Zvobodă), cu păpuși (Ana Crăciun-Lambru) și baloane uriașe (Claudia Stroe), jonglerii și acrobații (Circ & Variete Globus București), momente de improvizație și concerte susținute de coruri de copii din programul Cantus Mundi. Tot în cadrul secțiunii pentru copii este programat și spectacolul „Goe în Țara Minunilor” (2 septembrie, ora 19:00, Scena mare), cea mai nouă producție realizată de Teatrul Ion Creangă pentru copii cu vârsta peste 7 ani. Pentru mușterii dibaci și creativi, festivalul propune trei tipuri de ateliere. Cei mici sunt așteptați la Caravana Meșteșugurilor și Monocool în Monotimp, iar domnii și domnițele cu vârste de peste 16 ani pot lua parte la atelierele realizate în colaborare cu Fundația Calea Victoriei: ilustrație și caligrafie modernă, pictură pe farfurii, pe sacoșe de pânză sau tricouri. În ultima seară a festivalului (3 septembrie, ora 20:00, Scena mare) va avea loc o întâlnire cu Horațiu Mălăele, maestrul ironiei și al hazului ascuțit, care va susține recitalul-eveniment „Sunt un orb”, un spectacol de gală care deslușește cu naturalețe și geniu comic operele unor autori diferiți ca stil sau gândire. Accesul la toate evenimentele programate în cadrul festivalului, ce are loc în perioada 28 august - 3 septembrie, este liber.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#777
|
||||
|
||||
![]()
Părintele prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu va conferenția sâmbăta aceasta la Iași. Evenimentul, care îl va avea ca moderator pe Daniel Buzdugan, se va desfășura în Grădina Palas, începând cu ora 18:00.
Conferința intitulată „Tânărul în căutarea libertății” este organizuată în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lume, organizată anul acesta în capitala Moldovei, în perioada 1-4 septembrie 2017.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#778
|
||||
|
||||
![]()
În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna (10 iulie 1466, punerea pietrei de temelie a bisericii voievodale - 3 septembrie 1469, sfințirea bisericii), Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna organizează în perioada 30 august - 2 septembrie 2017 cea de-a 20-a ediție a Simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”.
Ediția din acest an se desfășoară în parteneriat cu Mănăstirea Dragomirna, care a dorit să-și cinstească printr-o astfel de manifestare culturală pe unul dintre ctitorii mari, domnul martir Miron Barnovschi, care la 30 august 1627 a terminat de ridicat zidul de împrejmuire a mănăstirii. Datorită vieții de sfințenie, Miron Barnovschi împreună cu contemporanul său, Mitropolitul Anastasie Crimca, un alt ctitor material și cultural al Mănăstirii Dragomirna, sunt propuși pentru a fi canonizați în anii care urmează. Sesiunile de comunicări științifice se vor desfășura astăzi, mâine și sâmbătă la Mănăstirea Putna, iar vineri la Mănăstirea Dragomirna. Această ediție aniversară este una bogată, cu un număr-record de 36 de comunicări științifice, care acoperă domenii variate de interes istoric, printre care menționăm: arhitectura eclesiastică din vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, considerații privind artileria sa, un proiect de cruciadă din anul 1500, relația Sfântului Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș cu Arhiepiscopia de Ohrida, știri noi despre Sfântul Paisie Velicikovschi, împrejurările în care moaștele Sfântului Iacob Persul au ajuns la Mănăstirea Dragomirna, Sfântul Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în imagini filatelice românești. Printre participanți se numără oameni de știință consacrați, care se află la prima participare la Colocviile Putnei, precum Claudia Rapp, profesor la Universitatea din Viena, membră a Academiei de Științe a Austriei, membră corespondentă a Academiei Britanice, reputata cercetătoare de origine rusă stabilită în Franța, Vera Tchentsova, Daniel Ursprung, de la Universitatea din Zürich, Adinel Ciprian Dincă, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj- Napoca. Acești noi reputați oaspeți se alătură colaboratorilor consacrați ai Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, cercetători și profesori universitari de la Paris, Sofia, București, Iași și Sibiu. Deschiderea simpozionului va avea loc la Mănăstirea Putna astăzi, 30 august, la ora 16:00, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În cadrul festivității de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista „Analele Putnei”, un volum dedicat regretatului profesor Dumitru Năstase și monografia Mănăstirii Dragomirna. Mai multe detalii despre Colocviile Putnei, ediția a 20-a, puteți afla consultând pagina de internet a Centrului „Ștefan cel Mare”, www.centrulstefancelmare.ro. Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna a fost înființat la 2 ianuarie 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen. Scopul centrului este cercetarea istoriei epocii ștefaniene și a istoriei Mănăstirii Putna.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#779
|
||||
|
||||
![]()
*** editat ***
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) Last edited by cristiboss56; 03.09.2017 at 00:54:56. |
#780
|
||||
|
||||
![]()
Părintele prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu a conferențiat sâmbătă seară la Iași. Adevărata libertate înseamnă să îl ai pe Hristos,le-a spus părintele profesor miilor de tineri ortodocși aflați în Capitala Moldovei.
Evenimentul l-a avut moderator pe Daniel Buzdugan. Conferința susținută de părintele Constantin Necula a debutat prin rugăciune. 6000 de tineri și-au unit glasurile și au rostit împreună rugăciuneaÎmpărate Ceresc. Apoi, părintele profesor și moderatorul evenimentului, Daniel Buzdugan, au mulțumit tinerilor prezenți în grădina Palas din Iași deoarece au venit să demonstreze că Biserica, în esență, nu este a trecutului, ci este aparține prezentului, care este un viitor continuu. Pr. Constantin i-a îndemnat pe tineri să părăsească lumea virtuală și să guste din bucuriile oferite de viață și de tinerețea trăită în Hristos. Libertatea și iubirea nu răspund la întrebarea ce, ci la întrebarea cine, iar răspunsul este Hristos.Adevărata libertate ține de capacitatea de a fi împreună cu El în permanență.Adevărata libertate înseamnă să îl ai pe Hristos. În seara aceasta vă mulțumesc că ați venit să mărturisiți că sunteți parte vie a Bisericii, a spus părintele profesor. Părintele a răspuns numeroaselor întrebări venite din partea tinerilor prezenți la Iași. Vorbind despre marginalizarea tinerilor credincioși în general și a fiilor de clerici în special, pr. Constantin i-a încurajat să sufere cu demnitate pentru Hristos:Vreau să aveți convingerea că Hristos știe câte înjurături, câte miștouri, câte șuturi în fund ați luat pentru că sunteți fiii păzitorilor cheilor Împărăției Cerurilor. Părintele profesor le-a spus tinerilor că ei sunt apa cea vie din Biserică și i-a îndemnat să fie apărători ai acesteia. Dovediți că vă pasă, rana Bisericii este și rana voastră, durerea Bisericii este și a voastră, a evidențiat părintele profesor. Învățați să vă iertați este un alt îndemn al părintelui adresat tuturor. Aceasta este cea mai deplină libertate pe care ne-a dat-o Hristos: te iert. La întrebarea despre fostul preot buzoian Ilie Toader, părintele Necula a spus: Îi doresc o întoarcere furtunoasă în Biserică, cu fruntea sus! Conferința s-a încheiat cu rugăciunile de seară rostite de tinerii prezenți la eveniment.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
stiri | dorinel78 | Stiri, actualitati, anunturi | 318 | 11.06.2014 16:16:17 |
Pe scurt din lume (stiri mai noi si mai vechi) | Laura19 | Stiri, actualitati, anunturi | 173 | 13.05.2014 06:46:57 |
Stiri, spectacole, evenimente culturale pentru cei din Bucuresti | glykys | Stiri, actualitati, anunturi | 160 | 05.04.2014 22:07:21 |
Baptistii stiu de dinainte ca o sa apara stiri indreptate impotriva BOR | metanoia2 | Generalitati | 13 | 23.11.2009 16:23:51 |
|