|
#71
|
|||
|
|||
Citat:
Mai era un sfat, în Scriptură: În toate mulțumiți! |
#72
|
||||
|
||||
Citat:
P. S. A fi „marcat pe viață” are o conotație negativă, iar eu aveam în vedere ceva pozitiv, pentru care aș fi folosit expresia „a-l păstra în inima ta”. Într-o inimă largă sunt multe locuri, poate infinite, chiar. Însă nu sunt toate la fel. Fiecare trebuie să aibă locul lui și, atunci când cineva iese pentru o vreme sau definitiv din relație cu tine, consider că, dacă vrei să fii cinstit cu tine însuți, îi păstrezi locul. Este vorba, în definitiv, de inima ta, nu neapărat de ceea ce face el. Și e foarte important ce faci cu ea. Există, după părerea mea, și un loc rezervat unei singure persoane - soțul/soția, cu care ai o relație cu totul aparte, menită realizării unei uniri mistice, întrucât devine un trup cu tine; căci asta este taina nunții, și ea este covârșitoare, dacă chiar ți-o asumi, pentru că implică participarea integrală a ființei tale, cu trup și cu suflet. Este un fel de nouă creație - a unei ființe duble - pe care nu o putem face noi, evident, ci Hristos, Cel care ne-a creat și ca ființe particulare. Însă când acest loc este gol – fie pentru că încă n-a fost ocupat – fie din cauză că cel care l-a ocupat a plecat, suferim. Putem accepta, cu smerenie, suferința, sau putem încerca să umplem golul. Dar dacă el a fost ocupat și acum e gol, trebuie să recurgem la o minciună pentru a ajusta, cumva, locul ca să se potrivească noului-venit. Vom spune că cel dinainte nu era, el, potrivit pentru acest loc. Iar cu noul-venit s-ar putea să procedăm, iarăși, în așa fel încât să-l ajustăm pe el ca să se potrivească locului rămas gol. De aceea consider că nu trebuie să recurgem la compromisuri, ci să fim cinstiți până la capăt, în primul rând față de noi înșine, căci cu această conștiință ne vom înfățișa la Judecată. Și bine este să nu o încețoșăm, ca să ne vedem păcatele cât încă mai avem timp să le îndreptăm. Last edited by CristianR; 15.04.2014 at 08:49:37. |
#73
|
||||
|
||||
Nu-i cu supărare!
Citat:
Calist Catafygiotul, un autor filocalic foarte prețuit în spiritualitatea bizantină, spunea că "faptele (practica) urmează gândirii (teoriei) precum umbra corpul". N-am auzit ca o umbră să subziste de una singură și nici ca o faptă să nu oglindească un mod de a gândi. Cred opțiunea obsesivă pentru pragmatism este mult mai "teoretică", în sensul prost al cuvântului, întrucât este doar justificare mentală pentru vicii bine camuflate în "marca personalității" (lenea, comoditatea, frica de a-ți folosi mintea mai aproape de proprietățile ei specifice). Dar uite că și nominațiile noastre foarte dragi contrazic amăgirea "pragmatismului prioritar": Ne numim ortodocși (doxa înseamnă opinie, părere, viziune, derivat credință bazată pe o părere care are acces la adevăr) nu ortopracși (de la ortopraxie, praxis - faptă, practică, deprindere) La baza vieții duhovnicești stă pocăința, metanoia (schimbarea minții, a modului de gândire). Mai sunt și alte exemple. Citat:
Citat:
Citat:
De fapt vorba aceea este mult mai veche decât cinematografia americană, fiind la origine o rugăciune catolică atribuită lui Bernard de Clairvaux: "Dă-mi Doamne puterea de a accepta ce nu pot schimba, curajul de a schimba ceea ce-mi stă în putință și înțelepciune pentru a face diferența între ele"
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 15.04.2014 at 10:58:33. |
#74
|
|||
|
|||
Citat:
Hristos a suferit pentru noi și a noastră răscumpărare... dacă nu greșesc... Din întrebările ipotetice am înțeles că se face referire la suferința pentru sine... suferința de a nu fi în stare, sau a nu vrea, să vezi sau să accepți adevărul. Probabil nu înțeleg eu bine. |
#75
|
|||
|
|||
Citat:
Citat:
Citat:
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#76
|
|||
|
|||
În afară de suferința pricinuită de foame, frig, dureri fizice... mai este suferința pentru recunoașterea propriilor păcate. De obicei nu le recunoaștem cu ușurință, dar putem ajunge într-un punct în care viața, sau Dumnezeu, ne arată pe înțelesul nostru că buba e de fapt la noi. Așa aș înțelege suferința provocată de adevăr.
Last edited by Annyta; 16.04.2014 at 10:18:42. |
#77
|
|||
|
|||
Citat:
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#78
|
|||
|
|||
Iar frumusețea ortodoxiei asta este, că Dumnezeu ne-a lăsat pocăința. Deci recunoașterea păcatului, chiar dacă produce suferință, este de fapt/ poate fi actul de naștere al omului nou, dacă e urmat de părerea de rău pentru păcate, spovedanie, îndeplinirea canonului, lăsarea păcatului, măcar lupta în acest sens... Așa, și din teorie, și din practică, din ce mai știu și eu...
|
#79
|
|||
|
|||
Citat:
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 16.04.2014 at 04:02:42. |
#80
|
|||
|
|||
Citat:
Nu era un răspuns exhaustiv. |
|