Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Am cunoscut si situatia, ca sa spun asa, opusa: am postit din datorie, din disciplina seaca, pur si simplu pentru ca era randuita vremea postului. Eram cu totul impietrit, inrait... Suparat pe tot si pe toate, insingurat... Dar am inceput postul. Si in cateva zile "cerul" meu launtric s-a inseninat, norii s-au dus...
Asadar eu afirm, in baza experientei personale, ca putin conteaza cum intru in post. Important e (ca si la rugaciune, dealtfel) sa intru in campul meu de lucru. Rapid sau mai lent incep sa apara roadele, strop cu strop: bunavointa, liniste, umilinta, lacrimi... Si sentimentul de nedescris ca Domnul este aproape.
|
Foarte bună observație, aceasta este și convingerea mea. Eu cred că postul, ca și rugăciunea, ca și faptele de milostenie, acționează cumva autonom față de noi, astfel încât apar haruri lucrătoare, prin care Dumnezeu, prin persoana Spiritului Sfânt, ne cheamă mai departe.
Cu alte cuvinte, desigur că e preferabil să postești, să te rogi ori să practici caritatea cu anumită dispoziție sufletească. Dar, dacă nu o ai inițial, îndrăznește și practică ! O vei avea în curând, după un pic de osteneală, iar apoi o vei avea tot mai abundent.